Rampa, aprilie 1936 (Anul 19, nr. 5465-5487)

1936-04-01 / nr. 5465

Anul 19. 6. 5465 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT, 1 TEL. 3.61.24 ABONAMENTE Trei luni — — — — Lei 300 Şase luni — Lei 500 Un an — — — — — Lei 1000 In străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Intr. Zalomii. 1 . Tel 3.61.24 .. Director: SCARLAT FRODA Expoziţia G. Petraşcu G. Petraşcu este, în mod incontestabil, unul dintre cei mai de seamă maeştrii ai plasticei noastre-Bogăţia paletei sale, vigoarea coloristică, plinătatea şi sucufenţa pastei, nesfârşita gamă de tonuri adânci şi puternic© cari dau o strălucire cu totul specială pânzelor salesunt calităţi cari fac ca unele din tablourile lui O. Petraşcu să poată figura cu cinste, in primele rânduri, în orice expoziţie internaţională, alături de orterele celor mai valoroşi artişti contemporani.Căci, dintre toate artele- pictura a atins la noi în ţară nivelul cel mai ridicat şi operele unor G. Petraşcu, Paláde, Iser Marius Bunescu, Sirato, etc., pot avea o valoare de circulaţie universală. Expoziţia din sala Dalles Prezintă câteva din cele mai frumoase realizări de artă ale maestrului Petraşcu. Sunt, în această expoziţiecâteva peisagii din Italia „Palatul Mobilieri” (nr. 9), -.Santa Maria” din Venezia (nr. 20) -Case în Venezia” (nr. 102), „Portul Chioggia” (nr. 163), -Vedere din Venezia” (nr. 192) „Port Italian" (nr. 169) — în care bogăţia paletei lui Petraşcu isbucneşte într’o frenezie de culori, într’o risipă de tonuri — roşu, galben, verde, albastru — care se îmbină într'o admirabilă compoziţie de un nepreţuit efect. Ce adânci sunt tonurile de verde, ce umple golul ferestrei* lor, în dosul coloanelor albe ale palatului Mobilieri! Ce reflexe minunate născute din suprapunerea ... atâtotr. colori, din alăturarea atâtor nuanţe, aruncate pe pânză spontan, cuun gest liber, instinctiv, o redarea în „Portul Italian" sau în „Portul Chioggia” şi cum peisagiul întreg participă la această bogăţie exuberantă a unei palete cu resurse unice" Nuanţe preţioase indică vechimea de secole a caselor, redând atmosfera atât de colorată a Porturilor de pe Adriatica Şi alături de ele, un ton clar, limpede, pur, arată transparenţa apei sau acea a cerului-Nu e lirism, nici literatură în aceste peisagii. E o pătrundere adânc, atât de preţios al fructelumină şi culoare, pe care soarele şi cerul albastru al Italiei le proectează asupra naturii. Peisagiile acestea ale lui Petrescu, realizate viguros, cu o technică nepreţuită, cu o bogăţie de resursă unică, adună parcă, în ele, cu o voluptate de avar toată strălucirea de culori a naturii. In „Naturile moarte”, Petraşcu arată un alt aspect al marelui său talent. Fondul negru nu c opac, ci serveşte parcă pentru a reflecta lumina, care dă o amploare mai largă, o vigoare mai adâncă, culorilor vii ale obiectelor prezentate- „Mere şi cărţi” (nr. 166) cu roşul acela atât de puternic atât de adânc, atât de preţios al fructelor, e o lucrare de mare valoare, care aminteşte penelul celor mai de seamă colorişti ai secolului al XVÎII-lea. In sfârşit, în „Interioare” — dintre cari remarcam in special nr. 54 şi 48 — arta lui Petraşc nu capătă un accent mai intim. Atmosfera din odaie e învăluită în umbre uşoare, fiind net diferenţiată de acea diin afară, care se vede printr’un geam larg şi unde tonul albastru al cerului e de o puritate aproape transparentă. In „Interiorul” cu nr. 48, perdeaua albă — de un alb curat şi strălucitor — subliniază şi mai puternic această tranziţie între două atmosfere* • Arta lui Petraşcu nu e sensibilă, e viguroasă. O vigoare ce se exprimă nu prin forţa contururilor, ci prin suculenţa pastei, prin siguranţa penelului, prin bogăţia tonurilor de culoare. . .... Petraşcu e mai înainte de tirice, un mare colorist. -- - . ' «■ Expoziţia din, sala Dalles prezintă 205' tablouri |n ulei și 750|dsene colorate. E 'o manifest taper 1« xaarî proporţii* care "aj*tă puterea jdB man^ și resursele mereu Vii ale acestui artist care a trecut de mult de epoca tinereţii. *.„ E adevărat că Sunt şi multe lucrări “inegale în această expoziţie,, ca temele se repetă de multe ori, că unele pânze — în special cele mari — nu cuprind calităţile esenţiale ale artistului. Dar sunt în această expoziţie realizări de desăvârşită aria, care situiază pe G. Petraşcu în cele dintâi locuri ale plasticei noastre. • Expoziţia din sala Dalles trebue văzută de toţi aceia cari se interesează de pictură. Ea constitue unul din cele mai importante evenimente alesezonuli.V plastic Şi (diamedestte cu prisosinţă nivelul înalt, european, la care a ajuns pictura românească. IONEL JIANU PUIECTE ALBE GORILA Ilomanul d.lui Liviu Rebreanu se zice că va apărea tot de ziua cărţii deşi nouă nu ne vine să credem. Marele nostru romancier este poate cel mai sgărcit scriitor in ce priveşte scrisul său şi onestitatea faţă de conştiinţa Valorii . De aceea, ne aflăm mereu in fata unor astfel de amânări, de tergiversări a apariţiei — a unui romandecare dacă ar fi mai uşuratec față de scrisul său, ar putea invada plata literară cu cărţi uele talent’ scrise la repezeală- după pilda atâtor „mari” scriitori dela noi. in fata unei astfel de conştiinţi creatoare, nu ne putem aştepta decăt la o capodoperă. Nu ne îndoim că odată cu împlinirea acelei jumarăi de veac, Liviu Rebreanu ne va da, prin Gorda, satisfacţia de a ne fi aşteptat o nouă mare valoare pe dr. SOCIAŢIE A SCRIITORILOR ARDEAL nouă asociaţie scriitoricească cale de a se constitui in Ardeal, sie ei au fost puse la 26 Ianuarie ibiu cu ocazia unei şezători Ht?_ şi im comitet provizoriu a fost tituit, alcătuit din Victor Panai, Ion Chineza, Al. Dima, C. Miu, a M. G. Samarineanu, Ghebeacu-Voina si Octav Şuluţiu. tomitet având misiunea de a cta o lista a primilor membri ai latiei, s’a Întrunit la Cluj, In i de 22 Februarie Un prim grup mi de 33 scriitori au fost altil. Urmenzt* să. Bi lucreze statutele nouei A90, ialii, cari vor îi definitiv precizate la 23 Martie, la Braşov. Scopul acestei asociaţii este strict cultural şi porneşte de la ideea ci Ardealul ridică anumite probleme specifice pentru scriitorii cari locuesc acolo. SFATURI CĂTRE TINERET In interviewul publicat in adevărul literar din sapraniima aceasta d. loan dl. Brătescu.Voinc.şti■ răspunde astfel vizând tineretul contemporan: Arta trebuie săfie simplă şi clară, nu obscură şi ee nepătruns Tinerii din ziua de azi cred că au descoperit o nouă formulă de artă, originală şi subtilă. In realitate, se agaţă de o bisericuţă care mâine se va surpa, şi din ea nu va avea ce rămâne, căci e făcută numai din vorbe goale şi înflorite. , Când ai ce spune, eşti simplu şi clar. Când hai ce spun'-.1-, trebue să recurgi la vorbe noi, --- ■’- stil. Eu le recomand cu căldură pescuitul, căci atunci poate le-ar veni gândul cel bun, să descurce ghemul îmcurcat şi să găsească capătul firului", , , Frumoase cuvinte, de la un ,,mare” ş] — In orice caz — bătrân povestitor — ajuns din viaţă clasic şi uitat. Numai c&, de multe ori, viziunea pe care o avem asupra ariei este temnmperamentală (vai, sunt ,,oleacuri,’î) şi, (Citiţi continuare in pag 17.a) iBi'QTi_CA.. .STRA SIBIU Anchetă primre actorii noştri , manu cabule, superstiţii... ....pe scenă, Intre culise şi In viaţa? D. Dan Demetrescu are... amintiri Am trac şi încă mare în speria! în seară de premieră, când nu intru în scenă fără trei cruci barosane şi fără a zice: — Cu dumnezeu înainte]— Odată intrat în scenă, tracul dispare, devin complet stăpân pe rol şi totul merge strună... Superstiţii nu am de nici un fel Sunt sănătos... tun!. La minte şi peste tot, — în consecinţă nu e loc de atari chestii... Compătimesc chiar pe acei cu apucături ciudate care din cauza superstiţiilor dau loc la tot soiul de neplăceri regizorilor, camarazilor, direcţiei şi publicului.. Unii nu vor să apară pe scenă că e Luni, alţii că e Marţi ş. a. m. d- • *• Actriţa cutare e superstiţioasă că volanul rochiei este şifonat,— în consecinţă va da chix când va lua o notă înaltă, alta nu va căpăta aplauze pentru că a pus un pantof 33 peste un picior 37... Manii?... Ingratitudinea camarazilor de a râvni rolurile ce-mi sunt încredinţate, — convinşi (din manie desigur) că ei ar fi fost mai bine în rolul acela, — şi furioşi ca am un fel personal de a-mi compune personagiile fără a mă lua după cineva.. Emoţii am... Nu ştiu care s’ar putea lăuda că nu are.. Emoţia e firească la un actor care este conştient de importanţa momentului în care se află în scenă... Datorită emoţiei sunt azi artist de comedie. Cazul s’a petrecut astfel: jucam la Iaşi în compania lui Fotino.. In ..Ginerele d-luî Prefect" urma să intru în scena cu o tavă și să spun câteva cuvinte.. De emoție însă, uitai replica.. Un picior în spate dela partenerul furios m’a făcut să scap tava jos. — dar de o așa manieră, că am stprnit ilaritate în salăîn culise, maestrul Alecu Băcănescu s’a apropiat de mine, m’a bătut pe umeri, şi mi a spus: — Băiatule!.. Ai fost straşnic... Comedie să faci... După cum se vede,am ascultat sfatul şi iată-mă artist comic., din emoţie... Să revenim însă la capitolul maniilor care îmi oferă prilejul de a povesti câteva întâmplări din maniile altora.. Bunăoară amical Pizone are mania de a se lăuda... zice că e curajos nevoie mare.. într’o seară i-am făcut o farsă... L’au pândit mai mulţi camarazi la un colţ de stradă, (eram în turneu la Dorohoi) mascaţi, ştiind că urmează să treacă pe acolo... Când a apărut. Fam atacat... Crezând că e banda lui... Terente, a luat.o la fugă, rupând pământul.. Timică bună oară are oroare de Vineri seara. — când e hotărât să nu facă nimic... Odată, tot în.. tr'un turneu, vagonul nostru, dintr’o neglijentă ceferista, a rămas neatașat la locomotivă... Am firi nevoiţi să-l împingem noi.. Timică apăru şi el în pijama.. Dar abia puse mâna şi se pomeni căzut într’o groapă cu ulei... — Știam eu că Vinerea seară îmi poartă ghinion, ne spuse el după ce-l salvarăm... Să punem însă punct., căci face impresia că am şi eu,mania de a povesti pățaniile altora, ocolindu-le pe ale mele. Melodia uşoară e pretutindeni agi în vogă, pretutindeni cântată cerută, cântată şi de cei care n’au altă menire decât s’o asculte. Melodia uşoară a creiat o nesfârşită armată de discuri şi discuze.. Şi totuş ce rămâne pe urma unei melodii după ce şi-a trăit efemera viaţă de vogă? Un confrate parizian a întreprins o mică anchetă printre marele cântărețe ale Parisului. lata ce spun trei din ele, cele trei stele ale șansonetei. MARIE DUBAS. — La mine nu plac frazele, ci ■ideile cântecului, atitudinele, gesturile mele, partea comică sau partea violentă în cântecele draatice. — Dar spectatorii nu-și amintesc nici un vers, nici o frază? — Niciuna. — Dar când vi se cere să cântai un anume cântec?.. — Tocmai! Niciodată nu mi se spune titlul exact al șansonetei, ci printr’un cuvânt care evocă imagina culminantă a cântecului. — Ce iubește mai mult în felul dvs, de a cânta? — Vigoarea sportivă! — ?!? — Da. Stau o oră, o ora jumătate In scenă, cânt 15 bucăţi într'o continuă frământare de gesturi şi atitudini, o adevărată gimnactică. Nici nu-mi mai spune nimeni când mă felicită. ,,Ce sensibilitate”, ,,Ce artă!” Toţi îmi spun: ,,Ce rezistenţă!”, ,,Ce suflu’!... — Şi ce le răspundeţi ? — Adevărul. Am un antrenament serios. — Vi se scrie? Vi se fac declaraţii? . — Multe chiar. Şi mi se fac şi declaraţii.. Ba chiar şi propuneri concrete., precise. DAMIA — Nu pot defini cu ce rămâne publicul după cântecele mele- Eu nu sunt o cântăreaţă de melodii- Nu se pot reţine ariile. — Atenei ce rămâne? —I O impresie de ansamblu. — Cum vă felicită? — Nu ştiu. După ce urc în cabină sunt încă în hipnoză, aud cuvintele de felicitare, dar par’că dulce înţeleg, în orice caz nu le rețin. - . : : - - • — Nu vi se spun fraze, cuvinte din cântece? — Nu. În fond eu interpretez mai mult decât cânt. Eu mă adresez unui public inteligent, care gândeşte. In genul meu spectatorii sunt, cum este în teatru publicul Comediei Franceze. — Vi se fac complimente, elogii? — Se vorbeşte de expresia braţelor mele, de expresia mâinelor. „S’a înfiorat carnea pe minte” îmi spun unii. Lie răspund: „Nu mă surprinde și pe mine e la fel”. Și lacrimile, lacrimile..— Sunt veritabile? v •— Vai. A trebuit să caut un cosmetic special care să izoleze rimeiul, căci îmi dădea în ochi. Se chiamă para-larme9Î 1 LUCIENNE BOYER cunoscută pretutindeni din plăci, tocmai soseşte din America şi pleacă în Portugalia. — Ce rămâne din cântecile mele? Ariile care se pot fredona uşor. — Cuvintele? — Foarte puţin. Cel mult o frază pe care partenerul o şopteşte partenerei când dansează. — Şi vă mulţumesc aceşti amorezi?... — Oh, da! Ba încă şi ea. De câte ori nu am primit telefoane, bilete. „Vă mulţumesc, mi-am găsit logodnicul în timp ce dansam „Je me sens dans tes bras si petite...” — Şi de d-ta cu ce amintire râmân? — A vocii- Am parese un timbru impresionant. O păstrează în memorie publicul. Iată ce declară cele mai mari discuze ale zilei despre ceea ce cred că rămâne după cântecele lor... Rămâne într’adevăr o impresie preesă. Toate tr©i îşi au personalitatea lor distinctă, şi o mare forţă de a capta şi de „ place... căci să nu se uite nici una din ele nu mai e în... prima tinereţe. Ce rămâne pe urma unui cântec? Idola, purica bufonă... spune Piane oubas O impresie,., crede Damia Aria uşor de fredonat mărturiseşte Lucienne Boyer Un muzeu cu un milione jumătate documente La Moscova se află unul din cele mai interesante muzee din Rusia. E vorba de un muzeu literar de stat. Timp de trei ani de zile muzeul acesta a adunat un milion şi jumătate documente preţioase privitoare la literatura, urta, viaţa publică., Şi istoria Rusiei, în secţia maijuscriselor se află o serie întreagă de opere originale ca de pildă manuscrise de preţ din sec. XVIII. Printre acestea, es află şi câteva* din manuscrisele lui Radiscev, Deriavin, Trediakovsky s. a. Foarte mult, aparţinând scriitorilor din sec. XIX. Tot aci se află şi •«* numitul ,/Met VsevolojUi", în care sunt grupate cele dintâi poezii scrise de Puskin. Se ştie că acest caet s’a descoperit th 1934 într’o carte a unui particular din Jugoslavia In line a» mai află. şi 100 scrisori nepublicate Prtna acum şi aparţinând lui Jukovski. De asemui *a manuscrise originale din Ryleev, Delvig, Krylov^ Fon riz'n o mare colecţie a scrisorilor lui Ciadaev^ ca şi un jurnai al fratelui acestuia. Decembriştii sunt reprezentaţi prin trio bogat-â colecţie de lucrări ori®i. nale, scrisori şi desene. Se află aci documente din arhiva lui Gercen^ Ogarev^ Bakunin ş. a- O mare importanţă prezintă colecţiile originale din Gogol, Lermontov, Trutcev, ş. a. In altă secţie se află manuscrisele lui Dobroljubov şi Cernişevski, sute de scrisori şi lucrări originale din Nekrasov Turgeniev, Sialtykov,Scendrin, Gleba Uspenski ş. a. Muzeul dispune de un fond destinat lui Majakovskii pentru al cărui merit se organizează o expoziţie specială, destinata vieţii şi operei acestui scriitor. Zilele acestea s’a deschis intriuna din cele mai mari clădiri din Moscova un teatru pentru operele popa. BI Miercuri 1 Aprilie 1036 3 Lei Teatrul Alhambra in fiecare scala . Alhambrina Nebuna revista primăverii de N. Vlădoianu și N. Constantinescu . ozitia scriitorului in societate D. Niculae Roşu scrie în Curentul de Sâmbătă 29 Martie, un articol intitulat: Să fim drepţi cu arta, în care protestează foarte stins asupra faptului că scriitorul român trebue să plătească impozit fiscu. Imped.,veniturile” sale. Întâi o mică îndreptare: La Radia nu se prneşte nu la sută după cum i s’a spus d.lui Roşu, ci şantrezeci la sută! In al doilea rând, ne miră tonul articolului. D. Niculae Roşu vrea, cum s’ar zice, să se pusţine şi cu mentalitatea vulgara şi cu „nobilul” obiect al problemei. Adică, demonstrează: în definitiv* „talent” n’au şi avocaţii? („nici talentul advocatului nu este de lepădat, nici promptitudinea şi cultura gazetarului nu trebue dispreţuită’) . Iată un punct de pornire cum nu se poate mai fals. Fiindcă nu e vorba aici de faptul laca scriitorul e sau fiu un „profesionist” şi nici nu e vorba de „talentul” pe care l-ar avea el (element gratuit) ,ţ faţă de advocat, gazetar, etc. E vorba de faptul că un scriitor înseamnă în primul rând o anumită construcţie omenească. Posibilitatea de trai a scriitorului în mijlocul societăţii din care face parte depinde nu de talentul său, nu de „geniul” său — ci de măsura în care e înţeles şi citit de contemporani. Aşa se pune problema şi nu altfel. Iar la noi, ea se accentuiază Există societăţi în care scriitorul (care, faţă de realitatea vulgară, a necesităţilor prime este un lux —un lux necesar şi de esenţă, mai mult decât socială) răspunde necesităţii generale în au acum un măsură, încât arta lui se transformă, în bunuri. La noi însă, artistul este un element cu totul gratuit, fiindcă nu există acea „necesitate a luxului” spiritual, de care am pomenit. Iată dar că dacă la avocaţi, la gazetari, la ingineri (unde e vorba de existenţa „talentului’) se poate pune problema în funcţe de profesie, la scriitori ea n’are ce căuta. A-l face pe scriitor profesionist — înseamnă a-l degrada — şi cu toate acestea el nu poate trăi într’o societate decât din momentul în care pare profesionist. D. Niculae Roşu sugerează că scriitorul ar avea nevoe de un „regim special” în mijlocul statului din care face parte — şi aici e marea tristeţe a existenţei de scriitor. Fiindcă, dând valori cu cari mâine-poimâine aceeaşi ţară se va mândri — el este un rebutat al societăţii, un proscris prin însăşi conformaţia lui intimă, de izolat şi de contemplativ. Să nu ne înşelăm cu toate formulele false, curente, asupra scriitorului — făcute numai pentru câştigul Scriitorilor mediocri, a reporterilor care î şi iau alură de artişti. Formulele acestea care nasc şi mor în epocile de materialism, vor să ne arate pe scriitor drept un exponent social (el însuşi, ca om), strălucit, drept un luptător, drept un profesionist care îşi întrebuinţează talentul pentru cine ştie ce bun mers al societăţii. Cu toţii ştim, însă,, că scriitorul e un contemplativ şi Andre Gide (Exagerate Laviu Rebreanu şi nu la N- D. Cocea. La Dostoievski şi Balzac, iar nu la Romain Rolland şi Andre Gide exagerate valori artistice, tocmai din cauza cursului pe care-l au în contemporaneitate). De aceea, o societate a scrii- I torilor nu trebue să fie asemenea tuturor celorlalte societăţi, după cum nici noţiunea de profesionist când cade pe noţiunea de scriitor, nu trebue înţeleasă cu aceea care cade pe un :avocat, inginer, gazetar, etc. Sunt aici nuanţe pe cari degeaba le-am căuta, fiindcă tot* ştiu ce înseamnă un scriitor în faţa unei creaţii sociale cum ar fi advocaţii, ingineriide talent care devin ceea sunt prin educaţie! Din aceste motive, iarăşi, fiscul pe opera scriitorului român este o monstruozitate! Din aceste motive „veniturile" scriitorului român trebuesc lăsate în pace! Ca să nu mai punem şi alte — mii şi sute de motive — care ar viza întregul mecanism al „societăţii noastre copro” ar fi prea banal. reeaCDAN PETRAŞINCU - (Continuare în van 17) O amintire din copilărie in care revine imagine Carmen-Sylvei Era la Sinaia pe o zi de toamnă târzie de tot, toate viţele ce acoperă pereţii Castelului Peleş îi încuseră un vestmânt ce se potrivea de minune cu o locuinţă domnească.Eram chemate sora mea Andrea şi eu să cântăm la o şezătoare intimă pe când Carmen Sylva picta în costume ţărăneşti diferite domnişoare din cercul intim al palatului. Salonul de muzică era minunat, totul numai aur şi stofe minunate svîrlite pe jilţuri; prin geamurile mari se vedeau brazii uriaşi. Când am Intrat în sală Regina era aşezată pe un jilţ mare cu o cutie de culori şi un carton pe care picta portretul a doua domnişoare minunat de frumoase. De jur înprejur, erau numai feţe tinere şi toate păreau nişte crăiese atât le prindeau de bine costumul ce purtau. Concertul îl începu d-na Veturia Tilteanui cântând melodii populare din Banat. Vocea ei era o minune, un timbru cald, sonor cu inflexiuni nespus de frumoase şi un volum care umplea salonul revărsându- se în cascade armonioase. Regina nu se sătura s’o asculte şi tot cerea altă şi altă bucată. La urmă cântă un aranjament din Mondschein sonată de Beethoven pentru voce-Era atâta stil şi decreţie în execuţia vocală a bucăţii încât nu ştiai de o vioară ori violoncel nrt de egal şi minunat suna vocea aceia care făcea mândria Ardealului. Un moment râmaserăm cu toţii duşi pe gânduri într’un extaz de mulţumire sufletească artistică. Carmen Sylva asculta cu luare aminte şi rareori am văzut în auditoriu o figură atât de mobilă: pavea căiecare notă, fiecare cuvânt găsea ecou în sufletul Ei. Un moment de pauză şi lacheii intrară cu tăvi mari pe care era toată bogăţia toamnei: struguri aurii, pepetoi, mere, meri roșii, iar un faun mare în piatră din Grădina interioară părea că ne sura, de prin vitrouri. . Regina picta mereu cu înfrigurare mare parcă vroia să termine un portret mai iute ca să înceapă altul. Ne veni rândul nostru, al sorei mele și al meu la pozat. Regina ceru să cântăm şi să ne picteze cântând «i d-na Băicoianu de acompanie. Parcă o văd pian cu părul ei alb şi cu figura ei aşa de inteligentă acompaniând cu atâta discreţie întâi pe sora mea în aria Puritanilor şi apoi pe mine în Mignon. Regina asculta şi vedeam cum nu..i scapă o notă, 0 nuanţă, mi rându-se de vocalizele atât de grele făcute de sora mea şi executată cu atâta brio şi măestrie ne felicită pe amândouă când isprăvirăm şi ne zise: Aveţi simţul muzical înăscut în vot .■’ r de a interesa publicul când executaţi o bucată; studiaţi cu sârguinţă căci mai târziu veţi ajunge să cântaţi operile acestea pe scene mari. Şi cuvântul Reginei s’au adeverit de 2 ori. Mama a fost profesoară ani în şir şi sute de cântăreţe îl pot mulţumi azi pentru ea.