Rampa, mai 1936 (Anul 19, nr. 5488-5512)
1936-05-01 / nr. 5488
Antal Id REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA Şl ATELIERELE GRAFICE STR. BREZOIANU. 51 TEL. 3.61.21 (fNJIlfllIflItj ) ABONAMENTE Trel luni — — — — Lei 300 Şase luni — — — — Lei 500 ’i Un an — — — — — Lei 1000 In str&inatate şi pentru Instituţiuni preţul dublu , r ItimmmiHi Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel. 3.61.24 * — No. Director: SCARLAT FRODA1 Intre „înjurătura şi ideologie Printre celelalte, atât de multe deficienţe ale mentalităţii’ noastre literare, există şi aceasta, a neputinţa de a delimita noţiunile „înjurăturei” propriu zise de ceeace s’ar numi» într’un sens larg. ..ideologialiterară”. In primul rând, trebue să recunoaştem că nu prea avem ,ideologie” înăuntrul fenomenului literar, înţelege prin ,ideologie înăuntrul fenomenului literar” acele diferenţe de atitudini născute din viziunile diferite asupra literaturii, acelei poziţii teoretice care, depăşind sensul strict al creaţiei, cimentează totuşi organicitatea ei. Bineînţeles că ideologia literară nu poate exista decât î în momentul în care literatura a atins o oarecare maturitate, în care, adică, conţine mai mutte genuri, mai multe moduri de expresie. Din clipa în care un scriitor s’a realizat şi a devenit o valoare el a împlinit, implicit, şi lin act de „atitudine” spirituală (culturală) prin care, voit sau nu, se integrează într’o anumită perspectivă, într’un anumit gen de valori. De aceea, deosebirile dintre generaţii nu trebuesc văzute prin caracterul lor biologic, ci prin fenomenul de spiritualitate pe care-l reprezintă Literatura în sine, realizează poziţii „ideologice” tot atât le firesc pe cât le realizează poitica sau cultura în genere — şi de aici se nasc conflictele care ar trebui să rămâe numai teoretice. Or, ce se întâmplă la noi In loc de poziţie, de viziune, de perspectivă a fenomenului literar pe care oricine vrea s’o reprezinte, intervine rudimentul mahalagesc, şi atunci se naşte •»înjurătura”. Ar trebui înlăturată, în primul rând, prejudecata că literalii, că „scriitorii’ sunt cei mai ,,pasionali” oameni, că sunt cei mai scentibili la vanitate, la invidie, la toate meschinăriile clasice (Capsiste, cum s’ar putea numi, cu un termen local) prin care se judecă specia poeţilor irascibili. ..Scriitorii între ei” — cu toate aceste mici viziuni de subiectivitate abjectă, este una din cele mai degradante prejudecăţi care planează aici. Scriitorul trebue să fie, în primul rând, un om, şi de la omenie la obiectivitate este o relaţie necesară. Atmosfera dintre scriitorii de la noi este înăbuşitoare tocmai prin această nediferenţiere ajiatudinilor” în care ar trebui să se resimtă fiecare, păstrându-şi totuşi obiectivitatea. Nu exită încă o justă noţiune în ceea ce ar trebui să fie înjurătură”. Exemplu: Am „înjurat” acum câtva timp pe Mihail Sadoveanu şi acest lucru mi-a fost reproşat cu un lux de opacitate care m’a îngrozit. Adevărul era, însă, că nu. .»înjurasem” pe marele (într’adevăr mare) Mihail Sadoveanu, fiindcă asta ar însemna, pur şi simplu, o obrăsnicie nevinovată. Definisem, însă, o anumită Poziţie spirituală, a unui gen de literatură care era la celălalt pol de genul în care mă complac. A spune că marele Mihail Sadoveanu e un mare povestitor şi un prost psiholog, nu înseamnă a-l „înjura”. Ceea ce, însă, mi poate fi înţeles cu uşurinţă la noi. Şi apoi, sunt poziţii şi poziţii, sunt ranguri în literatură aşa cum există în cunoaştere şi incultură. Că genul povestirii este inferior celuia psihologic, iar că simpla psihologie este inferioară simbolurilor spirituale — o ştie oricine. Când o spui, însă, reese că ai „înjurat”. Este adevărat, pe de altă parte, că „generaţia tânără” când e vorba de valorile care nu-i convin — nu-şi stăpâneşte termenii, că exagerează cu „atitudinea”. Dar asta se explică prin juvenalitate iar nu prin rea credinţă. : (Scriitorii tineri aduc în cultura românească tocmai acest efort de a eşi din mahalagism, din prejudecăţile „sentimentale” asupra scrisului şi asupra scriitorului. Dar, printr un fenomen inexplicabil, cad el însuşi în mentalitatea pe care vor s’o înlăture. Ceea ce se explică pe alte căi. Dar a învăţa să-ţi susţii poziţia şi, totuşi, să-ţi stimezi adversarul nu e numai de natura fenomenului literar. Şi de aici începe orice tristețe și, orice scepticism •. DAN PETRAȘINCU PU LUCTE ALBE „FAJÉRA” de Mateiu I. Caragiale. " Editura „Cultura Naţională” va fi prezentă de ziua cărţii cu câteva volume die senzaţie Astfel va fi volumul de poeme inedite al regretatului şi ciudatului Mateiu I. Caragiale- intitulat :„Vajéra”. Pentru cei cari au citit „Crăci dela Curte« Veche” şi „Remember” placheta de poezii a preţiosului şi singuratecului Mateiu I. Caragiale, echivalează cu un eveniment literar’ Se va pune astfel, din nou „problema” literaturii lui Mateiu I. Caragiale o literatură esenţială, condensată, făcută numai pentru iniţiaţi’ i de frumos. Iată o parte din der corul cudevărat sărbătoresc, în lăuntrul căruia vizitatorii „Pavilionului Culturii” vor putea să admire progresele cari le-au făcut cartea şi tipăriturile româneşti din cursul vremii. VIN ŞI APA,D. Al. O. Teodoreanu va fi prezentat de ed- Cultura Naţională, cu un volum de stihuri vesele, care se va numi „Vin şi Apă” Adică tocmai caracterizarea versurilor din volum: niţică poezie, niţică spirit şi multă apă... teze şi antiteze Voleiml de esseuri a d-lui Camil Petrescu „Teze şi Antiteze” apre de ziua cărţii, în ed. Cultura Naţională. De mult n a mai fost prezent d. Camil Petrescu pe piaţa noastră literară — şi acest Volum va constitui unul din cele mai sgomotoase „cazuri” de la noi, din prezent, parada surdo muţilor Actorul Sergiu Dumitrescu — al cărui debut în literatură a fost cândva consemnat elogios prin intermediul postului nostru de radio, unde d-sa a citit o schiţă plin de humor ».Guriţă, păzitorul cerului” şi piesa radiofonică: „Povestea omului care a ucis un cântec ’ (Titlu de rezonanţe romantice) d. Sergiu Dumitrescu care a citit şi în cercul „Sburătorul” o piesă de succes — va fi prezent de ziua Cărţii cu un roman de „debut”, intitula: ,.Parada Surdo Muţilor’. Bănuim că interesul provocat odată de d. Sergiu Dumitrescu în lumea auditorilor săi, va spori acum interesul cititorilor „BUNa CĂRŢII” Anul acesta mai mult ca în anii trecuţi, cartea va fi sărbătorită în cadrul unor festivităţi deosebite, prin amploarea şi desfăşurarea lor. Odată cu „Luna Bucureştilor” se va deschide şi „Luna Cărţii” având ca singur scop să determine o stimulare prin cititorii de carte românească. Şi pentru ca oricine să-şi poată da seama de felul în care a evoluat tipăririirile în România, sa organizat o amplă expoziţie în „Pavilionul Cărţii” sub egida „Fundaţiilor Culturale eRgae”. Astfel pornind de la cea mai veche carte românească şi până la cea mai proaspătă apariţie literară, vor fi expuse în acest pavilion, in afară de cărţile literare, cărţile religioas tipărite în mănăstiri în umile tiparniţe, vor avea loc de frunte în cadrul acestei sărbători a cariii. Minunatele legături de cărţi făcute cu migală şi artă, din cele mai vechi vremuri şi până azi vor putea fi admirata de iubitorii pentru cartea anunțată. Cum a ajuns Uly Chauchoin din Saint'Mandé marea vedetă dela Hollywood Claudette Colbert Intre orăşelul Saint.Mandelaia Franţa şi Hollywood este multă distanţă. Dar distanţa este şi mai mare dintre o umilă existentă într’o căsuţă pe malurile Marnei şi glria unei stele de cinematograf, care în ochii magnaţilor californieni, vânători ele visuri, valorează milioane de dolari Această distanţă a fost totuşi parcursă de o micuţă franţuzoaică, cu paşi egali, cu curaj şi veselie, prin căile cele mai dificile, este Lily Claudette Chauchoin zisă Claudette Colbert. Un asemenea succes — să se știe — nu poate fi altceva decât un miracol. Căile care duc spre Klotidyke sunt acoperitei de scheletele căutătorilor de aur cari n’au reușit să descopere vinele fabuloase. . Drumul spre Hollywood a semănat multe disperări și agonii. Câte tinere fete din bătrâna Europă, plecate sprte a cuceri gloria şi bogăţia în Filmland, nu au muritrin epuizare şi deziluzie? Sunt mult mai fericite acelea Cari, refugiate într’un magazin oarecare, nu se gândesc la sinucideri ca atâtea ..infometate figurante-Claudette Colbert a ştiut să ajungă în Ţara Făgăduinţii. Succesul ei nu se datoreşte vreunui scandal cu numai laternului şi ommeei. Viaţa ei este un spectacol şi un frumos exemplu de perseverenţă şi inteligenţă obstinaţiei Iată ce ne face să o dam publicităţii astăzi O FETIŢA DE ŞASE ANI TRAVERSEAZĂ OCEANUL 1913. Zi de primăvară. O fetiţă de şase ani îşi împachetează păpuşile într’o cutie cu biscuiţi. Lăcrămile curg ,in ochii ei. Tatăl, urcat pe o scară, strângea fotografiile. Mama deretică. Familia Chauchoin întreprinde o lungă călătorie. Din Saint— Mandé se duce dincolo peste ocean, în America miliardarilor. — Nu mai plânge Lily, îi spune tatăl. Vocea-i este aspră. Pentru a-şi masca emoţia și neliniştea face pe severul. A doua zi are loc îmbarcarea- Ly a luat adio dela toata lumea, dela toate lucrurile cari îi aminteau ceva frumos. — A fost dealtel prima din familie care a uitat magazinele familiare din Saint Mandle, când transatlanticul pomi în larg. — Papa, este mult mai frumos ca la cursele de regate de pe Marna. Părinții ei nu o ascultau însă. Priveau întristați cum dispare pământul ţărei lor, în depărtare. Se vedeau încă în modesta căsuţă din Saint-Mandé, înconjurată de o grădină minunată. Lily Chauchoin, din contrainspecta avidă orizontul în căutarea unei noui patrii. Astfel porni micuţa Chauchoin pe urmele lui Colrand, pentru a descoperi o nouă lume. PRIMELE LECŢII Micuţa emigrată fu înspăimântată în primele zile de şedere în New York. Totul parcă era făcut să inspire micuţei teamă. Oameni grăbiţi cari se basculau, metroul aerian care trecea producând un vacarm asurzitor, limba stranie a americanilor e sincopată şi nasală. Un prieten al tatălui o conduse, într’o bună zi, la şcoală. Profesoara o ascultă distrată, o mângâie pe faţă şi o trimise în curte. Era în ora de recreaţie. O mulţime de fete îndrăzneţe şi brutale o înconjurară, interorgând-o întro limbă incomprehensibilă pentru ea Lily răspunse în franţuzeşte. Atunci una din fete o roşcată cu pistrui pe faţă proclamă: — Gee, Kids! It’s a dirty frag. Ceeace ar reveni iu traducere : — Eil fetelor, este o broască murdară. .. Miriuţa Chaukchounţiu /ştia pe atunci că franezii în ochii americanilor sunt ,„broaşte” fiindcă obicinuiesc să mănânce carnea delicată a acestei vietăţi cu redingotă verde şi albă. Inţelese însă că roşcata o insultase grav din moment ce toate fetele din jurul ei isbucniseră în hohote de râs. Atunci, cu multă graţie şi demnitate, cu mâinile la şolduri, ea le scoase limba. Fetele rămaseră trăznite. In acest moment ele acalmie o nouă sosită intră în curte Este întrebată la rândui şi are aceiaşi soartă. Răspunsese în italieneşte Lily Chauchoin ştia însă secretul cum se poate rezista acestor fiice ale Americi. Se apropie de italiancă, o ia de braţ şi începe a se plimba prin curte vorbindui cu animaţie. Cealaltă îi răspunde în fraze melodioase şi din când în când amândouă râd sgomotos ca şi cum spuseseră o glumă irezistibilă. Ele nu se înţeleg. Ştiu însă că fetele celelalte turbează şi de acea continuă. Astfel, chiar din prima zi de şcoală, Lily Chauchoin s’a adaptat cerinţelor jocului practicat în America: lovitură pentru lovitură, ironie pentru ironie şi bluff, bluff şi iar bluff, chiar atunci când eşti gata să isbucneşti în plâns. Ea nu va întârzia să devină o (Citiţi continuare in pag IV.a) ( land-Ue Cobert VASTRIETATI POLITICA SI CINEMATOGRAF Agenţii londonezi ai unei mari filme cinematografice din Hollywood au primit însărcinarea de a propune d-lui Eden sa fie protagonistul unui film intitulat „Perfectul diplomat”. Bineînţeles condiţiilepropuse eminentului diplomat erau magnifice. Celes condiţiile propuse eminentului diplomat erau magnifice. Este curios de amintit că în 1917 ţarul Nicolae al II-lea a primit propuneri de acelaş gen pentru un film de la curtea Rusiei. Câţiva membri ai familiei imperiale au acceptat. Această iniţiativă, judecată la vremea ei scandaloasă i-a făcut să nu importă soarta suveranului lor moştenitoarea, prinţul CONTELE ŞI FISCUL Cea mai bogată moştenitoare a lumii noi, Miss Barbara Hutton, care a fost prinţesă Molivani înainte de-a deveni contesă Hangwitz Reventlon este foarte generoasă cu bărbaţii ei, ‘însă de-o mare zgârcenie în ce priveşte fiscul. Drept cadou de nuntă, prinţul georgian a primit un milion de dolari, iar acela care l’a înlocuit în inima ei aceiaşi dietă. Ori, tânăra femee, n’a plătit pe 1933 nici măcar o centimă impozit Americi. După sfatul oamenilor săi de afaceri, ea şi-a plasat întreaga avere în valori de stat scutite de impozit. Cât despre resturi, vreo cinzeci de milioane, sunt şi ele scutite, căci contesa de Reventlon a declarat cheltueli de administraţie 2.000.000 fr. actual. Secretarul de Stat de la Finanţe a terminat prin a socoti acest privilegiu exagerat şi a reclamat celei mai bogate moştenitoare un impozit de 25.000 pe veniturile din 1933. Contesa de Reventlon nu vrea însă să plătească. Ce poate face guvernul d-lui Roosevelt cu 25.000 dolari» spune ea. E o sumă foarte mică, iar eu am nevoie de ea pentru a-mi plăti ţigările. AU CRESCUT D. Claude Farrére a fost primit săptămâna trecută la Academie. Cu această ocazie admiratoarele foarte numeroase au ţinut să-şi manifeste admiraţia. Admiratoare cari i-au preparat de altfel alegerea. Excelentul scriitor Paul Chuck, întors tocmai dintr o croiasieră pe Atlantic şi, care n’a putut să obţină decât1 un foarte prost loc în tribuna din Răsărit, privia cu interes — într’o bună zi, Dumnezeule!.. — aceste influente Egerii, şi aplecândiU-se către vecinul de bancă. — Ii sunt azi male ali ate. .Ii« i ăl*.1 CLAUDE FaRRERE SI VICTOR HUGO D. Farrere a avut contracandidat la recentele alegeri la Academie pe d. Paul Claudele a cărui candidatură era susţinută de d- Valery şi d. Mauriac, ori acesta din urmă a fost desemnat să asiste în haine de gală la recepţia de primire. Amicii micilor istorii literare îşi frecau de la mâinile şi îşi propuneau să supravegheze atent toate reacţiile tatălui „centrei”; îşi cheltuiseră însă gura degeaba căci d. Mauriac n’a venit. Au avut totuşi ocazia să surădă atunci când d- Pierre Benoit a impus recipiendarului o audiţie a unui poem de Victor Hugo — împotriva căruia d. Farrere a dus până acum o campanie atât de nejustă şi inutilă. ANIVERSAREA PAPEI PIU XI La 31 Mai. Suveranul Pontif intră în al 80-lea ani al existenţei. Această aniversare va fi sărbătorită în toate bisericile catolice. Papa Piu XI este una din personalităţile cele mai ocupate din lume, îşipetrece timpul dând audienţe publice şi particulare consistorii, canonizări şi binecuvântări. Primeşte, personal, în fiecare an, mii de membrii ai clerului, oămini politici şi pelerini venind din toate colţurile lumei. Ii se întâmplă să aibe în aceiaşi zi cinci sau şase convorbiri în tot atâtea limbi diferite. Ceea ce nu-l împiedică totuşi să se recreeze, vara, în reşedinţa-i din Castel Gondolio. i I $t ■ ■ Vineri 1 Mai 1936 3 Ii©! I Testre! Regia Maria Astă seară : P A R D O NI CU Tony Bulandra, V. Maximilian ș* I. Talianu Cronica literară Ion Filat: Poeme mîr’au vers. (Editură „Cartea Românească“ Mihail: Urmare. Stihuri Prefaţa — foare frumos serioaş pronume care astăzi să — a volumului d-lui Pillat îi depăşeşte cu mult cuprinsul propriu zis. Ea stabileşte o întreagă artă poetică, ce mi se pare disproporţionată faţă de cele 90 ele versuri, pe care Ie prezintă. Să fie într’adevăr „poemul într’un vers” un nou gen de poezie? D. Ion Pillat încearcă a ne convinge — şi se sileşte a-i definii acestui nou gen, legile proprii, încercarea este exagerată. Ea nu izbuteşte să suplinească teoretic, ceea ce poetul n’a reuşit să realizeze artistic. In ciuda explicaţiilor preliminare, „poemul într’un vers” al d-lui Pillat nu este altceva decât un vers dintr’un poem. Deosebirea aceasta este esenţială. Din momentul în care cetitorul a făcut-o, întreaga teorie poetică a d-lui Ion Pillat rămâne fără obiect„Un vers dintr’un poem” — adică un fragment. Cum un sonet de exemplu are 14 versuri, e deajuns să tipărești acest sonet nu pe o singură pagină, ci pe 14 pagini, vers cu vers — pentru ca astfel să capți 16 mici poem® de tipul prezentat în volumul de fată. Poemele s’ar înmulţi astfel prin dezagregare. Ar fi un mod de sciziparitate prozodică. Poate că acest fel caricatural de a explica „poemul într’un vers” este injust. Dar la fel de injust — în sens invers însă — este d. Pillat când îi atribue „poemului într’un vers” funcţiuni lirice majore. Lectura poemelor sale minuscule ne lasă o impresie de fragmentar,, de neisprăvit, de arbitrar, care le condamnă categoric, cel puţin în măsura în care ele îşi propuneau ambiţiile prefeţei. Un vers nu e decât, un vers , oricât ar fi el de frumos. E un acord într’o frază muzicală este o nuanță într’un sentiment. El se definește Prin luminile încrucişate ale versurilor perechi. El își capătă plenitudinea, în măsura în care se integrează în poem. Rupt de acolo, devine în cel mai bun caz un detaliu ornamental izolat. Cartea d-lui Pillat ne face impresia ,unui ierbar — aşa cum făceam în, clasa dona de liceu, când presam într’un bloc de hârtie petale şi frunze pentru profesorul de botanică. Nimic mai pestriţ... Există în dulapul nostru cu cărţi, un mic volum care seamănă de minune cu al d-sale. Este o „Antologie de imagini » tipărită acum doi trei ani de un tânăr publicist), d. Teodor Scarlat, care avusese strania idee de a face o colecţie de metafore din poeţii români. Exerciţiul era cu totul lipsit de sens iar bietele imagini sufereau în antologie, sângerând încă de briceagul care le tăiase. De multe ori. ..poemele intr’un vers” ale d-lui Pillat sunt simple — foarte simple — imagini. Exemple: ^ „ Caci frunzele- pamantul e plin de rândunde (pag. 51) sau / Am întâlnit azi toaman venind în car cu boi (pag. 56) Sau : -Brotacul: frunza verde; sitarul: frunziș mort (pag- 64). Sau , t Sburau fazani de aur m_ io cui din cămin (pag. 27). Nu discut valoarea fiecărei imagini. Prima mi se pare^ elementară. A doua de gust sam'nătorist. A treia, pastel Vasile Alexandri. A patra frumoasa. Dar nu acesta interesează. E vorba (chiar când imaginile sunt foarte frumoase — S' T-neîe dintre ele sunt cu ade\ărat), e vorba de funcţiunea individuală a unei imagini de debilităţile ei de a trăi prin ea însăşi. Nu cred întro astfel de functune Afară de raiele căzură când o imagine este o sria fulgerare de f?cniu, o intuiţie incandescentă, ea este un mod subordonat poemului. Această remarcă rezuma pentru noi problema de poezie, pe care le ridică „poemul dintr’univers” al dlui Ion Allat. Nu-mi amintesc în ce an a apărut primul volum de.stihuri (Agonie), semnat cu acesemnează placheta „Urmare”- Cred însă că au trecut de atunci şapte sau opt ani. Autorul reia exact de acolo unde îl lăsase firul întrerupt. ,,Urmarea e într’adevăr o urmare. Ea continuă filmul liric al volumului precedent. E un lirism de nelinişte metafizică şi de inspiraţie religioasă, lirism copleşit de întrebări mari, fără răspuns. Dacă trebue să-i fixăm acestei poezii un loc în geografia noastră poetică, am spune că ea se află undeva la confluența Arghezi- Blaga-Dela Blaga, autorul ,Agoniei” şi al „Urmării” păstrează o anumită înclinare spre simbolurile, mari, globale apocaliptice. Ziuă, semicerc din întuneric năzărit! (pag. 17). Sau: CT'.-il*/ Plămânii mei în haos har aspiră (pag. 22). Acest simbolism solemn, grav și nebulos pe alocuri, duce când spre vocative dramatice, de anumit accent retoric, când spre imagini reci, debnitorii- Din primul geni iată un exemplu convingător: Oameni buni» hei, oameni hiini sufletul mi s’a furat (pag. 24) Din al doilea gen, un exemplu nu mai puțin limpede, prin formularea explicită a simbolului. Un om tăcut e o peșteră supată de ape nevăzute și sărate, (pag. 18). Cred că trebue recunoscut în toate aceste versuri un ecou din Lucian Blaga (şi dacă versurile datează din 1928-29, atunci această influenţă este nu se poate mai firească) ecou căruia i se adaugă oarecari accente argheziene. E viu mai ales din „Praturi, iţi din „Duhovnicească”, (aceasta din urmă amintită cu deosebire de poemul „Lepădare”, de la pagina 24). Odată degajat de aceste reminiscenţe, poemul îşi găseşte fără dificultate cântecul propriu Sunt câteva momente de simţire clară în volumul său, cum este de exemplu poemul închipuire, în întregime frumos în ciuda a două cuvinte discordante din Versul al treilea şi din versul ultim. Simplicitatea emoţiei însă birueşte şi poemul rămâne aspru şi grav ca un acord de orgă. Iubire, te întreb, când ai venit în umbra gândului sărac sub care mă închin? Un pas al tău ivit în tarbă fu un alb amin. Te-ai împlinit ca un descântec Te-ai subţiat ca un surâs în acest munte singuratec în care nimeni nu a râs- Aici sunt vulpi, sunt regi şi oi, jube te întreb, când ai venit cu soare, smirnă şi oloi? Catrenul de la mijloc este admirabil prin contrastul lui de severitate şi graţie. La fel de realizat, deşi în cu totul alt gen, este poemul „După cea din urmă vamă” (pag. 21) de o frumoasă stăpânire supremă, în care sentimentul morţii este exprimat cu o reală putere tragică, dar şi cu o profim, dă linişte. Ne-om întâlni ca morţii’n acelaş pământ, ne om aduna ca sunetele într’un cânt... Dacă uneori vigoarea accentelor lirice merge până la, un ton interpelativ, prea dramatic şi prea retoric, după cum am observat mai sus, nu e mai puţin adevărat că această severă putere de emoţie capătă alteori o simplicitate cu totul remarcabilă. Peste capetele noastre ne alungă galbena lumină dintr’o toamnă lungă. Vom rămâne Poate juezeni pe un munte, crengi înmortochiate — amintiri pe-o frunte.Prefer în genere din poezia lui Mihail momentele calme, temele nemetafizice, versurile simple, tot ce este nepatetic, nesimbolic. Şi cu aceasta, nu-mi mai rămâne decât să vă spun cine este poetul Mihail, este d- Haig Acterian. Sper să-mi este această indiscreţie. MIHAIL SEBASTIAN