Rampa, iulie 1936 (Anul 19, nr. 5537-5562)

1936-07-02 / nr. 5538

Anul IO * ... . 553S SfcUAGJiA, AUivSiiiiSTRATlA ». Sl ATELIERELE GRAFICE ! STR BREZOIANU, 51 TEI. 5.61.34 t "W WA, A B O N AM ENTÎ Trei Ioni * — — — — L«I MW Şaso Ioni' '££■•' — - — Lei 500 Ua an — - — — Lei 1000 In strămnâtala şi pentru Institution! preţul dublu BUHui­afls Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoimiu, 51 Tel. 3.61.24 Director: SCARLAT FRODA LUCHIAN Au trecut 20 de ani dela moar­tea lui Lucin­­avi. Ziarele de atunci scriau: „Luni, 27 Iunie 1916, la ora 11 noaptea s’a stins din viaţă după o lungă şi grea suferinţa, pictorul Ştefan Luchian”. Atât. O lună mai târziiu, revista ,,Cro­nica’’ de sub direcţia d-lui Tudor Arghezi îi închina aproape în în­tregime ultimul­­său număr, pu-­ blicând articole de Francase Şi­­rato. (Pictorul Ştefan Luchian”) Adrian Maniu („Povestea lui Lu­chian”) Tudor Arghezi („Viaţa lui Luchian”) Dem. Theodorescu („Moartea şi­­înmormântarea lui Luch­ian” şi ,,Cocoana Pozna ’) şi Alerm („De Amiciţia”) precum şi o serie de portrete ale lui Lu­chian datorite lui J. Steriadi, C. K­­ess­u şi T. Cornescu. De atunci, opera lui Ştefan Lu­chian şi-a făurit singură drumul dând o consacrare postumă unuia dintre cei mai de seamă creatori plastici. Elementul nou pe care Luchian­­ a adus în pictura românească a fost intens daca expresiei redată prin culoare, f­lorile sale sunt un avânt desnădăjduit spre lumina şi viaţă. Imobilizat de o dureroa­să boală, trebuind, în ultimii ani sâ-şi lege pensula de mână pen­tru a putea pi­ca, Luchian şi-a exprimat in tonuri de culoare de o intensitate unică, în străluciri de paletă cu rezonanţe adânci, toată tragedia existenţii sale, toa­tă dragostea de lumină în soare-Luchian a pictat cu o patimă, cu o căldură şi o sinceritate emoţio­nante, pentrm că pictura pentru ea însemna un mijloc de evadare, o lume nouă pe care şi-e creta pen­tru a putea suporta mizeria celei »•căile. ‘ „Florile” lui nu sunt simple i­­­•nagini redate fidel, ci momente de viaţă, impresionante ca Imten­­«­­late, porniri ale sufletului spre limanul nemuritor al creaţiei. In opera de artă, Luchian învingea timpul şi moartea, tip lor­ist de seamă, Luchian pu­nea în pasta şi tonurile sale un accent personal, o frământare şi o pasiune care însufleţiau mate­ria, îi dădeau un scris, o valoare umană, ca o mărturisire de viaţă. Valoarea operei lui Luchian n’a fost preţuită cum se cuvine de contimporanii săi. Acela care va scrie cândva biografia acestui ar­tist va putea culege o serie în­treagă de amănunt© foarte ca­racteristice în această privinţă­­. De pildă, la expoziţia pe care a deschis-o în 1906 în sălile Ate­neului, Luchian n’a putut vinde nici un tablou şi a trebuit­ să-şi plătească chiria Isăllii cu totât­va­ pânze. Şi astfel Pinacoteca a ob­ţinut tablourile lui Luchian pe care le po­sedă actualmente. * Tot prin acea epocă Luchian a împodobit casa unui fost şi actual ministru cu câteva panouri. Adre­sându-i-ise într’un moment de des­­nădejde, fostul şi actualul minis­tru i-a trimis o pereche de pan­taloni uzaţi... ca să-l ajute! In sfârşit o ultimă scenă tot a­­tât­ de caracteristică, aleasă din mulţimea celor cari alcătuiesc a­­devărata figură a unei epoci: Lu­chian fusese angajat de un negus­tor bogat care avea un magazin­­la Podul Bărbierului să picteze frescele unei biserici din Capi­tală. Mulţumit de opera artistu­lui, negustorul i-a dat un bacşiş de 10 lei, când lucrul a fost gata Şi Luchian, cu umorul său tun, şi-a seda pălăria şi i-a mulţumit, spunându-i cu un surâs trist: — Săruţi mâna, boerule! Comentariile par de prisos­De abia spre sfârşitul vieţii sale, Luchian a început să fie preţ­­uit de câţiva amatori luminaţi printre cari principele Basa­rab Brâncoveanu d-na Assan, dr. An­gelesen, Siam, Va­le Morţun, Bra­gadiru, Băicoianu şi mai­ ales Bogdan Piteşti care, cu puţin timp înainte de moarte, i-a cum­părat ultim­­e tablouri — vreo 15 —20 de lucrări — pentru suma de 30.000 lei. După război, însă, la vânzarea colecţiei lui Bogdan-Piteşti ta­blourile lui Luchian au început să obţină preţuri mari, odată cu favoarea publicului. Şi de atunci, ele îşi ocupă locul cuvenit în conştiinţa şi viaţa noastră artistică. Viaţa lui Luchian s-a desfăşu­rat sub semnul unui de­stin tragic. Desprins de preocupările mate­riale, generos, darnic, boem, ar­tistul a trebuit să lupte cu o boală îngrozitoare, agravată la început d­e cauza lipsurilor şi a privaţiu­nilor de tot felul. Lupta aceasta cu moartea a durat 16 ani Şi cu cât ea îi cuprindea mai mult tru­pul, cu atât sufletul lui i se înălţa mai sus, în avântul creaţiei. Din epoca acestei lupte datează cele maii frumoase opere ale lui Lu­chian. Iată cum descrie d. Dem. Theo­­dorescu­ în ..Cronica" de acum 20 de ani, sfârşitul acestei tragice lupte. „De şapte zile nu băuse o pică­tură de apă. Cu o săptămână înainte de sfârşitul celei mai îndelungate lupte cu care se ruşină moartea, ei vor s’o batjocorească, între­­când-o­.. Ceru verei lui — buna femeie care păstră până în ceasul din urmă singurul isurâs de ma­mă, lângă suferinţa pustie a Mu­cenicului — o basma şi-i impuse să-l lege la gât. Intr’un târziu, harnica păzitoare, care nu înţele­sese ciudăţenia acestei cereri, îl­­găsi încercând zadarnic, cu mâi­nile lui uscate sa strângă capetele basmalei... O! sfânt al celei mai triste şi mai nedrepte dintre su­­ferinţi, fuseseş! pedepsit ca şi ul­tima fărămitură a vieţii tale să fie mai tare chiar dacât vrerea ta de a muri­! Şi biruitul de un mo­ment al acestei hotărâri iste în­dărătnici într’o mândră compensa­ţiune: aceea de a rezista şapte zile împotriva celei mai oribile torturii, împotriva setei... Acest trist amant statornic al bucuriei şi al frumosului­ se sfârşi într’un miez de n­oapte, când Bucureştii veseli Trimeteau până în chilia vechiului lui exil, ecourile mul­ţumirilor lesnicioase­..”. Au trecut douăzeci de ani de a­­tunci. IONEL JIANU Maria Ventura face parte din comisia pentru reorganizarea „Comediei Franceze“ O delegaţie a artiştilor Corne­li­­ei Franceze compusă din Maria Ventura, compatrioata noastră, şi d-nii Andre Branet, Ledoux şi Pierre Dux, membri ai comisiu­­nei ai Comediei Franceze, s’a prezentat ori ministerului Educa­ţiei naţionale. Această delegaţie a remis mi­nistrului un raport adoptat în u­­nanim­itate de ansamblul secieta­rilor şi ministrul a promis că va studia sugestiile conţinute în ra­port. Maria Ventura Treizeci şi patru de com­pozitori la Olimpiada din Berlin La concursul muzical care va a­­vea loc cu ocazia celei de a IX-a ■Olimpiadă de la Berlin treizeci şi patru de compozitori şi-au trimis lucrări spre premiere. . J­OTECA „ASOCIA­TIUNI” 2­­4 iulie 1936 Teatral Cărăbuș ................... II im In fîecar^^seară 'BARCA PE ..VALORI vodevil de N. Kiri^esctt, Tudor Mușatescu și Sică Alexa^rescu T A. N X,S E Talianu, Gi igațip, Maud Mary etc. Autobiografia telegrafică a lui Maurice Chevalier Un interview al marelui comedian Celebrul Maurice Chevalier, a făcut unui coleg parisian o scurtă dare de seamă a carierii sale și i-a acordat un mic interview pe care le reproducem. Singur,la doisprezece ani, am început să-mi prepar primul „tour de chant”. Acest lucru era singu­rul care îmi dădea o bucurie com­plectă. La optsprezece ani, pose­dam deja un repertoriu de un gen puţin excentric, care a fost totuşi frumos primit de public. Războiul mi-a întrerupt­ cariera. La înapoiere, am ales un alt re­pertoriu de şansonete, mai puţin clowneisc, mai sobru însă, şi mai veridic. Am svârli melonul, pan­talonul st­râm, pe picior şi haina largă; costumul meu de scenă- Smookingul şi pălăria de paie mi-au permis să-mii lărgesc reper­toriul şi să trec insensibil de la co­micul gros la un comic mult mai fin. Apoi a venit vremea revistelor de la Casino de Paris, unde am fost partenerul lui Misstinguett. Genul mi se transformă încă odată devenisem dansator, comedian. Urmă perioada operetei cu ,,De­­dé”, ,,La Flaut”... Când se redes­chise Empire, făcui, un alt „tour de chant” care obține succes mai categoric. Aici, am avut impresia am ajuns la perfecţia unui număr internaţional­ Din acel moment, „tourul de chant” are o re­ponei­e-renţă în toate num­erile mele. Fac un turneu de trei luni în America. Mă înapoiez în Franţa unde ră­mân mai mulţi ani la Casino de Paris. PREPARAREA UNUI NOU „TOUR” Cum vă preparaţi un „four de chant”? — Un „tour” de oare­care clasa exige, bine­înţeles, câteva aplica­ţii şi multă experienţă. Este di­ficil, chiar imposibil de a defini, acea influenţă misterioasă, acea atracţie pe care un cântăreţ re­putat o poate exercita asupra pu­blicului. ,,Electricitatea” pe care o emană un om la intrarea sa în scenă o posedă în globulele sân­gelui său. In adâncurile instinc­tului. In och­i săi. In toată fiinţa sa-Un cuplet ca să fie de suce®, trebuie să posede trei elemente principale: un text bun, o muzică bună şi un interpreţi excelent. — Repertoriul are o mare im­portanţă? — Evident. Trebue să alegi, şan­sonete cu miez. Apoi aceste cu­plete trebuesc lucrate şi puse la punct, până în cea mai mică pri­vinţă. E foarte delicat. Şi minu­ţios. O muncă îndelungată de aş­teptare. Polisajul definitiv al cu­pletului nu se poate face decât pe scenă în prezenţa publicului. Numai publicul, judecător exce­lent, e capabil să facă pe un cân­tăreţ­­să priceapă (până und­e poate să meargă cu­­expresia, cu gestul cu vocea cu ritmul­.. * Această mică spovedanie, com­binată cu o uşoară lecţie pentru a şti cum trebue prezentat un ,,tour de chant”, a celui mai mare şi mai celebru maestru al acestui gen, Maurice Chevalier, poate servi oricărui tânăr care vrea sau şi-a ales această meserie. Maurice Chevalier Const. Stere om de acţiune şi literat Destinul lui C. Stere (şi sunt sigur că şi duşmanii politici nu îi pot contesta „destinul’­) ne pre­zintă una din acele drame ale că­utării spirituale, cu orice preţ şi în orice loc, care — prin perspec­­tiva timpului — capătă însăşi în­făţişarea mitului. S’a spus, s’a repetat acum, că „luptătorul” C. Stere a fost un om „cu destin”. Şi s’a repetat atât de insistent toc­mai poate pentru’că omul dela Bucov nu şi l-a realizat în măsura în care era însemnat de zeul fa­talităţii. A fi om cu destin nu e su­ficient pentru a ţi-l realiza. Mai e nevoie de împrejurări istorice, mai ales când e vorba de un des­tin social. Un Kant ar fi putut e­­xista în orice cultură fără proe­minenţă socială, pentru a reeşi a­­bia după zece ani de tăcere în a­­devărata sa lumină.Un Goethe a trebuit să aibe ca măsură momen­tul strălucit al Germaniei sale. însuşi Maxim Gorki ar fi fost mai mic în semnificaţie dacă vre­mea nu l-ar fi ajutat. Pe C. Stere nu l-a ajutat nimic. (Să nu ne speriem de apropierile de mai sus. Ele nu privesc ierar­hia valorilor, ci doar evidenţa ideii). Intr’o ţară cu societate ne­­fixată, cu ierarhii palide sau ar­tificiale, născut între două hotare şi între două specifice (Rusiia- România). C. Stere a avut de lup­tat în primul rând cu ingratitu­dinea propriului său destin. Fla­căra care-l consumă — dealun­gul romanelor — pe Vania Răutu — este conştiinţa şi melancolia unui m­are destin, care se ratează din pricina împrejurărilor. Ca să ve­deţi însă că totuşi un destin are necesitate biologică de integrare­ în ceva destinul lui C. Stere—după oscilări dureroase şi fără mare cod istorie — s’a revărsat în li­teratură. Vania Răutu trebuia să facă ceva mare! De asta era con­vins C. Stere, şi n’ar fi murit în­­nainte de a-şi realiza convinge­rea. De aici revelaţia ultimilor ani, când luptătorul, când omul prin excelenţă de acţiune, a de­venit literat, creator de­­valori artistice. Naturile acestea sunt rare şi cu atât mai împresiona­nte. S’a spus de atâtea ori că, în alte împreju­rări, C. Stere ar fi putut fi un mare istoric. Văzând că nu se poa­te­ realiza în acest fel, C. Stere şi-a canalizat necesitatea într-o al­tă expresie. S-a făcut ca un om de acţiune în al cărui adânc de con­ştiinţă vitală zace un dispreţ net pentru „literatură”. Fiindcă ope­ra lui C. Stere este tocmai o splen­didă sfidare a „lieraturii”, a ori­cărui „literat” de meserie, având ceva din romantismul marilor a­­venturieri ai literaturii, şi la Jak London. Astfel de oameni îmbină acţiunea cu literatura tocmai pe­ hotarele unde s’ar părea că­ ele se refuză congenital. Astfel se face că prin opera lui C. Stere trece un duh tolstoian. — tolstoian în sensul moralei. E aci un Tolstoi care şi-ar scrie me­moriile după convertire, după schimbarea la faţă din catech­is­­mu­l artei. ~ " I DAN PETRAŞINCU Katharine Hepburn, Frumuseţea pe ecran femeea care vrea Care e femeia care­ ar ad­mite că poate fi frumoasă cu peşteni? Există totuşi o femee care e de părerea aceasta, şi această fe­mee se numeşte Catharine Hep­burn. Pielea celebrului star e împestriţată toată cu peşte­ui, fapt care îi daruiei o ii­n­făţişa­re rus­tică şi copilărească de un farmec special. Catharine Hepburn se machia­ză foarte puţin. Are o piele de copil transparentă şi satinată, sprâncenele-i sunt nepensate. Sin­gurul artificiu în această figură luminoasă sunt buzele puternic fardate într’o culoare vie. Este frumoasă! Cu părul ei ro­şu şi fin pieptănat­ simplu spre spate. E urâtă? Nu. Are farmecul ei proaspăt spe­cial. Mare, slabă, se îmbracă băie­ţeşte, păstrând totuşi cu tot­ pan­talonul ei de stofă, puloverul cu guler înalt, pantofii cu tocuri ab­solut plate şi cu şosetele ei din mână roşie o feminitate pătrun­zătoare. Are în special un mers suplu, tăcut care face admiraţia celor ce­­au văzut-o. Nu poartă niciodată tocuri în­halte. Nici măcar pe ecran. Iar ro­chiile lungi pe care le arborează în deosebi au scopul să-i ascundă picioarele.­­ Nu trebue uitat că marea Ca­tharine Hepburn este o fostă elevă a universităţii Bryn Mawr, cea mai strălucită şcoală de fete din America. O universitate despre care se spune: „o mănăstire”. Adică în contact cu celelalte un loc unde austeritatea domneşte­ Să trăiască la Chatarine Hep­burn încă fada elevă de la Burn Mawr care fuge de fastul Hol­ly­woodului? E foarte puţn probabil, celebri­tatea e o corvoadă obositoare ere termină prin a învinge chiar şi pe cei mi­curagioşi. Ce lecţie de natural ar da însă ea dacă fiecare femee ar cunoaş­te-o aşa cum e în realitate. Katharine Hepburn întrebare şi răspuns — Cum te simţi d-ră Nutzi Pantazi după succes şi laude ? — Mie frică. Nu sunt convinsă. E poate o gentileţe a ’publicului Revista de mare spectacol tot­ cât de fastuos ar fi înscenată şi oricât text copios şi de bună cali­tate ar conţine nu place dacă nu are prezenţă şi o cât mai bogată distribuţie de vedete feminine- Cât mai frumoase şi cât mai pi­cante. Tinereţea divelor, frumuse­ţea lor, farmecul şi goliciunea lor pe scenă sunt motive hotărâtoare în succes. Nu există insă o şcoală oficială pentru revistă. Acest spectacol nu are un conservator special. Şi totuşi marile vedete masculine — Tăm­ase, Toneanu, Talianu, Gro­wer, Giugaru — sunt absolvenţi ai adevăratei Academii de artă dramatică... Dar femeile din re­vistă? Mai nici una n’a trecut prin băncile vreunei şcoli.Cu toate acestea există totuşi un conservator pentru vedetele feminine de revistă- Funcţionează zilnic, vara şi iarna, în văzul pu­blicului. Fără firmă, fără autori­zaţie, fără profesori cu lefuri grase, fără taxe. Acest conservator are un nume: linia întâia de balet. Din prima linie de balet, revis­ta şi-a recrutat multe din vede­tele sale. Multe, frumoase şi ta­lentate. Lupu Savu, Virginica Po­­pescu, etc. — ca să nu le numim decât pe cele din urmă — au eşt­t în faţa aplauzelor după ce au tre­cut întâi prin fai­moasa linie de care vă spuneam. • Ultima revelaţie a revistei­, cea mai nouă vedetă a Teatrului Nou, vine tot din balet Nutzi Pantazi, a obţinut pe sce­na din calea Văcăreşti, un succes care a impus-o atenţiei. Un succes care nu se desminte, în nici o seară de la premieră şi până azi după atâtea reprezentaţii. — Cum te simţi d-ră Nutzi Pan­­tazi în faţa u­­ui asemenea suc­­ces şi a laudelor unanime? — Mi-a frică. Nu sunt convinsă de autenticitatea aplauzelor, mi se par numai o gentilețe din par­tea publicului. — Te înșeli d-tă. Publicul e foarte ingrat. Pentru banii lui, publicul nu înțelege să fie gentil decât cu cei care merită. — Totuși­ eu am tras în fie­care seară. Înainte de ridicarea cortinii, îmi spun cu teamă: azi se sfârşeşte visul frumos­., azi se va rupe vălul fanteziei minunate pe care o trăesc de la premiera aces­tei reviste. Nu e modestie. Am munci foarte mult, şi ştiu că munca trebue răsplătită. Muncesc chiar intens în fiecare seară... dar mi i se pare că nu dau destul pen­tru multele aplauze pe cari le primesc­— Dacă nu mă înşel, eşti pen­tru prima oară vedetă? — Te înşeli. Am mai fost, şase lunii de zile, într’un turneu prin toată ţara, pe care l’am făcut cu actualii mei directori Stroe şi Va­­silache, Virginica Popescu, Flori­­ca Dimi­on şi Giovani. Şi atunci am avut succes. Tot aşa de mult ta şi azi. — Ai făcut şi film? — Desigur. In Bin­g-Bang. Am debutat ca vedetă­ muzicală, de­oarece am lansat o melodie care a devenit şlagăr. Dimineaţa, via­ţa e mai frumoasă. Le datorez foarte mult lui Stroe şi Vasilache. Ei m’au lansat în film odinioară şi în teatru azi. Cred că am să mă revanşez, pen­­tru că rămân în ansamblul lor şi la iarnă, aşa că sper să le cuce­resc succese frumoase. Am plecat din cabina d-rei Nutzi Pantazi convins că va do­bândi succesele pe cari le speră, şi că-şi va plăti datoria faţă de Steoe şi Vasilache. Nutzi Pantazi­ are talent şi va reuşi. MIHAIL VULPEŞ Muzica, filmul, sportul în U. R. S. S. MUZICA ! ' í ; i! J i! f TJw' Din iniţiativa Comitetului Ar­telor din U. R. S. S. s’a înfiinţat un formidabil ansamblu coral pus sub conducerea lui Svencinikov. Comitetul Artelor­­ decise dea­­semini să înfiinţeze şi o orchestră asemni să înfiinţeze şi o orci­estră­­ simfonică de stat. FILMUL „Mosfilm”, studioul etnermato­grafic din Moscova a terminat în trei filme: Deţinuţi, care arată şcoala de reeducare a condamna­ţilor, Copiii căpitanului Grant, film pentru adolescenţi, după Jules Verne şi Generaţia învingă­­torilor, de propagandă comunistă. Studiourile din Leningrad au terminat Fedka, d­e viaţa copii­lor Paznicul comedie sportivă şi Patria te iubeşte, din viaţa unei uzine de aviaţie. La Mosfilm se lucrează Veghea politică de exploatare în orient- Tinereţe pentru adole­scenţi şi Ultima noapte episod din revolu­ţia din Octombrie 1917. Lenfilin lucrează întoarcerea lui Maxim, Grădinarul consacrat mişcării stahanoviste. S’au realizat deasemeni exteri­oarele unui mare film V°lga care va prezenta natura, economia şi viaţa dealungul marelui fluviu. SPORT. Prima spartakladă kolhoziană a U. R. S. S. va avea loc luna a­ceasata la Dniepropetrows. Iau parte 900 de sportivi. In cursul anului 1935 mişcarea sportivă în Kolhozuri a luat o ex­cepţională desvoltare. Intr’un an s’au înfiinţat 12.600 de cercuri de gimnastică cu 300.000 de membri, 15.000 terenuri noui de sport şi 20 000 de echipe de football. O sută de mii de tineri au primit în acest an medalia şi­ brevetul „Bun pentru muncă şi apărarea ţării”. Dar nu numai tinerii sunt în­globaţi în aceste societăţi sporti­ve, sunt cluburi de adulţi, de oa­meni maturi şi de femei, care au cercuri proprii de football, Vol­ley­ball, atletism şi ciclism. Intr’unel© kolhozuri­­ sun­tt care de educaţie fizică, organizate a­­menajate, cu toată aparatura ne­cesară, şi terenuri­ cu tribune de la 5000 de locuri în sus. Datorită acestor cluburi de cultură câţiva atleţi şi atlete so­vietice au înregistrat importante recorduri mondiale. „Theater an der Wien“ se redeschide cu o ope­retă le Benatzky Theater an der Wien, se va re­deschide în Septembrie sub o nouă diresiune. Se va juca o ope­retă cu celebrul Max Hansen în rolul principal. Opereta se va numi „In al noulea cer”, şi va a­­grea muzica de Ralph Benatzki.

Next