Rampa, iulie 1936 (Anul 19, nr. 5537-5562)
1936-07-02 / nr. 5538
Anul IO * ... . 553S SfcUAGJiA, AUivSiiiiSTRATlA ». Sl ATELIERELE GRAFICE ! STR BREZOIANU, 51 TEI. 5.61.34 t "W WA, A B O N AM ENTÎ Trei Ioni * — — — — L«I MW Şaso Ioni' '££■•' — - — Lei 500 Ua an — - — — Lei 1000 In strămnâtala şi pentru Institution! preţul dublu BUHuiafls Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoimiu, 51 Tel. 3.61.24 Director: SCARLAT FRODA LUCHIAN Au trecut 20 de ani dela moartea lui Lucinavi. Ziarele de atunci scriau: „Luni, 27 Iunie 1916, la ora 11 noaptea s’a stins din viaţă după o lungă şi grea suferinţa, pictorul Ştefan Luchian”. Atât. O lună mai târziiu, revista ,,Cronica’’ de sub direcţia d-lui Tudor Arghezi îi închina aproape în întregime ultimulsău număr, pu- blicând articole de Francase Şirato. (Pictorul Ştefan Luchian”) Adrian Maniu („Povestea lui Luchian”) Tudor Arghezi („Viaţa lui Luchian”) Dem. Theodorescu („Moartea şiînmormântarea lui Luchian” şi ,,Cocoana Pozna ’) şi Alerm („De Amiciţia”) precum şi o serie de portrete ale lui Luchian datorite lui J. Steriadi, C. Kessu şi T. Cornescu. De atunci, opera lui Ştefan Luchian şi-a făurit singură drumul dând o consacrare postumă unuia dintre cei mai de seamă creatori plastici. Elementul nou pe care Luchian a adus în pictura românească a fost intens daca expresiei redată prin culoare, florile sale sunt un avânt desnădăjduit spre lumina şi viaţă. Imobilizat de o dureroasă boală, trebuind, în ultimii ani sâ-şi lege pensula de mână pentru a putea pica, Luchian şi-a exprimat in tonuri de culoare de o intensitate unică, în străluciri de paletă cu rezonanţe adânci, toată tragedia existenţii sale, toată dragostea de lumină în soare-Luchian a pictat cu o patimă, cu o căldură şi o sinceritate emoţionante, pentrm că pictura pentru ea însemna un mijloc de evadare, o lume nouă pe care şi-e creta pentru a putea suporta mizeria celei »•căile. ‘ „Florile” lui nu sunt simple i•nagini redate fidel, ci momente de viaţă, impresionante ca Imten«late, porniri ale sufletului spre limanul nemuritor al creaţiei. In opera de artă, Luchian învingea timpul şi moartea, tip lorist de seamă, Luchian punea în pasta şi tonurile sale un accent personal, o frământare şi o pasiune care însufleţiau materia, îi dădeau un scris, o valoare umană, ca o mărturisire de viaţă. Valoarea operei lui Luchian n’a fost preţuită cum se cuvine de contimporanii săi. Acela care va scrie cândva biografia acestui artist va putea culege o serie întreagă de amănunt© foarte caracteristice în această privinţă. De pildă, la expoziţia pe care a deschis-o în 1906 în sălile Ateneului, Luchian n’a putut vinde nici un tablou şi a trebuit să-şi plătească chiria Isăllii cu totâtva pânze. Şi astfel Pinacoteca a obţinut tablourile lui Luchian pe care le posedă actualmente. * Tot prin acea epocă Luchian a împodobit casa unui fost şi actual ministru cu câteva panouri. Adresându-i-ise într’un moment de desnădejde, fostul şi actualul ministru i-a trimis o pereche de pantaloni uzaţi... ca să-l ajute! In sfârşit o ultimă scenă tot atât de caracteristică, aleasă din mulţimea celor cari alcătuiesc adevărata figură a unei epoci: Luchian fusese angajat de un negustor bogat care avea un magazinla Podul Bărbierului să picteze frescele unei biserici din Capitală. Mulţumit de opera artistului, negustorul i-a dat un bacşiş de 10 lei, când lucrul a fost gata Şi Luchian, cu umorul său tun, şi-a seda pălăria şi i-a mulţumit, spunându-i cu un surâs trist: — Săruţi mâna, boerule! Comentariile par de prisosDe abia spre sfârşitul vieţii sale, Luchian a început să fie preţuit de câţiva amatori luminaţi printre cari principele Basarab Brâncoveanu d-na Assan, dr. Angelesen, Siam, Vale Morţun, Bragadiru, Băicoianu şi mai ales Bogdan Piteşti care, cu puţin timp înainte de moarte, i-a cumpărat ultime tablouri — vreo 15 —20 de lucrări — pentru suma de 30.000 lei. După război, însă, la vânzarea colecţiei lui Bogdan-Piteşti tablourile lui Luchian au început să obţină preţuri mari, odată cu favoarea publicului. Şi de atunci, ele îşi ocupă locul cuvenit în conştiinţa şi viaţa noastră artistică. Viaţa lui Luchian s-a desfăşurat sub semnul unui destin tragic. Desprins de preocupările materiale, generos, darnic, boem, artistul a trebuit să lupte cu o boală îngrozitoare, agravată la început de cauza lipsurilor şi a privaţiunilor de tot felul. Lupta aceasta cu moartea a durat 16 ani Şi cu cât ea îi cuprindea mai mult trupul, cu atât sufletul lui i se înălţa mai sus, în avântul creaţiei. Din epoca acestei lupte datează cele maii frumoase opere ale lui Luchian. Iată cum descrie d. Dem. Theodorescu în ..Cronica" de acum 20 de ani, sfârşitul acestei tragice lupte. „De şapte zile nu băuse o picătură de apă. Cu o săptămână înainte de sfârşitul celei mai îndelungate lupte cu care se ruşină moartea, ei vor s’o batjocorească, întrecând-o.. Ceru verei lui — buna femeie care păstră până în ceasul din urmă singurul isurâs de mamă, lângă suferinţa pustie a Mucenicului — o basma şi-i impuse să-l lege la gât. Intr’un târziu, harnica păzitoare, care nu înţelesese ciudăţenia acestei cereri, îlgăsi încercând zadarnic, cu mâinile lui uscate sa strângă capetele basmalei... O! sfânt al celei mai triste şi mai nedrepte dintre suferinţi, fuseseş! pedepsit ca şi ultima fărămitură a vieţii tale să fie mai tare chiar dacât vrerea ta de a muri! Şi biruitul de un moment al acestei hotărâri iste îndărătnici într’o mândră compensaţiune: aceea de a rezista şapte zile împotriva celei mai oribile torturii, împotriva setei... Acest trist amant statornic al bucuriei şi al frumosului se sfârşi într’un miez de noapte, când Bucureştii veseli Trimeteau până în chilia vechiului lui exil, ecourile mulţumirilor lesnicioase..”. Au trecut douăzeci de ani de atunci. IONEL JIANU Maria Ventura face parte din comisia pentru reorganizarea „Comediei Franceze“ O delegaţie a artiştilor Corneliei Franceze compusă din Maria Ventura, compatrioata noastră, şi d-nii Andre Branet, Ledoux şi Pierre Dux, membri ai comisiunei ai Comediei Franceze, s’a prezentat ori ministerului Educaţiei naţionale. Această delegaţie a remis ministrului un raport adoptat în unanimitate de ansamblul secietarilor şi ministrul a promis că va studia sugestiile conţinute în raport. Maria Ventura Treizeci şi patru de compozitori la Olimpiada din Berlin La concursul muzical care va avea loc cu ocazia celei de a IX-a ■Olimpiadă de la Berlin treizeci şi patru de compozitori şi-au trimis lucrări spre premiere. . JOTECA „ASOCIATIUNI” 24 iulie 1936 Teatral Cărăbuș ................... II im In fîecar^^seară 'BARCA PE ..VALORI vodevil de N. Kiri^esctt, Tudor Mușatescu și Sică Alexa^rescu T A. N X,S E Talianu, Gi igațip, Maud Mary etc. Autobiografia telegrafică a lui Maurice Chevalier Un interview al marelui comedian Celebrul Maurice Chevalier, a făcut unui coleg parisian o scurtă dare de seamă a carierii sale și i-a acordat un mic interview pe care le reproducem. Singur,la doisprezece ani, am început să-mi prepar primul „tour de chant”. Acest lucru era singurul care îmi dădea o bucurie complectă. La optsprezece ani, posedam deja un repertoriu de un gen puţin excentric, care a fost totuşi frumos primit de public. Războiul mi-a întrerupt cariera. La înapoiere, am ales un alt repertoriu de şansonete, mai puţin clowneisc, mai sobru însă, şi mai veridic. Am svârli melonul, pantalonul strâm, pe picior şi haina largă; costumul meu de scenă- Smookingul şi pălăria de paie mi-au permis să-mii lărgesc repertoriul şi să trec insensibil de la comicul gros la un comic mult mai fin. Apoi a venit vremea revistelor de la Casino de Paris, unde am fost partenerul lui Misstinguett. Genul mi se transformă încă odată devenisem dansator, comedian. Urmă perioada operetei cu ,,Dedé”, ,,La Flaut”... Când se redeschise Empire, făcui, un alt „tour de chant” care obține succes mai categoric. Aici, am avut impresia am ajuns la perfecţia unui număr internaţional Din acel moment, „tourul de chant” are o reponeie-renţă în toate numerile mele. Fac un turneu de trei luni în America. Mă înapoiez în Franţa unde rămân mai mulţi ani la Casino de Paris. PREPARAREA UNUI NOU „TOUR” Cum vă preparaţi un „four de chant”? — Un „tour” de oarecare clasa exige, bineînţeles, câteva aplicaţii şi multă experienţă. Este dificil, chiar imposibil de a defini, acea influenţă misterioasă, acea atracţie pe care un cântăreţ reputat o poate exercita asupra publicului. ,,Electricitatea” pe care o emană un om la intrarea sa în scenă o posedă în globulele sângelui său. In adâncurile instinctului. In ochi săi. In toată fiinţa sa-Un cuplet ca să fie de suce®, trebuie să posede trei elemente principale: un text bun, o muzică bună şi un interpreţi excelent. — Repertoriul are o mare importanţă? — Evident. Trebue să alegi, şansonete cu miez. Apoi aceste cuplete trebuesc lucrate şi puse la punct, până în cea mai mică privinţă. E foarte delicat. Şi minuţios. O muncă îndelungată de aşteptare. Polisajul definitiv al cupletului nu se poate face decât pe scenă în prezenţa publicului. Numai publicul, judecător excelent, e capabil să facă pe un cântăreţsă priceapă (până unde poate să meargă cuexpresia, cu gestul cu vocea cu ritmul.. * Această mică spovedanie, combinată cu o uşoară lecţie pentru a şti cum trebue prezentat un ,,tour de chant”, a celui mai mare şi mai celebru maestru al acestui gen, Maurice Chevalier, poate servi oricărui tânăr care vrea sau şi-a ales această meserie. Maurice Chevalier Const. Stere om de acţiune şi literat Destinul lui C. Stere (şi sunt sigur că şi duşmanii politici nu îi pot contesta „destinul’) ne prezintă una din acele drame ale căutării spirituale, cu orice preţ şi în orice loc, care — prin perspectiva timpului — capătă însăşi înfăţişarea mitului. S’a spus, s’a repetat acum, că „luptătorul” C. Stere a fost un om „cu destin”. Şi s’a repetat atât de insistent tocmai poate pentru’că omul dela Bucov nu şi l-a realizat în măsura în care era însemnat de zeul fatalităţii. A fi om cu destin nu e suficient pentru a ţi-l realiza. Mai e nevoie de împrejurări istorice, mai ales când e vorba de un destin social. Un Kant ar fi putut exista în orice cultură fără proeminenţă socială, pentru a reeşi abia după zece ani de tăcere în adevărata sa lumină.Un Goethe a trebuit să aibe ca măsură momentul strălucit al Germaniei sale. însuşi Maxim Gorki ar fi fost mai mic în semnificaţie dacă vremea nu l-ar fi ajutat. Pe C. Stere nu l-a ajutat nimic. (Să nu ne speriem de apropierile de mai sus. Ele nu privesc ierarhia valorilor, ci doar evidenţa ideii). Intr’o ţară cu societate nefixată, cu ierarhii palide sau artificiale, născut între două hotare şi între două specifice (Rusiia- România). C. Stere a avut de luptat în primul rând cu ingratitudinea propriului său destin. Flacăra care-l consumă — dealungul romanelor — pe Vania Răutu — este conştiinţa şi melancolia unui mare destin, care se ratează din pricina împrejurărilor. Ca să vedeţi însă că totuşi un destin are necesitate biologică de integrare în ceva destinul lui C. Stere—după oscilări dureroase şi fără mare cod istorie — s’a revărsat în literatură. Vania Răutu trebuia să facă ceva mare! De asta era convins C. Stere, şi n’ar fi murit înnainte de a-şi realiza convingerea. De aici revelaţia ultimilor ani, când luptătorul, când omul prin excelenţă de acţiune, a devenit literat, creator devalori artistice. Naturile acestea sunt rare şi cu atât mai împresionante. S’a spus de atâtea ori că, în alte împrejurări, C. Stere ar fi putut fi un mare istoric. Văzând că nu se poate realiza în acest fel, C. Stere şi-a canalizat necesitatea într-o altă expresie. S-a făcut ca un om de acţiune în al cărui adânc de conştiinţă vitală zace un dispreţ net pentru „literatură”. Fiindcă opera lui C. Stere este tocmai o splendidă sfidare a „lieraturii”, a oricărui „literat” de meserie, având ceva din romantismul marilor aventurieri ai literaturii, şi la Jak London. Astfel de oameni îmbină acţiunea cu literatura tocmai pe hotarele unde s’ar părea că ele se refuză congenital. Astfel se face că prin opera lui C. Stere trece un duh tolstoian. — tolstoian în sensul moralei. E aci un Tolstoi care şi-ar scrie memoriile după convertire, după schimbarea la faţă din catechismul artei. ~ " I DAN PETRAŞINCU Katharine Hepburn, Frumuseţea pe ecran femeea care vrea Care e femeia care ar admite că poate fi frumoasă cu peşteni? Există totuşi o femee care e de părerea aceasta, şi această femee se numeşte Catharine Hepburn. Pielea celebrului star e împestriţată toată cu peşteui, fapt care îi daruiei o iinfăţişare rustică şi copilărească de un farmec special. Catharine Hepburn se machiază foarte puţin. Are o piele de copil transparentă şi satinată, sprâncenele-i sunt nepensate. Singurul artificiu în această figură luminoasă sunt buzele puternic fardate într’o culoare vie. Este frumoasă! Cu părul ei roşu şi fin pieptănat simplu spre spate. E urâtă? Nu. Are farmecul ei proaspăt special. Mare, slabă, se îmbracă băieţeşte, păstrând totuşi cu tot pantalonul ei de stofă, puloverul cu guler înalt, pantofii cu tocuri absolut plate şi cu şosetele ei din mână roşie o feminitate pătrunzătoare. Are în special un mers suplu, tăcut care face admiraţia celor ceau văzut-o. Nu poartă niciodată tocuri înhalte. Nici măcar pe ecran. Iar rochiile lungi pe care le arborează în deosebi au scopul să-i ascundă picioarele. Nu trebue uitat că marea Catharine Hepburn este o fostă elevă a universităţii Bryn Mawr, cea mai strălucită şcoală de fete din America. O universitate despre care se spune: „o mănăstire”. Adică în contact cu celelalte un loc unde austeritatea domneşte Să trăiască la Chatarine Hepburn încă fada elevă de la Burn Mawr care fuge de fastul Hollywoodului? E foarte puţn probabil, celebritatea e o corvoadă obositoare ere termină prin a învinge chiar şi pe cei micuragioşi. Ce lecţie de natural ar da însă ea dacă fiecare femee ar cunoaşte-o aşa cum e în realitate. Katharine Hepburn întrebare şi răspuns — Cum te simţi d-ră Nutzi Pantazi după succes şi laude ? — Mie frică. Nu sunt convinsă. E poate o gentileţe a ’publicului Revista de mare spectacol tot cât de fastuos ar fi înscenată şi oricât text copios şi de bună calitate ar conţine nu place dacă nu are prezenţă şi o cât mai bogată distribuţie de vedete feminine- Cât mai frumoase şi cât mai picante. Tinereţea divelor, frumuseţea lor, farmecul şi goliciunea lor pe scenă sunt motive hotărâtoare în succes. Nu există insă o şcoală oficială pentru revistă. Acest spectacol nu are un conservator special. Şi totuşi marile vedete masculine — Tămase, Toneanu, Talianu, Grower, Giugaru — sunt absolvenţi ai adevăratei Academii de artă dramatică... Dar femeile din revistă? Mai nici una n’a trecut prin băncile vreunei şcoli.Cu toate acestea există totuşi un conservator pentru vedetele feminine de revistă- Funcţionează zilnic, vara şi iarna, în văzul publicului. Fără firmă, fără autorizaţie, fără profesori cu lefuri grase, fără taxe. Acest conservator are un nume: linia întâia de balet. Din prima linie de balet, revista şi-a recrutat multe din vedetele sale. Multe, frumoase şi talentate. Lupu Savu, Virginica Popescu, etc. — ca să nu le numim decât pe cele din urmă — au eştt în faţa aplauzelor după ce au trecut întâi prin faimoasa linie de care vă spuneam. • Ultima revelaţie a revistei, cea mai nouă vedetă a Teatrului Nou, vine tot din balet Nutzi Pantazi, a obţinut pe scena din calea Văcăreşti, un succes care a impus-o atenţiei. Un succes care nu se desminte, în nici o seară de la premieră şi până azi după atâtea reprezentaţii. — Cum te simţi d-ră Nutzi Pantazi în faţa uui asemenea succes şi a laudelor unanime? — Mi-a frică. Nu sunt convinsă de autenticitatea aplauzelor, mi se par numai o gentilețe din partea publicului. — Te înșeli d-tă. Publicul e foarte ingrat. Pentru banii lui, publicul nu înțelege să fie gentil decât cu cei care merită. — Totuși eu am tras în fiecare seară. Înainte de ridicarea cortinii, îmi spun cu teamă: azi se sfârşeşte visul frumos., azi se va rupe vălul fanteziei minunate pe care o trăesc de la premiera acestei reviste. Nu e modestie. Am munci foarte mult, şi ştiu că munca trebue răsplătită. Muncesc chiar intens în fiecare seară... dar mi i se pare că nu dau destul pentru multele aplauze pe cari le primesc— Dacă nu mă înşel, eşti pentru prima oară vedetă? — Te înşeli. Am mai fost, şase lunii de zile, într’un turneu prin toată ţara, pe care l’am făcut cu actualii mei directori Stroe şi Vasilache, Virginica Popescu, Florica Dimion şi Giovani. Şi atunci am avut succes. Tot aşa de mult ta şi azi. — Ai făcut şi film? — Desigur. In Bing-Bang. Am debutat ca vedetă muzicală, deoarece am lansat o melodie care a devenit şlagăr. Dimineaţa, viaţa e mai frumoasă. Le datorez foarte mult lui Stroe şi Vasilache. Ei m’au lansat în film odinioară şi în teatru azi. Cred că am să mă revanşez, pentru că rămân în ansamblul lor şi la iarnă, aşa că sper să le cuceresc succese frumoase. Am plecat din cabina d-rei Nutzi Pantazi convins că va dobândi succesele pe cari le speră, şi că-şi va plăti datoria faţă de Steoe şi Vasilache. Nutzi Pantazi are talent şi va reuşi. MIHAIL VULPEŞ Muzica, filmul, sportul în U. R. S. S. MUZICA ! ' í ; i! J i! f TJw' Din iniţiativa Comitetului Artelor din U. R. S. S. s’a înfiinţat un formidabil ansamblu coral pus sub conducerea lui Svencinikov. Comitetul Artelor decise deasemini să înfiinţeze şi o orchestră asemni să înfiinţeze şi o orciestră simfonică de stat. FILMUL „Mosfilm”, studioul etnermatografic din Moscova a terminat în trei filme: Deţinuţi, care arată şcoala de reeducare a condamnaţilor, Copiii căpitanului Grant, film pentru adolescenţi, după Jules Verne şi Generaţia învingătorilor, de propagandă comunistă. Studiourile din Leningrad au terminat Fedka, de viaţa copiilor Paznicul comedie sportivă şi Patria te iubeşte, din viaţa unei uzine de aviaţie. La Mosfilm se lucrează Veghea politică de exploatare în orient- Tinereţe pentru adolescenţi şi Ultima noapte episod din revoluţia din Octombrie 1917. Lenfilin lucrează întoarcerea lui Maxim, Grădinarul consacrat mişcării stahanoviste. S’au realizat deasemeni exterioarele unui mare film V°lga care va prezenta natura, economia şi viaţa dealungul marelui fluviu. SPORT. Prima spartakladă kolhoziană a U. R. S. S. va avea loc luna aceasata la Dniepropetrows. Iau parte 900 de sportivi. In cursul anului 1935 mişcarea sportivă în Kolhozuri a luat o excepţională desvoltare. Intr’un an s’au înfiinţat 12.600 de cercuri de gimnastică cu 300.000 de membri, 15.000 terenuri noui de sport şi 20 000 de echipe de football. O sută de mii de tineri au primit în acest an medalia şi brevetul „Bun pentru muncă şi apărarea ţării”. Dar nu numai tinerii sunt înglobaţi în aceste societăţi sportive, sunt cluburi de adulţi, de oameni maturi şi de femei, care au cercuri proprii de football, Volleyball, atletism şi ciclism. Intr’unel© kolhozuri suntt care de educaţie fizică, organizate amenajate, cu toată aparatura necesară, şi terenuri cu tribune de la 5000 de locuri în sus. Datorită acestor cluburi de cultură câţiva atleţi şi atlete sovietice au înregistrat importante recorduri mondiale. „Theater an der Wien“ se redeschide cu o operetă le Benatzky Theater an der Wien, se va redeschide în Septembrie sub o nouă diresiune. Se va juca o operetă cu celebrul Max Hansen în rolul principal. Opereta se va numi „In al noulea cer”, şi va agrea muzica de Ralph Benatzki.