Rampa, august 1936 (Anul 19, nr. 5563-5589)

1936-08-01 / nr. 5563

Anul US* No. 5563 REDACTIA, ADMINISTRAȚIA­ . Șl ATELIERELE GRAFICE STR. BREZON NU. 51 TEI. 3.61.M y» ■■ KS* —tw ABONAMENT? T?*l inni — — — — L«l TM 5a»« Inni — — — — L«1 500 Udbb--------------------------Lei 1000 ln străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu innniTT-Tinj Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel. 3.61.24 fe­*, w Director: SCARLAT FRODA O carte contra caniculei tie 55° Vin şi Apă ,,Nu scriu cu zeamă de tămâie, Nici salvă mi-o doresc suavă. Deci, omului i-am dat tămâie Pitecantropului ? Otravă!” Strofa aceasta e insen­să pe ban­deraia volumului II din „Tămâie şi Otravă’’ al d-luii Al. O. Teo­­doreanu, semnata „Păstorel”. Păstorel Teodoreanu, cum i se spune de către amiciii săi, e un umorist plin de vervă ştii în scri­­su-i, întrebuinţează uneori limba arhaică moldovenească, punctată pe alocuri cu incursiuni în cea cronicărească. ,,Hronicul Măscări­ciului Vălătuc’’ ne înfăţişează ma­rele talent al acestui savur­os scrii­tor. După cele două volume de „Tă­mâie şi Otravă” şi schiţele intitu­late ,,Bercu Le’bovici­’, (domnul­ ar fi prea grav să scriem simplu) Păstorel, a prezentat cetitorilor săi placheta, ,,Vin şi Apă’. Astăzi când caloriferul soarelui a încins Capitala şi când nu mai găseşti nici er ca o litră de vin, ori un pic de apă (la ghiaţă), cre­dem că e cel mai han prilej, a servi cetitorilor, un pahar cu vin, însă fără de apă, din stro­fele lui Păstorel. M'a ajuns amanul,­­ Apa şi veninul. Să vă fie anul, Cum v’o­ţi şi vinul Nu e alta decât o urare dedi­cată de autor: ..Domnilor Cârciu­­mari din Ţara mea’’. Căci uitasem să vă spui dela început Păstorel , expert în ma­larie de vinuri la „Divanul Ha­nul Ancuţei”, ca unul ce a prito­cit butoaiele cu „Cotnar” din ur­bea Iaşilor, veche cetate renumi­tă prin cârciumile legendare. In cârciumile ca nişte bârloguri, din mahalalele capitalei Moldovei, s’au insp­irat din oalele de lut cu auriul „cotnar”, duhliul de Crean­gă, marele Eminescu şi generaţii de cântăreţi, merserii de pe la ,,Junimea’’. Cele susţinute aci ni le confir­mă însuşi Păstorel, în quatronul închinat „Domnului şi Doamnei ”. : Eu mă gândeam de Anul Nou. Sburlindu-mă ca un arici. In pivniţa dein Copou. E mult mai bine ca aici!­ ­ Pentru ace, cetitorii cari nu cu­nosc semnificaţia numelui „Co­pou” adaug eă e cel mai ridicat cartier din Capitala Moldovei, împrejmuit de nenumărate vii şi subsolu-i adăposteşte o sumedenie de butoaie cu licoare de Cot­nar. Mai adaug că aci îşi are re­şedinţa şi maestrul Sadoveanu, despre vila căruia se spune că ar poseda o imensă „pivniţă”. (Să fie oare simplu svon?). Păstorel fiind un copil ce nu as­cunde adevărul, mărturiseşte pă­rintelui său „Domnului Oswald T.” . Apa asta e sărată Şi de-o legi pe îndelete. E periculoasă, tată. Face sete . „Domnului Cezar P.” care dacă nu ne înşelăm e vigurosul şi fe­cundul romancier originar din co­­muna Cotnari. Păstorel i se plân­­ ge :­­ Beau la apa ne'ncetat Şi mă plimb cu ea aşa. Bine că nu-s om de stat, Că mă fotografia. P. S. Apa trece, setea ba. ,,Domnului Radu C.” (să fie Ra­du Cioculescu), Păstorel i se dest­­tăinuieşte: Cu vin gâtlejul alţii ude-! Turnând pre dânsul cât or vrea! Eu beau: acuma numai Sprudel. Ai fi crezut aşa ceva? P. S. Să nu mă spui la cafenea! Aci la Sprudel. Păstorel n’are altă dorinţă decât să-şi revadă patria „Cotnarului”.­­ Şi curge Sprud­elul cu fum Urm­ându-şi calea solitară... Şi îmi vine-aşa un dor de fără. De­ o fată întâlnită n drum. Glumeaţă, sprintenă, vioaie, Cu gene lungi şi ochi de jar. Cu dinţii de mărgăritir Şi ca o floare când se ’ndoai©, Printre grădini cu trandafiri S’o port pe ocolite străzi, Cu câni ce latră prin ogrăzi Şi cu sergentul nicăiri. Ş’apoi, să intru’n crâşmuliţă, Fără de franc (ce-o îi să fie!), Să beau un vin pe datorie, Cu svăpăiata mea Domniţă. Hei! toarnă vinul fără sodă! Şi să ne-aduci la băutură, Ţigan dar fără dinte’n gură, Zicând din vremea DucăiVodă: „Pentru Muhlbrunn”, Păstoarel scrie următoarea strofă: Aci vin Nemţii şi s’adapă Privind paharele p°nciş. Băui şi eu cu dânşii apă, Dar am băut-o pe furiş. O a doua „obiecţie” cum şi le intitulează autorul e ega­l.Pentru Urbe”. Karlovy-Vary urbe mică, Isvor de ape alcaline! Dar oare n’ar fi fost mai bine Karlovy-Very.Dry să-i zică? Suntem de acord cu semnata­rul acestui, quatren, dar ne-având încotro, facem și noii, întocmai ca în ghicitoarea dedicată: „Domnu­lui General C.” (Condiescu?). „ In acest pahar e apă Mâna, este mâna mea. Eu sunt cel ce va să bea. Cine poate să priceapă? Dacă nu pricepeţi nu e nimic. Totul e dacă cetind slovele ri­mate despre ,Vin ş® apă” să nu vă lase gura „apă”. Căci dacă is­­pita vă îndeamnă într’o zi cani­culară de 55 grade, să beţi apă, veţi fi nevoiţi să vă însuşiţi ura­rea . Deşi beau apă'n ţări străine. In loc să beau un vechi Polnmard, Eu vă trimit peste hotar De Anul Nou urări de bine. P. S. Dar beţi vă rog, şi pentru mine. S. PODOLEANU Televiziune şi cinema Televisiunea continuă să se per­fecţioneze. In fiecare săptămână, posturile de T. F. F. fac apel la vedete ale scenei, ale musichallului şi ale cinematografului care­­apar apoi pe aparatele puţinilor iniţiaţi în­­tr’un ecran de câţiva centimetrii pătraţi. Filmele acestea vor ajunge cât de curând până în apartamentul nostru. Ştiţi cine a fost prima vedetă televizată prin intermediul fil­mului? Vilma Bank! celebra interpretă a „Vulturului negru” ai cărei câţi metri de peliculă turnată spe­cial au fost transmişi ,prin unde, în 1928, din New­ York la Chi­cago *. * * ' ■■■ ■ . „Merman“ intr'o nouă înscenare la Budapesta La Budapester Tiergarten din capitala Ungariei se proectează montarea într’o nouă înscenare a lui Tedermann” de Hofmann­sthal. Este vorba ca scena cerului să fie presărată cu grupe de sta­tui. Se va introduce și un „Dans ma cabra” pe care-l va executa dan­satorul Ferner. Probabil că acest dans va fi „Dansul morţii de Holbein. Parizienii In viligiatură. Evenimentele din Spania. Un american in inima revoluţiei. Marilena şi Maurice la Paris. Deanville-ul Căldura tropicală care a gonit majoritatea bucureştenilor spre plaiurile răcoroase ale ţării se re­simte în toată Europa, cu o inten­sitate puţin cunoscută în anii pre­cedenţi.­­ Cu toată criza politică care a scuturat Franţa în ultima vreme, numărul parizienilor plecaţi în vacanţă nu a fost niciodată atât de mare. Trenurile carii duc către iuare şi munte au fost dublate, tripla­te chiar împătrite. Vacanţa a golit cartiere în­tregi. Pretutindeni în oraşul ce se bucură obişnuit de­ o continuă fră­mântare domele o atmosfera de vacanţă. Este însă curios de constatat e­­xodul francezilor către staţiunile străine (să ne mai plângem noi) şi în special către staţiunile spa­niole. Un lucru e cert. Revoltaţii sau guvernamentalii. Madrilenii şi Ca­talanii observă faţă de oaspeţii lor o curtoazie cu totul spaniolă. Relativ la evenimentele din Spa­nia un gazetar povesteşte urmă­toarea amuzantă întâmplare. Gazetarii străini sunt desigur mult mai puţin agreaţi la tu­riştii în Spania. Unui popor îi place să-şii spele rufele în familie. Corespondentul lui Daily Express a făcut expe­rienţa, vizita Spania de curând în automobil. Silit să se reîntoarcă, îşi lipi pe maşină următorul afiş: „Această maşină stă la dispozi­ţia acelora cari vor să o rechizilia­neze”. Pretutindeni mulţimea r°$Jl°r sau a albilor l-a aclamat. Simţindu-se stăpâni pe popu­laritate gazetarul încearcă să se reîntoarcă, de data aceasta în ca­litate de trimis special. Intre timp lucrurile s’au agravat iar încreză­torul reporter avu mult de furcă până ce reuşi să fie admis în ţara lui Carmen. Cel mai, curios fapt este însă acesta: deşi Parisul s’a despopu­­lat­ enorm de mult anul acesta, pentru prima oară Franţa s’a gân­dit la străinii care vi­n să vizite­ze capitala lor în timpul verii cât şi la cei rămaşi pe loc. Toate cinematografele prezintă filme noi. Luvrul a deschis şi-şi oferă m­i­­nunile la lumina refectoarelor. Printre rarităţile sezonului de vară, prezenţa Marlenei Die­trich la Paris este un punct de a­­t­rac­ţie pentru mulţi. Enigmatica vedetă a poposit de câtva­ timp în­ capitala Franţei, ad­ucând odată cu prezenţa ei o deosebită vogă a tipului Marlenei Dietrich. Marlena nu e unica vedetă care se găseşte actualmente pe ma­lurile Senei. Maurice Chevalier poate fi admirat în fiecare seară la Palais Royal un­de obişnueşte să ia cina în tovărăşia unui grup de prieteni. Mult iubitul „Mauri­ce” turnează într’un film a lui Charles V­ildrac. Succesul de la Sainte Maxime nu micşorează câtuşi d­e puţin pe cel al Deauvillului unde sezonul e în toi în ciuda tristului accident care a îndoliat marele premiu au­tomobilistic.­­ Iar succesul Deauvillului nu umbreşte pe cel al Cornelului un­de fiecare aşteaptă cu înfrigura­re sosirea regelui Eduard al VIII- lea. Deşi atmosfera e încărcată de caloriile unui soare arzător şi de cele ale unei tensiuni politice ri­dicate, Parisul rămâne Paris pentru străini ca şi pentru localnici. Mau­rice Chevalier Știri de la teatrele vieneze Teater in der Iosefstad din Vi­­ena­­inaugurează la 1 August sta­giunea de iarnă cu opereta ,,Vo­iaj de nuntă” în regia lui Paul Kalbeck. Rolurile principale sunt inter­pretate de Christi Mardayn, Pau­la Pfuger, Hans Oldten. Willy Trenk-Trebitsch, Robert Horky, Polly Kos, Maria Ud de Karl Kalwoda, Eduard Spies şi Anton Rudolf. • Marţi, 28 August, s-a reprezentat pentru prima oară la Viena, în faţa statuiei lui Iohann Strauss a ,,Wiener Denkmalspiel”, retros­pectiva vieţii regelui valsurilor. * Conflictul dintre grupa de ban­cheri Grun şi Ernst Marischka, asupra lui Ramund­ Theater, este pe cale de a fi aplanat. Cum îşi petrec vedetele americane timpul în studiouri „Ambianţa“starurilor şi efectele ei in jural uzinelor de filmat In afară de spots (faruri), care sunt mitralierele, şi de sunlights ,reflectoare) care constitue artile­ria în vastul arsenal al uzinelor de­­imagini, există surse de lumi­nă care se numesc ambianţă. In această „ambianţă” trăesc actorii la Hollywood şi ea desem­­nează felul de a fi al fiecărui star. In rândurile care urmează, pre­zentăm câteva actriţe americane în „ambianţa” lor. Andre Maurois ar spune în „climatele’’ lor. * Greta Garbo pare că duce cu ea ceva d­in climatul ţării sale. Ermetică, tăcută, puţin agresivă, ea creiază pe platou 0 atmosferă de răceală. Intre scene, se retrage în cabi­nă, unde protejată de inoportuni, se m­ene. Este înştiinţată în ulti­mul moment când luminile sunt gata. Se reîntoarce atunci pe pla­toul de filmat. Şi, cum ni se ştie aprehensiunea maladivă contra figurilor străine, se golesc toate culoarele la trecerea sa. La antipod e blonda Jean Har­low. Ea e o perpetuă desfăşurare de umor şi bună dispoziţie. De la sosirea sa la studio şi până la ora plecării ea glumeşte dansează şi râde cu toată lumea. Toţii o iubesc de la producător până la maşinist şi o tratează camaradereşte. Jean Harlow are ca tovarăş în toate drumurile sale, un căţeluş zgribu­lit, care nu o părăseşte o clipă şi care face ravagii prin studio. Toa­te acestea nu o împiedecă pe ve­­dieta platinată să fie foarte con­ştiincioasă şi totdeauna gata să lucreze. Cu Norma Sh­earer totul este calm şi distins. Niciodată un cu­vânt nervos, niciodată o atitudine crispată, niciodată un afront. Nu refuză, dar nu pretinde nici un compliment. Ea nu refuză conver­saţia n­imănui şi dacă este invita­tă la o farsă veselă dar de bun gust nu­­spune niciodată nu. Alt­minteri tot ce este expansivitate e rezervat pentru viaţa e­i parti­culară. La studio vine doar să fa­că un film. Nimic în afară de lu­cru nu o interesează. Maei West, din contră, îi place să creieze în jurul său o ambian­ţă puţin vulgară şi să scandali­zeze bărbaţii. Dacă pătrund pe platou, persoane străine de stu­dio, ea îşi joacă imediat rolul pre­ferat cambrându-şi talia uzând de tonul şi privirile sale languroa­se şi luându-le de braţ le conduce să viziteze studioul. Ii place tot ce este excesiv. Un gazetar a avut ocazia să se convingă deoarece l-a invitat să ia loc pe un scaun de metal, pe care îl pusese în con­tact cu un cablu electric... Marlene Dietrich corespunde i­­mag­inei pe care spectatorii și-o fac despre ea, după filmele sale. O tăcere de moarte pătrunde o­­data cu ea peste tot. Nimeni nu vorbeşte. Nimeni nu şopteşte. Vi­zitatorii sunt conduşi cu răceală. Iar personalul trebue să se ţie bine!.. Doar pe când turna în Desir, sub direcţia lui Frank Borzage, platoul a fost animat şi vesel. Ch­iar Marlene îşi părăsise ati­tudinea sa hieratică pentru a su­râde. Cine ar fi crezut că vedeta cea mai fotografiată din Hollywood, Carole Lombard este în studio plină de viaţă şi veselie? Când nu turnează nu face altceva de­cât să se ocupe de farse, de glu­me şi de şuete. Ii plac vizitele pe platou, îşi re­ţine prietenii până seara, sub di­­ferite pretexte, pentru a fi sigură că va avea cu cine să pălăvrăgeas­­că. Intr’o zi a trimis realizatorului Norman Tanrog, de ziua sa, un mic ursuleț... simbolic. I Carole Lombard Norma Shearer Sâmbătă 1 August 1936 Teatrul[21] In fiecare seară Bucureştiul râde revistă cu Stroe, Vasilache şi Lisette Verea Bucureştiul cântă Întrebare şi răspuns — De ce ţii să-l imiţi pe Charlie Chaplin,­­Me Trestian? — Pentru că am realizat prin aceasta cel mai mare succes din cariera mea D. G. Trestian este unul din ti­nerile elemente valoroase ale Că­răbuşului. Aduce aportul talentu­lui său, cu totul personal, ori de câte orii îi se oferă Prilejul, con­tribuind la succesul general al spectacolului, deşi apare în ro­luri mici, în care totuşi se cere un interpret bun. Dar de numele d.lui Trestian se leagă acel al unui ilustru, al unui genliu şi anume: numele lui Charlie Chaplin. Pare curios, nu-i aşa?... Tres­tian şi­ Charlie Chaplin!? Ce le­gătură, ce­ afinităţi pot fi între aceşti doi oameni atât de opuşi? Ce anume La tentat pe d. Tres­tian să-l imite Pe măreţe actor de ciinematograf ? Căci desigur că ştiţi — şi poate l-aţi văzut chiar în dese rânduri imitându-l pe Chariot... Masca extrem de reuşită — mus­tăcioara — apoi costumul, jacheta strâmtă, pantalonii imenşi, ghete­le uriaşe, melonul în vârful ca­pului şi bastonaşul de trestie — dar în special mimica, uimitorul dar de a-l compune pe Charlie Chaplin în cele mai mici amă­nunte — i-au adus d-lui Trestian o consacrare într’un gen care, tre­buie recunoscut, este destul de dificil. D. Trestian s’a produs în acea­stă imitaţie, în diferite rânduri, pe diferite scene — dar publicul cel mare va avea prilejul sa-i ad­mire arta în „Trei fete, cucuete’’, unde d-sa, într’o scenă, are o reu­şită imitaţie comică a lui Chaplin — mai reuşită parcă decât întot­deauna şi care va constitui desi­gur, pe lângă atâtea altele, un nu­măr de atracţie în plus. Faţă de... perseverata de care a dat dovadă în atâtea rânduri, l-am întrebat: — De ce ţii să-l imiţi pe Charlie Chaplin, d-le Trestian? Pentru că am realizat prin acea­sta cel mai mare succes din ca­riera mea... — Cum ai ajuns la această i­­deie, ca să zic aşa? — Faptul are o­­trig ne foarte interesantă şi cred că în­tr’adevăr este demnă de rc-evnt I­n pe vre­mea când jucam la Teatrul Om­nia în formaţia denumită „Fantas­­me şi paiaţe”. Precum se ştie, a­­colo spectacolele erau de 2 ge­nuri diferite, dar cuplate: ne re­prezentau piese de senzaţie, de Grand — Guignol. — şi comedii. Ca artist comic, eu jucam numai în comedie. Obţinusem chiar un frumos succes în „Şoferul” de Max Maupey, — creaţie ce a fost relevată şi de presă. Din motive, probabil bine determinate Eman Cerbu a comparat jocul şi masca mea cu faimosul Chariot. De aci ideial... Am început să-l imit pe Charlie Chapin, întâi între prie­teni, în societate, recoltând pri­mele succese. Jucând apoi într’o revistă la Co­los, şi trebuind $' eu să fac ceva, m'am gândit să mă produc în pu­blic cu., creaţia mea... Şi pentru că nu aveam curajul să apar di­rect, am aranjat un sketch în ca­re subiectul era că Charlie Cha­plin ar fi trebuit să apară pe sce­­na Colosului — dar în ultima cli­pă vine o telegramă dela el că nu poate veni.. Eu făceam pe Guţa. Peruchierul teatrului, care se o­­feră să-i ia locul. Astfel apărut Petru prima oară în public ca i­­mitator al lui Charlie Chaplin. Succesul a fost mare — şi de­tunci, ori de câte ori mă produc în acest rol, obţin acelaş succes de la premieră. In „Trei fete, cucuete” mi sa oferit iar acest prilej — şi sper într’un succes indentic... — Consideri deci această imi­taţie,... — Drept... rolul meu cel mai de succes.. Aş putea să imit cu a­­ceiaşi uşurinţă şi pe Malec şi pe Stan — dar nu «să ajută expresia feţei în măsura in care mi-o în­găduie pentru Chariot — și în plus, trebuie să știi ca sunt unul din cei mai înfocați admiratori ai acestui genial actor de cinemato­­graf... F. O. FOSIAN Mâine premiera operetei „Trei fete, oncnete“ (Trois jeunes fales unes) la Cărăbuş De vorbă ca I-nele Renee Annie, Didi Theodorescu şi d-nii I. Tallinn şi Al. Giugaru Astăseară, în vederea repetiţiei generale a operetei „Trei fete, cu­cuete”, Cărăbuşul va fac relache,­­ iar mâine searfă. Sâmbătă 1 Au­gust va avea loc premiera aces­tui grandios spectacol. ,,Trei fete, cucuete”, este vesti­ta operetă „Trois jeunes files” a lu­i Yves Mirande şi Willemgiz pe muzica de Raoul Moretti, care a cunoscut la Paris unul din cele mai mari succese. Cărăbuşul va reprezenta acest spectacol intrăm cadru fastuos de mare montare. Cu un ansamblu de primul rang și cu un grandios ba­let. DE VORBA CU O PARTE DIN INTERPREȚII PRINCIPALI D-NA RENEE ANNIE: — Nu pot spune nimic despre rolul meu... Rolul se cere văzut D-RA DIDI THEODORESCU — Joc rolul uneia din cele trei fete goale, — dar rolul mă­, îm­bracă de minune D. ION T Aid­ANE­A — După comandantul ., pe apă ce am fost în „Barca pe valuri”, iată-mă colonel de aviaţie. Rolul îmi place şi mă înalţă în... al şap­­telea cer... D. AL. GIUGARU — Un succes îl atrage pe celă­lalt. După Botot din „Barca pe Giugaru­­ valuri”, urmează al lui Patara din „Trei fete, cucuete”. Odată în plus mi se prilejuieşte o crea­ţie... F. O. F.

Next