Rampa, noiembrie 1936 (Anul 19, nr. 5642-5667)

1936-11-01 / nr. 5642

No Anul 19 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE Strada BREZOIANU 51, Tel. 5.61.24 ABONAMENTE Trei luni — — — — Lei 300 Şase luni — — — — Lei 500 Un an — — — — — Lei 1000 In străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel 3.61.24 Directors SCARLAT FRODA t In jurul nonei legi a teatrelorI Piesa originală condiţia scriitorului şi noua lege a teatrelor S'a anunţat de vre-o două săp­tămâni o nouă lege a teatrelor (s a numit şi comisia care s’o ela­boreze) şi faptul n’a avut aproape nici un răsunet în lumea teatrală şi scriitoricească. Să fie oare atât de mare blaza­rea şi neîncrederea generală în eficacitatea unei noui legi (a ori­cărei legi în România) ? Avea dreptul d. Victor Eftimiu care scria mai­eri în „Adevărul” întâiul articol, în discuţia noului proect. Dintr’o lungă experienţă soco­tesc că legea care ne trebuie nu poate fi încă realizată, ar nemul­ţumi prea mulţi beneficiari ai stărilor actuale. Buna lege care să anime mişcarea noastră teatra­lă, aducând în acelaş timp, econo­mii statului, ar stârni mari nemul­ţumiri şi n’ar ajunge nici măcar în faţa parlamentului, atâtea os­tilităţi ar saluta-o. Dar citesc mai departe artico­­lul d-lui V­ictor Eftimiu, şi nu pot pricepe cum, după ce se ridică împotriva „beneficiarilor” a celor cu „sfântă protecţie” mai tare de­cât toate legile, d-sa poate cere ca noul proect să acorde încă două protecţii. Iată ce propune d. Eftimiu: Două lucruri cari trebuesc nea­părat prevăzute în viitorul proect două articole pentu protecţia ac­torului şi scriitorului dramatic ro­mân pot însă trece foarte uşor. Aşa­dar să combatem „protec­ţia ’ bileţelelor care deschid por­ţile tuturor paragrafelor de lege şi s’o înlocuim cu protecţia legală. Iată şi modalitatea ingenioasă propusă de d. Victor Eftimiu: Propunem legiuitorilor să insti­tuie — aşa cum se practică pretu­tindeni — perceperea unui drept de autor la toate spectacolele, tan­tiemă care s’ar vărsa şi ar fi admi­nistrată de „Societatea Compozi­torilor Români”. Având la dispoziţie literatura dramatică universală, fără altă cheltuială decât modesta retribu­­ie a traducătorului (ba, de la o­reme, directorii trupelor parti­­ulare au început să traducă şi să ocalizeze singuri) de ce şi-ar mai ncărca bugetul cu cei 10 sau 15 ,o sută ai dramaturgului român S­hakespeare, Moliere, Bernard Law, Pirandello, le stau la dispu­se în mod gratuit. Creațiunea artistică e singura care statul român n’o ocrotește.­­ pune taxe vamale pe toate pro­asele importante, numai munca viitorului nu e protejată. Așa dar­, domnilor legiuitori, ați­ne dreptatea pe care toate ările o acordă scriitorului națio­­ali biruri pe articole străine. Tantiemele percepute din ope­­ele scriitorilor căzuți în domn­iul public să se împartă în trei p­atru la sută traducătorul, trei la sută Societatea autorilor drama­tei şi trei la sută sindicatul artiş­­ilor. Singurii privilegiaţi ar rămâne titorii noştri clasici, cari altmin­­teri, n’ar mai fi reluaţi niciodată, ine joacă un Alecsandri, un Haj­eu, un Caragiale va fi scutit de fata oricărei tantieme. Iată domnilor legiuitori ce vă er autorii români. Efectele aces­­i text de lege ar fi incalculabi­­pentru desvoltarea scrisului dramatic national. Daţi-ne măcar atât! Socotesc entuziasta propunere d-lui V­ictor Eftimiu (animată de­sigur de cele mai bune intenţii) , numai inadmisibilă moralmen­­, dar de efecte într’adevăr in­­hcalabile însă dezastruoase pei­­n scrisul dramatic national. In primul rând pe ce temeiu, cu drept, legea poate impune a­­st­ail unor instituţii particula­­cărora nu le mai acordă nici u fel de sprijin. Toate întreprinderile noastre h­ulare de teatru sunt condu­­sunt proprietatea, unor ac­ri sau unor autori dramatici. A­­­şti artişti şi scriitori, care pe­ngă munca, talentul şi capacita­­■a lor pun la contribuţie şi toate scurile materiale n'au cel pu­ţt acelaş drept la protecţia legii ca şi ceilalţi actori şi scriitori, care cer beneficii dintr’o întreprin­dere la care nu participă? E camaradesc? Apoi, asocierea lui Moliere şi Shakespeare la opera de ajutora­re a scriitorului român, e poate ingenioasă, dar inaplicabilă şi primejdioasă. In primul rând nu cred că va putea obţine această dispoziţie avizul favorabil al Consiliului le­­gislativ, care cântăreşte temeiul juridic al oricărui proect de lege. Există o lege a proprietăţii ar­tistice şi literare, care prevede că după 30 de ani orice operă litera­ră trece în patrimoniul public. S’ar putea ca după 300 de ani de când omenirea întreagă benefi­ciază de geniala moştenire al lui Shakespeare, România să vie azi cu o lege prin­ care să-l impue la o tantiemă în folosul unui autor care n are nici o legătură de ru­denie cu răposatul de la Strad­­ford ? Sau desfiinţăm poate legea pro­prietăţii literare? Dar să vedem dacă practic a­­ceastă imposibilă dispoziţie ar pu­tea avea vreun efect salutar asu­pra scrisului dramatic românesc, f­iindcă se face aci o gravă con­fuzie între condiţia scriitorului dramatic şi piesa originală. Noi vom mărturisi că ne interesează în primul rând şi în covârşitoare măsură piesa românească. De soarta ei, de adevărata ei prospe­ritate şi valorificare depinde şi trebue să depindă şi condiţia scrii­torului. Se va ameliora soarta piesei ro­mâneşti, dacă vom percepe tan­tieme la opera lui Shakespeare? Nu. Hotărât nu! II asigur pe d. V­ictor Eftimiu că autorii români vor prefera să trăiască din 3 la sută la sălile pline ale lui Shakes­peare decât din cele 10 ori 15 la sută ale unei neizbutite lucrări originale. Doresc acest lucru scriitorii ro­mâni? Nu cred. Să transformăm „Șoc. Autori­lor Dramatici Români” (S.A.R.D.) într’o casă de retragere din care se poate trăi foarte comod din tan­tiemele lui Shakespeare şi pe mem­brii ei în „veseli moştenitori” ai unei averi care aparţine omeni­rii întregi (publicului) şi nu lor? Ar fi nu numai imoral, dar şi pă­gubitor piesei originale. Căci scriitorul asigurat materialideşte de „S.AD.R.” ar fi foarte puţin tentat să mai scrie, atunci când tantiemele lui Shakespeare şi Mo­liere îi „aduce” destul. Problema protecţiei şi ajutoră­­rii producţiei naţionale (pe care o revendică d. Victor Eftimiu) e cu totul alta. Regimul protecţionist în orice ramură de protecţie n’a stabilit nicăeri taxe de import care să se verse în punga producătorului na­ţional. Regimul protecţionist acordă a­­vantaje (scutiri) producţiei naţio­nale, degrevând-o astfel de sar­­cini, pe care le rezervă numai mărfii de import. , D. Eftimiu observa, foarte just că de când legea a impus teatre­lor o tantiemă de 15 la sută auto­rului dramatic român, nimeni nu mai joacă piese originale. Fireşte. Tantiema autorului original nu trebue impusă, trebue lăsată la libera transacţie între autor şi în­treprinzător de teatru. In primul rând e nedrept ca le­gea să impună la o tantiemă egală un autor de valoare şi de renta­bilitate (ca d. Victor Eftimiul de ex.) cu un tânăr debutant căruia teatrul îi face un serviciu j­u­cân­­du-l şi scoţându-l din anonimat. Ce poate face legea pentru a ajuta pe scriitor, pentru a deter­mina teatrele să joace piese ori­ginale? Nu să impună sarcini teatrelor, ci dimpotrivă să-i acorde avanta­­je! Nu să-i impună o tantiemă excesivă, ci să scutească de taxe V.TIMUI (Continuare in pag. Il-a, col. H­a jos) Teatrul Antoine prezintă o nouă premieră: „Când nu 20 de ani”. La ridicarea cortinii, scena reprezintă o mică gară din Pro­vence. O trupă de actori de cine­matograf este pe punctul de a fil­ma şi asistăm la o scenă executată dacă se poate spune aşa, de doi figuranţi. Amândoi sunt însă foarte slabi şi regisorul profită de prima o­­caziune ca să-i concedieze. Tre­nt­­ care trebuea să îmbarce trupa a intrat în gară. Cei doi eroi au adormit. Când se trezesc sunt fă­ră nici un ban şi fără acte, sin­guri pe peron. Ce se vor face? In aceiaşi clipă, primarul oraşului trece pe acolo. Acest om candid, din cauza costu­melor lor de figuraţie, crede că cei doi vagabonzi sunt un prefect şi un ministru. Ei îi invită la primărie, apoi, cu fanfara în frunte, îi conduce la d-na de Chanzy binefăcătoarea oraşului. Această femee, în apa­renţă foarte austeră, este o vede­tă de cinematograf. Ea are 20 de ani şi se sileşte să pară de 40. Plictisită de succese ca femee şi ca artistă, ea aspiră la o viaţă paşnică şi solitară. Şi iată că pseudo-ministrul e irezistibil. A­­lături de el falsul prefect e cât poate de simpatic. O idilă se in­­firipă dar­... cei doi vagabonzi se trezesc din somn, acolo unde i-am lăsat dormind. Suntem însă în fara operetei şi până la urmă totul se aranjează cu bine spre deplina mulţumire a tuturor. Dealtfel farmecul interpretei principale, Eliane de Creus, su­râsul său, vocea ei încântătoare, dicţia sa impecabilă o impun dela debut. Alături de elegantul Lest- 11 y, ea contribue ca să se aplau­de insistent facilele melodii ale compozitorului Michel Emer. D-nii Louis Blanche și Carette pun în valoare, fiecare prin mij­loacele sale, ambii însă într’o for­mă clasică, libretul d-lui Raul Piaxy, Maclo Mailly şi Nina My­­ral sunt la egal în fruntea unei distribuţii care mai cuprinde, printre alţii, pe Henry Henry şi Fournier. Miza în scenă a lui Marcel Pas­ton utilizează, cu o discreţie ce trebue apreciată, periculoasele resurse ale scenei turnante. ■ Autorul comediei Richon, care s’a jucat şi la Bucureşti de către Teatrul Regina Maria cu d. V. Maximilian in rolul principal şi care la Paris a atins suma de 600 de reprezentaţii, a terminat trei noui comedii pe cari le-a şi pla­sat. Prima, „Norocul”, a fost reţinu­tă de 1­heatre de la Michodiere, care o va prezenta după epuiza­rea sucesului piesei „Fric-Frac’’, noua comedie a lui Edouard Bour­det, administratoml­ Comediei Franceze, A doua „La Fessée’’, a şi fost pusă în repetiţie la Theatre du Palais-Royal iar cea de-a treia comedie a d-lui Jean de Letraz, „Choute” a fost reţinută de Max Maurey pentru Theatre des Va­rietes. ■ D-na Simone, actriţa de talent a Odeonului, locueşte, împreună cu scriitorul Francois Porché, în casa lui Samuel Bernard, fosta bancher al lui Ludovic al XIV. In seara în care am întâlnit-o se ducea la Odeon unde urma să interpreteze rolul principal din „Nebuniile dragostei” de Regnard și un rol dintr’o comedie de Ma­rivaux. D-na Simone a creiat pe scena Teatrului L’Oeuvre, „L’Acheteu­­se” piesa tânărului dramaturg Steve Passeur, pe care a jucat-o de peste 300 ori. — Când am întrerupt seria a­­cestei piese, spune ea, am între­prins un turneu prin Elveţia, O­­landa, Belgia şi Italia. Peste tot am constatat că „L’Acheteuse” ca­pătă mai mult sens şi mai multă forţă pe o scenă mai mare. Iată de ce am refuzat să reiau piesa la Paris şi am acceptat oferta lui Paul Abram, de a juca la O­­deon. Celebra comediană care este şi o viguroasă romancieră, pregăte­şte un roman care se va numi „Nadine” şi ale cărui personagii vor fi toate foarte tinere. ■ Orchestra filarmonică parizia­nă, la ultimul ei concert a execu­tat în primă audiţie o importantă suită de orchestră a lui Manuel Rosenthal inspirată de „Jeanne D’Arc” de Joseph Deltheil. înain­te de­ fiecare cinci bucăţi, Lud­milla Pitoeff, în manieră de reci­­tantă, pronunţa câteva cuvinte des­tinate a pregăti auditoriul pen­tru ceea ce avea să asculte. Din nefericire însă talentata şi emo­­ţionanta artistă n’a putut să acor­de articulaţia sa cu mărimea sălii Pleyel şi de aceia textul a deve­nit iminteligibil pentru urechile u­nei mari majorităţi din public. Concertul este o serie de fresci în cari domină net accentul pito­resc. Compozitorul Manuel Rosen­thal are un temperament particu­lar, sensibil la manifestările exte­rioare ale vieţii, un sens original al culorii şi a meseriei de muzi­cian de­ o incontestabilă abilitate. Orchestraţia sa este plină de a­­mănunte­ subtile, de efecte pican­te, de combinaţii sonore reuşite. *E drept că din compoziţia sa nu se degaje emoţia profundă ce ar trebui s’o aşteptăm dela un a­­semenea subiect. Dar această par­titurii, realizează­­Un decor foarte bine construit şi asta este un me­rit ce nu poate fi contestat. Exe­cuţia orchestriaă, condusă viguros de bagheta expertă a lui Manuel Rosenthal, n’a lăsat în umbră nici una din intenţiile autorului. In aceiaşi şedinţă celebrul pia­nist german Arthur Schnebel a cântat Concertul în mi bemol de Beethoven. J. F. Scrisori din Paris Premiere, cărţi şi concerte parisiene Un concert cu declamaţie susţinută de Ludmila Pitoeff. Simone actriţa şi romancieră. Trei comedii noi de Jean de Letraz. Premiera operetei „Când ai 20 de ani“ Ludmila Pitoeff Popularizarea muzical naţionale In U. R. S. S. Concerte de instrumente naţionale. O serată a folclorului sovietic Toate datele culese în cursul pre­­parativelor pentru recensământul ge­neral al populaţiei demonstrează că in răstimpul ultimilor zece ani, în Ucraina S­ovietică, s’au trecut 170 de oraşe noui, de burguri şi 7.000 de a­­glomeraţiuni rurale noui. Zeci de oraşe complectamente noui au fost construite in bazinul Donet­­zului, pe Nipru ca şi în alte împre­jurimi în jurul numeroaselor edificii de industrie socialistă. Toate aceste oraşe au fost ridicate in răstimpul celor două planuri cincinale. • In toate regiunile rurale ale Ucrai­nei se pot întâlni la fiecare moment burguri foarte bine amenajate. Pen­tru toate aceste noui așezăminte U. R S. S. a creiat teatre și coruri cari dau concerte după terminarea lucru­lui. Filarmonica de Stat U. R. S. S.-ului organizează anul acesta, în proporţii largi, executarea operelor muzicale­­poporane. Cei mai buni artişti, corala de stat U. R. S., orchestra de in­strumente naţionale şi numeroase an­­sam­be de solişti naţionali amatori vor participa la aceste concerte. Ciclul concertelor se va deschide printr’o m­are serată de cântece popu­lare ruseşti cu participarea artistei naţionale a U. R. S. S. Nejdanova, a cunoscutului cântăreţ al republicei Streltzov, al lui Baturine ş­i alţii. Două concerte vor fi consacratei cântecului popular ucrainian. Muzica populaţiei din Georgia, Bielorusia, Ar­menia, Azerbaidjan, Kazakhstan şi Ouzbekistan va furniza deasemeni programele unor serate speciale. In Noembrie vor sosi la Moscova o or­chestră de instrumente naţionale din­ Ouzbek­ia, un grup de cântăreţ cu guzla din Leningrad, un grup de kolkhozieni din regiunea Odessa­, un cor de tinere fete din regiunea mun­toasă din Grozny şi un grup naţional Tchetcheno-Ingouchie. Pe la mijlocul lui Noembrie va a­­vea loc o mare serată de folclor adap­tat de compozitorii sovietici. Program­­ul acestui concert cuprinde opere de Vassilenko, Guedike, Prokofief, Khat­­chaturian, Feinberg, Steinberg, etc. U. R. S. S.-ul că, ca şi toate ţările europene, a început să acorde un viu interes turismului; mii de vizitatori vin să admire progresele culturale, politice şi economice, fapt ce contri­bue la intensificarea turismului în Soviete. In cursul primelor nouă luni ale anului 1930 Uniunea sovietică a fost vizitată de 18.454 de turişti străini, faţă de 15.995 câţi au fost în aceiaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea acestor turişti vin din Statele Unite ale Americei (mai mult de 25 la sută) din ţările scandinave, din Franţa, din Cehoslovacia şi din Anglia. In 1936 România a fost reprezentată­ pentru prima dată prin turişti. Nu­mărul persoanelor sosite din ţările baltice e în urcare. Anul acesta s’a introdus o inovaţie In organizarea escursiilor. Turiştii au fost grupaţi pe profesiuni, profesori, flotori, ingineri, avocaţi, artişti, arhi­tecţi, şcolari, lucrători, etc.­­ Se crede că în 1937 numărul turişti­lor va creşte din cauza celei de-a IIX-a aniversări a revoluţiei din Oc­tombrie. Norma Shearer re­nunţă la film După ştirile sosite de la Hollywood Norma Shearer a declarat că renunn­ţă de a mai juca in filme şi că îşi va consacra întreaga activitate educaţiei celor doi copii. Norma Sharer #" , .-«a# I W A V .-A« 1 Dumisîcă 1 Noembrie 1936 4 pagini 3 tei Teatrul Alhaibra-Excelsior •^Str. Sf. Dumitru 2. Tel. 4.12.89 In fiecare seară „ALHAMBRA MELODY“ 2 acte, prolog și 50 de [tablouri de N. Constantinescu și N. Vlădoianu *■'* •? y BREVIAR (J£iZirat,ai căzut. Umbra lui Boriban Amaru a adormit in zăpada cearceafurilor. Şi Bogdan Amaru, flăcăul din Vâlcea, prietenul actorul, scriitorul, gazetarul, — a ră­mas o amintire. Pentru noi, moartea lui Amaru nu e o surpriză. Ne-am obişnuit să ve­dem în fiecare toamnă, odată cu barourile blonde și cerni posomorit fi câte un sicriu. Un sicriu mic, ase­­mnenea tuturor sicrielor, e paradoxul că Bogdan Amaru poate intra, cu toa­te visurile lui (cel puțin cu atâta să se aleagă!) într’o cutie de lemn. Bogdan Amaru este ultimul soldat căzut. Scria e mare și e destul să a­­mintim câteva nume din această fa­langă a însetaţilor de azur — sfârşiţi in velinţele murdare ale spitalelor de a faptea mână. Iată: Aurel Cornea Mihcu, Nicolae Cantonieru, Nicolae Cristea, George Boldea.... Şi acum iată câteva rânduri dintr’o cronică a lui Ilarie Chendi, găsită în­tâmplător, care ne mai spun ce va fi­e azi.­„Ce vreţi? Suntem aşa de plini de noi înşine, aşa de preocupaţi de ale noastre nevoi, încât e peste putinţă a mai avea pentru alţii un gând m­ai cald. De unde să mai luăm cuvenita pietate pentru talentele apuse, de unde atâta curăţire a sufletului pen­tru emoţii mai discrete? Alte vrem­uri şi alte cântece acum! Viaţa nu ne mai dă răgaz la reflexiuni sentimen­tale. Morţii cu morţii, — şi, în lupta cu realitatea salveze-se cine poate. E fiecare o mărime pentru sine, o glo­rie locală şi n’are pentru ce să-şi ple­ce fruntea cucernic în faţa celor ce nu mai sunt”... Nu ? O creoografie e a peisagiului Dacă se mai discuta in jurul spe­cificului „etnic’’ sau „naţional” nu înseamnă că problema este de prea multă actualitate. In privinţa asta un filosof s’a rostit categoric şi se pare că afirmaţia e foarte justă. Formula sună: d­ela particularul etnic la uni­versalul uman. Insă vrem să spunem că s’ar putea discuta şi altceva. Iată, de exemplu, despre o geografie a pei­sagiului. Fără îndoială că muzica şi plastica ar fi domeniile unde criticul ar surprinde cea mai fidelă imagină a peisagiului. Dar şi arta cuvântului are destule pagini mari, în a cârei apă contururile se definesc şi se am­plifică redând odată cu imaginea şi o psihoză a atmosferei. In constituirea unei configuraţii geografice a peisagiului, în literatu­ră, — Johan Boyer ar fi, cu siguran­ţă, piesagistul nordului. Dar, cu tot peisagismul său, Boier e un roman­cier de clasică ţinută. V. VoîculeSC şi Poetul V. Voiculescu va apărea cu un volum de versuri. După succesul obţinut cu „Destin”, poetul V. Voicu­lescu ar trebui să fie mai grăbit. Pen­­trucă poezia sa, deci aristocratică, s’a bucurat de atenţia meritată. Iordan Dumitriu Au început expoziţiile, teatrele, con­certele. In plin mediu artistico-cul­­tural deci. Par câţi actori, pictori, virtuoşi ai instrumentelor, nu se gân­desc la o scenă sau la o sală de ex­poziţie unde să-şi poată arăta, public, arta lor.­­ Iordan Dumitriu e un pictor tânăr. Deci fără norocul de a1 se vedea ex­pus într’o sală ca lumea. Pictorul a­­nunţă totuş o expoziţie în haliul Tea­trului Ligii Culturale. VL. E. Dr. V. Voiculescu Un mare scriitor leton, Edvarts Virza Edvarts Virza, poet şi prozator de frunte, soţul unei poetese distinse, o­cupă un loc impozant în Olimpul li­­terilor republicei Letone, atât de tâ­nără pe harta Europei, dar locuită de unul din cele mai vechi neamuri de pe continent. Literatura letonă posedă astăzi scriitori adânc influenţaţi de puter­nicul specific naţional şi operele lor pot fi oricând aşezate în vitrina lite­raturii europene. De observat că cei mai mulţi scriitori letoni şi-au înce­put cariera prin laurii poeziei lirice, abordând apoi proza, teatrul sau cri­tica. Atâta­ poezie pare că ar vrea să arate veşnica tinereţe a unui popor străvechiu şi un izvor năvalnic d­e e­­nergie în plină desfăşurare. Edwards Virza, poet desăvârşit îşi împarte un talent prodigios cu proza în care aruncă din belşug rouă poe­ziei sale. Născut in 1883, Virza începu prin a­ scrie impetuoase versuri ero­tice, bogate în imagini şi sentimente, perfect cizelate („CuPa 1901’’). Neîntre­cut versificator, fiecare operă nouă arată cum stăpâneşte limba, avântul imaginaţiei sale şi rafinata artă de a plămădi simbolul. Volumele „locuri divine”, „Poeme", „Versuri şi poeme”’ „Epoca şi lira” dovedesc un talent şi o tehnică stabilită în cadrul celor mai consacrate calităţi poetice. Poet ero­tic, liric şi epic, Vitza rămâne pro­fund original, chiar atunci când s’ar ghici o influenţă a literaturii fran­ceze pe care o cunoaşte cu artistică erudiţie. Poemele sale epice impun prin ritmul solemn, calmnul olimpic şi atmosfera de nesfârşită poezie. Traducător emerit, Virza a dat mi­nunate traduceri din lirica franceză a sec. 19. Soţia poetului, poetesa Elza Stersle, la rândul ei o bună cunoscă­toare a literaturii franceze, se remar­că printr’o cultură subtilă şi aristo­crată, un stil rafinat şi un simţ ele­gant al măsurii. Opera cu care Edvarts Virza ,a in­trat in literatura universală este vo­lumul de proză „STRAUMENI’’, o măreaţă epopee a vieţii rustice leto­ne şi a comunităţii beate a ţăranului leton cu natura din jurul,,său, cu glia-i mult iubită. Cartea a fost tra­dusă într’o prezentabilă ediţie ger­mană la Riga, subt titlul: Ed. Virza ,STRAUMEI1N1”, Eines alten Sem­­gallischen geholtes Jahreslauf’’. Ver­lag „Zemnieka Domas” Riga 1934. Letonii, un popor de săteni, iubesc natura şi toate fenomenele sale, cu aceiaşi seninătate ca şi anticii lor strămoşi. De­ notat că peisajul leton este molcom şi plin de melancolia câmpurilor, fără grandioasele aspecte ale muntelui. Dar, în schimb, Letonul ştie să interpreteze pitorescul vieţii rustice, iar poeţii şi-au picurat inspi­raţia din legământul cu brazda şi da­­tinele străvechi. Ed. Virza, vlăstarul unei străvechi familii de ţărani din ţinutul Semgale, este dânsul stăpânul unei ferme moş­tenite din tată în fiu şi a scris „Strau­­mehni cu prilejul aniversării unei vechi ferme din ţinutul său. înaintea noastră se desfăşoară pli­nă de poezie viaţa din ferma „Strau­­mehni". O viaţă eternă căreia i se schimbă din când în când doar figu­ranţii, oamenii. In mijlocul unei na­turi de o frumuseţe clasică, Tălugarii muncesc, plâng sau se înveselesc, u­­mili actori eterni ai dramei omeneşti. Virza reuşeşte să împingă pe planul întâiu viaţa de la glie, arătând cât e­ste de necesar unei literaturi să fie consacrată in primul rând specificu­lui naţional. Altceva mai rămâne sta­bilit din acest epos al vieţii rurale şi anume faptul că eternitatea satului, ogorului şi casei familiare poate fi o temă poetică la fel de eternă ca rui­nele castelului îmbrăţişat de iedera roşcată şi rece. Veşnicia este ea în­ ír»©aoo©»c®öo«®o®o©«©oooe©. (Continuare în pag. de film)

Next