Rampa, august 1937 (Anul 20, nr. 5865-5890)
1937-08-01 / nr. 5865
„RAMPA’ D. REULFINSKY ie vorbeşte despre un rolni in patru etape Tiena, Zurich, Centra, Paris şi despre rolui d-sale din „OM DE ÎNCREDERE“ premiera de Luni seara a Teatrului Comedia La Viena: un spectacol cu „Zweite şi drite garnitur“. La Zurich: neregretarea festivităţilor pierdute. La Geneva: o minunată călătorie cu maşina. Parisul. Spectacole. Expoziţia. Succesul pavivilionului românesc. Mititei, Grigoraş Dinicu, şi bănică Luca. Dificultăţi vamale şi confuzia cu un milionar. Un absolvent de conservator... vameş. Un rol dificil: acel de a-i aresta pe Ion Iancovescu şi Mişu Fotino Printre privilegiata care au realizat un voiaj In străinătate, se află pi. R. Bulfinsky. Maestrul s’a înapoiat de curând după o Prea frumoasă calitate făcută la Viena, Zurich, Geneva fi Paris — in cadrul expoziţiei internationale — fi va reapare în „Om de încredere", viitoarea Premieră a Teatrului Comedia. L-am vizitat în eleganta-i locuinţă din strada Antim, in dorinţa de a culege impresiile proaspătului voiaj. Şi având in ochi nostalgia frumuseţilor văzute, maestrul a început să depene caerul.... r» „«lro i n Kpi 1 n \7/~Pi aiului fiTRÎmensa greutate cu care am obţinut valuta chiar cu îngăduinţa respectivă socotind că este pentru un actor. Valută aproape insuficientă pentru ceeace vream să facem, pentru ceeace vream să cumpărăm şi pentru ceea ce vream să vedem — eu şi soţia mea. Totul a fost redus la a zecea parte din dorinţele noastre. Dar cum sunt obişnuit ca prin străinătate să duc o viaţă de student, — mi-am permis luxul, ca sub această formă, să-mi petrec cele mai frumoase zile ale concediului meu. ■1 ■ 0 PRIMA ETAPA — Plecând dela 20 Iunie, m’am oprit la Viena, unde am stat opt zile. Am vizitat împrejurimile Vienii, — acele minunate împrejurimi, — care au fost începutul reconfortului nostru sufletesc. In acest interval de opt zile, am văzut şi teatru — şi fără să aduc vreun prejudiciu teatrului vienez — respectiv nemţesc, — trebuie să spun că am fost deziluzionat. Dacă la teatrul lui Reinhard — Theater in der beer Stadt — am asistat la un spectacol se numeşte „Der Optimist” — un spectacol care era la a doua reprezentaţie, nepreparat, actorii nestăpâni pe roluri şi montare care lăsa de dorit, mi-am zis „că e pentru prima oară când voiu mai pleca în străinătate să văd teatru vara. Dau întotdeauna peste „zweite”, sau „drite” garnitur, — cum zic nemţii. ETAPA A DOUA — Am pornit în Elveţia, — în această minunată ţară — unde nu-i nici un colţişor de pământ pe care să nu crească o floare. Am stat două săptămâni. In acest timp, o parte am petrecut-o la Zurich şi împrejurimile lui, — cu plimbări pe lac în timpul zilei, — iar seara în diferite r sstaurante din împrejurimi, — restaurante care au tradiţii de sute de ani. Am regretat că nu am găsit nici un spectacol, deoarece reprezentaţiile festive anunţate, — la care dăduse concurs marele tragedian Werner Kraus, se incheiaseră. . ...Şi poate că a fost mai bine. * ETAPA A TREIA — După opt zile am trecut la Geneva. Aci, am făcut acelaș lucru: am vizitat împrejurimile, de asemenea plimbări pe lacuri, — însă ce a fost mai splendid e plimbarea cu maşina marelui meu amic Nicco Rizzi — un adevărat prieten al artiştilor, — vizitând tot ce există colţişor din împrejurimile Genevei. După alte opt zile de aceeaşi confortare, am ajuns la Paris. ETAPA A PATRA — Aici e aici... — Ba, uite că aici nu-i aici!... — ?... — Parisul cald, Parisul vara, e ca la București: miros de benzină, miros de gaz — și diferite alte mirosuri, pe care încercam să le împrăștiem CU o plimbare la Bois da Boulogne. Teatrul?... Totdeauna ca la Paris. Nu trebuie să uit, în primul rând, pe marea noastră artistă Marioara Ventura, care are o creaţie formidabilă în piesa „Simonul”, de H. R. Lenormand. Cum era şi firesc la Comedia Franceză am văzut clasicul: Molitre, Racine, Corneille. Cât priveşte celelalte teatre nu am putut să ajung la toate, pentu că timpul îmi era imitat. Totuşi, opereta „Trois Vaises’’ de Marchand şi Willametz, la Theatre des Bouffes Parisienes cu muzica de Oscar Strauss după cei doi mari predecesori: Johann Strauss-tatăl şi Johann Strauss-fiul — totuşi, zic, acest spectacol mi-a înlăturat toate deziluziile avute cu cel vienez. In rolul principal: Yvonne Printemps. Sublimă, suplă ca un fir de grâu, — cântă şi dansează desăvârşit. Apoi, diferite reviste la Casino de Paris, unde l-am revăzut pe Maurice Chevalier, — acest divinizat actor al publicului parizian. Am regretat foarte mult că nu am avut cu noi ţinuta de seară ca să asistăm la repetiţia generală şi la premiera piesii camaradului meu Ciprian: „Omul cu mârţoaga”. ...Dar eram student... Să ne oprim însă la capitolul expoţiei: cum nu sunt prea exigent, pot spune că e o minune. E uluitori... A vorbi în amănunt... ar fi mult prea mult. Să trecem deci peste acest capitol care cere două soluţii diametral opuse: sau lungit, — sau scurtat... Un succes fantastic înregistrează pavilionul românesc. Nu-i o glumă, — e un adevăr... I.a .pavilionul românesc avem un restaurant în care, ca să poţi sta la o masă, trebuie să te inseri dinainte. Mâncărurile româneşti sunt degustate cu o voluptate de neînchipuit. Andronic serveşte onorabilului public străin, vestiţii noştri mititei, sarmale cu varză, ghiveci naţional, boboc de raţă pe varză, etc. însfârşit!... retrăieşti la pavilionul românesc, viaţa din ţară. Toate aceste lucruri servite de Andronic, sunt divinizate de Grigoraş Dinicu şi orchestra sa, în care are şi pe Fănică Luca, cu naiul. ■ In timpul acesta, pe zi ce trecea, simţeam cum se sfârşeşte şi concediul meu — şi cum se apropie clipa înapoierii la Bucureşti pentru a-mi releva activitatea teatrală. ...Să mai spun însă ceva: pentru prima dată mi s’a întâmplat sa fiu cercetat la vamă, ca orice tarabagiula graniţa austro-elveţiană, vameşul financiar m’a întrebat ce parale aveam asupra mea. Am spus adevărul. S’a uitat lung la mine, — şi era cu încredere contrarie că spun neadevărul. Mi-a cerut să-i arăt toţi banii. Bineînţeles că valize nu aveam prea multe, încărcate cu parale. Am scos tot ce aveam în buzunar, inclusiv autorizaţia de valută. Am dat astfel pe faţă tot ce aveam asupra mea. Fiind oarecum surprins de ceie ce mi se întâmpla, — un profesor cehoslovac din acelaş compartiment cu al meu, mi-a spus: — Domnule!... prin firea d-taie ai aparenţa unui milionar şi probabil că vameşul a avut aceeaş impresie. In sfârşit, la întoarcere, la graniţa românească, un agent al vămii mi a deschis absolut toate vomsnianele — care se reduceau la trei, — plus o cutie de pălării— a luat fierare bucăţică de haină sau mătase, cercetând-o şi întrebând.... dacă e sau nu lucrată „stofa”. Nu-i mai puţin adevărat însă, că după aceste cercetări, şeful vămii a fost de o politeţe nemaipomenită pentru un vameş, — cu deosebită admiraţie pentru tot ce este actor. ...Era un absolvent de conservator.. Aşa s’au scurs zilele concediului meu, iar la sosire, camarazii n’am primit cu foarte mult entuziasm. DESPRE ROLUL DIN „OM DE ÎNCREDERE’’ — Mi-am reluat activitatea în teatru, jucând rolul unui director de închisoare, — lucru care m’a cam durut, — pentrucă deabia întors din călătorie, să fiu nevoit să fac pe poliţistul şi să arestez... Pe cine?!... Pe Iancovescu?!... Şi pe Fotino. .. ...Culmea!... F. O. Fosbn Nu-l cunoaşteţi!? Este d. Mihai Popescu, junele prim al Volksteater-ului din Viena care-şi petrece vacanţa printre noi „turnând” în filmul românesc Doamna de la etajul II, alături de Vasiliu Birlic, Mişu Putino, Puiu Anastasiad, Jana Costa şi (senzaţia filmului) d-na Mary Don. Exterioarele acestui film românesc s’au terminat ori, în regia d-lui Major, secondat fiind de cunoscutul operator Berent și inginerul de Ion , Alexander Stapler. La Hollywood nu întâlneşti pe toate drumurile artişti sau artite, nu-i întâlneşti nici chiar pe drumuri anumite. Artiştii sunt invizibili, chiar când îi cauţi anume, mai multe zile la şir... Atunci, resemnat, dar nu cu totul deziluzionat încă, te mulţumeşti să telefonezi artistei sau artistului preferat •• satisfacţia de a vorbi cu el e poate mai mare chiar decât dacă l-ai vedea numai. Cine ştie, poate îţi dă chiar o întâlnire! Mai ştii, fantezia celor ce trăesc într’o lume de fantezie ? Răsfoeşti aşa dar cartea de telefon rămâi întâi uimit, la urmă indignat: toată, lumea are acolo, ca întreg restul Americii, telefon, numai artistele şi artiştii de renume nu au telefon. Dar din când în când dai de câte o artistă de mâna şaptea, care şi-a permis luxul... Greta Garbo însă ? Mae West ? Mark Gabie? Nimeni! Bugetul lor să fie oare mai imens decât imensul lor salariu ? Eşti însă silit în cele din urmă să pricepi singur că e numai un truc •• din precauţie, artiştii cunoscuţi păstrează necunoscut numărul lor de telefon, ca să nu fie asaltaţi de atâţia curioşi din toată lumea. Dacă ei ar figura în cartea de telefon, vă închipuiţi că telefonul lor n’ar mai fi niciodată liber! Dar, nu-i aşa ?, ce dracu! Să fi venit de peste şapte mări şi şapte ţări la Hollywood, ca să vezi artiştii celebri şi nici să nu-i auzi măcar ? E absurd! Şi-atunci afli că, deşi secret, telefonul vedetelor nu este chiar cu totul inaccesibil. Numai că întâmpini dificultăţi de erou şi de martir. De pildă, pentru a putea avea şanse — atât numai ! — de auzi vocea unei vedete a ecranului, trebue să chemi pe rând patru numere care iţi sunt date, fiecare în parte, după câte un interogatoriu teribil de sever. Nu numai necunoscuţii, dar chiar şi intimii vedetelor nu scapă de regula asta "■ Numai că, în America, dacă toate legile şi toate obiceiurile sunt neobişnuit de aspre, e tocmai ca să fie călcate : fiecare procedeu sever american are o sută de mijloace de a-l ocoli. De pildă , în cazul nostru vrei să vorbeşti cu Greta Garbo ? N’ai decât să te dai drept Salka Virtel-Stenerman, cea mai bună prietenă a vedetei. Şi automat ţi se dă legătura cu divina Greta care, plictisită, va constata că nu eşti decât o oarecare, dar va fi totuşi nevoită să te suporte câteva clipe... Mai sunt însă atâţia turişti naivi cari caută neapărat senzaţii : n’au izbutit să vorbească la telefon cu nici o vedetă, sau, chiar dacă au vorbit, atâta nu le-ajunge, mai ales că cine ştie dacă într’adevăr vedeta a fost la telefon şi n’a fost... camerista ei! Pentru aceşti valoroşi naivi trăesc şi se îmbogăţesc în Hollywood nenumăraţi ghizi cari îţi procură orice vrei, de pildă mijlocul de a săruta pe Jean Parker, dar pe întuneric, şi numai o clipă, ca să nu se compromită, sau să n’o surprindă prietenul ei... Şi tot aceşti ghizi îţi indică binevoitor.bunăvoinţa lor nu depinde decât de tine : trebue să ştii s o provoci şi s o preţueşti, mai ales când eşti european!; autobuzele uriaşe care transporta pe snobii celei de a şaptea arte, grămădiţi ca vitele intr’un abator strălucitor, spre locuinţa cutarei vedete. Ajunşi la locuinţa cele trei vedete, ca o hoardă bărbata se năpustesc pasionaţii spre grilaj, smulg adesea cu violenţă poarta, şi cearcă cu tot dinadinsul să-şi vada idolul. Vă închipuiţi cât de plăcut este asta pentru pentru vedeta respectivă. Şi-atunci, spre a mulţumi pe deplin pe fiecare, s’au aranjat astfel lucrurile . In primul rând, vedetele au alergat departe de oraş, pe vârf de munte sau în fund de vale şi acolo şi-au clădit o vilă simplă izolată. Iar aproape de oraş s’au ridicat case impozante, ca stil şi podoabă, unde vizitatorii sunt admişi să pătrundă în toate încăperile sanctuarului, ca să admire obiectele ceie mai intime aie idolului, să se trântească in patul sau, să bea din panarul său... Un lux nebun convinge pe vizitator că, intr adevăr, asta nu poate fi decât locuința latuioasă a vedetei care îl pasionează, bine înțeles insa că vedeta respectiva nu numai că na fost vreodată in aceasta... locuinţă a lui, dar poate nici nu banueşte unde e, sau dacă există . Şi-atunci, cum am spus toată lumea e mulţumită, poporul, ca-şi satisface nu numai curiozitatea, dar nevoia. Vedetele că sunt lăsate în pace în văgăunele lor... Clark Gabie de pildă, este retras pe vârful unei coline, de unde paznicii supraveghiază intreaga regiune, pe întindere mare. Dacă se zăreşte vreo caravană de gură-cască apropiindu-se, se zăvoresc ermetic toate porţile, se... ridică podeţele de peste şanţurile cu apă, iar castelanul se ascunde printr’un şir intortochiat de galerii subterane. Janet Gaynor a fost nevoită să-şi găsească refugiu pe malul mării, la 50 km. departe de studio , sus pe-o stâncă, încă nu a descoperit-o nici un indiscret, deşi e pasiunea Americei şi e căutată de popor, cu detectivi. Dar dacă ar găsi-o cineva, până să ajungă la turnul ei, ea s’ar azvârli de durere în marea geloasă, unde valurile şi stâncile aşteaptă de mult la picioarele ei, s’o salveze din ghiarele ucigătoare ale curiozităţii şi obrăzniciei admiratorilor! La locuinţa Lorettei Young nici să nu vă gândiţi măcar, oricât va vrăjit farmecul ei, 16 paznici înarmaţi până în dinţi cu bombe lacrimogene, n au alt rol decât să nu lase să se apropie nimeni de la o distanţă cumsecade! Vedeta care suferă cel mai mult de pe urma acestui cancer teribil care roade viaţa celebrităţilor, este desigur mica Shirley Temple. Shirley Temple este mai dorită decât toate vedetele la un loc, nu numai pentru că e atât de drăgălaşă, ci pentru că, la vârsta ei, o doresc la fel şi femeile şi bărbaţii, şi copii bătrâni. In vila ei de la Santa Monica, era zilnic asaltată de mi de curioşi din cei mai impertinenţi. Şi atunci părinţii i-au construit pentru ea o căsuţă departe, la marginea deşertului Californian, unde numai vântul ajunge şi numai unele pasări o ştiu. E o fortăreaţă aşezată în cel mai bun punct strategic , de trei părţi înconjurată cu munţi voinici şi încăpăţânaţi, şi la intrare păzită de... ieniceri fioroşi cu iatagane adevărate, nu de cinematograf. Şi-atunci renunţi să mai vezi în carme şi oase pe Shirley Temple şi pe celelalte vedete de la Hollywood. Te mulţumeşti să cumperi fotografiile lor în toate poziţiile din lume şi cu autografe autentice de vânzare la oricare debit din sutele de debite de la Hollywood... Dar pentru că tot ne aflăm la Hollywood, să vă duc într’un loc mai interesant, mai ales pentru ce ne ocupăm acuma, artiştii-copii. E vorba de adevăratul aspect al copiilor din filme, adică puteţi să mă credeţi Iadul copiilor dela Hollywood. Am pătruns In sfârşit într’un asemenea studio. — Cum, e secretul nostru , nu-i vom spune, pentrucă e greu să pătrundă oricine într’un studio, şi dacă reuşeşti să descui această problemă, apoi cheia s’o păstrezi bine, s’o n’o întrebuinţeze altul, căci se uzează repede. Fiecare să cerce să-şi fie propriul său lăcătuş, în astfel de chestiuni ! Ca şi în viaţa studiourilor şi în viaţa artiştilor maturi, nici în lumea vedetelor minore nu poţi pătrunde decât prin imposibil. Ba şi mai greu decât în studiourile majore, deoarece, la motivele acelora, se adaugă atâtea şi-atâtea motive de-a ascunde cu orice preţ iadul copiilor dela Hollywood. Căci dacă s’ar cunoaşte mai mult şi mai bine, ar sări în aer fără îndoială şi fără întârziere ! Iată, într’un colţ, pe o estradă complicată şi înzestrată cu tot felul de aparate şi maşinării pompoase, regisorul şi asistenţii săi, ca Napoleon cu statul său major pe o colină urmărind lupta, sau ca Nero şi Intimii săi urmărind lupta dintre fiare şi dintre oameni şi fiare. I- Mariua Marcu (Continuare în numărul viitor) Copilăria fericită a reginei cinematografului american SHIRLEY TEMPLE Refugiul vedetelor Kt IUlal B Iff X XVIII INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „RAMPA”, STR. BREZOIANU NR. 51. — TELEFON 3.61.24, BUCUREȘTI1