Rampa, octombrie 1937 (Anul 20, nr. 5917-5943)
1937-10-01 / nr. 5917
&NOL 23 V OPERA ROMANA deschide stagiunea CU La Opera Română se fac pregătiri în vederea deschiderii stagiunei anunțata pentru Tineri 13 Octombrie. Se va cânta pentru prima oară la noi «Nunta lui Figaro» de Mozart cu o distribuţie aleasă şi sub conducerea muzicala a d-lui I. Nona Oitescu. I. Nona OHeseu „NUNTA LUI FIGARO Mozart O buruiană a pătruns, nu ştiu cum şi nu ştiu de unde, în câmpul, şi aşa destul de năpădit de pălămidă, al vorbirii româneşti. Blestemata expresie «de-acum» vârâtă, fără nici un rost şi repetitii la nesfârşit. O întrebuinţează nu numai o categorie aşa cum sunt încredinţaţi unii, ci toate categoriile sociale: liberi profesionişti, militari, înalţi magistraţi, profesori, bătrâni şi tineri. — Am fost de-acum! — mi-a spus ieri un medic. • — Am târguit de-acum! — mi-a spus o gospodină. Şi ori unde te duci auzi această obsesie: «de-acum», «de-acum» «ele,acum». Nu sunt maniac, dar m’am gândit de unde oare a răsărit această expresie care circulă, întrebuinţată, aşa fără nici un Dumnezeu, cam de vreo trei-patru ani. Cineva mi-a spus că e tradusă din nemţeşte: «von jetzt». O fi, mai ales de când ne-am dat cu Nemţii. Să ne înţelegem. Expresia «deacum există în româneşte, dar nu se întrebuinţează decât pentru timpul viitor. Privind viaţa €€ O spune şi Eminescu: «de-acuma nu te-oi mai vedea»... — şi atâţia alţii. Nu se poate spune însă «am fost de-acum sau «am luat masa de-acum». Puteţi spune însă: "deacuma nu mai am nici o grije» sau «de acuma nu te-oi mai iubi». Pentru numele lui Dumnezeu, desvaţaţi-vă să vorbiţi, la trecut sau prezent, cu «de-acum». Sau dacă va vine greu să-l aplicaţi numai în viitor, daţi-i dracului cu totul şi veţi vedea că cele ce veţi voi să le spuneţi nu vor suferi de loc în privinţa clarităţii, calitatea esenţială a vorbirii. Propun o ligă împotriva blestematului «de-acum»! Joan Massoff Yvon* le Bray Intr'o piesă le Murite Restant la „paeco“ Teatrul Odeon de la Paris va reprezenta în curând noua piesa a lui Maurice Rostand, Catherine împărat. Rolul principal va fi jucat de actriţa Yvonne de Bray, fosta soţie a lui Henri Bataille, care n’a mai apărut pe scenă de câţiva ani. Fantezii şi Realităţi AL’AMERICAINE die Tudor Muşaleacu Nu îmi aduc aminte dacă am citit undeva istorioara de mai jos ori dacă mi-a spus-o cineva. Fapt e că n’am inventat-o eu şi că nu fac decât s’o povestesc cât mai americăneşte posibil ca să nu-i stric culoarea, farmecul şi „umorul sec”. Aşadar, la New-York trăiau doi bancheri: Smith şi Brown. Amândoi deopotrivă de americani, la fel de bogaţi şi identic de cunoscuţi ca atare. Evoluţia unui bancher american se cunoaşte : se naşte vagabond şi moare „rege”. Intre acestea inventează ceva : o scobitoare automată, o lampă fără fitil, sau o bonboană care nu se topeşte niciodată. Urmează un consiliu de administraţie, o uzină, apoi un trust şi pe urmă un tron. De fier,de oţel, de cremă de ghete, de gămălii de ace, de hârtie igenică sau de mosorele de aţă, n’are importanţă .. Câte articole sunt într’un magazin universal atâţia regi sunt pe piaţa americană. Smith şi Brown erau amândoi regii chibriturilor. Unul inventase chibritul cu două capete (adică avusese ideea să moaie în catran cellalt capăt al chibritului obişnuit), iar celălalt descoperise chibritul economic (adică un chibrit mai scurt şi mai subţire decât cel de până atunci). Din această cauză, între cei doi regi s’a născut o rivalitate uşor de explicat care cu■ timpul s’a ridicat până la rangul de ură. Şi ura dintre Smith şi Brown era un lucru tot atât de celebru în New-York ca şi statuia Liber tăţii. ______ .... .......... Se ştia că amândoi, încercaseră fără rezultat, încă din tinereţe toate mijloacele ca să se distrugă: campanii de presă, lovituri de bursă, atentate, etc. Răpitori de copii nu putuseră pune la cale fiindcă nici unul nici altul nu erau taţi. Obosiţi, desgustaţi de lipsa de eficacitate a mijloacelor de distrugere moderne, cei doi bancheri ajunseseră la bătrâneţe, la fel de teferi, la fel de bogaţi şi tot regi amândoi. Se urau tot atât de mult, dar senin şi în văzul lumii întregi. Ambiţia lor de-o viaţă întreagă găsise în sfârşit soluţia să se satisfacă. Şi pentru asta le venise în ajutor o întâmplare... Intr’o zi Smith, solicitat de un comitet de doamne să doneze ceva pentru ajutorarea copiilor găsiţi, dărui cu generozitate, zece mii de dolari. A doua zi, nerugat de nimeni, Brown, două douăzeci de mii... Smith plez,.nea. Chemă comitetul de doamne şi le aduse la cunoştinţă că înfiinţează un institut care, să-i poarte numele, pentru protecţia copilor vagabonzi. A doua zi Brown, din proprie iniţiativă, donă fondurile necesare pentru înfiinţarea unui institut mai mare care fireşte să-i poarte numele. Ba mai mult. Infiinţă şi o societate pentru creşterea copiiilor găsiţi... Lupta era acum deschisă şi punctul sensibil găsit. In câţiva ani de zile, New- Yorkul se umplu de spitale, de fundaţii, de universităţi şi de biblioteci. Societăţile de binefacere nu mai aveau ce face cu banii şi se transformau în întreprinderi comerciale. Gazetele nu mai conteneau cu elogiile pentru cei doi mari filantropi şi erau obligate să-şi mărească numărul paginilor ca să aibă loc să publice fotografiile tuturor „fundaţiilor” ridicate de cei doi regi angajaţi în acest răsboi binefăcător şi interminabil... Interminabil dacă într’o zi Brown , care se găsea în Europa într’o staţiune climaterică, n’ar fi citit în ziarele de dimineaţă următoarea informaţie : „Ieri a încetat din viaţă la New-York celebrul filantrop şi rege al chibriturilor William Smith. Din imensa sa avere defunctul a lăsat fabuloasa sumă de o sută milioane dolari oraşului New-York, cu obligaţia de a-i ridica un monument, pe cel mai mare bulevard al său care de-aci înainte să-i poarte şi numele. Primarul New-Yorkului a şi luat dispoziţiuni ca dorinţa generosului testator să se aducă la îndeplinire”. Imediat ce termină de citit anunţul, Brown se duse la poştă şi expedie primarului din New- York, următoarea telegramă... Las o sută cincizeci milioane dolari oraşului New-York în aceleaş condiţiuni ca William Smith. Primet cadavru primul vapor. Apoi se duse la hotel și Uniti își sbură creerii. TUDOR MUȘATESCU (1 1 Octombrie 1937 «SJK ■ : ' &$OctfT.er, . V1 ®/1 Director: SGARLAT FRODA Teatrul Sarah Berhardt se transformă in cinema Chestiunea teatrului Sarah Bernhardt n’a fost încă hotărâtă de muncipiul Paris. S’au prezentat următorii candidaţi la conducerea acestui teatru care actualmente n’are trupă. Intre aceştia sunt René Fauchois, autorul piesei «Maimuţa care vorbeşte, Jean Saruient, autorul cunoscut al piesor «Pescuitor de umbre», etc. şi marele regizor şi actor Charles Dullin. Revista Ciné France scrie că teatrul care poartă numele ilustrei tragediene va fi transformat în cinematograf. Ar fi trist... Charles Dullin Caleidoscop Păcat! Mai există încă, — din păcate, multă lume care caută într’un film o melodie pe care s’o poată fredona la eșirea din cinematograf. Daca în afară de muzică, filmul era bun sau prost, dacă povestea pe care o suportă timp de două ore spectatorul este atât de lipsită de interes, atât de deslânată, încât te face să-i plângi de milă, toate astea n’au nici o importanţă. Esenţialul este ca eroul principal să cânte. Cu sau fără sens dar «să fie cu muzică». Să cânte actorii când spune «bună ziua», să cânte când vorbeşte la telefon, când plăteşte un taxi, când se culcă. Iar când pleacă dela spectacol, îi auzi pe unii spunând: Ce frumos film! Cum venea melodia aia? ■ Greşeala nu este numai a publicului. Este înainte de toate a producătorilor. S’a făcut odată acum mulţi ani, un film operetă care s’a nimerit să fie bun. Reţeta a prins, şablonul a fost repetat la infinit şi ceea ce era şi firesc s’a prostit. Dar a târăt după el şi o anumită categorie de public. Şi e păcat! ■ Au venit după filmele ultra muzicale, filmele ele «mare montare» ale căror afişe anunţau sumele fantastice cheltuite pentru însce- , narea acelor capod’opere de «fast şi lux». S’au luat de prin toate colţurile lumii vedete de musichall care peste noapte au fost proclamate artişti de cinema. S’au căutat cântăreţi, dansatori, tot ce s’a găsit. Li s’a dat, după sex, un partener sau o parteneră, li s’a construit un scenariu la repezeala în care specialitatea lor să poată fi pusă în valoare şi gata, îi s’a dat drumul în lume. La faptul că poate o vedetă de music-hall ştie să facă I lucruri mari, extraordinare cu picioarele de pildă, dar nu ştie să interpreteze un rol, nu s’a gândit însă nimeni. I I Şi rău au făcut!■ ■ ■ S’au făcut apoi filmele-vedetă, adică acelea în care principalul Programul cuprinde uvertura la «Maeştri cântăreţii din Nürnberg» de Wagner», «Toccata» pentru piano şi orchestră de Respighi (solistă d.na Sylvia Şerbescu), rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov şi simfonia întâia (compusă la vârsta de 17 ani) a tânărului compozitor sovietic Dimitri Şostacovici. Ultimele trei bucăţi sunt primă audiţie nu numai în concertele Filarmonicei, dar şi în România punct de atracţie îl constituia frumuseţea unui domn, sau obrajii supţi de pasiune, și rochiile elegante ale unei doamne. Cu sau fără motiv, aceste dive trebuiau să aibă dealungul filmului prilejul de a schimba 20 de toalete. Scenariul nu se mai baza pe intrigă ci pe costume. Dacă de cele mai multe ori, vedetele acestea, frumoase desigur, dar numai atât, dispăreau de pe firmament după două, trei producţii pentru lipsă categorică de talent, s’au întâmplat şi cazuri în care o actriţă să fie distrusă pentru că din pricina frumuseţii ei, producătorii nu s’au mai , ocupat şi cu punerea în valoare a unui talent real. Şi iar e păcat! ■ E şi mai mare păcat însă că fiecare din aceste categorii de filme şi-a asigurat un anumit public. Şi că nu mai rămân destui spectatori pentru filmele cam departe de a se preocupa de frumuseţile actorilor caută înainte de toate, să fie «bune». Publicul, obişnuit cu un anumit gen de filme, nu se duce să vadă un film cu adevărat bun decât când n’au nimic mai bun de făcut, și pleacă dela cinematograf supărați că n’au văzut ce le place. îmi amintesc de un prieten care acum câţiva ani s’a dus după sfatul meu să vadă «Milionul» filmul lui René Clair. A doua zi m’a întâlnit și mi-a spus furios: — Bine domnule, cum mă trimeţi să văd filme de-astea? Astea sunt spectacole pentru copii de cinci ani. Mă mir de dumneata. Prietenul meu este un om inteligent şi totuşi nu i-a plăcut filmul carel consacrase pe Clair. Și e păcat! EUGEN MIREA S’au anunţat săptămâna aceasta o nouă serie de premii literare. Nu vi se pare însă curios un lucru? Se dau multe premii literare, multe premii pentru teatru şi foarte puţine, aproape deloc, pentru pictura sau sculptura. . . Şi totuşi arta noastră plastică a atins un nivel cu adevărat occidental, situându-se la loc de frime printre artele celorlaltor naţiuni europene. S’ar putea trage de aci concluzia că artistul lucrează şi fără stimulentul premiilor şi că acestea nu sunt suficiente pentru a realiza condiţiile necesare creaţiei. Desigur, sunt folositoare şi premiile, privite fie ca o răsplată, fie ca un mijloc menit să uşureze tânărului artist, posibilităţile de afirmare. Dar ceea ce ar trebui să intereseze în primul rând pe cei cari vor să contribu - ■, adevărat la promovarea r • româneşti ar fi problema armării condiţiei de viaţă a artistului. Pentru pictori, de pildă, ar trebui să se construiască ateliere. Pentm scriitori, ar trebui să se formeze un public care să citească să cumpere cărţi în aşa măsură, încât o carte de valoare să producă drepturi de autor suficiente pentru existenţa pe un an de zile. S’ar putea organiza şi controlul tirajilui, pentru a apăra pe scriitori de reaua credinţă a unora dintre editori. Iată o serie de probleme asupra cărora ne propunem să revenim. Pentrucă din discuţia lor, s’ar putea să iasă vreo măsură folositoare, care să contribue cu adevărat la promovarea artei românești. Ion Sabarul un nume despre care nu s’a vorbit prea mult, va face să apară în sezonul actual un volum de nuvele. Deschiderea stagi-1, mei Filarmonicei ! In seara de Joi, 7 Octombrie are loc la Ateneu, deschiderea celei de a 16-a stagiune de concerte simfonice a orchestrei «Filarmonice». Concertul de deschidere va fi dirijat de maestrul George Georgescu şi se va bucura de concursul solistic al d-nei Sylvia Șerbescu (piano). Pentru 1 Persoană Valabil azi JQl $0 SEPTEMBRIE 193? cu JUMĂTATE1 *»MBT la noul din cinematograiel* Capitel, 3»o*y, Tipia«»«, Elysée, Regal Forum, City, Omnia, Mar«*, Cotrocaul, Venus Liceana Cuponul e*te valatoSî numai un duo reepcctlTĂ Ca (ieat cupon vă prezentaţi DIRECT îa casa cinematografului sau teatru unde aveţi fără altă formalitate jumătate preţ IBILET de INTRARE Elvira Popescu s’a întors din America de Sud Compatrioata noastră Elvira Popescu s’a întors acum câteva zile la Paris venind din primul ei turneu în America de Sud. întrebată de un confrate Parisian, Elvira Popescu a spus : — Sunt încântată de rezultatele acestui turneu... Am jucat la Montevideo, Buenos Ayres, toate piesele din repertoriu şi în special Towaritch. Mă voi duce iar în iulie anul viitor. — Ce proecte mai aveţi ? — Voi juca o piesă nouă de Verneuîi şi voi apareîn câteva filme. In curând voi da noutăţi mai precise, a spus Elvira Popescu.