Rampa, februarie 1938 (Anul 21, nr. 6004-6007)
1938-02-07 / nr. 6004
AVUL 27 , No. 68044 Pagini 3 Lei Luni 7 Februarie 1938 Director: SGARLAT FRODA H Cronica plastică ] EXPOZITIILG 09 Adam Bălţatu, d. Strutinschi şi Borgo Prund la Dalles. Expoziţia Victoria Constantinescu la Mozart. Am urmărit de mult şi cu atenţie drumul parcurs de d. Adam Bălţatu în evoluţia sa artistică. Temperament viguros înzestrat cu o mare putere de emoţie, d. Adam Bălţatu isbuteştte să dea operelor sale un suflu de viaţă, care se exprimă prin mijloace exclusiv plastice. Preţiozitatea materie, la care ajunge nu e atât un rezultat technic, cât o formă de expresie a emoţiei. D. Adam Bălţatu nu e un artist care se mulţumeşte să redea fidel un peisagiu sau o natura moartă. Personalitatea sa puternică îşi imprimă pecetea proprie în pesagiul redat’. Emoţia amplifică in mele, le transmite un freamăt, o nelinişte, o pasiune care ridică opera la o intensitate cu adevărat artistică. Iată, de pildă, pomii în peisagiile d-lui Adam Bălţatu, ţâşnesc uneori din pământ şi îşi înalţă trunchiurile în furtuna patimii .! Nu sunt simple imagini. Sunt fragmente de viaţă, intense, adânci, emoţionante. E o pasiune care se consumă şi care dă astfel tablouro a d-lui Adam Bălţatu un accent personal, propriu In expoziţia din sala Dalles d. Bălţatu prezintă o serie de lucrărî '•'ori dovedesc maturitatea talentului său. E, în primul rând, un peisagiu intitulat «in parc, toamna* (No. 18) conceput cu o libertate plină de nobleţe, realizat cu mijloace simple, discrete, dar cu accente şi cu o paletă de mare artist- Pasta e preţioasă şi totuşi vie. Funcţia e pretutindeni prezentă în parcul aproape pustiu. E o tristeţe, ce se ridică din aleile părăsite, şi care pătrunde până în suflete. Remarcabil e Şi peisagiul intitulat «Biserică lângă pădure» (No- 46) pentru calitatea pastei rezonanţa adâncă a tonurilor de coloare şi emoţia ce domina peisagiul. O altă opera de valoare e Tinter.pr» (No. 20), un tablou în care lumina pătrunde prin fereastră întru odaie cu mobile vechi şi tristeţe multă. Lumina e aproape palpabilă, în pânza aceasta plina de atmosferă, de «Stimmung». In sfârşit câteva naturi moarte — Fazani (No. 19 şi 34) precum şi cea cu No. 38 — arată calităţile excepţionale ale paletei d-lui Adam Bălţatu, în care rafinamentul şi preţiozitatea se îmbină cu acea pasiunea caracteristică acestui artist. Expoziţia din sala Dalles ad-lui Adam Bălţatu e una din cele mai valoroase manifestări artistice din luna aceasta Tot la Dalles expun doi artiştii tineri de talent, d-na Strutinschi şi Borgo Prund. In pictura d-lui Strutinschi trăsătura,iaracteristică este, desigur, jocul armonios ,şi discret al colorii. Pe o gamă variată prin rafinament şi sensibilitate, d. Strutinschi caută să redea cântecul coloriii, cu o surdină preţioasa care înlătura orice accent mai tare. Tonuri frumoase de galben, verzui şi albastru armonios îmbinate ilustrează paleta acestui artist, care nu cunoaşte umbre, ci numai şoaptele luminii. Remarcăm pentru calităţile de coloare şi sensibilitate «figurina» (No. 10) cu un frumos acord de galben-verzui pe fond albastru deschis, «Natura moartă» (No. 6) plină de o primavăratică frăgezime şi câteva peisagii în care aerul pare albastru, uşor, ca un văl de poezie printre pomi. D. Borgo Prund e unul din cele mai interesante talente din tânăra generaţie de sculptori Cu o adevărată măestrie, d. Borgo Prund ştie să sculpteze lemnul, păstrându-i forma originară şi imprimându-i suflul vieţii. Iată, de pildă, compoziţia intitulată «Maternitate»: o bucată de lemn noduros, care-şi pastrează încă duritatea primară, din care, totuşi, se desprinde poemul vieţii, stilizat cu o sensibilitate de artist şi de poetie emoţionantă- gestul blând al copilului ce se ridică din lemnul noduros spre a mângâia obrazul de Madonă al mamei. Măestria cu care d. Borgo Prund Îlucrează lemnul, pastrându-i structura proprie, şi infiltrând viaţa în forma organică a materiei e desigur dovada unui excepţional talent. Frumos stilizate sunt şi plăcile de aramă bătută, lucrate cu un simţ decorativ desvoltat. Dar cele mai de seamă realizări ale d-lui Borgo Prund sunt tot sculpturile în lemn, de la aceea «Cariatidă» plină de graţie până la «Compoziţia» (No. 4) de o înfiorată sensibilitate — în care se întrevede parcă miracolul prin care materia moartă se deşteaptă de viaţa spiritului, prin artă. In sala «Mozart» singura expoziţie care merită a fi menţionată e aceea a d-rei Victoria Constantinescu, ale cărei acuarele sunt uneori valorificate printr’o notaţie spontană, uşoară sumară dar vioaie, cuprinzând un orizont larg- Ionel Jianu Continuare în pagina 3*a Aştept un vagon de tramway în Piaţa Victoriei.. Frigul a gonit lumea de pe trotuare şi vagonul întârzie şi el, probabil ca să-şi desgheţe geamurile cu vreo ţuică fierbinte la cap de linie. In momentul când ma hotărăsc s’o iau pe jos, soseşte un vagon cu «distanţa luata» şi mă urc, alegându-mi banca din coadăde pe calorifer. Asta, aşa, din obişnuinţă, sau ca să-mi fac iluzii pentru că, deşi încălzit electric, vagonul de tramway este o gheţărie ambulantă cu ferestre artistic decorate. «...Piaţa Romană... coborîrea prin faţă!» O fată fâşneaţă se urcă vioaie în vagon şi caută din ochi o bancă liberă. Are rochia cu un latde palan , peste carâmbul şoşonilor înalţi şi lasă să i se vadă un picior care te face să uiţi ca tramvayul nu este încălzit. In faţa mea, un domn cu monoclu îi face loc alături. Fata se aşează şi, punându-şi picior peste picior, scoate poşeta şi îşi pudrează atentă vârful nasului. O şuviţă rebelă blondă i-a scăpat de sub căciulită brumărie şi îi dă un aer şterngăresc. «...Cine s’a urcat din Piaţa Romană... Taxaa'». »5 lei! «Până unde mergeţi?» ~ «Vrei adresa?» — «...Nu... dar.. Domnul de alături intervine către conducător: «Ce te interesează pe d-ta unde merge doara? Eşti dator să-i dai biletul pe care l a cerut! Conductorul rupe biletul şi înghite: — «...trei!» — «Auzi, merci!» — se întoarce domnul către fată - «sunt foarte obnasnici- trebue să-i scuzaţi! Fata pufneşte în râs. «De ce râdeţi, d-şoara? «!!!». — «...că am luat apărarea unei fete aşa drăgue? — «Care trebue să scuze pe conductor că este obraznic!». ~ «Am spus eu asta?» — «! ! !». » — «Iartă-mă, parol... m’am ‘zăpăcit. Când stai alături cu o fată,ca mata... te zăpăceşti, parol d’oneur!» — «! ! !». — «Cu aşa picior... cred că s’ar bâlbâi şi Papa dela Roma, păcat numai că e şoşonul atât de Fata înalt!» Fata îşi ridică din nebăgare de seamă rochia şi pulpa străluci întreagă. Mă gândeam ce ar face acum «Papa dela Roma».. Norocul lui că nu umblă cu tramvayul în Bucureşti, că nu s’ar mai întoarce la Vatican. «...Brătianu!... coborîrea prin faţă, vă rog. Avansat? înainte... taxaa! — «Credeam că vă coborâţi şi d-voastră la Brătianu!» — «! ! !». — «Dacă aşi şti măcar până unde mergeţi, numai pentru minunea piciorului ăsta superb, aşi merge până la...» De sub marginea rochiei, genunchiul apăru, pervers, sub ciorapul de mătase ca o vedenie turburătoare. — «Parol... până unde mergeţi?» Fata lăsă poşeta peste genunchi şi împinse rochia, la loc, cu gestul discret cu care o ridicase— «...aşi fi preferat să vă uitaţi în oglindă. Aşi da nu ştiu ce să-mi rămână imagina asta ameţitoare, linia aceasta superbă care trebue să fie admirabilă...». Fata întoarse încet capul şi îl privi pe suit gene. “■ «Aşi vrea sa văd ce jartiere porţi» — gâfâi el. — «Nu port- jartiere»! — «Atunci.... îî. «•••nici chiloţi! îi complectă fata, îndrăsneaţă». «Atunci... în. ~ «Vrei să vezi... unde m’a operat de apendicită?» Ii... da, ași vrea., ah, dacă ai vrea». Fata se ridica liniştită și oprindu-1 cu un gest, îi arătă peste drum, prin fereastra vagonului: — «Uite... exact aici m’a operat, acum un an!». Tramvayul se oprise, în stare, în faţa Spitalul Colţea... Vacanţele unui trMmadhir Piaţa Romană-Sf. Gheorghe ale Coml. Argeşanu Arta. Dansului ! Recital de dans Kreutzberg După cum s-a anunţat la timp celebrul dansator Karald Kreutzberg a întreprins un turneu european în care a înscris şi Capitala noastră. Din cauza prelungirii turneului din Franţa şi Anglia, unde galele de dans Kreutzberg trebuiesc să se dubleze şi tripleze prin succesele obţinute, recitalul de dans Kreutzberg ce urma să aibe loc la Teatrul Regina Maria. Luni 7 Februarie, orele 9 seara se amână pentru luna Martie. Peste câteva zile se va comunica data precisă a recitalului Kreutzberg. Caleidoscop ULTIMUL REPORTAJ 1 rămas neterminat, pe care l-a scris Francis de Croisset înainte de a muri, e publicat de «Gringoire» sub titlul «La Cote de Jade». In cele din ramă pagini se întrevede parcă o presimţire a morţii. Şi sunt emoţionante rândurile acestea în care scriitorul răsfăţat de soartă până atunci, îl invidiază pe tovarăşul său de drum, un bătrân misionar din Indochina, pentru certitudinea pe care i-o dă credinţa în Dumnezeu. In noaptea aceea, moartea îşi desfăşură avidă jocul ei. Şi Francis de Croisset îşi încheie ultimele rânduri spunând: «Ştiu prea bine că miliarde de fiinţe, tot atât de numeroase ca miliardele de stele, şi atât de mici încât nici microscopul nu le descoperă, le icnesc în mine, trăiesc în mine şi ucid în mine. Ce înseamnă toate acestea? Şi mai truce? Coş mare dintr’o insomnie a unui sărman intelectual care ştie prea multe şi nu ştie nimic, care nu poate să gândească decât pun îndoială, care n’are alt sprijin decât îndoiala şi care, în noaptea aceasta, nu găseşte altă justificare, altă nobleţe şi alta demnitate decât neliniştea care se ridică în el şi care e siigura sa speranţă. «MAREA FUGA» se numeşte noul roman al d-rei Lucia Demetrius, apărut de curând în editura Ciornei. Nu cunoaştem încă acest roman decât... prin telefon. Dar am preţuit volumul de debut al d-rei Lucia Demetrius, intitulat «Tinereţe» care deschidea o fereastră nouă asupra phisologiei fetelor tinere, cufundate în frământările adolescenţei. «Tinereţe» e o chezăşie pentru «Marea Fugă». De aceea, după lectură, vom reveni asupra noului roman al d-rei Lucia Demetrius. AM VĂZUT în vitrina librăriilor noul volum al d-lui Camil Petrescu intitulat «Modalitatea estetică a teatrului». Cercetările d-lui Cornil Petrescu în domeniul filosofiei femonologice precum şi vasta sa experienţă teatrală ca autor dramatic regisor şi critic, sunt titluri suficiente pentru a justifica interesul pe care acest studiu trebue să-l trezească în cercurile teatrale. De lucrarea d-lui Camil Petrescu ne vom ocupa însă, mai pe lar ff, într’un articol special- Pen? try* Valabil dela 7 — 13 Februar!» 1&18 a mmmm ■*wi dl» Ciaamaíoár*!®!« Ciyllol, R»S## City, Oja«)», NIlS a (fost Lido) Msrsn, Cstr**»*!, . Ye*sa L1m*E8 Cuponul -sraii«tto?â satssüötí irt xlug*. Ca acest raport vă prezentați DIRECT la cea» eiasmatogrefalei mu teatru unde aveți fără elte formalitate reducere. TATA DE ARTIST... Lucrul este bine cunoscut şi tinde să se schimbe într'un fel de tradiţie: în oraşul, capitală de judeţ muntean, actorii cari se află în t»r»cu n’au nici o grije pentru masa. Dar nici de restaurant nu te pasă, căci, din oficiu, toţi sunt invitaţii directorului prefecturii- Ce-are a face prefectura cu turneele teatrale? — aţi putea întreba d-voastră. E adevărat că prefectura nu are nici o legătură, dar directorul prefecturii are, căci fiul său sa făcut actor. La ’nceput va ’nchipuiţi — înaltul funcţionar s’a opus proectului băiatului- Dar încetul cu încetul, omul s’a obişnit cu ideea, ba acuma are de luptat şi cu nevastă-sa, care se obişnueşte mai greu. Şi de când feciorul său s’a logodit cu Thalia română, directorul prefecturii s’a simţit dator să-şi ia o misiune: să ospăteze pe colegii fiului său cari se alat prin oraş, purtând torţa artei române. Vă închipuiţi că atunci când din turneu face parte şi băiatul său — şi actorii au prins mişcarea — masa ia înfăţişarea unui banchet în toată regula. Omul îşi dă toată silinţa ca numeroşii camarazi ai progeniturii sale să fie cât mai mulţumiţi. Colegii apreciază acest gând şi s’ar putea spune că ştiu să profite de el. întâmplarea a făcut ca să mă rătăcesc şi eu la un asemenea festin şi pot spune că m’a înduioşat silinţa omului, putând, încă odată, să-mi dau seama ce va să zică dragostea de tată. Nevasta-sa mult mai retrasă, dar totuşi plină de atenţii. Şi acum urmează partea oarecum tragi-comică a lucrului. Pe la sfârşitul mesei, gazda s’a ridicat ţinând paharul plin, pentru a mulţumi pentru, mă rog, cinste. A încheiat, cu un fel de implorare: «doamnelor şi domnilor, fiul meu nu-mi mai aparţine. El e acum al d-voastră, al teatrului, şi d'aceia vă rog din suflet s’aveţi grije de el, să-i călăuziţi paşii, să-l îndrumaţi, să-l ajutaţi. Nu-l lăsaţi, vă rog!» In ochii mamei am surprins două mărgăritare Şi tot mama, numai mamă să nu fie! — a întrerupt peroraţia soţului prin câteva oftaturi din fundul rărunchilor Cum spusei, situaţia mi s’a părut tragi-comică. Mi-a venit să râd de naivitatea directorului prefecturii. Vedeţi d-voastră cum vedea el lumea teatrelor, o mare familie în care toată lumea se agită şi în care se dau îndrumări reciproce. Aceasta nu există în lumea largă şi de ce oare ar exista în lumea aparte a teatrului? De unde să ştie omul că invitaţii săi erau adunaţi cum a putut impresarul pentru a-şi întocmi un buget cât mai redus? Aceasta na împiedicat însă pe şeful turneului — actor cu experienţă — să se ridice şi, foarte demn, să asigure pe tată de întregul concurs al său şi al camarazilor. Mai şmecher decât toţi, fiul — băiat care va ajunge — făcea sforţări disperate să nu isbucnească în râs. Şi după plecarea trupei oraşul, capitală de judeţ, producător totuş de artişti, şi-a reluat înfăţişarea sa monotonă. Uf» f Ştiti să dansati?.• • In sezonul acesta al Carnavalului, ne-am dat seamă de jena cea mare ce o simt doamnele şi domnii, cari deşi participă la vreo serată dansantă sau la vreun bal, nu pot dansa şi sunt condamnate sa şadă într’un colţ de sală, privind numai la farmecul unui vals, fără însă a-i putea simţi plăcerea adevărată. Ori de câte ori sunt invitaţi sau rugaţi să danseze, răspund cu acelaş regret: — Nu ştiu să dansez. Dar acest regret mulţi îl traduc în ziua următoare într o fermă hotărâre de a învăţa cât mai curând şi de a cunoaşte tainele dansului. Un afiş lipit recent pe zidurile Capitalei, a amintit multora dintre acei care nu știu să