Rampa, martie 1938 (Anul 21, nr. 6008-6011)
1938-03-07 / nr. 6008
4NDL 27 . No. .Luni 7iMarliejil938 Director: SCARLAT FRODA IPetru Comarnescu Marii Francezi şi România Pentru cine voieşte să-şi dea seama de necurmata înţelegere ştiinţifică şi de sincera prietenie a marilor Francezi faţă de România este absolut necesară consultarea unei lucrări apărută de curând, sub titlul Les Français et la Roumanie. Această carte de importantă capitală se datoreşte d-lor Paul Desfeuilles şi Jacques Lassaigne. Volumul acesta de 562 de pagini cuprinde părerile scrise de diferiţi istorici, literaţi, economişti şi sociologi francezi despre ţara noastră. Impact în capitole despre familia regală, despre formarea României, despre chestiunea Transilvaniei sau a războiului de întregire, trecând apoi la starea ţării noastre în ceea ce priveşte literele, artele, cultura şi economia, volumul se îndeletniceşte în partea a doua cu «portretul României» aşa cum a fost făcut de “numeroşii călători şi scriitori francezi, care au descris Bucureştii, Iaşii, Valachia, Moldova, Dunărea, Marea şi în sfârşit Basarabia şi Transilvania. Valoarea deosebită a lucrării constă în faptul că este o antologie de păreri, descrieri şi judecăţi emise dealiingul veacurilor de marile personalităţi franceze. Munca d-lor Desfeuilles şi Massaigne a fost nespus de conştiincioasă şi rodnică, in carte găsim nu numai mărturiile unor prieteni vechi şi noui ai ţării, nu numai pasagii valoroase şi emoţionante din Michelet şi Quinet sau din Ed. Herriot şi Louis Barthou, ci numeroase declaraţii mai puţin cunoscute ca acelea ale lui Gambetta, Clemenceau, Poincaré şi Tardieu, făcute în circumstanţe atât de diferite. Les Français et la Roumanie constituie o adevărată comoară de informaţie, documentare şi, în ordinea sufletească, de adevărată satisfacţie. In special materialul mai vechi şi atât de greu de găsit astăzi formează zona cea mai de preţ a acestei antologii de cunoaştere şi de judecare a ţării noastre. Fragmente tipice şi bine alese din numeroşii călători care descriu la diferite epoci, regiunile ţării sunt nespus de instructive şi s cetindu-le nu poti fi decât de acord cu prefața cărţii, unde se susține că apariția drumului de fier a adus o lovitură voiajurilor de cunoaştere, notele de călătorie anterioare fiind mult mai caracteristice, mai vii şi mai autentice decât celelalte. Odinioară, călătorii aveau mai multă vreme şi puteau observa mai profund realităţile. Ei veneau îndeobşte pe Dunăre şi aşa se face că Giurgiul este mereu pomenit, fiind, după cum spun autorii cărţii, «oraşul care a primit cel mai mare număr de călători francezi». Dar dincolo de Giurgiu câte n'au observat călătorii ale căror preţioase mărturii dovedesc falnica formaţiune a neamului nostru, întotdeauna elitele intelectuale ale Franţei au fost alături de noi şi prietenia lor a fost întotdeauna întemeiată pe o cunoaştere simpatetică. Popoarele s’au apropiat între ele mai ales graţie acestor elite intelectuale, căci în afară de ele mulţimile de pretutindeni,ieia noi ca şi din Franţa, trăesc şi vor mai trăi încă multă vreme în indiferenţă, ignoranţă şi prejudecăţi. Gloria Franţei a constat întotdeauna în gradul de lumină şi inspiraţie a elitelor, care mai ales acolo au avut parte să se bucure de un răsunet greu de dobândit în alte părţi. «Portretul României» înfăţişează nu numai calităţile obiectului descris, ci şi calitatea măiastră a celor ce-au ştiut să observe, să descrie, să judece. «Portretul» este nu numai adevărat, dar și minunat alcătuit. TOBOGAN vor avea foarte curând satisfacţia să asculte în nopţile de joi (şi anume la 17, 24, 51 Martie şi în Aprilie, la 7 şi 14) — pe câţiva din cei mai de seamă dirijori şi solişti. Hans von Benda, director general al Filarmonicei din Berlin, Oswald Kabalsta din Viena şi renumiţii pianişti Wilhelm Kempff şi Backhaus , vor încânta şi reînviora un public adânc cunoscător şi adânc jignit de ultimele alcătuiri programatice ale Filarmonicei. Nădăjduim că în cinstea oaspeţilor, vitregul vătaf al muzicanţilor, d. Scărlătescu, va binevoi să scoată din pivniţe, instrumentele noi ce ruginesc inutil imaculate, ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC reprezentant unic al desfiinţatului «Adevăr», în loc să se primenească sau să regrupeze în redacţia lui, atât de bălţată pe vechii colaboratori ai gazetei de pomină, în loc să ne dea o bună revistă în genul apuselor «Ideea Europeană» sau «Contiimporanul» (la un moment dat) — se complace în compilări şi traduceri proaste. In ultimele numere singurul scrib isteţ şi citibil (domnul G. Călinescu,Capricorn) a încetat de a mai colabora, — cronica literară,rămânând pe spinarea plăpândei pensionare Isabella Sadoveanu. Mai avea «A. L. ş. A.» pe cel dintâiu critic cinematografic din Europa, pe d. Profesor L Suchianu, ale cărui konsideraţii asupra filmelor, aduceau lumini cu totul preţioase; iată că de pe urma u_ (Continuarea în pag. II-a) MELOMANIN . Supărat pe actualitate, Jean Giono nu se ocupă de ea, în romanele sale- Refuzând timpul său, se plasează în inactual. Romanul său, recent, «Batailles dans la montagne» arată o luptă a oamenilor cu elementele, cu gheţarele care se dislocă, cu munţii care alunecă, cu apele care acoperă satele şi văile, totuşi, rar am citit o carte mai actuală, mai impregnată de timpul său, decât aceasta. Nu e vorba de actualitatea subiectului, actualitate superficială, ci de actualitatea atmosterei, a trăirii dramatice, a substanţei. Şi e o actualitate cu atât mai pură cu cât e ferită de orice tendinţă, de orice «problemă», de orice situare în social, în contingenţă. A înfăţişa drama actuală a omenirii, cu fapte, cu evenimente (lupte sociale, revoluţii, problema şomajului, desbaterile, pe fapte, ale conştiinţei tinerilor de azi etc... etc...) înseamnă, neapărat, a o înfăţişa imperfect, incomplet dintr’un anumit punct de vedere, pentru o poziţie sau pentru alta, dintr’un mediu sau dintr’altul; întotdeauna, în orice caz, oamenii şi lucrurile mi sunt lăsate ele să vorbească ; vorbeşte, siluindu-le, falsificându-le cu înţelegerea sa, cu participarea sa, cu lupta sa, autorul «actual» sub masca lor. întotdeauna, e lucru sigur, chiar dacă avem de a face cu scriitorul cel mai obiectiv şi cel igrai comprehensiv, acesta va uita ceva din explicaţia pe care o dă problemei sau din felul însuşi în care pune problema. Când înfăţişezi pe oameni integraţi într’im mediu şi o luptă socială sau politică, şi ii reduci numai la asta şi îi explici numai printr’asta, tai câteva din dimensiunile şi proectarile lor şi faci un lucru tot atât de grav şi fals ca atunci când nu-i integrezi nicăeri. Oamenii nu sunt dependenţi numai de social, de economie, de politic, ci şi de biologie şi spirit, de pământ şi de astre, de meteorologie şi forţe obscure. A-i separa de cosmos prin îndividualizare e acelaş lucru cum a-i separa prin planul politic, unde nu avem dea face cu o lărgire măcar a spaţiului influenţelor ci, mai rău, cu o rupere, o infirmizare, o ciuntire a omului. Jean Giono în «Batailles dansla montagne» face lucrul acesta: taie legăturile cu politicul,, cu socialul sau, de fapt, taie planul de evenimente al lumrii actuale, care nu e o explicaţie a omului de azi ci elînsuşi cere a fi explicat, care nu e o cauză, ci la rândul lui efectul unor cauze. Oamenii lui JeanGiono sunt astfel integraţi într’o dramă, într’o luptă, într’un raport cosmic de forţe. Iar legăturile lui cu actualitatea, ceeace este caracteristic omului de azi evidenţiat nn politic şi social, se păstrează irerfect neştirbite, — planul politic nemaifiind expus e interiorizat astfel şi substanţializat. Tot ce este spaimă, luptă tragică cu semenii şi cu destinul, eroismul (mai ales eroismul, toţi oamenii acestui roman sunt eroici, mai exact «luptători») apocaliptic, sentimentul adânc al nesiguranţei, al forţelor neprietene şi mai ales, credinţa atât de modernă, (clăditorii lumii noui, etc.) peste toate dezastrele, în biruinţa . (Continuarea în pag- II-a) | Eugen Ionescu | Jean Giono şi actualitatea ! Din camenii unui indiscret TREI VALSURI Am hotărît să mă duc la «Trei Valsuri» pe la patru după amiazi, în matineu, cu un grup de cinci prieteni. M’a amuzat grozav «Consiliul celor şase membri ai familiei de Lieben,heimer. Groner devenise Feldmareşal şi purta o pereche de barbete specific austriece. Giovani ajunsese colonel iar Dan Demetrescu, baron. In operetă, totul e posibil! Nicolaide a fost rând pe rând maestru de bajsel (italian din insula Chio, adică neo clasic) aristocrat ramolit, regisor şi operator de cinema. Bineînţeles că nu a pierdut ocazia să-şi plaseze câteva anecdote. Virginica Popescu s’a lăudat că a cucerit tot teatrul, dela autor până la sufleur, iar Florica Demian a făcut pe subreta la diferite epoci. Ce repede treceau anii la Teatrul Alhambra! Silly Vasiliu a parcurs uşor trei generaţii, ceea ce dovedeşte că are vechime în teatru- a fost balerină pela 1865, cântăreaţă pela 1900 şi vampă de cinema în anul de graţie 1958. Şi în fiecare epocă s’a amorezat de Lungeanu, dar abia în 1938 s’a hotărât definitiv să rămână cu el. Cum se întâlneau, Silly Vasiliu şi Lungeanu începeau să cânte. Ce coincidenţă curioasă! Se vede că aşa e dragostea, uneori, te face să joci, pe muzică. .«aman» (Continuarea în pag. II-a) Teatru Reportaşi]hhhhhhhhhbmo mammmmwmmmmmmmmmmm iiiiiiiiiiiiniHiHuniimiiiiiiiiiiiniQ utilii..... [ Mărţişoare | I Artistice — literare | IUI G. M. VLADESCU autorul romanului «Gol» Să nu dau muzelor ocol Am cumpărat volumul tău Şi-am constatat — îmi pare rău— Că intregul conţinut e... gol D-NEI MARIA FILOTTI In politică e chemată Azi, femeia, de popor Şi desigur, în alegeri Vei ajunge... senator D-NEI TOTO IONESCU N’ai nevoe de premiere De succes un foc bengal Ci doar să câştigi procesul Ce-l duci cu Teatrul Naţional D-REI MARIETTA ANCA In prima zi de primăvară In loc de mărţişor ţi-aş da Numirea ’n grad de societară . Şi ’n plus un blochraus la şosea D-LUI HORIA OPRESCU autorul «Arenei cu un singur spectator» Arena cu un singur spectator E cartea cu uri singur cetitor Şi cetitorul — spectatorul — E, desigur, autorul ".. r."-LUI PETRE IORGULESCUVOR In loc să-ţi dau un mărţişor O floare sau o lavalieră 1 Iţi fac cadou folositor Un microfon de butonieră D-LUI G. CALBOREANU Ai jucat în multe piese \ ' Şi succesul te-a ’mbătat 1 Că de-o vreme faci întruna Pe cetateanul turmentat DREI LISETTE VEREA y Astăzi orişice vedetă Capătă un mărţişor Tu ai sânge de vendetă Şi-ai primit un... iunişor D-LUI G COSTACHESCU Eşti avocat şi autor Şi chiar epigramist, îmi pare De aceea în loc de mărţişor C să-iţi ofer... puţină sine. AL. BILCIURESCU 1: KiwimWIHlnunuiiHI liiiiiinniiiHiiiiiiiiiiiHmiiiniiniiHHIuiiiiiinHHIHiiiiiiiimiftUiiimnilHliiiiiiiiiiiiUliin[iniini»liiiiinmiiiuuintliiiii«niiiii) I BILET de INTRAREI * Pentru 1 Per*oanal 1 ' ’Valabil dela 6 — 13 Martie 1938 - iPfe ■««I it* Cumatoir«!»!« Capitol, RMy( 'ifit*. 0*i*ia:/î- HI»» • (Jolt Lido) Marsa, Catraaaal, . Juiuct ';#^n C« aout capon ou prtitnt^rbîRUcT le mii datvmatogra* hUrniema Uatru and* a®i$ fără mită formali'tAt reducere* cu REDUCERE la Un recital tic sonate pentru vioară şi piano la Dalles, solişti, d-na Nina Alexandrescu (vioatră) şi Miron Şoarec (piano). Programul încadra cu Beethoven şi Schu numii un nume nou de compozitor român: Scarlat Fotino. Sincer succes de public ales şi numeros venit să asculte un program, sobru anunţat, şi fără patronagii. Printr’o curiosă coincidenţă insa „criticul” a lipsit. Au avut dreptate, atât compozitorul cât şi soliştii să se întrebe ce poate însemna această conjuraţie a tăcerii faţă de un concert organizat cu trudă, sacrificii şi încredere în critica nepărtinitoare. Dar acea critică din marile ziare a văduvit sala de luminile aprecierii pe care profesiunea ca şi o primă instanţă judecătorească o creiază obligatorie, în alte ţări cu artă autohtonă mai respectată. Să lămurim cazul. Cr.ar mai putea gusta, în „Teheranul’’ lui Montesquieu de pildă, criticul, „omul zilei’’ dacă n’ar fi ,,interesul’ care l-ar mâna la concert, pâinea şi cuţitul, biciul turmei sau vinul „şefului’’ care dă ordin ? Dar ne întoarcem către „şef” şi întrebăm: de ce trimiteţi cârtiţele la concerte ? Să rămână ascunse în muşuroade lor Să transforme foiletonul muzical din discuţie artistică obiectivă muzeală în sărmane cârteli ! Ştim că în Teheranul acela viaţa multor „oameni ai zilei’’ nu înseamnă creaţie artistică şi luptă eroică idealistă ci „afacere”. Fie că încasează un milion despăgubire de la Radiodifuziune, fie că anticipează despăgubirea printr’o sinecură de consilierat muzical la Fundaţiile culturale persane, ei cauta o realizare materială ca „factori culturali’’. In această situaţie cârtesc împotriva propriilor roluri puse să le plătească leafa poreclindu-i „postaşi”. De cel Pen (Continuare în pag. 4-a) ! Emil Riegler Dinu O Primă audiţie românească: absenţa „criticului“ CALEIDOSCOP André Gide exprima simplu şi emoţionant, resemnarea în faţa morţii, în paginile de jurnal pe care le publică în Nouvelle Revue Francaise. „încep să văd mai puţin bine ,,ş.. ochii mi se obosesc mai repede, scrie Andre Gide. Până şi „auzul mi-a slăbit. îmi spun că, „desigur, nu e rău ca astfel înce „pe să se depărteze, treptat pă „mântul acesta pe care altfel ne„ar fi prea greu să-l părăsim, de „care am suferi Prea mult să ne ’despărţim dintr’o dată. Ar fi min „minat însă dacă în acelaş timp * „am putea să ne apropiem înce. *„tul cu încetul... de altceva”. Nu vi se pare că în aceste rânduri vibrează melancolia unui amurg de sfârşit de toamnă ? N e numele unui pictor român prea puţin cunoscut, mort acum vreo 50 de ani şi a cărui operă n’a fost preţuită cum se cuvine. Ultimul număr din revista „Arta şi tehnica grafică’’ ne prezintă o reproducere în colori de pe un tablou de Baltazar, care ne uimeşte prin vioiciunea colorilor, prin Prospeţimea lor, prin bogăţia paletei şi prin sensibilitatea tratării. Tabloul acesta, poate sta alături de cele mai frumoase pânze de Luchian. Descoperirea lui consacră, prea târziu desigur, un nume care îşi va avea locul în istoria picturii noastre. Ar fi interesant însă ca cei cari se ocupă cu trecutul plasticei noastre să cerceteze şi restul operei lui Baltazar. Tabloul reprodus de revista „Arta şi tehnica grafică” e un indiciu că s’ar putea găsi noi surprize. Lucreţia Borgia î’ e evocată într’o lucrare dramatică a unui hieratic poet bucureştean. Ştiţi însă cum se exprimă Lucreţia Borgia? Vorbind despre cel de al doilea soţ al său, Giovani Sforza, fiica Papei Alexandru spune : — ....Bietul Giovanni, a tulit-o Vai, n’am să-l mai văd niciodată! Nu ştiu cum s’ar putea traduce pe italieneşte această avuioasă expresie „a tulit-o”. Dar privind-o pe Lucreţia Borgia în fresca lui Pinturicchio îmi dau seama că un asemenea vocabular nu se prea potriveşte personagiului atât de rafinat, înfăţişat cu o înfiorată dragoste de pictorul Renaşterii. Nu crede poetul nostru că Lucreţia Borgia nu poate fi prea „localizată” ? Oficiul de turism al Austriei a organizat turneul corului „Wiener Saengerknaben” la Bucureşti în scop de propagandă, desigur. Dar pentru aceasta e nevoie de anumite calităţi de tact, de care cei ce s-au ocupat cu organizarea concertului nu au prea dat dovadă. Astfel au uitat să trimită cuvenitele invitaţii presei, apoi au comunicat că sunt valabile locurile obişnuite ale ziarelor, iar seara şi-au dat seama că locurile acelea fuseseră vândute. Şi asta se chiamă propagandă! Cu asemenea procedee nu se poate obţine decât un rezultat contrar celui urmărit. Mai ales atunci când greşala comisă nu e atenuată cel puţin de politeţea elementară pe care salariaţii acestui Oficiu sunt datori s’o aibe faţă de publicul pe care Lau deranjat degeaba, prin incapacitatea lor. Baltazarul ' “ * ’ ' ' .■ * •’