Rampa, martie 1938 (Anul 21, nr. 6008-6011)
1938-03-07 / nr. 6008
Constant Ionescu Autorul romanului „Amour, toujours ’, a publicat în editura „Figuierre’’ (Paris), un al doilea volun intitulat Cette flambée de souvenirs..” Tipărit în excelente condiţiuni technice, acest volum face cinste patimei bibliofilice şi poate figura în biblioteca celui mai pretenţios om de gust. In Privinţa conţinutului, acest volum se situiază pe linia estetică a Precedentului. Un buchet de aforisme în genul acelora cultivate de moraliştii secolului al XVIII, o înşiruire de cuvinte de duh, o sarabandă de paradoxe şi de vorbe răutăcioase care asemenea licuricilor luminează poiana celor 250 de pagini. Papucii lui Nastratin se numeşte noua lucrare dramatică pe care poetul Adrian Maniu a terminat-o de curând. Adrian Maniu Sperăm că autorul „Lupilor de aramă” va apare din nou pe scena Teatrului Naţional, chemat de aplauzele publicului care mai iubeşte încă poezia. Poem se numeşte volumul publicat de d-na Georgeta Mircea Cancicov, recent apărut în vitrinele librării, lor. E un debut de care se spune că e destul de îndrăzneţ. Al. Bilciurescu a semnat contractul cu editura „Cartea Românească” pentru publicarea romanului său „Vitriol’ . Această frescă a moravurilor bucureştene va apărea la toamnă. Premiile tinerilor scriitori au fost acordate anul acesta de Fundaţia pentru literatură şi arta Regele Carol II esseurilor prezentate de dnii : I. N. Lungulescu (Timişoara) şi Bucur Tincu (Bucureşti) şi intitulata „Justiţia şi Apărarea Civilzaţiei’’. Premile pentru poezie nu s-au acordat anul acesta. Comunicatul Fundaţiei nu spune pentru ce — Şi noi nu întrebăm ochită de istorie a teatrului românesc se numeşte volumul pe care-l va publica în curând d. Ion Anestin în cadrul volumelor festive editate de revista Vremea cu prilejul tumul • -T-m. *-#*?***• deceniu de la înfiinţarea sa. Lucrarea d-lui Anestin, modest intitulată „Schiţă’’ va fi o valoroasă contribuţie de istorie literară. Epopeea Albă de N. F. Rouquette va apare în colecţia „Energia” a Fundaţiilor Regale Culturale. Această colecţie cuprinde până acum cele mai frumoase poveşti epice moderne. Biblioteca teatrală a Fundaţiilor Culturale Regale anunţă publicarea unui volum de G. M. Zamfirescu intitulat „Mărturii în contemporaneitate’’. G. M. Zamfirescu Titlul pare oarecum preţios. Dar vasta experienţă teatrală a d.lui G. M Zamfirescu face ca mărturiile sale să fie întâmpinate cu interes şi curiozitate de... contemporaneitate. Ion A n es tin Universitatea din Nancy Posedă cinci facultăţi: De drept şi institutele sale: Ştiinţe Politice şi Comerciale, De Medicină şi Institut Dentar. De Ştiinţe şi Şcoli Superioare: Industrii Chimice, Metalurgic şi Mine, Braserie- institute: Electro-Technic şi de Mecanică, Agricol şi Colonial, de Geologie Aplicată, etc. De litere şi Cursuri Speciale de Franceză pentru străini. Anul Şcolar din Noembrie până’n Iunie şi vacanţă din Iulie până î n Septembrie. De Farmacie şi Şcoli de Micro Biologie şi Herboristerie. Posedă Cetate Universitară şi restaurant. Numeroase pensiuni de familie şi camere. Viaţa foarte eftină. Tot anul reduceri de 50 la sută pe Căile ferate franceze. Pentru detalii a se adresa: Bureau de Renseignements de L’Universite 13, Place Carnot, Nancy (France). «iss«,..............................a Dinamică şi colorată ca un film de cinematograf, atrăgătoare ca un roman şi instructiv. Ca un manual didactic, biografia a evoluat, părăsind linia severă şi făcând concesiuni pitorescului. De unde până La „Disraeli” al lui Andre Maurois — creatorul genului — nu te puteai instrui decât cu cărţi anoste şi plictisitoare, pe urmă, potopul biografiilor romanţate de tot felul, a imindat piaţa literară, transformând pe cititor într’un prieten intim al lui Adam, Noe, Boerebista şi Atilla. Nu ne mai interesează faptul că Napoleon a fost un geniu politic şi militar, în schimb cunoaştem toate ticurile sale ! Din domnia lui Ludovic al XV- lea, ignorăm pe miniştri şi pe generali; suntem însă la curent cu metehnele tuturor favoritelor dela Pompadour până la Du Barry! Biografia romanţată insistând prea mult asupra pitorescului, a exagerat detaliile, neglijând însă fapte importante; avem amănunte intime asupra cutărui ilustru personagiu, dar chestiunile de ansamblu politic şi social, le trecem sub tăcere. Sunt mai mult vieţi romanţate, decât biografii propriu zise. Sub pretext de a umaniza istoria şi de a poetiza datele, unii autori comit greșala de a lăsa vălul tăcerii asupra documentelor, care, după părerea lor, îngreunează stilul și plictisesc pe cititori. Fără îndoială că această tehnică franceză are meritele ei. Cum spuneam la începutul acestui articol, în virtutea lui „utile et dulci’’ al lui Horaţiu, te instrueşti (superficial) şi tot deodată te distrezi (mai cu seamă), împănată cu anecdote şi având ca un adevărat roman, un sâmbure sentimental, biografia romanţată şi-a atins scopul : Câteva ore de lectură agreabilă, dar, după aceea, din Păcate, rămâi cu prea puţin. Personagiul principal, fie el Napoleon, Goethe sau Voltaire — n’a fost destul de bine conturat spre a- ţi rămâne mult timp în minte; întocmai ca vechile pastele ce se şterg încetul cu încetul sub patina anilor, tot astfel, îţi rămâne o amintire vagă a personajului pe care autorul l-a descris romantic şi super ficial . Cu totul alta însă este tehnica autorilor de limbă germană. Mai documentaţi, mai greoi, şi dotaţi cu mai puţină imaginaţie decât colegii lor latini, ei sunt siliţi să se menţie pe linia sobră a adevărului istoric. Din această cauză poate, lectura unor atare cărţi nu este atât de recreativă, dar roadele culese sunt mult mai folositoare. In această ordine de idei, trebue să citez: „Ghingis-Hann" de Harold Lamb (editura „Alcalay”) Celebra carte a autorului englez, lucrată după isvoare chinezeşti şi franţuzeşti, ne descrie viaţa plină de peripeţii a marelui cilceritar mongol. Trei biografii romanţate llliinuiiNm pummmiiilinmuiiiiiiiniiiiig pinmiiîij |lllliiiiiiiii||||iiiinniiiit| ||lliinnilil|| iiliiiiiiiiiilltlHlHinnmii llllliniiiiilii ppniit piniliijj laimii'j,! liimiiiiiuaülluiiiiiiuilIHliiiMiiiiiUlRliiiMiiiuiOlliiammiKUlFiiiimiiillHIliMiiiiinflllliiiiiimmniUuuuiiHMIilKiiiiiHilOlliimnmHDIItmiiiiiutllliHiiiiiiiimi RAMPA PARISUL PETRECE 1 Premiere ] Recepţii Conferinţe | Când vorbeşte André Maurois Suntem în plin sezon. In curând vor începe «Ies gboulées de Mars». Şi apoi, primăvara va rupe perdeaua norilor cenuşii, va coborî uşor pe crăcile înmugurite ale pomilor de pe Champs Elysées şi, vioaie sburdalnică, va închide Carnavalul la Mi-Careme. Studenţii, în Cartierul latin, vor începe să-şi dea seama că examenele se apropie. La «Ludo», la «D’Hareourr, la «Dupont» şi în celelalte cafenele, partidele de belotă şi de table se vor rări. In schimb sălile bibliotecilor “la Sorbona, la Sainte Genevieve, la Facultatea de drept , se vor umple. Şi Cartierul latin va începe să lucreze, febril, efectiv, pasionatlumea eleganta a venit săptămâna trecută în Cartierul latin sa-l asculte pe Andre Maurois, care a ţinut o conferinţa la congresul asociaţiei «Alliance du Livre» despre «Carte». Andre Maurois este, astăzi, unul din conferenţiarii cei mai căutaţi, cei mai la modă ai Parisului. Automobilele duceselordin Faubourg Saint-Germain sau din cartierul «Etoile» se înşirue în faţa localului unde vorbeşte Andre Maurois- Elegant, fin, spiritual, presărându-şi conferinţele cu citate preţioase, ilustrându-le cu pilde istorice, înviorându-le cu anecdote despre oamenii mari, André Maurois îşi cucereşte auditoriul nu numai prin rafinalmentul prezentării, ci şi prin verva sa insinuantă. O conferinţă a lui Andre Maurois i alcătueşte timp de vreo săptămână, subiectul de conversaţie cel mai frecvent în saloanele pariziene. De aceea, prezenţa la o conferinţă a lui André Maurois e o obligaţie mondenă. Cântarea Cântărilor O premieră excepţională a fost «Cântarea Cântărilor» de Honegger la Operă. De altfel, o premieră la Operă e întotdeauna un eveniment monden. In sala superba împodobită de Garnier în gustul somptuos al celui de al doilea Imperiu, toaletele, bijuteriile, fracurile par și mai strălucitoare. Oglinzile mari din «foyeruri, lustrele ce revarsa efluvii de lumină, marmora albă a monumentalei scări de onoare, amploarea proporţiilor, totul contribue la fastul şi splendoarea unui spectacol de gala. Opera lui Honegger, puternică, având uneori parfumul senzual al acelui minunat poem biblic care se numeşte «Cântarea Cântărilor», iar alteori accente brutale, sălbatice, primitive, orchestrate cu un brio şi o îndrăsneală caracteristice acestui mare compozitor, a obţinut un adevărat triumf. Revelaţia serii a fost însă dramia Ari, care a interpretat opera lui Honegger cu o emoţie adâncă, isbutind să redea prin atitudinile şi gesturile sale stilizate aspectul erede, tulburător al fecioarei din Biblie. Frumuseţea vie a umerilor rotunzi, a braţelor lungi, a sânilor învolburaţi sub tunica albă, părul despletit, figura extatică, gesturile înfiorate au subliniat intens şi turburător frazele cele mai puternice din opera lui Honegger- La contesa de Polignac mon-In sfârşit, carnetul meu den a înregistrat câteva recepţii săptămâna aceasta. Dar n’o să vă vorbesc de toate, ci numai de una singură: de serata muzicală pe care a dat-o contesa de Polignac. Vă amintiţi de serata d-nei de Saint Euverte pe care atât de frumos o descrie Marcel Proust în cel de al doilea volum din «Du cote de obez Swann»? Am avut impresia că trăesc aevea paginile acelea- Parcă o mână nevăzută deschisese porţie Aremii şi mă călăuzise pe cărările trecutului, în lumea aceea minunată în care înflorea surâsul Afaliei, principesă des Laumes,viitoare ducesa de Guermantes. Intr’un colţ, retras şi chinuit de supliciul geloziei stătea Swann, rezemat de o coloană de marmoră, palid, sumbru, ca un nou prinţ al Danemarcei. Şi când vioara a evocat uşor, pe corzile vibrante sonata lui Cesar Franck — sonata lui Vinteuil — iluzia a devenit atât de puternică încât a lăsat să cadă asupra realităţii cortina minunată a miragiului său. Am recunoscut fraza din andante, fraza aceea uşoară, graţioasă, înfiorată, sub semnul căreia a înmugurit dragostea lui Swann. A fost o seară feerică, o seară de neuitat, pe care am petre cut-o într’unul din cele mai adevărate saloane pariziene. Guier mantes Andre Maurois Um 7 MÁRTIE 1938 »Merii fratila Expozant al „Salonului pictorilor independenţi din Paris’’ anul 1915 al „Salonului oficial din Bucureşti anul 1912 şi al „Salonului Ateneului’din 19128, d. Aurelu Frăţilă nu este un necunoscut pentru publicul nostru amator de manifestări artistice. Totuşi d. Frăţila a fost întotdeauna un om modest şi muncitor care a trăit o viaţa retrasă şi sobră de adevărat artist. De la portret până la panou, de la natura moartă până la peisaj şi de la nud până la capete de expresie. d. Frăţilă stăpâneşte întreaga gamă a expresiilor şi realizărilor plastice. Actuala expoziţie deschisă în Saloanele Frontului Negustoresc, reprezintă o muncă serioasă, precum şi o ştiinţă aprofundată a desenului. Un portret d. Frăţilă ne prezintă următoarele realizări izbutite: M. S. Regele Carol II (Nr. 1), Regele Ferdinand şi Regina Maria (Nr. 2) şi mai cu seamă portretul lui I. G. Duca (Nr. 20). Iubitor al peisagiunii autohton, artistul nostru ne plimbă pe la Băneasa, Polovraci, Ostrov, Balde, Cavarna, Călimăneşti, Ecrene etc., fără să uite şi Cetatea-Lumină, Parisul, unde şi-a făcut studiile cu maeştrii Collin şi Bonnot. Iubitor al florilor, pictorul Frăţilă ne dărueşte câteva naturi moarte isbutite. De altminteri, ni se pare că în acest gen artistul nostru şi-a concentrat talentul său „Vas cu liliac’’ (Nr. 6), „Vas cu crizanteme” Nr. 16) şi mai cu seamă „Coşuleţ cu nuci’’ (Nr. 15). Artistul nostru a înţeles că marea are înrudiri cu femeia, fiind tot aşa de frumoasă, dar şi tot atât de schimbătoare ca şi ea. In consecinţă, „Barcă de Pescari” (Nr 19), şi „Ecrene” (Nr. 56) constitue doua realizări de valoare. In galeria artiştilor noştri plastici, pictorul Aureliu Frăţilă îşi are locul său caracteristic, câştigat prin muncă, perseverenţă şi talent. Alexis Bihoreanu Pentru Recenzii Trimeteţi volumele în dublu exemplar la redacţia ziarului nostru O primă audiţie românească: absenţa „criticului " C »flauere din pagina I-a trucă bănuesc că un fost funcţionar la poştă, bun administrator nu le poate răspunde nici prin muzică burlescă şi nici prim „condei”. Şi în acest sens nu sânt vinovaţi atât persanii acelor vremuri cât conducătorii, nepercepând razele infraroşii ale artei muzicale. Aceştia, împreună cu criticii şi esteţii lor ascultă concertul şi întreabă în „sotto voce”: „O fi bine’’? Iar atunci când propriul lor patronaj nu obligă pe şef a fi prezent la concert criticii — vorba lui Montesquieu fac l’école buissoniere”, şi văduvesc publind profan de luminile aprecierdor lor. Ia prima audiţie românească despre care vorbim un muzician real a neutralizat absenţa „criticului"’. D. Al. Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii, aplaudând cu ceilalţi interpretarea dnei Nina Alexandrescu, a cerut d-lui Scarlat Fotino sonata sa pentru a o executa în propriul său concert într’un viitor apropiat. Gestul reparator al d-lui Theodorescu a fost un adaosi şc o consacrare a compoziţiei primită cu entuziasm de public. Meritul succesului revine şi d-rei Nina Alexandrescu — omogen acompaniata la pian de înţelegerea adequată a d-lui Miron Şoarec — Violonistă cu o ţinută sobră şi interiorizată s’a dovedit o bună interpretă a muzicei romantice care a dominat recitalul. Prin potolirea părţii figurative a melodiei, a arcuşului, a ritmului, a dinamicii şi a frazării, a dat şi „Allegro-ului concertant” al d.lui Fotino acel nimb de reverie proprie neo-romanticilor in care melodia amintea uşor de muza nordicului Edward Grieg. Dar şi rezolvările transparente ale acordurilr de secunde din registrul acut, (atât de proprii lui Scarlatti) ca şi conducerea clară a motivelor comentate când de pian când de vioară în tonalităţile vecine prin interludiuri vioare, dau muzicei d-lui Fotino, adăpată la izvorul marilor maeştrii din secolul XVIII şi XIX, toată savoarea artei latine în care linia melodică domină. D. latino iese din expresionismul din atonalismul, aritmica, amelodica muzicei noastre moderne. Se lipseşte de efectele negaţiilor muzicale „interesante” pentru a ne descoperi în formele clasice vechi o simţire de o prospeţime muzicală de care critica noastră trebue să ţină seama. Emil Riegler Dinu Războinicul de acum şapte sute de ani care a pus stăpânire pe aproape tot pământul, ne apare într’o lumină nouă sub controlul istoriei şi al documentelor timpului. Mai puţin precise şi documentate, fiindcă aparţin manierei franceze de care vorbeam mai sus, sunt alte două cărţi de un real interes istoric şi literar. E vorba de : „Cleopatra” de M. G. Delayen şi „Maria Walewska” de Octave Aubry, apărute în aceiaşi editură „Alcalay”. In „Marja Walewska”, dragostea dintrte Napoleon şi frumoasa nobilă poloneză, descătuşată de orice romantism, e puternic evocată. , 1 ! { I Legenda, şi mai cu seamă cine luatograful denaturează adevărul istoric, înfăţişându-ne romanul de dragoste al lui Napoleon sub un aspect lipsit de verosimilitate. Traducerea românească a acestei cărţi soseşte la timp spre a contrabalansa influenţa filmului jucat de aşii ecranului: Greta Garbo şi Charles Boyer. Dar la urma urmei, ce importanţă are o dată seacă sau un amănunnt Prozaic ? . . . ■ Antiteza dintre technica germană şi cea franceză, în privinţa biografiei romanţate, alcătueşte un echilibru: echilibrul căii de mijloc adică o tehnică, mai puţin romantică şi totdeodată mai puţin aridă, ce trebue să dea naştere adevăratei formule al biografiei romanţâţe. Alexandra Bilciurescu