Rampa, martie 1938 (Anul 21, nr. 6008-6011)

1938-03-07 / nr. 6008

Constant Ionescu Autorul romanului „Amour, tou­jours ’, a publicat în editura „Fi­­guierre’’ (Pa­ris), un al doilea vo­lun intitulat Cette flambée de souvenirs..” Tipărit în excelente condiţiuni technice, acest volum face cinste patimei bibliofilice şi poate figu­ra în biblioteca celui mai preten­ţios om de gust. In Privinţa conţinutului, acest volum se situiază pe linia esteti­­că a Precedentului. Un buchet de aforisme în genul acelora cultivate de moraliştii seco­lului al XVIII, o înşiruire de cu­­vinte de duh, o sarabandă de pa­radoxe şi de vorbe răutăcioase ca­re asemenea licuricilor luminează poiana celor 250 de pagini. Papucii lui Nastratin se numeşte noua lucrare dramati­că pe care poetul Adrian Maniu a termin­at-o de curând. Adrian Maniu Sperăm că autorul „Lupilor de aramă” va apare din nou pe sce­na Teatrului Naţional, chemat de aplauzele publicului care mai iu­beşte încă poezia. Poem­ se numeşte volumul publicat de d­-na Georgeta Mircea Cancicov, recent apărut în vitrinele librării, lor. E un debut de care se spune că e destul de îndrăzneţ. Al. Bilciurescu a semnat contractul cu editura „Cartea Românească” pentru pu­blicarea romanului său „Vitriol’ . Această frescă a moravurilor bu­cureştene va apărea la toamnă. Premiile tinerilor scriitori au fost acordate anul acesta de Fundaţia pentru literatură şi arta Regele Carol II esseurilor prezen­tate de d­nii : I. N. Lungulescu (Timişoara) şi Bucur Tincu (Bucu­­reşti) şi intitulata „Justiţia şi A­­părarea Civilzaţiei’’. Premile pentru poezie nu s-au acordat anul acesta. Comunicatul Fundaţiei nu spu­ne pentru ce — Şi noi nu întrebăm ochită de istorie a teatrului românesc se numeşte volumul pe care-l va pu­blica în curând d. Ion Anestin în cadrul volumelor festive editate de revista Vremea cu prilejul tumul • -T-m. *-#*?***• deceniu de la înfiinţarea sa. Lucra­rea d-lui Anestin, modest intitu­lată „Schiţă’’ va fi o valoroasă contribuţie de istorie literară. Epopeea Albă de N. F. Rouquette va apare în colecţia „Energia” a Fundaţiilor Regale Culturale. Această colecţie cuprinde până acum cele mai fru­moase poveşti epice moderne.­ ­ Biblioteca teatrală a Fundaţiilor Culturale Regale a­nunţă publicarea unui volum de G. M. Zamfirescu intitulat „Mărtu­rii în contemporaneitate’’. G. M. Zamfirescu Titlul pare oarecum preţios. Dar vasta experienţă teatrală a d.lui G. M Zamfirescu face ca mărtu­riile sale să fie întâmpinate cu interes şi curiozitate de... contem­poraneitate. Ion A n es tin Universitatea din Nancy Posedă cinci facultăţi: De drept şi institutele sale: Ştiinţe Politice şi Comerciale, De Medicină şi Institut Dentar. De Ştiinţe şi Şcoli Superioare: Industrii Chimice, Metalurgic şi Mine, Braserie- institute: Electro-Technic şi de Mecanică, Agricol şi Colonial, de Geologie Aplicată, etc. De litere şi Cursuri Speciale de Franceză pentru străini. Anul Şcolar din Noembrie până’n Iunie şi vacanţă din Iu­lie până î n Septembrie. De Farmacie şi Şcoli de Micro Biologie şi Herboristerie. Posedă Cetate Universitară şi restaurant. Numeroase pensiuni de fami­lie şi camere. Viaţa foarte eftină. Tot anul reduceri de 50 la sută pe Căile ferate franceze. Pentru detalii a se adresa: Bureau de Renseignements de L’Universite 13, Place Carnot, Nancy (France). «iss«,..............................a D­inamică şi colorată ca un film de cinematograf, atrăgătoare ca un roman şi instructiv. Ca un manu­al didactic, biografia a evoluat, părăsind linia severă şi făcând concesiuni pitorescului. De unde până La „Disraeli” al lui Andre Maurois — creatorul genului — nu te puteai instrui decât cu cărţi anoste şi plictisi­toare, pe urmă, potopul biografi­ilor romanţate de tot felul, a imin­dat piaţa literară, transformând pe cititor într’un prieten intim al lui Adam, Noe, Boerebista şi A­­tilla. Nu ne mai interesează faptul că Napoleon a fost un geniu politic şi militar, în schimb cunoaştem toate ticurile sale ! Din domnia lui Ludovic al XV- lea, ignorăm pe mi­niştri şi pe generali; suntem însă la curent cu metehnele tuturor favoritelor de­la Pompadour până la Du Barry! Biografia romanţată insistând prea mult asupra pitorescului, a exagerat detaliile, neglijând însă fapte importante; avem amănunte intime asupra cutărui ilustru per­sonagiu, dar chestiunile de ansam­blu politic şi social, le trecem sub tăcere. Sunt mai mult vieţi roman­ţate, decât biografii propriu zise. Sub pretext de a umaniza istoria şi de­ a poetiza datele, unii autori comit greșala de a lăsa vălul tă­cerii asupra documentelor, care, după părerea lor, îngreunează sti­lul și plictisesc pe cititori. Fără îndoială că această tehni­că franceză are meritele ei. Cum spuneam la începutul acestui arti­col, în virtutea lui „utile et dul­ci’’ al lui Horaţiu, te instrueşti (superficial) şi tot deodată te dis­trezi (mai cu seamă), împănată cu anecdote şi având ca un adevărat roman, un sâmbu­re sentimental, biografia romanţa­tă şi-a atins scopul : Câteva ore de lectură agreabi­­lă, dar, după aceea, din Păcate, rămâi cu prea puţin. Personagiul principal, fie el Napoleon, Goethe sau Voltaire — n’a fost destul de bine conturat spre a- ţi rămâne mult timp în minte; întocmai ca vechile pastele ce se şterg încetul cu încetul sub patina anilor, tot astfel, îţi rămâne o amintire va­gă a personajului pe care auto­rul l-a descris romantic şi super­­ ficial . Cu totul alta însă este tehnica autorilor de limbă germană. Mai documentaţi, mai greoi, şi dotaţi cu mai puţină imaginaţie decât colegii lor latini, ei sunt si­liţi să se menţie pe linia sobră a adevărului istoric. Din această ca­uză poate, lectura unor atare cărţi nu este atât de recreativă, dar roa­dele culese sunt mult mai folosi­toare. In această ordine de idei, tre­­bue să citez: „Ghingis-Hann"­ de Harold Lamb (editura „Alcalay”) Celebra carte a autorului en­glez, lucrată după isvoare chine­zeşti şi franţuzeşti, ne descrie via­ţa plină de peripeţii a marelui cil­ceritar mongol. Trei biografii romanţate llliinuiiNm pummm­iiilinmui­iiiiiiniiiiig pinmiiîij |lllliiiiiiiii||||iiiinniiiit| ||lliinnilil|| iiliiiiiiiiiilltlHlHinnmii llllliniiiiilii ppniit piniliijj laimii'j,! liimiiiiiuaülluiiiiiiuilIHliiiMiiiiiUlRliiiMiiiuiOlliiammiKUlFiiiimiiillHIliMiiiiinflllliiiiiimmniUuuuiiHMIilKiiiiiHilOlliimnmHDIItmiiiiiutllliHiiiiiiiimi RAMPA PARISUL PETRECE 1 Premiere ] Recepţii Conferinţe | Când vorbeşte André Maurois Suntem în plin sezon. In cu­rând vor începe «Ies gboulées de Mars». Şi apoi, primăvara va rupe perdeaua norilor cenu­şii, va coborî uşor pe crăcile înmugurite ale pomilor de pe Champs Elysées şi, vioaie­ sbur­dalnică, va închide Carnavalul la Mi-Careme. Studenţii, în Car­tierul latin, vor începe să-şi dea seama că examenele se apro­pie. La «Ludo», la «D’Har­­eourr­, la «Dupont» şi în cele­lalte cafenele, partidele de be­lotă şi de table se vor rări. In schimb sălile bibliotecilor “la Sorbona, la Sainte Genevieve, la Facultatea de drept , se vor umple. Şi Cartierul latin va în­cepe să lucreze, febril, efectiv, pasionat­lumea eleganta a venit săptă­mâna trecută în Cartierul latin sa-l asculte pe Andre Maurois, care a ţinut o conferinţa la congresul asociaţiei «Alliance du Livre» despre «Carte». An­dre Maurois este, astăzi, unul din conferenţiarii cei mai cău­taţi, cei mai la modă ai Pari­sului. Automobilele duceselor­­din Faubourg Saint-Germain sau din cartierul «Etoile» se înşirue în faţa localului unde vorbeşte Andre Maurois- Elegant, fin, spiritual, presă­­rându-şi conferinţele cu citate preţioase, ilustrându-le cu pil­de istorice, înviorându-le cu a­­necdote despre oamenii mari, André Maurois îşi cucereşte au­ditoriul nu numai prin rafina­­lm­entul prezentării, ci şi prin verva sa insinuantă. O conferinţă a lui Andre Ma­u­rois i alcătueşte timp de vreo săptămână, subiectul de con­versaţie cel mai frecvent în saloanele pariziene. De aceea, prezenţa la o conferinţă a lui André Maurois e o obligaţie mondenă. Cântarea Cântărilor O premieră excepţională a fost «Cântarea Cântărilor» de Honegger la Operă. De altfel, o premieră la Operă e întotdea­una un eveniment monden. In sala superba împodobită de Garnier în gustul somptuos al celui de al doilea Imperiu, toa­letele, bijuteriile, fracurile par și mai strălucitoare. Oglinzile mari din «foyer­uri, lustrele ce revarsa efluvii de lumină, marmora albă a mo­numentalei scări de onoare, am­ploarea proporţiilor, totul con­­tribue la fastul şi splendoarea unui spectacol de gala. Opera lui Honegger, puterni­că, având uneori parfumul sen­zual al acelui minunat poem biblic care se numeşte «Cânta­rea Cântărilor», iar alteori ac­cente brutale, sălbatice, primi­tive, orchestrate cu un brio şi o îndrăsneală caracteristice a­­cestui mare compozitor, a obţi­nut un adevărat triumf. Revelaţia serii a fost însă d­ra­­­mi­a Ari, care a interpretat opera lui Honegger cu o emo­ţie adâncă,­ isbutind să redea prin atitudinile şi gesturile sale stilizate aspectul erede, tulbu­rător al fecioarei din Biblie. Frumuseţea vie a umerilor ro­tunzi, a braţelor lungi, a sâni­lor învolburaţi sub tunica albă, părul despletit, figura extatică, gesturile înfiorate au subliniat intens şi turburător frazele cele mai puternice din opera lui Honegger- La contesa de Polignac mon-In sfârşit, carnetul meu den a înregistrat câteva recep­ţii săptămâna aceasta. Dar n’o să vă vorbesc de toate, ci nu­mai de una singură: de serata muzicală pe care a dat-o conte­sa de Polignac. Vă amintiţi de serata d-nei de Saint Euverte pe care at­ât de frumos o des­crie Marcel Proust în cel de al doilea volum din «Du cote de obez Swann»? Am avut impre­sia că trăesc aevea paginile a­­celea- Parcă o mână nevăzută deschisese porţie A­remii şi mă călăuzise pe cărările trecu­tului, în lumea aceea minuna­tă în care înflorea surâsul A­­f­aliei, principesă des Laumes,­­viitoare ducesa de Guerman­­­tes. Intr’un colţ, retras şi chi­nuit de supliciul geloziei stătea Swann, rezemat de o coloană de marmoră, pal­id, sumbru, ca un nou prinţ al Danemarcei. Şi când vioara a evoc­at uşor, pe corzile vibrante sonata lui Cesar Franck — sonata lui Vin­­teuil — iluzia a devenit atât de puternică încât a lăsat să cadă asupra realităţii cortina minu­nată a miragiului său. Am re­cunoscut fraza din andante, fraza aceea uşoară, graţioasă, înfiorată, sub semnul căreia a înmugurit dragostea lui Swann. A fost o seară feerică, o sea­ră de neuitat, pe care am pe­tre cut-o într’unul din cele mai adevărate saloane pariziene. G­uier mantes Andre Maurois Um 7 MÁRTIE 1938 »Merii fratila Expozant al „Salonului pictorilor independenţi din Paris’’ anul 1915 al „Salonului oficial din Bucureşti anul 1912 şi al „Salonului Atene­ului’din 19128, d. Aurelu Frăţilă nu este un necunoscut pentru pu­blicul nostru amator de manifes­tări artistice. Totuşi d. Frăţila a fost întotdea­una un om modest şi muncitor ca­re­ a trăit o viaţa retrasă şi sobră de adevărat artist. De la portret până la panou, de la natura moartă până la peisaj şi de la nud până la capete de ex­presie. d. Frăţilă stăpâneşte întrea­ga gamă a expresiilor şi realizări­lor plastice. Actuala expoziţie deschisă în Saloanele Frontului Negustoresc, reprezintă o muncă serioasă, pre­cum şi o ştiinţă aprofundată a de­senului. Un portret d. Frăţilă ne pre­zintă următoarele realizări izbuti­te: M. S. Regele Carol II (Nr. 1), Regele Ferdinand şi Regina Ma­ria (Nr. 2) şi mai cu seamă por­tretul lui I. G. Duca (Nr. 20). Iubitor al peisagiunii autohton, artistul nostru ne plimbă pe la Băneasa, Polovraci, Ostrov, Bal­de, Cavarna, Călimăneşti, Ecrene etc., fără să uite şi Cetatea-Lumi­nă, Parisul, unde şi-a făcut studi­ile cu maeştrii Collin şi Bonnot. Iubitor al florilor, pictorul F­ră­ţilă ne dărueşte câte­va naturi moarte isbutite. De altminteri, ni se pare că în acest gen artistul nostru şi-a concentrat talentul său „Vas cu liliac’’ (Nr. 6), „Vas cu crizanteme” Nr. 16) şi mai cu sea­­­mă „Coşuleţ cu nuci’’ (Nr. 15). A­rtistul nostru a înţeles că ma­rea are înrudiri cu femeia, fiind tot aşa de frumoasă, dar şi tot a­­tât de schimbătoare ca şi ea. In consecinţă, „Barcă de Pescari” (Nr 19), şi „Ecrene” (Nr. 56) consti­­tue doua realizări de valoare. In galeria artiştilor noştri plas­tici, pictorul Aureliu Frăţilă îşi are locul său caracteristic, câşti­gat prin muncă, perseverenţă şi talent. Alexis Bihoreanu Pentru Recenzii Trimeteţi volumele în du­­blu exemplar la redacţia­­ ziarului nostru O primă audiţie românească: absenţa „criticului " C »flauere din pagina I-a truc­ă bănuesc că un fost funcţio­nar la poştă, bun administrator nu le poate răspunde nici prin muzică burlescă şi nici prim „con­dei”. Şi în acest sens nu sânt vi­­novaţi atât persanii acelor vre­muri­ cât conducătorii, neperce­­­pând razele infra­roşii ale artei muzicale. Aceştia, împreună cu criticii şi esteţii lor ascultă con­certul şi întreabă în „sotto voce”: „O fi bine’’? Iar atunci când pro­priul lor patronaj nu obligă pe şef a fi prezent la concert criticii — vorba lui Montesquieu fac l’é­­cole buissoniere”, şi văduvesc pu­­blind profan de luminile aprecie­rdor lor. I­a prima audiţie românească despre care vorbim un muzician real a neutralizat absenţa „criti­­cului"’. D. Al. Theodorescu, con­­cert-maestru al Filarmonicii, apla­udând cu ceilalţi interpretarea d­­nei Nina Alexandrescu, a cerut d-lui Scarlat Fotino sonata sa pen­tru a o executa în propriul său concert într’un viitor apropiat. Gestul repar­ator al d-lui Theo­­dorescu a fost un adaosi şc o con­sacrare a compoziţiei primită cu entuziasm de public. Meritul suc­cesului revine şi d-rei Nina Alex­andrescu — omogen acompaniata la pian de înţelegerea adequată a d-lui Mir­on Şoarec — Violonis­tă cu o ţinută sobră şi interioriza­tă s’a dovedit o bună interpretă a muzicei romantice care a domi­nat recitalul. Prin potolirea păr­ţii figurative a melodiei, a arcu­şului, a ritmului, a dinamicii şi a frazării, a dat şi „Allegro-ului concertant” al d.lui Fotino acel nimb de reverie proprie neo-ro­manticilor in care melodia amin­tea uşor de muza nordicului Ed­ward Grieg. Dar şi rezolvările transparente ale acordurilr de secunde din registrul acut, (atât de proprii lui Scarlatti) ca şi con­ducerea clară a motivelor comen­tate când de pian când de vioa­ră în tonalităţile vecine prin inter­ludiuri vioare, dau muzicei d-lui Fotino, adăpată la izvorul mari­lor maeştrii din secolul XVIII şi XIX, toată savoarea artei latine în care linia melodică domină. D. latino iese din expresionismul din atonalismul, aritmica, amelodica muzicei noastre moderne. Se lip­seşte de efectele negaţiilor muzica­le „interesante” pentru a ne des­coperi în formele clasice vechi o simţire de o prospeţime muzicală de care critica noastră trebue să ţină seama. Emil Riegler Dinu Războinicul de acum şapte sute de ani care a pus stăpânire pe aproape tot pământul, ne apare într’o lumină nouă sub controlul istoriei şi al documentelor timpu­lui. Mai puţin precise şi documenta­te, fiindcă aparţin manierei france­ze de care vorbeam mai sus, sunt alte două cărţi de un real interes istoric şi literar. E vorba de : „Cleopatra” de M. G. Delayen şi „Maria Walew­ska” de Octave Aubry, apărute în aceiaşi editură „Alcalay”. In „Marja Walewska”, dragos­tea dintrte Napoleon şi frumoasa nobilă poloneză, descătuşată de orice romantism, e puternic evo­cată. , 1 ! { I Legenda, şi mai cu seamă cine luatograful denaturează adevărul istoric, înfăţişând­u-ne romanul de dragoste al lui Napoleon sub un aspect lipsit de verosimilitate. Traducerea românească a aces­tei cărţi soseşte la timp spre a contrabalansa influenţa filmului jucat de aşii ecranului: Greta Garbo şi Charles Boyer. Dar la urma urmei, ce impor­tanţă are o dată seacă sau un a­­m­ănunnt Prozaic ? .­­ . . ■ Antiteza dintre technica germ­a­­nă şi cea franceză, în privinţa bi­ografiei romanţate, alcătueşte un echilibru: echilibrul căii de mijloc adică o tehnică, mai puţin roman­tică şi totdeodată mai puţin ari­dă, ce trebue să dea naştere­ ade­văratei formule al biografiei roman­ţâţe. Alexandra Bilciurescu

Next