Rampa, mai 1938 (Anul 21, nr. 6016-6020)
1938-05-02 / nr. 6016
AMOL 27 SNo. 6016/W Pagini Lout 2 Mai 1928rHam Director: SCARLAJI PRODS Paul I. Prodan Majestatea la Opera Moartea lui Paul Prodan a produs o adevărată consternare în lumea teatrului şi în toate cercurile bucureştene, în care fostul director al Teatrului Naţional se bucura de unanime simpaţii Figură de adevărat boer, Paul Prodan a adus în lumea teatrului acea politeţe de altădată, acea amabilitate care câştigă pe oameni şi înlătura adversităţile. Dar în afară de aceste calităţi cari dovedeau o educaţie şi o delicateţe sufletească destul de rare în vremurile noastre, Paul Prodan a fost călăuzit in viaţa sa de o dragoste exclusivă pentru teatru. A slujit scena românească la început ca cronicar dramatic, apoi ca autor de piese fine şi preţioase, ca nişte bijuterii culese într-o lume rafinată. In ultimii ani, Paul Prodan a avut prilejul să-şi înfăptuiască visul de a trăi cu adevărat în teatru. Ca director al primei scene româneşti, Paul Prodann a uitat că a fost şi cronicar şi autor dramatic. A stabilit o legătură prietenească, o adevărată colaborare între critici şi conducerea Teatrului Naţional. A sprijinit în mod real şi a încurajat efectiv pe autorii noştri dramatici, dând literaturii româneşti primul loc pe scena Teatrului Naţional, stimulând energiile şi forţele creatoare şi contribuind astfel la stabilirea unui nou climat în teatrul românesc. Timp de patru ani, Paul Prodan a ştiut să conducă destinele Teatrului Naţional, fără a suscita inevitabilele adversităţi fără a creia obişnuitele duşmănii, isbutind să-şi îndeplinească misiunea cu un rar spiit de devotament, cu un tact desăvârşit, dovedind reale însuşiri ele şef. Cu moartea lui Paul Prodan, teatrul românesc pierde un conducător devotat şi pasionat Pilda sa arată că numai prin dragoste, prin deplină dăruireprin sacrificiu de sine, se vor obţine rezultate in orice domeniu al artei. Paul Prodan n’a precupeţit nimic De aceea numele său se va înscrie în cartea de aur,a Teatrului Naţional, la loc de cinste. «Rampa» — care se mândreşte de a fi numărat printre prietenii şi colaboratorii săi şi pe Paul Prodan, participă la doliul teatrului românesc şi deplânge pierderea atât de timpurie a acestui boer care a ştiut să-şi facă datoria cu un nobil spirit de sacrificiu şi ca o dragoste adevarata. M. S. Regele a asistat joi seara la spectacolul dat de ansamblul Operei de Stat din Franck, furt pe Main, cu «Walkyria» de Richard Wagner la Opera Română. Prezenţa Suveranului la acest spectacol care constitue un eveniment al stagiunii muzicale are o deosebită semnificaţie. Voevodul culturii arată cu orice prilej hotărârea Sa de a sprijini şi încuraja manifestările de artă. Marea înţelegere şi larga solicitudine pe care Suveranul nostru a arătat-o întotdeauna artei şi culturii noastre au făcut posibile progresele înregistrate în viaţa noastră artistică din ultimii ani. Un popor se exprimă prin forţa sa de creaţie şi rămâne în istorie mai ales prin contribuţia sa la patrimoniul artistic al lumii. Acest primat al artei, manifestat după dorinţa Suveranii. Mii şi în cadrul Pavilionului nostru la Expoziţia internaţională de la Paris, de anul trecut, e trăsătura cea mai nobilă a epocii noastre. Prezenţa M. Sale Regelui la spectacolele Operei Române înseamnă o înaltă aprobare a unei înfăptuiri de cultură, un viu interes pentru tot ceea ce este eveniment artistic în viaţa noastră spirituală. Publicul care a asistat joi seara la „Walkyrian’, la Opera Română a ovaţionat îndelung şi călduros pe M. S. Regele, care a fost însoţit de Alteţa Sa Principesa Elisabeta. Şi atmosfera de entuziasm şi de sărbătoare care a domnit la acest spectacol traducea bucuria şi mulţumirea respectuoasă a publicului față de gestul regal. AURUL RINULUI — De fapt, mi-a spus amicul meu Remus, toată povestea asta cu aurul Rinului e o încercare de a reabilita pe traficanţii de aur. Pentru că ce e Wotan altceva decât un personagiu important care ii ia lui Alberich aurul ca să-l dea lui Fafner? Şi pentru această ispravă se face atâta... muzică! Nu ştie Wotan că la noi e interzis să iei sub orice formă aurul şi să-l transmiţi mai departe? Şi slava Domnului că Wotan nu se mulţumeşte numai cu un inel, ci pune mâna pe o serie întreagă de lingouri grele că de abia te poate urni din loc un uriaş ca Fanner’. Noroc că nu e în sală nici un reprezentant al Băncii Naţionale ca să-i dreseze o contravenţie. Dar uite, domnule, că îl văd pe procurorul Missir! Ce-o fi căutând aci? O fi în interes de serviciu? Amicul meu Remus era îmbrăcat în frac şi vorbea singur, l-am ascultat mai departe, monologul- Nu înţeleg de ce Wotan ţine atât de mult la inelul pe care i l-a luat cu forţa lui Alberich. Nemţii ăştia sunt foarte misterioşi! Din lingourile pe care i le aduc sclavii lui Alberich poate să pună să i se facă o mie de inele. Asta înseamnă să fii capricios- Aşa e Wotan, domnule! Capricios şi nedecis. La început nu vrea să i’o dea pe Freia lui Fafner. Pe urmă i o dă. Și apoi nu vrea să-i dea aurul ca s’o răscumpere pe Freia până ce se răsgândește (Continuare în pag- 7). I Vlaicu Bărbuceanu Tcaiin pentru popor întrezărim, în sfârşit, în respiraţia liniştită a ţării, calmul prielnic pentru dezbaterea problemelor culturale, dar mai ales pentru rezolvarea lor, după o criză lungă şi factice, fiindcă nu cuprinsese rădăcina,, ci doar crăcile subţiri şi gata să bată după vântul de afară. Cultura pentru popor era un frumos capitol de program politic, ocupa spaţiu pe hârtie, dar nu preocupa decât pe foarte puţini şi rezultatele celor câteva eforturi izolate nu sunt încă perceptibile. Lipsa lor de rodnicie se mai datoreşte însă unei foarte greşite concepţiuni, pe care ne permitem s’o denunţăm, cu toată simpatia ce o merită asemenea eforturi, pentru intenţia pe care o vădesc-Cultivarea poporului prin răspândirea la sate şi oraşe a unei literaturi sau a unui teatru special pentru popor a dat şi va da faliment-In afară de inconvenientele unei vulgarizări pentru orice ramură de cultură, toate aceste produse ad usu în delphini, searbăde, compromit definitiv cauza pe care o servesc chiar în ochii acelora cărora le sunt destinate, fiindcă aceștia simt efortul făcut de a le vorbi ca unor oameni mai slabi cu min re eî. . . " Literatura ad-hoc pentru popor este tot atât de caraghioasă ca limbajul pe care-l afectează oamenii mari când vorbesc cu copii- Gânguritul oamenilor maturi descurajează eforturile de simpatie ale copiilor, pe care aceștia o rezervă numai acelora ce le vorbesc serios, aşa cum vorbesc oamenii mari între ei. Marea majoritate a jucăriilor sunt făcute după ce cred oamenii mari că ar amuza pe copiii şi rezultatul este că cele mai frumoase şi costisitoare jucării reţin atenţia copiilor cinci minute prin elementul lor de noutate şi apoi sunt abandonate pentru o rotiţă stricată sau o cutiuţă de tinichea. In jurul acestei rotiţe sau cutiuţe imaginaţia copiilor lucrează mai liber, pe când jucăria cea mai perfectă cu mecanismul cel mai complicat reprezintă un singur lucru pe care a vrut omul mare să-l reprezinte, un automobil, o vacă, un cal şi abia după ce se va fi stricat şi îmbucătăţit redevine interesantă. Intr’o carte pentru popor totul este perfect explicat, până în cele mai mici amănunţimi, — de multe ori lucruri penru care ţăranul ar putea să-i servească autorului lecţii cu adevărat folositoare, — astfel încât cititorul are numaii de citit, nimic sau aproape nimic de gândit.^ Asemena cărţi sunt sortite să cadă din mâna cititorului după câteva pagini, cum s’ar plictisi şi omul cel mai înfometat dacă i s’ar da să mănânce bucate gata mestecate, el neavând altceva de făcut decât să le înghită. Desigur că Don Quijote de la Mancha va avea mai mulţi cititori în satele noastre decât bineintenţionatele opere ale domnului Lascarov Moldovanu L-am auzit deseori vorbind la radio sătenilor şi îl asigur că aceştia trebue să fi încercat des sentimentul copiilor cărora li se gungureşte. In ce priveşte teatrul, acest instrument predestinat pentru cultivarea poporului neutilizat încă la noi, să sperăm că nu va mai fi neglijat.Cel puţin, însă, în acest domeniu să nu se repete greşeala de a se oferi spectacole ad hoc, teatrul popular nu înseamnă teatru scris pentru popor, ci marile capodopere ale lui Moliere și Shakespeare, sau minunatele commedia dell’ arte. Prin utilizarea unui astfel de repertoriu s’ar proecta în bezna satelor cel mai puternic far de cultură, iar directorii teatrelor noastre naţionale ar răsplăti, cu multe decenii de întârziere, subvenţiile încasate din banii ţăranilor.. . Sa Regele Română Cârol împrumutati. Pasiunea pentru cărţi, este o pornire nobilă, ce înalţă mintea şi purifică sufletul. In toate timpurile, oamenii luminaţi au auzit această patimă; cuvântul caligrafiat pe pergament şi slova tipărită au fost mereu în mare cinste la câţiva seniori ai inteligenţii- Cristina a Suediei, «Regele» Cristina — după cum foarte just şi-a intitulat piesa istorică marele noastru savant N. Iorga, deoarece după formula lui Oxenstiern, ea a depus jurământ ca «rege» la 1644. — Cristina a fost o femee care a nutrit o adevărată pasiune pentru cărţi. După moartea ei, volumele şi manuscrisele — care poartă şi astăzi denumirea de «Biblioteca Alexandrină» — au fost cumpărate de Alexandru al VIII-lea, de Odescalchi şi, mai târziu, de ducele de Orleans. Din fericire, bibliofilia, apanaj al seniorilor, a devenit graţie lui Gutenberg şi câmpul de activitate al burghezimei. Astăzi, orice intelectual poate să-şi aibă biblioteca; bibliofitmn propriu zisa este, insă, un atribut al bogătaşilor. Trebue, de la început, să facem cuvenita distincţie între biblio, fii şi biblioman. Cred că între aceste două noţiuni este acelaş abis ce desparte «gourmet» şi «gourmand». Bibliofiliaromânească este incă în faşe; în schimb oamenii noştri de gust colecţionează ediţii rare franţuzeşti. ■ Amvizitiat câteva biblioteci particulare şi mărturisesc că, îndeosebi, m’au impresionat cărţile regretatului profesor dr. Ion Cantacuzino şi ale defunctului Didi Micescu. Un bibliofil multilateral şi erudit este şi profesorul dr. C. Ionescu Mihăeşti, directorul «Institutului Cantacuzino», ale cărui colecţii sunt o adevărată desfătare pentru orice om îndrăgostit depăritura artistică. Dar să lăsăm pe bibliofili în paradisul imprimat» şi sa coborâm în lumea muritorilor de rând! După cum pacostea teatrelor, a actorilor şi a autorilor dramatici, o constitue biletul de favoare sau, mai bine zis, purtătorul lui, adică individul care fielicită, nu plăteşte şi înjură piesa, — tot astfel «ciuma» iubitorilor de cărţi este reprezentată de individul care cerşeşte cărţi cu împrumut! Acest individ vrea să citească pe gratis! (Treacă-meargă!) Iţi rupe volumul. (E neplăcut). Dar nu ţi-l înapoiază niciodată! (Asta e culmea!). Aş propune o ligă a amicilor cărţii împotriva acestor paraziţi. O ligă ar fi necesara fiindcă modul cum se apără amicii cărţii, nu este destul de eficace. Haralamb Lecca, spre a scăpa de aceşti gangsteri, afişase maxima: Donner ne peux, Práter ne veux! ( Următoarea anecdotă circulă, în lumea bibliofililor: se spune că odată a venit la un scriitor un bun prieten de al său, care l-a rugat să-i împrumute o carte. Scriitorul La privit surprins: — E imposibil. Nu dau cu împrumut ! — Dar, te rog, i-a spus prietenul, vreau să citesc acest volum. Atunci, scriitorul, exasperat, i-a răspuns: — E contra principiilor mele, fiindcă niciodată cărţile date cu împrumut nu se residue! Eu însumi mi-am făcut bilioteca cu astfel de volume». Savantul jurist I Gr. Periţianu are un prea frumos studio plin de valoroase tablouri, covoare, bibelouri şi cărţi rare. D.sa, în preajma bibliotecii, şi-a încadrat acest catren de Charles Nodier: Tel est le triste sort De tout livre prété: Souvent il est perdu, Touojurs il est gáté. Iar autorul acestor rânduri, păgubit de vizitatori şi furat de prieteni, — a pus o santinelă — în faţa biblitecii, acest distih. Nu’mprumut cărţi, a zis Seneca. Nu vreau să-mi pierd biblioteca! Al. Bilciurescu ! 0®C08¡1^»«Ci9S»P i CALEDOSCOP ■ SONETE se numeşte noul volum publicat de d. G. Tutoveanu în editura Bucovina. Poetul bârlădean îşi strânge în aceasta carte frumos tipărită sonetele publicate dealungul anilor prin feluritele reviste literare. Pentru a reda tonul acestui volum, transcriem următorul sonet din volumul d-luiI. Tutoveanu : «Mă poartă iarăşi, gândul înapoi «Când ne pierdeam prin lozia din vale «Cu tot seninul cerului în cale «Cu toată vraja zărilor în noi«Curgeau pe dealuri turmele de oi «Plutea’n văzduh mireasma din tarlale «Şi plopii dau săruturile tale «Prinosul sfânt al glasului de foi... «Şi’n codrul vechiu, prin tainice poene «La hori de Feţi-Frumoşi şi Cosinzene «Cu cari n nopţi de visuri am nuntit. «Când peste lunci cânta privighetoarea... «Sunt ani!... Dar ochii mi s’au umezit «Şi nu mai pot să-ţi mai citesc scrisoarea... LUI BERNARD, SHAW i sa predat de curând în cadrul unei solemnităţi clanurile noului Teatru Naţional al Angliei, pentru a cărui înfiinţare abia acum s’au terminat ultimile formalităţi. Cu această ocazie C. B. Shaw a ţinut o cuvântare arătând că această cinste i se cuvine pentru că... e! este cel mai mare scriitor englez de la Shakespeare încoace Apoi G. B. Shaw a spus: — «Mulţi m’au întrebat: doresc englezii un Teatru Naţional? Desigur că nu! Ei nu doresc niciodată nimic. Au căpătat British Museum, National Gallery şi Westminster Abbey dar nu le-au dorit niciodată. Şi după ce le-au avut, au devenit foarte mândri de aceste instituţii, fiindcă fără ele ţara lor n’ar fi fost complectă». Humorul lui G. B. Shaw are şi o mare parte de adevăr. Dar totul e cum spui adevărul. Fite«9000SHOOSH90 «Jf I1 BILET de INTRARE! PP Pentru 1 — 2 Persoanei Valabil, dela £ Nţ- 8 Hai 1938 OU ia V unul din Qnematografete^fapitol. R°yx, City? Omnia, I Nissa (fost Lido), Maria ^otroeet^r .Venus, Lizeanu, etc. Cu acest cupon vă prezentaţi Direct'lui/ASjsH cinematografului sau teatru unde aveţi fără Afară de sărbători calitate reducerea Citiţi în pagina 5-a Pe şoptite la o recentă premieră, un critic cunoscut pentru spiritul său caustic, a declarat într’un cerc de prieteni, într’un antract, mue ch'ar «necunoscuta» piesa asta. Mi se pare că s’a m®* * * * jucat acum vreo 20 de ani. Nu, domnule, e o noutate,a răspuns un june confrate. — A se mai slăbi cu noutăţile astea, a replicat scurt şi convins criticul nostru. fi în redacţia unui mare cotidian a fost un enorm scandal pricinuit de publicarea unui articol defavorabil unei june scriitoare, care a debutat de curând în literatură. Un confrate care o «patronează» s’a dus să reclame licenţa critică a redactorului neprevenit de obligaţia de a admiraşi de aci s’a pornit cearta care a degenerat, după cum se spune, până la neaoşe înjurături. — Cherchez la femme! a reflectat un spectator bine informat. SE PARE CA... 1 ~ De vorbă cu d. Romulus S*I SPUNE î - -Seișanu despre biografiile 47 I '■ _.if . romanțate.