Rampa, februarie 1942 (Anul 2, nr. 10-13)
1942-02-01 / nr. 10
această minuţioasă analiză făcută, la unele reproşuri prea directe ca să poată fi trecute cu vederea. Dracul, am impresia, este mai puţin negru decât îl văd adversarii revistei. El trebuie însă arătat aşa cum e. Nu atât de spălăcit la culoare pe cât l-am dori în cele mai bune ale noastre intenţii. Nici desigur întunecat pe măsura pesimistelor socoteli ale criticii prea severe. Îmi propun într'o serie de articole să recomand marelui public muzica uşoară din reviste sub alt aspect decât al creaţiei propriu zise. In calitate de vechi desenator de rândunele pe sârmele portativului vă voiu înfăţişa cântecul efemer care adesea durează, cântecul uşor care este uneori atât de greu de tăcut, cântecul distractiv în care zace uneori... durere. Fiindcă să fim deja clacegii.,, bine înţeleşi, din acel complex care este revista nu-mi permit să apăr în ultimă instanţă decât muzica. (Alţii mai competenţi să depăşească generalităţile din capul rândurilor de faţă sau să intre in studiul problemelor de regie , de interpretare, de coreografie, etc., etc.). Iar din această muzică la care voluntar mă restrâng îmi permit să scot în evidenţă — împotriva fabricanţilor de melodii — aşa zisul „suflet". Despre această bizară substanţă care lipseşte din atâtea tehniceşte perfecte compuneri vă vom vorbi cu alt prilej. Subiectul nu este prea vast dar el se cere considerat mai îndeaproape. « Vine greu şi dispare repede „sufletul" melodiei. Meseria noastră constă în a încerca să-l reţinem. ^ fijL DgNDM&q zibilă. Operele sale creiate în acest sens sunt „Orbul”,, „Ducesa Albă” şi „Viaţa zilnică”. Ele dovedesc existenţa unui discret simţ dramatic revelat cu multă măestrie poetică. Regisorul Walter Grienzing a reuşit cu câţiva ani în urmă, la teatrul Naţional din Weimar, să realizeze cuo echipă de actori bine selectaţi, un spectacol Rilke, primit de public cu interes. Ceiace dovedeşte că marele poet s'a gândit şi la arta actorului, peaaitrunsă, numai datorită actorilor dialogurile lui au putut căpăta viaţă pe scenă. Se ştie că în prima tinereţe Rilke a stat sub influenţa lui Maeterlink. Urmărindu-l pe acesta, el era de acord că pe scenă se pot exprima prin mimică mult mai multe lucruri, decât prin cuvinte. „Pantomima este partea esenţială a dramei” — a spus cândva Lessing. Autorul trebue să se ocupe mult de ea, pentru că gestul ia adesea locul vorbei". Rilke s’a interesat să lucreze încolaborare cu actorii; chiar a condus la un vodevil al lui Maeterlink, regia. Iată câteva din observaţiile lui făcute cu acel prilej : „Acţiunea trebue să se impue în primul rând ochilor. Pentru că eroii să devină ceea ce reprezintă, asupra actorilor trebue să se reverse subiectul rolurilor lor. Numai cu o astfel de manifestare arta poate fi folositoare teatrului”. Rilke şi teatrul Rilke n’a fost un scriitor de drame. Stilul ca şi sentimentul său intim îl arată departe de asemenea genuri ale artei Tortui şi tendinţa de a-şi desvolta anumite stări sufleteşti în dialoguri este vi- iBBBBBBBBBBBfBJBBB1 Muzică uşoară (Continuare din pag. l a) iBBBBBBBBBBflBBBaBBBBBaBflffil MBAMPA" Săptămâna muzicală 4. Franco Ferrara gulii este «tar ram mme latanai *® ca un ropot de tolbe, ci o adsp&rată revarsare de energie sonoră care uimește și electrizează. In canoartruil «simfonic de ÎDuminica trecută, âMpamrall italian s'a impus ca unul din cele mai puternice fi mad impreei.ananifee aspecte ale rbalentrahi de animator de mase. Un temperament Măvailztic, asociați ca o memorie muzicală fenomenală fi cu o mare putere de analiză, dau acestui tânăr un prestigiu dictatoriali, — 'orchestra, topimdu-se intre l'am einqux testament ou zeci de emouni simultane. Programul dirijat de d. Ferrara a adus în repertoriul Filarmonicei două preți&ale lucrări •siamfo«ni ee, datorite competZiitorfflior italieni. Prima, „Movefettu" 'de Missiseppe Marfnei, a «stârnit «n interes mai reţinut, dar poemul «simfonic „M. Piamante", de Carlo Pizzi, a fost o revelaţie surprinzător d® cuceritoare. Nicăeri, parcă, onomatopettarural am a fostmai bine valorificat ca în marile icoane ale industriei metalurgice piemonteze în care sufletul şi respiraţia maşinilor în plină captivitate, se «împleteau atât de uimitor cu sufletul uman. ■ Ritmul impresionant în care Filarmonica noastră dinamizată ,de energia conducătorului ei, reda acest colorit te făcea să admiri fi mai mult vraja pecare d. Ferrara o exercita asupra maselor. I Iar în ce privește Simfonia a V-a de Dvorak, devenită aproape populară, parcă niciodată n'a răsunat mai ■ luminoasă şi mai expresivă pe scena Ateneului, ca Dumineca trecută sub bagheta acestui dirijor de mare clasă. I „Carmen“ de Bizet N’a cântat Luni seara pe scena Teatrului Naţional, cu montare nouă şi decoruri noui, adecvate şi scenei şi cadrului mai verosimil în care se desfăşoară ficţiunea. Rolul titular a fost susţinut,de către d-ma Maria Moreanu, • într’o bună dispoziţie vocală, lucru cam rar pentru un cântăreţ pe o temperatură atât de joasă şi atât de variată, — şi cu un joc de scenă temperamental, bine dozat, talentata artistă a trecut cu uşurinţă dificultăţile rolului, realizând pe cea mai plastică şi mai expresivă Carra encită din câte a dat până acum, domnia sa. D-na Evantia Costinescu în Michaela, a cântat cu căldură. D. Dinu Bădescu în Don Jose şi d. Tassian în Escamillo, — cam indispuşi la glas, — au fost deopotrivă de bine ca şi în alte dăţi. Deasemeni, d-nele Blejmu şi Savagian, in cele două prietene ale Carmen citei. Corul şi dansul ţiganilor, reuşit. Bagheta d-lui Massini energică şi foarte inteligentă. In rezumat: un spectacol reuşit din toate punctele de vedere. „Căsătoria secretă“ fie Cimarosa Opera bufă a lui Cimarosa este unul din marile succese ale lui Niculescu-Basu, care, dealtfel a şi pus-o în scenă. Geronimo, eroul principal, este coloana vertebrală a întregii acţiuni scenice şi muzicale şi nu trăeşte decât prin inegalabila creaţie a lui Basra, car® îşi însuşeşte psihologia rolului cu o uimitoare aparenţă de adevăr. Apo, cântăreţul cu glas de tunet se ia la întrecere cu mareleactor şi comedian pentru a da viaţa scânteeitoare unei opere plină de dulcegării. :’4 Alături «deGeronismo stă nedespărțiltu tai soră, Rdalama, pe «care «d-na Snejina a frastrat-o vocal «şi scenic, cum nu se poate mai plastic. Ca muzică, opera lui Cimarosa a fost scrisă ,/ca «să placă" şi seamănă atât ide mult a î^ozart inpat pare © pastişă după „FLAUTUL FERMECAT" —deşi mult mai superficială ca gândire muzicală decât aceasta. Atât „FLAUTUL" cât şi „CĂSĂTORIA" nu fost mişte plate ctoncesîd făcute publicului de pe la sfârşitul secolului al 18-lea, dornic de melodie «eftamă. Mu ştii mie «din drai «'a '«nspirat dela ceSlalt, fiindcă pe vremea aceea nu se «cerea la Curtea viamenă decât nimkA «de «genul acasta. Notăm, totunşi, că Mozart a scris „Flautul fermecat" în chiar anul morţii .(1791), iar Cimarosa şi-a dat laiveală „«Căsătoria secretă"., în anul «următor(17®2ţ. NICOLAE LAZAR HBKSgsaSBSBRIBIIBBBBBBBI 'IW*' . PE l a LITERATURA FILARMONICEI H in programiul «săptămânal al mm SFîlarmomiiicei, «cităm m. ortografia și «această perlă literară: „'Cântecul 0» taneput «abia murmurat ia na lang respir, «s® am SUlici și culmină într’um „fortissimo dramatic”. UtoâeS, aceste Smttebil limbistape mim «și le pemuitie «decât «un neoromân, maestrul George «Georgescu a dat ordin să se facă «cercetările etnice de rigoare pentru a găsi vinovatul. Atunci tânărul Ime Cocea, mergând la sigur, i-a amilificat o înjurăturS bătrâ«Micui «Gladbite, că i-a fanat respirul și l-a făcut să culmine într’un fortissimo de indignare dramatic®«... — Bă te mai prind odată !... Te dau afară și angajez alt... agramat ca să traducă «programele... — Don’ director, stați să vă explic... — Nici un director, nici un explic.« SCHIMBAREA LA.. GLAS ,na Maria Blejariu, simpatica , primadonă a OpereiRomâne, s’a hotărât să-şi schimbe glasul, din lirico-dramatic în mezo-sopran. Omul meu, Spoletta, întâlnind-o prin piaţa Romană, o ispiteşte asupra acestei hotărîri. — Da, dragă ! Am intrat în vârsta schimbării glasului ; după, cum vezi, sunt abia la începutul tinereţii. — Totuşi... roluri de babe. — Ei de regine !... — De când? Şi de ce? — De când maestrul Brediceanu a găsit că sunt „mezo”. — Bravo lui! E primul care a avut curajul să-ţi aplice acest tratament. — Daaa ?! Va să zică încă unul contra mea! — Ba de loc ! Unde pui că scapi şi de concurenţa a 15-16 soprane, căci ce contează pentru spatele tău 3-4 „metze” ?... — Pe «deoparte ai dreptate, dar «eu aş fi fi vrut Să «cânt Tosca... — Cred! «Ca să ucizi pe stăpânul meu, Scarpia. Mai bine Carmen, ca să se ucidă alţii pentru tine Şi mai ales... altele. — Ziciți... că şi Carmen ? ! — Desigur ! — Topore’adoor... începu să fredoneze noua Carmen în perspectivă, depărtându-se și salutând ca Escamillo în actul trei. Spoletta rămase cu «octei pironiți pe urmele ei. IL MAESTRO... La concertul simfonic dirijat de tânărul Franco Ferrara venise lume foarte multă şi după fiecare operă executată aplauda furtunos vivacitatea meridională pe care italianulo imprima, — cu stânga lui ca un ciocan pilon, — cadenţelor. In pauză, câţiva «conaţionali entuziasmaţi, plus procurorul Missir şi alţi melomani, alergară In «cafeina succesorului lui Toscanitai pentru a-i felicita, — prea condusese fără reproş, pe dinafară, și cu niște nervi de se cutremura cupola Ateneului. Mai la urmă, ca un zeu protector, îi întinse și Alfredo o mână albă și femenistă: — Anchio sono maestre— d'orchestra... La care maestrul Ferrara, neștiind cine este frumosul vizitator, aprobă cu un exces de amabilitate: — Capisco, capisco.« DOAMNA LISETTE S’A SUPĂRAT... Din nimica toată, dar s’a supărat. Regret, dar nu e vina mea dacă trăeşte în mijlocul „fraţilor câini” de ambe sexe. »«na !Lysette știe cu cât talent se mănâncă între ei „fraţii câini” şi nu trebuia să ia în seamă o muşcătură, in,ofensivă în forjd. Scarpia nu este decât expresia palidă a răutăţii pe care „fraţii” ne-o trimit la redacţie, în plicuri sau c. p., iscălite sau neiscăilite.. Totuşi, omonimul eroului din Tosca este şi rămâne cavaler: nu-şi trădează colaboratorii şi — pe cât va putea — o va feri pe d-na „prima corepetitoare” de replicile „fraţilor” pe care-i acompaniază. Scarpia ORAŞUL FARA AVOCAŢI a împlinit 150 reprezentaţii şi 0.000.000 îei reţetă ion lan^ovescu anunţă programul său de lucru — Da, ne-a declamt deunăzi «d. Ion lanoavescu „Oraşul fără avocaţî' a împlinit. ISO «de reprezentaţii. Dacă eram director de teatru «anunţam cm îraâMtentS. aces* «weces... — In fond «până unde înţelegeţ sa împingeţi bwocssmi „Oraşului” ? — Numai până la premiera „Frumoasei aventuri”. Adică în total 180 orator ? — Plec la 1 Mártás in turneu ! Mă «cere provincia. Un turneu de 52 zile. — Şi pe urmă ? — Pe urmă aşa cum aţi anunţat , vine rândul „Baronului Corbo” de Luigi Antonelli. Mă gândesc şi la „Fiii Marchizului Lucera”de Gherardo Gherardi, la „Deluvio” de Ugo Betti, la „Sunt două posibilităţi” de Armando Cencio (Autorul piesei „Banii nu fac nici două parale”) etc., etc. După cum vezi nu duce lipsă de repertoriu. Nici nu sunt discret peste măsură. Piesele pecare le jffim eu nu le joacă nimeni' ’!“- iată explicaţia. Din vina mea fireşte — şi din vina tor ! Până una alta să-ţi dau o cifră: „«Oraşul fără avocaţi” a ficat până Duminică 25 Ianuarie, 6 milioane lei ! — Ce proecție aveţi pentru vii- IBiOiHHNRRiliiiffii sernă, premieră la „Noroc Tănase”, noua revistă a teatrului de la Savoy va fi prezentată pentru prima oară publicului «astă seară — joi 29 ianuarie. Pentru o cât mai bună pregătire a prezentului spectacol, ed. C Tănase a întrerupt în plină serie, încă de Dumineca trecută, spectacolele cu revista „Aşa te vreau Tănase” — amânând apoi cu o zi, pentru îndreptarea unui amănunt de ultimă oră descoperit, premiera „Noroc Tănase”, în pofida vremurilor grei, pentru montarea unor asemenea spectacole, va fi un adevărat succes. Baletele — în luxuriantă bogăţie de costume, vor fi la înălţimea marilor succese ale companiei Cărăbuş, îngrijite — partea tehnică — de d. Constant, maestru de balet, dovedesc o prospeţime şi siguranţă încă neîntâlnite pe vreo scenă românească. Maestrul Ion Vasilescu — continuând colaborarea la „Cărăbuş” — contribue cu muzica sa la împlinirea acestui spectacol — la care mai semnează melodii şi d-nii V. Vasilactoie şi N. Patrichi. Cânteice cum sunt: „La mulţi ani iubitul meu de pe front”, „«Cântă orga în noaptea de Crăciun”, „Noi vrem pământ” — muzica baletelor, uvertura, valsul de la final sunt etape demne de reţinut, din cariera aceastor compozitori. Ansamblul în frunte cu "d. C. Tănase, cuprinde pe d-nele Elena "Burmaz, Lilly Popescu, Valerica Cevie, Paula Georgescu şi d-nii N. Roman, Titi Botez, G. Trestian, Dan Demetrescu, I. Antonescu, R. Zaharescu, Marcel Preoţescu, Sandu Fever, etc. Ca punct de mare atracţie, la acest spectacol a fost smngajat şi jazz-ul condus de talentatul Dinu Şerbănescu , care cu „băeţii săi teribili” a fost întotdeauna o mare simpatie a publicului bucureştean. Direcția de scenă o .are , d. C. Tănase. Cor militar fată ce s’a făcut părinţilor lor Se pregăteşte o mare serbare. Maiorul este însărcinat cu supravegherea pregătirilor şi compunerea programului. — „Domnule şef de muzică, avem nevoe de un cor pentru serbare. Mâine începi repetiţiile ! ! — Vă voiu raporta mâine, domnule Maior, ce se va putea face. A doua zi şeful comunică maiorului că e imposibil să formeze un cor deoarece din 90 „corişti” sunt 58 başi, 28 baritonci şi 2 tenori. Maiorul înfuriat îi adresează câteva cuvinte „măgulitoare” şefului şi trece la fapte : — Să te învăţ eu, Dom’le, cum se face un cor. — „La front! — Câte trei numără ! — 1, 2, 3,« 1, 2 3... — Drepţi ! No. 1 doi paşi înainte, No. 2 un pas înainte, No. 3 pe loc. Uite aici, Domne şef: Ai 30 tenori No. 1, 30 baritoni No. 2 şi 30 başi No. 3... Să cânte, că-i ia dracul ! ”. __ CORSAN 31 BBB Epigrame Unui orator dramati era oarecare succese pe vremuri E autor dramatic De teatru nu se lasă. Dar scene reuşite Mai tace doar...acasă. Lui Tudor Musti* tescu La reprezentare® piesei „Titanic Vals’) se cântă acest vals. Piesa e originală Scenele succed mecanic Dar din toată comedia Numai valsul e... titanic. Cabotinului Face parte din actorii Rareori aplaudaţi. Pe scenă, mănâncă vorbe Şi la cafenea confraţi.1 H. GARTUNEA P. S. Din volumul de „Epigrame şi Epitafuri” ce va apare în curând. O carte de poezii a unui actor D. C. Sincu, tânărul actorde la teatml „N. Leonard" are sub timpar o carte cu versuri sugestiv intitulată: „Bestegare de trecut"* Cunoscut prin publicarea câtor*va poezii din prezentul volum, în diversele publicaţii literare, d. C. Sincu promite a fi un talent cu veritabile calități. „Deslegene de trecut" va 35 în librării la 1 ncepubd lunei Februarie. *• ■ alz?It Z VCf Massenet, marele, muzician francez, conducea odată repetiţiile corului Operei Mari din Paris. Corul cânta, cum, cântă toate corurile din lume, nu tocmai bine... După ce se cântase de trei ori aceiaşi bucată, Massenet, care era de o delicateţă excesivă, se simţi stânjen, când trebui să ceară coriştilor să reia a patra oară acelaş cuplet. Repetarea era absolut necesară, căci maestrul nu era mulţumit. Cu vocea, lui mângâietoare şi ca să nu-i jignească pe amărâţii de corişti, le zice: — Domnilor, a fost bine, până acum! Dar, dacă sunteţi buni... încă odată, ca și când s'ar fi strigat de public: bis!... CABALA ȘI REPLICA •Cabalele în teatru sunt de totdeauna. Iată una mai de demult. Strălucitul actor londonez Garrick avu să îndure într'o seară o cabală pusă la cale de Macklin, unul din rivalii săi. Când marele Garrick intră în scenă, de la parter începu să se strige insistent: jos! jos cu el! Ca să se ferească de furia celor stârniți împotrivă-i năpăstuitul actor se retrase prudent spre fundul scenii. Dar Garrick care fusese prevenit de ceea ce urma să se întăripiei aranjase din timp replica. In toiul huiduielilor intră în sală un amic al său însoţit de câteva duzini de indivizi, dintre cari numeroşi bateri şi luptători de circ. „D-lor strigă cu vom 4e sîentsr ’edpetem.iu Imndei, după cum bag ăe seamă, urnii dm ă mmtră n’au de gând să asculte piesa. Noi vrem tio m'cmităm. Cui nm-i mnvme, să vi».“ Și cum formulam reîncepuse, boxerii şi luptătorii de circ îşi făcură pmimpt ămtmrm. Gmrick puttu juca. Dar numai în faţa celor câtieva duzini de spectatori tocmiţi... ELEVUL LUI VERDI In preajma casei sale, nemuritorul compozitor italian Giuseppe Verdi întâlni tntr'un amurg un flașnetar care-i masacra îngrozitor una din compozițiile sale favorite. — Ascultă, cetățene, de ce-ți bați joc de cântecele mele! Flașnetarul care nu-l recunoscuse, îi răspunse flegmatic: — Fugi de-aici dom'le, asta-i una de Verdi. — Se poate, prietene, dar d-ta nu redai nici pe departe gândirea autorului. Cânţi fără măsură. Iată cum trebue să cânţi! Şi cuprins de pasiunea artei, Verdi începu a învârti manivela flaşnetei cu cadenţa şi în ritmul trebuitor. Apoi strânse mâna flaşnetarului în care strecură câteva lire, şi se... recomandă politicos: Giuseppe Verdi. Peste câteva zile, flaşnetarul mai trecu pe acolo. Anecdota nu spune dacă el cânta mai bine, ci numai că deasupra flaşnetei așezase o placards, cu următorul text : „Luigi Santini, elevul lui Verdi", VBwt!8»ü.sB>nia«BnBimm»«vaH'Bnasas«R!ii«icB&BmBRjRB!ii II BIS ! BIBBBBBBBBRBflgifllIK Coafor Nae & Emerich Calea Victoriei 91 Telefon 3.15.$5 BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBIBBBBBHIBBBBiBaBBBBBiSBBBBBBBBBBBiiSB^ieBte».. i »s**, etaw t -■* LILY DUMBRAVA ALEX. BOJENESCU Acompaniaţi de Orchestra maestrului ETRICA MOTOIP CANTA IN FIEC RESTAURANTUL CALEA VICTORE! Nr. 29 ,H1 SEARA LA „ROYAL“ TELEFON 3 75.31