Rampa, august 1942 (Anul 2, nr. 35-39)

1942-08-02 / nr. 35

Anul II. No 35 Prețul Lei 10 Dummied 2 August 1942 Rampa TFATEBALA'n CIMCMATOCRAFICX Directori GEORGE ARTA SLOVACA de DRAGOŞ PROTOPOPESCU O vizită cu un grup de scriitori şi ziarişti români în Slova­­cia ne-a revelat o fără mică ţi sănătoasă, de oameni curaţi la suflet şi la trup, proteguită, pare că de restul­­urnei, de dra­maticii munci ai Tatrei, la picioarele cărora se intinde ca o pajişte. Am spus o ţară mică. Dar mă va crede cineva când voi spune că această ţară de n­umat două milioane şi jumătate lo­cuitori — deocamdată — (dar care are cam tot atâţia fii re­vărsaţi peste continente, până la confiniile Americei) — e nu mai puţin ţara câtorva superlative? Slovacia este — ca să începem cu ţinutul — ţara mun­ţilor celor mai frumoşi din Europa centrală, a celor mai bune şi multe ape termale — printre care imbatabilul Peştyani; — a celei mai frumoase şi monumentale peşteri din Europa — unica Demenova, prin magicul infern al căreia mergi 17 kilometrii întins, ca să ajungi la concluzia că şi Infernul e frumos! —; al unuia din cele mai ameţitoare funiculare din Europa (cel de la Lomniţa, la 2.600 metri înălţime; al celui mai elegant şi civilizat hotel din Europa centrală (şi poate chiar mai mult) — hotelul din admirabila Sinae care se chiamă Siraci, al celui mai harnic fi productiv stupaj cultural —— cel dela Sf. Martin, unde 80 de volume se tipăresc anual, cu ediţii de lux de o artă unică, un tiraje care merg dela 3 până la 15 mii (pentru o populaţie, nu uitaţi — de 2.500.000 de locuitori, când la cele 16.000.000 ale noastre abia dacă se poate conta pe 3.000 de cititori stator­nici, acesta fiind tirajul normal al marilor noştri scriitorii), etc., etc. Era să mai spun: al celor mai frumoşi ţărani ţi mioare, dar i mi-am adus aminte că aceia sânt ai noştri... Dar toate acestea poate nu interesează atât dă mut pe­­cititorii RAMPEI. Ei vor fi vrând să le vorbesc mai mult de Gobelinurile engleze (Mortlake, 1623) dela Muzeul Naţional din Bratislava, din acea minunată serie a lui „Hero şi Leandru"; de Panteo­nul dela Turcianskî; de mormântul marelui Andrei Hlinka; de pictorul Benka sau poetul Beniak, sau măcar de preotul din Udvar, un cătun la poalele munţilor în a cărui bibliotecă am găsit între două planuri, opera completă a lui Rilke şi atâtor poeţi germani, englezi şi francezi. Nu, nu, le voi vorbi de teatrul, şi mai ales filmul slovac. Dar aceasta într’un număr viitor. Până atunci să rămânem înţeleşi: ne aflăm într'o ţară mică, dar de cultură şi artă mare. Legenda femeii fatale .........................im"% / Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 etaj I Telefon 4.47.60 -------------------­ ABONAMENTE : 500 lei particulari 2000 lei instituţii 8000 lei abonamente cu publi­citate ....... 3.15.98 Telefon 5.15.4­5 PIVNIŢELE M OT­ recomanda VINUftlLt SALI Di MASĂ DR­Ă­GAS ANI GRASĂ MOTT EXTRA LA ST­IC­LI DC 1 LITRU VINURI RECOLTATE CU ÎNGRIJIRIA DEOSEBITA CUNOSCUTA CASEI BucuresTi tre­ putu cu apă eter ns 53*57 — D. HORIA OPRESCU la direcţia TEATRULUI MUNICIPAL O convorbire cu d-sa Prezenţa d-lui Horia Oprescu la conducerea Teatrului Municipal „I. L. Caragiale” ne obligă să prezentăm cititorilor noştri pe un vechiu prie­ten şi sprijinitor al artiştilor. Din locul de grea răspundere pe care îl ocupă d. Horia Oprescu la Di­recţia Culturală a Municipiului Bu­cureşti Domnia-sa a ştiut să stimu­leze râvna arhitecţilor, pictorilor şi sculptorilor noştri, pentru ca in ca­drul manifestărilor organizate de Primărie, să poată fi puse în valoa­re contribuţiile cele mai deosebite­ Apariţia unui volum omagial EMI­­NESCU, prezentat in excelente con­diţii tehnice, într-o ediţie de 10.000 exemplare, epuizate in trei săptă­mâni, ca şi tipărirea unui volum ALECSANDRI şi a unui volum CREANGA, prefaţat de d. Liviu Re­­breanu sunt, deasemeni mărturiile ac­tivităţii d-lui Horia Oprescu la direc­ţia culturală a Municipiului. Ca membru de frunte in comitetul de Direcţie al Teatrului Municipal, de la înfiinţarea sa, d. Horia Opre­­scu a primit de curând însărcinarea să conducă efectiv această nouă in­stituţie de artă creată de Primăria Capitalei. In rândurile ce urmează vom tran­­scrie câteva din declaraţiile făcute de noul director al Teatrului Municipal. TEATRU ŞI BUGET „Una dintre cele mai dificile pro­bleme din câte se pun unui director de teatru, mi s’a părut totdeauna problema bugetului. De rezolvarea acestei probleme se leagă prestigiul artistic şi prosperita­tea oricărei formaţiuni teatrale. Şi dacă prin înţelegerea şi bunăvoinţa conducătorilor Primăriei, a luat un­­sfârşit fiinţă Teatrul Municipal pe care cu 40 de ani în urmă, Caragiale Însuşi îi cerea lui Delavrancea — primarul de atunci al Capitalei; — dacă această instituţie de cultură Îşi statorniceşte azi definitiv existenţa prin sprijinul acordat de d. General Const. Florescu — primarul de azi — eu nu pot ignora dificultăţile ce se mai pot ivi pe drumul Înfăptuiri­lor aşteptate. Iată pentru ce, cu convingerea că actorii şi personalul technic, alcătu­­esc elementele principale în organiza­rea imui spectacol, voiu încerca să asigur prin ei o cât mai bună func­ţionare a teatrului. In limita buge­tului ce mi s’a atribuit, am acordat Întregului personal salarii majorate cu 25—50% faţă de salariile ce pri­meau până la 1 August crt. Am pre­văzut de asemeni o sumă corespunză­toare pentru a putea răsplăti râvna, disciplina şi meritele celor ce se vor distinge In cursul stagiune!. INTENŢII In acest chip, socotesc să provoc nu numai o întrecere între actori, dar să şi asigur instituţiei, pentru viitor, un mănunchiu de elemente devotate şi sârguitoare, a căror selecţie se va face astfel în cadrul unei discipline voluntare şi fecunde. Trebue să recunosc în toată since­ritatea că sarcina mea este mult uşurată de sprijinul unor colabora­tori deosebit de preţioşi. D. Chiriac Meciolla, om de aleasă cultură şi mare iubitor de teatru că­ruia li revine meritul rezolvării feri­cite a tuturor chestiunilor financiare — şi d. Paul Ionescu-Stratilat, care atât prin pregătirea sa profesională, cât şi prin însuşirile afirmate în toa­te însărcinările artistice pe care le-a avut până în prezent s’a impus şi mi-a câştigat întreaga încredere. REPERTORIUL — Despre repertoriu ne puteţi spune ceva ? — Asupra repertoriului, în afară, de piesele anunţate de dvs. în numărul trecut al „Rampei”, nu v’aş putea da, deocamdată, alte amănunte. Pot să vă comunic însă, că dato­rită d-lui Liviu Rebreanu, directorul general al Teatrelor şi marele nostru susţinător, vor juca pe scena Muni­cipalului, intre alţi artişti de frunte, d. George Vraca şi d-nele Elvira Go­­deanu şi Marietta Deculescu. Ne-am asigurat, deasemeni, colabo­rarea d-lor V. Maximilian şi Gh. Sto­­rin, cari vor apare în cursul stagiu­ne! în piesele ce urmează să le hotă­râm de comun acord. In prezent sun­tem în tratative destul de avansate cu alţi artişti proeminenţi. Pentru punerea în scenă, care s’a bucurat şi în trecut, la noi, de co­laborarea d-lor Soare Z. Soare, V. Şa­­highian, Ion Sava, V. Enescu şi V. Bumbeşti, ca şi de contribuţia per­manentă a pictorului Tr. Cornescu, vom chema pe toţi regizorii vrednici să aducă o viziune interesantă şi nouă pe scena noastră. In această ordine de idei, nu vom pregeta să acordăm nici autorilor,nici actorilor, nici decoratorilor şi nici regizorilor tineri, pretextele unei a­­firmări depline. Intre cei dintâi regizori tineri che­maţi să lucreze aci, va fi d. Mihail Zirra, care s’a impus atenţiei spec­tatorilor cu punerea în scenă a co­mediilor ,,Adam şi Eva” şi „Un leu şi un zlot". In curând îţi voiu comunica, poa­te, şi alte câteva nume. Cred că e bine să mai păstrez şi câteva surprize pentru cititorii Dvs. De acord cu d. Horia Oprescu. Suntem siguri că direcţia d-sale ne rezervă numai surprize agreabile. Le așteptăm. REP. D. HORIA OPRESCU Ce se joacă la Viena MCtttttttttttCTtCtttCittîttttCitttCttCttttCtMtt Iată piesele care delectează se­zonul de vară al vienezilor. La „Theater in der losefstadt” se joacă „Der lange Tag” (Ziua oea lungă) de Bernard Bohle. „La Deutsches Volkstheater” se reprezintă „Es weht ein frischer Wind” (Bate un vânt rece) de Hans Müller Nürnberg. La „Kammerspiele” obţine suc­ces comedia muzicală „Reisebe­kanntschaft” (Cunoştinţă de călă­torie) iar la „Exl-Bühne” o altă comedie muzicală „Eine Kleine Lie­belei” (Dragoste în miniatură). La Wiener Bürgertheater revista comedie „Ringstrassenmelodie” (Cântecele de pe Ring) face serie. sezon Teatrele sunt pline în ciuda sezo­nului Înaintat. Faptul că se pricop­sesc de pe urma muncii actoriceşti şi regisorale mulţi nechemaţi nu su­pără decât pe adevăraţii oameni de teatru. Adică pe foarte puţini. Restul se înghesuie la casă. Şi fi­gură. Fiindcă este un fenomen curent a­­cel al nemulţumirii cetăţeanului care, cu cât mai indignat cu atât mai... plă­titor. Actorii cei mari, cei valabili ca şi adevăraţii scriitori de teatru nu pro­fită de avalanşe. In schimb la fiecare pas se nasc „directorii”. E deajuns ca cineva să nu poată găsi angaja­ment­e din motive de incapacitate — ca id­eia de a lua comanda unei trupe să-i încolţească în creer. După cum este deajuns ca uin „autor” din cei anunţaţi doar “-ubrica informa­tivă a gazetelor s­pie câteva re­plici, ca ideia de a . . ..forma” teatrul să-i turbure nopţile. Aşa bunăoară zilele trecute nu prea distins și prea neajutat „specialist” ne-a întâmpinat cu un superior surâs în colțul buzelor. Și s’a încins următorul dialog. — Ce mai faci ? — Fac un teatru. — Unde ? — N’am găsit încă sală, dar n’are importanță. — Ce joci ? — Am un repertoriu extraordinar. — Oare ? — Nu pot să-i spui că mi-i fură colegii. Dar poţi să mai crezi că am dat până astăzi destulă dovadă, etc. etc. — Bine, dar trupă ai ? — Lac să fie că broaşte destule ! — Cam la cine te gândeşti? — II iau pe Ion Manolescu, îl iau pe Storin, pe Voiculeasca, pe Calbo­­reanu, etc., etc. — Ii iei la braţ... sau îi iei în trupă ? — îmi pare rău, văd că eşti pus pe glume. Uite din cauza voastră nu se poate face nimic şi se dă teatrul românesc de râpă. — Iartă-mă am făcut şi eu un spi­rit. — Mă rog, mă rog, înţeleg inten­ţia ta; dar spune şi tu să fi fost u­­nul mai slab de înger ca mine, nu se descuraja ? discuţii Se vorbeşte şi se scrie despre Ra­du Beligan cu o insistenţă care do­vedeşte mereu proaspăta şi mereu persistenta notorietate a tânărului actor. Angajatul Teatrului Sărindar are numai 23 de ani.­­ „E trist ca la această vârsta să ai un trecut” spunea deunăzi un ac­tor către alţi colegi care își sorbeau la aceiaș masă startul. — ...„ dar e frumos să-ți păstrezi un viitor !” a complectat un admira­­tor al lui Radu Beligan. — Bine, dar băiatul... se­ repetă... — Poate se repetă rolurile fumai. Dacă ai fi atent ți-ai da seama. — Nu-mi place să fiu atent. Vreau să pricep dintr’odată. — Treci atunci la comedia muzi­­pală. Beligan joacă fin. — Pe urmă Junele îl cam imită pe Belcot ! — Maestre ! Când juca Belcot a­­mnicul Beligan era la doică. — Nu-mi pasă. Seamănă ! — Să dea Dumnezeu să semene ! Că nu prea sunt dintre cei tineri care să aducă la talent cu cei vechi. Etc., etc., etc. In­tre timp, acasă Beligan citeşte, scrie şi pregăteşte roluri noi. El n’are alt sprijin decât calitatea personală. Şi o grea obligaţie faţă de toate speranţele pe care le-a stârnit! Ud eipi­e­li­­ţii de RADU BELIGAN Consacrăndu-mă, in ultima vreme, operei dramatice a lui Shaw, în vederea alcătuirii re­pertoriului unui viitor teatru, am fost sedus pe planul teh­nic de surprinzătorul fapt că genialul irlandez a dat de la în­ceput pieselor sale o existenţă artistică completă. Minuţioa­sele instrucţiuni asupra punerii în scenă care prefaţează pie­sele lui, precum şi indicaţiile lui scenice sunt atât de com­plete încât piesa odată tipărită nu serveşte numai la lectură, ci devine un adevărat ghid practic pentru regizor. Sunt aceste lucruri superflue ori lipsite de importanţă ? Fără îndoială că nu. Atunci se na­şte legitim întrebarea: care este semnificaţia acestor indi­caţii atât de ample şi pentru care motive marii dramaturgi, ca Shakespeare, s-au dispensat de ele ! Comparând teatrul din tim­pul lui Shakespeare cu teatrul zilelor noastre, precauţiunile lui Shaw se justifică perfect. Condiţiile tehnice ale vremii au obligat pe Shakespeare să intercaleze în mare măsură în, dialogul lui indicaţii scenice, punând personagiile să anunţe ce vor să facă, fiindcă con­diţiile exterioare ale reprezen­taţiei nu le permiteau să ac­ţioneze în realitate şi fiindcă diferenţierea imperfectă între dialogul dramatic şi poezia e­­pică şi literară împiedecau a­­tât pe autor cât şi pe auditor să găsească absurde aceste lu­cruri. Apoi faptul că Shakespeare n’a pus în formă literară in­dicațiile scenice pe care le va fi dat actorilor lui — și nu atât simplele procedee de gest, mișcare, atitudine, ete., cât cu IContinuare în pag. II-al

Next