Rampa, august 1942 (Anul 2, nr. 35-39)
1942-08-02 / nr. 35
KÄTHE GOL© şi EWALD BALSER intr’o scenă din filmul „Domnişoara de Barnhelm” (Foto Bavaria) RAMPA „Ulciorul sfărâmat" Un film comic cu marele actor Emil Mannings De la tragedie la comedie, marea arta a genialului Jannings Bine fac studiourile germane că mai scot din bogatul rezervoriu al literaturii clasice germane subiecte interesante pentru noua lor producţie de filme, fiindcă orice se spune, un. autor clasic genial are mai mult material de idei și fapte pentru ecran decât scriitorii de duzină — cari fabrică la comandă. „Der gebrochene Krug” (Ulciorul sfărâmat), este una din piesele clasice scrise de Heinrich von Kleist, adaptată pentru film de cunoscuta romancieră şi tibretistă Thea von Harbou. Deşi în această piesă este într’adevăr vorba de un ulcior care s’a sfărâmat şi toată acţiunea se învârteşte în jurul acestui ulcior, cine l-a sfărâmat, în ce împrejurări a fost sfărâmat, ulciorul acesta aminteşte vechea zicală încetăţenită la toate popoarele, nu numai la poi, anume că ulciorul nu merge de multe ori la apă, trebue să se sfărâme o dată. In piesa aceasta se face aluzie la judecătorul satului, Adam, ere bine înţeles întâlneşte în sat şi o Evă. Nu e vorba, a avut legături vinovate cu multe Eve păcătoase, dar cu Eva, logodnica lui Ruprecht, i s’a înfundat. Acţiunea se petrece într’un mic sat olandez. Intr'o dimineaţă de iarnă aspră se deşteaptă buimăcit judecătorul satului Adam tânguindu se amar, că-i dor şi mâinile şi picioarele şi atâtea coaste rupte, dar şi capul e plin de vânătă!. Cu mare greutate îşi desluşeşte judecătorul satului în mintea lui învăluită de fumul beţiei, ce s’a întâmplat în noaptea fatală. A fost într’adevăr bătut de ţăranul Ruprecht fiindcă l-a surprins în adâncul nopţii în odăiţa logodnicei lui, Eva Ruhl, şi a trebuit să sară prin fereastră în curte ca să scape cu ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ viaţa. Abia şi-a ordonat în memorie cele întâmplate, când notarul satului apare în pragul uşii — vulpe şireată şi bătrână, care de mult râvneşte la postul de judecător al satului. Văzându-i faţa însângerată cu răni multe, notarul ia oglinda şi o pune în faţa lui Adam ca să se admire în noua lui ipostază, mai ales că şi-a anunţat sosirea şi Inspectorul Judecătoresc Walter care vrea să facă o revizie radicală*. Trebue de văzut Emil Jannings în momentul acesta. De mutră speriată, spaima lui nu dispare, îşi aminteşte că sus în judecătorie a lăsat totul în desordine, cârnaţi şi şuncă ames *♦♦♦♦❖♦♦♦♦›‚♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦›»♦ tecat cu actele şi dosarele judecătoriei. Aleargă s& facă niţică rânduială. Dar prea târziu, căci Inspectorul apare şi bietul judecător Adam ia o atitudine slugarnică de un devotament prefăcut, gata să facă toate onorurile. Nici n’apucă să depună un raport asupra activităţii sale, când apar locuitorii satului în frunte cu guraliva Marta Ruhl având în mână un ulcior de toată frumuseţea cu chipuri din Istoria olandeză, darun ulcior sfărâmat în noaptea trecută. Cine l-a sfărâmat ? Ea pune vina pe Ruprecht, logodnicul fiicei ei Eva, care fără voia mamei a pătruns în camera fetei în adâncul nopţi. Dar Ruprecht declară ritos , că nu el este autorul, ci altul. Eva se supără pe dânsul, fiindcă nu vrea să ia asupră-şi această vină ca să scape şi ea cu obrazul curat şi judecătorul satului. Flăcăul e răsbunător şi vrea să spună tot adevărul. Dar nu mai e nevoie căci Inspectorul judecătoresc ştie că toate rănile şi vânătăile de pe capul judectorului i le-a pricinuit flăcăul. Adam e demascat. Jannings e adorabil în acest fum. «♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ EWALD BALSEE umil din apreciaţii actori ai filmului german Domnii depozitari din provincie cari nu primesc revista noastră in număr suficient sau o primesc neregulat sunt rugati a se adresa administrației, BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI V. WOLFGANG LIEBENEilNE® regisând o scenă din „Frivolitate” cu Hilde Krahl. Un film: Jidovul rătăcitor Iată-ne la Lemberg, la Cracovia, la Berditchef, la Vilna, sau într’unul din aceste mici orăşele al căror nume nu se găseşte pe hartă şi în care Israel se agită în noroiul iernii şi praful verii. Ce lume ciudată ! Atât de ciudată, încât descrierea ei pare de necrezut. Fără să ţinem seama că în spatele celora ce pot fi văzute, lucru care este destul de surprinzător, se află tot ceea ce nu se vede, tot ceea ce nu se ştie şi care se desvăluie şi mai surprinzător decât ni l-am fi putut închipui dacă o întâmplare fericită vi-ar da ocazia să pătrundeţi în acest univers deschis. Ceea ce izbeşte privirea străinului este mizeria tuturora. Mizeria nu este aci un caz izolat, individual, ea este o stare, aproape o funcţiune, condiţia naturală a vieţii. Toţi aceşti oameni, exercită în principiu o meserie, ei sunt meşteşugari, negustori, dar nenorocirea face că sunt tot atâtea prăvălii câţi clienţi — lucru care nu este prea favorabil mersului afacerilor. Iată cum se face că meseriei sale, fiecare evreu îi adaogă o alta care îi măguleşte mai mult concepţia de viaţă, tocmai pentru că nu este propriu-zis o meserie intermediar în căsătorii, intermediar în comerţ, cantor la sinagogă, cerşetor (deoarece cerşetoria este o profesiune respectabilă şi respectată) şi douăzeci de alte ocupaţiuni asemănătoare, mai mult sau mai puţin definite şi în care, pentru a câştiga câteva parale, evreul cheltuieşte mai multă activitate şi ingeniozitate de cât ar fi nevoie într’o profesiune regulată. De aci vine această impresie pe care o capeţi in aceste sate, a unei agitaţii dusă la extrem şi a unei agitaţii zadarnice. Nelinişte, agitaţie, care domneşte pe tot timpul vieţii sale şi pe care evreul o transmite şi după moarte, urmaşilor. Nelinişte care poate fi văzută în sguduitoarea dramă filmată „Jidovul rătăcitor”, realizată nu de mult de studiourile „Tobis”. Un film care nu se serveşte de actori consacraţi şi care ia din viaţa de toate zilele aspectele zguduitoare ale dramei eternului Israel. »♦♦♦»♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦ MmnmmwHn Femeia fatală a fost câtva timp foarte la modă. Ea a răsărit pe neaşteptate dintr’un film şi capriciul a condamnat-o la continuarea rolului în viaţa de toate zilele. S’a zbătut, a rezistat, degeaba. Legenda a fost creiată, legenda a triumfat. Dintr’o fată zdravănă, proaspăt sosită dela Nord, s’au inspirat mii de femei subtile, s’au scris cărţi, s’a răspândit o poruncă : — Fii fatală, Doamnă! Şi doamna s'a executat, a devenit blondă, şi-a tras sprâncene dispreţuitoare, şi-a lungit gura şi a slăbit. Privea bărbaţii printre genele plecate, buzele se zbateau chinuit şi spunea tuturora că urăşte viaţa; mai spunea că nu imită pe nimeni şi că are sufletul obosit. Adora rochiile strimte şi negre. Se plimba prin ploaie cu paşi mari şi rimmel-ul i se preschimba în dâre triste, îşi frângea mâinile în faţa unui gândac, iar spatele i se încovoia sub toată durerea lumii. Prietenele îşi băteau joc de ea, dar ea zâmbea stins. Atunci o imitară şi ele şi astfel s’a produs invazia femeilor fatale. Le vedeai peste tot, în tramvaie, baruri şi cafenele. Purtau guleri Stuart şi îşi râdeau frunţile. Şi se credeau fatale... Bărbaţii, întâi interesaţi de noutatea asta pe piaţă se învârteau onoraţi în jurul acestor fiinţe extravagante. Le priveau aproape cu teamă şi căutau să fie cât mai spirituali. De folos insă, la aşa ceva nu rezistau vampele şi răspunsurile lor -Şoptite erau comori de naivitate. Căci ele altceva aşteptau: scandaluri sângeroase, dueluri cu răsunet, ruină şi omor. Asta era atmosfera prielnică, desvoltării fatalităţii. Le trebuia sânge, sânge de om, adus in păni de lapte, la patul lor stingher. Le trebuia bani, bani cât mai mulţi, ca să le dea apoi foc, surâzând sarcastic. Le trebuia un amant ucis în duel, spre a călca nepăsătoare peste cadavrul său, in drum spre maniculă. Da, aveau nevoie de reclamă, căci e trist să fii fatală şi să nu te ştie nimeni. E plicticos, s’o ştii numai tu. Şi e greu să stai mereu cu genele plecate ! Bărbaţii insă, n’au înţeles 00 H *0 cerea. Ei ofereau prăjituri în loc de bijuterii şi un mărţişor în locul unei viile. Vorbeau de afaceri, de griji, de datorii. De dueluri nici pomeneală ! De ruină, nici gând! Care să fi fost pricina ? Şi pentru ce nu au fost înţelese aceste făpturi lihnite ? A rămas un mister nelămurit. Cert este însă, că după câţiva ani, numărul femeilor fatale a început să descrească. Poate unde nici gulerele Stuart nu mai erau Ic modă şi nici filmele cu suedeza languroasă n’o mai arătau sub acest aspect banalizat. Şi s’au acoperit frunţile cu păr şi buzele s’au desenată la Joan. Şi femeia fatală a murit ! Trăiască femeia fatală ! PANDORA „VALCOV“ SITOZIT PERMANENT WRE NEGRE (rauar) VINURI ALESE Str. BIS. ENEI 2 TELEFON 4.11.41 I Flori inimoase Sere proprii FLORĂRIA LILIUM ■. Telefon 3 87.53 PIAȚA AMZEI Ce ruează ie: ABO: Furtună în inimi şi jurnal O. N. C. SCALA: Amanta secretă şi jurnal de război TRIANON: Giuliano de Medici CAPITOL: Infamie şi jurnal. FEMESIA: O seară la Holywood. BD. PALACE: Prinţul din Silovca VICTORIA: Sângele nu iartă SELECT: Femeea eterna poveste şi jurnal ARPA: Eroismul din răsărit şi jurnal. CORSO: Indiscreţii şi jurnal. NUSSA: Tragedia imperială şi trupa de revistă. MARCONI: Un vals la miezul nopţii, jurnal şi revistă. OMNIA: Cântăreţul poporului jurnal şi revistă. GLORIA: Valsul dragostei şi jurnal O sărbătorire Sâmbătă 1 şi Duminică 2 August a. c. talentatul şi apreciatul artist Vasile Brezeanu, sărbătoreşte trei decenii de apostolat în slujba teatrului românesc. Cu această ocazie are loc la Teatrul Municipal o festivitate în cadrul căreia se va reprezenta piesa „Extemporalul” care a cunoscut unul dintre cele mai mari succese atât pe scena teatrelor din Bucureşti cât şi din cele mai depărtate colţuri ale provinciei. Festivitatea va avea loc la orele 82 seara. SEMSUR I Urmare din pag. l aJ osebire cele cari se refereau la sentimentul in care trebuia să fie jucat un rol —a orgiat confuzii regretabile nu nu~.mai cu privire la scene din piesele lui ci şi la roluri tintregi Motivul pentru care indicaţiile scenice ale lui Shew sunt mai complicate decât cele ala lui Shakespeare îşi are origina in faptul că Shakespeare avea nevoie numai de câteva specificări în cursul dialogului într’un teatru care era sub direcţia lui personală, in vreme ce Shaw nu putea să supravegheze personal punerea pieselor lui în scenă, dat fiind că a fost jucat — la început cel puţin — în special în străinătate (Germania, America, Austria). Şi chiar dacă ar fi fost posibilă această supraveghere, experienţa lui Shakespeare l-a avertizat pe Shaw că trebue să aibă grijă de generaţiile viitoare ca şi de acea massă de cetitori cari trăesc prea departe de sălile de spectacol ca să se familiarizeze cu operele dramatice asistând la reprezentarea lor. Indicaţiile lui Show pot sfi apară ca simple bucăţi de satiră literară. Pentru noi, actorii, însă, ele sunt de o necesitate vitală, înainte şi peste dispoziţiile pur tehnice comune tuturor pieselor şi cari nu au nevoie să fie scrise. Rostul unei indicaţii scenice nu o să spună actorului cum trebuie să joace, ci să-i spună ce are de jucat. Efectul urmărit este unul singur, dar manierele cu cari ajungi la el sunt nenumărate. Aici, intervenţia lui Shaw G prodigioasă.