Rampa, august 1942 (Anul 2, nr. 35-39)

1942-08-02 / nr. 35

KÄTHE GOL© şi EWALD BALSER intr’o scenă din filmul „Domnişoara de Barnhelm” (Foto Bavaria) RAMPA „Ulciorul sfărâmat" Un film comic cu marele actor Emil Mannings De la tragedie la comedie, marea arta a genialului Jannings Bine fac studiourile germane că mai scot din bogatul rezervoriu al li­teraturii clasice germane subiecte in­­­­teresante pentru noua lor producţie de filme, fiindcă orice se spune, un­­. autor clasic genial are mai mult ma­terial de idei și fapte pentru ecran decât scriitorii de duzină — cari fabrică la comandă. „Der gebrochene Krug” (Ulciorul sfărâmat), este una din piesele cla­sice scrise de Heinrich von Kleist, a­­daptată pentru film de cunoscuta ro­mancieră şi tibretistă Thea von Har­bou. Deşi în această piesă este într’a­­devăr vorba de un ulcior care s’a sfărâmat şi toată acţiunea se în­vârteşte în jurul acestui ulcior, cine l-a sfărâmat, în ce împrejurări a fost sfărâmat, ulciorul acesta amin­teşte vechea zicală încetăţenită la toate popoarele, nu numai la poi, a­­nume că ulciorul nu merge de multe ori la apă, trebue să se sfărâme o­ dată. In piesa aceasta se face aluzie la judecătorul satului, Adam, ere bine înţeles întâlneşte în sat şi o Evă. Nu e vorba, a avut legături vinovate cu multe Eve păcătoase, dar cu Eva, logodnica lui Ruprecht, i s’a înfun­dat. Acţiunea se petrece într’un mic sat olandez. Intr'o dimineaţă de iarnă aspră se deşteaptă buimăcit judecă­torul satului Adam tânguindu se a­­mar, că-i dor şi mâinile şi picioarele şi atâtea coaste rupte, dar şi capul e plin de vânătă!. Cu mare greutate îşi desluşeşte judecătorul satului în mintea lui învăluită de fumul beţiei, ce s’a întâmplat în noaptea fatală. A fost într’adevăr bătut de ţăranul Ruprecht fiindcă l-a surprins în a­­dâncul nopţii în odăiţa logodnicei lui, Eva Ruhl, şi a trebuit să sară prin fereastră în curte ca să scape cu ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ viaţa. Abia şi-a ordonat în memorie cele întâmplate, când notarul satu­lui apare în pragul uşii — vulpe şireată şi bătrână, care de mult râv­neşte la postul de judecător al sa­tului. Văzându-i faţa însângerată cu răni multe, notarul ia oglinda şi o pune în faţa lui Adam ca să se ad­mire în noua lui ipostază, mai ales că şi-a anunţat sosirea şi Inspectorul Judecătoresc Walter care vrea să facă o revizie radicală*. Trebue de văzut Emil Jannings în momentul­ acesta. De mutră speriată, spaima lui nu dispare, îşi aminteşte că sus în judecătorie a lăsat totul în desordine, cârnaţi şi şuncă ames­ *♦♦♦♦❖♦♦♦♦›‚♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦›»♦ tecat cu actele şi dosarele judecăto­riei. Aleargă s& facă niţică rânduială. Dar prea târziu, căci Inspectorul a­­pare şi bietul judecător Adam ia o atitudine slugarnică de un devotament prefăcut, gata să facă toate onoru­rile. Nici n’apucă să depună un ra­port asupra activităţii sale, când a­­par locuitorii satului în frunte cu guraliva Marta Ruhl având în mână un ulcior de toată frumuseţea cu chipuri din Istoria olandeză, dar­­un ulcior sfărâmat în noaptea trecută. Cine l-a sfărâmat ? Ea pune vina pe Ruprecht, logodnicul fiicei ei Eva, care fără voia mamei a pătruns în camera fetei în adâncul nopţi. Dar Ruprecht declară ritos , că nu el este autorul, ci altul. Eva se supără pe dânsul, fiindcă nu vrea să ia asu­­pră-şi această vină ca să scape şi ea cu obrazul curat şi judecătorul sa­tului. Flăcăul e răsbunător şi vrea să spună tot adevărul. Dar nu mai e nevoie căci Inspectorul judecăto­resc ştie că toate rănile şi vânătăile de pe capul judectorului i le-a pri­cinuit flăcăul. Adam e demascat. Jannings e adorabil în acest f­um. «♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ EWALD BALSEE umil din apreciaţii actori ai filmului german Domnii depozitari din provincie cari nu pri­mesc revista noastră in număr suficient sau o primesc neregulat sunt rugati a se adre­sa administrației, BU­CUREŞTI, CALEA VIC­TORIEI V. WOLFGANG LIEBENEilNE® regisând o scenă din „Frivolitate” cu Hilde Krahl. Un film: Jidovul rătăcitor Iată-ne la Lemberg, la Cracovia, la Berditchef, la Vilna, sau într’u­­nul din aceste mici orăşele al că­ror nume nu se găseşte pe hartă şi în care Israel se agită în no­roiul iernii şi praful verii. Ce lu­me ciudată ! Atât de ciudată, în­cât descrierea ei pare de necrezut. Fără să ţinem seama că în spatele celora ce pot fi văzute, lucru care este destul de surprinzător, se află tot ceea ce nu se vede, tot ceea ce nu se ştie şi care se des­­văluie şi mai surprinzător decât ni l-am fi putut închipui dacă o întâmplare fericită vi-ar da ocazia să pătrundeţi în acest univers des­chis. Ceea ce izbeşte privirea străinu­lui este mizeria tuturora. Mizeria nu este aci un caz izolat, indivi­dual, ea este o stare, aproape o funcţiune, condiţia naturală a vieţii. Toţi aceşti oameni, exercită în principiu o meserie, ei sunt meşteşugari, negustori, dar neno­rocirea face că sunt tot atâtea prăvălii câţi­ clienţi — lucru care nu este prea favorabil mersului a­­facerilor. Iată cum se face că meseriei sale, fiecare evreu îi a­daogă o alta care îi măguleşte mai mult concepţia de viaţă, toc­mai pentru că nu este propriu-zis o meserie­ intermediar în căsătorii, intermediar în comerţ, cantor la sinagogă, cerşetor (deoarece cer­şetoria este o profesiune respec­tabilă şi respectată) şi douăzeci de alte ocupaţiuni asemănătoare, mai mult sau mai puţin definite şi în care, pentru a câştiga câte­va parale, evreul cheltuieşte mai multă activitate şi ingeniozitate de cât ar fi nevoie într’o profesiune regulată. De aci vine această im­presie pe care o capeţi in aceste sate, a unei agitaţii dusă la extrem şi a unei agitaţii zadarnice. Neli­nişte, agitaţie, care domneşte pe tot timpul vieţii sale şi pe care evreul o transmite şi după moar­te, urmaşilor. Nelinişte care poate fi văzută în sguduitoarea dramă filmată „Jidovul rătăcitor”, reali­zată nu de mult de studiourile „Tobis”. Un film care nu se ser­veşte de actori consacraţi şi care ia din viaţa de toate zilele aspec­tele zguduitoare ale dramei eter­nului Israel. »♦♦♦»♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦­ MmnmmwHn Femeia fatală a fost câtva timp foarte la modă. Ea a răsărit pe ne­aşteptate dintr’un film şi capriciul a condamnat-o la continuarea rolului în viaţa de toate zilele. S’a zbătut, a rezistat, degeaba. Legenda a fost creiată, legenda a triumfat. Dintr’o fată zdravănă, proaspăt sosită dela Nord, s’au inspirat mii de femei sub­tile, s’au scris cărţi, s’a răspândit o poruncă : — Fii fatală, Doamnă! Şi doamna s'a executat, a devenit blondă, şi-a tras sprâncene dispreţui­toare, şi-a lungit gura şi a slăbit. Privea bărbaţii printre genele ple­cate, buzele se zbateau chinuit şi spunea tuturora că urăşte viaţa; mai spunea că nu imită pe nimeni şi că are sufletul obosit. Adora rochiile strimte şi negre. Se plimba prin ploaie cu paşi mari şi rimmel-ul i se preschimba în dâre triste, îşi frângea mâinile în faţa u­­nui gândac, iar spatele i se încovoia sub toată durerea lumii. Prietenele îşi băteau joc de ea, dar ea zâmbea stins. Atunci o imitară şi ele şi ast­fel s’a produs invazia femeilor fa­tale. Le vedeai peste tot, în tram­vaie, baruri şi cafenele. Purtau guleri Stuart şi îşi râdeau frunţile. Şi se credeau fatale... Bărbaţii, întâi interesaţi de nouta­tea asta pe piaţă se învârteau ono­raţi în jurul acestor fiinţe extrava­gante. Le priveau aproape cu tea­mă şi căutau să fie cât mai spiri­tuali. De folos insă, la aşa ceva nu rezistau vampele şi răspunsurile lor -Şoptite erau comori de naivitate. Căci ele altceva aşteptau: scanda­­luri sângeroase, dueluri cu răsunet, ruină şi omor. Asta era atmosfera prielnică, desvoltării fatalităţii. Le trebuia sânge, sânge de om, a­­dus in păni de lapte, la patul lor stingher. Le trebuia bani, bani cât mai mulţi, ca să le dea apoi foc, su­râzând sarcastic. Le trebuia un amant ucis în duel, spre a călca nepăsătoare peste ca­davrul său, in drum spre maniculă. Da, aveau nevoie de reclamă, căci e trist să fii fatală şi să nu te ştie nimeni. E plicticos, s’o ştii numai tu. Şi e greu să stai mereu cu genele plecate ! Bărbaţii insă, n’au înţeles 00 H *0 cerea. Ei ofereau prăjituri în loc de bijuterii şi un mărţişor în locul unei viile. Vorbeau de afaceri, de griji, de datorii. De dueluri nici pomeneală ! De ruină, nici gând! Care să fi fost pricina ? Şi pen­­tru ce nu au fost înţelese aceste făp­turi lihnite ? A rămas un mister ne­lămurit. Cert este însă, că după câţi­va ani, numărul femeilor fatale a început să descrească. Poate unde nici gulerele Stuart nu mai erau Ic modă şi nici filmele cu suedeza lan­guroasă n’o mai arătau sub acest aspect banalizat. Şi s’au acoperit frunţile cu păr şi buzele s’au desenat­ă la Joan. Şi fe­­m­eia fatală a murit ! Trăiască femeia fatală ! PANDORA „VALCOV“ SITOZIT PERMANENT WRE NEGRE (rauar) VINURI ALESE Str. BIS. ENEI 2 TELEFON 4.11.41 I Flori inimoase Sere proprii FLORĂRIA LILIUM ■. Telefon 3 87.53 PIAȚA AMZEI Ce ru­ează ie: ABO: Furtună în inimi şi jurnal O. N. C. SCALA: Amanta secretă şi jurnal de război TRIANON: Giuliano de Medici CAPITOL: Infamie şi jurnal. FEMESI­A: O seară la Holywood. BD. PALACE: Prinţul din Silovca VICTORIA: Sângele nu iartă SELECT: Femeea eterna poveste şi jurnal ARPA: Eroismul din răsărit şi jur­­nal. CORSO: Indiscreţii şi jurnal. NUSSA: Tragedia imperială şi tru­­pa de revistă. MARCONI: Un vals la miezul nop­ţii, jurnal şi revistă. OMNI­A: Cântăreţul poporului jur­nal şi revistă. GLORIA: Valsul dragostei şi jur­nal O sărbătorire Sâmbătă 1 şi Duminică 2 August a. c. talentatul şi apreciatul artist Vasile Brezeanu, sărbătoreşte trei de­cenii de apostolat în slujba teatrului românesc. Cu această ocazie are loc la Teatrul Municipal o festivitate în cadrul căreia se va reprezenta piesa „Extemporalul” care a cunoscut unul dintre cele mai mari succese atât pe scena teatrelor din Bucureşti cât şi din cele mai depărtate colţuri ale provinciei. Festivitatea va avea loc la orele 8­2 seara. SEM­­SUR­ I Urmare din pag. l­ aJ osebire cele cari se refereau la sentimentul in care trebuia să fie jucat un rol —­a org­iat confuzii regretabile nu nu~.­mai cu privire la scene din piesele lui ci şi la roluri tin­tregi­ Motivul pentru care indica­ţiile scenice ale lui Shew sunt mai complicate decât cele ala lui Shakespeare îşi are origina in faptul că Shakespeare avea nevoie numai de câteva speci­ficări în cursul dialogului în­­tr’un teatru care era sub di­recţia lui personală, in vreme ce Shaw nu putea să supra­vegheze personal punerea pie­selor lui în scenă, dat fiind că a fost jucat — la început cel puţin — în special în străină­tate (Germania, America, Au­stria). Şi chiar dacă ar fi fost posibilă această supraveghere, experienţa lui Shakespeare l-a avertizat pe Shaw că trebue să aibă grijă de generaţiile viitoare ca şi de acea massă de cetitori cari trăesc prea departe de sălile de spectacol ca să se familiarizeze cu ope­rele dramatice asistând la re­prezentarea lor. Indicaţiile lui Show pot sfi apară ca simple bucăţi de sa­tiră literară. Pentru noi, ac­torii, însă, ele sunt de o ne­cesitate vitală, înainte şi pe­ste dispoziţiile pur tehnice co­mune tuturor pieselor şi cari nu au nevoie să fie scrise. Ro­stul unei indicaţii scenice nu o să spună actorului cum trebuie să joace, ci să-i spună ce are de jucat. Efectul urmărit este unul singur, dar manierele cu cari ajungi la el sunt nenumărate. Aici, intervenţia lui Shaw G prodigioasă.

Next