Rampa, decembrie 1942 (Anul 2, nr. 53-54)
1942-12-06 / nr. 53
Anul II. No. 53 Dumnica 6 Decemb. 1942 Prețul Lel 10 TrATEAl A* ii cInCMATOCRATICX Director sGEORGE GREGORIAN de PETRU MANOLIU Literatura dramatică nu cunoaşte decât cinci autori cari au adus, în scenă, supranaturalul sub forma unor umbre: Eschyle, Seneca, Shakespeare, Voltaire şi Hauptmann. Dar, dacă faptul acesta al introducerii într’o acţiune teatrală, a unui spirit, este explicabil la primii patru, el pare cel puţin surprinzător la un autor contemporan cum este Gerhart Hauptmann. Este adevărat că, autorul „Iiphigraei la Delphi“, a crescut sub tutelele lui Shakespeare şi Goethe, şi deci era natural ca Întreaga sa activitate să se resimtă de prezenţa lor. Numai că, asta nu explică de ce Hauptmann aduce şi el în scenă o umbră. Epoca elisabetană şi publicul pentru care Shakespeare l-a scris pe „Hamlet“, îngăduiau o familiaritate cu lumea de dincolo, şi se acoretau foarte bine cu toată gama unor superstiţii specifice credulităţii şi naivităţii. Nu ar fi aparţinut veacului său şi n’ar mai fi avut nici un public, în clipa în care Shakespeare ar fi refuzat să facă din spirite personagii de tragedie. Dar, de aici, nu trebuie să deducem că, adevărata cauză pentru care Shakespeare aduce umbre pe scenă, stă în faptul că publicul sau epoca îi cereau acest lucru. Prezenţa supranaturalului în opera shakespeariană are o explicaţie în însăşi structura geniului aceluia care ni l-a creat pe „Hamlet“. Nu e locul, în această notă, să arătăm care este funcţiunea supranaturalului la Shakespeare, însă ceia ce trebuie să reţinem din felul în care ştie să ni-l prezinte, e că Shakespure era convins de existenţa acestui supranatural. Forte mai convins chiar decât Eschyle şi Seneca, deoarece noi unul de aceştia nu reuşesc să aducă umbra atât de firesc şi de logic încât chiar şi noi scepticii, de azi, s’o primim ca pe un motiv de emoţie şi conflict dramatic. Şi asta probabil fiindcă adevărata receptivitate a misterului este o consecinţă a creştinismului, nu o stare sufletească a antichităţii, deşi chiar şi Homer vorbea de umbra lui Achile. Cât priveşte de încercarea lui Voltaire de a aduce în scenă o umbră, nu trebuie să ne reţină, deoarece ea a fost făcută pentru a-l hulii pe Shakespeare. Prea sceptic şi prea lucid, Voltaire nu credea în supranatural, aşadar nu e de mirare dacă încercarea sa provoacă mai curând compătimirea, deşi epoca sa, cu tot raţionalismul enciclopedist, nu era refractară supranaturalului. Doar Goethe era contemporan cu Voltaire, când, a avut intuiţia lui Faust. Voltaire însă n’a crezut un nimic, nici chiar în geniul său, şi poate de aceea şi-a îngăduit să vorbească despre orice cu o egală uşurinţă El este precursorul scepticismului şi al lucidităţi veacului al XIX care se întinde, — paradoxal, — până în anul 1939 când începe secolul al XX- lea Nu este iarăşi locul să arătăm cam sunt caracteristice1«1 acestui început de nou veac. E suficient doar să atragem atenţia că acestui nou veac, Hauptmann îi dăruieşte o operă în care supranaturalul este repus în drepturile sale shakespeariene. Umbra Kleytemnestrei care apare în „Tphigenia la Delphi", cuprinde o semnifcaţie de trebuie să ne reţină atenţia, mai cu seamă dacă nu uităm că poeţii sunt, prin natura lor profeți. '^'fiSestruTR Kalse Soreanu joacă la Teatrul Municipal în DAMA CU CAMELII M 1 Maeștrii! Nicolae Soreanu a fost invitat de Teatrul Municipal să joace rolul Duval tatăl din .,Dama cu camelii“. Marele artist, abea întors din turneu, a aceptat să apară în acest rol în care — după cum se știe — a realizat o mare creaţie, alături de tinerii săi parteneri Madeleine Andronescu şi George Mărutză. „Dama cu camelii“ se anunţă astfel ca un spectacol deosebit de interesant pentru care direcţia Teatrului Municipal nu precupeţeşte nici un sacrificiu. Montarea ce se pregăteşte capodoperei lui Alex. Dumas-fiul şi care va costa peste un milion lei, va fi slujită după cum se vede şi de interpreţii cei mai potriviţi. Pentru întâia oară Margueritte Gautier, va fi reînsufleţită de o actriţă care are vârsta rolului şi o înfăţişare conformă cu viziunea autorului. La fel Armand Duval este tânăr, fără ajutorul fardurilor. Alături de acești interpreţi, în cadrul romantic al epocei, prezenţa maestrului N. Soreanu aduce contribuţia marei sale personalităţi artistice întregind o distribuție strălucită. " bărbierul din Sevilla" la Opera din Cluj - Timişoara Un spectacol strălucit, aclamat de o sală tixită, după care s’au fotografiat protagoniştii, „Figaro“ (Baritonul Moarcăş) „Rosina” (soprana lirică Lya Hubic) şi dirijorul Leontin Anca. D-ra Hubic va spre un acelaş rol la Opera din București, în cadrul schimbului artistic intre cele două opere* Redacţia şi Administraţia Calea Victoriei No. 31 etaj I Telefon 4.47.60 500 lei particulari 2000 Iei Instituţii 8000 lei abonamente cu publicitate ABONAMENTE VINURI MOTT PESTE TOT n nou debuşeu pentrui noştri In numărul 50 al „Rampei”, la articolul meu, Intitulat „Sugestie pentru Opera Română,” am dat câteva soluţii menite să pună capăt şomajului la Opera Română, prin crearea unei secunde companii lirice, care să dea spectacole de operă in toată ţara românească, fiind obligaţi şi protagoniştii Operei, — artişti consacraţi, — iar nu numai elementele tinere, să participe prin rotaţie la aceste turnee ale Operei Române. S’a produs tnsâ o regretabilă eroare de tipar In acest articol , prin inversiunea unor capitole. Credem că cititorii au putut și singuri face îndreptările cuvenite pentru continuitatea ideii, cu ajutorul cifrelor ce am pus la fiecare propunere. Se poate vorbi de o nouă întreprindere a Operei, îndată ce se hotărăște un turneu permanent al ei. Totul însă depinde, de persoana care va fi delegată să ia răspunderea acestor turnee ale Operei. In prima linie trebuie un mare animator. Numai în cazul acesta turneele Operei nu vor fi o sarcină pentru stat, ci din potrivă, vor aduce Încă venit In astfel de proporţii că s’ar putea ajunge să ceară o subvenţie mai mică din partea Statului şi in acelaş timp s’ar putea chiar mări salariile artiştilor In general, dânduii-se astfel posibilitatea să ducă o viaţă corespunzătoare rangului lor social. Organizaţia acestei trupe , permanente volante de turneu ca să aibă randament, cere un mecanism complicat şi bine pus la punct,, după modelul aplicat in Spania, alte ainei, cred ca pentru salvarea prestigiului artei lirice şi dramatice in ţară şi pentru realizarea unei adevărate opere de cultură pe acest tărâm, va trebui ca Direcţiunea Generală a Teatrelor şi Operelor, acceptând acest proect de trupă lirică permanentă să fixeze totodată şi norme noul după care se vor face în viitor turneele. Directorul Operei, d. Tiberiu Brediceanu, la râvna ce-l Însufleţeşte, a dat o probă de turneu, făcută astă vară la Braşov şi Sibiu. Turneul acesta a fost făcut pentru ca să se demonstreze minorităţilor, destoinicia noastră pe acest tărâm, dar a tasumat şi ran deficit financiar. Dar d. director Brediceanu se gândeşte mereu la descongestionarea trupei de Operă. In această privinţă am o propunere. Desigur, că unii dintre protagoniştii Operei Române, nu mai corespund necesităţilor, din cauza vârstei înaintate. Dar trebuie să se procedeze altfel, decât până acuma. Şi anume, până la apariţia nouei legi a Teatrelor şi Operelor, sâ se prezinte D-lui ministru al Cultelor şi Artelor un amendament care sâ aibă la vedere situaţia excepţională pentru acei câţiva protagonişti, cari sunt adevăraţii fondatori ai Operei, amendament care să prevadă sporul necesar unei demne pensionări, sub forma unor gradaţii la fel cum se acordă la Învăţământ (gradaţie după merit). Să se mai acorde celui pensionat un spectacol în beneficiul lui, şi totodată ca o încoronare a activitâţii sale, să facă parte în viitor şi din consiliul operei, in mod onorific, cu dreptul să-şi spună cuvântul şi să dea sugestii. In felul acesta, cred că cei scoşi la pensie pentru vârstă ori scăderea mijloacelor vocale, vor avea mulţumirea sufletească reală şi vor conveni să iasă la pensie. Altă categorie de cântăreţi cari nu corespund cerinţelor, să fie pur şi simplu licenţiaţi. Astfel, chiar dacă se descongestionează opera anul acesta prin ieşirea la pensie a celor mai la vârstă peste câţiva ani vom ajunge în aceiaşi situaţie ca cea de astăzi, prin afluenţa de noui absolvenţi ai Academiei de Muzică. Dacă însă se aplică formula turneului în provincie, nu se va mai produce nici o tulburare. E momentul să mă îndrept pe calea aceasta către directorul „Universului”’ şi să-i fac acest apel , călduros. Domnule Stelian Popescu, De la care eşti fiu de preot, care ai clădit de Prof. M. VULPESCU biserici pentru rugăciune edificii impunătoare pentru studenţi, ascultă glasul unui alt fiu de preot, care prins de vrăjile cântului ce am moştenit din strămoşi şi care am coliniat ca artist in lumea largă, văzând astăzi cum ţara noastră e plină de artişti, care din păcate sunt ursiţi să cânte la «fiii proaste, fără acustică, o vreme ce in străinătate sunt priciţi cu braţele deschise Domnule Stelian Popescu, ascultă glasul unui luptător pentru reînvierea artei lirice române, care este şi glasul tuturor artiştilor cânăreţi şi a românilor iubitori de muzică, şi fă ca Opera să aibă un adăpost demn de ea la ţara românească la iniţiativa şi deschide lContinuare în pag. 3-a) D. Camil Petrescu chemat să pună in scenă la Teatrul National D. Liviu Rebreanu, Directorul General al Teatrelor, a invitat pe Camil Petrescu să pună în scenă „Hyménée“ de Edouard Pourdet la Teatrul Naţional. Este o piesă scrisă în timpul războiului actual, care se reprezintă la Paris aproape de doi ani în şir. .Autorul este cunoscut publicului românesc pentru că a fost în repetate rânduri jucat la Bucureşti. încă mai dăinueşte în amintirea tuturor, marele succes obţinut la Studio de comedia sa „Timpuri dificile“, „Hyménée“, va avea ca principali interpreţi pe d-ni: Valentineanu, C. Antoniu şi Motoc şi pe d-nele: Uly Popovici, Eliza Petrăchescu, Nora Peyov, Fifi Mihailovici şi Migri Nicolau. Repetiţiile au început erL *«s. T. 1- 1 III D. CAMIL PETRESCU fi *&?B9Sr Actorul x- y. soseşte de curând într’un oraş de provincie îndepărtată, cu o piesă de mare succes. Ajuns pe la cinci după masă, se gândeşte ca până seara să mai colinde oraşul unde avea şi prieteni şi cunoştinţe şi admiratori. Tot rătăcind pe străzi, iată că, deodată, de la* un colţ, îi răsare în cale cineva pe care mai-mai să nu-1 recunoască. — Eusunt cutare şî cutare, şopti provincialul jenat că actorul îl uitase. — A, da, desigur, îmî amintesc.. Ce ţi-i Şi cu memoria asta, domnule. Păstrează toate fleacurile, şi uită tocmai esenţialul.. Ce mai faci? — Bine,... de, cu vremurile, cu greutăţile... — Ai ieşit la pensie? — La pensie? Păi sunt din anul când..— Da? făcu actorul curios şi nereuşind să-şi aducă aminte dacă l-a cunoscut cândva. Insă tocmai când se silea să-şi amintească şi cu o clipă înainte de-a renunţa, provincialul îi spune precipitat şi cu multă jenă: — Sunt la pensie din anul când v’am împrumutat 2000 lei... Eraţî cam strâmtoraţi... Se întâmplă.. Insă acum aud că vă merge bine... Două mii de lei la mata, azi, sunt o nimica toată, însă mie mi-ar prinde tare bine, aşa că, dacă aţi vrea... — Sigur, îmi amintesc, îl întrerupse spontan actorul- Te rog să mă ierţi, însă cum Şi eu în lumea artelor emit bancnote ca şi B. N. R.-ul, îţi voi plăti datoria in maneta mea. Spunând astea, scoase cinci bilete pentru spectacolul de seară, i se întinse provincialului care le luă zăpăcit de replică, și dispăru în amurgul care se lăsase între timp.. Rămas cu biletele, provincialul porni spre casă și, în drum, se abătu pe la prăvălie să ia ceva pe datorie. Și, din una ’n alta povesti patronului întâmplarea. — Unde-s biletele? făcu acesta entuziasmat. — Iată te! — Cât fac? — Păi știu eu! — 2000 lei!.. î ţi ,iau pe ete mai, fă de cinci sute... Vrei? — Mai întrebi, răspunse pensionarul zăpăcit deabinelea, înţelegând abia atunci câtă dreptate avuse actorul când îi spusese că, în lumea lui, emite şi el bancnote. Serbarea Marinei Române la Radio Bucureşti Duminică 6 Dec., a. c. de Sf. Nicolae,, ocrotitorul pescarilor şi marinarilor, la orele 18 se va difuza la posturile noastre de Radio o oră în, Tinată Marinei române. D Vice Amiral Nicolae Păiş Ministrul Marinei va pronunţa un cuvânt către marinari. Se va difuza cu această ocazie scenariul radiofonic „Victoria e a noastră” scris special pentru această fesdvitate de către d. Al. Mitic, talentatul scenarist consacrat de mult de realizările d-sale. Din distribuţia scenariului menţionăm pe d-nii: Nicolae Brancomir Marcel Gingulescu, d.rele : Jenny Argeșanu, Nadia Ștefănescu și mice florentina Fatiade. Regia technică d. Dem. Psatta. BÂRFEALA de TRAIAN VARAŞTEANU Cel mai important proces menit să influenţeze intr’un fel sau într'altul viaţa şi destinul actorului este fără îndoială BARFEALA. Inerentă vieţii de teatru indispensabilă, bârfeala reprezintă pentru actor, actul cel mai consumat al existenţei sale. După cum Edelweisul nu poate trăi fără tăria ameţitoare a culmilor, tot aşa actorul nu poate trăi fără bârfeală. Când este supărat sau vesel, obosit sau proaspăt, fericit sau la capătul pesimismului, în succes sau în plin fiasco, actorul bârfeşte. Bârfeşte în cabină din cidişe la cafenea sau acasă. Ar bârfi şi in scenă dar nu se poate. Aitorul bârfeşte mereu şi cu orice prilej, ca să diminueze valoarea celor cari nu sunt de faţă şi ca să fie pe plac celor cu care discută. Bârfeşte ca să se autosugestionee de lipia valorii celorlalţi, punându-şi în valore persoana sa. Câteodată bârfeşte numai ca să se amuze. Dar asta se întâmplă mai rar. Bârfeala cabotinului este neinspirată, neconvingătoare, mai ales că după ce te bârfeşte prostul se simte cu musca pe căciulă şi când te întâlneşti cu el lasă ochii în pământ. Actorul deştept însă bârfeşte cu prestanţă, documentat şi cu autoritatea criticului pregătit, iar când te întâlneşti cu el, te mai şi sfidează. La început actoraşul bârfeşte din patimă, pe urmă din obişnuinţă. Am putea spune că în primele lui manifestări de bârfeală, este sincer, entuziast, curat, debitul lui verbal având ceva de predică, de luptă, de critică cinsttă. Mai târziu însă devine sceptic, şiret, fal şi ipocrit. Bârfeala sa devine veninoasă, rea, şi permanentă ca un tic nervos, devine ţară sufletească. Oare dacă toţi actorii ar fi talentaţi, inteligenţi, fini şi pregătiţi, s’ar mai băi fi în teatru? Eu cred că da pentru că actorul este în primul rând om şi pe urmă artist.