Rampa, aprilie 1943 (Anul 3, nr. 69-72)

1943-04-04 / nr. 69

ANUL III — NR. 69 8 PAGINI 15 LSI DUMINICA 4 APRILIE 1934 VINURI MOTT PESTE TOT TEATRALA şl CINEMATOGRAFICA director: GEORGE GREGORIAN Redacţia şl Administraţia CALEA VICTORIEI Nr. 31, Etaj I Telefon 4.17.60 ABONAMENTE: 3000 lei instituţii •­­ 1 700 lei particulari m Marea contusie a Teatrului de TOMA VLADESCU Sfârşeam deunăzi arti­colul nostru arătând că Teatrul Naţional nu-şi poa­te servi marele lui reper­toriu tocmai pentru că îi lipsesc marii actori cari să ducă pe umerii lor atâta nobilă şi covârşitoare po­vară — actori însă cari de fapt nu lipsesc, dar s’au risipit la celelalte teatre, fiindcă Naţionalul nu i-a mai putut păstra... O lege a teatrelor, intransigentă desigur şi perfect biuro­­cratică, impune şi pe ac­tori, ca pe toţi funcţionarii Statului, la tristele rigori ale limitei de vârstă care, după 50 sau 55 ani mi se pare, interzice artistului să mai aibă talent, vieaţă şi putere de muncă, îi in­terzice, cu un cuvânt, să mai poată servi Teatrul. Dac’ai trecut de cinci­zeci de ani aşa­dar nu-l mai poţi juca — la Naţional bine înţeles — nici pe Re­gele Lear de pildă, deşi, mi se pare, sublimul rege ne­bun este cel puţin septua­genar... Veţi recunoaşte că este un lucru foarte curios... Curios desigur pentru ac­tori ! Fiindcă dacă il poţi înlocui pe un arhivar la percepţie, cu un arhivar mai tânăr la aceeaşi per­cepţie, aş vrea să văd to­­tuş cum îl vom putea în­locui pe Nottara în Lear dacă nu vom face apel la Storm­ de pildă, — Iau cum îl vom găsi pe Oedip dacă nu ne vom resemn­a să i-i cerem lui Tony Bu­­landra, aş zice! Fiindcă, vedeţi d-voastră — şi aici este tot secre­tul ! — marii actori se nasc mult mai puţini, de­cât... marii arhivari ! Dar legea nu vrea să ştie, — şi vedem că până astăzi nimic n’a venit să-i schimbe aceste triste ca­pricii... Cum prinde că un actor, la Naţional, a ajuns în culmea gloriei —­­ glo­rie pe care a dat-o Tea­trului ! — atunci îl scu­tură energic de mână, îi cere biletul de vaccin, le­gitimaţia, hârtiile şi actul de naştere mai ales... Cum şi-a permis să mai joace ? El nu ştia că nu se mai poate? A trecut cu două luni sau trei de vârsta pre­văzută în statutul funcţio­narilor publici — şi doar lucrul e scris negru pe alb: la vârsta aceasta nu­, ci un actor, în Teatrul Na­ţional, nu mai poate să aibe talent Iar dacă-l re­clamă Shakespeare sau Sor­phocles, Goethe, Schiller, Răcîne sau Pirandello sau Shaw — domnii aceştia să tacă, nici ei n’au citit Sta­tutul. Cam aşa se petrec lucru­rile... Marelui actor i se dă pensia şi i se fac talentul. Apoi este dat afară pe o uşe care se închide în ur­ma lui ca să nu mai pă­streze decât golul imens rămas — şi poate câţiva a­­dolescenţi cari se vor cre­de stăpâni, dar nu vor fi decât foarte puţin­i şi mai ales vor rămâne să nu mai priceapă nimic Embrasserez-vous la fumée D'un nom qui passe et luitl Şi într’adevăr din a­­ceşti mari actori începe să nu mai rămână cu timpul decât un nume care stră­luceşte într’un fel de fum depărtat... Goniţi din ma­rele teatru, ei au trecut în teatrele mici — dar aici ei n’ar mai putea să fie de­cât o destul de palidă a­­mintire a lor ! Ca nişte prinţi aduşi să susţină dia­loguri vulgare — albatroşi condamnaţi să rămână mari pe ţărmuri atât de mărunte... Cu un singur cuvânt, în timp ce Teatrul Naţional respinge tocmai actorii mari — de cari el singur are nevoe: el singur joacă marele repertoriu — aceşti actori au fost obligaţi să se risipească prin teatrele comerciale care ştim bine că n’ar avea neapărat ne­voe de Storin, de Bulandra sau de Bulfinschi pentru măruntele lor preocupări.. Fără ei însă, Naţionalul nu va putea să joace vala­bil nici Oedip, nici Fal­staff, nici Lear ! Iată atunci trista confu­zie care va trebui să înce­teze! Şi fiindcă e vorba de „limită de vârstă”, n’ar fi rău poate ca rigorile ei să se aplice în definitiv chiar legii teatrelor... O lege destul de bătrână! O lege care fără îndoială că a trăit destul.... marietta Sad­ova D-na Marietta Sadova, inte­lectuală de rasă, marea artistă de compoziţie a scenei româ­neşti, reprezintă credem noi tipul ideal de profesoară de con­servator. Femee inteligentă, de o rară cultură, elevă a Susanei Déprés la Paris, cu un talent pedagogic înăscut, cu o râvnă neobosită întru cercetarea tu­turor problemelor ce condiţio­nează o bună formare a tinere­lor elemente de teatru, d-na Marietta Sadova a dăruit recent actorului român, o minunată carte de studii. Parteneră a lui Nottara şi De­­metriad, Iancovescu şi Storin, Lucia Sturza Bulandra şi Ma­ria Ventura, interpreta lui: Oscar Wilde, Wedekind, Schil­ler, Edmond Rostand, Ibsen, Leonid Andreiev, Marcel Achard Sacha Guitry, Shakespeare, şi Thomb­on Wilder în : „Lulu“, „Soţul ideal“, „Desiré“, „Enric al IV“ „Oraşul Nostru“, „Cirano de Bergerac“, „Don Carlos“ şi „Amfisa“, apoi în „Titanic Vals“ şi „Surorile Aman“, d-na Sadova aduce prin prezenţa sa pe scena românească parfumul actriţei distinse fi femeii supe­rioare. Despre George Enescu, sau scris în presa românească şi în cea internaţională mii de recen­zii, privind arta lui instrumen­tală, s’au făcut conferinţe şi s’au publicat şi mici studii de anali­ză asupra operii lui componis­tice, multe şi drepte adeveriri pli­ne de o recunoaştere cinstită a covârşitoarei lui personalităţi. Când se va ivi însă biograful de talent care să scrie primul volum despre viaţa şi opera acestui ti­tan, George Enescu va deveni un isvor sacru la care se vor adăpa mereu toţi cei însetaţi de frumu­seţea armoniilor, ca şi istoriogra­fii muzicei. Atunci se vor scrie tomuri multe, aşa cum s-au scris şi se vor mai scrie despre: Mo­zart, Beethoven ,Wagner, etc. Rândurile de faţă, sunt doar un modest omagiu lateral pe care îl facem omului, căci prea este incomensurabilă arta lţii ca să ne putem încumeta să-l pri­vim şi pe aceastălaltă latură. După Mihail Eminescu, geniul poeziei româneşti, şi Nicolae Iorga, genialul dascăl al Neamu­lui, George Enescu, — întemee­­torul muzicei româneşti culte, — este a treia mare glorie naţio­nală, pe care nordul Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt ne-a dăruit-o spre fericirea şi mân­dria poporului nostru. George Enescu nu coboară din vre-o strălucită generaţie de mu­zicanţi, nu e chintesenţa vre­unei generaţi de mari compozi­tori, ci vlăstarul uneia de mici agricultori. Geniul lui a ţâşnit din pridvorul modestei căsuţe din satul Liveni, ca un cântec de ciocârlie, drept către Soare, pen­tru ca din strălucirea şi dogoarea astrului să-şi ia nimb de lumină appoloniană şi să deschidă ţării lui drum de armonii divine în lume. • Ca virtuos violonist interpret, ca pianist de rafinată sensibili­tate, ori ca fascinator şef de or­hestră, marele muzician a cu­­treerat ani de-a rândul — aproa­pe toată tinereţea lui, — Europa şi cele două Americi, ducând peste tot, ca un trubadur, odată cu arta lui minunată de execu­tant, farmecul peisajului româ­nesc din capod­operile lui sim­fonice. O mai substanţială propagandă ca aceea făcută prin artă nu se poate şi un mai desăvârşit pro­pagandist ca George Enescu, nu putea avea ţara noastră. Ori, tocmai din cauza călătoriilor lui printre străini, era un eveniment epocal să putem asculta şi noi pe vremuri un concert Enescu, la noi acasă. Dacă nu era acea mare iubire a lui de Neam şi de pământul natal, acea nostalgie a primelor impresii şi amintiri din copilărie care să-l cheme cu glas tainic, poate că doar auzeam de el, dar nu l-am fi venerat ni­ciodată. In marile clipe de încordare ale poporului său, George Enescu fost prezent şi toată munca şi arta lui, le-a pus în slujba Pa­triei şi a lor săi. El a dat primele îndrumări temeinice pentru organizarea mişcării muzicale, pe tinerii ar­tişti compozitori i-a ajutat cu largheţă de nabab, dându-le con­cursul său efectiv pentru afir­mare şi stimulându-i prin pre­mii şi exemple de muncă persoo­­nală. Pe de altă parte, societăţile şi organizările în scop filantro­pic, festiv, cultural, au găsit in sufletul şi în arta lui Enescu cel mai desinteresat sprijin. A cântat peste tot, a cântat pentru toţi, — buni sau răi, — fără să-şi precupeţească nici să­nătatea, nici munca, nici arta. Dar colindul prin spitalele de răniţi cu vioara la subsuoară, — atât în primul război mondial, cât şi în cel actual,­­ pentru ca din arcuşul lui vrăjit să picure balsam alinator în sufletele ero­ilor imobililizaţi în patul de su­ferinţă?! Pentru George Enescu, studiul serios aprofundat, munca de fie­care zi, de fiecare clipă, este ma­rea sat­ifacţiune a vieţii, este ra­ţiunea de existenţă însăşi. De o modestie care întrece orice în­chipuire, se furişează stângaci prin lume ca să nu fie observat; iar exploziile de admiraţie ale publicului îl stânjenesc. Nu-i plac vorbele goale, — „nimicurile“, cum spunea el o­­dată, — şi nici linguşirile, care-l întristează. Nu umblă după glorie, fiind­­că geniile adevărate simt mai mult povara decât bucuria glo­riei. (Continuare în pag. 3-a) George Enescu de NICOLAE LAZAR ÎNTOARCERE Sfânt desface soarele umbrela Peste oameni, peste cai şi gând. Vino vis şi culcă-te sub mână ! Treceţi amintirilor la rând.. Mâine poate, prin noroi din nou, Voi uita că-s om şi-am să blestem. Vino viaţă şi-aplecaţi pe brânci, Să visăm atât cât mai putem. Camaradă bună, eşi mai Tafe — Chipul tău de aur și de har, Imi aduce-aminte de femeia Ce-a rămas plângând la Krasnodor !... VIRGIL CARIANOPOL Din volumul „Poeme de pe front" sub tipar. 1)

Next

/
Thumbnails
Contents