Rampa, februarie 1944 (Anul 4, nr. 114-116)

1944-02-13 / nr. 114

Lomul Astor si^cutează la Bu­rsă Detalii istorice privitoare la s­cufundarea vasului „TITA­NIC"' ocazionate de turnare­a filmului cu acelaș nume al casei „Tobis" jk N­ici un naufragiu, înregistrat vreodată în istorie, nu a cutrejssu­­fug­rat mai mult lumea, decât catastrofa transatlanticului de lux „TITANIC*", care s’a scufundat la prima călătorie, lovindu-se în Aprilie 1912 de un ghețar cu care ocazie au pierit în valuri sute de persoane. Insuficiența aparatelor de salvare, a făcut ca această ne­norocire să fie mai mare decât ar fi fost nevoie. Motivul scufundării a fost o manevră de bursă a unor speculanţi fără de scrupule. Dra­ma vasului „Titanic“, care renaşte acum pe peliculă, se ocupă în pri­mul rând cu motivele fundamentale ale acestei catastrofe, care a fost mai mult decât o senzaţie de toate zilele. Două personalităţi intre personalităţile zugrăvi­­gja­te în acest film, apar în mod mai precis profilurile a două Personalităţi. In primul rând bru­talul, nervosul SIR BRUCE ISMAY, preşedintele lui White Star Line( so­cietatea, care a construit imensul transatlantic de 45.000 de tone, cel mai mare din acea vreme. Surmele investite în acest vapor au fost aşa de mari, încât societatea de naviga­ţie de altfel bine fundată, a început să se clatine. Acţiunile au început să se scadă la bursă, cu toate că întrea­ga lume ştia că TITANIC este cel mai mare şi luxos vas de pe lume. Sir Ismay ştia însă singur că ,,Ti­tanic" era şi cel mai rapid vas de pe hune şi destinat să răpească transa­tlanticului german ,,KRONPRINZES­SIN CÄCILIE”, panglica albastră. Ismay nu este altceva decât un cal­culator rece a cărui morală ia sfâr­­acolo unde începe să fie vorba de bani şi a cărui brutalitate începe odată cu banul. Prin oamenii săi de încredere, el face to­i posibilul pentru a scădea şi mai mult la bursă acţiu­nile societăţii. Nu se uită la nimic, astfel încât capitaliştii mărunţi în­cep să vândă de teamă acţiunile so­cietăţii White Star. Ismay se bucura dinainte la gândul că el va fi singur cumpărătorul ieftin al acţiunilor scă­zute, şi atunci când lumea întreagă va şti, ceea ce înainte ştia numai el. anume că vasul ,,Titanic'’ va deţine recordul mondial de viteză Pe apă, atunci cursul acţiunilor se va urca la Bursă şi el va fi câştigătorul mai multor milioane de lire sterline. Cum însă jocul la bursă nu este o acţiune ce poate fi dirijată după voinţă, cursurile nu încetează să scadă şi ori­ce încercare făcută de Sir Ismay de a le opri la un punct minimal, nu reuşesc. Preşedintele lui White Star Line, se convinge că dues o luptă îm­potriva unei puteri anonime, groaz­nice. Cu toată viclenia lui, se pare totuşi că de partea cealaltă este unul şi mai şiret. Şi aşa este vorba de lordul Astor, miliardarul, marele spe­culant al Bursei, care are nervi şi mai bun, şi dispune de o rezervă şi mai mare Soarta a vrut ca lordul Astor să fie el însuşi o victimă a acestui groaznic naufragiu, a acestei Întreceri de Bursă. Cu toate preve­nirile, cu toate mijloacele insuficiente de salvare, „Titanicul’’ trecea prin zona periculoasă a gheţarilor, în ma­ximul de viteză. Ciocnirea cu imensul gheţar a sfâşiat vasul de la proră pâ­nă la puntea de comandă. Profilul lordului Astor e turnat ca din oţel. Dar el este şi maleabil, poa­te fi şi cinic, arogant, încrezut, lipsit de orice expresie, dar mai ales de caracter. Nimic în el nu arată o tră­­satură omenească, ci numai calcu­lul rece. Preşedintele societăţii Withe Star Line, Sir Bruce Ismay, a fost încre­dinţat lui Ernst Fü­rbiinger. El a rea­lizat una din cele mai impresionante creaţii. Rolul lordului Astor, jucat de Kari Scönhöck, este aşa cum ne închipuim un miliardar, cu tot ş­iret­­licul lui fanatic pe care-l caută să-l ascundă sub masca gentlemanului. Creaţia lui Scönböck este într’adevăr remarcabilă. Căpitanul vaporului, personajul care era silit să stea între ciocan şi nicovală, căpitanul Smith, a fot ju­cat de Otto Wernicke, încercarea de a pune pe seama căpitanului Smith cele 1500 de victime ale naufragiului este una din acele manevre ale finan­­­­ţei internaţionale. Chiar dacă tribu­nalul din Londra a ajuns l­­Convin­gerea că vina se datoreşte căpitanu­lui, care s a scufundat odată cu vasul său, aceasta nu înseamnă că în­ rea­litate lucrurile s'au petrecut la fel. Printre celelalte personagii remar­căm pe Kirsten Heiberg, Theodor Loos, Hans Nielsen, în rolul primu­lui ofițer, singurul care și-a dat sea­ma de nenorocirea ce se pregătea, Sibille Schmitz, Monika Borg Sepp Rist, Karl Danemann, Peter Voss, etc. Muzica a fost scrisă de Wer­­ner Eisbrenner, Regia: Harald Bratt. Filmul este una din cele mai miș­cătoare realizări ale cinematografiei transpunerea pe ecran a unei trage­dii care a cutremurat în cea mai mare măsură pământul. ,11AMPA. Duminică 13 Februarie 1944 FILMUL casei Bavaria „In flagrant delict­’, a fost pre­­zentat în premieră la 31 ia­­nuarie, la cinematograful Mar­­morhaus din Berlin. In acest film, rolurile principale au fost încredinţate artiştilor: Ferdinand Marian, Margot Hielscher, Oskar Sima, Idsel Holzschuh şi Jane Tilden. A Capitala Reichului continuă să prezinte premierele filmelor. Astfel, la 21 ianuarie a avut loc la cinematografele U. T. din Alexanderplatz şi la cinem­­atograful E. T. La delicioa­sa comedie „Rolul favorit”, cu concursul artiştilor Hans Hot­­ter, Marina von Ditmar, Ca­milla Horn, Paul Dahlke şi Ilse Petri. Filmul s-a bucurat de un frumos succes. TREI noi şlagăre vor putea fi auzite în curând la Bucu­reşti. Astfel Wolfgang Zeller a compus un minunat cântec de primăvară pe care-l cântă Winnie Markus, în filmul „Ziua fermecată’’. Werner Bachmann a compus un de­­licios șlagăr in fimul „Pe vremea mea“ iar Herald Eh­­melt este compozitorul unui al treilea cântec de succes în fil­­mul „O excursie cu mămica’’, in care refrenul este „Există o fericire”. Textul acestor trei cântece a fost scris de E­­rich Knauff. * FILMUL „Nora’’, turnat du­pă renumita dramă a lui Ib­sen de către casa UFA, a fost terminat de curând. Rolul principal este jucat de Luise Ulrich, Viktor Stool joacă ro­­lul d-rului Heizer, Franziska Kirn interpretează pe mama lui, Gustav Diesel joacă pe d-rul Rank și Karl Kühlmann pe samsarul Brack. După cum se știe, regia acestui film o deține Herald Braun, iar mu­­zică este cm­pusă de Mark­­ Lothar. * CINEMATOGRAFUL berli­­nez „Alhambra” a prezentat la 21 Ianuarie, filmul casei UFA „Scrisori de dragoste", cu Hermann Thimig, Suse Graf, Kate Haack, Paul Hel­­schmidt și Bruki Löbel. * ULTIMUL flmi pe care-l turnează Heinz Ru­hman „Pi­lotul norocos’’, este pe cale de a fi terminat. Zilele trecute s’au turnat ultimele scene. In­­tr'una din ele se serbează căsătoria a trei aviatori, prin. Pre care natural şi Heinz Ruimnan şi Hertha Feiler (care au o oarecare experienţă în căsătorie) şi cu această ocazie, avioanele au pasagerii lor se simţeau în al nouălea cer. Aşa fiind, era mai mult decât o datorie să lanseze în aer un mic vals in trei; autorul val­sului este Werner Bachmann. Cronica cinematografică I­uiuiisua uiiiCfiiaiugiaiMia £J1 üli Cinema Ara: PIGPUS Filmele poliţiste ne pun de obicei în faţa unui erou înzestrat cu o clar­viziune uimitoare, care în ciuda tu­turor maşimaţiunilor diabolice ale criminalului izbuteşte să străbată mii de labirinturi şi să descopere în cele din urmă adevărul. Excepţiile au fost rare ; dacă fa­cem abstracţie de comediile po­l­­ţiste din seria „Nick gentleman de­tectiv" şi cele două filme poliţiste ce se autopersiflau , „Pisica şi ca­narul" şi „Fantome" ; formula ră­mâne mai totdeauna aceiaşi. Aceste filme presentau însă riscul de a de­veni mai mult comedii decât filme poliţiste propriu zise, iar pentru a-l prezenta pe detectiv mai aproape de noi, se lăsa prea mult pe seama norocului găsirea soluţiei. Iată însă că francezii, cineaşti mereu în căutarea unor căi noi, au încercat să aducă pe ecran un nou tip de poliţist, adaptând pentru a­­ceasta o aventură a eroului lui Georges Simenon, comisarul Mai­­gret. Deosebirea dintre acest nou triumfător asupra genil­or rele şi calasteli săi predecesori este siste­mul său de a crea condiţiile nece­sare verificării ipotezelor sale, în care golurile logice sunt umplute de revelaţii ale intuiţiei sale. Maigret foloseşte lăsarea în li­bertate deplină a suspecţilor şi pre­feră unei anchete stringente inter­­reacţiunea liberă a suspecţilor. E un procedeu care se bazează în mare măsură pe aşteptare, ceea ce creează la început o oarecare stânjenire a spectatorului, obişnuit cu o succe­siune neîntreruptă de mistere, dar apoi te obişnuieşti cu ea şi îţi dai searm­a cu surprindere de valoarea dinamică şi de potenţialul de neli­nişte cuprins în aşteptare. Intr'ade-­ văr, se ştie că un fapt odată sur­venit, putem lua poziţie faţă de el, dar aşteptarea e încărcată de atâtea latenţe, încât devine mai semnifica­tivă şi realizează mai bine atmosfera de nelinişte decât acţiunea, având asupra ei superioritatea răspântiei drumului drept. Din acest punct de vedere filmul presintă deci o noutate interesantă. Din nefericire însă, scenaristul a ur­mărit cu prea multă fidelitate peri­peţiile romanului, Utând că n'are la dispoziţie cele zece pagini „să­nătoase" ale oricărui roman poliţist, în care ni se explică tot ce tenden­ţiozitatea autorului dornic să ne în­curce — ne făcuse să nu înțelegem. Din această cauză spectatorul pleacă cu anumite nedumeriri, pe care însă în timpul desfăşurării filmului — in­teligent decupat — nu le poate sesiza. A­bert Prejean e degajat și sim­patic în rolul lui Maigret, iar masi­vitatea sa face să crească valoarea bătăii finale, demnă de celle mai animate „westernuri". Intr'unul din acele rotituni episo­dice în care cineaştii şi artiştii fran­cezi exce­ează, Jean Tissier izbute­şte din nou să creioneze un tip viu diin câteva trăsături, cu acea pre­cizie cu care savantul aşează într'un insectar un nou specimen intere­sant. Interesantă şi convingătoare crea­ţia lui Delorme în vagabondul care ţine locul doctorului Le Clougen. Are nişte ochi care dau într'adevăr impresia de rătăcire. Juti­ette Faber, remarcată în „Les inconnus dans la maison", are un rol cam imprecis aci : deşi nu e prezentată destul de simpatic, totuşi până la urmă e lăsată în ghierele justiţiei. Nu degeaba Maigret e un adevărat urmaş al lui Sherlock Holmes, care nu se încurca nicio­dată cu sexul s­ău ! Câteva apariţii trecătoare dau viaţă şi umor filmului, nelipsit nici de replici de spirit. Fotografia bună şi interesantă, în special un „trouvaille" bun felul în care e redată relatarea crimei de către colaboratorul lui Maigret. Un film poliţist care te prinde şi te distrează, făcându-te să-ţi scape anumite deficienţe explicative, şi prezentând mai ales nişte inovaţii interesante în privinţa metodelor detective şi a atmosferei. CINEMA „SCALA": Mozart, viaţa unui eseniu. Atâta vreme cât din biografiile marilor artişti, mai al­es ale muzi­canţilor, nu se va desprinde o for­mulă nouă din drumurile bătute pe care a întârziat filmul vorbitor, ele vor constitui una din principatele surse de­­inspiraţie alte artei imagi­nilor de pe ecran. Căci aceste subiecte, afară de faptul că regăseşti în ele gustul atât de căutat azi a acelui „douceur de vivre" de odinioară, sunt foarte proprii să slujească atât calităţile vocale, cât şi cele fizice ale prota­goniştilor. Astfel, Bach a fost văzut într-o peliculă de real interes, personajul boem şi generos al lui Johann Strauss, părintele valsurilor vieneze a ump­lit nenumărate filme, iar Chopin a înnobilat cu nostalgia în­ mai multe compoziţii destul de plă­cute la vedere. Cu asemenea lucrări filmul­e, cel­e mai adeseori, gata preparat de fapte , e deajuns să se schim­be puţin manele şi să se precipite evenimentele sau să se încurce datele, ca să se obţină de acum un subiect, graţios şi melancolic, a geniului necunoscut şi pe care o fantastă frumuseţe femenină îl mâh­neşte sau îl consolează, în m­od MOZART fContinuare în pag. 6 a1

Next