Rampa, februarie 1944 (Anul 4, nr. 114-116)
1944-02-13 / nr. 114
Lomul Astor si^cutează la Bursă Detalii istorice privitoare la scufundarea vasului „TITANIC"' ocazionate de turnarea filmului cu acelaș nume al casei „Tobis" jk Nici un naufragiu, înregistrat vreodată în istorie, nu a cutrejssufugrat mai mult lumea, decât catastrofa transatlanticului de lux „TITANIC*", care s’a scufundat la prima călătorie, lovindu-se în Aprilie 1912 de un ghețar cu care ocazie au pierit în valuri sute de persoane. Insuficiența aparatelor de salvare, a făcut ca această nenorocire să fie mai mare decât ar fi fost nevoie. Motivul scufundării a fost o manevră de bursă a unor speculanţi fără de scrupule. Drama vasului „Titanic“, care renaşte acum pe peliculă, se ocupă în primul rând cu motivele fundamentale ale acestei catastrofe, care a fost mai mult decât o senzaţie de toate zilele. Două personalităţi intre personalităţile zugrăvigjate în acest film, apar în mod mai precis profilurile a două Personalităţi. In primul rând brutalul, nervosul SIR BRUCE ISMAY, preşedintele lui White Star Line( societatea, care a construit imensul transatlantic de 45.000 de tone, cel mai mare din acea vreme. Surmele investite în acest vapor au fost aşa de mari, încât societatea de navigaţie de altfel bine fundată, a început să se clatine. Acţiunile au început să se scadă la bursă, cu toate că întreaga lume ştia că TITANIC este cel mai mare şi luxos vas de pe lume. Sir Ismay ştia însă singur că ,,Titanic" era şi cel mai rapid vas de pe hune şi destinat să răpească transatlanticului german ,,KRONPRINZESSIN CÄCILIE”, panglica albastră. Ismay nu este altceva decât un calculator rece a cărui morală ia sfâracolo unde începe să fie vorba de bani şi a cărui brutalitate începe odată cu banul. Prin oamenii săi de încredere, el face toi posibilul pentru a scădea şi mai mult la bursă acţiunile societăţii. Nu se uită la nimic, astfel încât capitaliştii mărunţi încep să vândă de teamă acţiunile societăţii White Star. Ismay se bucura dinainte la gândul că el va fi singur cumpărătorul ieftin al acţiunilor scăzute, şi atunci când lumea întreagă va şti, ceea ce înainte ştia numai el. anume că vasul ,,Titanic'’ va deţine recordul mondial de viteză Pe apă, atunci cursul acţiunilor se va urca la Bursă şi el va fi câştigătorul mai multor milioane de lire sterline. Cum însă jocul la bursă nu este o acţiune ce poate fi dirijată după voinţă, cursurile nu încetează să scadă şi orice încercare făcută de Sir Ismay de a le opri la un punct minimal, nu reuşesc. Preşedintele lui White Star Line, se convinge că dues o luptă împotriva unei puteri anonime, groaznice. Cu toată viclenia lui, se pare totuşi că de partea cealaltă este unul şi mai şiret. Şi aşa este vorba de lordul Astor, miliardarul, marele speculant al Bursei, care are nervi şi mai bun, şi dispune de o rezervă şi mai mare Soarta a vrut ca lordul Astor să fie el însuşi o victimă a acestui groaznic naufragiu, a acestei Întreceri de Bursă. Cu toate prevenirile, cu toate mijloacele insuficiente de salvare, „Titanicul’’ trecea prin zona periculoasă a gheţarilor, în maximul de viteză. Ciocnirea cu imensul gheţar a sfâşiat vasul de la proră până la puntea de comandă. Profilul lordului Astor e turnat ca din oţel. Dar el este şi maleabil, poate fi şi cinic, arogant, încrezut, lipsit de orice expresie, dar mai ales de caracter. Nimic în el nu arată o trăsatură omenească, ci numai calculul rece. Preşedintele societăţii Withe Star Line, Sir Bruce Ismay, a fost încredinţat lui Ernst Fürbiinger. El a realizat una din cele mai impresionante creaţii. Rolul lordului Astor, jucat de Kari Scönhöck, este aşa cum ne închipuim un miliardar, cu tot şiretlicul lui fanatic pe care-l caută să-l ascundă sub masca gentlemanului. Creaţia lui Scönböck este într’adevăr remarcabilă. Căpitanul vaporului, personajul care era silit să stea între ciocan şi nicovală, căpitanul Smith, a fot jucat de Otto Wernicke, încercarea de a pune pe seama căpitanului Smith cele 1500 de victime ale naufragiului este una din acele manevre ale finanţei internaţionale. Chiar dacă tribunalul din Londra a ajuns lConvingerea că vina se datoreşte căpitanului, care s a scufundat odată cu vasul său, aceasta nu înseamnă că în realitate lucrurile s'au petrecut la fel. Printre celelalte personagii remarcăm pe Kirsten Heiberg, Theodor Loos, Hans Nielsen, în rolul primului ofițer, singurul care și-a dat seama de nenorocirea ce se pregătea, Sibille Schmitz, Monika Borg Sepp Rist, Karl Danemann, Peter Voss, etc. Muzica a fost scrisă de Werner Eisbrenner, Regia: Harald Bratt. Filmul este una din cele mai mișcătoare realizări ale cinematografiei transpunerea pe ecran a unei tragedii care a cutremurat în cea mai mare măsură pământul. ,11AMPA. Duminică 13 Februarie 1944 FILMUL casei Bavaria „In flagrant delict’, a fost prezentat în premieră la 31 ianuarie, la cinematograful Marmorhaus din Berlin. In acest film, rolurile principale au fost încredinţate artiştilor: Ferdinand Marian, Margot Hielscher, Oskar Sima, Idsel Holzschuh şi Jane Tilden. A Capitala Reichului continuă să prezinte premierele filmelor. Astfel, la 21 ianuarie a avut loc la cinematografele U. T. din Alexanderplatz şi la cinematograful E. T. La delicioasa comedie „Rolul favorit”, cu concursul artiştilor Hans Hotter, Marina von Ditmar, Camilla Horn, Paul Dahlke şi Ilse Petri. Filmul s-a bucurat de un frumos succes. TREI noi şlagăre vor putea fi auzite în curând la Bucureşti. Astfel Wolfgang Zeller a compus un minunat cântec de primăvară pe care-l cântă Winnie Markus, în filmul „Ziua fermecată’’. Werner Bachmann a compus un delicios șlagăr in fimul „Pe vremea mea“ iar Herald Ehmelt este compozitorul unui al treilea cântec de succes în filmul „O excursie cu mămica’’, in care refrenul este „Există o fericire”. Textul acestor trei cântece a fost scris de Erich Knauff. * FILMUL „Nora’’, turnat după renumita dramă a lui Ibsen de către casa UFA, a fost terminat de curând. Rolul principal este jucat de Luise Ulrich, Viktor Stool joacă rolul d-rului Heizer, Franziska Kirn interpretează pe mama lui, Gustav Diesel joacă pe d-rul Rank și Karl Kühlmann pe samsarul Brack. După cum se știe, regia acestui film o deține Herald Braun, iar muzică este cmpusă de Mark Lothar. * CINEMATOGRAFUL berlinez „Alhambra” a prezentat la 21 Ianuarie, filmul casei UFA „Scrisori de dragoste", cu Hermann Thimig, Suse Graf, Kate Haack, Paul Helschmidt și Bruki Löbel. * ULTIMUL flmi pe care-l turnează Heinz Ruhman „Pilotul norocos’’, este pe cale de a fi terminat. Zilele trecute s’au turnat ultimele scene. Intr'una din ele se serbează căsătoria a trei aviatori, prin. Pre care natural şi Heinz Ruimnan şi Hertha Feiler (care au o oarecare experienţă în căsătorie) şi cu această ocazie, avioanele au pasagerii lor se simţeau în al nouălea cer. Aşa fiind, era mai mult decât o datorie să lanseze în aer un mic vals in trei; autorul valsului este Werner Bachmann. Cronica cinematografică Iuiuiisua uiiiCfiiaiugiaiMia £J1 üli Cinema Ara: PIGPUS Filmele poliţiste ne pun de obicei în faţa unui erou înzestrat cu o clarviziune uimitoare, care în ciuda tuturor maşimaţiunilor diabolice ale criminalului izbuteşte să străbată mii de labirinturi şi să descopere în cele din urmă adevărul. Excepţiile au fost rare ; dacă facem abstracţie de comediile polţiste din seria „Nick gentleman detectiv" şi cele două filme poliţiste ce se autopersiflau , „Pisica şi canarul" şi „Fantome" ; formula rămâne mai totdeauna aceiaşi. Aceste filme presentau însă riscul de a deveni mai mult comedii decât filme poliţiste propriu zise, iar pentru a-l prezenta pe detectiv mai aproape de noi, se lăsa prea mult pe seama norocului găsirea soluţiei. Iată însă că francezii, cineaşti mereu în căutarea unor căi noi, au încercat să aducă pe ecran un nou tip de poliţist, adaptând pentru aceasta o aventură a eroului lui Georges Simenon, comisarul Maigret. Deosebirea dintre acest nou triumfător asupra genilor rele şi calasteli săi predecesori este sistemul său de a crea condiţiile necesare verificării ipotezelor sale, în care golurile logice sunt umplute de revelaţii ale intuiţiei sale. Maigret foloseşte lăsarea în libertate deplină a suspecţilor şi preferă unei anchete stringente interreacţiunea liberă a suspecţilor. E un procedeu care se bazează în mare măsură pe aşteptare, ceea ce creează la început o oarecare stânjenire a spectatorului, obişnuit cu o succesiune neîntreruptă de mistere, dar apoi te obişnuieşti cu ea şi îţi dai searma cu surprindere de valoarea dinamică şi de potenţialul de nelinişte cuprins în aşteptare. Intr'ade- văr, se ştie că un fapt odată survenit, putem lua poziţie faţă de el, dar aşteptarea e încărcată de atâtea latenţe, încât devine mai semnificativă şi realizează mai bine atmosfera de nelinişte decât acţiunea, având asupra ei superioritatea răspântiei drumului drept. Din acest punct de vedere filmul presintă deci o noutate interesantă. Din nefericire însă, scenaristul a urmărit cu prea multă fidelitate peripeţiile romanului, Utând că n'are la dispoziţie cele zece pagini „sănătoase" ale oricărui roman poliţist, în care ni se explică tot ce tendenţiozitatea autorului dornic să ne încurce — ne făcuse să nu înțelegem. Din această cauză spectatorul pleacă cu anumite nedumeriri, pe care însă în timpul desfăşurării filmului — inteligent decupat — nu le poate sesiza. Abert Prejean e degajat și simpatic în rolul lui Maigret, iar masivitatea sa face să crească valoarea bătăii finale, demnă de celle mai animate „westernuri". Intr'unul din acele rotituni episodice în care cineaştii şi artiştii francezi exceează, Jean Tissier izbuteşte din nou să creioneze un tip viu diin câteva trăsături, cu acea precizie cu care savantul aşează într'un insectar un nou specimen interesant. Interesantă şi convingătoare creaţia lui Delorme în vagabondul care ţine locul doctorului Le Clougen. Are nişte ochi care dau într'adevăr impresia de rătăcire. Jutiette Faber, remarcată în „Les inconnus dans la maison", are un rol cam imprecis aci : deşi nu e prezentată destul de simpatic, totuşi până la urmă e lăsată în ghierele justiţiei. Nu degeaba Maigret e un adevărat urmaş al lui Sherlock Holmes, care nu se încurca niciodată cu sexul său ! Câteva apariţii trecătoare dau viaţă şi umor filmului, nelipsit nici de replici de spirit. Fotografia bună şi interesantă, în special un „trouvaille" bun felul în care e redată relatarea crimei de către colaboratorul lui Maigret. Un film poliţist care te prinde şi te distrează, făcându-te să-ţi scape anumite deficienţe explicative, şi prezentând mai ales nişte inovaţii interesante în privinţa metodelor detective şi a atmosferei. CINEMA „SCALA": Mozart, viaţa unui eseniu. Atâta vreme cât din biografiile marilor artişti, mai ales ale muzicanţilor, nu se va desprinde o formulă nouă din drumurile bătute pe care a întârziat filmul vorbitor, ele vor constitui una din principatele surse deinspiraţie alte artei imaginilor de pe ecran. Căci aceste subiecte, afară de faptul că regăseşti în ele gustul atât de căutat azi a acelui „douceur de vivre" de odinioară, sunt foarte proprii să slujească atât calităţile vocale, cât şi cele fizice ale protagoniştilor. Astfel, Bach a fost văzut într-o peliculă de real interes, personajul boem şi generos al lui Johann Strauss, părintele valsurilor vieneze a umplit nenumărate filme, iar Chopin a înnobilat cu nostalgia în mai multe compoziţii destul de plăcute la vedere. Cu asemenea lucrări filmule, cele mai adeseori, gata preparat de fapte , e deajuns să se schimbe puţin manele şi să se precipite evenimentele sau să se încurce datele, ca să se obţină de acum un subiect, graţios şi melancolic, a geniului necunoscut şi pe care o fantastă frumuseţe femenină îl mâhneşte sau îl consolează, în mod MOZART fContinuare în pag. 6 a1