Rampa, octombrie 1946 (Anul 35, nr. 1-9)

1946-10-21 / nr. 1

ANUl XXVI (SERIA IV) Nr. 1 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA, Str. Smârdan, 23, etajul I (deasupra magazinului AMPER) ABONAMENTELE: 150.000 lei 80.000 „ 40.000 „ Pentru Instituţii, benci şi societăţi, 200.000 lei anual PUBLICITATEA: prin toate agen­­ile de publicitate Înscrisă in b­eg- publ. periodice sub No. 10.716/94-5 Trib. Ilfov ș /• com­. Un an , şase luni trei luni ISER: ‘.T?A?sgp­ v ^—~y%x Balerine în repaos „RAMPA“ DE CE ? SI DE CE,,RAMPA“? 'HlfioS­MC’l ct&.&o TP?cm* (Desen inedit, s­pecial pentru „Rampa“) SALUTUL IMNI PRIETEN „Rampa" nouă vine ca o îm­prospătată chemare de demult,­­ fluturând amintirea vremurilor de glorie ale teatrului românesc, evocarea figurilor cari astăzi aproape că au intrat în legendă, întrecerile, freamătul de odi­nioară, premierile vechiului şi frumosului nostru Teatru Naţio­­nal, epoca liniştită când o mani­festare de artă era un eveni­ment,când creatorul de frumuse­­seţe puncta un centru de interes în viaţa întregei societăţi şi goana omului de teatru ţintea ţintea mai mult spre emoţia şi desăvârşirea estetică, decât spre chiverniseala cu orice chip şi cu oricâte abdicări. Nu ştiu de ce, reapariţia ace­stui ziar de literatură şi artă dramatică, cu aceiaşi inimoasă şi înţeleaptă conducere din tre­cut, cu prezenţa vechilor ei co­laboratori, mi se pare prevesti­rea unor vremuri mai bune, un îndreptar al întregei noastre mişcări culturale. Astăzi, când nici la Paris, nici în altă metropolă a lumii, nu există un cotidian teatral. Mira­jul oamenilor cari scot „Rampa“ zilnic treime să ne însufleţească pe toţi. Să-i dăm, fără nici o precupeţire, sprijinul nostru în­treg. Victor Eftiniu In pag. Iii SI ARIA VENTURA îşi povesteşte viaţa —Un mare reportaj— de Joan Massoff In pag. IV CRONICA G­RIMATA de I. Berg CONCURSURILE „RAMPEI“ In pag. V ULTIMELE EVENIM, ALE VIEŢII TE­ATRA. In pag. VI .RAMPA“—SFORT DISTRIBUŢIA Şl SUBIECTUL^ tuturor spectacolelor din Bucureşti RÂNDURILE de mai jos vor cu­prinde o afirmaţie — mai bine zis o informaţie __ care va părea parado­xală. Ea este însă în adevăr, gol-­ goluţ... Şi­ anume: RAMPA e actualmente singura publicaţie teatrală zilnică, DIN LU­ME. Cum?! vă veţi întreba d-stră, nicăeri în Europa sau măcar în America — nu vorbim de celelalte continente în cari nu există o prea desvoltată viaţă artistică — nicăeri nu exisstă un co­tidian teatral? Rărspundem categoric, nu! înainte de ultimul război mondial, apărea în Franţa excelentul ziar tea­tral „Comoedia“. Dar odată cu răz­boiul a dispărut şi până azi nu a rea­părut. Semnalând poziţia excepţională a RAMPEI, nădăjduim că ea va consti­tui un galon de onoare pentru presa românească. Vom face pentru aceasta toate sforţările. Pornind la mâncă, comitetul de conducere al ziarului ţine să mulţu­mească pleiadei de străluciţi colabo­ratori, cari au răspuns cu un tineresc elan, la chemarea noastră. Rămâne să mai mulţumim şi pe ci­titori. Dar asta e o altă poveste, pe care nu o mai putem scrie noi,­ a citre teatrul de clasă şi ac­el de bu­levard şi dă o luptă strânsă, în stagi­unea in curs Deoparte Shakespeare, Bernard Shaw, Alexis Tolstoi, Athaxi de cealaltă, prelucrările d­ nii Sică, Arnold şi Bach, etc. E de notat că din din match roi lipseşte nici Teatrul Na­­tiona! cu un ,,Burghez gentilom d­in care, d Finteşteami tine bine loc de tente... "Semnalăm bătălia intre cele două genuri de teatru cu speranţa că punc­tul de vedere estetic, al calităţii, vii răpune teatrul de bulevard. Când se va arăta alt un Copeau, să fixeze un nou punct de reper in miş­ca­ea noastră teatrală? Iată mâinele devenite o povară pen­tru c­.* t'c. Marian Filot . Nu că marea noastră actriţă s‘ar încurca de ele pe scenă, în ’călăria emoţiei. I-au­ jucat o festă trista recent când au sărit as*­ternor­â o palmă sccav­ănă pe obra­zul unei actriţe începătoare in carie­ră. Cum s‘au petrecut faptele in amă­nunt, vor stabili desbaterile procesu­lui intentat, în care, directoarea tea­trului din Sărindar va fi reprezentată de d. avocat Melinte, iar victima de d. H. Aznavd­ian.­­ SAPTAMANALELE de specialita­te anunţaseră , acum câtva timp că deliciosul Nicolai de Noe Roman fuseseră angajaţi de anumite loca­luri de noapte să îmbogăţească cu creaţiunile lor programele lor „ar­tistice­. Se divulgau şi ,,cachet­uri­ te‘‘ pe cari aceste vedete aveau să Ie încaseze, cel puţin îndoite decât cele­­reale. Asta pentru reclama lo­calului artiştilor, dar mai ales pen­tru a face să plesnească de invidie rivala în meserie — ceea ce însem­na că mai multe scopuri urmau să fie atinse. Ori, după ce, au apărut de două trei ori pe parchetele de dans­are a­minţitelor localuri, atât Nicolaide, cât şi Nae Roman nu reziliat con­tractele. Motivele? Clienţii nu le a­­cordau, după numeroase pahare cu vin înghiţite, decât o atenţiune dis­­trată, dacă nu-i primeau cu demon­­straţiuni ofensătoare. Fiindcă, oricât de dăruit ar fi­­de Dumnezeu Nicolaide cu farmece per­sonate, nu poate rivaliza cu picioa­rele goale ale lui miss Gladys de la Colosaim din Londra — in realitate b nuţa Bondoc de la „Br.rtgasoF­Marcel Pagnol, creatorul atâtor suc­cese răsunătoare, cu toată ofranda, de laude st urnită in cronica anilor, gă­seşte că cuvântul autorizat asupra pro­fanţiei dramatice se lasă adesea prea îndelung aşteptat, in schimb, abundă amestecul in materie, al atâtor vână­tori de renume, improvizaţi critici. Marcel Pagnol cere să se institue un fel de licenţă in critică, să se promo­veze astfel numai comentatori i, prestigiu şi autoritate. Colegii intru dramaturgie îşi însu­şesc propunerea. NE-AU VENIT ştiri de la studenţii trimeşi să se perfec­ţioneze în diverse sectoare ştiinţifice şi artistice, în Ru­sia Sovietică. Astfel, tânărul şi talentatul regisor Dinu Negreanu­, care a pus în scenă în ultimul timp cu atâta simţ artistic şi cu un desăvârşit bun gust „Petru Krâraov“’ la Studio, „Banii turbaţi“ la Teatrul Maria Fi­­lotti şi „S.OS.“ la Teatrul Mic şi a­ condus până în ultimul moment repetiţiile „Evanta­iului: Lady-i Windermeer“ la acelaş teatru, studiază regia de operă la Leningrad. cju inis uv y U.300, cu Capra Puiu are capul lui leonin de zile mari. In colţul gurei expresive, luleaua fumegândă. Stă aplecat asupra unui caet. E în ziua premierei şi îşi mai învaţă rolul. II întrerup din lectură ţi-mi răspunde cu un zâmbet care-i înfloreşte faţa. Vor­bim despre actori şi regisori. N’avem aprecieri elogioase nici despre unii, nici despre alţii. — Ţi-aduci aminte, spune Iav­covascu că Şi în epoca de glorie a teatrului mo­dern românesc erau actori proşti. De o prostie masivă. Dar erau pasivi Şi pu­teai face cu ei lucruri minunate. Astăzi prostia unor actori n’a pierdut nimic din masivitatea ei Dar sunt acti­vii au iniţiativă. Au aerul că te ascultă la repetiţii. La premieră, însă Şmeche­­rii, trag chiulul. Fac ce cred ei- Şi apari prost, lui directorul de scenă. Iţi vine sa-ti ei lumea în cap... — Nimic nu le rezista ăstora, conchi­de burzuluit lancovescu. Nici n’au des­chis bine ochii pe scenă și-i vezi cu po­ză la gazetă. Maestrul X... maestrul Y— Apei închizând violent caetul, lancoves­cu trage furios din pipă fi, ca să risi­­pească norii de fum, c hește ca o pi­sică enervată. BiB U QT­EC­A „ AST­R­A " | SIBIU 6 Pagini 500 lei r de teatru, muzică, sporit și citema ^MTlM­b­ i scus un obicei tot atât de inveterat ca şi tradiţia de a sparge o sticlă de şampanie de pupa vasului care e pus pentru întâia oară pe ape sau de a, tăia ombilicul de pan­glică la deschiderea unui nou drum de fier, de a se închina e­­ditorialul numărului 1 al orică­rei gazete, a unei expuneri de motive: de ce apărem. Ca şi când publicul te-ar cumpăra pentru explicaţie şi nu pentru ceea ce îi dai să citească sau ca şi când gazetele şi-ar mai amin­ti peste o lună de declaraţiile şi făgăduielile făcute în momentul în care pornesc să cucerească publicul... „Rampa“ s-ar putea lipsi de acest „cuvânt înainte“ deoarece ea reapare şi colecţia ei din tre­cut ar scuti-o să-şi mai înşire ţelurile şi menirea. E o gazetă care s-a moştenit pe ea însăşi şi continuă pe aceeaşi cale, cu toţi câţi au mai rămas din vechea gardă. Dacă totuşi am ţinut să scriem această prefaţă la noua ediţie a ,,Rampei“, am făcut-o nu numai din scrupulul de a nu călca pro­tocolul ci mai ales fiindcă, şi fa­ţă de noi, şi faţă de cetitori, a­­vem cel puţin o justificare în plus de dat reapariţiei noastre. „Rampai a avut un rost în trecut. Şi rostul ei s-a dovedit— ca şi mişcarea pentru acel fi­losof vestit din antichitate — prin însuşi faptul că a trăit şi s-a menţinut. Dacă „Rampa“ a avut pe vre­muri un rost, ea are unul încă şi­ mai evident astăzi. Şi iată de ce: înainte de vremea, când apărea zilnic „Rampa“, activitatea ce­lor nouă muze la noi era pe cât de comprimată în spaţiu pe a­­tât de restrânsă ca proporţii. Câ­teva teatre (ar fi foarte potrivit să spunem chiar la propria „o mână“ de teatre), iar câteva concerte, o expoziţie din când în când, o editură-două, sportul 1 — la începuturile lui, cinemato-­­ graful încă neintrat în gustul masselor ca acuma, şi în plus, totul redus pe o palmă de loc din centrul Capitalei. Azi, nici n'ar mai fi nevoe s’o arătăm, funcţionează numai în Bucureşti peste 25 de teatre, concertele au loc aproape în fie­care zi, abia se închide o expo­ziţie şi se şi deschide alta, edi­turile s’au înmulţit şi activează de zor, sportul a înflorit in toa­te ramurile lui iar cinematogra­ful atrage de dimineaţa până seara mii de amatori. Or, tocmai astăzi, când în câm­pul artelor domneşte atâta ani­maţie şi se desfăşoară atâta muncă, gazetele zilnice care al­tădată apăreau în 8-10 şi 12 pa­gini în mod obişnuit, rezervând lungi şi largi coloana preocupă-ContOttMsye via 4-a ! Seara aceia,am petrecut~o­s la „Tea­­trul Davila’’.ŞiMă întâlnisem­ eu conu Alecu intra culise, vobisem cu ei, ca de obicei, de multe Şi de toate, sărind deja, politică la interpretarea unei piese, de la jocul unui Factor la ultima perfecţionare în tehnica au­­tomobilelor şi­ ne-am dat­­întâlnire după sfârşitul revezentar­ei, la un restaurant de,­noapte. Am supat împeună, a­m vorbit iarăşi de câte ,n lună şi ’n soare, am ascultat cu aceiaşi plăcere şi ui­mire teoriile paradoxale ale lui Conu Alecu, am râs, amu glumit, am povestit anecdote, şi ne-am despăr­ţit după vreo două sau trei ceasuri, — eu îndreptându-mă spre casă, conu Alecu ducându-se cine ştie unde, aiurea, dar fără să ne fi tre­cut măcar prin minte să vof­bim în vremea asta de apariţia vre­unui ziar teatral-A doua zi dimineaţă, pe la 12, cum mă trecateam să'mi las"lucrul, mă pomenesc în birou cu feciorul lui conu Alecu: „Domnul Davila vă roagă să ve­niţi până la dânsul, are să vă spună ceva important”. Locuiam atunci în aceiaşi casă, am suit scările câte două şi l-are zărit pe conu Alecu în costum su­mar de dimineaţă, bărbierindu-se în faţa oglindei. Văzându-mă prin oglindă, conu Alecu ridică în aer mâna care ţi­nea „Ga­llet-ul”, şi-mi strigă de la uş­ă: — „Cocea, am o idee!”. Ştiam din experienţă că ideile lui conu Alecu nu veneau ca la toată lumea. La dânsul ideile ţâşneau din ochi, treceau pe sub steaşina stu­foasă a sprâncenelor răsvrătite, se revăirsau intr’un potop de vorbe și erau parcă prinse din sbor și mode­late în gesturi expresive De data asta însă conu Alecu mă privea nemișcat: ALEXANDRU DAVILLA — Cocea, am o ideie! — Ai d'ta multe... dar care a­nume ? — Grai spune dacă am scoate un ziar teatral ? Intr’o clipă mi-a trecut ca dinain­tea ochilor încercările similare din străinătate, isbânzile unora, căde­rile altora, greutăţile enorme prin care trecuse la început ringului ziar teatral­ din Europa, „Comedia”, dificultăţile tehnice din ţara noas­tră, scumpe­tea hârtiei, zaţ, colabo­ratori, un noian de cifra. In clipa a doua m’am gândit că suntem un popor iubitor de carte şi de spectacole. M’am uitat țintă în ochii lui conu Alecu și i-am răspuns: — Ideia e ,bună ! „Gillet-ul” ■ făcu o vuită elegantă în aer. — Atunci, dragul meu, pe lucru! Două zile n’am mai știut de noi, nici de casă, nici de masă nici de odihnă. Tratativele cu tipografii, vizite la ,,Letca­”, consfătuiri prin cafenele N. D» COG^^, r'-ac­oi1 general al teattrelor capitalul întreprinderii: vreo opt­zeci de Iei. Un credit la „Adevărul” pentru câteva numere, și atât. Dar aveam o încredere nebună în visul nostru şi tot entusiasmul tine­reţii. Cu capitalul acesta moral am împlinit lipsa banilor In seara zilei a treia am putut să mă duc la conu Alecu şi să-i spun: — Suntem gata ! — Când apărem ? — La sfârşitul saptam^nei * — In câte exemplare ? — In două m­ii. —­ Trage trei mii! Şi numele zia­rului ? — Comedia.. Cortina... Teatrul... Scena... Rampa­, să vedem. Conu Alecu ridică ochii în tavan: — Rampa! Şi s’a numit „Rampa”, deşi în ul­timul moment era să-l numim „Masca”, după propunerea lui conu Vasilcu Morţun care ne­ oferise un Supeu generos la Capşa. Dar „Masca” sau „Rampa”, zia­rul a apărut exact la sfârşitul săp­tămânii. Mi­­aduc aminte ca acum­ Era in­tr’o Sâmbătă dimineaţa. Şi pe când de sub teascul maşinei eşeau foiţe palpitânde ca şi inimile noastre, mă gândeam ca la un Vis irealizabil să putem vinde 2000­—2800 de exem­plare. S’au vândut trei mii şi-am fost nevoiţi să mai tipărim alte şapte.....• Conu Alecu nu-şi credea ochilor. Peste o lună mi-a mărturisit că. nu.crezuse .odată cu Capul să aiuri. De bani, nici vorbă, tot gem la numărul al zecilea. N. I­. COCEA Luni/ 21 Octombrie 1340 BIJUTERIA LURIEI ELEGANTE HOLLYWOOD PEN­ R ȘTEFAN SELMECZI B-DUL EXISĂ BETA 2 (SUB TERASA CERCUIII MILITAR­I Vizite di­rse ens încredere PRIETENIA ROMANO-SOVIETICA aj e­­ste desigur una din cele mai­­ satisfăcătoare surprize ale is­toriei noastre recente căi pu­tem închina o zi prieteniei cu Uniu­nea Sovietică, că putem vorbi în genere despre prietenia româno-so­­vietică. Nu pentru că lucrul acesta ar­e şi cu totul din cadrul geopolitic fixat oarecum de destin. Dimpotrivă, nu facem decât să revenim azi la o tradiţie multiseculară a raporturilor cordiale de vecinătate. Surprinzător este însă faptul că, după mai bine de două decenii de adversitate mai mult sau mai puţin deschisă, după războiul de agresiune la care am participat, s-a putut stabili o tempe­ratură atât de ridicată a relaţiilor româno-so­vietice. Ar putea într-adevăr uita vreoda­tă istoria ajutorul neprecupeţit pe care ni l-a dat URSS la Conferinţa de Pace?. Şi atitudinea aceasta a ma­rii noastre vecine nu constituia doar un început. Era ultima verigă în­­tr‘un lanţ de acte de largheţe şi în­ţelegere, de sprijin şi curtoazie ară­tate la adresa noastră după 23 Au­gust 1944. Am văzut cum s-a tras cu buretele peste un sfert de secol de rezervă, de refuz de colaborare şi chiar uneori de provocare din par­tea noastră. S‘a făcut apoi un dis­­t­riguo intre poporul român şi ne­trebnicii lui conducători, atunci când a fost vorba să se stabilească răs­punderile războiului. Treptat apoi s‘a revenit asupra clauselor iniţiale ale unui Armistiţiu generos. Demo­craţia noastră plăpândă a fost spri­jinită şi contribuţia la refacerea ţâ­rii, la redresarea economiei ei a fost rapidă şi intensă. Am evitat şo­majul graţie materiilor prime şi uti­lajului ce ni s-a trimis şi am fost salvaţi de foamete anul trecut prin cerealele care ne-au fost împrumu­tate. Şi nu a renunţat Uniunea So­vietică acum două zile la cerealele pe care trebuia să le livrăm în con­tul Armistiţiului pe cota anului cu­rent, tocmai pentru a putea veni în ajutorul regiunilor româneşti bân­tuite de ravagiile secetei? E lung capitolul acesta al mani­festărilor de prietenie sovietice. Pu­blicaţiile politice vor insista fără în­doială mai pe larg asupra lui. Coti­dian literar şi artistic, „Rampa“ nu putea totuşi trece peste ele, fără a-i fi dat cuvenita importanţă. Aceasta din două motive. Primul este că, fă­ră baza politico-economică, fără spri­jinul material sovietic, nu ar fi e­­xistat aceis condiţii interne care să facă posibilă eflorescenţa literară, artistică, teatrală pe care o cunoa­ştem de la 23 August 1944 încoace. Continuare fit pagina 4 a i'—inlr ■■»imn '■nMutaum DAVID OISTRAH

Next