Rampa, octombrie 1946 (Anul 35, nr. 1-9)
1946-10-21 / nr. 1
ANUl XXVI (SERIA IV) Nr. 1 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA, Str. Smârdan, 23, etajul I (deasupra magazinului AMPER) ABONAMENTELE: 150.000 lei 80.000 „ 40.000 „ Pentru Instituţii, benci şi societăţi, 200.000 lei anual PUBLICITATEA: prin toate agenile de publicitate Înscrisă in beg- publ. periodice sub No. 10.716/94-5 Trib. Ilfov ș /• com. Un an , şase luni trei luni ISER: ‘.T?A?sgp v ^—~y%x Balerine în repaos „RAMPA“ DE CE ? SI DE CE,,RAMPA“? 'HlfioSMC’l ct&.&o TP?cm* (Desen inedit, special pentru „Rampa“) SALUTUL IMNI PRIETEN „Rampa" nouă vine ca o împrospătată chemare de demult, fluturând amintirea vremurilor de glorie ale teatrului românesc, evocarea figurilor cari astăzi aproape că au intrat în legendă, întrecerile, freamătul de odinioară, premierile vechiului şi frumosului nostru Teatru Naţional, epoca liniştită când o manifestare de artă era un eveniment,când creatorul de frumuseseţe puncta un centru de interes în viaţa întregei societăţi şi goana omului de teatru ţintea ţintea mai mult spre emoţia şi desăvârşirea estetică, decât spre chiverniseala cu orice chip şi cu oricâte abdicări. Nu ştiu de ce, reapariţia acestui ziar de literatură şi artă dramatică, cu aceiaşi inimoasă şi înţeleaptă conducere din trecut, cu prezenţa vechilor ei colaboratori, mi se pare prevestirea unor vremuri mai bune, un îndreptar al întregei noastre mişcări culturale. Astăzi, când nici la Paris, nici în altă metropolă a lumii, nu există un cotidian teatral. Mirajul oamenilor cari scot „Rampa“ zilnic treime să ne însufleţească pe toţi. Să-i dăm, fără nici o precupeţire, sprijinul nostru întreg. Victor Eftiniu In pag. Iii SI ARIA VENTURA îşi povesteşte viaţa —Un mare reportaj— de Joan Massoff In pag. IV CRONICA GRIMATA de I. Berg CONCURSURILE „RAMPEI“ In pag. V ULTIMELE EVENIM, ALE VIEŢII TEATRA. In pag. VI .RAMPA“—SFORT DISTRIBUŢIA Şl SUBIECTUL^ tuturor spectacolelor din Bucureşti RÂNDURILE de mai jos vor cuprinde o afirmaţie — mai bine zis o informaţie __ care va părea paradoxală. Ea este însă în adevăr, gol- goluţ... Şi anume: RAMPA e actualmente singura publicaţie teatrală zilnică, DIN LUME. Cum?! vă veţi întreba d-stră, nicăeri în Europa sau măcar în America — nu vorbim de celelalte continente în cari nu există o prea desvoltată viaţă artistică — nicăeri nu exisstă un cotidian teatral? Rărspundem categoric, nu! înainte de ultimul război mondial, apărea în Franţa excelentul ziar teatral „Comoedia“. Dar odată cu războiul a dispărut şi până azi nu a reapărut. Semnalând poziţia excepţională a RAMPEI, nădăjduim că ea va constitui un galon de onoare pentru presa românească. Vom face pentru aceasta toate sforţările. Pornind la mâncă, comitetul de conducere al ziarului ţine să mulţumească pleiadei de străluciţi colaboratori, cari au răspuns cu un tineresc elan, la chemarea noastră. Rămâne să mai mulţumim şi pe cititori. Dar asta e o altă poveste, pe care nu o mai putem scrie noi, a citre teatrul de clasă şi acel de bulevard şi dă o luptă strânsă, în stagiunea in curs Deoparte Shakespeare, Bernard Shaw, Alexis Tolstoi, Athaxi de cealaltă, prelucrările d nii Sică, Arnold şi Bach, etc. E de notat că din din match roi lipseşte nici Teatrul Nationa! cu un ,,Burghez gentilom din care, d Finteşteami tine bine loc de tente... "Semnalăm bătălia intre cele două genuri de teatru cu speranţa că punctul de vedere estetic, al calităţii, vii răpune teatrul de bulevard. Când se va arăta alt un Copeau, să fixeze un nou punct de reper in mişcaea noastră teatrală? Iată mâinele devenite o povară pentru c.* t'c. Marian Filot . Nu că marea noastră actriţă s‘ar încurca de ele pe scenă, în ’călăria emoţiei. I-au jucat o festă trista recent când au sărit as*ternorâ o palmă sccavănă pe obrazul unei actriţe începătoare in carieră. Cum s‘au petrecut faptele in amănunt, vor stabili desbaterile procesului intentat, în care, directoarea teatrului din Sărindar va fi reprezentată de d. avocat Melinte, iar victima de d. H. Aznavdian. SAPTAMANALELE de specialitate anunţaseră , acum câtva timp că deliciosul Nicolai de Noe Roman fuseseră angajaţi de anumite localuri de noapte să îmbogăţească cu creaţiunile lor programele lor „artistice. Se divulgau şi ,,cacheturi te‘‘ pe cari aceste vedete aveau să Ie încaseze, cel puţin îndoite decât celereale. Asta pentru reclama localului artiştilor, dar mai ales pentru a face să plesnească de invidie rivala în meserie — ceea ce însemna că mai multe scopuri urmau să fie atinse. Ori, după ce, au apărut de două trei ori pe parchetele de dansare aminţitelor localuri, atât Nicolaide, cât şi Nae Roman nu reziliat contractele. Motivele? Clienţii nu le acordau, după numeroase pahare cu vin înghiţite, decât o atenţiune distrată, dacă nu-i primeau cu demonstraţiuni ofensătoare. Fiindcă, oricât de dăruit ar fide Dumnezeu Nicolaide cu farmece personate, nu poate rivaliza cu picioarele goale ale lui miss Gladys de la Colosaim din Londra — in realitate b nuţa Bondoc de la „Br.rtgasoFMarcel Pagnol, creatorul atâtor succese răsunătoare, cu toată ofranda, de laude st urnită in cronica anilor, găseşte că cuvântul autorizat asupra profanţiei dramatice se lasă adesea prea îndelung aşteptat, in schimb, abundă amestecul in materie, al atâtor vânători de renume, improvizaţi critici. Marcel Pagnol cere să se institue un fel de licenţă in critică, să se promoveze astfel numai comentatori i, prestigiu şi autoritate. Colegii intru dramaturgie îşi însuşesc propunerea. NE-AU VENIT ştiri de la studenţii trimeşi să se perfecţioneze în diverse sectoare ştiinţifice şi artistice, în Rusia Sovietică. Astfel, tânărul şi talentatul regisor Dinu Negreanu, care a pus în scenă în ultimul timp cu atâta simţ artistic şi cu un desăvârşit bun gust „Petru Krâraov“’ la Studio, „Banii turbaţi“ la Teatrul Maria Filotti şi „S.OS.“ la Teatrul Mic şi a condus până în ultimul moment repetiţiile „Evantaiului: Lady-i Windermeer“ la acelaş teatru, studiază regia de operă la Leningrad. cju inis uv y U.300, cu Capra Puiu are capul lui leonin de zile mari. In colţul gurei expresive, luleaua fumegândă. Stă aplecat asupra unui caet. E în ziua premierei şi îşi mai învaţă rolul. II întrerup din lectură ţi-mi răspunde cu un zâmbet care-i înfloreşte faţa. Vorbim despre actori şi regisori. N’avem aprecieri elogioase nici despre unii, nici despre alţii. — Ţi-aduci aminte, spune Iavcovascu că Şi în epoca de glorie a teatrului modern românesc erau actori proşti. De o prostie masivă. Dar erau pasivi Şi puteai face cu ei lucruri minunate. Astăzi prostia unor actori n’a pierdut nimic din masivitatea ei Dar sunt activii au iniţiativă. Au aerul că te ascultă la repetiţii. La premieră, însă Şmecherii, trag chiulul. Fac ce cred ei- Şi apari prost, lui directorul de scenă. Iţi vine sa-ti ei lumea în cap... — Nimic nu le rezista ăstora, conchide burzuluit lancovescu. Nici n’au deschis bine ochii pe scenă și-i vezi cu poză la gazetă. Maestrul X... maestrul Y— Apei închizând violent caetul, lancovescu trage furios din pipă fi, ca să risipească norii de fum, c hește ca o pisică enervată. BiB U QTECA „ ASTRA " | SIBIU 6 Pagini 500 lei r de teatru, muzică, sporit și citema ^MTlMb i scus un obicei tot atât de inveterat ca şi tradiţia de a sparge o sticlă de şampanie de pupa vasului care e pus pentru întâia oară pe ape sau de a, tăia ombilicul de panglică la deschiderea unui nou drum de fier, de a se închina editorialul numărului 1 al oricărei gazete, a unei expuneri de motive: de ce apărem. Ca şi când publicul te-ar cumpăra pentru explicaţie şi nu pentru ceea ce îi dai să citească sau ca şi când gazetele şi-ar mai aminti peste o lună de declaraţiile şi făgăduielile făcute în momentul în care pornesc să cucerească publicul... „Rampa“ s-ar putea lipsi de acest „cuvânt înainte“ deoarece ea reapare şi colecţia ei din trecut ar scuti-o să-şi mai înşire ţelurile şi menirea. E o gazetă care s-a moştenit pe ea însăşi şi continuă pe aceeaşi cale, cu toţi câţi au mai rămas din vechea gardă. Dacă totuşi am ţinut să scriem această prefaţă la noua ediţie a ,,Rampei“, am făcut-o nu numai din scrupulul de a nu călca protocolul ci mai ales fiindcă, şi faţă de noi, şi faţă de cetitori, avem cel puţin o justificare în plus de dat reapariţiei noastre. „Rampai a avut un rost în trecut. Şi rostul ei s-a dovedit— ca şi mişcarea pentru acel filosof vestit din antichitate — prin însuşi faptul că a trăit şi s-a menţinut. Dacă „Rampa“ a avut pe vremuri un rost, ea are unul încă şi mai evident astăzi. Şi iată de ce: înainte de vremea, când apărea zilnic „Rampa“, activitatea celor nouă muze la noi era pe cât de comprimată în spaţiu pe atât de restrânsă ca proporţii. Câteva teatre (ar fi foarte potrivit să spunem chiar la propria „o mână“ de teatre), iar câteva concerte, o expoziţie din când în când, o editură-două, sportul 1 — la începuturile lui, cinemato- graful încă neintrat în gustul masselor ca acuma, şi în plus, totul redus pe o palmă de loc din centrul Capitalei. Azi, nici n'ar mai fi nevoe s’o arătăm, funcţionează numai în Bucureşti peste 25 de teatre, concertele au loc aproape în fiecare zi, abia se închide o expoziţie şi se şi deschide alta, editurile s’au înmulţit şi activează de zor, sportul a înflorit in toate ramurile lui iar cinematograful atrage de dimineaţa până seara mii de amatori. Or, tocmai astăzi, când în câmpul artelor domneşte atâta animaţie şi se desfăşoară atâta muncă, gazetele zilnice care altădată apăreau în 8-10 şi 12 pagini în mod obişnuit, rezervând lungi şi largi coloana preocupă-ContOttMsye via 4-a ! Seara aceia,am petrecut~os la „Teatrul Davila’’.ŞiMă întâlnisem eu conu Alecu intra culise, vobisem cu ei, ca de obicei, de multe Şi de toate, sărind deja, politică la interpretarea unei piese, de la jocul unui Factor la ultima perfecţionare în tehnica automobilelor şi ne-am datîntâlnire după sfârşitul revezentarei, la un restaurant de,noapte. Am supat împeună, am vorbit iarăşi de câte ,n lună şi ’n soare, am ascultat cu aceiaşi plăcere şi uimire teoriile paradoxale ale lui Conu Alecu, am râs, amu glumit, am povestit anecdote, şi ne-am despărţit după vreo două sau trei ceasuri, — eu îndreptându-mă spre casă, conu Alecu ducându-se cine ştie unde, aiurea, dar fără să ne fi trecut măcar prin minte să vofbim în vremea asta de apariţia vreunui ziar teatral-A doua zi dimineaţă, pe la 12, cum mă trecateam să'mi las"lucrul, mă pomenesc în birou cu feciorul lui conu Alecu: „Domnul Davila vă roagă să veniţi până la dânsul, are să vă spună ceva important”. Locuiam atunci în aceiaşi casă, am suit scările câte două şi l-are zărit pe conu Alecu în costum sumar de dimineaţă, bărbierindu-se în faţa oglindei. Văzându-mă prin oglindă, conu Alecu ridică în aer mâna care ţinea „Gallet-ul”, şi-mi strigă de la uşă: — „Cocea, am o idee!”. Ştiam din experienţă că ideile lui conu Alecu nu veneau ca la toată lumea. La dânsul ideile ţâşneau din ochi, treceau pe sub steaşina stufoasă a sprâncenelor răsvrătite, se revăirsau intr’un potop de vorbe și erau parcă prinse din sbor și modelate în gesturi expresive De data asta însă conu Alecu mă privea nemișcat: ALEXANDRU DAVILLA — Cocea, am o ideie! — Ai d'ta multe... dar care anume ? — Grai spune dacă am scoate un ziar teatral ? Intr’o clipă mi-a trecut ca dinaintea ochilor încercările similare din străinătate, isbânzile unora, căderile altora, greutăţile enorme prin care trecuse la început ringului ziar teatral din Europa, „Comedia”, dificultăţile tehnice din ţara noastră, scumpetea hârtiei, zaţ, colaboratori, un noian de cifra. In clipa a doua m’am gândit că suntem un popor iubitor de carte şi de spectacole. M’am uitat țintă în ochii lui conu Alecu și i-am răspuns: — Ideia e ,bună ! „Gillet-ul” ■ făcu o vuită elegantă în aer. — Atunci, dragul meu, pe lucru! Două zile n’am mai știut de noi, nici de casă, nici de masă nici de odihnă. Tratativele cu tipografii, vizite la ,,Letca”, consfătuiri prin cafenele N. D» COG^^, r'-acoi1 general al teattrelor capitalul întreprinderii: vreo optzeci de Iei. Un credit la „Adevărul” pentru câteva numere, și atât. Dar aveam o încredere nebună în visul nostru şi tot entusiasmul tinereţii. Cu capitalul acesta moral am împlinit lipsa banilor In seara zilei a treia am putut să mă duc la conu Alecu şi să-i spun: — Suntem gata ! — Când apărem ? — La sfârşitul saptam^nei * — In câte exemplare ? — In două mii. — Trage trei mii! Şi numele ziarului ? — Comedia.. Cortina... Teatrul... Scena... Rampa, să vedem. Conu Alecu ridică ochii în tavan: — Rampa! Şi s’a numit „Rampa”, deşi în ultimul moment era să-l numim „Masca”, după propunerea lui conu Vasilcu Morţun care ne oferise un Supeu generos la Capşa. Dar „Masca” sau „Rampa”, ziarul a apărut exact la sfârşitul săptămânii. Miaduc aminte ca acum Era intr’o Sâmbătă dimineaţa. Şi pe când de sub teascul maşinei eşeau foiţe palpitânde ca şi inimile noastre, mă gândeam ca la un Vis irealizabil să putem vinde 2000—2800 de exemplare. S’au vândut trei mii şi-am fost nevoiţi să mai tipărim alte şapte.....• Conu Alecu nu-şi credea ochilor. Peste o lună mi-a mărturisit că. nu.crezuse .odată cu Capul să aiuri. De bani, nici vorbă, tot gem la numărul al zecilea. N. I. COCEA Luni/ 21 Octombrie 1340 BIJUTERIA LURIEI ELEGANTE HOLLYWOOD PEN R ȘTEFAN SELMECZI B-DUL EXISĂ BETA 2 (SUB TERASA CERCUIII MILITARI Vizite dirse ens încredere PRIETENIA ROMANO-SOVIETICA aj este desigur una din cele mai satisfăcătoare surprize ale istoriei noastre recente căi putem închina o zi prieteniei cu Uniunea Sovietică, că putem vorbi în genere despre prietenia româno-sovietică. Nu pentru că lucrul acesta are şi cu totul din cadrul geopolitic fixat oarecum de destin. Dimpotrivă, nu facem decât să revenim azi la o tradiţie multiseculară a raporturilor cordiale de vecinătate. Surprinzător este însă faptul că, după mai bine de două decenii de adversitate mai mult sau mai puţin deschisă, după războiul de agresiune la care am participat, s-a putut stabili o temperatură atât de ridicată a relaţiilor româno-sovietice. Ar putea într-adevăr uita vreodată istoria ajutorul neprecupeţit pe care ni l-a dat URSS la Conferinţa de Pace?. Şi atitudinea aceasta a marii noastre vecine nu constituia doar un început. Era ultima verigă într‘un lanţ de acte de largheţe şi înţelegere, de sprijin şi curtoazie arătate la adresa noastră după 23 August 1944. Am văzut cum s-a tras cu buretele peste un sfert de secol de rezervă, de refuz de colaborare şi chiar uneori de provocare din partea noastră. S‘a făcut apoi un distriguo intre poporul român şi netrebnicii lui conducători, atunci când a fost vorba să se stabilească răspunderile războiului. Treptat apoi s‘a revenit asupra clauselor iniţiale ale unui Armistiţiu generos. Democraţia noastră plăpândă a fost sprijinită şi contribuţia la refacerea ţârii, la redresarea economiei ei a fost rapidă şi intensă. Am evitat şomajul graţie materiilor prime şi utilajului ce ni s-a trimis şi am fost salvaţi de foamete anul trecut prin cerealele care ne-au fost împrumutate. Şi nu a renunţat Uniunea Sovietică acum două zile la cerealele pe care trebuia să le livrăm în contul Armistiţiului pe cota anului curent, tocmai pentru a putea veni în ajutorul regiunilor româneşti bântuite de ravagiile secetei? E lung capitolul acesta al manifestărilor de prietenie sovietice. Publicaţiile politice vor insista fără îndoială mai pe larg asupra lui. Cotidian literar şi artistic, „Rampa“ nu putea totuşi trece peste ele, fără a-i fi dat cuvenita importanţă. Aceasta din două motive. Primul este că, fără baza politico-economică, fără sprijinul material sovietic, nu ar fi existat aceis condiţii interne care să facă posibilă eflorescenţa literară, artistică, teatrală pe care o cunoaştem de la 23 August 1944 încoace. Continuare fit pagina 4 a i'—inlr ■■»imn '■nMutaum DAVID OISTRAH