Rampa, ianuarie 1947 (Anul 36, nr. 64-65)

1947-01-19 / nr. 64

AM XXXVI (Seria IV) n­r. 34 Redacția şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar 6 Tel. 6.34 78 Proprietatea : S. A. R. Europolis PAGINI MARI 3000 LEI CUVÂNTUL N­OSTRU de ALEXANDRU KIRIŢESCU mBBrf AMPA“ de astăzi în­ WeE făţi­şea­zâ continuarea celei de până acum. Vechea publicaţie tea­trala şi artistică — cea dintâi în România — continuă. Talente de primul ordin şi-au făcut ucenicia în redacţia ei şi în momente de seamă ale des­­vnîţării noastre teatrale şi ar­tistice, prin pana lor şi-a spus cu­vântul ei autorizat. Par s‘a simţit nevoia unei concentrări şi mai strânse de forţe, unei afirmări şi mai ca­tegorice a principiilor cari ne călăuzesc. Cotidianul artistic şi literar ni s‘a părut că nu mai prezintă atâta însemnătate, a­­tunci când obiectivul lui este relatarea micilor întâmplări de foyer sau de culise, anecdote, aparente fugitive ale vieţii ac­toriceşti sau scriitoriceşti. De aceea ne vom sili în „Rampa“ săptămânală să privim ansam­­blul manifestărilor artistice ro­mâneşti­ să le desluşim sensul şi directivele, să putem desprinde din vălmăşagul adesea haotic al atâtor iniţiative sau realizări c­eea ce trebue reţinut şi scos în lumină, sau semnalat ca nociv şi atunci să indicăm remediul. Iată pentru ce „Rampa“ va apare săptămânal. Libertăţile cetăţeneşti pe care ni le-am câştigat după 23 Au­gust, au contribuit considerabil la înflorirea fără precedent a vieţei teatrale bucureştene. Li­bera R­epublică ateneiană a lui EschylO’ Sofocle şi Euripide, li­berele Cetăţi italiene din Evul mediu al misterelor reprezen­tate pe pieţele catedralelor, li­bera Anglie elisabetană din vre­mea lui Shakespeare, liberele Republici socialiste sovietice, au creat şi au stimulat forma de teatru cari alcătuesc tezaure în patrimoniul spiritual al ome­nirii Fiindcă în aceste epoci teatrul na fost şi nu este­­ un pri­lej de distracţie uşoară pentru o clasă restrânsă de privilegiaţi. Ci o şcoală de artă adresându-se direct roasselor, de unde înaltele comandamente ale frumosului, adevărului şi moralului s-au pro­pagat în forme accesibile mulţi­milor, dar prin accente nu mai puţin valabile şi artistice. Spre acest ideal ne vom stră­dui să îndreptăm şi la noi­ tea­trele şi în general viaţa tea­trală bucureşteană : directori artiştii, autori şi critici drama­tici. Deoarece opera de recon­­strcţie materială a ţării noa­stre, trebue să meargă mână în mână cu cea spirituală. Recon­struim uzine, poduri şi drumuri — e necesar să reconstruim şi sufletele — să îmbunătăţim, să sporim sensibilitatea masselor, putinţa lor de asimilare spiri­tuală, facultatea lor de a absor­bi, de a încorpora în substanţa lor intimă, frumosul şi arta. La aceasta silinţă a noastră, cerem stăruitor colaborarea fra­ternă a tuturor scriitorilor, a tuturor oamenilor de teatru, pentru consolidarea şi sporirea patrimoniului sufletesc al Ro­mâniei de azi, de mâine şi de totdeauna. W. Siegfried Schiţă de­­decor pentru „Maşina de scris“ de Cocteau „Legea Divorţului“: Beate Fredenov, Pod Marţian, Sandina Stan şi N. Sireteanu. •­­DESEN DE CIR ■y,® Principiul de colaborare în teatrul sovietic D­ acă poezia, pictura, sculptura, şi . laaz^ s® pot realiza in sin­­gurătate, ajungând pe culmi­­le expresivităţii­­ umane chiar never­ific­e de alţii înainte de apariţia lor sub forma de carte con­cert sau expoziţie, teatrul e silit, deşi cuvântul e cam tare, dar totuşi silit să adopte o formă de largă colaborare cu mai mulţi factori umani. In arta teatrului trebu© să includem a priori mai mulţi creatori. Nu vorbim numai de cei trei profesionişti: autorul, actorul şi registrul, dar factorul care ri­dică teatrul la cel mai înalt nivel în ierarhia fenomenelor oculte, e publicul. Se spun® câteodată că teatrul e o artă minoră, pentru că încătuşează individuali­tatea gilind spectacolul să aibe un ca­­racter de passe,par­tout. Asta ar însemna o comunicare condiţionată cu anumite criterii absolute ale statisticei. Şi mai ales o ţinere în şah de către un al pa­trulea element, care s’ar părea la înce­put că nu e factor creator­ şi care e publicul. Dacă unitatea unui spectacol reiese dintr'o strânsă colaborare între cei trei factori de bază: autor şi regizor, rezul­tanta emoţiei artistice e în funcţie d® public. Oamenii sunt maleabili ca atare. Sensibilităţile se acordă in ritm şi in­tensitate. Legătura între rană şi sală, este poate mai puternică la un spectacol care întruneşte toata sufragiile­ decât le­gătura de la actor la actor. Teatrul sovietic a înţeles poate cel SP.M bice acest lucru- Dar n’ar fi avut de MIHAIL RAICU reuşita de astăzi dacă n’ar fi luat- o dela început.. Tinerii care intră să studieze la insti­­tutul de teatru arta dramatică, sunt de­­prinşi din primele zile cu un sistem care împlineşte această credinţă- Rela­ţiile lor cu profesorii, reprezintă relaţii de prietenie. Prieteni ce trebuesc res­pectaţi pentru că ştiu mai mul gao pentru că au 0 anumită credinţă, care impune un exemplu demn de urmat. Nici­odată Părerea «nui maestru nu e suvera­nă, dacă nu e argumentată Şi transpusă pe viu cu rezultate, de la prima experi­enţă ce se face cu ele. Aceasta discuţii dintre studenţi şi profesori sunt dus® pâ­nă la înfierbântare. O înfierbântata care numai ruşii ştiu să ajungă când in cău­tarea lor după adevăr, răscolesc toate vechiturile de pe pământ şi apoi năvă­lesc să înghită toate valorile cosmice cari plutesc încă neexploatate într® cer şi pământ. Caracteristica acestor discu­ţii, constă în claritatea lor. Rezultatul, pentru că există întotdeauna un rezultat concret, e limpede. FuşM urăsc numai dis­­cuţia pentru discuţie, fără un scop bine definit. Poate că u­­ta puţin de magie momentul când dă învălmăşeala idei­lor aruncat® cu o siguranţă şi o pute­­re ce ar uinii pe un spectator care ar asis­ta la acest schimb furtunos, se contu­rează curat şi liniştit un punct just de vedere, şi ceia ce e mai important. Cel mai just punct de vedere, lut cu o zestre in traistă: convingerea că Race are. CU atât spectacolul toate părerile trebuiesc luate în seamă, iese mai bun, la timp şi în nu­­pentru că acolo undeva in spatele lor­ as­­mărul necesar Cererii, cons­umil sa de încovrigat adevărul. Repetiţiile teatrului sovietic, se fac cu oameni crescuţi în acest spirit. Au­torul, actorul, fac un om Dar ce fel de om. Echilibrat, expresiv, unitar. Primul proces de colaborare la repe­­tiţia unei piese, este între autor şi re­­gisor După sensibilităţile actorilor, a regisorului, după necesităţile scenei şi ale publicului, piesa suferă de comun a­­cord mici transformări. Nu se petrece numai procesul­­din teatrele noastre, când regisorii și actorii caută să îmbra­ce haina autorului, umflându-se dacă e prea largă sau făcând mişcări atente dacă e prea strâmtă ca să nu se rupă la încheieturi. In teatrul sovietic dacă autorul trăeşte, această haină se mai a­­justează. (Nu vorbim de capodoperele greceşti clasice, sau ale căror autori sunt departe sau morţi, când această colaborare este exclusă­) Am avut oca­­zia să vedem o piesă jucată în trei tea­tre din Moscova, fie trei trupe diferite. . .. ....­­.... pusen scenă de trei regisori, jucând ambalaje artistice, pana la bran­­texte diferite. Toate transformările e­­rau făcuta intr'o strânsă colaborare cu autorul. Natural că schimbările cari se întâlneau dela un teatru la altul, erau mici şi nu esenţiale pentru tematica Si atmosfera piesei Al doilea proces de colaborare, este între tagisor și actori. Ar trebui luată ca o butadă, că, dacă regisorul e vite. ..t» w»*ye»|y J'3 TEATRUL MARE DIN MOSCOVA TAXĂ POȘTALA plat­a­ta m­anetar, la conform aprobări­ior. Gen. P. T. T., Nr. 221.618/ 946. d­uminică 19 . Jan. 1­947 ■HS[Ciliit in cor­pul revistei: In pagina 3-a : CRONICĂ DRAMATICA de Lucia Demetrius ARISTIDE DEMETRIAD de Sergiu Milorian DIN JURNALUL INTIM AL UNEI PIESE reportaj de N. Focşa In pagina 4-a : APLAUZE si FLUERA­­TURI TEATRUL IN STRĂI­NĂTATE reportaj de Florin Tomea In pagina 5-a : ACTORII DE LEMN de Obrastzov ÎNSEMNĂRI INCOM­PLETE PE RĂBOJUL UNUI AN DE TEATRU . de Si­mi­on Alterescu In pagina 6-a; ROLUL CRITICEI IN PLASTICA ROMA­NEASCA de M. H. Maxy CONCERTELE SAPTAMANII de Andrei Tudor CRONICA PLASTICA de Ionel Jianu In pagina 7-a; PREMIERELE ECRA­NULUI de Eug. B. Marian IN CINEMATOGRAF EXISTA DOAR 36 DE SUBIECTE ? JOHN FORD CEL MAI FECUND REGISOR­­ DE CINEMA In pagina 8-a : UNDE MERGEM SAP­­TAMANA ACEASTA? ACADEMIA REGALA DE MUZICA SI ARTA DRAMATICA reportaj de C. Dan Desliu scadenta de Fantasio die teatrul bruasică, plasfică și cinema LOfB®A MQCIAKiM­if. FILMUL ROMANESC IN LUMINĂ NOUĂ de JEAN MIHAIL' " filmul românesc a fost socotit drept marfă de bâlci, iar dacă sub regimul dictatorial, de tristă aducere aminte, el a fost folosit, apoi atunci filmul a devenit, o armă de incitare la ură şi de glorificare a unei mentalităţi stră­ină de sufletul nostru, care a adus pretutindeni jalea şi pustiul. Fără îndoială că nu acesta e sco­pul filmului şi mai ales al filmului românesc. Cu toate acestea, cum s-a tapit cum nu s‘a făcut, suntem azi aproape ultima ţară fără o industrie de fil­me, în timp ce ţări, cu mult mai mici ca a noastră, şi cu mult timp înain­tea noastră — dovezile le avem ţn®j iuţea ochilor pe ecranele ţării — si eu sesizat de marea importanţă a fil-­ mufflui, ambasador nedesminţit al gâsu­direi şi sufletului unui popor, al ar­tei şi pitorescului unei ţări. Armă minunată, filmul poate exal­ta forţele morale, virtuţile de abne­gaţie şi devotament, poarte juca un rol de ordin naţional foarte impor­tant nu numai la interiorul ţării dar şi dincolo de hotarele ei, ci ochii în­tregii lumi. E un adevăr care ne ob­ligă să punem sfrâşit dezinteresă­rii de până acum şi suntem încredin­ţaţi ca de azi înainte, în­ ţara noas­tră, nu se mai poate ignora sau pus şi simplu neglija acest mijloc de ex­presie care trebuie să facă parte, fără întârziere din fascicolul de lumină, nouă care s-a revărsat asupra Ro­mâniei,­­ mijloc chemat să arate pretutindeni adevărata faţă a ţării noastre. Credem că în sfârşit a fosit vremea când filmul românesc trebuie ajutat prin toate mijloacele pentru a putea fi înfătuit, dar ajutat, cu o eficacita­te care să-i dea posibilitatea de a juca cu toată plenitudinea mijloace­lor sale, rol care îi este destinat ca România democratică. Cu proverbiala neîncredere a uno­ra dintre noi în tot ceea ce este ro­mânesc ni se va răspunde. ..de film avem nevoie acum? D­ e felul cum ştie să se folosească de film, un popor poate să se facă cunoscut, iubit, poate să-şi arate adevărata lui faţă, să-şi ajute propriul său destin. Şti totuşi de covârşitoarea impor­tanţă a filmului, noi Românii, încă u­u ne-am sesizat. Aşa s'a făcut Că sub vechile gu­vernări perindate pe la cârma ţarii, a Conbuntare în in pagina pagina 2-a DE VORBĂ CU D. AUREL ION MAICAN DESPRE TEATRUL CONFEDERAŢIEI GENERALE A MUNCII. RACILA TEATRULUI, DIRECTORI, REGISORI, $I ALTE PROBLEME Reportaj de CI PANAITESCU Sunt aproape douăzeci ți ani de câni. urmăresc activitatea ărixii Aurel Ion italian şi pot­ afirma categoric că vi­aţa acestui, om este legată, in egală măsură, ie teatru $i ie zidărie, ie reflector $î ie mistrie. A­m făcut cunoş­tinţă ca el undeva, pe un şantier, printre dărâmături, laolaltă ca calfele şi ca salahorii. Era pin de vară ca sprâ­ncenile zbârlite fioros şi mâinile mari de robot, murdare de tencuială. — Ce faci domnule­? am întrebat. — Nu vezi? Construiesc! Intr-adevăr Aurel Ion Maican construia, nu era vorbă, o simplă vorbii. Pentrucă oridecăte ori dărâmă și construiește — și face treaba asta de vre­ o două decenii, fără contenire. — Maican ia parte activă la Insuși octul dărâ­mării sau construcţie:. Vorba lui Tudor Muşatescu..„,se tencu­ieste un Murit se bate în cuie„ se pictează in decoruri st Se adună in cifre, pentrucă atunci căm­ toată truda forţei e încheiată, stă-şi pună odăju­ire şi să cădălniţeze -o în zidire nouă — prin viaţă şi cuvânt, marea sfeştanie a Artei"... încolo, om cumsecade.. Tot dărâmând şi construind a ajuns să fie ctitor a cel puțin jumătate duzină de săli de teatru dipt Capitală. Dhi subsoluri, hrube săli de cinematograf, bodegi sau simple ganguri, Maican scoate fa *• veaid săli noui nouţe, le înzestrează, alcătu­ieşte ansambluri, repertorii­,­ le ina­ugurează şi nu chiar ziua aceia incene să se gândească la altă combinaţie... Aşa a fost cu grădina Marconi, cu Volta Buzeşti, grădina din C. A. Rosette Teatrul Nostru şi Teatrul Modern, ca să nu pomenim decât câteva din ultimele sale „ctitori". Actualmente, după o scurtă trecere pe la Teatrul CFR din Giulestu, unde — de asemenea — a dărâmat şi a construit cu egală fervoare, este ocupat cu dărâmarea şi reconstrucţia Teatrului Gioconda, care va deveni, peste ptin timp, Teatrul Confederaţiei C­enerala a Muncii. Era ca .?* acum douăzeci de arti­ pti de praf, ie moloz, m sprâncenele sbârlite fioros, gata să termine aci ca să înceapă dela capăt aiurea, cine ştie unde V­ Ce faci domnule? !— Nu vezi? Lucrezi ! Alt teatru! — Exact. Un teatru care a luat fiinţă din Septembrie 1946 în urma strădaniilor de aproape doi ani ale colegului şi prie­tenului meu Sandu Eliad. — Ce fel de teatru? — Un teatru gen Ni­chita Belief. Tea­­trul Confederaţiei Generale a Muncii. — Formul­a mi se pare oarecum vagă.. — Dimpotrivă. Pe scer­a pe care o vezi şi care are astăzi alte dimensiuni decât cele pe care le cunoștea! se va înscena o întreagă serie de piese ale scriitorilor și comeozit­orilor români — Aitică? — Paul Constandinescu, Alfred Mendel­sohn,C. Bugeanu, Hilda Jerea, Al. Mano­ie, G. Dem­eteanu, Rogatsky, Sergiu Nad­ier,­ Tudor Muşatescu, Mircea Ștefănescu Ion Sava. Al. Ion. Alex. Sahijhian şi în­că mulţi alt®.. — Ansamblul? Un cor de Coffilmi are 100 de persoane, balet de rânza face brânzarul de­­......................... meserie. Cu cât brânzarul de ION SAVA are mai multe cunoştinţe în ştiinţa brânzei şi cu cât mai multă experienţă şi mijloace are, cu atât brânza iese mai bu­nă, la timp şi mai multă. Spectacol de teatru face regi­­sorul de meserie. Cu cât regi­sorul are mai multe cunoştin , «i „„.„«.tate in şliinţa spectacolului şi cu să u?c® giganticul mume’ JVeatim «ât mai multă experienţă şi mij- fabrice Camenbert, tot aşa, fie- caută Racila teatrului românesc con­stă în aceia că brânzarii fac spectacole şi regisorii brânză. Aceasta se întâmplă din mo­tivul că o greşită politică şi o nepricepută conducere teatrală lasă teatrele pe mâna brânzari­­lor iar regisorilor nu le rămâne decât să mulgă vacile. Brânza este de mai multe feluri: de Mol­dova, albă de Brăila, moale de Penteleu, schweizer de Elveţia, cremă de Olanda, Lica... etc. etc. până la Quargel, Trapist, Gor­gonzola şi Camenbert. Adică porneşte de la formele primitive, numai cu substanţe alimentare plus sare, pe care le consumă ma­rea majoritate a consumatorilor şi ajunge, în diferite aspecte şi za cu putoare şi mucegai, agrea­tă nunai de gastronomii rafi­naţi, dar bogată în vitamine, stimulantă a funcţiunilor cere­brale şi, prin mucegai, mamă a Penicilinei. Spectacolul de teatru porneş­te date formele populara, feeriei melodramă­, sic. etc... şi ajunge DISCUŢII T­E... până la spectacolul de artă sin­tetică, simbolistă, suprarealistă, realistă, etc., etc. După cum fiecare fabrică de brânză are specialitatea ei, o fabrică, de telemea neputând să gOTLzoîa dotată numai en pntata­rea adevăratei Gorgonzola fără să aibă şi mucegaiul sau fermen­ţii necesari. Sau se aseamănă acelor savanţi de anecdotă hi­­tlerişti, cari încercând să scoată unt din fecale reuşeau numai să întindă preparatul pe pâine fără să-i poată distruge mirosul. Degeaba e toată strădania oa­menilor binevoitori teatrelor cari prin toate mijloacele să asigure un­­viitor bun teatrului românesc, salvându-l de la moar­te, căutare prin oricare năstruş­nice mijloace afară de acelea care trebuesc. Soluţia e simplă şi clară : câţi regişori consacraţi avem in ţară ? Ion Şahighian, Aurel Ion Maican, Sică Alexandrasi­, N. Kiriţescu, Victor Bumbaşui, Nicuşor Constantinescu şi dacă se îngădue... subsemnatul. Fiecare de aceştia, buni sau răi, geniali sau proşti, fac regie teatrală în teatrul românesc de cel puţin cinsprezece ani, fie­care având la activ un număr de peste una sută de spectacole. Dar niciodată nu au fost eh®r­maţi să conducă teatrele şi să , w „ organizeze spectacolele ţării, care teatru trebue sa aibă o spe- Toţi au lucrat separat şi subal­­oialitate şi un public consuma- torn, supuşi unor legi ingrat®, tot care ştie ce vrea şi recunoaş­te calitatea mărfii. Brânzari în teatru sunt majo­ritatea dintre acei cari conduc teatre şi nu sunt regişori. Iar acei brânzari cari, necu­unor directive greşite şi obli­gaţi, de cele mai multe ori să stea la remorca unui imbecil cu bani sau a unei actriţe directoa­re cu bani sexuali la spate. Aceşti regişori consacraţi, la riscând decât legile telemelei, număr, sunt şapte. Şapte teatre vor s­ă facă Gorgonzola sunt a­ trebue să rămână în Capitală, cei cari isfcutesc să strice mai Şapte teatre bune, subvenţioţia­­rău lucrurile, obţinând o Gor- Continuare in pagina 8 l a d­h. D. ION SAVA — ————

Next