Rampa, ianuarie 1947 (Anul 36, nr. 64-65)
1947-01-19 / nr. 64
AM XXXVI (Seria IV) nr. 34 Redacția şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar 6 Tel. 6.34 78 Proprietatea : S. A. R. Europolis PAGINI MARI 3000 LEI CUVÂNTUL NOSTRU de ALEXANDRU KIRIŢESCU mBBrf AMPA“ de astăzi în WeE făţişeazâ continuarea celei de până acum. Vechea publicaţie teatrala şi artistică — cea dintâi în România — continuă. Talente de primul ordin şi-au făcut ucenicia în redacţia ei şi în momente de seamă ale desvnîţării noastre teatrale şi artistice, prin pana lor şi-a spus cuvântul ei autorizat. Par s‘a simţit nevoia unei concentrări şi mai strânse de forţe, unei afirmări şi mai categorice a principiilor cari ne călăuzesc. Cotidianul artistic şi literar ni s‘a părut că nu mai prezintă atâta însemnătate, atunci când obiectivul lui este relatarea micilor întâmplări de foyer sau de culise, anecdote, aparente fugitive ale vieţii actoriceşti sau scriitoriceşti. De aceea ne vom sili în „Rampa“ săptămânală să privim ansamblul manifestărilor artistice româneşti să le desluşim sensul şi directivele, să putem desprinde din vălmăşagul adesea haotic al atâtor iniţiative sau realizări ceea ce trebue reţinut şi scos în lumină, sau semnalat ca nociv şi atunci să indicăm remediul. Iată pentru ce „Rampa“ va apare săptămânal. Libertăţile cetăţeneşti pe care ni le-am câştigat după 23 August, au contribuit considerabil la înflorirea fără precedent a vieţei teatrale bucureştene. Libera Republică ateneiană a lui EschylO’ Sofocle şi Euripide, liberele Cetăţi italiene din Evul mediu al misterelor reprezentate pe pieţele catedralelor, libera Anglie elisabetană din vremea lui Shakespeare, liberele Republici socialiste sovietice, au creat şi au stimulat forma de teatru cari alcătuesc tezaure în patrimoniul spiritual al omenirii Fiindcă în aceste epoci teatrul na fost şi nu este un prilej de distracţie uşoară pentru o clasă restrânsă de privilegiaţi. Ci o şcoală de artă adresându-se direct roasselor, de unde înaltele comandamente ale frumosului, adevărului şi moralului s-au propagat în forme accesibile mulţimilor, dar prin accente nu mai puţin valabile şi artistice. Spre acest ideal ne vom strădui să îndreptăm şi la noi teatrele şi în general viaţa teatrală bucureşteană : directori artiştii, autori şi critici dramatici. Deoarece opera de reconstrcţie materială a ţării noastre, trebue să meargă mână în mână cu cea spirituală. Reconstruim uzine, poduri şi drumuri — e necesar să reconstruim şi sufletele — să îmbunătăţim, să sporim sensibilitatea masselor, putinţa lor de asimilare spirituală, facultatea lor de a absorbi, de a încorpora în substanţa lor intimă, frumosul şi arta. La aceasta silinţă a noastră, cerem stăruitor colaborarea fraternă a tuturor scriitorilor, a tuturor oamenilor de teatru, pentru consolidarea şi sporirea patrimoniului sufletesc al României de azi, de mâine şi de totdeauna. W. Siegfried Schiţă dedecor pentru „Maşina de scris“ de Cocteau „Legea Divorţului“: Beate Fredenov, Pod Marţian, Sandina Stan şi N. Sireteanu. •DESEN DE CIR ■y,® Principiul de colaborare în teatrul sovietic D acă poezia, pictura, sculptura, şi . laaz^ s® pot realiza in singurătate, ajungând pe culmile expresivităţii umane chiar neverifice de alţii înainte de apariţia lor sub forma de carte concert sau expoziţie, teatrul e silit, deşi cuvântul e cam tare, dar totuşi silit să adopte o formă de largă colaborare cu mai mulţi factori umani. In arta teatrului trebu© să includem a priori mai mulţi creatori. Nu vorbim numai de cei trei profesionişti: autorul, actorul şi registrul, dar factorul care ridică teatrul la cel mai înalt nivel în ierarhia fenomenelor oculte, e publicul. Se spun® câteodată că teatrul e o artă minoră, pentru că încătuşează individualitatea gilind spectacolul să aibe un caracter de passe,partout. Asta ar însemna o comunicare condiţionată cu anumite criterii absolute ale statisticei. Şi mai ales o ţinere în şah de către un al patrulea element, care s’ar părea la început că nu e factor creator şi care e publicul. Dacă unitatea unui spectacol reiese dintr'o strânsă colaborare între cei trei factori de bază: autor şi regizor, rezultanta emoţiei artistice e în funcţie d® public. Oamenii sunt maleabili ca atare. Sensibilităţile se acordă in ritm şi intensitate. Legătura între rană şi sală, este poate mai puternică la un spectacol care întruneşte toata sufragiile decât legătura de la actor la actor. Teatrul sovietic a înţeles poate cel SP.M bice acest lucru- Dar n’ar fi avut de MIHAIL RAICU reuşita de astăzi dacă n’ar fi luat- o dela început.. Tinerii care intră să studieze la institutul de teatru arta dramatică, sunt deprinşi din primele zile cu un sistem care împlineşte această credinţă- Relaţiile lor cu profesorii, reprezintă relaţii de prietenie. Prieteni ce trebuesc respectaţi pentru că ştiu mai mul gao pentru că au 0 anumită credinţă, care impune un exemplu demn de urmat. Niciodată Părerea «nui maestru nu e suverană, dacă nu e argumentată Şi transpusă pe viu cu rezultate, de la prima experienţă ce se face cu ele. Aceasta discuţii dintre studenţi şi profesori sunt dus® până la înfierbântare. O înfierbântata care numai ruşii ştiu să ajungă când in căutarea lor după adevăr, răscolesc toate vechiturile de pe pământ şi apoi năvălesc să înghită toate valorile cosmice cari plutesc încă neexploatate într® cer şi pământ. Caracteristica acestor discuţii, constă în claritatea lor. Rezultatul, pentru că există întotdeauna un rezultat concret, e limpede. FuşM urăsc numai discuţia pentru discuţie, fără un scop bine definit. Poate că uta puţin de magie momentul când dă învălmăşeala ideilor aruncat® cu o siguranţă şi o putere ce ar uinii pe un spectator care ar asista la acest schimb furtunos, se conturează curat şi liniştit un punct just de vedere, şi ceia ce e mai important. Cel mai just punct de vedere, lut cu o zestre in traistă: convingerea că Race are. CU atât spectacolul toate părerile trebuiesc luate în seamă, iese mai bun, la timp şi în nupentru că acolo undeva in spatele lor asmărul necesar Cererii, consumil sa de încovrigat adevărul. Repetiţiile teatrului sovietic, se fac cu oameni crescuţi în acest spirit. Autorul, actorul, fac un om Dar ce fel de om. Echilibrat, expresiv, unitar. Primul proces de colaborare la repetiţia unei piese, este între autor şi regisor După sensibilităţile actorilor, a regisorului, după necesităţile scenei şi ale publicului, piesa suferă de comun acord mici transformări. Nu se petrece numai procesuldin teatrele noastre, când regisorii și actorii caută să îmbrace haina autorului, umflându-se dacă e prea largă sau făcând mişcări atente dacă e prea strâmtă ca să nu se rupă la încheieturi. In teatrul sovietic dacă autorul trăeşte, această haină se mai ajustează. (Nu vorbim de capodoperele greceşti clasice, sau ale căror autori sunt departe sau morţi, când această colaborare este exclusă) Am avut ocazia să vedem o piesă jucată în trei teatre din Moscova, fie trei trupe diferite. . .. ........ pusen scenă de trei regisori, jucând ambalaje artistice, pana la brantexte diferite. Toate transformările erau făcuta intr'o strânsă colaborare cu autorul. Natural că schimbările cari se întâlneau dela un teatru la altul, erau mici şi nu esenţiale pentru tematica Si atmosfera piesei Al doilea proces de colaborare, este între tagisor și actori. Ar trebui luată ca o butadă, că, dacă regisorul e vite. ..t» w»*ye»|y J'3 TEATRUL MARE DIN MOSCOVA TAXĂ POȘTALA platata manetar, la conform aprobăriior. Gen. P. T. T., Nr. 221.618/ 946. duminică 19 . Jan. 1947 ■HS[Ciliit in corpul revistei: In pagina 3-a : CRONICĂ DRAMATICA de Lucia Demetrius ARISTIDE DEMETRIAD de Sergiu Milorian DIN JURNALUL INTIM AL UNEI PIESE reportaj de N. Focşa In pagina 4-a : APLAUZE si FLUERATURI TEATRUL IN STRĂINĂTATE reportaj de Florin Tomea In pagina 5-a : ACTORII DE LEMN de Obrastzov ÎNSEMNĂRI INCOMPLETE PE RĂBOJUL UNUI AN DE TEATRU . de Simion Alterescu In pagina 6-a; ROLUL CRITICEI IN PLASTICA ROMANEASCA de M. H. Maxy CONCERTELE SAPTAMANII de Andrei Tudor CRONICA PLASTICA de Ionel Jianu In pagina 7-a; PREMIERELE ECRANULUI de Eug. B. Marian IN CINEMATOGRAF EXISTA DOAR 36 DE SUBIECTE ? JOHN FORD CEL MAI FECUND REGISOR DE CINEMA In pagina 8-a : UNDE MERGEM SAPTAMANA ACEASTA? ACADEMIA REGALA DE MUZICA SI ARTA DRAMATICA reportaj de C. Dan Desliu scadenta de Fantasio die teatrul bruasică, plasfică și cinema LOfB®A MQCIAKiMif. FILMUL ROMANESC IN LUMINĂ NOUĂ de JEAN MIHAIL' " filmul românesc a fost socotit drept marfă de bâlci, iar dacă sub regimul dictatorial, de tristă aducere aminte, el a fost folosit, apoi atunci filmul a devenit, o armă de incitare la ură şi de glorificare a unei mentalităţi străină de sufletul nostru, care a adus pretutindeni jalea şi pustiul. Fără îndoială că nu acesta e scopul filmului şi mai ales al filmului românesc. Cu toate acestea, cum s-a tapit cum nu s‘a făcut, suntem azi aproape ultima ţară fără o industrie de filme, în timp ce ţări, cu mult mai mici ca a noastră, şi cu mult timp înaintea noastră — dovezile le avem ţn®j iuţea ochilor pe ecranele ţării — si eu sesizat de marea importanţă a fil- mufflui, ambasador nedesminţit al gâsudirei şi sufletului unui popor, al artei şi pitorescului unei ţări. Armă minunată, filmul poate exalta forţele morale, virtuţile de abnegaţie şi devotament, poarte juca un rol de ordin naţional foarte important nu numai la interiorul ţării dar şi dincolo de hotarele ei, ci ochii întregii lumi. E un adevăr care ne obligă să punem sfrâşit dezinteresării de până acum şi suntem încredinţaţi ca de azi înainte, în ţara noastră, nu se mai poate ignora sau pus şi simplu neglija acest mijloc de expresie care trebuie să facă parte, fără întârziere din fascicolul de lumină, nouă care s-a revărsat asupra României, mijloc chemat să arate pretutindeni adevărata faţă a ţării noastre. Credem că în sfârşit a fosit vremea când filmul românesc trebuie ajutat prin toate mijloacele pentru a putea fi înfătuit, dar ajutat, cu o eficacitate care să-i dea posibilitatea de a juca cu toată plenitudinea mijloacelor sale, rol care îi este destinat ca România democratică. Cu proverbiala neîncredere a unora dintre noi în tot ceea ce este românesc ni se va răspunde. ..de film avem nevoie acum? D e felul cum ştie să se folosească de film, un popor poate să se facă cunoscut, iubit, poate să-şi arate adevărata lui faţă, să-şi ajute propriul său destin. Şti totuşi de covârşitoarea importanţă a filmului, noi Românii, încă uu ne-am sesizat. Aşa s'a făcut Că sub vechile guvernări perindate pe la cârma ţarii, a Conbuntare în in pagina pagina 2-a DE VORBĂ CU D. AUREL ION MAICAN DESPRE TEATRUL CONFEDERAŢIEI GENERALE A MUNCII. RACILA TEATRULUI, DIRECTORI, REGISORI, $I ALTE PROBLEME Reportaj de CI PANAITESCU Sunt aproape douăzeci ți ani de câni. urmăresc activitatea ărixii Aurel Ion italian şi pot afirma categoric că viaţa acestui, om este legată, in egală măsură, ie teatru $i ie zidărie, ie reflector $î ie mistrie. Am făcut cunoştinţă ca el undeva, pe un şantier, printre dărâmături, laolaltă ca calfele şi ca salahorii. Era pin de vară ca sprâncenile zbârlite fioros şi mâinile mari de robot, murdare de tencuială. — Ce faci domnule? am întrebat. — Nu vezi? Construiesc! Intr-adevăr Aurel Ion Maican construia, nu era vorbă, o simplă vorbii. Pentrucă oridecăte ori dărâmă și construiește — și face treaba asta de vre o două decenii, fără contenire. — Maican ia parte activă la Insuși octul dărâmării sau construcţie:. Vorba lui Tudor Muşatescu..„,se tencuieste un Murit se bate în cuie„ se pictează in decoruri st Se adună in cifre, pentrucă atunci căm toată truda forţei e încheiată, stă-şi pună odăjuire şi să cădălniţeze -o în zidire nouă — prin viaţă şi cuvânt, marea sfeştanie a Artei"... încolo, om cumsecade.. Tot dărâmând şi construind a ajuns să fie ctitor a cel puțin jumătate duzină de săli de teatru dipt Capitală. Dhi subsoluri, hrube săli de cinematograf, bodegi sau simple ganguri, Maican scoate fa *• veaid săli noui nouţe, le înzestrează, alcătuieşte ansambluri, repertorii, le inaugurează şi nu chiar ziua aceia incene să se gândească la altă combinaţie... Aşa a fost cu grădina Marconi, cu Volta Buzeşti, grădina din C. A. Rosette Teatrul Nostru şi Teatrul Modern, ca să nu pomenim decât câteva din ultimele sale „ctitori". Actualmente, după o scurtă trecere pe la Teatrul CFR din Giulestu, unde — de asemenea — a dărâmat şi a construit cu egală fervoare, este ocupat cu dărâmarea şi reconstrucţia Teatrului Gioconda, care va deveni, peste ptin timp, Teatrul Confederaţiei Cenerala a Muncii. Era ca .?* acum douăzeci de arti pti de praf, ie moloz, m sprâncenele sbârlite fioros, gata să termine aci ca să înceapă dela capăt aiurea, cine ştie unde V Ce faci domnule? !— Nu vezi? Lucrezi ! Alt teatru! — Exact. Un teatru care a luat fiinţă din Septembrie 1946 în urma strădaniilor de aproape doi ani ale colegului şi prietenului meu Sandu Eliad. — Ce fel de teatru? — Un teatru gen Nichita Belief. Teatrul Confederaţiei Generale a Muncii. — Formula mi se pare oarecum vagă.. — Dimpotrivă. Pe scera pe care o vezi şi care are astăzi alte dimensiuni decât cele pe care le cunoștea! se va înscena o întreagă serie de piese ale scriitorilor și comeozitorilor români — Aitică? — Paul Constandinescu, Alfred Mendelsohn,C. Bugeanu, Hilda Jerea, Al. Manoie, G. Demeteanu, Rogatsky, Sergiu Nadier, Tudor Muşatescu, Mircea Ștefănescu Ion Sava. Al. Ion. Alex. Sahijhian şi încă mulţi alt®.. — Ansamblul? Un cor de Coffilmi are 100 de persoane, balet de rânza face brânzarul de......................... meserie. Cu cât brânzarul de ION SAVA are mai multe cunoştinţe în ştiinţa brânzei şi cu cât mai multă experienţă şi mijloace are, cu atât brânza iese mai bună, la timp şi mai multă. Spectacol de teatru face regisorul de meserie. Cu cât regisorul are mai multe cunoştin , «i „„.„«.tate in şliinţa spectacolului şi cu să u?c® giganticul mume’ JVeatim «ât mai multă experienţă şi mij- fabrice Camenbert, tot aşa, fie- caută Racila teatrului românesc constă în aceia că brânzarii fac spectacole şi regisorii brânză. Aceasta se întâmplă din motivul că o greşită politică şi o nepricepută conducere teatrală lasă teatrele pe mâna brânzarilor iar regisorilor nu le rămâne decât să mulgă vacile. Brânza este de mai multe feluri: de Moldova, albă de Brăila, moale de Penteleu, schweizer de Elveţia, cremă de Olanda, Lica... etc. etc. până la Quargel, Trapist, Gorgonzola şi Camenbert. Adică porneşte de la formele primitive, numai cu substanţe alimentare plus sare, pe care le consumă marea majoritate a consumatorilor şi ajunge, în diferite aspecte şi za cu putoare şi mucegai, agreată nunai de gastronomii rafinaţi, dar bogată în vitamine, stimulantă a funcţiunilor cerebrale şi, prin mucegai, mamă a Penicilinei. Spectacolul de teatru porneşte date formele populara, feeriei melodramă, sic. etc... şi ajunge DISCUŢII TE... până la spectacolul de artă sintetică, simbolistă, suprarealistă, realistă, etc., etc. După cum fiecare fabrică de brânză are specialitatea ei, o fabrică, de telemea neputând să gOTLzoîa dotată numai en pntatarea adevăratei Gorgonzola fără să aibă şi mucegaiul sau fermenţii necesari. Sau se aseamănă acelor savanţi de anecdotă hitlerişti, cari încercând să scoată unt din fecale reuşeau numai să întindă preparatul pe pâine fără să-i poată distruge mirosul. Degeaba e toată strădania oamenilor binevoitori teatrelor cari prin toate mijloacele să asigure unviitor bun teatrului românesc, salvându-l de la moarte, căutare prin oricare năstruşnice mijloace afară de acelea care trebuesc. Soluţia e simplă şi clară : câţi regişori consacraţi avem in ţară ? Ion Şahighian, Aurel Ion Maican, Sică Alexandrasi, N. Kiriţescu, Victor Bumbaşui, Nicuşor Constantinescu şi dacă se îngădue... subsemnatul. Fiecare de aceştia, buni sau răi, geniali sau proşti, fac regie teatrală în teatrul românesc de cel puţin cinsprezece ani, fiecare având la activ un număr de peste una sută de spectacole. Dar niciodată nu au fost eh®rmaţi să conducă teatrele şi să , w „ organizeze spectacolele ţării, care teatru trebue sa aibă o spe- Toţi au lucrat separat şi subaloialitate şi un public consuma- torn, supuşi unor legi ingrat®, tot care ştie ce vrea şi recunoaşte calitatea mărfii. Brânzari în teatru sunt majoritatea dintre acei cari conduc teatre şi nu sunt regişori. Iar acei brânzari cari, necuunor directive greşite şi obligaţi, de cele mai multe ori să stea la remorca unui imbecil cu bani sau a unei actriţe directoare cu bani sexuali la spate. Aceşti regişori consacraţi, la riscând decât legile telemelei, număr, sunt şapte. Şapte teatre vor să facă Gorgonzola sunt a trebue să rămână în Capitală, cei cari isfcutesc să strice mai Şapte teatre bune, subvenţioţiarău lucrurile, obţinând o Gor- Continuare in pagina 8 l a dh. D. ION SAVA — ————