Rampa, aprilie 1947 (Anul 36, nr. 75-77)

1947-04-13 / nr. 75

f Editura muzicală V­ iaţa muzicală românească este în plină expansiune. Momentan cantitativă. Itt viitor calitativă. Şi e firesc să fie aşa. Canti­tativul precedă şi condiţionează calitativul. Fiindcă, suferind le­gea de aramă a cererii şi ofer­tei, cantitatea impune obligator selecţionarea, iar selecţiunea determ­nă calitatea. Cu cât can­titatea, oferta, va fi mai mare, cu atât selecţiunea va fi mai aspră, mai necruţătoare, iar ca­­­tatea mai desăvârşită. de Mircea Bârsan Director general al Muzicii Mentalitatea regimurilor tre­cute care elimina cantitatea de la bătălia selecţiunii artistice punându-i în cale zăgazurile favoritismului a creiat doar o minoritate de privilegiaţi răs­făţaţi şi nu o adevărată călită­te, o elită muz­eală veritabilă. Or care este obiectul unei evoluţii artistice? Atingerea culmilor, a perfec­­­tiunii artistice, prin mijlocirea unei elite puse nu în slujba pro­priei glorii ci în servicul co­lectivităţii care a creat-o. Toţi muzic­eni, români con­ştienţi au pornit du­pă 23 Au­gust la înfăptuirea acesta co­mandament. Suntem în plină bătăl­e a cant­­atii pentru cu­cerirea calităţii. Dar în această bătălie nu e­­­ste suficient să mobilizăm ma­sele. Nu e sufeient să organi­zăm dispozitivele de luptă inia­untrul centrelor strategice, prin creearea de inst­­uţii mu­­zeale după un program pre­stabilit. Toată această lume chema­tă să lucreze, să lupte trebueş­­te înzestrată cu cele necesare. Armele muzicantului sunt­­instrumentul, notele şi acceso­riile. In ce priveşte materialul de note se resinte pretutindeni ne­voia de a se împrospăta stocu­rile vechi, de a pune la înde­mâna muzicien lor material de valoare la prejur accesibile şi de a da astfel un abold vieţi muzicale. In acest domeniu 0 editură muzicală subvenţiona­tă de Stat ar putea aduce o ma­re uşurare având în vedere mijloacele îndeobşte modeste ale muzicienilor noştri. Dar problema mai are şi o altă latură. Numărul vi­itor al revistei noastre APARE SÂMBĂTĂ 19APRILIE­­. Compozitorii noştri îşi fac datoria, scriu. Lucrări mai bu­ne, mai rele, ce devin acesta lucrări odată terminate? In cel mai bun caz sunt exe­cutate odată de două ori în ca­drul unei manifestări publice recital, concert sau concert sim­fonic. Apoi? Apoi lucrările dorm în fun­dul unui saltar în aşteptarea „miracolului’*, care se face a­­dăstat ani şi ani, editarea! Mai mult, astăzi încet, în­cet, încep să se stabilească schimburi artistice cu străină­tatea. Artiştii străini ne cer lu­crări româneşti pentru a le fa­ce cunoscute în tărie lor. Nu le putem satisface cere­rea pentru că, afară de puţine excepţii­, lucrările româneşti nu sunt editate. Dar autorii fatal nu-şi pot risca manuscrisele ei rigipale. Iată deci că du­­­psa unei e­­dituri întreaga viată muzicală românească este stânjenită a­­tât în manifestările ei pe plan national cât si în cele pe plan international. De­oarece ceai mai comuni­cativă s­ drectă imagine a cre­atiei unui popor dincolo de ho­tarele sale de limbă o construe muzica sa, sprj'nirea din par­tea Statului a unei Edituri mu­zicale ar împlii chiar în con­diţiile nom­a'e un mare gol. Numai vorbim de stimulen­­tul pe care l-ar constitui pen­tru creatori, constant, de a lu­cra în slujba colectivităţ­i, ca­re, la rândul ei, pe calea ofici­ală înţelege să-şi dea sprijinul , pentru a asigura operei de ar­­i­tă muzicală răspândirea cuve-‘ nită în taină şi străinătate.­oată iarna crivăţul a­ spulbe­rat nămeţii, construind zeci de movile ,deasupra cărora incluc­eau în zbor planat câr­duri zgomotoase de ciori. Rar de tot câte un câine rătăci din mahala se aventura peste întin­sul alb, sclipitor şi reci stri­când armonia­­­niilor şi netezi­mea zăpezii cu urme mărunte de paşi. Pe urmă s‘a apr­op­at primă­­vara. Peste noapte a început să adie un vânt mai căldicel, cerul, s‘a limpezit ca pr­e farmec şi câmpul întroient dela bariera Vergului a început să piardă no­bila lui înfăţişare. Din moviete albe, pudrate cu miliarele de ste­luţe, n'au mai rămas decât hâ­de, desgustătoare grămezi de bălegar şi coceni­st ve de gui­nea­e şi grop­ în fundul cărora abia mai stăruie câte o brazdă murdară de zăpadă întârziată. Apoi au ven­­­zirele mai căl­duroase, cu cer albastru, înălt şi dens ca bolţile de catedrală. Maidanul Vergulu a rămas tot pustiu şi murdar, dar la mar­­ginile lui au înflorit cireşii şi tu­fele de liliac. In locul cioi­lor au apărut priv­ghetorile, fluturii cu ari­pi colorate strident şi lăstunii. Şi tot aşa, pe nebăgate de sea­mă, s‘a populat şi ma­’danul. Intr‘o noapte, călăuz­ite de crucea nordului — steaua pola­ră — a­ apărut la orizont o cant-Reportai rt­». C* Panaitescu vană de mici universul pe roa­te. încet, parcă ruş­nate de înfă­ţişarea lor desuetă, vagoanele ,,salt­mbancilor“ s‘au aliniat pe laturile câmpiluu scârţâind din încheieturi­­ caii au prins să ne­­cheze, au fost aprinse focuri înalte de coceni şi besna nopţii a început să fie punctată cu lu­miniţe gălbui, ca nişte îndepăr­tate şi triste fanare ..De­ acum a venit primăvara! oftează uşu­raţi oamenii mahalalei. „A vâ­n­t Circul! Au venit panorame, pentru că în mahala c­rail şi panoramele nu vin decât pri­măvara, odată cu lăstunii şi vio­relele... i , ' V t % UN GIRO CARE ŞI-A PIER­DUT IDENTITATEA... ste.­­front că pe maidanul din bariera Vergului fi­ri­tează de câţiva ani un circ care-şi întinde pânzele şî ţarcurile pe un spaţiu vast CA de catedrală. Din loc în loc pri­ponîte cu oiştile‘n pământ ,ro­tile pe jumătate îngropate, cinci sau şase vagoane cu ferestre’ cu scări şi mici balcoane în partea din urmă, închipuesc *un fel de posturi fixe jur împrejur­ul arene .Dar circul acesta şi-a şj plerdut ’de mult identitatea.Din­­colo de foile de cort umflate de vânt nu întâlneşti nici cuştii cu maimuţe, nici zăbrelele din­colo de care dormitează ame­ninţători leii, nici grajdurile cu pomney, girafe­­şi zebre şi nici măcar spatul rezervat elefan­ţilor... Funiile trapezelor zbu­rătoare şi scările de frânghie­­ zac aruncate într’un vagon. Le ferecă fără contenire pă­injenii. Alămurile fanfarei au ruginit. A început să chelească și pe­ruca lui August cel prost arun­cată într-im colț pe un maldăr de boarfe mult colore... Circul acesta a fost odată... Astăzi n’a mai rămas decât în amintire. U­n placat cu literele șterse de ploi, ca o filă îngălbe­nită de calendar, indică o da­tă și „un eveniment’*. Circul Mii ea — August 1946 — Ma­re gală de box... Să fi r'”­: oare circul? PROLOG TNTR'O DIMI­NEATA TN SORITĂ­ ­ totuși circul n’a murit. Am pornit agale. într'o dimi­neață însorită printre că‘ mnur’le nuse ne roate, bie­tele căminu­ri ce adăpostesc lu­mea de miracole care consti­tuia pe vremuri supremul vis c\ conllări©' n^a‘irp.0 pl’mba­re instructivă și tonică... La a Continuare in pag. 4-a ■ T ' E . 4NÜL XXXVI (Seria IV) no. 75 Redacţia şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar 6 Tel. 6.34 78 Proprietatea: S. A. R. Europolis 12 PAGINI 20.000 Lei 8«B®» MW WîiinîSînnnniHiifftniiiittiifiiiiniflîiiiiniitiiiJtiiiiiiiiiiitiiiiiHiiiiHHttinn® VALENTINA BARDU. — DECOR PENTRU „EURTU NA’ DE SHAKESPEARE I O întrebare... prematură, la care actorii, regizorii şi dramaturgii noştri au răspuns în gluma sau în serios ,­ de IO veche vorbă românească ne învaţă că omul cuminte îşi face vara sanie şi iarna care probabil că la ea s-a gând­i şi secretarul nostru de redacţie, când a decis pentru numărul de Paşti al gazetei o anchetă cu te­ma : ,,ce­ veţi face la vară?“ E drept că distanţa Paşti-Va­­ră e ceva ma mică decât Vară- Iarnă, dar în or­ce caz, ne-am do­vedit şi noi destul de grijulii. In rândur le ce urmează, tran­scriem răspunsur­ie interlocu­to­­rilor noştri, bineînţeles în orăi­ C. Cristobald şi N. Bocşa nea în care le-am adunat, iar nu după vreun criteriu erarhizant. Soţii Mircea Ştefănescu, autori dramatici b­unul care ne-a răspuns au fost... doi: cina şi d. Mircea Ştefănescu. întâi, doamna (­la telefon), scuzându-l pe domnul, că are sinuzică. Apoi, dânsul (tot prin telefon) care, de pe patuia de su­ferinţă, ne-a informat: „ Ca de obicei, voi pleca la Sinaia. Po­ate chiar prin Mai. Voi scrie o piesă, în Colaborare cu soţia mea, o comedie, al că­rei personaj principal cred că va putea fi jucat de Dina Co­cea, şi sper să pot onora co­manda Teatrului Naţonal care mi-a ce­rut o piesă pentru sta­giunea de toamnă. D. Tudor Muşatescu şi.» intratul la apă minl convorbirei telefoni­­cu d. Tudor Muşateescu:­­ Aşa că răspunzând la ancheta noastră, sunteţi în to­vărăşie onorabilă: cu d. Mir­­cea Ştefănescu, cu d. Tudor Şoi­maru... D. Muşatescu (modest) — Cum, cu­mu »i? Vrei să zici: ei eu mice! — Cum doriţi. Deci, ce veţi face la vară? -- Băi de mare. — Unde? — La Mangalia. —­ Şi de Cei? — Pentru că de câte ori sânt Pr 1- mare, inuită confraţii mic la apă. Am înţeles: d. Tudor MUŞate­­scu va scrie şi la vară, la Man­galia, câteva piese de teatru.­­.,Când vor înflori ane­monele d-lui Tudor Şpiritaru... atorul „purtunei in Olimp“ ieşea de la Direcţia Genera­lă a Teatrelor, împreună cu distinsul critic teatral al zia­rului „Timpul“, d. dr. I. Flavius şi îl bârfeau pe un coleg de-al dumnealor dintr-o comisie la a cărei ședință participaseră. N‘am putut afla pe cine anu­me bârfeau d-r ?n pr nc­um e­ram de acord Cum d dr P’a. ■ Continuare in pag. 4-a ■ P F A Duminica It Amalie 19*7 TAXA POSTALA pl*\‘tâ la inten* (a «onform «probări­i‘r. Gen. P. T. T. Nr . 618/ 946 teatru, “ muzică, plastică și cine.it Am gâsit pe stradă un carnet de însemnări zilnice. Nu ştiu al cui va fi, dar fiindcă este plin de ,,chetii” tea­trale, mă gândesc că n’ar fi rău să re­produc intr'un ziar de specialitate. câteva file. lată-le . De câtevea săptămâni sunt­ funcţio­nar public. Nu ştiu cum am să mi descurc, dar mi se pare că va trebui să mă deprind să spun şi eu altora­­aşa cum mi s’a spus mie o viaţă în­treagă: ,,Vino mâine’’. Dar as­a nu e nimic, pe lângă voluptatea de a fi chemat să soluţionez chestiuni în ca­re nu mă pricep. Căci printr’o eroare, în loc să fiu numit la Ministerul A­­griculturii, m’am pomenit la Minis­terul Artelor şi anume la Direcţiunea Generală a Teatrelor. Şi astfel am în­ceput să am a face cu actorii de teatru, oameni despre care nu ştiam până acum­ altceva decât că sunt foarte simpatiei şi că dau bilete de favoare. Joi Suntem mai mult la Direcţiunea Ge­nerală a Teatrelor unul mai nepri­ceput, ca altul in "le 'calcului Ne-am întrun i și ne om \-ius că de vreme ce pi:m m un sr’,- '11 irchU" să fa­cem ș noi s,. n.'c’o admirabilă înţelegere colegială, ne-am hotărât să­­ Sergiu Milorian facem ,oscane* celor de a câtor ac­tivitate va trebui să ne ocupăm. Vineri Am început să lucrăm Cei dintâi care s’au lovit de dorinţa noastră de a face „materii’’, au fost negustorii de copii. (Ei îşi zic :’Organizatori de spectacole pentru copii”) Le-am pus în vedere că revistele gen ,,Cărăbuş” în care copiii sunt puşi să cânte Citiţi în pag. ■ Viata şi moart lui Tony Bu­­pov&aH%e­s te LUCIA STURPZA BULAMDRA şi , FLORIN TORNEA cuplete ca cei de mai jos, nu vor ai fi îngăduit Noi suntem Gambertde Imităm vedetele Toată zgicz fac aşa Cum faceşî Wauvrina, Fireşte, că oraganizatorii de ,,Spe­tacole pentru copii’’, la care cop sunt puşi să se strâmbe ca să tăi burtă verzii până le dau lacrimii sunt furioşi pe nat, Ba bine că nu Cine nu e furios când i se fac mai zerii Sâmbătă iar am supărat, prin amestec1 nostru nepriceput, pe un artist de mafie­ Cine nu-l cunoaşte? F mie - foarte mic — nu e lipsit de tale Şi a jucat toată vieaţa la perifer debitând gronolănii. Acum şi-a desco­perit o vocaţie nouă Nu se mulţi­meşte să facă educaţie numai a­­ halaiei Bucureştene, ci a întregii R­mânii. Fireşte că noi — oare ată­­ vrem­ să facem „mizerii” .— l-am o­prit să plece în turneu cu revista I de mare montare, în textul cărei printre multe altele, am găsit perle o inspiraţie ca aceasta: Chiar dacă îi du: cu frişcă Ce e mort nu se mai mişcă Sau replici spirituale şi de bl gust ca. ..Are unghele dirié ro aa.b­en şi i • Continuare in pag. 5-a • cu$ue£k£ de Miercuri 5%-" •, i­­ri MM Număr special ■ de Paști i, - Ai rtrr tf ifjS£jSflZ^Z\r % A mg, f i tW-M láT - <V*, 1K ¥ * &' M '&Sşy De cé Alfred de Musset? Mărturisesc, iubite cititor, că nu m’am desmercit incă- Sunt încă ză­păcit şi consternat. Inch­ipuiţi-vâ o fată mignonă şi drăgălaşe, cu cărl­onti şi zâmbet de primăvară, tocmai bună de m'ngiia! şi născută ca să asculte vorbe dulci, sub lună Şi fata asta ale cărei de­gete —r lungi, desigur — trebuiau s® se plimbe pe clapele unui clavecin de dragul unei nocturne de Chopin, de Lascar Sebastian iată că­ prinţi’,, infamă inadvertenţă vine styloul în mână şi face — »­e pardon! — gazetărie- Şi fata asta a aflat cum că matale, de meserie re­gisor, pui în scenă la Studio Naţional o comedie lirică de Alfred de Musset Şi a venit să t­e întrebe — o! pardon — să te interviewette: — De ce Alfred de Musset ? Nu m’ași fi mirat deloc dară între­barea asta mi-ar fi pus-o dintr'o sală de operație bătrânul Faraboeuf, marele savant, chirurg, care, în miros de narcotic şi acid feme, minuie cu uşurinţă bisturiul cit mai aproape de inima bolnavului şi care, din defor­­maţie profesională şi­­fin orgoliu al meseriei, nu-şi închipuie că mai exis­tă pe lume şi altfel de biselrie ce săgetează inimi bolnave — şi nu ca să le vindece■ Un asemenea bisturiu ar putea fi,­ desigur, chiar privirile prin gene lungi ale fetei cu întreba­rea. Dar întrebarea nu mi-a pus-o Pa­­raboeur, ci o fată — și iată de ce, iu­­bite cititor, nu m’am desmeticit ineu, iată de ce sunt încă zăpăcit și corn sternal De ce Alfred de Musset ! S’ar putea răspunde, mai Intei M ’nidi, foarte simplu. Fiindcă Alfred de Musset e unul dintre marii p­aci ai lumii! 'Si răspunsul acesta ar fi cred de,ajuns. Dar fiindcă, pare-se, nu e deajuns hai să căutăm împreună, iubite citi In ce mă privește, mi se pare ei unul dintre păcatele capitale ale o­­mului este că uită. Dacă omul ai­tI Continuare în pag. 3-a ■

Next