Rampa, august 1947 (Anul 36, nr. 91-95)
1947-08-03 / nr. 91
REZULTATUL CONCURSULUI DE ACTORI L1 9 , MEîSKO înainte de a a- Jurge artista, Bebe Spitzer era funcţionară la un birou de import-export. Dar nu şi-a prea schimbat profesia întrucât comercializează tot tnuzicâ de import iar cu talenLul face toi contrabandă. Lege mst&eimat*«'.'» „Tribuna Românească" reproşează d-nei Margareta Papagoga că nu e Îndeajuns de tânără și de cochetă pentru rolul din „A opta nevastă a lui Barbă Albastră". Confratele nostru exagerează. Intre opt neveste nu se poate să nu fie una mai In vârstă... D Zaharia Stancu, directorul Teatrului Naţional, este şi rămâne un om sincer. Sincer faţă de sine însuşi, sincer cu actorii fruntaşi ai Instituţiei ce conduce şi implicit sincer cu elevii Conservatorului, viitorii fruntaşi ai teatrului românesc de mâine. D-sa, e îngrijorat de viitor şi cred, intr’o măsură, pe bună dreptate. Ce va deveni scena românească dacă viitorii actori se prezintă, la sfârşitul studiilor, în condiţii atât de descurajatoare? La ce servesc cele 3, 4 sau 5 catedre de artă dramatică dacă rezultatul este cel pe care-l constată d-sa cu prilejul examenelor de sfârşit de an ? Unde „merge“ scena românească ? Cine sunt vinovaţii ? Profesorii ? Elevii ? Şi, mâhnit, desigur că d. Zaharia meditează la o îndreptare a răului. E pentru prima dată că un director al primei noastre scene îşi spune sincer părerea despre teatru, actori şi elevi. Că mulţi foşti directori gândeau la fel e posibil, dar ceia ce ştim este că nici unul n’a spus-o deschis. Această sinceritate oficială, cu totul nouă la România, mă face să-mi spun părerea şi alături de d-sa şi de alţii, care o vor spune pe a lor, să găsim mijlocul de a contribui la redresarea sistemului de pedagogie dramatică. de AL. CRITICO In primul rând obligativitatea ca fiecare clasă de predare să aibe neapărat un număr anumit de elevi, condiţie care dacă nu e îndeplinită duce la desfiinţarea ei, este incompatibilă cu pedagogia în domeniul Artelor. In al doilea rând, recrutarea corpului profesoral care se face ca o recompensă personală pentru activitate artistică, neţinându-se seamă de aptitudinele pedagogice ale celui numit. Dacă studiul Artelor este considerat drept o necesitate naţională şi socială atunci regulamentele şcolare n’ar trebui să menţioneze că: „Ori ce clasă de predare trebue să aibe un număr minim de elevi“. Intr’o clasă de artă dramatică nu sunt necesari mai mult de 12 elevi pentru întreg cursul de 4 ani. Câte 3 de (Continuare în pag. 7 a) DISCUŢII Pantru 0 redresare a învăța___mintului dramatic.---- UN TEATRU SERIOS: TEATRUL POPORULUI BILANTUL RODNIC AL UNEI MUNCI CULTURALE, CE S’A REALIZAT IN PROVINCIE. PERSPECTIVE PENTRU STAGIUNEA DE TOAMNA: „carea mişcării noastre jj " teatrale a fost şi, în mare măsură mai este, limitată la ceea ce se întâmplă în văzul imediat, în centru. Problemele care se pun — când se pun — şi realizările care se fac cunoscute — când sunt — se referă cu predilecţie la teatrele de mare afişaj, de vedete. Cercurile teatrale s’au preocupat prea puţin de cenuşăresele pionere, de scenele care ignoră zgomotul reclamei, vanitatea aplauzelor snobe şi consacrarea „centrului“. Despre oamenii de teatru şi de artă care trudesc pentru deşteptarea gustului artistic, pentru alimentarea şi ridicarea acestui gust artistic în rândul masselor largi (cărora le-a fost, până mai deunăzi refuzat deliciul emoţiile înalte), se face sau vorbeşte repede, ca despre rubedenii ce nu onorează. Cu toate că aceste rubedenii“ aduc poate artei un serviciu ce depăşeşte — prin intenţie, sărguinţă, dăruire şi statornicie — multe realizări ale marilor, întreprinderi cu firmă luminoasă. Ne gândim la teatrul muncitoresc dela Ciuleşti, la teatrul ce-şi va deschide la toamnă porţile al Confederaţiei Generale a muncii şi, în deosebi la Teatrul Poporului. Asupra căruia vom stărui aci. S’a vorbit despre acest teatru cu îndreptăţite accente admirative, cu prilejul desbaterilor ce au dus la votarea legii teatrelor. S’a arătat atunci în văzul public roadele unei munci anonime pentru cei obişnuiţi cu scenele de artă comodă; s’a arătat şi s’a văzut ce însemnătate pentru spectatorii necunoscuţi ai acestor scene, din fabrici şi dela sate, prezenţa această tinerească şi generoasă fi prin esenţă democratică înjghebare. S'a vorbit cu acelaş prej de caracterul eroic al muncii ■pe care conducerea, aparatul actoricesc şi personalul tehnic al teatrului, au dus-o, pentru a putea răspândi sămânţa artei şi turnirei printre miile de muncitori şi ţărani, streini, până la spectacolele ce i se ofereau, de orice bucuria reală şi înţelegere artistică. S’a putut vedea deasemenea, rolul educativ-pedagogic ce-l îndeplinea Teatrul Poporului în opera lui de încântare a adevăratului mare public pe care-l avea,u resurse mai puţin decât modeste, Teatrul Poporului şi-a desfăşurat mai întâi activitatea în Bucureşti. Şi-a putut lărgi mai târziu activitatea şi în provincie, la Iaşi, Timişoara,: Cluj, Braşov. Sute de turnee prin f sate, prin târguri, prin uzine — pe umor...— pe lui Turneu nu se văzuse — cu un repertoriu de înaltă ţinută, care ar fi speriat pe oricare întreprinzător de turnee, învechit la mentalitatea comercială, au marcat, cu fiecare spectacol, succese nu de presă, dar succese mult mai dăinuitoare şi mult mai hotărâtoare, succese venite din partea celui mai entuziast şi sincer public. Prin Teatrul Poporului, muncitorimea şi lumea de la sate au putut să cunoască pe Victor Ion Popa, (Take, Ianke şi Cadâr), pe N. Kiriţescu (Ion al Vădanei) pe X. Copek (Molima Albă), pe C. Goldoni (Slugă la doi stăpâni), pe Permeak (Vasile Ivanovici) şi atâţi alţi dramaturgi de reale puternice însuşiri, şi în faţa operelor lor " spectatorii necunoscuţi la „centru“ "— au ştiut să se comporte cu un y' nîtv4- -rin nar v rinnt*wlld CI noaşte prea atare, - încadrat pe bună dreptate, prin legea teatrelor, în rândul ansamblurilor subvenţionate de stat, Teatrul Poporului a pornit cu avânt îndoit la desăvârşirea misiunii ce şi-a încredinţat-o, în timp ce teatrele cu nume sonore, bâjbâie încă în definitivarea repertoriului, sau neglijează pur şi simplu să se preocupe de stagiunea de toamnă. Teatrul Poporului, abia şi-a închis stagiunea. Numai pentru o lună. Şi nu înainte de a-şi fi pus la punct planurile activităţii de toamnă. Prima şedinţă a consiliuluui de îndrumare Prima şedinţă a Consiliului de îndrumare al Teatrului Poporului, creiat prin noua lege a teatrelor, care s-a ţinut deunăzi, acest rost l-a avut. Au fost invitaţi la această şedinţă — care a durat două zile — directorii Teatrului poporului din Cluj (Ionel Olteanu), din Braşov (Florian Eliade) din Iaşi (Tudor Nour) din Timişoara (LUy Bulandra) şi au participat d-nii Marcel Breslaşu din parteaUniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti, Sandu Eliad, din partea Confederaţiei Generale a Muncii, Gabriel Negri şi Justin Petrică, din partea Teatrului Poporului din Bucureşti. Prezidată de d. Sergiu Morian, consilier la Ministerul Artelor, şedinţa a fost deschisă prin redactarea unor telegrame de mulţumire adresate d-lor . Ion pas, ministrul Artelor,, Comitetului de Artă al partidului Comunist Român şi d-lui M. Sadoveanu, preşedintele Uniunii Sindicatelor de artişti, scriitori şi ziarişti. Textul telegramelor e următorul: „Consiliul de îndrumare al Teatrului Poporului şi direcţia echipelor din întreaga ţară, întrunindu-se în prima şedinţă de lucru, după apariţia Legii teatrelor şi a statutului salariaţilor teatrelor, vă exprimă mulţumirea pentru opera constructivă a încadrării Teatrului Poporului, asigurându-vâ de devotamentul lor și de râvna pe care o vor depune pentru realizarea înaltei misiuni democratice ce revine Teatrului Poporului în opera de culturalizare a masselor. Consiliul de îndrumare a Teatrului poporului ESilantul rodnic al unei ■nunei culturale Directorii echipelor din provincie (iu expus apoi activitatea echipelor, lor. Au arătat că fiecare echipă numără în general 10—15 actori, că s’au dat spectacole mai în toate întreprinderile și centrele sătești din regiunile respective, cu un repertoriu sătesc și muncitoresc ca: „Digul", „Cine râde la urmă“, comediile lui Cehov: „Unsul“ „Cererea în căsătorie“, „Jubilicul”, etc. La Cluj s’au dat 1i spectacole pentru copii („Ocheşel și bălăioara“ de Marin Iorda) pe lângă piesele din repertoriul cunoscut al Teatrului (Continuare în pagin 3-a) scara dia „Ion al Vădanei“ de N. Kiriţescu interpretată de Popa Nicola, Lilly Urseanu şi E. Mattei dela Teatrul Poporului Actorii Popa Nicolae şi Maria Iordache dela T. Poporului intr’o scenă din piesa „Slugă la doi stăpâni" D incolo de aspectul ei concamer, frivol, pe alocuri, Mangalia a oferit anul acesta terenul agreabil pentru o serie întreagâ de proecte și realizări din cele _ mai interesante. Să lăsăm deoparte vraful de pânze ale pictorilor. Aceştia. Prometei ai penelului, care au furat , pentru încântarea ochilor citadine petice din cerul, marea şi pământul Mangaliei, şi să continuăm, în manieră, reportagiul anterior înfăţişând S. în tonuri glumeţe câteva lucruri serioase, care se vor produce în stagiunea care vine. Vom începe, fireşte, tot cu Iancovescu, pe care d. Zaharia Stancu l’a programat în toamna aceasta la Național, în rolul tutular din Cyrano de Bergerac. La Mangalia vestea n’a surprins, dar nici nu a entuziasmat . — Pentru ce, domnule ? întrebam eu surprins. — Pentrucă impresia noastră este că Iancovescu nu va juca în Cyrano • — Atunci ? I .:i-J “ Poate în „Prinţesa dolarilor"„ ; „ ; ț Ce mai este fi asta ? jg • — O aluzie! „ Intr’adevăr, Puiu, în faimosul lui „costum“ mangaliot, tocmai trecea, întovărăşind o cunoscută blondă actriţă şi pe soţul ei, nu numai puţin cunoscut financiar— — Aşadar asta e cauza ! ■—Nu încă, Poate să fie însă efectul , Ca să ieşim din dilemă ne-am adresat direct lui Iancovescu. Cu veşnica lui sprinteneală de gând, atunci Reportaj de C. PANAITESCU când este pus în situaţii delicate, Iancovescu ne-a răspuns prompt: — Cyrano este visul vieţii mele,... — Interesează dacă visul e realizabil! — Niciodată nu poţi să Ştii dacă visele sunt realizabile— — Prin urmare prezenţa d-sa de la Naţional — Am aflat că e dorită... Mai mult nu mă întreba, copiul meu, pentru că am venit aci să mă odihnesc.. In treacăt, fie zis, am aflat că Iancovescu „toceşte“ pe rupte o serie întreagă de piese, intre care nu figurează Cyrano de Bergerac... Ce ne spune d. Aurel Ion Maican Ca să eliminăm dubiul am crezut util să ne adresăm lui Aurel Ion Maican, care ne-a răspuns surâzând: — Da, e adevărat... Voi pune in scenă o piesă la Teatrul Naţional— — Cyrano? Am zâmbet, apoi continuarea: — ...o piesă care aşi dori să fie acela pe care o visez eu! După cum vedeţi am ajuns iarăşi la vise! Continui dialogul pe ocolite, doar voi ajunge şi la unele realităţi... — Şi nu afară de aceasta? — O piesă care e în curs de lucru, scrisă după inspiraţia mea şi cu subiectul desprins din realităţile noastre sociale de astăzi. — Titlul? Autorul? — Secrete! — Atunci, cel puţin unde ai de gând să o reprezinţi? (Continuare în pagina 4-a) •JL Iancovescu se pregăteşte pentru surprize — Doua piese noi de Tudor S^uşatescu. — Ce se întâmplă cu,,Cyrano“ Aurel, Ion Nahan trece la ofensiva. Leny Cauer și George Vraca întră piesa romanească. — Repertoriul Comoediei I Wmtl •EL ^ 6 PAGINI ILUSTRATE - 10.000 LEI ^ A - * • — .'A- S fv • ‘-'fv. r ■ V. .‘/o : ; • '• ; V Duminică 3 August 1947 ii mi (Seria IV) Nr. 91 taxa postaLA plătită in numerar conform aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 221.618 din 946. Birourile: BUCUREȘTI Str. Sărindar 6 Etaj II Tel. 6.34.78 Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică şi cinema PUBLICUL . Poate că Elsa Triolet nu cunoaşte câmpul românesc decât din fiorile ocazionale pe care le-a primit la diferite recepţii, poate că pentru, Aragon, literatura română arată sene matic, aşa cum i-a fost înfăţişată in câteva cuvinte în redacţia revistei Contemporanul. Dar prietenia se degaşază din fundamentala lor asemanare cu cei ce iubesc arta şi oamenii, şi în sensul acesta, unul cuvânt, un zâmbet sau o strângere de mână au străbătut sumedenia de kilometri care ne despărţea. De aceea, socotim inoportun să ne ocupăm de ceea ce ne va rămâne şi după plecarea oaspeţilor, cărţile lor, fotografiile lor fotografiile sau autografele şi vom încerca să fixăm pentru amintirile noastre, prezenţa lor, aşa cum am simţit-o cu toţii, în întâlnirile din zilele acestea. Formula uneia din aceste întâlniri a constat într'un schimb de întrebări şi răspunsuri cu Louis Aragon, care a interesat in cel mai înalt grad publicul românesc Lipsită de convenţional, manifestarea a avut caracterul unei conversaţii deschise, pline de semnificaţie şi spirit. Deasemeni, conferinţa Elsei Triolet despre Maiakovski, pe care l-a cunoscut îndeaproape, a constituit un ansamblu de informaţii interesante şi de subtile interpretări a operei marelui poet social. Invitaţi la redacţia Contemporanului, cei doi oaspeţi şi-au arătat la rândul lor, interesul faţă de cultura românească, ţinând să-i cunoască evoluţia, luptele şi reuşitele. TRIOLET ARAGON CU ROMANESC . Louis Aragon l-am cunoscut întâi din cărţile sale — poate că cea mai perfectă intimitate e aceasta! —, pe Elsa Triolet la fel. Imaginea lor ne-a venit mai apoi, încărcată de prestigiul unei lupte eroice, duse In anii grei a războiului antifascist — îmbogăţită de o supremă calitate umană. ^ Vizita in ţara noastră poartă deci, nimbul familiar a unei luări de contact cu cei pe care, de departe, ne-am obişnuit a-i preţui pe artişti şi oameni în continuă mişcare, iar nu încremeniţi pe pagina antologiilor. (Continuare în pagina 2-a) înalţii oaspeţi francezi surprinşi de obiectivul reporterului „Rampei“ ASPECTE DE LA CONFERINȚELE SCRIITORILOR ELSA TRIOLET ȘI LOUIS ARAGON DE LA GRADINA „PROGRESUL" CU PRILEJUL ANIVERSARII CELOR 300 ANI DE LA NAŞTEREA SA George Bernard Schow a împlinit 11 ani. Proporţiile şi valoarea lui depăşesc pare-se scurgerea anilor, atât sunt încă de proaspete, publicistul sovietic Evghenie Almazov a reuşit în savurosul articol pe care-l reproducem din Nr. 7 al revistei „Soviet Literature“ (1946) să-l caracterizeze pe marele dramaturg — în toate semnificaţiile operii sale. A cum două sute treizeci şi trei de ani, când Bernard Shaw mai era încă un bărbat tânăr, un critic englez a scris despre el o carte în care spunea: „Poate că va fi, să sperăm că va fi, primul dintre oamenii istoriei care să rivalizeze cu Mathusaleem“ (Edward Shanks, Bernard Shaw 1923, p. 116). Cititorul îşi dă seama că această profeţie a fost împlinită şi astăzi vestitul scriitor îşi serbează 300 ani de la naştere. Suntem fericiţi să informăm pe cititori că Bernard Shaw ese tot atât de sprinten ca un băiat de 90 de ani şi nu e zi în care să nu-şi facă plimbarea de dimineaţă pe bicicleta lui atomică. Energia lui creatoare tot nesecată este. Actualmente lucrează la prefata ultimei sale piese, care prefaţă ne asigură el, va fi cea mai scurtă dar toate câte a scris în ultimii o sută și cinci zeci de ani — se ridică doar la trei volume de câte 500 pagini fiecare. G. B. S. traeste ca mai Inainte pe Pământ. Cetitorii știu că, dealtminteri, Shaw nu scrie numai despre Pământ. In ultimul veac, el a scris numeroase piese in care satirizează viaţa pe celelalte planete. Cu toate acestea în toate scrierile sale Shaw rămâne locuitorul tipic al pământului, ceea ce însă nu-i răpeşte nimic din popularitatea sa de alungul şi de-a latul universului. Piesele sale sunt jucate atât in teatrele din sistemul solar ca și hăt departe * ******** ele EVGHENI ALMAZOV dincolo de el. Am fost informaţi, de exemplu, că Teatrul de Televisiune de pe Sirius va prezenta premiera celor Patru Evanghelişti, adaptare liberă a Noului Testament, în maniera obişnuită luiShaw. Piesa coastă din 247 de scene şi s'a calculat că jucată, nu durează mai mult a patru luni. Cititorii Ioanei d’Arc a lui Shaw, mă tem, vor fi dezamâgiţi să găsească în cei Patru Evanghelişti o repetare a vecilor idei ale lui Shaw. Piesa începe cu o descriere a lui Christos înfăţişat ca un bărbat tânăr, extrem de inteligent şi de energic. Înţelepciunea sa şi comentariile sale satirice despre conducătorii Iudeii e descrişi ca nişte tipici reprezentanţi coloniali) ii fac atât de popular, încât, după cum ne spun, Shawi e foarte puţin surprinzător faptul că el a fost luddiceşte crucificat de coloniştii Romani ai iudeii, pe care el îi sâcâia cu întrebări nepotrivite despre „ce este Adevărull“. „Ca şi Ioana mea el este un parvenit in favoarea publică, iar despre el existau doar două păreri: „Una că era făcător de minuni, cealaltă că era de nesuportat“. Dar povestea in: Christos este doar prologul piesei,,, „In ceea ce priveşte prologul, nu m'aş putea prosti singur, admiţând ca istoria lui Christos pe pământ sa sfârşit într’un mod nefericit, prin crucificarea sa, niic să înceapă de acolo“, scrie autorul (Continuare în pagina) TEATRU BUN S o spunem de la început pe faţă. La noi se face teatru prost. Dacă ici-colo, se izbuteşte câte un spectacol, apoi asta e ori întâmplare de care nu-i nimeni răspunzător ori spectacolul reuşit e reuşit în chip relativ, adică în comparaţie cu obişnuitele spectacole catastrofale, vulgare, anodine sau cel mult oneste şi decente. Unde stă cauza? Cauza, de fapt, este... cauzele. Şi n-o să putem într'un singur articol să le enumărăm pe toate. Să ne mulţumim pentru data asta să ne oprim numai la unele din ele. In mod obişnuit, publicul dă vina pe actor, când nu ia plăcut spec LASCAR SEBASTIAN jocului. „Ai văzut, dragă, ce prost a jucat?“ — zice domnul sau doamna din stat. Asta, fiindcă publicul vede întâi și întâi, dacă nu cu exclusivitate, pe actor. El n’are destul discernământ ca să bage de seamă că, într'un spectacol,, actorul, care este fireşte, elementul primordial, nu este totuşi totul. Este important CUM spune actorul, dar este grozav de important CE spune, adică textul, adică piesa. Şi este importantă nu numai interpretarea unui actor (oricât de mare ar fi el), ci interpretarea tuturor actorilor dintr'o piesă, adică ansamblul, adică în TEATRU PROST treaga distribuţie, or, distribuţia o alcătueşte directorul de scenă,, care mai trebue să aibă şi o viziune registrală personală. Assăzică, dacă spectacolul e prost, înseamnă că nu numai actorul ori actorii au fost proşti, ci şi directorul de scenă. Mai sânt deopotrivă de importante într-un spectacol: decorul în care se mişcă interpreţii, lumina care e creatoare de atmosfera, costumele, grima, etc., etc. Şi cu toate astea... Deşi am căutat să iau de pe umerii actorului nevinovăţia, trebue totuşi să spun că în cea mai mare parte tot el e vinovatul. Ba nu. Nu el. Ci Statul. Stai că m'am încurcat. S'o luăm domol. Fără îndoiaîă că în teatru, ca în orice manifestare umană, omul e acela care vine în primul plan. Deci, teatru bun nu se poate face decât cu materii uman bun, ce înseamnă un actor bun? Un actor de talent? O, nu! nu-i deajuns ca actorul să aibă talent. Trebue să mai fie şi un bun meseriaş, să aibă adică conştiinciozitate profesională. Asta înseamnă, că de îndată ce i s'a încredinţat un rol, să şi-l ia în serios. Adică nu să-şi înveţe numai cuvintele pe cari trebue să te (Continuare în pagina 2_ar ie