Rampa, august 1947 (Anul 36, nr. 91-95)

1947-08-03 / nr. 91

REZULTATUL CONCURSULUI DE ACTORI L1 9 , MEîSK­O înainte de a a- Jurge artista, Bebe Spitzer era func­ţionară la un birou de import-export. Dar nu şi-a prea schimbat profesia întrucât comercia­lizează tot tnuzicâ de import iar cu talenLul face toi contrabandă. Lege mst&eimat*«'.'» „Tribuna Româ­nească" reproşează d-nei Margareta Papagoga că nu e Îndeajuns de tână­ră și de cochetă pentru rolul din „A opta nevastă a lui Barbă Alba­stră". Confratele nostru exagerează. Intre opt neve­ste nu se poate să nu fie una mai In vârstă... D Zaharia Stancu, directorul Tea­trului Naţional, este şi ră­mâne un om sincer. Sincer faţă de sine însuşi, sincer cu actorii fruntaşi ai Instituţiei ce conduce şi implicit sincer cu elevii Conserva­torului, viitorii fruntaşi ai teatru­lui românesc de mâine. D-sa, e în­grijorat de viitor şi cred, intr’o măsură, pe bună dreptate. Ce va deveni scena românească dacă vii­torii actori se prezintă, la sfârşitul studiilor, în condiţii atât de descu­rajatoare? La ce servesc cele 3, 4 sau 5 catedre de artă dramatică dacă rezultatul este cel pe care-l constată d-sa cu prilejul examenelor de sfârşit de an ? Unde „merge“ scena românească ? Cine sunt vi­novaţii ? Profesorii ? Elevii ? Şi, mâhnit, desigur că d. Zaharia me­ditează la o îndreptare a răului. E pentru prima dată că un di­rector al primei noastre scene îşi spune sincer părerea despre teatru, actori şi elevi. Că mulţi foşti di­rectori gândeau la fel e posibil, dar ceia ce ştim este că nici unul n’a spus-o deschis. Această sinceritate oficială, cu totul nouă la România, mă face să-mi spun părerea şi alături de d-sa şi de alţii, care o vor spune pe a lor, să găsim mijlocul de a contribui la redresarea sistemului de pedagogie dramatică.­­ de AL. CRITICO In primul rând obligativitatea ca fiecare clasă de predare să aibe neapărat un număr anumit de elevi, condiţie care dacă nu e îndeplinită duce la desfiinţarea ei, este incom­patibilă cu pedagogia în domeniul Artelor. In al doilea rând, recrutarea cor­pului profesoral care se face ca o recompensă personală pentru acti­vitate artistică, neţinându-se sea­mă de aptitudinele pedagogice ale celui numit. Dacă studiul Artelor este conside­rat drept o necesitate naţională şi socială atunci regulamentele şcolare n’ar trebui să menţioneze că: „Ori ce clasă de predare trebue să aibe un număr minim de elevi“. Intr’o clasă de artă dramatică nu sunt ne­cesari mai mult de 12 elevi pentru întreg cursul de 4 ani. Câte 3 de (Continuare în pag. 7­ a) DISCUŢII Pantru­ 0 redresare a învăța­___mintu­lui dramatic.----­ UN TEATRU SERIOS: T­E­ATRUL P­OPORULUI BILANTUL RODNIC AL UNEI MUNCI CULTU­RALE,­­ CE S’A REALIZAT IN PROVINCIE.­­ PERSPECTIVE PENTRU STAGIUNEA DE TOAMNA: „carea mişcării noastre jj " teatrale a fost şi, în mare­­­ măsură mai este, limitată la ceea ce se întâmplă în văzul imediat, în centru. Problemele care se pun — când se pun — şi reali­zările care se fac cunoscute — când sunt — se referă cu predilecţie la teatrele de mare afişaj, de vedete. Cercurile teatrale s’au preocupat prea puţin de cenuşăresele pionere, de scenele care ignoră zgomotul re­clamei, vanitatea aplauzelor snobe şi consacrarea „centrului“. Despre oamenii de teatru şi de artă care trudesc pentru deşteptarea gustului artistic, pentru alimentarea şi ri­dicarea acestui gust artistic în rân­dul masselor largi (cărora le-a fost, până mai deunăzi refuzat deliciul emoţiile înalte), se face sau vor­beşte repede, ca despre rubedenii ce nu onorează. Cu toate că aceste rubedenii“ aduc poate artei un serviciu ce depăşeşte — prin in­tenţie, sărguinţă, dăruire şi stator­nicie — multe realizări ale marilor, întreprinderi cu firmă luminoasă. Ne gândim la teatrul muncitoresc dela Ciuleşti, la teatrul ce-şi va deschide la toamnă porţile al Con­federaţiei Generale a muncii şi, în deosebi la Teatrul Poporului. Asu­pra căruia vom stărui aci. S’a vorbit despre acest teatru cu îndreptăţite accente admirative, cu prilejul desbaterilor ce au dus la votarea legii teatrelor. S’a arătat atunci în văzul public roadele unei munci anonime pentru cei obişnuiţi cu scenele de artă comodă; s’a ară­tat şi s’a văzut ce însemnătate pen­tru spectatorii necunoscuţi ai ac­es­­tor scene, din fabrici şi dela sate, prezenţa această tinerească şi ge­neroasă fi prin esenţă democratică înjghebare. S'a vorbit cu acelaş pr­ej de caracterul eroic al muncii ■pe care conducerea, aparatul actori­cesc şi personalul tehnic al teatru­lui, au dus-o, pentru a putea răs­pândi sămânţa artei şi turnir­­ei printre miile de muncitori şi ţă­rani, streini, până la spectacolele ce i se ofereau, de orice bucuria reală şi înţelegere artistică. S’a pu­tut vedea deasemenea, rolul educa­­tiv-pedagogic ce-l îndeplinea Tea­trul Poporului în opera lui de în­cântare a adevăratului mare public pe care-l avea,­­­u resurse mai puţin decât modeste, Teatrul Poporului şi-a desfăşurat mai întâi ac­tivitatea în Bucureşti. Şi-a putut lărgi mai târziu activitatea şi în provincie, la Iaşi, Timişoara,­­: Cluj, Braşov. Sute de turnee prin f sate, prin târguri, prin uzine — pe um­o­r...— pe lui Turneu nu se văzuse — cu un repertoriu de înal­tă ţinută, care ar fi speriat pe oricare întreprinzător de turnee, învechit la mentalitatea comercială, au marcat, cu fiecare spectacol, succese nu de presă, dar succese mult mai dăinuitoare şi mult mai hotărâtoare, succese venite din partea celui mai entuziast şi sincer public. Prin Teatrul Poporului, muncitorimea şi lumea de la sate au putut să cunoască pe Victor Ion Popa, (Take, Ianke şi Cadâr), pe N. Kiriţescu (Ion al Vădanei) pe X. Copek (Molima Albă), pe C. Goldoni (Slugă la doi stăpâni), pe­ Permeak (Vasile Ivanovici) şi a­­­tâţi alţi dramaturgi de reale puter­nice însuşiri, şi în faţa operelor lor "­ spectatorii necunoscuţi la „centru“ "— au ştiut să se comporte cu un y' nîtv­4- -rin nar­ v rinnt*wlld CI noaşte prea atare, - încadrat pe bună dreptate, prin legea teatrelor, în rândul ansam­blurilor subvenţionate de stat, Tea­trul Poporului a pornit cu avânt îndoit la desăvârşirea misiunii ce şi-a încredinţat-o, în timp ce tea­trele cu nume sonore, bâjbâie încă în definitivarea repertoriului, sau neglijează pur şi simplu să se preo­­cup­e de stagiunea de toamnă. Tea­trul Poporului, abia şi-a închis sta­giunea. Numai pentru o lună. Şi nu înainte de a-şi fi pus la punct planurile activităţii de toamnă. Prima şedinţă a consi­­liuluui de îndrumare P­rima şedinţă a Consiliului de îndrumare al Teatrului Popo­rului, creiat prin noua lege a teatrelor, care s-a ţinut deunăzi, a­­cest rost l-a avut. Au fost invitaţi la această şedinţă — care a durat două zile — directorii Teatrului po­porului din Cluj (Ionel Olteanu), din Braşov (Florian Eliade) din Iaşi (Tudor Nour) din Timişoara (LUy Bulandra) şi au participat d-nii Marcel Breslaşu din partea­­­Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scri­itori şi Ziarişti, Sandu Eliad, din­­ partea Confederaţiei Generale a Muncii, Gabriel Negri şi Justin Pe­trică, din partea Teatrului Poporu­­lui din Bucureşti. Prezidată de d. Sergiu M­orian, consilier la Minis­­­­terul Artelor, şedinţa a fost des­chisă prin redactarea unor tele­grame de mulţumire adresate d-lor . Ion pas, ministrul Artelor,, Comite­tului de Artă al partidului Comu­nist Român şi d-lui M. Sadoveanu, preşedintele Uniunii Sindicatelor de artişti, scriitori şi ziarişti. Textul telegramelor e următorul:­­ „Consiliul de îndrumare al Teatrului Poporului şi direcţia echipelor din întreaga ţară, în­­trunindu-se în prima şedinţă de lucru, după apariţia Legii tea­trelor şi a statutului salariaţilor teatrelor, vă exprimă mulţu­mirea pentru opera construc­tivă a încadrării Teatrului Po­porului, asigurându-vâ de de­votamentul lor și de râvna pe care o vor depune pentru reali­zarea înaltei misiuni democra­tice ce revine Teatrului Popo­rului în opera de culturalizare a masselor. Consiliul de îndrumare a Teatrului poporului ESilantul rodnic al unei ■nunei cultu­rale D­irectorii echipelor din provin­cie (iu expus apoi activitatea echipelor, lor. Au arătat că fiecare echipă numără în ge­neral 10—15 actori, că s’au dat spec­tacole mai în toate întreprinderile și centrele sătești din regiunile res­pective, cu un repertoriu sătesc și muncitoresc ca: „Digul", „Cine râde la urmă“, comediile lui Cehov: „Un­sul“ „Cererea în căsătorie“, „Jubi­­licul”, etc. La Cluj s’au dat 1i spectacole pen­tru copii („Ocheşel și bălăioara“ de Marin Iorda) pe lângă piesele din repertoriul cunoscut al Teatrului (Continuare în pagin 3-a) scara dia „Ion al Vădanei“ de N. Kiriţescu interpretată de Popa Nicola, L­illy Urseanu şi E. Mattei dela Teatrul Poporului Actorii Popa Nicolae şi Maria Iordache dela T. Poporului intr’o scenă din piesa „Slugă la doi stăpâni" D­ incolo de aspectul ei conca­­mer, frivol, pe alocuri, Manga­lia a oferit anul acesta terenul agreabil pentru o serie întrea­­gâ de proecte și realizări din cele­­ _ mai interesante. Să lăsăm deoparte vraful de pânze ale pictorilor. Aceşti­a. Prometei ai penelului, care au furat , pentru încântarea ochilor citadine petice din cerul, marea şi pământul­­ Mangaliei, şi să continuăm, în ma­­nieră, reportagiul anterior înfăţişând S. în tonuri glumeţe câteva lucruri se­rioase, care se vor produce în stagi­unea care vine. Vom începe, fireşte, tot cu Ianco­­vescu, pe care d. Zaharia Stancu l’a programat în toamna aceasta la Na­țional, în rolul tutular din Cyrano de Bergerac. La Mangalia vestea n’a surprins, dar nici nu a entuziasmat . — Pentru ce, domnule ? întrebam eu surprins. — Pentrucă impresia noastră este­­ că Iancovescu nu va juca în Cyrano­ • — Atunci ? I .:i-J “ Poate în „Prinţesa dolarilor"„ ; „ ; ț Ce mai este fi asta ? jg • — O aluzie! „ Intr’adevăr, Puiu, în faimosul lui „costum“ mangaliot, tocmai trecea, întovărăşind o cunoscută blondă ac­triţă şi pe soţul ei, nu numai puţin cunoscut financiar— — Aşa­dar asta­ e cauza ! ■—Nu încă­, Poate să fie însă e­­fectul­ , Ca să ieşim din dilemă ne-am a­­dresat direct lui Iancovescu. Cu veş­nica lui sprinteneală de gând, atunci Reportaj de C. PANAITESCU când este pus în situaţii delicate, Ian­covescu ne-a răspuns prompt: — Cyrano este visul vieţii mele,... — Interesează dacă visul e realiza­bil! — Niciodată nu poţi să Ştii dacă visele sunt realizabile— — Prin urmare prezenţa d-sa de la Naţional — Am aflat că e dorită... Mai mult nu mă întreba, copiul meu, pentru că am venit aci să mă odihnesc.. In treacăt, fie zis, am aflat că Ian­covescu „toceşte“ pe rupte o serie în­treagă de piese, intre care nu figu­rează Cyrano de Bergerac... Ce ne spune d. Aurel Ion Maican Ca să eliminăm dubiul am crezut util să ne adresăm lui Aurel Ion Maican, care ne-a răspuns surâzând: — Da, e adevărat... Voi pune in scenă o piesă la Teatrul Naţional— — Cyrano? Am zâmbet, apoi continuarea: — ...o piesă care aşi dori să fie acela pe care o visez eu! După cum vedeţi am ajuns iarăşi la vise! Continui dialogul pe oco­­lite, doar voi ajunge şi la unele rea­lităţi... — Şi nu afară de aceasta? — O piesă care e în curs de lucru, scrisă după inspiraţia mea şi cu su­biectul desprins din realităţile noa­stre sociale de astăzi. — Titlul? Autorul? — Secrete! — Atunci, cel puţin unde ai de gând să o reprezinţi? (Continuare în pagina 4-a) •JL Iancovescu se pregăteşte pentru surprize — Doua piese noi de Tudor S^uşatescu. — Ce se întâmplă cu,,Cyrano“ Aurel, Ion Nah­an trece la ofensiva. Leny Cauer și George Vraca într­ă piesa roma­nească. — Repertoriul Comoediei I Wmtl •EL ^ 6 PAGINI ILUSTRATE - 10.000 LEI ^ A - * • — .'A- S fv • ‘-'fv. r ■ V. .‘/o : ; • '• ; V Duminică 3 August 1947 ii mi (Seria IV) Nr. 91 taxa posta­­LA plătită in nu­merar conform aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 221.618 din 946. Birourile: BUCUREȘTI Str. Sărindar 6 Etaj II Tel. 6.34.78 Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică şi cinema PUBLICUL .­ Poate că Elsa Triolet nu cunoaş­te câmpul româ­nesc decât din fio­rile ocazionale pe care le-a primit la diferite recepţii, poate că pentru, Aragon, literatura română arată sene matic, aşa cum i-a fost înfăţişată in câteva cuvinte în redacţia revis­tei Contempora­nul. Dar prietenia se degaşază din fun­damentala lor ase­manare cu cei ce iubesc arta şi oa­menii, şi în sensul acesta, unu­l cuvânt, un zâmbet sau o strângere de mâ­nă au străbătut sumedenia de ki­lometri care ne despărţea. De aceea, soco­tim inoportun să ne ocupăm de ceea ce ne va rămâne şi după plecarea oaspeţilor, cărţile lor, fotografiile lor fotografiile sau au­tografele ş­­i vom încerca să fixăm pentru amintirile noastre, prezenţa lor, aşa cum am simţit-o cu toţii, în întâlnirile din zile­le acestea. Formula uneia din aceste întâlni­ri a constat într'un schimb de între­bări şi răspunsuri cu Louis Aragon, care a interesat in cel mai înalt grad publicul românesc Lipsită de conven­ţional, manifesta­rea a avut carac­terul unei conver­saţii deschise, pli­ne de semnificaţie şi spirit. Deasem­eni, con­ferinţa Elsei Trio­let despre Maia­­kovski, pe care l-a cunoscut îndea­proape, a constitu­it un ansamblu de informaţii intere­sante şi de subtile interpretări a o­perei marelui poet social. Invitaţi la redac­ţia Contemporan­­ului, cei doi oas­peţi şi-au arătat la rândul lor, inte­resul faţă de cul­tura românească, ţinând să-i cunoas­că evoluţia, lupte­le şi reuşitele. TRIOLET ARAGON CU ROMANESC . Louis Aragon l-am cunoscut înt­âi din cărţile sale — poate că cea mai per­fectă intimitate e aceasta! —, pe Elsa Triolet la fel. Imaginea lor ne-a venit mai apoi, încărcată de prestigiul unei lupte eroice, duse In anii grei a războiului antifascist — îmbogăţită de o supremă cali­tate umană. ^ Vizita in ţara noastră poartă deci, nimbul familiar a unei luări de contact cu cei pe care, de departe, ne-am obişnuit a-i preţui pe artişti şi oameni în con­tinuă mişcare, iar nu încremeniţi pe pagi­­na antologiilor. (Continuare în pagina 2-a) înalţii oaspeţi fra­ncezi surprinşi de obiectivul reporte­rului „Rampei“ ASPECTE DE LA CONFERINȚELE SCRIITORILOR ELSA TRIO­­LET ȘI LOUIS ARAGON DE LA GRADINA „PROGRESUL" CU PRILEJUL ANI­­VERSARII CELOR 300 ANI DE LA NAŞTEREA SA George Bernard Schow a împlinit 11 ani. Proporţiile şi valoarea lui depăşesc pare-se scurgerea anilor, atât sunt încă de proaspete, publi­cistul sovietic Evghenie Almazov a reuşit în savurosul articol pe ca­­re-l reproducem din Nr. 7 al revis­tei „Soviet Literature“ (1946) să-l caracterizeze pe marele dramaturg — în toate semnificaţiile operii sale. A­ cum două sute treizeci şi trei de ani, când Bernard Shaw mai era încă un bărbat tânăr, un critic englez a scris despre el o carte în care spunea: „Poate că va fi, să sperăm că va fi, primul dintre oamenii istoriei care să riva­lizeze cu Mathusaleem“ (Edward Shanks, Bernard Shaw 1923, p. 116). Cititorul îşi dă seama că această profeţie a fost împlinită şi astăzi vestitul scriitor îşi serbează 300 ani de la naştere. Suntem fericiţi să informăm pe cititori că Bernard Shaw ese tot a­­tât de sprinten ca un băiat de 90 de ani şi nu e zi în care să nu-şi facă plimbarea de dimineaţă pe bicicleta lui atomică.­­ Energia lui creatoare tot nesecată este. Actualmente lucrează la prefa­ta ultimei sale piese, care prefaţă ne asigură el, va fi cea mai scurtă dar toate câte a scris în ultimii o sută și cinci zeci de ani — se ridică doar la trei volume de câte 500 pagini fiecare. G. B. S. traeste ca mai Inain­te pe Pământ. Cetitorii știu că, dealt­­minteri, Shaw nu scrie numai des­pre Pământ. In ultimul veac, el a scris numeroase piese in care satiri­zează viaţa pe celelalte planete. Cu toate acestea în toate scrierile sale Shaw rămâne locuitorul tipic al pământului, ceea ce însă nu-i răpeş­te nimic din popularitatea sa de alungul şi de-a latul universului. Pie­sele sale sunt jucate atât in teatrele din sistemul solar ca și hăt departe * ******** ele EVGHENI ALMAZOV dincolo de el. Am fost informaţi, de exemplu, că Teatrul de Televisiune de pe Sirius va prezenta premiera celor Patru Evanghelişti, adaptare liberă a Noului Testament, în ma­niera obişnuită lui­­Shaw. Piesa coa­stă din 247 de scene şi s'a calculat că jucată, nu durează mai mult a­ patru luni. Cititorii Ioanei d’Arc a lui Shaw, mă tem, vor fi dezamâgiţi să gă­sească în cei Patru Evanghelişti o repetare a vecilor idei ale lui Shaw. Piesa începe cu o descriere a lui Christos înfăţişat ca un bărbat tâ­năr, extrem de inteligent şi de ener­gic. Înţelepciunea sa şi comentari­ile sale satirice despre conducătorii Iudeii e descrişi ca nişte tipici re­prezentanţi coloniali) ii fac atât de popular, încât, după cum ne spun, Shawi e foarte puţin surprinzător faptul că el a fost lud­diceşte cruci­ficat de coloniştii Romani ai iudeii, pe care el îi sâcâia cu întrebări ne­potrivite despre „ce este Adevărull“. „Ca şi Ioana mea el este un parve­nit in favoarea publică, iar despre el existau doar două păreri: „Una că era făcător de minuni, cealaltă că era de nesuportat“. Dar povestea in: Christos este doar prologul piesei,,, „In ceea ce priveşte prologul, nu m'aş putea prosti sin­gur, admiţând ca istoria lui Christos pe pământ sa sfârşit într’un mod nefericit, prin crucificarea sa, ni­ic să înceapă de acolo“, scrie autorul (Continuare în pagin­­­a) TEATRU BUN S o spunem de la început pe faţă. La noi se face teatru prost. Dacă ici-colo, se iz­buteşte câte un spectacol, apoi asta e ori întâmplare de care nu-i ni­meni răspunzător ori spectacolul reuşit e reuşit în chip relativ, a­­dică în comparaţie cu obişnuitele spectacole catastrofale, vulgare, ano­dine sau cel mult oneste şi decente. Unde stă cauza? Cauza, de fapt, este... cauzele. Şi n-o să putem într'un singur articol să le enumărăm pe toate. Să ne mulţumim pentru data as­ta să ne oprim numai la unele din ele. In mod obişnuit, publicul dă vina pe actor, când nu ia plăcut spec­ LASCAR SEBASTIAN jocului. „Ai văzut, dragă, ce prost a jucat?“ — zice domnul sau doam­na din stat. Asta, fiindcă publicul vede întâi și întâi, dacă nu cu ex­clusivitate, pe actor. El n’are destul discernământ ca să bage de seamă că, într'un spectacol,, actorul, care este fireşte, elementul primordial, nu este totuşi totul. Este important CUM spune actorul, dar este grozav de important CE spune, adică tex­tul, adică piesa. Şi este importantă nu numai interpretarea unui actor (oricât de mare ar fi el), ci inter­pretarea tuturor actorilor dintr'o piesă, adică ansamblul, adică în­ TEATRU PROST treaga distribuţie, or, distribuţia o alcătueşte directorul de scenă,, care mai trebue să aibă şi o viziune re­­gistrală personală. Assăzică, dacă spectacolul e prost, înseamnă că nu numai actorul ori actorii au fost proşti, ci şi directorul de scenă. Mai sânt deopotrivă de importante în­­tr-un spectacol: decorul în care se mişcă interpreţii, lumina care e creatoare de atmosfera, costumele, grima, etc., etc. Şi cu toate astea... Deşi am căutat să iau de pe ume­rii actorului nevinovăţia, trebue to­tuşi să spun că în cea mai mare parte tot el e vinovatul. Ba nu. Nu el. Ci Statul. Stai că m­'am încurcat. S'o luăm domol. Fără îndoiaîă că în teatru, ca în orice manifestare umană, omul e acela care vine în­ primul plan. Deci, teatru bun nu se poate face decât cu materii uman bun, ce în­seamnă un actor bun? Un actor de talent? O, nu! nu-i deajuns ca ac­torul să aibă talent. Trebue să mai fie şi un bun meseriaş, să aibă a­­dică conştiinciozitate profesională. Asta înseamnă, că de îndată ce i s'a încredinţat un rol, să şi-l ia în serios. Adică nu să-şi înveţe nu­mai cuvintele pe cari trebue să te (Continuare în pagina 2_ar­ ie

Next