Rampa, octombrie 1947 (Anul 36, nr. 100-103)

1947-10-05 / nr. 100

Duminică 9 Oct 1847 Filmele sovietice artistice ISn­S 394T-1941 D@s@nui­s sii­gne S­tudioul tehnicolor de desene anicilate „Sojuzdetfilm“, înfi­inţat în 1936, a lansat în anii existenţei sale multe filme va­loroase prin idei şi calităţi ar­tistice. Majoritatea acestor filme a fost creată cu gândul la tânărul specta­tor. Aceste desene animate sunt: „Iarna“ regia 17. Vana; „Noi mer­­gem la olimpiadă“ regia C. Suteev; „Sindbad marinarul“ regia V. şi Z. Bumberg; „căsuţa“ regia O Nodata­­ie va fi P. Nosory, şi altele. O mare creaţie artistică a studio­ului, „Sojuzdelfilm“ este ediţia 1945 a desenului animat de lung metraj, ,X Documentul pierdut“ regia V. Şi Z. Brumberg. Este un film de acţiu­ne creat după opera clasică a lui Gogol . Filmul „Documentul pierdut“ re-l prezintă o treaptă semnificativă în dezvoltarea dese­nu­u­i animat sovi­etic. În anul 1946 au fost lansate urmă­­­toarele desene animate: „Cântecul bucuriei“ regia M. Paşcenco;­ „Melo­diile primăverii“ regia Babicenco; „Valea liniştită“; „Football“ regia P. Filippov şi Delhin; „Coada păunului“ regia V. Polkovnikov şi C. Amalnik;­­ „Vulpe şi Mierlă regia A. Ivanov; „Pana vulturului“, regia D. Babicen­co Şi „Frica are ochii mari“ regia O. Hotaiev şi P. Nosov. In planul producţiei de desene ani­mate pe 1947—48 Şi-au găsit expri­­­marea concretă temele actuale în le­gătură cu marele plan cincinal post­belie. Unul din cele mai însemnate e „Călătorie în ţara uriaşilor“, basm bogătan imaging, în care ni se arată lucrările uriaşe care vor fi realizate în industria fierului şi a oţelului. „Aurul Alb” este consacrat produc­ţiei bumbacului pe perioada 1946- 1960. „Moscova“ e consacrată aniversării de 800 ani de la întemeierea marelui oraş, utilizându-se opere din pictura, clasică şi contemporană rusă. In 1947 va fi lansat desenul ani­mat „Grădina veselă (scenariu şi re­gia W. Sutter), în care ni se prezintă într'un chip amuzant eforturile copiilor sovietici pentru obţinerea u­­nei cât mai bune recolte de legume Toată atenţia o merită şi tehnica lorul „Kvartet“, realizat după bas­mul cu ace­laş nume al lui V. A. Krâlov. Planul producţiei 1947—18 prevede crearea unei serii de filme adaptate după basmele celebrilor scriitori­­ruşi: L. Tolstoi, A. S. Puşckin, I. Krălov N. Leskov, Ersov, etc. Ca şi a unor filme cu teme extrase din operele scriitorilor sovietici contemporani: (V. Ka­taev­, M. Prisvin, S. Marsak, V. Bieaki, P. Bajor, etc.). Dintre acestea, mai însemnate vor fi: „12 luni“ după B. Marsak şi „Fio­ricica" după V. Kataev. Una din cele mai strălucite reali­zări din ultima vreme este desenul animat de lung metraj „Căluț coco­­șat“ după basmul cu acelaș nume de P­ârșov în regia lui­ I. Vino. In 1948 vor mai fi lansate desenele animate: „Noaptea de Anul Nou“ re­gia O. Nodataev și P. Nosor- „Sol­datul viteaz" după un basm popular rus în regia lui Brumberg. ,j prima lecţie: „Creionul minunat". S (Urmare din pag. 1­u) Acesta a fost inceputul. Şi acum, cu voia dvs., să par­curgem colecţiil­e ziarului, dealungul celor 36 de ani de existenţă. SERIA I: 15 OCTOMBRIE 1911— 30 AUGUST ISIS Primul număr al „Rampei“, ziar de teatru, muzica, literatură şi artă a apărut în două pagini mici, Du­minecă 16 Octombrie 1911. Costul U!ît l’ număr era 5 bani Redacţia şi administraţia funcţionau în str. Sf. Ionică No. 7. Pe capul ziarului nu figur, nici un nume. In sumar pa­tr­u semnături: Ioan Nicoară (pseu­donimul lui N, D. Cocea) Alexan­dru Kavrodi, N Jiavidescu şi M. Fauet. Din cuprinsul arestul întâi apărut număr desprindem — îa sfera ine­vitabilului „Cuvânt înainte“ — două interviewtări: unul cu Suzanne Des­­prées, pe atunci, în Bucureşti şi al­tul cu D. Dim­en despre conce­rnele simfonice. Un deseo al lui lancovescu, făcut de Gruia, poartă următoarea expli­caţie: „d. P. Iancovescu (20 de ani) care a cuce­r­it publicul bucureştean prin căldura şi cuvântul cu care joacă rolul lui Titi Râşnov din „Co­meta“ (Teatrul Naţional)­, Răsfoim mai departe celebtia. In No. 82 din 29 Ianuarie 1912 „Rampa“ sărbătoreşte pe marele dramaturg, lit­rat şi humorist I. L. Caragiale. — în No 192 (13 Iunie 1912) ziarul a­­pare în elenoar de doliu, , Carigiale nu mai este“. In anul următor (No. 263 şi 203) cele două pagini sunt închinate a­­proape în întregime Artei şi Răz­boiului. No. 375 {20 Ianuarie 1913, este consacrat artei şi literaturii musulmane, iar No. 393—394 (10 Fe­bruarie 1913) este consacrat artei şi literaturei bulgare. In general informaţia artistici este cât se poate de anemică. Primează în fiecare număr, ar­ti­col­ul de idei. Dealtfel ţinuta numerelor apărute în această perioadă este conformă „le­gământului“ apărut în primul număr: „Suntem în­ plină epocă de prefa­cere şi de renovaţie artist­că. Viaţa intelectuală a ţării aşa de pildă, cu câţiva ani numai în urmă, a luat un avânt neaşteptat şi face să vibreze sufletele pentru o cauză mai mare şi mai generoasă decât pentru cau­zele meschine şi sterpe din trecut“. Şi mai departe : „Arta începe să triumfe şi în Ro­mânia. Ceia ce ar fi fost o utopie sau o himeră acum zece ani, e as­tăzi realitate. Pretutindeni răsar, progresează şi se înmulţesc manifestaţiile culturale literale şi artistice­ . Iar deasupra tuturora, teatrul, a­­ceastă şcoală a şcoalelor, acest das­căl suprem care uneşte într’o sinte­ză desăvârşită toate artele. Să m­ai subliniem oare că rându­rile acestea sunt valabile şi astăzi ? Sau că „Rampa“ în forma ei actuală nu face altceva decât să urmezi exact aceiaşi linie cu cea trasată de iniţiatorii ei, acum 26 de ani ? In această primă seria, încheiată în ajunul primului război mondial, a colaborat la „Rampa“ toată elita In­telectualităţii româneşti. Transcriem, în ordinea apariţiei semnăturile: D. Anghel, Iser, N. D. Cocea, V. Scân­teie, Leon Feraru, Emil Nicolau, Gala Galaction, Mihail Cruceanu, Const. Râuleț, C. Smeură, Al. Ca­­zaban, George Cair, D. Karnabatt, Alexandru Mavrodi, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Zaharia Bârsan, Al. Macedonsky, Caton Theodorian, Em. Isac, Marioara Voiculescu, E. Lovi­­nescu, M. Mora, D. Nanu, Faimen, I. C. Aslan, A. de Herz, Ludovic Dauş, Cornelia Moldovan­u, Tudor Arghezi, V. Candiano, Nicu Chiriş, Ioan Dragu, Vasile Savel, Radu D. Rosetti, E. D. Reigis, I. Fermo, Eug Assaky, D. Manu Claudia Miilian și G .Miilian. Cu drept cuvânt se împlinea litera „legământului“ din primul număr, care suna astfel: „Rampa“ va fi or­ganul zilnic al celor care socotesc viaţa zadarnică şi urâtă, fără cunu­na de flori a poeziei“. SERIA H-a ŞI IlI-a: 11 NOV. 1918— 25 OCT. 1940 încă nu s’au risipit bine negurile războiului. Din Moldova sosesc fără contenire refugiaţi. In Capitală sunt lipsuri, foamete, haos. Dealtfel ca în toată ţara... In faţa Consiliului de război se judecă procesul ziariştilor şi scriito­rilor care au fraternizat cu inamicul La Teatrul Naţional se reprezintă „Scretarul general“, localizare după Al. Bisson, iar la Trianon „Sânge Al­bastru“ cu Florica Florescu şi Bă­­jescu Oardă.­­ „Rampa“, reapărută în două pa­gini de format redus, ia atitudinea împotriva calităţii mediocre a Spec­tacolelor. Cronicarul ei dramatic, A­­lexandru Călin, scrie despre spec­tacolul de la Teatrul Naţional: „Judecând după impresia noastră, ne vine greu să credem că spectaco­lul la care am asistat a fost la Tea­trul Naţional, cu artiştii Societăţii dramatice, condusă de directori, pro­fesori universitari şi tot felul de co­mitete“. Atacurile împotriva direcţiei Tea­trului Naţional, deţinută pe atunci de Gioni Peretz, vor continua. Dar să vedem ce spectacole li­ se ofereau pe atunci bucureştenilor. La Teatrul Regina Maria: „Vijelia“; la Modern: „Fata tamburului major“; la Liric: „Mihail Strogoffi“, la Eforia: „Dona Juanitta“, iar la Trianon: „Hipnoti­zatorul“. Despre toate aceste spec­tacole informaţiile , „Şampei“ erau cât se poate de reduse. Abia o sim­plă agendă cu titlurile pieselor, fără distribuţie. In schimb felurite arti­cole beletristice, versuri, convorbiri scurte, pe jumătate coloană, cu ac­torii şi vaste reportaje despre viaţa nocturnă a Capitalei. O atenţie deosebită este acordată „împrumutului Unirii“...­­S-a iniţiat cu acest prilej o anchetă printre actorii care declară, că vor subscrie fiecare câteva mii de lei, îndem­nând şi pe cititori să le urmeze pilda... Alături de aceste preocupări diver­se, „Rampa“ are în vedere şi pro­blemele de teatru. Alexandru Dăvilla publică, sub titlul „Scrisori către ac­torul X“ o serie de aproape 30 de articole de doctrină teatrală. Viaţa teatrală din străinătate este şi ea urmărită îndeaproape, iată şi o ştire care capătă proporţii de eve­niment: „Veşti dela o exilată. Succe­sele d-nei Florica Cristoforeanu în Italia“ Am uitat însă reportajul. Să ve­dem cum se făcea reportajul pe vre­mea aceia, Iată, la 12 Mai 1919 d-na Marioara Voiculescu, anunţă într'un interview pe 3 col. că se retrage defi­nitiv din teatru. Peste trei zile, la 15 Mai, tot pe 3 col. reportera res­pectivă (Pandora) revine asupra su­biectului anunţând cu litere mari: „Marea noastră tragediană nu ne pă­răseşte definitiv“... ‘ Iată şi o monstră de interview, cu titlurile şi subtitlurile respective: „De vorbă cu un Semi-zeu“. „A­­cest semi-zeu e Puiu Pussy lanco­vescu“ „Ce crede acest nebun ado­rabil despre muzică, despre contrac­te, despre „Cafeneaua cea mică“, des­pre „Nepoftitul“ şi despre sine însu­şi“.In cursul anului 1920 „Rampa“ îşi schimbă formatul de patru ori, ur­când şi preţul de la 25’ bani la 50 de bani şi apoi la 1 leu. La 17 Mai 1920, cronicarul dramatic al ziaru­lui, C. Ardeleanu, semnalează în „Fecioara rătăcită“ pe tânăra actri­ţă Aura Almaján care „fără îndo­ială va deveni una din cele mai mari actriţe ale noastre“. Respecti­vul cronicar nu s’a înşelat. Aura Almăjean este una şi aceiaşi per­soană cu d-na Aura Buzescu, actua­la artistă de onoare a Teatrului Na­ţional din Bucureşti. La 15 Sept. 1924 (No. 2066) „Ram­pa“ abandonează definitiv formatul mi© şi apare zilnic in 6 pagini mari, cu 3 lei exemplarul. Primul număr reorganizat apare cu următoarele co­laborări: Vintilă Russu Sirianu — Scrumuri de ţigară; Victor Eftimiu — Cugetări; Al. Bogdan — Bloc Notes literar, etc. In acelaş număr începe publicarea în foileton a unui roman „Din viaţa teatrală bucureşteană şi pariziană" intitulat „Elvira“ şi sem­nat de Lucien Gerard. Deja această dată colaborările de frânte din via­ţa literară şi artistică se înmulţesc. Apar succesiv semnăturile d-lor Ce­zar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, apoi M­ichail Rohan,iar Tudor Muşatescu, etc. Deasemenea se inaugurează con­vorbirile duminicale făcute mai în­tâi de Ioan Massoff, apoi de Tudor Muşatescu, Nicuşor Constantinescu Mihail Sebastian, George Horia, V. Timuş şi alţii. Da la 1 Ianuarie condiţiunile redac­ţionale şi technice se îmbogăţesc zi cu zi. Este epoca de prosperitate a „Rampei“, care avea să ţină a­­proape doi ani. Apoi colaborările fruntaşe se­ răresc şi astfel ajungem la altă „reorganizare“ care avea să schimbe cue încetul faţa gazetei. Se acordă tot mai mare atenţie infor­maţiei mărunte, ecourilor cinemato­grafice şi textelor publicitare, în dauna problemelor care se desbă­­teau până atunci. Odată cu No. 6000 (17 Ianuarie 1938), după două săptă­mâni de apariţie in format redus, „Rampa“ se transformă în săptămâ­nal. Este — aşi putea spune — faza agonică a acestei de a treia serii. Peste puţin timp se stinge, pe ne­simţite, ca o candelă cu untdelemnul sfârşit. Avea să mai reapară, cu titlul fu­rat, in timpul războiului Dar despre „găinăria“ aceasta mai bine să nu mai vorbim... Dar despre această ultimă serie din „Rampa“, — mai întâi zilnică şi apoi săptămânală, — nu ne este în­găduit să vorbim noi. Trebuie să facem cu voia sau fără voia noas­tră un exces de modestie... O« PsmsîHîiescis ­T—T-R­AMPA 1 Un ador discret: PAUL aul Henreid s-a născut la Triest, fiu al baro­nului Carl von Hen­­reid. De origine sue­deză, familia sa căpă­tase un joc important în cercurile marei finanţe austro­­ungare. Paul şi-a petrecut copilă­ria între Triest şi Viena, unde şi-a făcut studiile în exclusiva şcoală IV,aria Theresa Academie. Totuşi el nu a avut niciodată rigiditatea a­i­­stocraţiei formale, mai ales că ruina familiei l-a făcut să mun­cească de tânăr, intrând la edit­ura Stroble. Una din primele sale lu­crări a fost traducerea ciclului O­­JGIORUL de Pearl Buck, urmată de traduceri din Upton Sinclair. Profesia sa l-a pus în legătură, cu artişti şi actori, trezindu-i do­rinţa de a urca pe scândurile ma-­ gice. Urmând cursurile serale ale Conservatorului, el a isprăvit în­tr'un an cursul bienal şi — jucând într'o producţie de amatori — a a-: 4tras atenţia lui Otto Preminger, directorul teatrului­­lui Reinhardt. In curând lansat în OAMENI IN ALB şi CALATORIA CEA MARE, Henreid devine unul din actorii importanţi ai ecranului şi lic unei vieneze. Peste cinci ani se află la Lon­dra, fiind des întrebuinţat­. Când izbucneşte războiul, Henreid se în­rolează în D. C. A. După performanţa din CASA­BLANCA (pentru care a fost îm­prumutat special casei Warner Bros), şi DOR NESTINS, alături de Bette Davis, Henreid joacă a­­cum primul său technicolor, cu Maureen O'Hara, TARM SPA­NIOL — cu aceiaşi discreţie şi mo­destie, cu toate succesele sale. ipgBSPBVRK­&BBMai m: ai... - - r­­­uii ■iiiiiwiimnaii ii m muu.......... . . P sâmbătă 4 ©ct©ivibi8Se ©EA MAE GRANDIOASA P I t e­M­I­E p A A 8TA 01UNEE âS47 - 1948 A PI f A Lui Sosesc filmele fir­ e câtă­va vreme ecranele noas­tre se resimt de pa urmă penu­­riei de pelicule noi. Afară de câteva producţii de duzină a­­mericane, strecurate c­u sgârce­­nie prea calculată, de numeroa­se reluări şi filme cu cowboys sau de filme britanice care nu­ confirmă progresul real efectuat de cineaştii englezi, cinefilii­­nu au a­­vut prilejul să vizioneze realizări im­portante. Se simţea mai ales lipsa, filmului francez, în special a celui impregnaţi de spiritul nou. Fiindcă orice acuza­ţi­e de literaturizare sau artă prea studiată li s’ar aduce, filmele fran­ceze au priză la Un public larg ,, corespund în cea mai mare măsură mentalităţii gi viziunii europene. Din păcate, dificultăţile erau des­tul de mari şi absenţa aceasta re­gretată ameninţa să se prelungească. Până la urmă, totuşi FILMUL POPULAR, datorită gi­amni­tu­rilor de­puse de directorul său comercial, d. A. Eskenasy, — care s’a deplasat la Paris vizionând­ zeci de filme şi ducând tratative complicate — s’au ajuns la încheierea unui acord care asigură distribuirea la noi în ţară a 25 de funde selecţionate cu grijă dintre producţiile de clasă. EFECTELE UNUI TRATAT LEONIN Dificultăţile erau sporite de fap­­­tul că filmele franceze sunt pe de o parte foarte derute în toate colţu­rile Europei, a­şa d­­ar pretenţiile sunt­ mai mari — pe de alta efectele nefaste • pe care le are asupra pro­ducţiei Studiourilor franceze acordul Byrnes - Blum, care a raţionalizat producţia, silind cineaştii şi distri­buitorii­­francezi să-şi coordoneze acti­­vele reprezentate să fie americane. Din această cauză, actualmente se află pe şantier în curs de lucru doar 15 filme, ceea ce a limitat posibi­litatea în aşa fel ca 2/3 din fîlmităţile de alegere. In cale din urmă s’au găsit 25 de realizări, în mare parte reprezentante ale cinema­togra­­fiei franceze la difarite concursuri şi festivaluri internaţionale. FILME LAUREATE ŞI OUTSI­DER! Dintre acestea trebue să semna­­­lăm in primul rând mult discutatul „La pelle et la bâte”, regisat de Jean Delianey, după scenariul lui Jean Cocteau, în decorurile lui Chris­tian Betanul, cuplul principal fiind Jean Maurais (în rol dublu) şi Joretle Day, secondaţi de frumoasa Afilia Parely. Acest film a fost clasificat al 3-lea la Cannes, fiind menţionat pentru cadrul său estetic. COPIE CONFORMA, care a făcut şi el parte din lotul trimis la Bru­xelles, aduce — pe baza unui sce­nariu original, deşi de Jacques Com­­­panez — o creaţie remarcabilă a lui Louis Jouvet, un personaj dublu, într’un film de tensiune asemănător cu ALIBI. Regia lui Bréville gi jor­cul viu al lui Suzy Delair, măresc şi ela atracţia prezentată de acest film. LE PERE TRANQUILLE, o splen­didă epopee a Rezistenţii, într’o vi­ziune cu totul nlouă, realizată de Re­ne Clement (La bataille du rail), cu Noël­ Noël, Paul Francoeur şi Claire Olivier, a făcut şi el­­parte din falanga de onoare del® Cannes. PATRIE, intră în aceeaşi categorie. Regizat de un activ şi vechi cineast, Louis Daquin, ca­re a dat viaţă nouă celebrei piese a lui Sardou, această realizare emoţionează prin participa­rea sinceră a interpreţilor: Pierre Blanchar, Marie Mau­ban şi o echipă de tineri entuziişti gi talentaţi: Litt­­oien Nat, Mireille Perrey şi Jean Desailly. BATALIONUL CERULUI un film de mari proporţii din viaţa paraşutiş­­tilor, în două părţi: ţ,Nu sunt îngeri” gi „Pământ francez”, a atras 63.000 de spectatori la premieri şi a cuscit­at aplauze la Bruxelles. Reapariţia lui Pene Lefevre şi a Jeaninei Crispin, alături de Blanchoir din zile bune, sunt garanţiile acestei opere a lui Alexandre Esany. In sfârgit „La part de l’ombre”, cu Edwige Feuillere şi Jean Louis Barrault şi Călătorie fără spenuţă cu Simone Renaut şi Jean Marais, doi outsideri care concurează cu suc­ces cei mai ambiţioşi rivali, încheie o primă listă. ACŢIUNE^ ACŢIUNE... Reprogul care i se făcea într’o vreme filmului francez, că se bazează mai mult pe joc şi dialog, nu mai e valabil acum. In­tr 'adevăr, numărul benzilor poliţiste, de aventuri sau eapă , gi­spadă — păstrând totuşi nivelul artistic — a crescut simţitor. Astfel TAVERNA PEŞTELUI ÎN­CORONAT aduce tri­oul Michel Si­mon.­­ Jules Berry - Raymond Bus­­siéres, într’o succesiune trepidantă de peripeţii pe mare. NON­­JO­UP­ABLE, tot cu Michel Simon şi compatrioata noastră Jany Holt, regizat de Henry Depuin, aduce drama unui om distrus de orgoliu, într’o intrigă poliţistă susţinută]. QUAN DES ORFEVRES, care­­azi petrece in mediul interlop, a conferi­­la consacrarea Simonei Renant, par­teneră cu Louis Jounet. CONTRE ANQ­UETE, punând faţă în faţă într’un pasionant duel psiholo­gic, pe Lucien Coadel şi Louis SaLou. CORIDORUL OGLINZILOR, plutind în straniu­l film pentru care a fost angajat special englezul Eric Port­­man, încheie seria „galbenii”, poli­ţiştii. Dacă adăugăm OMUL DIN LON­DRA — o poveste de spionaj cu Jules Berry gi Francois Rosay, LE DAJPI­­TAIN — Pierre Renoir întruchipând un popular-­­erou al lui Zevacco gi legendarul „rege al fascicolelor”, RO­CAMBOLE — desvăluind noi laturi ale prodigiosului Pierre Brasseur, pu­tem să ne considerăm aprovizionaţi cu aprijune, ŞI jfîLE ÎNŢELES DRAGOSTEA... ...in­ care francezii par a se fi spe­cializat — fia că e vorba de patimi fatale, de flacăra pasiunii pure sau de marisandageul subtil, e bine repre­zentată. VULTURUL CU DOUA CAPETE, bucurându-se de distribuţia din teatru: Edwige Feuillere gi Jean Marais, e alt punct de rezistenţă al genului. LA FILLE AVEC YEUX GRIS, MASA SUB MARE (Viviaine Ro­mance şi Clement Duhour) gi HIS­­TOIRE DE CHANTER (poveste de dragoste tinerească cu cântăreţul Luis Mariano, Garette şi Yvonne Del­­bos, întregere echipa filmelor cu te­­matică sentimentală — „pour la bon­ne bouch­e” fiind Berchsabée, după ro­manul lui Pierre Benoit gi Marie Martine (scenariu Jacques Vint, in­terpreţi Renee Saint Cyr, Jules Ber­ry, Saturnin Pah­re gi Bernard Blié’r; drama unei femei cu viaţă sbuciumată din pricina sensibilităţii şi a ororii de compromisuri). Cât priveşte BETHSABEE — re­gia lui Leonide Moguy (premiat la Veneţia în 1938 pentru închisoare fă­ră gratii) şi creaţia Daniellei Darrieux alături de Jean. Murat şi noul june prim Georges Marchal, îl situează printre producţiile de clasă- D DANIELLE DARIEUX LOUIS JOUVET CEI TREI MUŞCHETARI... vor vedea din nou lumina ecrane­­lor americane. Surpriza o ■ constitue de astă dată distribuirea dansatoru­­­lui Gene Melly în rolul lui D’Artag­nan. ALIDA VALLI... a izbutit în sfârşit, să se impună în America. După creaţia sa din CAZUL PARRADINE, tânăra ita­liancă (actualmente are 26 de ani), a fost angajată de Darryl Zanuek pentru rolul principal din MIRA­COLUL CLOPOTELOR, pe care-l urmăreau numeroase vedete ameri­cane. Acesta e al 5-lea film al A­­lidei Valii. Partenerii ei vor fi Fred Mac Murray și Frank Sinatra. 62 DE COPII... vor juca o scenă mută în noul, film al lui Ginger Rogers, care a­­pare alaturi de junele prim Cornel Wilde. E vorba de o secvenţă care înfăţişează un vis al eroilor. JACQUES SERVAZ... interpretul boxeurului din filmul lui Joan Gabin „Oglinda“, e pe cale de a deveni actor de prim plan. SCENARIŞTII ENGLEZI... urmând pilda confraţilor lor ac­tori, iau tot mai des drmul holly­­woodului. Ultimul „răpit“ e Charles Benett, care a lucrat „39 de trepte" t, a fost angajat pentru „Sign of the ram“, regizat de Irving Cum­mings, cu Susan Peerers, ANNA NILSSON.C o veterană a filmului mut, a că­pătat un rol de 10 minute în noul film al Clarence Brown. REGIZORUL LINDBERG, nu obţine prea mare succes cu ultima sa realizare: „Matto, rega­tul nebuniei“. CONSTANTIN SIMONOV... este scriitorul sovietic care colabo­rează cel mai mult cu industria ci­nematografică. CASTÍNFI­AS... comicul care stârneşte râsul me­xicanilor prin simpla sa apar­iţie, şi-a văzut, contractul d de 25 000 dolari de film realizat după două comedii tur­nate la Holly­w­od ALDO F£ERIZiC... actorul italian atât de aplaudat pentru creaţia sa din ,,Roma, oraş deschis“, are un succes la fel de prestigios în urma interpretării sale din „Episcopul“ GABY GUETAUD— una din­ puţinele „pin-up girl“ ale filmului fancez, e silită să pară mult mai rezervată în „Monseigneur Vin­cent“, unde joacă rolul unei doamne frivole din secolul al XVII-lea. SIMONE RENANT... care a fost partenera lui Jean Marais, va apare In curând alături de Raymond Rouleau. „AMINTIREA IUBIRII"... e titlul filmului în care Ethel Barrymoore își va face reintrarea având ca partener pe Dana An­drews. Pag. 5 Simfonia pan­oralâ (Hr© şi Gioconda) F­ilmului francez i s’au adus dese dreptate — reproşuri că este pr neagră realistă a unui Carne sau diferite, acuzaţia aceasta persista, în mod brutal filmul francez spre tingenţe şi parabolă. Şi această tendinţă ale regizorilor francezi, actuali cu exc­­lement. Nu e vorba de o literaturizare care capul de acuzaţie cel mai însemnat al care nu se acomodează cu specificul cozii. Mai curând se poate insista asup­ri pe captarea treptată a unei anumite jelor care te face să depăşească limitele voia unei completări pentru spectatorul sensibil faptul că cele mai mici acţiuni unei finalităţi clare, de o logică intimă în joc concepţiile de viaţă şi dramele de eşecuri mai vaste. De cealaltă parte a medaliei există nisaj prea muncit, tenta de romantism — chiar când e de bună calitate — cele conflictelor, ori — şi de cele mai multe ori pe bună ca literaturizat. Chiar după ce vâna Duvivier dovedise posibilităţi cu totul Epoca de ocupaţie nazistă a împins evazionism, poetizare lipsită de con­­este încă prezentă In operele majore opţiile lui Gremilion, Ecker şi Rene să poarte neapărat asupra dialogului— esteţilor cinematografici şi cinefililor­ ariei imaginilor aşa cum o crează fram­­­a accentului care e pus pe amănunt atmosfere, pe o construcţie a persona­­ecranului şi să trezească uneori ne­­mediu. Şi, ceea ce e mai important, e sunt angrenate spre a fi subordonate riguroasă — că fiecare atitudine pune sunt desfcătute în jurul unor probleme aplecarea spre amănunt inutil, spre fi­til prezentarea eroilor, o exaltare care «vea să alunece şi să falsifice premi-Pe aceiaşi iinie se situează şi Sim­­fonia pastorală, care pătru un excelent prilej de verificare a calităţilor şi efec­telor caracteristice unui film francez. Tema principală — titlul de simfo­nie e justificat de întretăierea armonică a temelor — e apropiată de Pygmalion, o făptură care e smulsă tenebrelor, nefiinţei, prin lupta supraomenească, ceas de ceas, a unui pastor, care o sim­te apoi prea legată de ei pentru a o pu­tea înapoia vieţii. Intervine şi procesul de sfâşiere lăuntrică al unui om aproape obsedat de puritate, în viaţa căruia — după cu­m­ îi califică chiar soţia sa — „râul e aproape o lipsă dăunătoare“, — şi care se trezeşte treptat cum în conştiinţa sa pătrunde şi sensul aitei apropieri, care se vede ihtr’un fel coborît îa a-şa, lo­caliza afecţiunea şi a o disputa. Şi peste ele, mai apare — dominant însă doar pentru un ochi superficial — motivul rivalităţii sentimentale Intre tată şi fiu. Subiect dificil de manevrat, — se poate pulveriza uşor. Şi, mai ales, un adevărat regal pentru produc­ătorii americani, de pilda, care ar fi pu­tut să plaseze suficiente scene tari pe­ntru orice categorie de public şi multe pointe melodramatice. Un impas şi pen­tru Jean Delannoy,­ care a rezolvat to­tuşi frumos dificultăţile. S’au mai adău­gat, e drept, câteva personaje secun­dare şi episoade romanului lui Gide du­pă care a fost adaptat filmul —, iară a se simţi însă intervenţia, fără a încăl­ca spiritul operei. Există unele negli­jenţe de armonizare: trei personaje îşi frâng mâine de simultan şi uniform în unele momente Pierre Bru­­na, parcă spune: „vedeţi cât de sobru pot fi.­“, scenele în doi se succed uneori ritmate ca într’o piesă. Dar peste toate acestea se trece uşor, fiindcă în schimb nu exi­sta nici o insistenţă, nici o subliniere a situaţiilor de efect sigur: eroina e ope­rată, ni se arată doar l­a cer,dar imper­sonal de spital-mânăstire, o uşă care se închide în urma ei, intrarea ei în universul vizibil se face prin câteva detalii simple, delicate. Drama creşte şi ea fără grabă — ajungându-se la o incandescenţă albă a pasiunilor, şi mai ales cadrul e evocat prin frânturi de o mare putere de sugestie, purtând pecetea autenticităţii: „nous y soram­es“. In special prim­a sequenţă e într’a­devăr poignantă şi esenţial cinemato­grafică, aproape dispensată de dialog. Peisajele de o măreţie primiti­vă facă a înfiora, ritmul stun­at iară lungimi, dau şi ele preţ realizării. Excelentă crea­ţia Michelel Morgan, trăind în fiecare clipă identificată cu personajul, având un ochi când imobilitatea statuară a or­bitelor, când bucuria de viaţă a unei fiinţe care a trăit închisă în ea din cauza unui trup rămas în urmă faţă de sufletul ridicat spre înălţimi de efortul voinţei. Sensibilă clipa în care recunoa­şte după mâini pe cel care o iubeşte, deosebindu-l de cel de a cărui iubire se teme. O operă închegată, de o frumuse­ţe rece însă fie din cauză că, până la urmă, e totuşi vorba de un „caz“ — puterea analitică a romanului ie avea artă şi nu o operă pătrunsă de viaţă, fie că lipsesc unele elemente pe care mai clare. „Simfonia pastorală" ram fi. Ewigen B. St arwsst UNDE MERGEM? ARO: Simfonia pastorală; EFORIE: Destinul d-nei Norris; EXCELSIOR: Eşti numai a mea; FEMILIA; Stan şi Bran oameni de afaceri; GIOCONDA Simfonia pastorală; LUXOR: Destinul d-nei Norris; MIGNON: Eşti numai a mea; ORFEU: Scurtă întâlnire; RE­GAL: Fraţii Ritz—Trei băeţi frumoşi SCALA: O singură noapte; SELECT: Tessa; TIVOLI: Drumul spre Maroc; TRIANON; Cei trei muşchetari; GRA­DINA MIGNON: Caravana ; B-DUL PALAS: Cavalerii cap de mort; COR­SO: Reportaj senzaţional; FRANKLIN Comedie umană; CASANDRA: Lacri­mi de Ţigancă; NISSA: Cavalerul ne­gru; CENTRAL: L’eterner retour ; ARTA: Aventurierul­ ; ALIANŢA: 3 din Arizoana; AMERICAN: Refrenul dragoste; AIDA: Beţia simţurilor; ULTIMELE ZILE CU MARELE SUCCES LA STUDI­OURILOR E șI 6 L 2 . E

Next