Rampa, octombrie 1947 (Anul 36, nr. 100-103)
1947-10-05 / nr. 100
Duminică 9 Oct 1847 Filmele sovietice artistice ISnS 394T-1941 D@s@nuis siigne Studioul tehnicolor de desene anicilate „Sojuzdetfilm“, înfiinţat în 1936, a lansat în anii existenţei sale multe filme valoroase prin idei şi calităţi artistice. Majoritatea acestor filme a fost creată cu gândul la tânărul spectator. Aceste desene animate sunt: „Iarna“ regia 17. Vana; „Noi mergem la olimpiadă“ regia C. Suteev; „Sindbad marinarul“ regia V. şi Z. Bumberg; „căsuţa“ regia O Nodataie va fi P. Nosory, şi altele. O mare creaţie artistică a studioului, „Sojuzdelfilm“ este ediţia 1945 a desenului animat de lung metraj, ,X Documentul pierdut“ regia V. Şi Z. Brumberg. Este un film de acţiune creat după opera clasică a lui Gogol . Filmul „Documentul pierdut“ re-l prezintă o treaptă semnificativă în dezvoltarea desenuui animat sovietic. În anul 1946 au fost lansate următoarele desene animate: „Cântecul bucuriei“ regia M. Paşcenco; „Melodiile primăverii“ regia Babicenco; „Valea liniştită“; „Football“ regia P. Filippov şi Delhin; „Coada păunului“ regia V. Polkovnikov şi C. Amalnik; „Vulpe şi Mierlă regia A. Ivanov; „Pana vulturului“, regia D. Babicenco Şi „Frica are ochii mari“ regia O. Hotaiev şi P. Nosov. In planul producţiei de desene animate pe 1947—48 Şi-au găsit exprimarea concretă temele actuale în legătură cu marele plan cincinal postbelie. Unul din cele mai însemnate e „Călătorie în ţara uriaşilor“, basm bogătan imaging, în care ni se arată lucrările uriaşe care vor fi realizate în industria fierului şi a oţelului. „Aurul Alb” este consacrat producţiei bumbacului pe perioada 1946- 1960. „Moscova“ e consacrată aniversării de 800 ani de la întemeierea marelui oraş, utilizându-se opere din pictura, clasică şi contemporană rusă. In 1947 va fi lansat desenul animat „Grădina veselă (scenariu şi regia W. Sutter), în care ni se prezintă într'un chip amuzant eforturile copiilor sovietici pentru obţinerea unei cât mai bune recolte de legume Toată atenţia o merită şi tehnica lorul „Kvartet“, realizat după basmul cu acelaş nume al lui V. A. Krâlov. Planul producţiei 1947—18 prevede crearea unei serii de filme adaptate după basmele celebrilor scriitoriruşi: L. Tolstoi, A. S. Puşckin, I. Krălov N. Leskov, Ersov, etc. Ca şi a unor filme cu teme extrase din operele scriitorilor sovietici contemporani: (V. Kataev, M. Prisvin, S. Marsak, V. Bieaki, P. Bajor, etc.). Dintre acestea, mai însemnate vor fi: „12 luni“ după B. Marsak şi „Fioricica" după V. Kataev. Una din cele mai strălucite realizări din ultima vreme este desenul animat de lung metraj „Căluț cocoșat“ după basmul cu acelaș nume de Pârșov în regia lui I. Vino. In 1948 vor mai fi lansate desenele animate: „Noaptea de Anul Nou“ regia O. Nodataev și P. Nosor- „Soldatul viteaz" după un basm popular rus în regia lui Brumberg. ,j prima lecţie: „Creionul minunat". S (Urmare din pag. 1u) Acesta a fost inceputul. Şi acum, cu voia dvs., să parcurgem colecţiile ziarului, dealungul celor 36 de ani de existenţă. SERIA I: 15 OCTOMBRIE 1911— 30 AUGUST ISIS Primul număr al „Rampei“, ziar de teatru, muzica, literatură şi artă a apărut în două pagini mici, Duminecă 16 Octombrie 1911. Costul U!ît l’ număr era 5 bani Redacţia şi administraţia funcţionau în str. Sf. Ionică No. 7. Pe capul ziarului nu figur, nici un nume. In sumar patru semnături: Ioan Nicoară (pseudonimul lui N, D. Cocea) Alexandru Kavrodi, N Jiavidescu şi M. Fauet. Din cuprinsul arestul întâi apărut număr desprindem — îa sfera inevitabilului „Cuvânt înainte“ — două interviewtări: unul cu Suzanne Desprées, pe atunci, în Bucureşti şi altul cu D. Dimen despre concernele simfonice. Un deseo al lui lancovescu, făcut de Gruia, poartă următoarea explicaţie: „d. P. Iancovescu (20 de ani) care a cucerit publicul bucureştean prin căldura şi cuvântul cu care joacă rolul lui Titi Râşnov din „Cometa“ (Teatrul Naţional), Răsfoim mai departe celebtia. In No. 82 din 29 Ianuarie 1912 „Rampa“ sărbătoreşte pe marele dramaturg, litrat şi humorist I. L. Caragiale. — în No 192 (13 Iunie 1912) ziarul apare în elenoar de doliu, , Carigiale nu mai este“. In anul următor (No. 263 şi 203) cele două pagini sunt închinate aproape în întregime Artei şi Războiului. No. 375 {20 Ianuarie 1913, este consacrat artei şi literaturii musulmane, iar No. 393—394 (10 Februarie 1913) este consacrat artei şi literaturei bulgare. In general informaţia artistici este cât se poate de anemică. Primează în fiecare număr, articolul de idei. Dealtfel ţinuta numerelor apărute în această perioadă este conformă „legământului“ apărut în primul număr: „Suntem în plină epocă de prefacere şi de renovaţie artistcă. Viaţa intelectuală a ţării aşa de pildă, cu câţiva ani numai în urmă, a luat un avânt neaşteptat şi face să vibreze sufletele pentru o cauză mai mare şi mai generoasă decât pentru cauzele meschine şi sterpe din trecut“. Şi mai departe : „Arta începe să triumfe şi în România. Ceia ce ar fi fost o utopie sau o himeră acum zece ani, e astăzi realitate. Pretutindeni răsar, progresează şi se înmulţesc manifestaţiile culturale literale şi artistice . Iar deasupra tuturora, teatrul, această şcoală a şcoalelor, acest dascăl suprem care uneşte într’o sinteză desăvârşită toate artele. Să mai subliniem oare că rândurile acestea sunt valabile şi astăzi ? Sau că „Rampa“ în forma ei actuală nu face altceva decât să urmezi exact aceiaşi linie cu cea trasată de iniţiatorii ei, acum 26 de ani ? In această primă seria, încheiată în ajunul primului război mondial, a colaborat la „Rampa“ toată elita Intelectualităţii româneşti. Transcriem, în ordinea apariţiei semnăturile: D. Anghel, Iser, N. D. Cocea, V. Scânteie, Leon Feraru, Emil Nicolau, Gala Galaction, Mihail Cruceanu, Const. Râuleț, C. Smeură, Al. Cazaban, George Cair, D. Karnabatt, Alexandru Mavrodi, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Zaharia Bârsan, Al. Macedonsky, Caton Theodorian, Em. Isac, Marioara Voiculescu, E. Lovinescu, M. Mora, D. Nanu, Faimen, I. C. Aslan, A. de Herz, Ludovic Dauş, Cornelia Moldovanu, Tudor Arghezi, V. Candiano, Nicu Chiriş, Ioan Dragu, Vasile Savel, Radu D. Rosetti, E. D. Reigis, I. Fermo, Eug Assaky, D. Manu Claudia Miilian și G .Miilian. Cu drept cuvânt se împlinea litera „legământului“ din primul număr, care suna astfel: „Rampa“ va fi organul zilnic al celor care socotesc viaţa zadarnică şi urâtă, fără cununa de flori a poeziei“. SERIA H-a ŞI IlI-a: 11 NOV. 1918— 25 OCT. 1940 încă nu s’au risipit bine negurile războiului. Din Moldova sosesc fără contenire refugiaţi. In Capitală sunt lipsuri, foamete, haos. Dealtfel ca în toată ţara... In faţa Consiliului de război se judecă procesul ziariştilor şi scriitorilor care au fraternizat cu inamicul La Teatrul Naţional se reprezintă „Scretarul general“, localizare după Al. Bisson, iar la Trianon „Sânge Albastru“ cu Florica Florescu şi Băjescu Oardă. „Rampa“, reapărută în două pagini de format redus, ia atitudinea împotriva calităţii mediocre a Spectacolelor. Cronicarul ei dramatic, Alexandru Călin, scrie despre spectacolul de la Teatrul Naţional: „Judecând după impresia noastră, ne vine greu să credem că spectacolul la care am asistat a fost la Teatrul Naţional, cu artiştii Societăţii dramatice, condusă de directori, profesori universitari şi tot felul de comitete“. Atacurile împotriva direcţiei Teatrului Naţional, deţinută pe atunci de Gioni Peretz, vor continua. Dar să vedem ce spectacole li se ofereau pe atunci bucureştenilor. La Teatrul Regina Maria: „Vijelia“; la Modern: „Fata tamburului major“; la Liric: „Mihail Strogoffi“, la Eforia: „Dona Juanitta“, iar la Trianon: „Hipnotizatorul“. Despre toate aceste spectacole informaţiile , „Şampei“ erau cât se poate de reduse. Abia o simplă agendă cu titlurile pieselor, fără distribuţie. In schimb felurite articole beletristice, versuri, convorbiri scurte, pe jumătate coloană, cu actorii şi vaste reportaje despre viaţa nocturnă a Capitalei. O atenţie deosebită este acordată „împrumutului Unirii“...S-a iniţiat cu acest prilej o anchetă printre actorii care declară, că vor subscrie fiecare câteva mii de lei, îndemnând şi pe cititori să le urmeze pilda... Alături de aceste preocupări diverse, „Rampa“ are în vedere şi problemele de teatru. Alexandru Dăvilla publică, sub titlul „Scrisori către actorul X“ o serie de aproape 30 de articole de doctrină teatrală. Viaţa teatrală din străinătate este şi ea urmărită îndeaproape, iată şi o ştire care capătă proporţii de eveniment: „Veşti dela o exilată. Succesele d-nei Florica Cristoforeanu în Italia“ Am uitat însă reportajul. Să vedem cum se făcea reportajul pe vremea aceia, Iată, la 12 Mai 1919 d-na Marioara Voiculescu, anunţă într'un interview pe 3 col. că se retrage definitiv din teatru. Peste trei zile, la 15 Mai, tot pe 3 col. reportera respectivă (Pandora) revine asupra subiectului anunţând cu litere mari: „Marea noastră tragediană nu ne părăseşte definitiv“... ‘ Iată şi o monstră de interview, cu titlurile şi subtitlurile respective: „De vorbă cu un Semi-zeu“. „Acest semi-zeu e Puiu Pussy lancovescu“ „Ce crede acest nebun adorabil despre muzică, despre contracte, despre „Cafeneaua cea mică“, despre „Nepoftitul“ şi despre sine însuşi“.In cursul anului 1920 „Rampa“ îşi schimbă formatul de patru ori, urcând şi preţul de la 25’ bani la 50 de bani şi apoi la 1 leu. La 17 Mai 1920, cronicarul dramatic al ziarului, C. Ardeleanu, semnalează în „Fecioara rătăcită“ pe tânăra actriţă Aura Almaján care „fără îndoială va deveni una din cele mai mari actriţe ale noastre“. Respectivul cronicar nu s’a înşelat. Aura Almăjean este una şi aceiaşi persoană cu d-na Aura Buzescu, actuala artistă de onoare a Teatrului Naţional din Bucureşti. La 15 Sept. 1924 (No. 2066) „Rampa“ abandonează definitiv formatul mi© şi apare zilnic in 6 pagini mari, cu 3 lei exemplarul. Primul număr reorganizat apare cu următoarele colaborări: Vintilă Russu Sirianu — Scrumuri de ţigară; Victor Eftimiu — Cugetări; Al. Bogdan — Bloc Notes literar, etc. In acelaş număr începe publicarea în foileton a unui roman „Din viaţa teatrală bucureşteană şi pariziană" intitulat „Elvira“ şi semnat de Lucien Gerard. Deja această dată colaborările de frânte din viaţa literară şi artistică se înmulţesc. Apar succesiv semnăturile d-lor Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, apoi Michail Rohan,iar Tudor Muşatescu, etc. Deasemenea se inaugurează convorbirile duminicale făcute mai întâi de Ioan Massoff, apoi de Tudor Muşatescu, Nicuşor Constantinescu Mihail Sebastian, George Horia, V. Timuş şi alţii. Da la 1 Ianuarie condiţiunile redacţionale şi technice se îmbogăţesc zi cu zi. Este epoca de prosperitate a „Rampei“, care avea să ţină aproape doi ani. Apoi colaborările fruntaşe se răresc şi astfel ajungem la altă „reorganizare“ care avea să schimbe cue încetul faţa gazetei. Se acordă tot mai mare atenţie informaţiei mărunte, ecourilor cinematografice şi textelor publicitare, în dauna problemelor care se desbăteau până atunci. Odată cu No. 6000 (17 Ianuarie 1938), după două săptămâni de apariţie in format redus, „Rampa“ se transformă în săptămânal. Este — aşi putea spune — faza agonică a acestei de a treia serii. Peste puţin timp se stinge, pe nesimţite, ca o candelă cu untdelemnul sfârşit. Avea să mai reapară, cu titlul furat, in timpul războiului Dar despre „găinăria“ aceasta mai bine să nu mai vorbim... Dar despre această ultimă serie din „Rampa“, — mai întâi zilnică şi apoi săptămânală, — nu ne este îngăduit să vorbim noi. Trebuie să facem cu voia sau fără voia noastră un exces de modestie... O« PsmsîHîiescis T—T-RAMPA 1 Un ador discret: PAUL aul Henreid s-a născut la Triest, fiu al baronului Carl von Henreid. De origine suedeză, familia sa căpătase un joc important în cercurile marei finanţe austroungare. Paul şi-a petrecut copilăria între Triest şi Viena, unde şi-a făcut studiile în exclusiva şcoală IV,aria Theresa Academie. Totuşi el nu a avut niciodată rigiditatea aistocraţiei formale, mai ales că ruina familiei l-a făcut să muncească de tânăr, intrând la editura Stroble. Una din primele sale lucrări a fost traducerea ciclului OJGIORUL de Pearl Buck, urmată de traduceri din Upton Sinclair. Profesia sa l-a pus în legătură, cu artişti şi actori, trezindu-i dorinţa de a urca pe scândurile ma- gice. Urmând cursurile serale ale Conservatorului, el a isprăvit într'un an cursul bienal şi — jucând într'o producţie de amatori — a a-: 4tras atenţia lui Otto Preminger, directorul teatruluilui Reinhardt. In curând lansat în OAMENI IN ALB şi CALATORIA CEA MARE, Henreid devine unul din actorii importanţi ai ecranului şi lic unei vieneze. Peste cinci ani se află la Londra, fiind des întrebuinţat. Când izbucneşte războiul, Henreid se înrolează în D. C. A. După performanţa din CASABLANCA (pentru care a fost împrumutat special casei Warner Bros), şi DOR NESTINS, alături de Bette Davis, Henreid joacă acum primul său technicolor, cu Maureen O'Hara, TARM SPANIOL — cu aceiaşi discreţie şi modestie, cu toate succesele sale. ipgBSPBVRK&BBMai m: ai... - - ruii ■iiiiiwiimnaii ii m muu.......... . . P sâmbătă 4 ©ct©ivibi8Se ©EA MAE GRANDIOASA P I t eMIE p A A 8TA 01UNEE âS47 - 1948 A PI f A Lui Sosesc filmele fir e câtăva vreme ecranele noastre se resimt de pa urmă penuriei de pelicule noi. Afară de câteva producţii de duzină americane, strecurate cu sgârcenie prea calculată, de numeroase reluări şi filme cu cowboys sau de filme britanice care nu confirmă progresul real efectuat de cineaştii englezi, cinefiliinu au avut prilejul să vizioneze realizări importante. Se simţea mai ales lipsa, filmului francez, în special a celui impregnaţi de spiritul nou. Fiindcă orice acuzaţie de literaturizare sau artă prea studiată li s’ar aduce, filmele franceze au priză la Un public larg ,, corespund în cea mai mare măsură mentalităţii gi viziunii europene. Din păcate, dificultăţile erau destul de mari şi absenţa aceasta regretată ameninţa să se prelungească. Până la urmă, totuşi FILMUL POPULAR, datorită giamniturilor depuse de directorul său comercial, d. A. Eskenasy, — care s’a deplasat la Paris vizionând zeci de filme şi ducând tratative complicate — s’au ajuns la încheierea unui acord care asigură distribuirea la noi în ţară a 25 de funde selecţionate cu grijă dintre producţiile de clasă. EFECTELE UNUI TRATAT LEONIN Dificultăţile erau sporite de faptul că filmele franceze sunt pe de o parte foarte derute în toate colţurile Europei, aşa dar pretenţiile sunt mai mari — pe de alta efectele nefaste • pe care le are asupra producţiei Studiourilor franceze acordul Byrnes - Blum, care a raţionalizat producţia, silind cineaştii şi distribuitoriifrancezi să-şi coordoneze activele reprezentate să fie americane. Din această cauză, actualmente se află pe şantier în curs de lucru doar 15 filme, ceea ce a limitat posibilitatea în aşa fel ca 2/3 din fîlmităţile de alegere. In cale din urmă s’au găsit 25 de realizări, în mare parte reprezentante ale cinematografiei franceze la difarite concursuri şi festivaluri internaţionale. FILME LAUREATE ŞI OUTSIDER! Dintre acestea trebue să semnalăm in primul rând mult discutatul „La pelle et la bâte”, regisat de Jean Delianey, după scenariul lui Jean Cocteau, în decorurile lui Christian Betanul, cuplul principal fiind Jean Maurais (în rol dublu) şi Joretle Day, secondaţi de frumoasa Afilia Parely. Acest film a fost clasificat al 3-lea la Cannes, fiind menţionat pentru cadrul său estetic. COPIE CONFORMA, care a făcut şi el parte din lotul trimis la Bruxelles, aduce — pe baza unui scenariu original, deşi de Jacques Companez — o creaţie remarcabilă a lui Louis Jouvet, un personaj dublu, într’un film de tensiune asemănător cu ALIBI. Regia lui Bréville gi jorcul viu al lui Suzy Delair, măresc şi ela atracţia prezentată de acest film. LE PERE TRANQUILLE, o splendidă epopee a Rezistenţii, într’o viziune cu totul nlouă, realizată de Rene Clement (La bataille du rail), cu Noël Noël, Paul Francoeur şi Claire Olivier, a făcut şi elparte din falanga de onoare del® Cannes. PATRIE, intră în aceeaşi categorie. Regizat de un activ şi vechi cineast, Louis Daquin, care a dat viaţă nouă celebrei piese a lui Sardou, această realizare emoţionează prin participarea sinceră a interpreţilor: Pierre Blanchar, Marie Mauban şi o echipă de tineri entuziişti gi talentaţi: Littoien Nat, Mireille Perrey şi Jean Desailly. BATALIONUL CERULUI un film de mari proporţii din viaţa paraşutiştilor, în două părţi: ţ,Nu sunt îngeri” gi „Pământ francez”, a atras 63.000 de spectatori la premieri şi a cuscitat aplauze la Bruxelles. Reapariţia lui Pene Lefevre şi a Jeaninei Crispin, alături de Blanchoir din zile bune, sunt garanţiile acestei opere a lui Alexandre Esany. In sfârgit „La part de l’ombre”, cu Edwige Feuillere şi Jean Louis Barrault şi Călătorie fără spenuţă cu Simone Renaut şi Jean Marais, doi outsideri care concurează cu succes cei mai ambiţioşi rivali, încheie o primă listă. ACŢIUNE^ ACŢIUNE... Reprogul care i se făcea într’o vreme filmului francez, că se bazează mai mult pe joc şi dialog, nu mai e valabil acum. Intr 'adevăr, numărul benzilor poliţiste, de aventuri sau eapă , gispadă — păstrând totuşi nivelul artistic — a crescut simţitor. Astfel TAVERNA PEŞTELUI ÎNCORONAT aduce trioul Michel Simon. Jules Berry - Raymond Bussiéres, într’o succesiune trepidantă de peripeţii pe mare. NONJOUPABLE, tot cu Michel Simon şi compatrioata noastră Jany Holt, regizat de Henry Depuin, aduce drama unui om distrus de orgoliu, într’o intrigă poliţistă susţinută]. QUAN DES ORFEVRES, careazi petrece in mediul interlop, a conferila consacrarea Simonei Renant, parteneră cu Louis Jounet. CONTRE ANQUETE, punând faţă în faţă într’un pasionant duel psihologic, pe Lucien Coadel şi Louis SaLou. CORIDORUL OGLINZILOR, plutind în straniul film pentru care a fost angajat special englezul Eric Portman, încheie seria „galbenii”, poliţiştii. Dacă adăugăm OMUL DIN LONDRA — o poveste de spionaj cu Jules Berry gi Francois Rosay, LE DAJPITAIN — Pierre Renoir întruchipând un popular-erou al lui Zevacco gi legendarul „rege al fascicolelor”, ROCAMBOLE — desvăluind noi laturi ale prodigiosului Pierre Brasseur, putem să ne considerăm aprovizionaţi cu aprijune, ŞI jfîLE ÎNŢELES DRAGOSTEA... ...in care francezii par a se fi specializat — fia că e vorba de patimi fatale, de flacăra pasiunii pure sau de marisandageul subtil, e bine reprezentată. VULTURUL CU DOUA CAPETE, bucurându-se de distribuţia din teatru: Edwige Feuillere gi Jean Marais, e alt punct de rezistenţă al genului. LA FILLE AVEC YEUX GRIS, MASA SUB MARE (Viviaine Romance şi Clement Duhour) gi HISTOIRE DE CHANTER (poveste de dragoste tinerească cu cântăreţul Luis Mariano, Garette şi Yvonne Delbos, întregere echipa filmelor cu tematică sentimentală — „pour la bonne bouche” fiind Berchsabée, după romanul lui Pierre Benoit gi Marie Martine (scenariu Jacques Vint, interpreţi Renee Saint Cyr, Jules Berry, Saturnin Pahre gi Bernard Blié’r; drama unei femei cu viaţă sbuciumată din pricina sensibilităţii şi a ororii de compromisuri). Cât priveşte BETHSABEE — regia lui Leonide Moguy (premiat la Veneţia în 1938 pentru închisoare fără gratii) şi creaţia Daniellei Darrieux alături de Jean. Murat şi noul june prim Georges Marchal, îl situează printre producţiile de clasă- D DANIELLE DARIEUX LOUIS JOUVET CEI TREI MUŞCHETARI... vor vedea din nou lumina ecranelor americane. Surpriza o ■ constitue de astă dată distribuirea dansatorului Gene Melly în rolul lui D’Artagnan. ALIDA VALLI... a izbutit în sfârşit, să se impună în America. După creaţia sa din CAZUL PARRADINE, tânăra italiancă (actualmente are 26 de ani), a fost angajată de Darryl Zanuek pentru rolul principal din MIRACOLUL CLOPOTELOR, pe care-l urmăreau numeroase vedete americane. Acesta e al 5-lea film al Alidei Valii. Partenerii ei vor fi Fred Mac Murray și Frank Sinatra. 62 DE COPII... vor juca o scenă mută în noul, film al lui Ginger Rogers, care apare alaturi de junele prim Cornel Wilde. E vorba de o secvenţă care înfăţişează un vis al eroilor. JACQUES SERVAZ... interpretul boxeurului din filmul lui Joan Gabin „Oglinda“, e pe cale de a deveni actor de prim plan. SCENARIŞTII ENGLEZI... urmând pilda confraţilor lor actori, iau tot mai des drmul hollywoodului. Ultimul „răpit“ e Charles Benett, care a lucrat „39 de trepte" t, a fost angajat pentru „Sign of the ram“, regizat de Irving Cummings, cu Susan Peerers, ANNA NILSSON.C o veterană a filmului mut, a căpătat un rol de 10 minute în noul film al Clarence Brown. REGIZORUL LINDBERG, nu obţine prea mare succes cu ultima sa realizare: „Matto, regatul nebuniei“. CONSTANTIN SIMONOV... este scriitorul sovietic care colaborează cel mai mult cu industria cinematografică. CASTÍNFIAS... comicul care stârneşte râsul mexicanilor prin simpla sa apariţie, şi-a văzut, contractul d de 25 000 dolari de film realizat după două comedii turnate la Hollywod ALDO F£ERIZiC... actorul italian atât de aplaudat pentru creaţia sa din ,,Roma, oraş deschis“, are un succes la fel de prestigios în urma interpretării sale din „Episcopul“ GABY GUETAUD— una din puţinele „pin-up girl“ ale filmului fancez, e silită să pară mult mai rezervată în „Monseigneur Vincent“, unde joacă rolul unei doamne frivole din secolul al XVII-lea. SIMONE RENANT... care a fost partenera lui Jean Marais, va apare In curând alături de Raymond Rouleau. „AMINTIREA IUBIRII"... e titlul filmului în care Ethel Barrymoore își va face reintrarea având ca partener pe Dana Andrews. Pag. 5 Simfonia panoralâ (Hr© şi Gioconda) Filmului francez i s’au adus dese dreptate — reproşuri că este pr neagră realistă a unui Carne sau diferite, acuzaţia aceasta persista, în mod brutal filmul francez spre tingenţe şi parabolă. Şi această tendinţă ale regizorilor francezi, actuali cu exclement. Nu e vorba de o literaturizare care capul de acuzaţie cel mai însemnat al care nu se acomodează cu specificul cozii. Mai curând se poate insista asupri pe captarea treptată a unei anumite jelor care te face să depăşească limitele voia unei completări pentru spectatorul sensibil faptul că cele mai mici acţiuni unei finalităţi clare, de o logică intimă în joc concepţiile de viaţă şi dramele de eşecuri mai vaste. De cealaltă parte a medaliei există nisaj prea muncit, tenta de romantism — chiar când e de bună calitate — cele conflictelor, ori — şi de cele mai multe ori pe bună ca literaturizat. Chiar după ce vâna Duvivier dovedise posibilităţi cu totul Epoca de ocupaţie nazistă a împins evazionism, poetizare lipsită de coneste încă prezentă In operele majore opţiile lui Gremilion, Ecker şi Rene să poarte neapărat asupra dialogului— esteţilor cinematografici şi cinefililor ariei imaginilor aşa cum o crează frama accentului care e pus pe amănunt atmosfere, pe o construcţie a personaecranului şi să trezească uneori nemediu. Şi, ceea ce e mai important, e sunt angrenate spre a fi subordonate riguroasă — că fiecare atitudine pune sunt desfcătute în jurul unor probleme aplecarea spre amănunt inutil, spre fitil prezentarea eroilor, o exaltare care «vea să alunece şi să falsifice premi-Pe aceiaşi iinie se situează şi Simfonia pastorală, care pătru un excelent prilej de verificare a calităţilor şi efectelor caracteristice unui film francez. Tema principală — titlul de simfonie e justificat de întretăierea armonică a temelor — e apropiată de Pygmalion, o făptură care e smulsă tenebrelor, nefiinţei, prin lupta supraomenească, ceas de ceas, a unui pastor, care o simte apoi prea legată de ei pentru a o putea înapoia vieţii. Intervine şi procesul de sfâşiere lăuntrică al unui om aproape obsedat de puritate, în viaţa căruia — după cum îi califică chiar soţia sa — „râul e aproape o lipsă dăunătoare“, — şi care se trezeşte treptat cum în conştiinţa sa pătrunde şi sensul aitei apropieri, care se vede ihtr’un fel coborît îa a-şa, localiza afecţiunea şi a o disputa. Şi peste ele, mai apare — dominant însă doar pentru un ochi superficial — motivul rivalităţii sentimentale Intre tată şi fiu. Subiect dificil de manevrat, — se poate pulveriza uşor. Şi, mai ales, un adevărat regal pentru producătorii americani, de pilda, care ar fi putut să plaseze suficiente scene tari pentru orice categorie de public şi multe pointe melodramatice. Un impas şi pentru Jean Delannoy, care a rezolvat totuşi frumos dificultăţile. S’au mai adăugat, e drept, câteva personaje secundare şi episoade romanului lui Gide după care a fost adaptat filmul —, iară a se simţi însă intervenţia, fără a încălca spiritul operei. Există unele neglijenţe de armonizare: trei personaje îşi frâng mâine de simultan şi uniform în unele momente Pierre Bruna, parcă spune: „vedeţi cât de sobru pot fi.“, scenele în doi se succed uneori ritmate ca într’o piesă. Dar peste toate acestea se trece uşor, fiindcă în schimb nu exista nici o insistenţă, nici o subliniere a situaţiilor de efect sigur: eroina e operată, ni se arată doar la cer,dar impersonal de spital-mânăstire, o uşă care se închide în urma ei, intrarea ei în universul vizibil se face prin câteva detalii simple, delicate. Drama creşte şi ea fără grabă — ajungându-se la o incandescenţă albă a pasiunilor, şi mai ales cadrul e evocat prin frânturi de o mare putere de sugestie, purtând pecetea autenticităţii: „nous y sorames“. In special prima sequenţă e într’adevăr poignantă şi esenţial cinematografică, aproape dispensată de dialog. Peisajele de o măreţie primitivă facă a înfiora, ritmul stunat iară lungimi, dau şi ele preţ realizării. Excelentă creaţia Michelel Morgan, trăind în fiecare clipă identificată cu personajul, având un ochi când imobilitatea statuară a orbitelor, când bucuria de viaţă a unei fiinţe care a trăit închisă în ea din cauza unui trup rămas în urmă faţă de sufletul ridicat spre înălţimi de efortul voinţei. Sensibilă clipa în care recunoaşte după mâini pe cel care o iubeşte, deosebindu-l de cel de a cărui iubire se teme. O operă închegată, de o frumuseţe rece însă fie din cauză că, până la urmă, e totuşi vorba de un „caz“ — puterea analitică a romanului ie avea artă şi nu o operă pătrunsă de viaţă, fie că lipsesc unele elemente pe care mai clare. „Simfonia pastorală" ram fi. Ewigen B. St arwsst UNDE MERGEM? ARO: Simfonia pastorală; EFORIE: Destinul d-nei Norris; EXCELSIOR: Eşti numai a mea; FEMILIA; Stan şi Bran oameni de afaceri; GIOCONDA Simfonia pastorală; LUXOR: Destinul d-nei Norris; MIGNON: Eşti numai a mea; ORFEU: Scurtă întâlnire; REGAL: Fraţii Ritz—Trei băeţi frumoşi SCALA: O singură noapte; SELECT: Tessa; TIVOLI: Drumul spre Maroc; TRIANON; Cei trei muşchetari; GRADINA MIGNON: Caravana ; B-DUL PALAS: Cavalerii cap de mort; CORSO: Reportaj senzaţional; FRANKLIN Comedie umană; CASANDRA: Lacrimi de Ţigancă; NISSA: Cavalerul negru; CENTRAL: L’eterner retour ; ARTA: Aventurierul ; ALIANŢA: 3 din Arizoana; AMERICAN: Refrenul dragoste; AIDA: Beţia simţurilor; ULTIMELE ZILE CU MARELE SUCCES LA STUDIOURILOR E șI 6 L 2 . E