Rampa, noiembrie 1947 (Anul 36, nr. 104-108)

1947-11-02 / nr. 104

Revistă săptămânală de teatru, muzică, i i * si cinema îl mu (Seria IV) Nr. 104 Birourile:» i BUCUREȘTI Str. sărmnilor 6 Etaj ii Tel. 6.34.78 TAXA POȘTA­­LĂ plătită in nu­­merar conform aprobării Dir. Gen. P. T. T.Nr. 221.618 din 946. acă am primi moa­rtea lui Ion Sa­nia cum a primit el Viaţa, am înlătura lacrimile şi duioşii­le şi, am căuta re­culeşi să ne dăm seama de impor­tanţa dispariţiei a­­cestui mare regi­zor şi animator al teatrului românesc ! Regia teatrală, una din artele româ­neşti cele mai tinere, suferă la distan­ţă de doi ani o nouă şi greu reparabilă pierdere. După Victor Ion Popa unul din cei mai sinceri slujitori ai teatrului, astăzi îl pierdem pe Ion Sava un pasionat a­­mant al artei scenice. Chemat în teatru de o vocaţie apă­rută târziu, dar exploziv, Ion Sava în­cepe totuşi cu pasiunea adolescentului să-şi înveţe „meseria“. Ucenicia, obiş­nuită cu care se mulţumeau regizorii noştri de obicei, nu-l poate satisface pe Sava căci primul lucru pe care nu-l ac­cepta era compromisul. După studii laborioase în străinătat­e se reîntoarce în ţară nu numai un ex­celent regizor, dar mai ales un om de teatru care înţelesese că arta seea SIMION ALTERESCU nică românească trebue desţelenită, că regia este o artă care trebue să dina­mizeze întreaga viaţă teatrală şi sâ o prefacă structural. Ceea ce se numea la noi regie de tea­tru, cu foarte rare excepţii, constituie primul compromis pe care Ion Sava nu a fost dispus să-l accepte şi împo­triva căruia a luptat cu toate mijloa­cele de care dispunea prin multiplele-i calităţi artistice, critice şi polemice. Meritul cel mare al lui Ion Sava a fost însă încercarea de teoretizare a unui meşteşug artistic care se practica lăutăreşte, după ureche. Apărarea drep­turilor artistice ale regiei şi tendinţa de principializare a acestei arte, sus­ceptibilă de discuţii contestabile în în­treaga lume teatrală, şi totodată cpf­­(Continuare în pagina 5-a1 Ion Sava ) rocesul marei tră­dări de ţară a naţional - ţărăniş­tilor în frunte — cu Iuliu Maniu — este în toiu. Cu vie conster­nare întreg popo­ î­ia ,este desbaterile acestui proces tare a adus peste vechile şi cunoscutele păcate ale acuzaţilor de azi, noi uluitoare fapte, dovedind tot aş­a desprindere a fostului şef al fostului partid naţional-ţaranist, de ţară şi poporul nostru. Slugă statornic supusă hămesiţilor streini, statornic dispusă să facă jo­cul şi pe placul duşman nouă al acelei streinătăţi ce şi-a făcut blazon din asuprirea şi exploatarea poporu­lui, Iuliu Maniu şi oamenii lui nu s’au dat în lături — nici azi — dela cea mai fonică şi cea mai descalifi­­catoare acţiune de vânzare a ţării spionajul şi conspiraţia armată. Ioacă Rampa­’­ia — deopotrivă a a tot ce e suflare cinstită în această ţară — atitudine în faţa acestui pro­ces, o face dintr’un îndoit îndreptăţit motiv. Pentrucă — slujitoare a cul­turii ţării, — ea nu desparte misiu­nea ei, de implicaţiile cetăţeneşti; şi pentrucă — dincolo de revolta cetă­ţenească pe care o resimte, în faţa tentativelor de răsturnare a regimu­lui nostru constituţional democratic şi de aservire a vieţi şi avutului popo­rului, marii finanţe internaţionale, imperialismelor instigatoare la răsboi, dincolo de această tentativă ce era menită să lase din nou ţara să cadă pradă sugrumării — însăşi cultura­­a­cestei ţări, abia ieşită din buimăcire, abia trezită la reala ei noimă, a fost , ca şi în trecut — şi azi, primej­duită de marea trădare manistă. Ne este lehamite să ne mai gândim la chipul în care regimul reacţio­nar — care sub Maniu şi prin Maniu­s—a găsit expresia cea­­ strălucită — a servit — folosind­­ şi retro­gradul — cultura, artele noastre. Ne este deajuns să ne gândim că mani­­stul Aurel Vlad, în calitate de mare demnitar, a devastat pe Goering în cinismul cu care a socotit de cuviin­ţă să privească arta, cultura. Intre cuvântul lui Goering: „când aud de cultură, m­ai vine să trag cu revol­verul” Şi cuvântul lui Vlad, dispre- Jurald ca pe o fatiditate artele şi slu­­jba­ier, desrobirea ţine doar de­ficienţa darului metaforic la ultimul. Pentru care, revista noastră, odată cu massele populare, aşteaptă verdic­tul cuvenit unor vânzători de ţară şi unor otrăvitori ai sufletului poporu­lui. ---- -« ---­lucru ştiut că teatrul antic se adresa poporu­lui. Toată lumea ce a­­sista la spectacolele date în arenele de piatră de la Atena, se îmbogăţeau în aceiaşi măsură. Teatrul GLOBE a lui Shakes­peare, deasemenea. Tea­trul de bâlci de la Saint- Germain, jucat de comedienii­ italieni la Paris, întrunea în rândurile specta­torilor toate categoriile populaţiei pa­riziene. Şi exemplele ar mai fi mul­tiple în decursul istoriei teatrului, unde tot poporul, toată massa care răspunde la numele de om, avea parte de arta teatrului. TEATRUL IN SECOLUL AL 19-LEA Secolul al nousprezecelea, acel „stupid secol al XIX-lea“ cum l-au numit înşişi francezii, a transformat teatrul, arta cea mai directă, cea mai comunicativă, într-un apanaj al unei infime minorităţi cu bani, mus­taţă şi barbă parfumată, monoclu, rochii de seară, cu evantaiu de pene şi pantofi de lac cu „scârţ“. Teatrul burghez s-a născut ca o plagă care tinde să rupă marea tradiţie educa­tivă a teatrului. Sălile de spectacole au exclus încetul cu încetul cu pie­sele lui Harvey, Lavedan, Maurice Donnay, Robert de Fieri­­şi alţii, ci­mul simplu, spectatorul nealterat, cu sufletul deschis cald la orice ridi­care de cortină. Fuga burgheziei după distracţia uşoară, cu adultere rezolvate strident pe scenă, la un tea­tru pentru „aleşi“, gata oricând, să-şi ascută simţurile, la o replică „îndrăz­­nenaţă“ sau la cine ştie ce „filoso­fie“ goală, avântată în ,,spaţii tran­cedentale", dincolo de realitatea vie­ţii, retrogradul, ca toate celelalte capitale, a cunoscut şi el o epocă de decadenţă a teatrului. Cu un public care vorbea la mai mare măsură franţuzos­ decât ruseşte, Rusia ţa­ristă făcea „artă pentru artă“. Ro­manul lui Alexei Tolstoi „Calva­rul“ ne înfăţişează în prima parte, tocmai acest putregaiu moral care domnea înainte de marea revoluţie din Octombrie în Rusia. Se înde­părta realitatea de popor, prostin­­du­-l sau expluzându-l din sfera ce­lor ce „pot pricepe“ această ma­­­nifestare a omenirii care este arta. Teatrele din Petrograd şi Moscova, susţinute în majoritatea lor din vis­ MIHAIL RAJ­CU tem­a ţarului şi purtând unele din ele denumirea de „imperiale“, ju­cau cu actori­ şerbi, cumpăraţi de pe moşiile boereşti, contra aur, pentru distracţia aşa zisei clase de sus. Ma­rele actor rus Ştepkin, primul re­novator al teatrului rus, iniţiatorul realismului pe scenă, a fost şerb. In general actorii erau luaţi drept comedianţi, giumbuşlucari, clovni, punct de vedere care mai domneşte şi azi in păturile burgheziei din Oc­cident. Ciudate ni s’ar părea astăzi acele spectacole cu rochii multico­lore, spectacole vorbite­ pe jumătate in franţuzește, unde antractele e­(Continuare în pagina 4-a) EPOCA DE DECADENTA A TEATRULUI RUS. — TEATRUL IN SECOLUL AL 19-LEA. — TEATRUL LUI STANISLAVSKI.­­PE CALEA REALISMULUI SOCIALIST. — 8 MILIOANE DE SPEC­TATORI LA MOSCOVA. — REABILITAREA TEATRULUI UNIVERSAL TEATRUL CEL MARE DIN MOSCOVA 2 Noemv. 1947 8 PAGINI 10 LEI mmm de N. MORARU La 7 Noem­brie se­ împlinesc 30 de ani de când popoarele Rusiei scuturării lanţurile burghezo-moşiereşti au elibe­rat a şasea parte din globul pământesc din exploatarea socială şi naţională. Temeliile regimului sovietic au creiat condiţii excepţionale de desvoltare economică, so­cială şi culturală popoarelor eliberate, condiţii fără prece­dent în istoria omenirii. S’a făurit o industrie uriaşă, prima din Europa, bazată pe­ o producţie planificată, pe munca conştientă şi entuziastă a muncitorilor, tehnicie­nilor şi funcţionarilor. S’a făurit o agricultură de tip nou, colhoznică, utilizând formele tehnice cele mai a­­vansate. Ştiinţa cunoaşte o desvoltare deosebită, ca­­* tehnica, arta. in locul temniţei pentru popoare de pe vremuri, în U.R.S.S. s’a realizat prietenia şi frăţeasca convieţuire între popoare. S’a schimbat faţa lumii pe o şesime din glob şi odată cu ea s’a schimbat şi omul. In locul celui exploatat, stors, chinuit, lipsit de şcoală, a apărut omul puternic, plin de încredere în forţele lui, stăpân pe ţara şi destinul său, făuritor liber al vi­itorului, al socialismului; în locul analfabetului, ignorantului de altădată, s’a ridicat omul civilizat, citit, cunoscător al literaturii, ştiinţei, înarmat cu via concepţie asupra lumii, concepţia dinamică a materialismului dialectic. Mizeria şi menţinerea în jur a milioanelor de nuritori şi ţărani în Rusia ţaristă permtea moşierilor şi marilor capitalişti să-şi menţină poziţiile domi­nante, să oprească dorinţa şi avântul masselor spre cultură. Astfel regimul ţarist înăbuşea talentele nenumărate eşite din popor. Ori marea revoluţie din Octombrie, eliberând massele populare, schim­bând structura socială, a fost însoţită de o uriaşă revoluţie culturală. Cartea a devenit bunul masselor, opera de artă s-a pus în slujba lor. Construirea so­cialismului a creiat condiţii deosebite pentru înflorirea unei culturi de tip nou, ridicând pe o treaptă superioară civilizaţia umană. Şi este important de sub­liniat că această desvoltare n’a cuprns numai poporul rus majoritar ci, dato­rită frăţiei între popoare, deplinei rezolvări a problemei naţionale — a adus la promovarea talentelor tuturor cetăţenilor, la ridicarea tuturor popoarelor până atunci subjugate de ţarismul deznaţionalizator, a dus la ridicarea culturii în forme naţionale tocmai datorită faptului că avea un conţinut socialist. . Este cert că marele popor rus, cu tradiţia sa de luptă revoluţionară, cu marea sa experienţă şi patrimoniul excepţional în domeniul culturii a venit în ajutorul popoarelor frate, le-a uşurat putinţa de ridicare economică, politică şi mai ales cultura!­Ce a deven­i­t arta în cei 30 de ani în U.R.S.S. ? (Unul din factorii de prim rang care contribue la făurirea nouii culturi socialiste. Arta sovietică în urma revoluţiei din Octombrie s’a desvoltat enorm, a cunoscut o înflorire de neînchipuit în ţările capitaliste. Asemenea artă nu s’ar putea făuri în lu­mea exploatării omului de către om nici în 30, nici în 300 de ani, pentru că arta sovietică este cu adevărat democratică, artă de tip nou superioară, năs­cută de poporul însăşi, din sânul său şi pentru popor. Cifrele sunt foarte încăpăţânate. Ele au darul de a convinge pe cei ostili, increduli. Arta pentru masse, în slujba lor? Era o noţiune necunoscută în Rusia ţaristă. Instituţii de artă se aflau numai la oraş şi încă în oraşele mari, centrale, unde se concentrau mulţi moşieri, bogătaşi. In 1914 în împă­răţia ţarilor erau în total 153 teatre şi 1040 cinematografe. Muzeele erau o raritate, iar aşezăminte artistice se aflau doar în câteva, mari centre. In 1947, în U.R.S.S., sunt 814 mari teatre profesionale dâr­d spectacole în 50 limbi dife­rite. Numai la sate sunt 16.000 cinematografe şi 168 teatre Există 696 şcoli superioare şi medii de artă. La toate acestea trebuesc aeţăn­găie nenumărate ansambluri corale (profesionişti şi semi­profesionişti) orchestre, ansambluri de dans. Gustul pentru artă a cuprins mii de oameni şi astăzi există peste 130.000 echipe artistice cuprinzând mai mult de 3 milioane de membri. Toate acestea arată că marea revoluţie din Octombrie la Chidând regimul de exploatare a declanşat forţele populare, a permis scoaterea la iveală a ta­lentelor, a creiat condiţiile pentru desvoltarea lor. Statul socialist nu numai că permite ridicarea tuturor oamenilor capabili, care simt focul sacru al artei, dar a creiat posibilităţăţile materiale pentru creşterea lor. Colaborarea fră­ţească a popoarelor sovietice a contribuit la un schimb de experienţe la îmbo­găţirea reciprocă artistică. In U.R.S.S., există astăzi 50 literaturi complecta­mente formate. In diferite limbi, dar în toate colţurile U.R.S.S. milioane de oameni studiază ştiinţa, cultura şi, folosind la maximum formele lor naţionale făuresc minunate valori culturale contribuind la educarea în spirit nou al omu­lui, în spiritul lui Lenin şi Stalin, transformându-l în constructor conştient al societăţii comuniste, adică a acelei vremi când fiecare cetăţean va munci şi va da în măsura capacităţilor sale, dar va primi după trebuinţă. Gene­ralissimul Stalin spunea: „Revoluţia noastră se deosebeşte de celelalte revoluţii nu numai prin aceia că ea a eliberat poporul de ţarism, de capitalism, dar şi prin aceia că i-a dat poporului o îmbunătăţire radicală a situaţiei sale materiale şi culturale. In aceasta şi constă puterea şi­­invicibilitatea ei“. In adevăr, aşezând societatea pe bazele noui economico-sociale, revo­luţia din Octombrie a deschis era nouă a creaţiei artistice. Oameni noui, ta­lente excepţionale, s’au putut ridica şi desvolta nu numai din sânul muncitori­mii ruse, dar ele se ridică şi se afirmă cu putere din sânul celor aproape 100 de popoare constructoare ale lumii noui de pe imensele întinderi ale Uniunii Sovetice. In aceşti 30 de ani toate popoarele sovietice, fără excepţie, au dat dramaturgi, regisori, actori, compozitori h­" V­it’şfi pictori, sculptori de valoare. (Continuare în pagina 3-a) Nu-i o taină pentru nimeni că tea­­trul o artă a luat naştere în Rusia Şi că în materie de regie şi de artă dramatică, ruşii s’au dovedit nu nu­mai inovatori, dar şi maeştrii. Me­ritul lor este cu atât mai de relevat, mătatea secolului al XVlII-lea. Şi dacă vechiul reghn ar fi dat supuşilor săi posibilitatea de afirmare pe care a dat-o cetăţenilor sovietici, regimul instaurat acum 30 de ani, cu siguran­ţă că în teatru, ru­­­şii ar fi fost de­mult institutorii altor popoare. Dacă noi nu cu­noaştem încă mul­te nume de artişti ruşi cari au făcut faimă în vremea lor este poate din pricina circulaţiei rstrânse la frunta­riile ţării, a limbei ruse. Arta lor to­­tuşi e atât de ma­re, judecată chiar pe plan universal, încât cine a prins prilejul de a lua contact cu ea, —­­cum s’a întâmplat subsemnatului care a văzut în 1928, la Roma, câ­teva spectacole date de teatrul lui Stanislavski), — a rămas definitiv cucerit, fără să aibă nevoe a cunoa­şte neapărat, limba. UN REVOLUŢIONAR AL TEATRULUI CONTIMPO­RAN Unul dintre aceia care a revoluţionat teatru contimporant şi l-a înălţat pe culmi­naoul, a fost Evghenie Vahtan­gov. CUM S-A NĂSCUT TEA­TRUL LUI VAHTANGOV Acesta era un actor din trupa şi din şcoala lui Stanislavski, cre­atorul tea­trului de artă. Un actor mare. Un ac­tor iubitor de public şi foarte apreciat, mai ales de tineret. Căci şi el, era tânăr. Într­o zi, era tot în Noembrie, acum 34 de ani, — cinci studenţi de la Uni­versitatea din Moscova, îndrăgostiţi de teatru, au hotărât la un ceai fierbinte, cu discuţii aprinse, să întemeeze un „studio dramatic estudiant în“. — La cine să apelăm să vie să orga­nizeze studioul? — Cine se va prinde la aşa ceva? — Vahtangov! — Admirabil/ Şi s’au dus băieţii la Vhtangov sa­­ împărtăşească proectul lor. Înflăcărarea studenţilor l-a încălzit numaidecât. Ş în Sâmbăta următoare, după spectacol, n­­apica — o noapte de Decembrie, geo­­­roasă dar albă — a apărut în odăiţa­­ studenţească, în care il aşteptau cei­­ cinci „conspiratori“; bărbatul bine pus, ] solemn, cu faţa sn­ cadâ şi ochii vii, ni- 1 ţeluş cam bulbucaţi, Evghenie Van- S tangov. ;j — Cunosc proectul vostru — înce-j pu el scurt, numai ce îşi desbrăcă bla-­­ na şi luă loc pe scaun, în timp ce cei­ Dr. I. FLAVIUS lalţi se aşezară pe divan. „îmi place — continuă el. „Sunt dispus să vă a­­jut“. Apoi adăugă, parodiând s-ar fi­ spus un verset din Evanghelie: „Sunt elev al lui Stanislavski. Şi vreau propag învăţătura lui Constantin Ser­­ghievici“. Se vedea că Vahtongov ştia ce vrea. Din chiar noaptea următoare, începu munca. Noaptea, deoarece ziua, stu­denţii erau ocupaţi la Universitate iar Vahtangov, la teatru. Aşa s’a născut teatrul lui Vahtan­gov, un teatru bazat pe principiul că scena trebue să fie oglinda vieţii şi că actorii trebue să se străduie să înlătu­re ce-i fals, luptând să exprime ade­vărul.­­ PRIMUL ROD AL ARTEI REINOITE După doi ani de muncă încordată, pe care izbucnirea războiului n’a în-­ trerupt’o, Vahtangov, s’a pomenit (Continuare în pagina 3-a) , cu cât teatrul în Rusia nuu are tra­diţie veche din ţări ca Grecia, Italia, Franţa, Anglia, Spania. Acolo, teatrul a fost con­stituit abia la ju­ELEVUL LUI STANISLAVSKI. — CUM S’A NĂSCUT TEATRUL CARE-I POARTA NU­MELE. — REVOLUȚIA CERE GRAVITATE Șl RELIEF... — Di­­VIZIUNE EXTRAORDINA­RĂ. — „E FIIITA LA COMEDIA“... chiti In pag. 2-a n@:iieifcaf&fii concursuluî In pag. 4-a Kifkrinixi, sfânta treime a caricaturii sovietice In pag. 5-a Amintiri despre Bon Sava ,6® :­ STANISLAVSKI VAHTANGOV l­t­at .

Next