Rampa, iulie 1948 (Anul 37, nr. 137-139)

1948-07-04 / nr. 137

Pag. 4 INFORMAT!! UN NOU TEATRU DE VEST CU SEDIUL LA ARAD In locul celor trei teatre româneşti din regiunea graniţei de Vest, teatrele din Satu-Mare, Oradea şi Arad, a că­ror activitate nu a corespuns aşteptă­rilor, va lua fiinţă la 1 August un nou teatru al cărui sediu permanent va fi la Arad, urmând să deservească în­treaga regiune de vest a ţării. O comisie a Ministerului Artelor şi Informaţiilor va verifica la faţa locu­lui cele trei trupe dizolvate şi va con­stitui noul ansamblu. PATRU­­OUI DIRECTORI DE SCENA Examenul clasei de regie a Conser­­vatorului de Stat a permis anul acesta absolvirea unui număr de patru stu­­denți. Cei patru noi directori de scenă calificaţi prin acest examen sunt: Ra­du Miron, Mugur Mardan, T. Vasluia­­nu şi Gh. Sârbu (media 7). NOUA COMPUNERE A CONSILIULUI DE EXDIUMARE A TEATRULUI POPORULUI Printr'o decizie a Ministerului Arte­lor şi Informaţiilor, Consiliul de indru­­mare al Teatrului Poporului din Bucu­reşti se modifică după cum urmează: B. Petre Iosif, director al direcţiei literare din Ministerul Artelor şi In­formaţiilor se numeşte în locul d - lui Ion Biberi, delegaţia d-lui Liviu Floda încetează, iar d. D. Trifa, directorul contabilităţii din Ministerul Artelor şi Informaţiilor este numit în locul d-lui Ion Tudor, fost director al contabili­tăţii din Ministerul Artelor. UN TEATRU PERMANENT LA CONSTANŢA Din iniţiativa căminului­ cultural ,Ju­limon Sârbu“ din Constanţa, a luat fiinţă un nou reali­u a căr­ui inaugurare va avea loc Sâmbăta viitoare când se va prezenta piesa „Chestiunea Rusă“ de Simonov. După teatrul în aer liber, construit de muncitori în Parcul Maxim Gorki, acesta este al doilea teatru constănţean cu caracter permanent. Ansamblul este alcătuit din profesio­nişti localnici, iar repertoriul este for­mat deocamdată din piesele „Chestiu­nea Rusă“, „M-am născut ieri“ şi ,,Pen­siunea d-nei Stamate“. Reprezentaţiile vor avea loc de trei ori pe săptămână. CONCURSUL DE CORURI SINDICALE DE LA TIMIŞOARA In cadrul centenarului revoluţiei de la 1948 a avut loc la Timişoara un mare concurs de coruri sindicale la care au participat 31 de coruri, întrunind peste 1500 de oameni. Au luat parte la acest concurs, co­ruri de femei, coruri bărbăteşti, corurile sindicatelor agricole, precum şi coruri mixte de categoria I şi II. Printre co­rurile premiate se află corul ţărănesc din comuna Izvin, corul fabricei !!lar corul C.A.M. şi corul Cooperativei Vic­toria. fflNOTORMRH Pentru îndrumătorul artistic ce se va ocupa de partea tehnică a specta­­colelor ce va juca echipa sindicală din care face parte şi în care se cuprind şi decorurile necesare acestor specta­cole, se pun o seamă de probleme ce se cer lămurite cât mai practic, mai artistic şi cât mai economic. Adică o primă sarcină ar fi aceea de a face ceva bun, frumos şi eftin. Să luăm de pildă, o echipă sindica­lă teatrală, care este deabia formată și care n'are nimic din ceea ce i-ar trebui pen­tru reprezentarea specta­colelor ce are de gând să organizeze. In îndrumările noastre nu putem îm­brăţişa chiar toate greutăţile ce vor întâmpina în munca lor îndrumătorii artistici. Ne oprim la câte un exem­plu, rămânându-ne sarcina ca, rănd pe rând, să lămurim — pe cât ne este cu putinţă — o parte din aceste gre­utăţi. Astăzi să ne ocupăm de cazul pome­nit mai sus acela al trei echipe care are de lembai i­moguna decorurilor. Ne închipuim că în sala în care au loc spectacolele s-a construit o scenă ca această scenă are cortină, instala­ţii de lumină, etc., etc. într'un articol viitor vom încerca să dăm îndrumări şi în această direc­ţie, pentru construirea unei scene, pentru instalarea unei cortine, pentru lumina necesară spectacolelor teatra­le, pentru alegerea mobilierului şi o­­biectelor trebuitoare într-o piesă anu­me: ţ’.1. Deci în cazul de faţă vom vorbi de un prim decor ce va putea face faţă mai multor manifestări artistice, un decor ce va folosi la mai multe piese, un decor care să capete o în­făţişare anume, sau care să fie neu­tru, adică să nu reprezinte nimic ci numai să încadreze spaţiul scenic, pentru coruri, dansuri, orhestre, etc. şi­ pe care să-l putem folosi şi ca decor de teatru propriu zis. Trebue să spunem d­e la început că măsurile pe care le indicăm aici nu sunt bune decât în cazul când spa­ţiul scenic îngădue acest lucru. Dacă scena este mai mică sau mai mare, dacă înălţimea nu permite măsurile date sau dacă acestea sunt prea mici pentru scena noastră, este deja sine înţeles că Îl vom schimba. Repetăm: vom face penau început un decor care să poată avea mai multe întrebuinţări, fără ca acest lu­cru să fie supărător. In cele mai multe piese, decorul reprezintă o în­căpere, un interior, cum se spune, dintr’o casă, — care poate fi o odaie de locuit, un birou de întreprindere, o sală de aşteptare sau orice altă în­căpere, cu uşi şi cu ferestre. Pentru aceasta vom face un număr de şapte panouri, adică tăblii de de­cor, în felul următor: trei panouri cu uşi, două cu ferestre şi doua drepte, curate fără uşi, fără ferestre, cu măsurile ce sunt arătate in fig. 1, 2 şi 3. Cu aceste panouri putem avea o încăpere cu trei uşi şi două ferestre, punându-le în ordinea arătată in fig 4. — Dar tot cu acelaşi număr de panouri putem să obţinem altă for­mă de încăpere, înlocuindu-le în alt­fel, de pildă ca în fig. 5 — Este a­­poi un joc de copil schimbarea a­­cestor panouri după nevoile noastre. Putem să nu le folosim pe toate şapte, scoţând unul din cele trei care au uşi, sau unul care are fe­­reastră, etc. etc. — Bineînţeles că a­­tunci cadrul scenic, spaţiul închis de aceste decoruri se va micşora şi da­că acest lucru nu ne convine, de la început, de la construirea acestor pa­nouri vom proceda în felul următor. Să luăm de pildă panoul nr. 1, unul din cele ce au uşe. Ușile acestea trebuesc construite mobile, adică așa ca să poată fi scoase. Nu vor fi prin­se în balamale de panoul propriu zis, ci vor avea o grosime, un per­vaz care va intra în gaura lăsata­ în panou, atât cât e­ste uşa de mare (vezi fig. 6) Vom construi separat un alt panou mic, cât este uşa, care să intre întocmai în gaura lăsată prin scoaterea uşei. Bineînţeles acest panou se va lucra curat pe faţă, aşa ca să facă una cu peretele în care a intrat şi va fi vopsit în aceeaşi cu­loare cu panourile celelalte. ’ Vom proceda la fel pen­t­ru toate trei pa­nourile cu uşi şi pentru cele două cu ferestre. Scoţând deci din panouri uşile şi ferestrele şi acoperind golu­rile lăsate cu panourile mici croite întocmai cât acesta deschidem­, vom avea un decor curat, fără nici o uşe, fără nici o fereastră pe care-l pu­tem folosi cum voim. Putem între­buinţa acest decor pentru coruri, pentru orhestre, pentru dansuri şi putem să punem pe el orice element decorativ, de înfrumuseţare pe ca­re-l socotim nimerit: lozinci, foto­grafii, covoare naţionale, drapele, perdele, ghirlande de flori, etc., etc. de MIRCEA ŞIPTUICI In forma aceasta vom folosi deco­rul penru partea întâia a programu­lui nostru în care vom pune corurile, dansurile, declamaţiile. Apoi — în căzut când s’a pregătit şi o piesă — vom face o pauză în care vom face schimbările de car­e avem nevoie, a­­ranjamentul panourlor fiind dictat de piesa ce jucăm şi în care — da­că avem nevoie numai de o uşe şi de o fereastră, Ie vom pune pe a­­cestea sau atâtea câte cere piesa ce reprezentăm. Pentru a face treaba într’adevăr Cu folos trebue să mai ţinem seama de un lucru foarte important. Nu vom picta acest decor în culori ţipătoare şi cu modele de zugrăveală pe el, fie ele oricât d­e f­rumoase. Ca să-l pu­tem folosi mereu, decorul trebue să aibă un colorit nesupărător şi care să nu însemne nimic şi totuşi să în­semne cât mai mult. Mai lămurit, vom zugrăvi acest decor într'o culoa­re deschisă, curată, gălbui de humă de plidă sau cenuşiu deschis de tot sau albastru foarte, foarte deschis. Numai aşa, acest decor, punându-i la el mereu alte amănunte cara­c­teristice va putea fi, rând pe rând încăperea de care avem nevoie. Pe pereţii a­­ceştia curaţi, fără o zugrăveală a­­nume, putem pune odată nişte afişe, un ceas mare, o hartă, un calendar v IK DRUM­URI PENTRU echipIIIartiifíce. SINDICALE mobilierul necesar şi vom­ avea o sală de aşteptare. Schimbând toate aceste amănunte şi pittănd perdele la ferestre, ghivece cu flori pe grosi­mea geamurilor, două, trei tablouri pe pereţi un covor, o sobă într’un colţ şi mobilierul trebuincios, vom avea încăperea pe care ne-o cere altă piesă şi aşa mai departe, schim­bând ordinea panourilor, scoţând com­plect unul sau două din ele sau des­fiinţând în felul arătat m­ai sus o uşe sau o fereastră vom avea un prim decor cu care să putem face faţă la spectacolele mai puţ­in costi­sitoare. Pentru aceasta trebue să ţinem seama neapărat de zugrăveala care trebue să fie aşa cum am arătat mai sus. De a­semen­ea forma urilor şi a ferestrelor să fie cât mai sim­plă, ca să se potrivească în­ cât mai­­ multe locuri. Mai târziu, dacei va fi nevoie şi dacă echipa sindicală va dispune de fondurile necesare se pot aduce diferite îmbunătăţiri acestui de­cor, făcând — de pildă — încă un rând de uşi şi ferestre de cu totul altă formă şi culoare sau făcând încă două panouri cu arcade rotunde în loc de uşi, etc., etc. In ceea ce priveşte lucrarea propriu zisă a decorului acestor panouri vom folosi material cât mai uşor, ilar şi solid în acelaş timp Adică vom in­­cheea ramei panourilor din şipet de 3 cm. grosime şi vom umple golurile cu plac ij sac ca perul cur­eric­ă groa­să), grosimea — pervazul — uşilor şi aî fer­est,«'.or o vm­ face din scândiu­ră tot de 3 cm, având o lăţime de Ifi—15 cm. — Ferestrele le vom face la balamale, aţa ca să se poată des­chide, iar geamurile le vom lăsa goale Ie vom pune perdele, mici sau vom ba­te la ele pânză subţire, ca să poată tre­ce lumna prin pa­­tifon sau americă foarte rară). In spatele ferestrelor şi în spatele uşilor vom avea grije să avem nişte panouri speciale pe care vom picta aşa după cum va cere piesa respect­vă, ceea ce se vede afară, din­colo de uşi şi ferestre. Peste tot acest decor, dacă spaţiul see nie îngăduie acest lucru vom pune un plafon pe care-l vom face tot din şipcă de 3 cm., construit în aşa fel încât să se poată îndoi la mijloc, în balamale puse pe dos şi care se va face numa din pânză — americă groasă — nu din placaj, ca să cadă bine pe decor şi să fie uşor de mane­vrat. La toate acestea, dacă mai punem şi tragere de inimă şi dorinţă de a face un lucru bun folositor, vom con­strui un decor care pentru un început va face fa(;” cer-'-i' lor noastre.. FACE“ UN DECOR Fig. 1 Fig. 4 Fig. 5 Cronica dramatică Producţiile de arta dramatica ale Conserva­torului de Stat (Urmare din pag. 3 a) o covârşitoare Intensitate dramatică, ne referim la rolul lui Franz Moor di* „Hoţii'' de Si­hi­­r (traducerea exactă titlului este credem: „Haiducii“), d. Gh Ghiţulescu (anul I, clasa d-nei Voiculescu) nu a putut realiza acest per­sonaj, pe care acum câţiva ani, d. Mihai Popescu l-a jucat intr'un ne­uitat ca­­ baroc, dar în schimb a dove­dit că este un tânăr cu bune posibi­lităţi teatrale, cu temperament, suflu şi voinţă de a creea. Ii trebuesc serio­­ase studii şi experienţe de ucenicie. Glasul rău nu are încă registrele ne­­te­ are tragediei. In „D-ra Nastasia“, d-ra Ana Teodo­rescu (anul II, clasa V Maxi­mian) a dovedit forţă interioară, concentrară dramatică, sinceritate, dar, în totul, ne amintea prea mult de d-ra Eliza Polrăchescu, având, pe deasupra, şi greşite accente în intonaţie. Am regretat că d. A. Dimitriu (A­­nul II, clasa d-nei Voiculescu) are un »apărător defect vocal (sâsâo), căci Si­lifel a dovedit inteligenţă şi ştiinţă, a adâncit textul, deşi cu stângăcii în mişcare şi fără avântarea romantică, necesară în rolul lui Posa din „Don Garlos“, având ca replicant pe d. M. leasescu Berechet (anul I, clasa d-nei Voiculescu) un bun actor pentru ro­lurile de compoziţie. Deşi d. Dinu Dumitrescu (anul de încercare, clasa d-nei Voiculescu) a apărut în mai multe roluri, d­na nu a impresionat ca joc şi expresivitate, fiind cam rigid şi dur, dar în rosti­rea­ versurilor de d. Mircea Florentin „Vino fratele meu“ a dovedit calităţi î­entru teatru­ în versuri, având un tras bine timbrat, impetuos şi puter­nic. Distins, dar jucând cam exterior ne­a părut d. Alexandru Miclescu (anul II, clasa V. Maximilian) la ro­lul lui Harry Smith din „Chestiunea Husă“. Deşi pare a avea nerv şi glas distinct, d-ra Magdalena Grigorescu a jucat dezordonat şi fără stil rolul Fedi­ci. Kacsne poate fi jucat cu mai multă viaţă decât în stilul tradiţional, dar nu cu gesticulaţie şi ţinută necon­trolată. Promiţătoare pentru rolurile de ingenuă de comedie d-ra Beatrice Petrescu (absolventă, clasa d lui Blaximi,iar,, care, în farsa lui Ir­nov­­schi, „O fata de d­na a avut ca partener pe d. Constantin Deşiiu, mult mai bine in lucrătorul din „Duşmanii“ lui Gorki decât în ţolul de aici, tra­tat în dramă, când este de farsă. In A­mos din „Bujoreştii", d. Ion Focşa labsolvent, clasa d-lui Maximilian) a avut o adecvată mască şi ţinută, obţi­nând mune efecte de comedie psihem­­­arică, dar fără a-şi varia prea mult expresiile. D.ra Ana Păsărică (anul I, d .,-—a d-nei Voiculescu) a jucat pe Ni­na din „Pescăruşul“ lui Cehov, în sti­­lul lui Bataille iar nu al lui Cehov, deşi cu oarecare calităţi, lipsite de justă orientare. In perimata satiră a lui X­iciu. „Drăgan şi Cioflan“,­­ Vale­riu Săndulescu a dovedit însuşiri de n'tm comic. Scena din „Scrisoarea Pier­d Iută“ a fost jucată cu preocupări de r,i: i adecvat de către d Gh. Teodores­­cu (anul încercare, clasa d-nei Voicu­­iescu), care a tng ijt ..i de regia scenei si de d-ra Virginia Stângariu, care ne-a dat mai mult o soacră sau o gai­ţă decât pe Trahanache. Dar d-ra Stângariu are siguranţă, trece rampa şi probabil că ar putea fi cu timpul, o bună cumă, pe linia d-nei VVauvrina Sensibilă, dar încă nedefinită, d-ra Zoe Petrescu (anul I, clasa d-nei Voi­­­culescu) interpreta din „Acolo Depar­te“ D, Dimitrie Block (anul II clasa dlu­i Maximilian joacă exterior, deşi s a prezentat îngrijit în rolul din Chiri­aşul de la etajul III . Viitor actor, cu un comic sincer şi o maturitate vioae s-a arătat d. Ion Ciprian (anul de în­cercare clasa d-lui Maximilian), d-sa dovedind calităţi în monologul lui Păcală d­e „Insir­te Mărgărite", toate d-sa şi d-ra Tatiana Tereblecea să constituie actori de tip nou pentru piesele populare româneşti. D-ra Irma. Saeer­doţeanu (anul l­, clasa Ghiţescu) a jucat fără suficien­te nuanţe şi accente dificilul rol din ,,Unchiul Vania“, în care creaţia d-nei BUzescu rămâne neuitată. Nu este lip­sită insă de o anumită probitate pro­fesională. A avut concursul d-lui Ar­senie Tudta, bun actor de compoziţie şi al d-lui Virgil Popovici, absolvent mai de mult al conservatorului. Regia scenei, de Jeny Acterian, cu multe calităţi. Veta d-rei Elena Rădu­lescu a L.v’.ii vervă. D. Mii Olaniu ne pa­re mai potrivn în roluri ca acela al lui Cri '.‘t,­ savi tîn­ar ai Hii Etienne decât în llipc-titul racinian. Dintre mîruii scenele«­ cu euritmie am eilat pe d. Vaieriu S.inculescu și mai cităm pe d. Justin Glad. Două-mn.i realizări, de nivel di­ferit, câteva bune apariţii, câteva a­­firmări tăgăduitoare, o seamă de schi­ţe pentru viitoar­e desvoltări şi multe, fosnic multe deficienţe — acesta ar fi bilanţul anului şcolar 1917,18 al conser­vato-c­ui, care, abea de acum încolo, va avea putinţa de a se trans­forma radical şi îşi va desvolta noua concepţie ideologică artistică şi pe­dagogică. PETRU COMARNESCU ION OMESCU Duminica 27 Iunie a. c. a avut loc la sediul Uniunii Sindicatelor de Artişti Scriitori, Ziarişti, o şedinţă comună a Corsisiei Teatrale cu Cenaclul directo­rilor de scenă, pentru o discuţie criti­că asupra stagiunii teatrale 1947—48. La această şedinţă au mai fost invitaţi reprezentanţi de frunte ai teatrelor din Capitală, pictori-decoratori, critici dra­matici şi elevi de Conservator (Remar­căm lipsa dramaturgilor), in felul a­­cesta şedinţa a luat caracterul unui simposion, în care s‘au desbâtut nenu­măratele probleme ale stagiunii trecute şi s‘au stabilit câteva coordonate de activitate pentru stagiunea viitoare. Reuniunea a fost deschisă de d. Mi­hail Novicov Secretara­ secţiei de Pro­ducţie Artistică şi membru în Comi­­tetul Executiv al Uniunii, care şi-a în­căput expunerea printr-o amplă analiză a evenimentelor politice, a schimbări­lor sociale şi economice ce au caracte­rizat anii 1947 şi 1948 drept ani de răscruce în istoria ţării noastre. D-sa a examinat apoi modul cum aceste prefaceri s'au reflectat în teatru, ară­tând insuficienta aderenţă a lumii sce­nei la adâncite transformări pe care le trăim. In materie de repertoriu, stagiu­­unea trecută a cunoscut o serie de piese nocive, altele de compromis sau diversioniste sub o aparenţă progresis­tă: în regie s'a dus o luptă puternică între curentul realist şi formalism, în interpretare s'au păstrat metode vechi, deşi multe cazuri au demonstrat înce­­tăţenirea principiului după care actorul e creator, purtător de idei. Deasemeni s-au făcut progrese în materie de cro­nică dramatică, critica reuşind să câş­tige în principialitate. D. Novicov a stăruit apoi asupra ne­cesităţii de a strânge în jurul Comi­siei Teatrale cât mai multe forţe noi, pentru o cât mai intensă şi mai rodni­că activitate. Raportul Comisiei Teatrale a fost fă­cut de d-na Irina Nădejde, secretară, care a arătat cum s-a format şi ce com­ponenţă are această Comisie, trecând în revistă totodată şi realizările ei prin­cipale. Printre acestea se numără spec­tacolele cu discuţii pentru actori, iniţi­ate de Uniune împreună cu „Rampa“, spectacole care au avut drept rezultat o însemnată creştere a nivelului acto­rilor în special al celor tineri. Şedinţele de producţie au ajutat unor colective teatrale la montarea pieselor prin dis­cuţiile duse la începutul pregătirii spec­tacolelor, iar Cenaclul regişorilor a desbătut interesante probleme de re­gie analizând critic chiar spectacolele care ilustrau aceste probleme. In sfârşit s-au programat două conferinţe cu dis­cuţii şi au avut loc numeroase consfă­tuiri restrânse între Comisie şi teatre. Din păcate, majoritatea aşa ziselor ,,vârfuri" actoriceşti n’au fost prezen­te în cadrul acestor preocupări, actorii Teatrului Naţional lipsind în cea mai mare măsură deja manifestările orga­nizate de Comisia Teatrală. D-na Nădejde a examinat şi unele lipsuri cum ar fi deficienţa mobilizării actorilor la conferinţe, lipsa de metodă în organizare şi lipsa unui activ mai larg în Comisia Teatrală. După citirea raportului s-a trecut la discuţii. , D-na Marietta Sadova a susţinut că prezentarea unor piese care n'au servit n’a fost numai vina teatrelor respective ci şi a organelor de îndrumare. Obser­vaţiei i-a răspuns imediat d. Marcel Breslaşu care a subliniat importantele schimbări petrecute la Direcţia Gene­rală a Teatrelor, schimbări de natură a înlătura pe viitor eroriie de îndru­mare. D. Mihail Raicu evidenţiind lipsa capitolului „scenografie" din referatele făcute, a adus câteva exemple de de­coruri pozitive, adică folosirea unei re­gii realiste („Cei din urmă“) ca şi li­nele decoruri de manieră veche, care au deservit direcţia de scenă („John Gabriel Borkman"). Problema publicu­lui nou căruia se adresează teatrul ac­tual a fost enunţată de d-na Beate Fre­­danov, care a insistat asupra necesită­ţii de contact între muncitori şi artişti. In cadrul acestei probleme a unui nou­ public, d. Ionel Ţaranu a adus exem­plele edificatoare ale teatrelor sindicale de pe Valea P­rahovei, unde muncitorii primesc cu bucurie repertoriul de cali­tate ce le este prezentat iar d. Sandu Eliad propune concret ca să se facă spectacole cu discuţii pentru muncitori, iar echipele amatoare muncitoreşti să fie sprijinite, ajutate, îndrumate de ac­tori şi regizori profesionişti. Discuţia promitea să devină astfel interesantă întrucât aborda problema de bază a teatrului actual. O deviere imediată deplasă însă desbaterea pe chestiuni mărunte şi personale, prin cuvântul d-nei Ataria Filotti. D-sa vor­bi întâi despre „misterul teatrului so­vietic“ (!?) al cărui nivel este foarte ridicat apoi atacă direct necazurile, tea­trului pe care îl conduce şi care a tră­it în stagiunea treută „o cumplită tra­gedie“. D-na Filotti a recunoscut că nu a fost suficient de iniţială în alegerea repertoriului, dar că a avut decepţii cu o piesă progresistă ca „Vulpile" sau cu „Mizantropul“ care n'au avut succes. Deşi a pomenit cuvântul „autocritică", vorbitoarea nu şi-a făcut o autocritică prin care să consemneze deficienţele teatrului respectiv ci a adus la cunoş­­tiinţă mai ales numărul spectacolelor şi media încasărilor deşi a susţinut la început că „nu partea materială e a­­ceia care interesează“. Răspunsul potrivit a venit prin d. Victor Bârladeanu care a arătat că re­pertoriul teatrului Maria Filotti nu a a­­vut numai piese aproximative ci chiar duşmănoase progresului cum a fost piesa „Jupiter". Marea deficienţă a tea­trului în cauză, a fost lipsa de contact cu critica, lipsa de legătură cu organi­zaţiile profesionale, absenţa actorilor săi de la spectacolele cu discuţii. D. Bâr­lădeanu s-a ocupat apoi în mod gene­ral de felul cum clasa muncitoare a sprijinit şi sprijină teatrul în mod efec­tiv, concret prin reprezentanţii ei din guvern, sprijin care trebue să suscite actorilor problema felului cum înţeleg ei să răspundă prin arta lor. Ori acest răspuns n'a fost până acum concludent devreme ce în interpretare mai sunt vizibile vechile tare burgheze »Nu în regie se deformează sensul unor piese clasice ruse sau chiar al unor să­nătoase piese sovietice, cum s-a în­tâmplat cu spectacolele „Insula Păcii“, „Mascarada“ sau „O lună la ţară“. Ridicând în mod mai general pro­blema criticii şi a raporturilor între factorii spectacolului şi critica drama­tică, d. Valentin Silvestru a început prin a considera critica veche până îi­ timpurile foarte apropiate de noi, sus­ţinând că a încadra această critică în­­tr'un curent socotind-o de pildă „impre­sionistă" e o greșală, pentru că această critică veche a fost caracterizată mai ales prin impostură, interese comerci­ale corespunzătoare intereselor comer­ciale ale întreprinderilor teatrale și s­u mai departe. Astăzi critica nu mai e pornită din interese sau indignări per­sonale ci din dragoste pentru artă şi oamenii ei, din dorinţa sinceră de a folosi. Critica aciuală, ştiinţifică, deşi încă cu multe deficienţe e cinstită şi încearcă să fie pozitivă prin toate ma­nifestările ei şi ca atare trebue consi­derată cu seriozitate, discutată, iar a­­tunci când e admisă trebuie însuşită în mod concret şi nu numai în mod formal. E necesar un raport cât mai efectiv între actori şi regizori pe de o­parte şi critici pe de altă parte, pentru folosul teatrului. D. Mircea Marosin a cerut ca şi de­coratorii să fie admişi la cenaclul di­rectorilor de scenă, rugămintea fiind formulată pentru şi în numele tinerilor asistenţi de regie şi de către d-ra So­­rana Coroamă. Părăsind tărâmul prin­cipialităţii în discuţie, d. Lascar Sebas­tian revine asupra „cazului „Masca­rada“ pe criterii personale. Evitat să-şi generalizeze părerile, d. Sebastian cere ca în critica dramatică să se argumen­teze afirmaţiile critice. D. Atanasiu- Atlas după ce critică just lipsa de con­cretizare din raportul făcut la început, exprimă opinia că discuţiile nu sunt prea „clare" ceea ce provoacă imediat o sumă de intervenţii de natura a devia discuţia, până atunci destul de sistema­tică. Cea dintâi pe linia acestei devieri involuntare, d-na Beate Fredanov cer« ca cei de faţă să-şi spună liber tot ce au pe suflet, să discute în amănunţime toate lucrurile care-i frământă şi să-şi mărturisească nedumeririle. D-na Dina Cocea se arată nedumerită, întrebân­­du-se de ce a dat oare „fiasco" în sta­giunea trecută si cum trebue să faca in stagiunea viitoare, ca lucrurile sa nu se mai repete. La fel, d. George Vraca, aruncă întrebarea „cum să in­terpretăm?" solicitând deci inerent o normă, o reţetă infailibilă; în felul a­­cesta discuţia se întorcea înapoi şi se estompa aspectul precis critic al des­­baterilor. Răspunsurile la întrebarea destul de evazivă „ce să facem" sau „cum să facem ?“ nu întârziară dealt­fel să vină într'un chip destul de hotă­rât şi sub diverse forme, d-na Leny Caler arată că e nev­oe de un contact strâns, pe teren, cu muncitorii din fa­brici şi cu brigadierii de pe şantiere, pentru o mai bună calfa­e artistică. D. N. Sireteanu într'o intervenţie vigu­roasă, susţine pe drept cuvânt că tre­bue răspuns la chemările Uniunii şi ale Sindicatului, că e nevoe de prezenţă la toate manifestările Uniunii, că e ne­voe de participare, de prezenţă în via­ţă, nu soluţii teoretice, ci fraci­le, prin legătură cu Sindicatul, cu m­assa muncitoare, prin contact cu elanul de muncă al tinerilor de pe şantiere, se pot găsi elementele de nouă interpretare, elementele pentru un mai­­folositor tea­tru. D-na Lucia­ Sturdo­n Bulandra în­cearcă deasemeni să aducă un răspuns la întrebarea „ce să facem“ preconi­zând un control cât mai sever din par­tea autorităţii. Dar această soluţie este greşită şi d. Simion Alberescu, demon­strează că nu e vorba de o unitate su­premă de competenţă din afară, ci de un efort pe care-l face Uniunea de a generaliza competenţa în m­assa oame­nilor teatrului, în aşa fel încât con­trolul să fie — nu venit din afară — ci propriu, după o metodă justă de gândire şi judecare a pieselor, a spec­tacolelor. D­ottérésen configurează apoi po­zitive principale înregistrate în cursul stagiul­e trecute, notând o poziţie a oamen'i­­r care au ştiut ce vor dar n'au reuşi­­r­­; nici o poziţie a cetor ce au vrut să Facă o artă pozitivă dar i '.in ştiut cum şi o poziţie a oamenilor iar.» fie că au ştiut, fie că nu, n'au vrut să facă nimic folositor pe scena lor Cu aceasta, domnul Alterescu, atacă o problemă nediscu­tată şi înlăturată dela început prin propo­­ziţiunea: „nu facem nimănui proces de intenţie". Problema era importantă, pentru că trebuia făcută o delimitare limpede între teatrul de interes parti­cular care a fost preocupat de câşti­garea publicului prin orice mijloace şi aceia de Stat, sau al organizaţiilor de massă. In concluzie d. Novicov accentua din nou că­­ întrebarea „cum trebue să facem?" nu poate fi dată o rețetă stric­tă ci e nevoe de situarea artistului în realitate. Artistul trebue să se desfacă de felul de a gândi burghez, să par­ticipe la munca de frământare a tutu­ror problemelor care privesc arta sa. E neapărat necesar deasemeni studiul individual ca şi contactul permanent cu clasa muncitoare care îi va arăta ac­­torului drumul de viaţă pe care trebue să meargă. Dacă artiştii vor reuşi să privească viitorul cu ochii deschişi ca şi muncitorii, atunci vor izbuti să va­lorifice în acest sens şi formele lor concrete de artă. Nu e suficient de a fi de acord cu ideologia marxist-leni­­nistă, e nevoe de a ţi-o însuşi, de a o aplica şi în practică, de a subordona interesul personal aceluia al colectivi­tăţii. Sympozionul a fost închis de d. Marcel Breslaşu vicepreşedintele Uni­unii Sindicatelor de Artişti, Scriitori, Ziarişti, care a considerat reuniunea ca pozitivă pentru Uniune şi pentru Co­r­­id­a Teatrală care şi-a văzut puse în faţă noi sarcini. Şi noi considerăm şedinţa în acest fel, dar socotim totuşi că discuţia tre­bue continuată pentru o d­ucidere mai temeinică a celor mai muite din pro­blemele profesionale ridicate.J La U. S. A. S. RUDIUL STSfiilli­ÎEffiLi: MM3 IN DISCUTIA ACTORILOR, REGISORILOR SI CRITICILOR Dominka 4 tuti* 1?48 Rom­po Mp/fattfHefe ACTIVITATEA ARTISTICA LA TIMIŞOARA Pe baza corespondenţelor primite de la colaboratorii noştri I. Ardeleanu şi Viorica W. Kallai din Timişoara, prezentăm cu­lorilor în acest repor­taj câteva date cu privire la activi­tatea artistică din Capitala Banatu­lui, a cărei înflorire în ultima vreme, arată în ce măsură foloseşte artei însuşirea şi înţelegerea ei de către masse, Opera de Stat din Timişoara a re­prezentat ca penultima premieră a sezonului „Bărbierul din Sevilla“ de Rossini. Spumoasa comedie muzicală a lui Rossini a fost condusă de tâ­nărul dirijor d. Traian Mihăilescu, rolurile principale fiind întrupate de d-na Flavia Munteanu (soprană), d. Constantin Carter, (tenor), d. Gogu Vasilescu (bariton), d-nii Mihai Du­­mitrescu și Mircea Mavrodin (başi). Din punct de vedere muzical pre­miera a fost bine pregătită, calităţile vocale ale soliştilor s-au­­ evidenţiat chiar în cazul lui Figaro, pentru care glasul voluminos şi puternic al d-lui Vasilescu nu se potriveşte atât de bine, lipsindu-i uşurinţa. Carac­terul progresist al operei după su­biectul scriitorului Beaumarchais nu a reeşit din spectacol şi aceasta da­torită concepţiei greşite a direcţiei de scenă (r. Ionică Mihai). Această co­medie muzicală a fost preschimbată înt­r'o burle­scă mai de­grabă cine­matografică, la care în urma critici­lor după premieră s-au făcut unele retusări, care nu au transformat însă concepţia regiei. Ultima premieră a stagiunii a fost opereta lui Johann Strauss, Voevo­­dul Ţiganilor. Lucrarea a fost pre­zentată cu o serioasă pregătire în­­tr'un spectacol, din care a emanat un suflu nou şi sănătos. Direcţia de scenă a d-nei Aca de Barbu şi a d-lui regizor Gropşianu a reuşit să însceneze Voevodul Ţiganilor într'un mod prin care cadrul istoric, conţi­nutul uman şi progresist, scenele de massă au impresionat puternic audi­toriul. Tânărul şi talentatul dirijor d. Constantin Daminescu s'a achitat cu cinste de greaua sarcină de a conduce această operetă. Soliştii s-au evidenţiat vizibil. Dintre ei cităm numele co-nelor Gaby Ganea, Philo­mela Piteiu-Georgescu, d-ra Laura Smărăndescu, d-nii Traian Nicolau, Remo della Pergola, Gogu Vasilescu, dar şi ceilalţi interpret în roluri mai mici s'au prezentat mulţumitor. In general spectacolul a fost carac­terizat printr-o egală atenţie pentru performanţa vocală şi cea scenica, orchestra s-a comportat frumos iar corul, tăria Operei din Timişoara, a fost la înălţime. CONCERTELE FILARMONICEI „BANATUL" Filarmonica „Banatul" a înţeles să ia contact direct cu massele noi de auditori; în acest sens întregul an­samblu al orchestrei s-a deplasat la a­te­liorele C.F.I. , unde a dat un concert simfonic pentru muncitorii ceferişti, concertul a fost ascultat de 1500 de oameni. Artiştii Filarmonicii au fost salutaţi de corul­­­ F. 11. şi printr'un cuvânt de bun venit din partea co­­m­pletului de fabrică, a răspuns în nu­mele orchestrei d. prof. Liviu Rusu, care a prezentat programul compus din Simfonia „Lumea Nouă“ de Dvorak şi „Divertismentul Bănăţean de George Pavel. O trăsătură deose­bită a expunerii d-lui prof. Rusu a fost explicarea compartimentelor or­chestrei. In acest cadru, fiecare in­strument în parte a fost arătat audi­toriului, lucru care a trezit mare in­teres. Muncitorii au ascultat întreg programul cu atenţie încordată, ma­­nifestându-şi sentimentele prin a­­plauze îndelungate şi călduroase. Co­rul C. F. R. a încheiat programul cu Internaţionala. Tot comer­­ul s-a des­făşurat într-o atmosferă de sinceră prietenie între oamenii muncii din Atelierele C. F. R. şi artiştii Filar­ar­nicii de Stat „Banatul“. DESPRE ACTIVITATEA CULTURAL-MUZICALA In afară de manifestările artistice propriu zise există în Timişoara şi unele manifestări cu scop de cultura­lizare, de popularizare a muzicii sub toate aspectele. In cadrul acestor ma­nifestări, Universitatea Populară „Bila Bartok" a U.P.M. ului din Ti­mişoara a organizat un recital c esp­entanţi tineri care s'a deosebit fun­damentat de obişnuitele concerte de elevi Scopul acestui concert a fost introducerea în public a muzicii in­spirate de folclorul re­­oesc, stab, unguresc etc., dar nu numai prin in­terpretarea unor compoziţii de acest soiu­ri şi prinţi !) conferinţă introauc­tivă şi explicări înaintea executării fiecărei lucrări. Conferinţa şi ex­plicările au fost ţinute de d­ na Magda Cardoş. Intenţiile sănă­toase ale recitalului nu au fost re­duse prin nici­ o încercare de a sco­de în evidenţă anumiţi profesori sau e­­levi. (Numele profesorului respectiv nu a fost indicat în program pe lân­gă numele elevului executardl) Copţi şi adolescenţi pianişti şi violonişti au cântat cu adevărată dragoste pentru muzica românească şi cea a copoa­­relor vecine compoziţii de Negre*. Siîvesk­i, P. Constantinescu, Drăgoi, Cornea, Eisikovits, Kodály, Bartók, Mussorgsky, Slavenski şi alţii. S'au remarcat în deosebi două pianiste, Marieta Deiudan şi Iudit Philipp şi violonistul Alexander Deidl ca tinere latente promiţătoare. In sensul pomenit mai sus, treime menţionată de g­emeni, constituirea unei secţii muzicale la un cenaclu literar. Astfel sub egida Sindicatul»! Mixt de Artişti, Scriitori şi Ziarişti, s-a limit de curând prima şedinţă » secţie muzicale în cadrul cenaclul»! „Flacăra“, în care a fost ales un co­m­itet de conducere în frunte cu coau­pozitoru­l bănăţean Sabin V. Drăgoi. Conferenţiarul acestei prime şedinţe, d. prof. Liviu Rusu a făcut o expu­nere documentată cu titlul „Conside­rari­un­i critice asupra muzicii contem­porane", trecând în revistă evoluţia creaţiei muzicale începând din mijlo­cul veacului trecut până în zilele noastre. Conferinţa a cuprins un te­meinic dar scurt istoric al muzicii ruse şi sovietice, toate problemele tratate în expunere fiind legate rezoluţia cunoscută. de

Next