Ramuri, 1966 (Anul 3, nr. 1-12)

1966-01-15 / nr. 1

I V­I­T­A 9.«­ramuri LA ORDINEA ZILEI ANCHETA NOASTRĂ OAMENI DE ŞTIINŢĂ DESPRE ştiinţa în cincinal — sarcini şi perspective perfecţionarea cadrelor de cercetători un imperativ major: intensificarea cercetărilor proprii In lumina hotărîrilor adoptate la Congresul al IX-lea al partidului, Plenara C.C. al P.C.R. din 8-10 decembrie 1965 ţi ultima sesiune a Marii Adunări Naţionale au adus la ordinea zilei o problemă de covîrţitoare însemnătate, cu largi răsfrîngeri pe pla­nul economiei ţi al culturii româneşti: îmbunătăţirea organizării ţi îndrumării activi­tăţii de cercetare ştiinţifică în ţara noastră. Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauţescu a sesiunea Marii Adunări Naţionale — profundă analiză a sarcinilor, a perspectivelor, a direcţiilor de dezvoltare ţi a obiectivelor care stau, în actuala etapă, în faţa ştiinţei ţi a slujitorilor ei — însoţită de o serie de măsuri, în rîndul cărora se înscrie ţi înfiin­ţarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, jalonează un moment de o deose­bită importanţă pentru destinele ţtiinţei în România. • Marile progrese ale ştiinţei în epoca noastră, apariţia ţi dezvoltarea accelerată a unor tehnici noi, mereu mai complexe, impun — ca unul dintre bunurile cele mai preţioase ale unei naţiuni — existenţa unui potenţial de gîndire ţi de creaţie ştiinţifică de o calitate deosebită, la nivelul de cuceriri ţi de exigenţă al secolului. A devenit de o incontestabilă evi­denţă faptul că acea naţiune capabilă să-ţi dezvolte potenţialul ştiinţific propriu, să-ţi asigure crearea de valori ştiinţifice şi de bunuri materiale prin susţinerea unei cercetări ştiinţif­ice largi şi eficiente, poate asigura independenţa economică, suvera­nitatea şi bunăstarea poporului său.­­ Dînd cuvîntul, în aceste pagini, unor oameni de ştiinţă, consemnăm doar cîteva ecouri dintr-un larg şi însufleţit curent de opinie, expresie a zilelor istorice pe care le trăieşte ştiinţa românească contemporană. Acad. Ştefan Milcu Am fi putut intitula aceste rîn­­duri : ,,de la tradiţie la actualitate în „ştiinţă“. Dar s-ar putea susţine tot atît de valabil şi formula inver­să : de la actualitate spre tradiţie, în definirea direcţiilor în care se or­ganizează investigarea ştiinţifică. Avem astfel o platformă de spri­jin în incertitudinea ce acoperă tre­cerea de la cunoscut la necunoscut. Desigur că în accepţia creatoare a tradiţiei se evită confundarea ei cu trecutul; în acest caz, tradiţia s-ar contopi cu istoria ştiinţei, ceea ce nu corespunde realităţii. Ca şi în alte domenii ale ştiinţe­lor, tradiţia presupune continuitate prin transmisie orală sau scrisă a evenimentelor sau a corpului de cu­noştinţe referitoare la un anumit do­meniu faptic sau ideativ. Tradiţia reprezintă ceea ce este transmis şi asimilat de fiecare generaţie, partea viabilă şi potenţial dezvoltabilă în ştiinţă. Problematica tradiţiei ştiinţei în ţara noastră capătă un interes şi o actualitate stringentă în perspectiva organizării şi îndrumării ştiinţei rea­lizată prin intervenţia Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Considerăm că printre criteriile care pot interveni în selecta­rea direcţiilor de cercetare în di­ferite domenii ale ştiinţei, cel tradi­ţional poate fi luat în discuţie în măsura în care poate fi recunoscut ca valabil prin potenţialul creator actual şi de perspectivă. Ştiinţa românească are în nume­roase domenii o tradiţie care oferă un coeficient de siguranţă în dez­voltarea ei viitoare. Ne referim la parametrii generali caracteristici şcolilor ştiinţifice, care permit abor­darea cu succes a noului, asigură cu probabilitate eficienţa, are o bază tematică, tehnică şi umană antre­nantă în procesul de investigare — asemenea unei armate capabile să dea o bătălie în condiţii imprevi­zibile. Ni se par deosebit de semnifica­tive, din acest punct de vedere, dez­voltarea rapidă şi succesele deose­bite obţinute în disciplinele în care a existat o tradiţie viabilă care a fost continuată şi rentabilizată prin reorganizarea ştiinţei în statul so­cialist : matematica şi unele domenii ale fizicei, chimiei, ştiinţelor agri­cole şi medicale , în istorie, filolo­gie, filozofie şi altele. Folosind tradiţia în tot ce e pozi­tiv, vom stăpîni încă unul din fac­torii care decid realizarea cu suc­ces a sarcinilor trasate ştiinţei în ţara noastră. Acad. Miron Nicolescu Trăim zile istorice pentru destinele ştiinţei româneşti. Ultima sesiune a Marii Adunări Naţionale a votat o lege de mare importanţă pentru pro­păşirea cercetării ştiinţifice româ­neşti : legea cu privire la înfiin­ţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. In zilele noastre, zile în care în toate marile laboratoare ale lumii au loc descoperiri de o excepţională valoare pentru istoria cunoaşterii umane, rolul hotărîtor al ştiinţei pentru dezvoltarea societăţii devine evident şi unanim recunoscut. Amploarea forţelor ştiinţifice şi a mijloacelor materiale angajate în cercetarea modernă ridică în faţa tuturor statelor problema justei în­drumări şi valorificări a cercetării şi creaţiei ştiinţifice. Noua lege votată de Marea Adu­nare Naţională vine să sublinieze din nou atenţia deosebită cu care partidul şi statul nostru înconjoară ştiinţa şi pe slujitorii ei, chemaţi să-şi aducă din plin contribuţia la progresul economiei naţionale, la îmbogăţirea patrimoniului ştiinţific universal. Creşterea rolului ştiinţei în rezol­varea marilor sarcini trasate de Congresul al IX-lea al partidului a cerut — aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în expunerea ţi­nută la sesiunea Marii Adunări Na­ţionale — luarea unor măsuri neîn­­tîrziate de îmbunătăţire a organi­zării şi îndrumării cercetării ştiin­ţifice, astfel încît să se asigure mo­bilizarea tuturor cadrelor şi forţe­lor materiale spre obiectivele prin­cipale ale progresului ştiinţific, spre îmbinarea armonioasă a cercetării fundamentale cu cercetarea aplica­tivă. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice are, înainte de toate, me­nirea de a concentra activitatea de cercetare ştiinţifică, orientînd-o in­tr-un front bine închegat înspre marile probleme ale dezvoltării ştiin­ţei şi economiei naţionale. Eforturile şi iniţiativele singulare, pornite cu scopul unei măriri a efi­cienţei muncii, îşi vor aduce roade cu atît mai bogate cu cit se vor în­cadra într-o schemă generală. Nu putem, de aceea, decît să sa­lutăm cu bucurie crearea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice şi să ne exprimăm, în acelaşi timp, speranţa că acest consiliu va fi un organ profund operativ şi nu biro­cratic, că va încuraja cercetarea în aceeaşi măsură în care o va orga­niza şi dirija. Acad. N. Theodorescu In anii puterii populare, economia noastră naţională a cunoscut o dez­voltare impresionantă, într-un ritm care a trezit surprinderea şi chiar admiraţia specialiştilor din ţările cele mai dezvoltate. In acelaşi timp, ştiinţa românească a cunoscut o înflorire fără prece­dent, dezvoltînd şi fructificînd tra­diţiile progresiste ale înaintaşilor, obţinînd rezultate importante pentru dezvoltarea ţării. Epoca noastră istorică este mar­cată de o profundă şi impetuoasă revoluţie tehnico-ştiinţifică pe plan mondial, în care ştiinţa se afirmă din ce în ce mai puternic ca un factor determinant al producţiei. Nu mai este posibilă o dezvoltare a economiei fără folosirea permanentă, în diferitele sale sectoare, a celor mai înalte şi mai actuale cuceriri ale ştiinţei. Totodată, economia în­săşi ridică în faţa ştiinţei — fie imediat, prin tehnică, fie direct, prin înseşi cerinţele ei , numeroase probleme care solicită ştiinţa, o sti­mulează, o inspiră şi o orientează pe căi noi, care se dovedesc pline de perspective şi de roade bogate. Iată de ce, obiectivele majore ale dezvoltării economice a României în faza de desăvîrşire a construc­ţiei socialiste scot în lumină opor­tunitatea măsurilor legiferate în ve­derea îmbunătăţirii organizării şi orientării activităţii de cercetare ştiinţifică în ţara noastră. Această legiferare, care conferă muncii ştiinţifice consacrarea unui factor activ de prim plan în dez­voltarea economiei naţionale, arată totodată înalta preţuire şi rolul de seamă pe care conducerea de partid şi de stat le acordă oamenilor de ştiinţă în viaţa noastră socială, la care ei sunt chemaţi să participe prin activitatea lor creatoare. Această grijă demonstrează cu prisosinţă clara viziune a locului ştiinţei în progresul social şi în folosirea re­voluţiei tehnico-ştiinţifice mondiale pentru dezvoltarea, pe baze ştiinţi­fice, a economiei şi culturii patriei noastre. Ea deschide oamenilor noş­tri de ştiinţă căi largi şi sigure spre ţelurile ce le sunt scumpe : realiza­rea unor cercetări de amploare, cu­cerirea unor rezultate de seamă, puse în slujba ţării şi a poporului. Sprijinind şi stimulînd puternic cercetarea fundamentală şi multila­terală, măsurile privind intensifi­carea cercetărilor mai ales în do­meniul energeticii, construcţiilor de maşini, electronicii şi automaticii trasează direcţiile necesare de orien­tare care se multiplică prin însăşi natura complexă a problemelor ce se pun în aceste vaste domenii ale ştiinţei şi tehnicii moderne. Crearea , în conformitate cu ho­­tărîrile Congresului al IX-lea al P. C. R. , a unui for suprem, Con­siliul Naţional al Cercetării Ştiin­ţifice, avînd responsabilitatea orien­tării şi organizării cercetării ştiin­ţifice, precum şi a concentrării tutu­ror forţelor de cercetare, constituie una din cele mai importante mă­suri de reorganizare a activităţii ştiinţifice, care va duce la o efi­cientă şi profundă coordonare a eforturilor oamenilor de ştiinţă pen­tru rezolvarea marilor probleme ale dezvoltării economiei româneşti. Consiliul, format din specialişti din diferite ramuri de cercetări, va func­ţiona ca organ de stat, asigurînd apropierea oamenilor de ştiinţă de marile centre de producţie şi creş­terea rolului ştiinţei în progresul multilateral al societăţii noastre so­cialiste. El va fi organul destinat să conducă revoluţia tehnico-ştiinţifică în ţara noastră, punînd-o în servi­ciul marilor destine ale construcţiei socialiste. Prin el se va urmări dez­voltarea ritmică a diferitelor ramuri ale ştiinţei, coordonarea unitară a reţelei de cercetare, utilizarea cu maximum de eficacitate a bazei ma­teriale a cercetării şi a potenţialului de cercetări, colaborarea specialiş­tilor din acelaşi domeniu şi din alte domenii ce se dovedesc necesare în rezolvarea unor probleme ample şi complexe. Pentru fiecare dintre noi, expune­rea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la îmbunătăţirea şi îndru­marea activităţii de cercetare ştiin­ţifică reprezintă un vast şi însufle­­ţitor program de lucru, pe care tre­buie să-l traducem cu hotărîre în viaţă, pentru continuul avînt al ştiinţei şi al economiei României socialiste. Zilele de la sflrşitul lunii decem­brie au marcat un important eve­niment pentru ştiinţa noastră. Marea Adunare Naţională a legiferat un act de covîrşitoare însemnătate pen­tru destinele ştiinţei româneşti : crea­rea Consiliului Naţional al Cercetării ştiinţifice. Rod al unor profunde studii asu­pra dezvoltării ştiinţei româneşti, măsurile luate pentru îmbunătăţirea organizării şi îndrumării activităţii de cercetare ştiinţifică vor avea efecte stimulatoare pentru ridica­rea ştiinţei româneşti la nivelul ce­lei din ţările cele mai avansate, vor exercita o influenţă binefăcătoare în dezvoltarea tuturor ramurilor eco­nomiei naţionale. Cercetarea ştiinţifică corespunde funcţiunilor ireductibile de cunoaştere a omului şi impulsului lui original de acţiune asupra lumii ce-l încon­joară, folosind ştiinţa mecanisme­lor interne şi subtile ale proceselor naturii şi instrumentele pe care ge­niul uman le creează pentru a-şi putea spori, în aceeaşi vreme, cu­noaşterea şi puterea. De acum, prin legea cu privire la crearea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, aceasta este re­cunoscută solemn ca o funcţie esen­ţială a statului nostru, căruia îi este încorporată constituţional. Ea condiţionează, de acum înainte, nor­mele de realizare a acestei misiuni a statului nostru, cercetarea ştiin­ţifică fiind o condiţie necesară a desfăşurării activităţii sale creatoare în industrie, o condiţie indispensa­bilă a bunei desfăşurări a proceselor agricole, un element obiectiv ne­cesar al perfecţionării neîncetate şi al organizării economice şi adminis­trative. Marea cucerire a cunoaşterii con­temporane este demonstraţia tot mai fecundă a unităţii ştiinţei şi a in­disolubilei legături între glndirea ştiinţifică şi realităţile în sînul că­rora îşi duce omul viaţa. De la cel mai modest act de în­registrare, pînă la alcătuirea unei legislaţii şi la organizarea unor in­stituţii, de la manipularea celui mai simplu aparat de laborator pînă la cea mai înaltă exegeză ştiinţifică — ştiinţa este unitară. Statul nos­tru socialist, care coordonează şi în­drumă cercetarea ştiinţifică, îşi în­deplineşte astfel o funcţie a sa, prin exercitarea căreia ştiinţa va cunoaşte nebănuite progrese. Legea cu privire la înfiinţarea, or­ganizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice va duce, fără îndoială, la o substan­ţială îmbunătăţire a cercetării ştiin­ţifice româneşti, prin unirea for­ţelor, prin orientarea muncii şi crea­ţiei ştiinţifice, spre rezolvarea pri­mordială a problemelor ridicate de continuul avînt al economiei noastre. Acad. Eugen Macovski Expunerea amplă, ştiinţific docu­mentată, prezentată de tovarăşul Ni­colae Ceauşescu la sesiunea Marii Adunări Naţionale, cuprinde în ea dovada grăitoare a grijii pe care partidul şi guvernul o acordă dez­voltării ştiinţei în ţara noastră, ridi­cării ei la nivelul celor mai înain­tate realizări ale ştiinţei mondiale. Cercetarea ştiinţifică are, la noi, o bogată şi valoroasă tradiţie, dezvol­tată major prin realizările anilor no­ştri, ale cărei rezultate, preţuite de cercurile ştiinţifice de pretutindeni, au confirmat potenţialul investigaţiei ştiinţifice al specialiştilor şi cercetă­torilor noştri din toate domeniile de activitate. Documentele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Ro­mân prevăd creşterea şi perfecţiona­rea forţelor de producţie ale ţării în legătură strînsă cu dezvoltarea ştiin­ţei şi tehnicii, într-un ritm susţinut, specific societăţii socialiste. In expunerea prezentată de tova­răşul Nicolae Ceauşescu sînt anali­zate rezultatele obţinute pînă acum în munca de cercetare ştiinţifică, fundamentîndu-se viitoarea activitate, în coordonatele şi dimensiunile sale impresionante. Raţiunea cercetării ştiinţifice este indisolubil legată de dezvoltarea economică şi social-cul­­turală a ţării, de finalizarea rezulta­telor teoretice în toate domeniile de activitate practică. Cerinţele construcţiei socialiste re­clamă o perfectă concordanţă între cercetarea ştiinţifică şi necesităţile practice de dezvoltare a tuturor sec­toarelor de activitate. înfiinţarea Consiliului Naţional al Cercetării Şti­inţifice corespunde tocmai acestui deziderat privind sporirea rolului cercetării ştiinţifice în dezvoltarea multilaterală a culturii materiale şi­ spirituale a poporului nostru. Condiţiile din ce în ce mai favo­rabile care se creează cercetării şti­inţifice vor avea consecinţe fertile în toate domeniile. In domeniul bio­­chimiei, de exemplu, printre proble­mele cărora li se va acorda o sporită atenţie va fi şi cercetarea structurii materiei vii, problemă care prezintă un interes deosebit atît pentru bio­logie în general, cît şi pentru dife­ritele ramuri ale biologiei aplicate. Unele aspecte ale acestei cercetări se referă la bazele biochimice ale mecanismului de hibridare la plante, urmărindu-se totodată aducerea de contribuţii la lămurirea mecanismu­lui de apariţie a fenomenului de heterozis. Este evident că orice con­tribuţie în acest domeniu fundamen­tal prezintă perspective de aplicaţii practice în agricultură. Alte aspecte se referă la precizarea bazelor bio­chimice ale excitabilităţii materiei vii. Cercetările în acest domeniu pot avea aplicaţii imediate în medicină, deschizînd posibilităţi noi de înţele­gere a mecanismului de acţiune a medicamentelor în organism. Pe a­­ceastă cale se pot aduce contribuţii însemnate la dezlegarea diferitelor probleme actuale ale fiziologiei nor­male şi patologice, umane şi ani­male, ale farmacologiei şi farmaco­­dinamiei etc. In atenţia Institutului de Biochimie al Academiei vor sta, de asemenea, anumite aspecte ale problemelor de imunochimie. Se vor urmări, în special, relaţiile dintre structură şi funcţiile imunochimice ale zonelor active de combinare din moleculele de anticorpi. Cercetătorii Institutului de Biochi­mie lucrează cu multă pasiune la rezolvarea problemelor menţionate, însufleţiţi de noile măsuri preconi­zate de partid în scopul ridicării cercetării ştiinţifice din ţara noastră, la un nivel tot mai înalt. Acad. Octav Onicescu

Next