Ramuri, 1967 (Anul 4, nr. 2-12)
1967-02-15 / nr. 2
ramurii Anul 1 V • Nr. 2 (32) • Craiova• 15 februarie 1967 24 pagini • 31e I REVISTA DE CULTURA / 1867 1967 Secolul „Convorbirilor literare Membrii societățiiJunimea" (8 ianuarie 1867) „Convorbirile“ Acum 100 de ani, la 1 martie 1867, apărea la Iaşi revista Convorbiri literare, organ al societăţii „Junimea“, înfiinţată cu patru ani înainte de către un grup de tineri veniţi de curind de la studii : Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti, primii trei avind mai ales o formaţie germană, ultimii franceză. Societatea „Junimea“ era de fapt un cenaclu in care se dezbăteau probleme de cultură şi mai ales literatură şi la care, alături de membrii fondatori, s-a adăugat repede un grup de tineri entuziaşti ce au îngroşat numărul combatanţilor. Condiţii de aderare la grup 7 Nu existau, deviza fiind următoarea : „Entre qui vent, reste qui peut“. Şedinţele se ţineau la început în casele mai încăpătoare ale lui Pogor sau la Iacob Negruzzi, mai tirziu la Maiorescu. Se citeau producţii literare originale, traduceri urmate de dezbateri vii, pigmentate cu umorul caracteristic societăţii şi care şi Junimismul era întreţinut mai ales de spiritul viu al lui Vasile Pogor. Cei doi prelaţi, Ion Creangă şi episcopul Melhisedec, dădeau un anume pitoresc adunărilor. Evident, nu lipseau gustările, cozonacii şi cafelele, motiv suficient pentru un prozelitism de scurtă durată, chiar dacă se reducea la o simplă înclinare a capului, semn al adeziunii la cele exprimate de protagonişti. Aşa cum rezultă din Amintirile lui Iacob Negruzzi, din cele ale lui George Panu, Nicu Gane, din însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu, atmosfera era dintre cele mai agreabile, fără a fi concesivă : maniere distinse, elegante ce alternau cu o voioșie naturală, cu spiritul scînteietor, satiric, adesea buf. Deviza era : primatul anecdotei. In timpul celei mai grave discuții, orice participant care anunța POMPILIU MARCEA ISN continuare In pagina 8 ■■■■ Sinteze istorice In general, „curentele literare sunt sinteze istorice care unifică artişti înrudiţi ideologic, estetic, stilistic şi legaţi prin raporturi de ordin practic“ (S. Iosifescu). Un curent literar apare într-o anumită perioadă şi dispare treptat în alta, de aceea apariţia lui nu poate fi fixată cu anul şi ziua. La noi în literatură, curentele literare au apărut o dată cu marile schimbări social-culturale din primele decenii ale secolului al XIX-lea, care au precedat revoluţia de la 1848. înainte de această perioadă se poate vorbi de o mişcare, cum a fost Şcoala ardeleană, de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea ; aceasta a avut, însă, un caracter larg cultural, reprezentanţii ei s-au manifestat, în special, în probleme de istorie şi limbă, specificul său literar apărînd doar la Ion Budai Deleanu. ION TRAISTARU 1907, istorie şi folclor Omagiem, în aceste zile, împlinirea a 60 de ani de la izbucnirea marii răscoale ţărăneşti din 1907, moment crucial al istoriei noastre, care a dezvăluit cu o forţă deosebită adevărul asupra vieţii politice, economice şi sociale din România acelei epoci. Evenimentele sînt cunoscute. Lipsa de pămînt, învoielile agricole semnate „cu degetul“ de ţăranii neştiutori de carte, exploatarea sălbatică dezlănţuită de moşieri şi de arendaşi, dijma, abuzurile jandarmilor şi autorităţilor, apăsarea fiscală, lipsa de vite şi de unelte, ruşfeturile, foamea, umilinţele de tot felul au constituit tot atîtea premise obiective ale izbucnirii răscoalei, trasînd liniile dominante ale tabloului epocii. Izbucnită la Flămînzi, în Moldova, flacăra s-a răspîndit în Muntenia şi Oltenia cu o spontaneitate şi o intensitate atît de vii, încît se părea că nimic n-o s-o mai poată opri. Revendicările răsculaţilor, în aceste locuri, s-au ascuţit, tinzîndu-se spre desfiinţarea totală a puterii economice şi politice a clasei stăpînitoare, în Oltenia, de exemplu, în ciuda măsurilor preventive luate de autorităţile locului, intensitatea răscoalei a atins, din primele zile, o forţă deosebită. Ţăranii devastează şi incendiază conacele moşierilor şi casele arendaşilor, dau foc la şire de paie şi la hambare, împart cerealele celor avuţi, intră în stăpînirea pămîntului, se răzbună pentru suferinţele îndurate, taie firele de telefon şi de telegraf, atacă primăriile. Semnalul l-au dat răsculaţii din comunele Negoiu şi Galicea Mare (Dolj), în noaptea de 6—7 martie. Sunete de goarnă, dangăte de clopote, focuri aprinse pe dealuri au anunţat izbucnirea luptei pentru pămînt, pentru dreptate, pentru speranţa unei vieţi mai bune. în numai cîteva zile, majoritatea satelor din vechiul Dolj erau în plină răscoală ; „judeţul este în flăcări şi oraşul este serios ameninţat", telegrafia ministrului de război, de la Craiova, prefectul judeţului, în noaptea de 12—13 martie, văpaia se întindea şi în judeţele învecinate, Mehedinţi şi Romanafi. Sporind vertiginos, în cuprindere ca şi în intensitate, flacăra protestului popular împotriva asupririi şi nedreptăţii a căpătat, în scurt timp, proporţiile unui gigantic incendiu, luminînd de la o zare la alta „ţara de peste Olt“. Sînt cunoscute, de asemenea, represaliile, teroarea sălbatică instaurată de burghezo-moşierime, isprăvită într-o mare de sînge, între cei 11 000 de ţărani ucişi, Oltenia a dat, în acele zile, nu mai puţin de 4 000 de jertfe; în unele comune s-au purtat adevărate lupte între ţărani şi armată (la Băileşti, de exemplu, răsculaţii au construit baricade, izbutind să reziste timp de cinci zile; pentru înfrîngerea lor au fost chemate forţe armate considerabile, apelîndu-se şi la sprijinul artileriei). Artileria a fost chemată şi la Terpezița, la Meteu, la Mierea Birnicii, la Plenița, Caraula, Gubaucea şi Bodăeşti ; numai la Băileşti au fost incendiate şi distruse cu tunurile 125 de case. ILEANA PETRESCU AURELIAN I. POPESCU Centrul de istorie, filologie şi etnografie al Academiei R.S.R. — Craiova , continuare în pagina 23 ■ WBSH PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VA ! Din important examen cetăţenesc Al doilea an al planului cincinali an al cărui debut stă sub semnul Comunicatului cu privire la îndeplinirea planului de stat de dezvoltare a economiei ţării în 1966, oglindă a eforturilor pentru sporirea necontenită a avuţiei materiale şi spirituale a patriei noastre — înscrie, încă din primele luni, un eveniment cu profunde semnificaţii. La 5 martie vor avea loc alegerile de deputaţi în sfaturile populare comunale. Milioane de oameni ai muncii de la sate vor veni, în această zi, în faţa urnelor, pentru a-şi exprima încă o dată, cu bucurie şi mîndrie patriotică, într-un spirit de fierbinte adeziune la opera de înflorire continuă a României socialiste, simţămintele lor de dragoste şi devotament faţă de orînduirea noastră, faţă de felurile spre care ne călăuzeşte cu înţelepciune partidul. Cu firescul cu care se succed, la noi, actele istorice răspunzînd intereselor şi aspiraţiilor maselor largi, evenimentul se înscrie printre momentele ce compun, treaptă cu treaptă, procesul necurmatei înfloriri a realităţii contemporane, al întăririi patriei şi naţiunii noastre socialiste. Desfăşurîndu-se pe baza legii cu privire la alegerea deputaţilor în Marea Adunare Naţională şi în sfaturile populare, adoptată la ultima sesiune a organului suprem al puterii de stat, alegerile de la 5 martie , amplu examen cetăţenesc, expresie a unităţii de nezdruncinat a maselor largi în jurul partidului şi guvernului — vor oferi, prin rezultatele lor, o vibrantă statistică a entuziasmului colectiv, cristalizînd o realitate morală impresionantă, echivalentă cu însuşi tabloul înălţător al înfăptuirilor noastre. Păşind în era libertăţii şi a făuririi conştiente a istoriei — o dată cu victoriile revoluţiei şi ale construcţiei socialiste — poporul român a devenit stăpînul propriului său destin, constructorul propriei sale fericiri. Dinamismul acestei vaste opere este strîns legat de participarea maselor la conducerea treburilor obşteşti, la dirijarea energiilor naţionale spre înfăptuiri mereu mai măreţe. Este contextul în care se evidenţiază — puternic ilustrată prin fapte — preocuparea deosebită a partidului şi statului nostru pentru dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a democraţiei socialiste, în practica vieţii sociale în ţara noastră, s-a încetăţenit — arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu — „consultarea largă a maselor, a întregului popor asupra problemelor principale ale politicii interne şi internaţionale, asupra hotărîrilor şi măsurilor care privesc progresul țării, viitorul ei, atragerea maselor largi la elaborarea sarcinilor și directivelor de viitor". Legea electorală pe baza căreia se vor desfășura, la 5 martie, alegerile pentru sfaturile populare comunale, constituie o nouă expresie a democratismului consecvent al orînduirii noastre sociale și de stat. Prevederile noii legi răspund, plenar, importantelor sarcini trasate de Congresul al IX-lea al partidului cu privire la lărgirea bazei de masă a organelor reprezentative ale statului nostru, asigurîndu-se pe deplin posibilităţile de participare multilaterală a fiecărui cetăţean — şi a întregii colectivităţi — la exercitarea drepturilor electorale. Desemnînd în sfaturile populare comunale pe cei mai vrednici oameni ai satelor, fruntaşi în muncă şi în activitatea obştească, autori de preţioase iniţiative cetăţeneşti, cu un cuvînt autorizat în gospodărirea treburilor publice, alegătorii raportează în aceste zile — împreună cu candidaţii — despre succese comune în lupta pentru înflorirea satelor, a agriculturii noastre socialiste, pentru traducerea în viaţă a marilor sarcini trasate de partidul comuniştilor. Alese prin voinţa cetăţenilor, bucurîndu-se în permanenţă de sprijinul lor nelimitat, sfaturile populare îşi vor putea îndeplini, astfel, în condiţii din ce în ce mai prielnice, importantele atribuţii pe linia înfăptuirii marilor perspective de dezvoltare a agriculturii socialiste, al ridicării nivelului material şi spiritual al ţărănimii, al înfloririi continue a patriei noastre. In paginile 3-4: ANCHETA NOASTRA AL PIRU si ADRIAN MARINO despre SPECIFICUL REGIONAL ÎN CULTURA Stindarde în februarie Se împlinesc 34 de ani de la eroicele lupte ale ceferiştilor şi petroliştilor din ianuarie-februarie 1933, grandioase bătălii de clasă purtate de proletariatul din România, sub conducerea partidului comunist, pentru libertate şi progres social. Prin amploarea şi caracterul lor combativ, revoluţionar, prin forţa şi nivelul organizării, prin consecinţele lor în viaţa socială a României, luptele din ianuarie-februarie 1933 au ridicat pe o treaptă şi mai înaltă tradiţiile de luptă ale poporului nostru, au consfinţit un moment de cotitură în dezvoltarea partidului şi a întregii noastre mişcări muncitoreşti. în februarie 1933, clasa muncitoare, sub conducerea avangărzii sale, partidul comunist, şi-a demonstrat plenar capacitatea revoluţionară, s-a manifestat puternic pe scena istoriei, ca clasa socială cea mai înaintată, exponentul intereselor vitale ale întregului popor, în aceste lupte s-au întărit rîndurile partidului, legăturile sale cu masele muncitoare, s-a afirmat cu o deosebită forţă capacitatea sa de a mobiliza oamenii muncii, de a-i conduce cu fermitate şi consecvenţă în lupta pentru eliberarea de sub jugul exploatării burghezo-moşiereşti şi al înrobirii imperialiste. Faptele sînt cunoscute. Evocînd, sub faldurile acestui februarie aniversar, momentul 1933, nepieritoarele pilde de eroism, abnegaţie şi spirit de sacrificiu date de muncitorii ceferişti şi petrolişti, rechem, ca martor şi părtaş al evenimentelor, o seamă de nepieritoare amintiri, puternice ca însăşi forţa care le-a generat. Bătăliile începute în ultimele zile ale lunii ianuarie, grevele demonstrative de la atelierele C.F.R.Bucureşti, luptele greviste şi de TEODOR DĂRĂBĂNEANU ■ continuare In pagina 23