Ramuri, 1969 (Anul 6, nr. 1-12)

1969-09-15 / nr. 9

. PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VA ! VIRTUŢILE ŞCOLII Confluente zi se deschid şcolile ! In această zi de septembrie, un ritual sacru conferă spiritualităţii româneşti o di­mensiune de nobilă strălucire: sufletul întregii naţiuni animă spre învăţătură zeci de mii de conştiinţe, cadrul generos şi elevat al şco­lii noastre fiind investit de socialism cu importantul rol formativ şi educativ, destinat educării ideologice, etice şi civice a elevilor şi studenţilor, pregătirii acestora în spiri­tul unei înalte responsabilităţi sociale. Preluînd cele mai valoroase tradiţii ale învăţămîntului românesc, îmbogăţindu-şi funcţia cu noile idealuri pro­prii orizonturilor de cultură făurite de poporul liber şi stăpin pe soarta sa, în pas cu cerinţele şi exigenţele contemporane, şcoala a dobîndit în anii socialismului un valoros prestigiu, contribuind nemijlocit la edificarea noii orînduiri, la ridicarea nivelului de civilizaţie al so­cietăţii noastre. Dreptul egal la învăţătură pentru toţi membrii colec­tivităţii, obligativitatea absolvirii şcolii generale asigură de fapt poporului capacitatea de a participa concret la activităţile desfăşurate în toate sferele vieţii economice şi social-culturale, declanşează potenţialul spiritual la­tent al oamenilor într-o vastă înlănţuire de energii inte­lectuale menite să sporească participarea României so­cialiste la schimbul mondial de bunuri, la tezaurul de valori materiale şi culturale ale omenirii. Pentru a asigura procesului de învăţămînt condiţii optime, ca urmare a politicii partidului şi statului, nume­roase fonduri financiare au fost şi vor fi alocate şcolii. Dacă astăzi ne mîndrim cu miile de edificii moderne destinate învăţămîntului, dotate cu utilaje şi aparate de laborator pe măsura cerinţelor activităţilor instructiv­­educative, dacă dispunem de un valoros detaşament de învăţători şi profesori, dacă, zilnic, milioane de tineri trec pragurile şcolii, dacă manualele şcolare sunt distri­buite gratuit în milioane de exemplare, dacă din acest an dispunem de condiţii pentru trecerea la generali­zarea şcolii de 10 ani, toate acestea sunt rodul eforturi­lor ample pe care naţiunea noastră le face în scopul propriei ei înfloriri. Dar politica partidului şi statului nu a fost îndrep­tată numai în direcţia extinderii şi modernizării bazei materiale a învăţămîntului, ci, în contextul dezvoltării întregii activităţi ideologice, şi spre perfecţionarea con­ţinutului său care, alături de temeinice cunoştinţe de cultură generală şi profesionale, trebuie să asigure asi­milarea profundă de către elevi şi studenţi a concep­ţiei despre lume şi viaţă a partidului, să ajute tineretul din şcoli şi facultăţi să însuşească un mod de gîndire de sine stătător, să cultive în rîndul acestuia pasiunea pentru investigaţia ştiinţifică, în raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la cel de-al X-lea Congres al P.C.R. se arată că „Nivelul actual al societăţii socialiste, perspectivele evoluţiei sa­le impun perfecţionarea multilaterală a învăţămîntului, într-o concepţie unitară, pe baza programului de pers­pectivă de pregătire a cadrelor, în strînsă legătură cu dezvoltarea economică şi socială. In acest sens, Directi­vele Comitetului Central şi Legea învăţămîntului — a­­doptate anul trecut — asigură orientarea şi cadrul de modernizare a învăţămîntului pe o lungă perioadă de timp.“ Noul an de învăţămînt începe în atmosfera de însu­­fleţitor entuziasm cu care întregul nostru popor a întîm­­pinat lucrările celui de-al X-lea Congres, şi, în spiri­tul de înaltă exigenţă şi răspundere faţă de destinele patriei manifestat de delegaţi în dezbaterile Congresului, slujitorii şcolii, împreună cu elevii şi studenţii, sînt ho­­tărîţi să contribuie deopotrivă la îndeplinirea exemplară a sarcinilor izvorîte din hotărîrile partidului. In evenimentele politice şi sociale culminate în dez­baterile şi rezoluţiile Congresului al X-lea al Partidului, arta şi cultura românească au găsit un climat extrem de favorabil dezvoltării teoriei şi creaţiei artistice şi lite­rare, un climat sănătos de stimulare a valorilor speci­fice prin care contribuim la tezaurul umanităţilor, inter­naţionale şi intercontinentale. S-a ajuns, în gîndirea noastră critică actuală, la o înţe­legere mai nuanţată a procesului de constituire şi dez­voltare a culturii române, — europeană prin excelenţă, — integrîndu-se actualităţii, dar nu prin saltul mortal al abandonării permanenţelor, ci printr-o subtilă şi cu­rajoasă continuitate cu trecutul naţional şi popular, în noile condiţii istorice. In ce constă această continuitate, înţeleasă ca o punere într-o lumină mai potrivită şi mai dreaptă, a valorilor şi bogăţiilor trecutului, în contextul spiritului agitat şi suprasolicitat al lumii de azi ? Ea constă în înţelegerea culturii naţionale, — acest obiectiv central al muncii politico-ideologice a partidu­lui» — în perspectiva unei viziuni ample şi generoase, destinată să-i valorifice caracterul raţionalist şi umanist, care exclude deopotrivă închistarea provincială a dog­maticilor, ca şi ambiguitatea dubioasă a diversiunilor egocentriste. Continuitatea românească pătrunde armo­nios în confluenţele internaţionale prin valorile şi afi­nităţile ei selective, deoarece, o construcţie spirituală de proporţii apreciabile, — cultura noastră socialistă, afir­­mînd şi încorporîndu-şi organic tot ce este durabil în creaţia artistică şi literară, de ieri şi de acum, oferă lu­ de MIHNEA GHEORGHIU mii de azi imaginea unui angajament secular în frumu­seţea morală a omenirii şi a unei opţiuni filozofice adap­tate la pulsul nou, modern, al vieţii noastre politice şi sociale, al gîndirii noastre revoluţionare, în accepţiunea filozofică pe care marxismul o dă necesităţii istorice înţelese. Dacă promovînd valorile artei şi culturii noastre peste hotare, suntem­ dornici ca acest proces să se producă şi în cadrul unor schimburi gnoseologice sincere, destinate să ne îmbogăţească necontenit universul cultural propriu, e clar pentru fiecare dintre noi, — artişti, scriitori, zia­rişti, istorici de artă, — că fiind convinşi de forţa ideolo­giei noastre, de adevărul ei care s-a verificat în prac­tica transformării revoluţionare a societăţii, nu ne temem de înfruntarea deschisă cu adversarii, oricît de abilă şi de seducătoare le-ar putea fi prezentarea publicitară în comerţul ideilor. Deschişi contactelor prieteneşti cu oamenii de cultură din celelalte ţări socialiste şi din toate ţările, ca nişte internaţionalişti autentici, oamenii de cultură şi artă din ţara noastră, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, consideră o onoare deosebită să răspundă prin operele lor apelului inimos ce le-a fost adresat de la tribuna Congresului de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a se integra organic măreţului destin al poporului român, de a deveni cronicari pasionaţi ai aces­tei mari epoci a istoriei noastre naţionale şi a continen­tului în care trăim, a cărui pace și securitate ne pre­ocupă mai mult ca oricînd. 1 internationale ! R Violeta ZAMFIRESCU MADONĂ DE MURILLO Teama nu mă mai întreabă, Lasă-mă, nu mai am mină Plînsă de femeie slabă, Doi­ noi zbor Depărtişor Şarpele numit păcat S-a uscat. Vii să mă iei ? Domn nu mi-ai fost printre vii, Sfinţii morţi nu îmi fac loc, Lasă-mă, cuc să răsar, Să rămîn cuc nenoroc Trăgînd frunză după mine Netrecută în glosar. Tu să nu-mi mai crești în prag Cer nesus. M-ai furat și mi-ai apus Lutul facerii-n dureri, împăcarea mea cu cine-mi Vrei ? N-ai drept să mai îmi ceri Lauda Femeii-Nimeni. FATA MEA, SÎNTEM... Aproape de încă un adevăr. Ce vine după ? Mugurii, frunze noi să erupă, Guşa cucului să îşi descopere numele, Obrazul soarelui mai clar în părere Peste spaţiile largi, Şi neştiutul din cuargi — Un nevăzut dureros — Strigîndu-ne mereu fugăritul haihui După aburii lui. Mai mult nu îmi cere, Aici îţi este locul. Marele necuprins îmi sapă sub tălpi nisipul, Aruncă valuri să mă-mpresoare, Aici îţi este locul. Caută o algă, Caută o piatră de mare, Caută măduva din lemn, Caută-mi marele foc Aprins în haos din nenoroc, Aici îţi este locul. Caută-ţi chipul în ochiul meu. Arde pe rug un zeu închipuitul nătîng, Sus în flacăra lui nu plîng, nu plîng, Ceva se încheie, începe alt umblet Peste tîrziul cel mai tîrziu. Numai, că nu mai ştiu Nu mai ştiu în care femeie Să spun, La ce apus al soarelui Se pierde fata naivă de grai Cu suflet închinat nu ştiu cui Mai marelui părelnic mai bun. TACI ACUM Ai greşit trei săptămîni Spălînd tîmpla la fîntîni, N-ai dat mina rugăciunii, Jucînd soarelui cununa N-ai dat fruntea plecăciunii, Ai mai greşit poate una, Din cişmele Sleind fierea cu vin dragoste pelin, Stropeai ochii Nepuţin vestind numai învierea. Şi cînd treci, — de mic pirat — Din frumos tot Mai frumos semeţindu-te, Neros nici de teamă, nici urît, Nu se iartă vina mare. Din tine-a rupt moartea floare, Caii-soare cum să-i legi Doar de nuci şi ei ne-ntregi ? Vai, săracii, Din pămînt nepămînt lucrat de vînt, Dezveleau Să le asculţi rădăcina, In care mulţi... N-aveai vreme, Geme oare Ziua timpuriu, tîrzie ? Trece lumea, nici ea știe.

Next