Ramuri, 1975 (Anul 12, nr. 1-12)
1975-01-15 / nr. 1
Editor : Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Dolj • Apare lunar L Ramuri PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ ! Anul XII Nr. (127) 16 pagini, 3 lei 15 ianuarie 1975 Codul principiilor şi normelor muncii şi vieţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii Organizind şi conducînd măreaţa operă istorică de făurire a socialismului şi comunismului pe pămîntul României, Partidul Comunist Român acordă o atenţie primordială făuririi unui om nou, cu o conştiinţă înaintată şi înalte trăsături morale, promovării unor raporturi noi între oameni, afirmării depline în toate sferele vieţii sociale a principiilor eticii şi echităţii socialiste. Normele şi principiile etice ale societăţii noastre pornesc de la faptul că nn orînduirea socialistă a fost lichidată definitiv exploatarea capitalistă, s-a pus capăt inegalităţii sociale şi naţionale ; ele se bazează pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, pe principiile de repartiţie socialistă, pe egalitate şi dreptate socială, pe ţelul comun al făuririi bunăstării şi fericirii întregului popor. Aceste înalte norme şi principii trebuie să devină codul muncii şi vieţii, îndrumar de conduită în societate al comuniştilor, al tineretului revoluţionar, al tuturor oamenilor muncii din patria noastră. 1. Datoria fundamentală a membrilor de partid, a membrilor Uniunii Tineretului Comunist este de a servi cu credinţă cauza partidului şi poporului, de a pune tot ce au mai bun, întreaga lor energie, capacitate de muncă şi pricepere în slujba înfăptuirii Programului Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. Fiecare comunist trebuie să pună mai presus de orice înflorirea materială şi spirituală a patriei socialiste, creşterea continuă a gradului de bunăstare şi civilizaţie ale poporului, afirmarea tot mai puternică a naţiunii noastre în rîndul naţiunilor lumii. 2. Membrii de partid şi membrii Uniunii Tineretului Comunist trebuie să-şi însuşească materialismul dialectic şi istoric — concepţia revoluţionară despre lume şi viaţă a proletariatului, Programul Partidului Comunist Român, care constituie aplicarea creatoare a marxism-leninismului la condiţiile concret-istorice ale ţării noastre şi care dă o perspectivă clară luptei pentru edificarea orînduirii socialiste şi comuniste în România. 3. Toţi comuniştii trebuie să cunoască şi să-şi însuşească politica internă şi externă a partidului şi statului, documentele, hotărîrile partidului. Ei sînt datori să fie propagandişti neobosiţi ai politicii partidului, să contribuie activ la elaborarea şi dezbaterea hotărîrilor de partid şi de stat, să lupte cu fermitate şi spirit de abnegaţie pentru traducerea lor în viaţă. 4. Fiecare comunist este obligat să îndeplinească fără şovăială însărcinările date de partid, să se achite cu înalt spirit de răspundere de toate îndatoririle ce-i revin în funcţia ce o îndeplineşte, la locul său de muncă, în întreaga sa activitate. Comunistul trebuie să respecte cu stricteţe disciplina de partid — care este aceeaşi pentru toţi membrii partidului, indiferent de poziţia pe care o au în societate, de funcţiile şi atribuţiile încredinţate de partid şi de stat. Toţi comuniştii trebuie să respecte întocmai normele şi regulile muncii de partid, principiile democraţiei interne şi ale conducerii colective , care prevăd discutarea problemelor în cadru organizat şi, totodată, asumarea răspunderii nemijlocite pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate. 5. Constituie o îndatorire sacră, de prim ordin, a fiecărui comunist, de a apăra ca lumina ochilor unitatea de monolit a partidului — chezăşia îndeplinirii cu succes a menirii istorice a partidului de conducător al naţiunii noastre pe calea socialismului şi comunismului. 6. Toţi comuniştii sunt datori să militeze pentru întărirea continuă a legăturii partidului cu masele, pentru rezolvarea justă a propunerilor şi cerinţelor oamenilor muncii, pentru unirea eforturilor tuturor celor ce muncesc, la lupta pentru înfăptuirea Programului partidului. 7. Membrii partidului, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toţi oamenii muncii trecâS.VXI socialiste buie să manifeste cea mai mare grijă şi răspundere pentru dezvoltarea continuă şi apărarea proprietăţii socialiste, de stat şi cooperatiste, a avuţiei noastre naţionale — baza ridicării bunăstării întregului popor. Ei trebuie să acţioneze pentru gospodărirea cît mai eficientă a mijloacelor şi resurselor societăţii, să lupte împotriva risipei de orice fel, a neglijenţei în păstrarea şi administrarea bunurilor publice, a tuturor manifestărilor de irosire a avutului obştesc. 8. Membrii de partid, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toţi oamenii muncii au obligaţia patriotică de a lupta cu toată hotărîrea împotriva furtului din avutul obştesc, a delapidării din proprietatea socialistă, a oricăror sustrageri de bunuri din avuţia naţională — acte profund antisociale care lovesc în interesele poporului, ale fiecărui cetăţean. Ei trebuie să contribuie la formarea în fiecare unitate, la fiecare loc de muncă, a unei puternice şi intransigente opinii de masă împotriva unor asemenea manifestări. . 9. Membrii Partidului Comunist Român, ai Uniunii Tineretului Comunist, toţi cetă(Continuare în pag. 3) Este pentru ultima oară înacest mileniu al doilea an erei noastre, cînd sărbătorim ,la o „cifră rotundă“ naşterea celui mai mare geniu creator al culturii române moderne. Viitoarea aniversare — de 150 de ani — va coincide cu începutul celui de-al treilea mileniu. Această aniversare, care tinde să ia o amploare fără precedent în conştiinţa românească, a coincis în modul cel mai semnificativ cu afirmarea, pentru prima oară, de la cea mai înaltă tribună politică a ţării, şi prin vocea aceluia care a dus pe toate meridianele lumii faima numelui de român, a destinului universal al culturii româneşti, în ultimul pătrar al mileniului de faţă : „este loc pentru o literatură care să se afirme, intr-adevăr, nu numai pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional şi care să depăşească realizările înaintaşilor“. Să fie oare gîndul depăşirii operei înaintaşilor, pe care ne-am obişnuit să-i privim ca pe un nec plus ultra, o impietate ? Este oare Eminescu însuşi o etapă ce poate, ce trebuie săfie depăşită, adică, de fapt, continuată, rodită în tot ceea ce conţine ca depozit de virtualităţi ? îndrăznim să spunem, în acest prag al celui mai decisiv pătrar din mileniul care, la începutul lui, a asistat la intrarea neamului românesc pe scena istoriei, că numai cu acest gînd, că numai cu această ambiţie trebuie să ne apropiem de Eminescu dacă vrem să-l cinstim intr-adevăr, dacă vrem să-l facem a v ne privi cu fruntea înseninată din Cîmpiile Elizee. Nuimai învăţînd de la el cum să fim noi înşine, cum săajungem la izvoarele cele mai profunde ale fiinţei noastre spirituale, pentru ca, de acolo, să ne ridicăm la imperativele dramatice ale veacului nostru şi să facem din valorile şi virtuţile neamului românesc sămînţa dătătoare de putere şi viaţă pe care să o semănăm în zbuciumatul suflet al lumii de azi. Numai privind opera lui Eminescu, experi- 1850-1975 enţa lui de creator, natura geniului său, în perspectiva sarcinii zilei, care este uriaşă şi fără precedent. Eminescu este, fără îndoială, in cultura română, un gigant, şi el poate sta fără să pălească lingă cele mai mari genii europene, lingă un Dante, lingă un Shakespeare, lingă un Cervantes sau lingă un Goethe. Dar, în acelaşi timp, Eminescu este un geniu nerealizat, retezat la jumătatea drumului de către destin, aşa cum a fost un alt mare geniu, de aceeaşi amploare a nenorocului : Puşkin. Cîntecul său a rămas la jumătate, geniul său n-a rodit decit numaicîţiva germeni, stingindu-se încă plin de sămînţa ce-şi aştepta ,ceasul maturizării şi rodirii. Dar, dacă omul a pierit, geniul s-a înscris cu toate aceste note necîntate pe orbita eternităţii. Ca şi Puşkin, Eminescu a închis în sine „codul genetic“ al întregii dezvoltări viitoare a culturii neamului lor. Geniul său este un fel de „impărăţie a mumelor“ goetheană, care nu s-a istovit, care nu şi-a deşertat pînă la capăt puterile de rodire, şi mereu cheamă fiinţanoilor generaţii să se încarce cu puterile nedescărcate, să fie pămîntul nou ,pentru seminţele neîncolţite. Printr-un uriaş răspuns compensatoriu la tragedia individului Eminescu, sau individului Puşkin, morţi la 33 şi, respectiv, 37 de ani (căci cei şapte ani de agonie spirituală nu contează), două culturi s-au simţit deodată executoarele testamentare ale tuturor celor ce trebuiau să fie şi nu au putut fi. Şi aşa cum din marele impuls puşkinian,suprimat în fiinţa perisabilă de glonţul lui Dantos, au ţîşnit Gogol şi Lermontov, Tolstoi, Dostoievski şi Cehov, Musorgski şi Ceaikovski, la fel l-au simţit pe Eminescu un Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolae Labiş. Moartea lui Eminescu, prăbuşit de pe schelă ca un meşter Manole, a transformat opera sa în fîntîna „fără odihnă şi fără somn“ din care izvorăşte apa vie a culturii româneşti. Ciclul neîmncheiat în destinul individual s-a transmis unei culturi întregi, intrupindu-se din ea. Geniul eminescian, neistovit, neîmplinit, îşi aşteaptă şi cheamă mereu, cu o intensitate dureroasă şi sublimă, împlinitorii. O nouă epocă se deschide, acum, în această măreaţă soartă de creator, pe Dan Zamfirescu (Continuare în pag. 15) Mihai Eminescu şi destinul universal al culturii româneşti „Porni luceafărul. Creşteau In cer a lui aripe, Şi căi de mii de ani treceau In tot atîtea clipe..."