Ramuri, 1976 (Anul 13, nr. 1-12)

1976-01-15 / nr. 1

Luni, 29 decembrie 1975, pe scena Operetei craiovene, a fost prezentat, în premieră, spectacolul „Râspîntia“ de Florin Comişel, în regia lui Nicolae Ciubuc-Vrancea. Spectacolul s-a bucurat de o frumoasă primire din partea publicului. / Foto : Florin Roşoga / O întrebare pe lună Ce fac scriitorii din Craiova? întrebarea, după părerea noastră, îşi are rostul ei. Cu atît mai mult cu cit ne amintim faptul că, în urmă cu mai mulţi ani, prin filiala din Craiova a Uniunii Scriitorilor din R.S.R., aceştia îşi afirmau prezenţa în geografia spirituală a judeţului Dolj nu nu­mai prin tipărirea unor culegeri de versuri şi proză sau prin căr­ţile proprii, ci şi prin organizarea unor acţiuni culturale — şeză­tori, simpozioane, seri literare, reuniuni de cenaclu etc. —, care nu o dată s-au bucurat de o reală audienţă în public. In prezent, aflăm că cei şase membri din Craiova şi judeţul Dolj ai Uniunii Scriitorilor din R.S.R. — Ştefan Bossan, Sina Dăn­­ciulescu-Leonte, Ilarie Hinoveanu, C. D. Papastate, Mihai Pelin şi I. D. Sîrbu —, din punct de vedere formal, aparţin de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, unde îşi achită cotizaţiile. Situaţia aceasta o cunoaştem şi noi — existenţă formală la Craiova şi activitate, de asemenea, formală, la Bucureşti — şi tocmai ea ne determină să adresăm întrebarea din titlul acestei note : ce fac scriitorii din Craiova ? Nu s-ar putea invers ? Adică apartenenţă formală la Bucureşti şi activitate reală la Craiova? Nu de sedii şi nici de fonduri este vorba, nimeni nu le cere, ci pur şi simplu de acti­vitate, de prezenţă activă în viaţa culturală a municipiului şi ju­deţului în care fiinţează fizic. /R./ Premiul Nobel Cultura italiană a primit în luna decembrie cel de-al cincelea Premiu Nobel pentru literatură. De data a­­ceasta, listei de aur a laureaţilor, după Giosué Carducci, Grazia De­­ledda, Luigi Pirandello, Salvatore Quasimodo, se adaugă numele pres­tigios al lui Eugenio Montale, con­siderat de critica europeană, la cei 79 de ani ai săi, un clasic în viaţă al poeziei contemporane. In Italia există o hotărîtă reîn­toarcere spre poezie, o încercare profund sinceră de atingere a vi­sului, dincolo de zidurile pe care le ridică exacerbata tehnologie şi luptă pentru acapararea masivă, ex­clusivă a bunurilor de consum ma­terial. Anul literar care s-a încheiat a putut să fie considerat un an al poeziei, ilustrat de vocile acelora care declară necesitatea artei echi­valentă cu bătăile inimii omenești, cu coralitatea umană, implicînd o nemăsurată încredere in om şi in destinele lui. Despre Eugenio Montale am scris şi noi de multă vreme, că in poezia lui nu există nici dumnezeu, nici starea angelică, nici beatitudine, nici tragedie, nici blestem, ci un pesi­mism echilibrat de luciditate de­plină. Austeritatea i-a fost un pri­mordial comandament, o primă lege estetică. Sub semnul ei tutelar, a creat şi a transmis un mesaj de o rară tenacitate, în vremurile de opresiune intelectuală ale fascismu­lui. Acest mesaj, echivalent cu che­marea spre adevărurile artei şi nu spre exhibiţionismul paradei, a fost recepţionat de tinerii scriitori ai Italiei, care i-au descifrat sensurile integrale. Ei au putut să înţeleagă vibraţia, lucidul avertisment, lecţia aspră pe care o implică totdeauna apărarea adevărului integral, exi­genţa de cristal a atitudinii obiec­tive, rădăcinile unui pesimism con­ştient de originile sale în vremuri cenuşii, în vremuri de involuţie in­telectuală. Chemarea spre valori umaniste, descifrarea miracolului vieţii, dimensionarea lucidă a ra­porturilor dintre individ şi istorie au fost alte coordonate estetice pro­puse de Eugenio Montale, cu cinci­zeci de ani în urmă. De la faimosul său prim volum Ossi di seppia, în care conştiinţa solitudinii creatoare între zidurile societăţii restrictive este a unui autobiografism declarat, la Le Oppasioni, in care iubirea se izbeşte cu marile ei aripi albe de ză­brelele neînţelegerii înconjurătoare, versurile lui Montale, în alternanţă de planuri umane, se revendică de la o neliniştită armonie. După experienţa celui de-al doilea război mondial poetul s-a văzut un participant direct la istoria lumii. El se poate declara acum drept ecou sonor al „celor fără de Biserică“ intr-un volum ca La Bufera e gli altri, înfiorîndu-se de ororile dicta­turilor exprimate opresiv în imensa tragedie a lagărelor de concentrare, în strivirea libertăţilor. Se accen­tuează această tendinţă de partici­pare la social şi în volumul de proze de artă, Farfalla di Dinard. Ultimul volum de versuri al lui Eugenio Montale, Satura este o sin­teză a unui dialog cu universul încă necunoscut, o confluenţă de sensuri pluridimensionale, un arc încordat, apt să lanseze spre izvoarele pri­mordiale, spre sîmburele germinativ al „lucrurilor“ şi al existenţei săge­ţile înţelegerii. Arta gnomică din Saturn dobîndeşte, cum insuşi Mon­tale va afirma-o, dimensiunea unei poezii care, aparent, „tinde spre proză, dar în acelaşi timp o res­pinge“. Apărute, după un interval în care Montale exercita în exclusi­vitate activitatea de ziarist şi călă­tor, versurile din Saturn copleşesc această lacună a spaţiului creator într-o magică orchestraţie. Odată mai mult, arta poetului respinge es­tetic retorica, sentimentalismul, să­­pind în vastele zăcăminte ale vieţii, ale memoriei, ale chinului uman. Are o profundă rezonanţă dialogul reluat de la elementele primordiale pînă la datele de taină ale unei rea­lităţi care transcende. Satura se poate asemăna (totdeauna această comparaţie ni s-a impus intr-o aso­ciaţie directă cu poezia lui Montale) înaltelor stane de piatră, sculptate pe crestele munţilor de forţa coro­sivă a bătăii perpetue a vinturilor. Cizelarea şi recizelarea tind spre atingerea şi conturul formei esen­ţiale, echivalentă cu săparea în spa­ţiu şi timp, senzorial şi raţional pînă la extremele limite învecinate cu zone în care numai visul este posibil. Totdeauna Eugenio Montale a în­cercat să străpungă crusta care în­carcerează, pentru a-şi deschide fe­restre spre un univers ondulatoriu de lumini. Al. Bălăci • Alături de celelalte organisme de presă din această zonă a ţării şi avînd, în plus faţă de acestea, atuul pe care i-l oferă posibilitatea unei rapide difuzări, Studioul teritorial de radio se străduieşte, reuşind în bună măsură, să reflecte cit mai fi­del complexitatea vieţii social-cultu­­rale a Olteniei contemporane. Prin cele şase emisiuni (Actualitatea cul­turală, Viaţa muzicală a Olteniei, Orizont cultural, Estrada artistului amator, Agora literară şi Izvoraşul) transmise sâptămînal, colectivul de redactori îşi informează cu prompti­tudine şi discernămînt ascultătorii despre evenimentele artistice sau ac­tivităţile culturale de masă din cinci judeţe : Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vîlcea. Sunt înserate ştiri, cronici muzicale, plastice, sau de critică literară, convorbiri cu personalităţi artistice ale spaţiului oltenesc, sau provenind din acest­­spaţiu, transmi­siuni directe, fiind evident efortul pentru alcătuirea unor rubrici diverse, cu un conţinut interesant şi de înaltă ţinută ideologică. Din păcate, nu în­totdeauna acest efort se materiali­zează convingător, există şi eşecuri, evident, care afectează îndeosebi cro­nicile de artă plastică, unde abun­denţa truismelor sau a afirmaţiilor arbitrare reclamă necesitatea unei persoane cu studii de specialitate. In schimb, emisiunea Agora literară şi revista radiofonică Izvoraşul îşi ating cu consecvenţă ţelul propus : popularizarea tinerilor condeieri ol­teni şi respectiv, culegerea şi difuza­rea creaţiei artistice folclorice. N­. D.I . • După cum ne-a informat condu­cerea Muzeului Olteniei, în curînd, după o lungă perioadă de reorga­nizare, secţia de istorie a muzeului îşi va redeschide sălile pentru vizi­tatori. 25 de săli dedicate celor mai semnificative evenimente petrecute în istoria Olteniei, un spaţiu de expunere de aproape patru ori mai mare decit cel anterior, piese de un deosebit interes, exponate re­­prezentînd cele mai recente desco­periri şi achiziţii, o concepţie mo­dernă de expunere etc. — iată cî­­teva aspecte reprezentînd acţiunea de reamenajare. Toate acestea au fost realizate de colectivul muzeu­lui, care a desfăşurat o intensă ac­tivitate de cercetare, împreună cu o întreprindere din Capitală spe­cializată în amenajări muzeistice. Un sprijin important a fost primit de la specialişti din Consiliul cul­turii şi educaţiei socialiste, de la Muzeul de istorie a partidului, a mişcării democratice şi revoluţio­nare din România. /G.N./ # Răsfoind paginile ziarului „înainte“ din Craiova, remarcăm preocuparea secţiei culturale de a promova creaţia originală locală aparţinînd genului liric. Sunt pre­zente în ziar atît unele talente în plină afirmare cît şi altele deja consacrate. Selectarea versurilor este făcută cu discernămînt dublat de simţ critic şi autoritate în ma­terie. In genere, poeziile publicate aparţin liricii cetăţeneşti, fiind stră­bătute de sentimentul tonifiant al patriotismului şi avind ca mesaj permanenţa poporului nostru, legă­tură indestructibilă dintre trecutul glorios şi prezentul socialist al ţării. In acest sens, cităm poezia „Purtăm un nume“, semnată de­ Lelia Firescu, elevă la Şcoala ge­nerală nr. 30 din Craiova. Ne re­ţine, de asemenea, atenţia poezia „Vocaţie“ (Ion Petre Neaga), imn închinat muncii şi creaţiei. In nu­mărul festiv al ziarului, din 30 de­cembrie 1975, rubrica de poezie este bine reprezentată, susţinută de câ­teva nume consacrate. Ea se con­stituie într-un omagiu închinat ani­versării Republicii. Poemul „In mantii de baladă“ (Dan Lupescu) este străbătut de un optimism ro­bust. Anton Moraru în „Eu nu sunt­ poet“ conturează chipul patriei in­tr-un spaţiu de puritate şi prospe­ţime sufletească. Intr-o altă poezie, „Ospeţie“ (Ion Petre Neaga), este surprinsă caracteristica ospitalitate­ românească. In poezia „Din toată inima“, Aurel D. Cîmpeanu aduce un cald prinos Partidului Comunist Român, în jurul căruia, poporul unit construieşte în libertate un viitor luminos. Semnează, în ace­laşi număr, creaţii valoroase : Şt. Bossin („Pămintul ţării mele“), Dan Marinescu („Ţară cu zile fecioară“), Ioana Dinulescu („Cîntec de de­cembrie“) şi N. Petre Vrînceanu („Soare din stemă“). Apreciem fru­moasele strădanii ale conducerii ziarului local în încurajarea tine­rilor creatori de frumos, prin publi­carea a ceea ce este mai izbutit şi semnificativ din creaţia acestora. (R.T.) Eugenio Montale Muzeul Olteniei în ajunul redeschiderii /Foto : Ioan Negrea/ Cota cărţilor cu preţ redus Conform datelor pe care ni le-a furnizat C.L.D.C. Dolj, publicăm lista volumelor de beletristică ce încă mai ocupă spaţiul în librării, la mai mulţi ani de la apariţia lor : I. Arieşanu, Vară tîrzie, Ed. tineretului, de la 4,50 lei la 2. Mircea Ciobanu, Cartea fiilor, Ed. „Cartea Românească“, de la 8,50 lei la 3,00, Epistole, de la 4,50 la 2,00 şi Martorii, de la 4,50 la 2,00 ; Traian Filip, Vîntul din faţa soarelui, E.P.L., de la 10,00 la 3,00 ; I. Lăncrănjan, Cordovanii, vol. I, II, III, E.P.L., de la 17,00 la 7,00 şi Eclipsa de soare, E.P.L., de la 7,50 la 3,00 ; Corneliu Leu, Viaţa particulară a lui Constant Hagiu, Ed. tineretului, de la 7,50 la 3,00 lei ; Corneliu Ştefanache, Cercul de ochi, E.P.L., de la 2,70 la 1,00, Dincolo, Ed. Junimea, d­e la 6,25 la 2,00 şi Zeii obosiţi de la 7,50 la 3,00 ; Mihai Duţescu, Noaptea nunţii, E.P.L., de la 4,00 la 1,50 ; Eugen Frunză, întoarcerea tinereţii furate, E.P.L., de la 5,25 la 2,00 şi Partea mea de lume, Ed. Eminescu, de la 12,50 la 5,00 ; Constantin Abăluţă, Piatra, E.P.L., de la 5,75 la 2,00; Psalmi, Ed. tineretului, de la 5,75 la 2,00 şi Unu, Ed. „Cartea românească“ de la 8,25 la 4,00 ; Florenţa Albu, Himera nisipurilor, Ed. tineretului, de la 4,00 la 2,00 şi Poeme, E.P.L., de la 6,00 la 2,00 ; Dragoş Vicol, Dincolo de azur, Ed. Militară, de la 4,75 la 2,00 ; Traian Coşovei, Odă zilnică, Ed. Eminescu, de la 7,00 la 3,00 ; Vladimir Colin, Pentagrama, E.P.L., de la 7,00 la 4,00 ; Virgil Duda, Catedrala, E.P.L., de la 9,50 la 3,00 ; Radu Cosaşu, Maimuţele personale, E.P.L., de la 4,75 la 2,00 ; Em. Bălănoiu, Copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Nicolae Ostia, Ed. Eminescu, de la 5,00 la 2,00. Va urma. ■Distincţie C Recent, a avut loc solemnitatea decernării Ordinului „Me­ritul cultural“ clasa I Teatrului Naţional din Craiova, distincţie acordată prin Decret Prezidenţial, cu prilejul aniversării a 125 de ani de existenţă a acestei prestigioase instituţii artistice. După ce s-a dat citire Decretului Prezidenţial, tovarăşul Gheorghe Petrescu, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid, preşedintele Comi­tetului executiv al Consiliului popular al judeţului Dolj, a înmînat înalta distincţie tovarăşului Alexandru Dincă, directorul Teatrului Naţional. In numele colectivului pe care-1 conduce, directorul tea­trului a mulţumit conducerii superioare de partid şi de stat, tova­răşului Nicolae Ceauşescu, organelor locale de partid şi de stat pentru înalta apreciere şi sprijinul acordat Naţionalului craiovean, angajîndu-se să promoveze cu mai multă fermitate dramaturgia originală contemporană românească, să contribuie la înfăptuirea sarcinilor ce îi revin din Programul adoptat de Congresul al XI-lea al P.C.R. Tovarăşul Gheorghe Petrescu a transmis, din partea to­varăşului Nicolae Ceauşescu personal, felicitări și succese colec­tivului teatrului. . Menţiune Romulus Lai: „Epopeea transfăgărăşanului99 Epopeea transfăgărăşanului (Scri­sul românesc, Craiova, 1975), cu prilejul acordării premiilor C.C. al U.T.C., a primit o menţiune de onoare pentru calitatea publicistică. Tinărul redactor al Scînteii tinere­tului publicase fragmentar texte din actualul volum, care aveau un sta­tut relativ independent. Adunate în carte, ele răspund, diferenţiat, la mai multe deziderate . Epopeea transfăgărăşanului este, în acelaşi timp, o operă descriptivă, de popu­larizare, o anchetă socială în rîn­­dul oamenilor surprinşi într-o în­cleştare supremă, un roman docu­mentar gravitînd între neprevăzutul literaturii de aventuri şi evocarea lirică. Concluzia : tot ce s-a săvîrşit pe transfăgărăşan reprezintă un act exemplar de abnegaţie comunistă. Autorul a fost nevoit să opereze o selecţie în multitudinea de eve­nimente, toate aureolate de o sem­nificaţie extraordinară. Uneori vo­lumul e reportaj dialogat, alteori reconstituire de fapte în genul pro­zei scurte, naraţiunea rămînînd palpitantă în toate secvenţele ei. Autorul nu inventează nimic şi con­tribuţia sa majoră rămîne în ştiinţa de a se ascunde în spatele eveni­mentelor, în efortul de a-şi anula propria identitate, înregistrînd fapte de eroism, face referinţe fi­reşti la mitul românesc al construc­ţiei, la legenda Meşterului Manole şi la semnificaţia ei în contempora­neitate. Această predilecţie pentru expresia perenă, care implică, un anume coeficient de livresc, îl apro­pie de un alt autor de reportaj, cu preocupări asemănătoare : Mihai Pelin (Mioriţa nu s-a născut lingă stele). Dar Romulus Lai nu este nu­mai un bun reporter ; el vădeşte şi vocaţia de prozator realist prin spi­rit de observaţie, talent descriptiv, putere de penetraţie a caracterelor umane. Apele repezi, stîncile încă nedes­­prinse dar torpilate de canonada exploziilor, natura în toate anotim­purile potrivnică au concurat la transformarea realizării transfăgă­răşanului într-un act de măreţie unică, irepetabilă. Cartea lui Ro­mulus Lai nu aparţine numai auto­rului, ci, în egală măsură, şi inter­locutorilor săi, numeroase pasaje nefiind decît relatări fruste, unifi­cate prin tehnică şi stil. Pentru sinceritatea şi adecvarea cu care a fost scrisă, ea merită menţiunea primită. Semnificativ este faptul că începe cu o întrebare legitimă : „De fapt, unde începe şi unde se ter­mină transfăgărăşanul ?“ Răspunsul este revelator : „Transfăgărăşanul începe din alte drumuri ale ţării şi se varsă în toate drumurile ţării. Vine de departe şi se duce departe, pînă acolo unde ajung visele noa­stre“. Mariana Mihăiţă Ramuri nr. 1 (139) • 15 ianuarie 1976 • Pagina 2

Next