Ramuri, 1977 (Anul 14, nr. 1-12)

1977-01-15 / nr. 1

­Editor Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Dolj .Apare lunar Ramuri Proletari din toate ţările, uniţi-vă Anul XIV Nr. 1 (151) 15 ianuarie 1977 16 pagini, 3 lei Vocaţia spiritului constructiv Am păşit într-un an nou sub auspicii dintre cele mai favorabile. Am păşit în cel de-al doilea an al cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi premi­sele, aşa cum ne demonstrează primele rapoarte ale colectivelor de muncă, sunt optimiste, pline de frumoase făgăduinţi. Efervescenţa creatoare cu care milioanele de oameni ai muncii au abordat imperativele crescînde ale lui 1977 este expresia de netăgăduit a ataşamentului profund faţă de politica înţeleaptă a partidului nostru comunist. Cea mai elocventă dovadă a spiritului de muncă­­efectivă şi entuziastă, sub semnul căreia a debutat 77, ni se pare faptul că în primele zile ale noului an secretarul general al partidului nostru, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, a efectuat o importantă vizită de lucru. Şi, spre bucuria miilor de oameni ai muncii din judeţul nostru, această vizită de lucru s-a produs la Craiova. In străvechea Cetate a Banilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a întîlnit­­cu colectivele unor mari întreprinderi craiovene, în conştiinţa cărora — ca de altfel a întregului popor — erau vii îndemnurile spre noi succese pe care secretarul general al partidului le-a adresat în Mesajul de Anul Nou tuturor cetăţenilor pa­triei. Vizita de lucru a tovarăşului Nicolae Ceauşescu a avut drept scop analizarea, la faţa locului, împreună cu cadre de conducere din eco­nomie, cu reprezentanţii organelor locale de par­tid şi de stat, cu muncitori şi specialişti, a unor probleme de o importanţă deosebită, privitoare atît la dezvoltarea Craiovei şi a judeţului Dolj,­­ cît şi la progresul economico-social al ţării, pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor pe 1977 şi ale cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice. S-a sub­liniat, încă o dată, faptul că oamenilor muncii din judeţul Dolj le revine mobilizatoarea misiune de a obţine în acest an o producţie industrială cu circa 14 la sută superioară celei din 1976, creştere ce va fi obţinută mai ales pe seama sporirii pro­ductivităţii muncii, între obiectivele vizitate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-au aflat întreprin­derea de tractoare şi maşini agricole, întreprinde­rea „Electroputere“, întreprinderea de utilaj greu precum şi staţia pilot pentru realizarea de aparta­mente din elemente spaţiale prefabricate din beton, unitate a întreprinderii de specialitate din Craiova. Pretutindeni, secretarul general al partidului a fost întîmpinat cu sentimente de entuziasm şi înaltă sti­mă, oamenii muncii exprimîndu-şi marea bucurie de a-l avea din nou în mijlocul lor pe cel mai iubit fiu al poporului român. Peste tot tovarăşul Nicolae Ceauşescu a dat indicaţii de o excepţională valoare privind folosirea spaţiului industrial, perfecţiona­rea tehnologiilor şi a produselor, creşterea compe­titivităţii acestora, sporirea eficienţei investiţiilor, reducerea consumului de metal, diminuarea impor­turilor, reducerea greutăţii produselor. Un impor­tant moment l-a constituit vizitarea locului unde va fi amplasată întreprinderea de autoturisme de mic litraj, rod al colaborării româno-franceze. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a recomandat proiec­tanţilor şi constructorilor ca noul obiectiv să fie conceput potrivit unor soluţii moderne, uşoare, ieftine, să se încadreze în măsurile stabilite de conducerea de partid şi de stat privind reducerea­­ consumurilor specifice de materiale, a costului in­vestiţiilor, asigurarea din timp a cadrelor nece­sare. Noul obiectiv conturează o vastă platformă in­dustrială, unde, prin amplasarea şi a sediului Fa­cultăţii de electrotehnică, se creează un autentic spaţiu al muncii şi al învăţăturii, perimetru creat de fapt la indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu prilejul vizitei precedente. Amplasarea noului obiectiv confirmă, odată în plus, vocaţia construc­tivă a oamenilor muncii din judeţul nostru, ca de altfel a întregii ţări, sub conducerea înţeleaptă a partidului comunist, pe drumul edificării socialismu­lui şi comunismului. Ne aflăm, deci, în posesia unor certitudini trainice, care atestă faptul că înaintarea ţării noastre spre piscurile civilizaţiei şi progresului este un drum ireversibil, parcurs cu deplin optimism de întregul nostru popor. „K" In faţa machetei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu dînd indicaţii preţioase privind amplasarea noului obiectiv industrial craiovean. ­»! Neam cioplit în piatra Străbunicul meu, Vasile, dorobanţ la ‘77. Dorul ţării purta-n suflet, reîntors din luptă-n sat. Pe redute împlîntase ca un fulger, sus, în noapte Steagul patriei prin vreme neînvins desfăşurat. I-a părut mai sfintă brazda, mai înalt bordeiul lui. Din adîncuri nevăzute străluceau ca nişte focuri Vitejia strămoşească, visele românului, Libertatea, demnitatea, luminînd aceste locuri. Cînd din poza vestejită în chenarul de stejar Ochii lui mă duc departe, peste veacuri şi destine, Văd un neam cioplit în piatra unui munte temerar, Un pandur stăpîn acasă, şi pe arme, şi pe sine. Neclintire în privire, muche dură pe obraz Ca în ziua cînd primise veste grea de la Oituz, Gheorghe, fiul lui, murise, Gheorghe, fiul lui viteaz, Nu din glie, ci din tîmpla lui muşcase un obuz. Ei, îngemănaţi în rama de stejar, privesc spre noi Ca doi vulturi în rotire peste ieri şi peste mine, Peste ape, peste viaţă, peste-o ţară de eroi, Peste-un neam cioplit în piatră, peste cinste, peste grîne. Ilarie Hinoveanu l Vqr.rzm­ng Ctitorul Cioplită în marmoră, imaginea propusă de sculptor înfăţişează un personaj cu o înclinaţie intimă către atitudinile reto­rice. Portretele din cărţile ce, cu îndrep­tăţire, aspiră la a-l implica pe Ion Heliade Rădulescu literaturii de ficţiune se consti­tuie şi ele din liniile unei personalităţi cu vocaţie retorică. O trăsătură uşor me­morabilă va fi fiind aceasta. Epoca însăşi căreia i-a aparţinut a cunoscut momente patetice, momente în care gestul se cerea a fi avintat iar verbul încărcat de flacără. Poate fi, deci, vorba de un retorism asu­mat ca modalitate de penetraţie şi nu de l­­ retorismul fără substanţă al manifestării demagogice de mai tîrziu. Motive îndea­juns de profunde pentru a corecta ima­ginea pe care cel mai adesea artiştii ins­piraţi de personalitatea marelui om de cultură au acreditat-o. Dimensiunile cti­torului nu pot fi restrînse nicicînd. Sînt nenumărate datele în biografia lui He­liade care îndreptăţesc o imagine mult mai complexă, pe potriva unei personali­tăţi ce a ştiut să îmbrace cu seninătate mantia albă a profetului şi totodată să traverseze cu înnegurată demnitate clipa, intuită vizionar a exilului. Marelui He­liade i s-au făcut mari nedreptăţi nu nu­mai în timpul vieţii ci şi în posteritate. Este în fond destinul cunoscut de mulţi întemeietori adevăraţi. A încerca să imaginezi existenţa line­ară, mereu însemnată, a unei personali­tăţi tumultoase, vizionare ar echivala cu gestul unui grăbit salt în gol. Mai mult decit probabil că în biografia încărcată de evenimente, fulgerată de atitudini, ce implicau reacţia spontană, cu consec­venţe decisive, există şi aspecte care re­clamă culori nu întotdeauna luminoase. Un portret fără umbre nici n-ar avea pregnanţă. Dar Heliade a fost mare şi în eroare. Va trebui deci să aşteptăm în continuare sculptorul, pictorul, roman­cierul, dramaturgul, poetul, compozi­torul care, inspirîndu-se din fapta şi în­văţăturile unei existenţe cu o gravă Nicolae Dragoş (Continuare în pag. 2) 1852-1977 Limbajul lui Caragiale Ce înseamnă I. L. Caragiale pentru proza şi dramaturgia românească se ştie, deşi nu totdeauna resorturile intime ale artei lui au fost înţelese cum se cuvine. Mari spirite, ca Lovinescu, au pus sub semnul îndoielii actualitatea Momentelor şi a pieselor de teatru, zicînd că, dispărînd societatea ce le-a produs, dispare, fatal, şi înţelesul estetic faţă de ele. Legea mutaţiei estetice, care în alte cazuri a dus la concluzii juste, a sprijinit în cazul lui Caragiale o viziune critică negatoare, absurdă. Societatea lui jupîn Dumitrache şi a moftangiilor a dispărut, tipologia lui Caragiale este însă şi as­tăzi vie, pentru că arta conservă totdeauna ati­tudinile umane fundamentale. Ceva este adevă­rat, se datează din operă şi, prin aceasta, o latură a ei iese din atenţia publicului din altă epocă, dar sîmburele ei existenţial rămîne şi, cu timpul, capătă semnificaţii nebănuite. Pentru cititorul modern al operei lui Dante, numeroasele aluzii la cearta din­tre guelfi şi ghibelini nu mai înseamnă mare lucru, ce îl interesează pe el este viziunea extraordinară a răului medieval şi elegia pură, să zicem, din Cîntul Francescăi da Rimini. Un dramaturg contemporan spunea că origina­litatea lui I. L. Caragiale ar consta în faptul că toate personajele lui sunt nişte imbecili. Altcineva, un prozator, consideră că acelaşi Caragiale a în­făţişat nişte conştiinţe buimăcite de cuvinte. Fină observaţie. Indivizii care se agită în Momente au un mare respect pentru cuvinte. G. Călinescu a observat bine că în atitudinea lor faţă de limbaj este o mistică provenită dintr-o ignoranţă supremă. La oamenii instruiţi cuvintele sunt nişte vehicole, forme de comunicare însoţite (cînd însoţirea este posibilă) de o notă subiectivă. Pentru eroii lui Ca­ragiale vorbele au corporalitate şi independenţă, orice abatere de la sensul comun al cuvîntului provoacă o dramatică dilemă a spiritului. „A suge sîngele poporului“ nu este pentru cutare personaj ceea ce este pentru individul instruit o simplă me­taforă gazetărească, ci o propoziţie biblică înspăi­­mintătoare. Ea produce o surpriză atît de mare in­cit zguduie temeliile construcţiei. Eroii lui Cara­giale cred în cuvinte şi se lasă construiţi de cuvintele pe care le pronunţă cu spaimă, cu solem­nitate şi, bineînţeles, cu ignoranţă. Discursul lui Caţavencu este, cum s-a zis de atîtea ori, şi cum este în adevăr, un model de satiră a demagogiei fudule şi delirante. Dar este, în subsidiar, şi o încercare aproape eroică a unui individ de a se clădi prin substanța imprecisă a vorbelor, o dis­perată tentativă de a se smulge, prin cuvinte, din (Continuare în pag. 2) Eugen Simion

Next