Ramuri, 1977 (Anul 14, nr. 1-12)

1977-01-15 / nr. 1

r îndependenţa La Calafat, semnalul l-a dat tunul Şi-a exprimat a Ţării întregi voinţă De-a apăra a neamului fiinţă Şi au răspuns, atunci cu toţi, ca unul Vitejii au venit din tot cătunul Drapelul să-l servească cu credinţă Un singur gînd şi-o singură conştiinţă iar de izbînzi, nu s-a îndoit vreunul. Şi lupte-au fost pe viaţă şi pe moarte Şi-au cucerit redute în furtună Prin gloanţe, săbii sau ghiulele sparte, încununaţi de glorii şi cunună, Românii au scris o nouă filă în carte Cu o altă soartă dreaptă şi mai bună. Petre G. Gorun r ..— Reper ............... Ctitorul (Continuare din pag. 1) vocaţie a construcţiei şi întemeierii, să adauge în „memoria artelor“ pagini noi. Heliade merită pe deplin truda artiştilor de a-i ctitori o statuie vie pe măsura statuii lui, dăltuind-o în carnea marmorei sau în marmora cuvîntului ca pe un solemn memento. Cel care gîndea poetului o existenţă profetică, imaginîndu-i mergînd „înaintea tuturor noroadelor lumii întregi cu lira în mină“, împingînd „spre sporire toate înţelegerile“ cel care şi-a dedicat fiinţa cu egală dăruire întemeierii de şcoli şi ziare, iniţierii Teatrului Naţional sau Bibliotecii universitare, scrierii şi tipăririi unor cărţi de gramatică, pentru ca limba românească să-şi afle sprijin ştiinţific în afirmare, cel care nu s-a situat doar în ipostaza de aderent ce şi-a asumat împreună cu alţi fruntaşi ai vremii răspunderile riscante ale iniţieri unei societăţi secrete (al cărei ţel era clintirea din loc a unor mecanisme ce păreau a întîrzia în corsetul unei moşteniri conservatoare, ruginite) ori s-a încumetat la gesturile largi ale tribunului paşoptist va îndemna mereu către sine admiraţia şi veneraţia generaţiilor. Să încercăm să ni-l imaginăm pe Heliade — omul ce polariza admiraţia contemporanilor pentru faptele de cultură şi creaţia sa — confruntindu-se în timpul Revoluţiei de la 1848 cu mai tînărul Bălcescu care, aşa cum o atestă evoluţia istorică înţelegea mai adine, mai realist şi revoluţionar momentul. Să ne imaginăm disputa, încrucişarea argumentelor, rostirea lor patetică ori sentenţioasă în jurul articolelor ce urmau să alcătuiască istorica Proclamaţie de la Islaz. Din memoria vremii şi a documentelor aflăm că spiritul lui Heliade nu s-a arătat a fi, întotdeauna radical, că unele din articole, exact cele mai puternic implicate în soluţionarea problemelor vitale, i se păreau temerare. Va fi adus atunci, cu elocvenţa-i recunoscută, argumente logice şi temperamentale şi, după cum ne mărturisesc istoricii, va fi introdus unelearticole de amendare a spiritului energical Bălcescului. Dar în faţa gîndirii implacabile a acestuia a trebuit să accepte idei de un acut revoluţionarism. Şi avem temeiul să credem că a făcut-o nu cu gestul celui dispus la concesii, nu ca un învins ce aştepta confirmarea justeţei opoziţiei sale de „mersul evenimentelor“. Altfel nu ar fi fost el acela care să citească la Islaz în faţa mulţimii celebra Proclamaţie. Heliade avea nu numai conştiinţa istoriei ci şi pe aceea a disciplinei istorice. Marele gînditor şi poet înţelesese cel puţin în parte că revoluţia nu îngăduie împărţirea rolurilor ca la teatru, şi, cu toate ezitările, s-a subordonat acestei înţelegeri. Mobilurile pot fi multiple, explicaţia lor aflîndu-se atît în gîndul realizării epopeii „Mihaida“, atît în acea mereu citată formulă „Scrieţi, băieţi...“, în care ar fi o eroare să desluşim absenţa rigorii în locul conştiinţei priorităţilor ; mobilurile pot fi aflate în nepotolita preocupare de a înfiinţa instituţii de interes naţional, în atîtea alte fapte ale vieţii sale. Declarîndu-l „cel dinţii scriitor modern ale românilor“, „părintele limbii literare“, Eminescu definea în mod genial adevărul unei vieţi. Tot marele poet îi datorează timpul, nemurirea prin metaforă a celui ce imagina poetul ca pe un profet : „Eliad zidea din visuri şi din basme seculare / Delta biblicelor sînte, profeţiilor amare / Adevăr scăldat în mite, Sfinx pătruns de înţeles“. Pentru cultura şi poezia românească, Ion Heliade Rădulescu a fost neîndoios „Zburătorul“. Limbajul lui Caragiale (Continuare din pag. 1) mediocritatea morală şi spirituală cumplită. Aici intervine acea religiozitate faţă de fraze, de care vorbeşte la modul său paradoxal tot Călinescu în Domnia Bona. în această perspectivă cuvintele formează o realitate în sine, ajunge la ea, constituie forma cea mai răspândită de bovarism la eroii lui Caragiale. Un bovarism al vorbelor lipsite de sensul lor real, o aspiraţie spre nişte noţiuni din care a fost îndepărtat miezul lor semantic, rămînînd doar coaja sonoră care tulbură minţile şi provoacă zguduiri adânci. Pe această irealitate a limbajului se construieşte personalitatea eroului din literatura lui Caragiale, aşa cum în sculpturile lui Moore figurile capătă consistenţă nu numai prin formele materiei dar şi prin golurile, absenţele ei. • In ziua de 14 ianuarie a.c. in oraşul Filiaşi s-a desfăşurat o şezătoare literar-artistică omagială Eminescu. Şi-au dat concursul cenaclul literar-artistic „Ţara vocalelor eterne“ de pe lingă Casa de cultură din localitate şi cenaclul „Traian Demetrescu“ aparţinînd Casei de cultură a municipiului Craiova. Au citit versuri: Victor Belciug, Ştefan Dincă, Petre Stoian, Mihaela Ionescu, Mariana Rusu, Elena Vintilescu, Aurel Puşcăşoiu şi alţii. Despre semnificaţia momentului au vorbit prof. Osiac Virgil, preşedintele Comitetului pentru cultură şi educaţie socialistă al oraşului Filiaşi, şi poetul Ion Pachia Tatomirescu. „ La Muzeul de artă din Craiova a fost vernisată expoziţia retrospectivă de caricaturi Nae Petrescu-Găină. Cele 50 de lucrări expuse fac parte din patrimoniul Bibliotecii Academiei şi al Muzeului de artă al Republicii Socialiste România. • Am primit la redacţie suplimentul politic şi social-cultural „Ritmuri“, editat de ziarul „Ecoul“ din Bistriţa-Năsăud. Din bogatul sumar consemnăm o trecere în revistă a „succeselor primului an din cincinalul 1976—1980“, semnat de Adalbert Crişan, prim-secretar al Comitetului judeţean Bistriţa-Năsăud al P.C.R., un comentariu pe tema „Exigenţe sporite pentru frontul nostru idologic“, datorat lui Pompei Crăciun, secretar al Comitetului judeţean P.C.R., şi prezenţa unor interesante articole semnate de Francisc Păcuraru, Vasile Ilovan, Valentin Raus, Teodor Tanco ş.a. In paginile de poezie ne-au atras atenţia in mod deosebit frumoasele versuri semnate de Cleopatra Lorinţiu, Vasile Dincu şi Emil Dreptate. • Consiliul judeţean Dolj al organizaţiei pionierilor a editat, de curind, o culegere de versuri intitulată „Cintec din inimi tinere“. Multe din poeziile publicate au fost premiate la etapele judeţeană şi republicană ale concursului literar pionieresc „Tinere condeie“. • In localităţile judeţului Olt, ca de altfel pretutindeni în ţară, etapa de masă a Festivalului naţional „Cintarea României“ se află în plină desfăşurare. In cadrul acestei acţiuni au fost antrenate 12 echipe de dansuri tematice, 21 formaţii corale, 41 colective de montaje literar-muzicale, 46 brigăzi artistice de agitaţie şi 25 cercuri de muzică. • Printre ultimele manifestări cultural-artistice organizate la Casa de cultură din Baia de Aramă consemnăm prezentarea unei reuşite seri literare cu tema „Ecouri ale anului 1907 in literatură“. In cadrul acţiunii de prezentare a spectacolelor în deplasare, un colectiv de artişti de la Teatrul Naţional din Craiova a interpretat piesa „O noapte furtunoasă“ de I. L. Caragiale pe scena căminului cultural din Poiana Mare. Oraşul Calafat, locul unde cu un secol în urmă au răsunat cele dinţii salve ale războiului pentru cucerirea independenţei României, a fost vizitat în timpul vacanţei de iarnă de circa 5 000 de pionieri şi elevi din Dolj, Mehedinţi, Olt, Gorj şi din alte judeţe. Au fost vizitate principalele locuri legate de desfăşurarea acestui important moment din istoria naţiunii noastre. Editura „Scrisul românesc“ a tipărit antologia de lirică folclorică intitulată „Războiul pentru Independenţă în viziune populară“. Volumul este îngrijit şi prefaţat de dr. Aurelian I. Popescu, iar coperta reproduce tabloul „Luarea Griviţei“ de pictorul naiv Ghiţă Mitrăchiţă din Bărca. Biblioteca judeţeană Dolj a deschis o filială în cartierul Craioviţa Nouă, pentru a răspunde numeroaselor solicitări ale cititorilor din această zonă a Craiovei. Aflată în localul Şcolii generale nr. 32, filiala oferă pentru lectură circa 10 000 de volume din literatura social-politică, beletristică şi ştiinţifică. • Membrii cenaclului literar „Bluze albastre“ au prezentat, în sala clubului „1 Mai“ din Craiova o seară de poezie închinată aniversării Centenarului Independenţei de stat a României. Cu acest prilej au recitat Grigore Taloi, Nicolae Văleanu şi Dumitru Matei. • In cadrul manifestărilor prilejuite de faza de masă a Festivalului naţional „Cintarea României", formaţiile artistice de amatori ale întreprinderii de tractoare şi maşini agricole din Craiova au prezentat o serie de spectacole pe scenele căminelor culturale din localităţile Dăbuleni, Călăraşi, Tălpaşu, Argetoaia, Breasta, Celaru, Apele Vii, Cîmpeni şi Ghizdăveşti. • Întreprinderea cinematografică judeţeană Dolj a organizat, în întîmpinarea aniversării centenarului Independenţei de stat a României, un interesant concurs, pe bază de buletine, cu tema „Filmul şi istoria naţională“. • Comitetul comunal de partid Bulzeşti a editat o foaie volantă intitulată „Tribuna satului“. In cuprinsul ei sunt consemnate succesele obţinute in realizarea planului economico-social în profil teritorial pe 1976, perspectivele anului 1977, aspecte din desfăşurarea Festivalului naţional ,,Ciitarea României“ etc. • La Liceul pedagogic din Craiova s-a desfăşurat un reuşit concurs între anii III A şi III B pe tema „Independenţa de stat a României oglindită în literatura şi arta românească“. • Pe scena Casei de cultură din Calafat s-a desfăşurat etapa de masă a Festiiilului naţional „Cintarea României“, la care au participat formaţiile artistice ale sindicatelor din întreprinderile şi instituţiile oraşelor Segarcea, Băileşti şi Calafat. In cadrul unui spectacol reuşit au evoluat formaţii de teatru, grupuri de montaje literare... brigăzi artistice de agitaţie, tarafuri, solişti vocali şi instrumentişti. Membrii cenaclului literar „Orizont“ al Comitetului sindical de la Regionala C.F.R. Craiova s-au întîlnit, într-un cadru festiv, cu poeţii craioveni Ilarie Hinoveanu şi Claudiu Moldovan. S-au citit versuri închinate Unirii, Războiului de Independență şi răscoalei de la 1907. Şedința de lucru s-a încheiat cu prezentarea unui program de muzică folk. Polemica pirandelliană Se împlinesc 110 ani de la naşterea lui Luigi Pirandello, a cărui operă poate să fie considerată ca o polemică fremătătoare şi rebelă, o polemică intelectuală şi sentimentală, pătrunsă de luciditate şi de compătimire îndurerată. Scriitorul italian, laureat al premiului Nobel, nu a cunoscut bucuria senină şi poate nici ifrumuseţea, a simţit drama cunoaşterii pînă la o supremă încordare, pînă la neliniştea care este strigătul întregii sale opere. In Pirandello, dincolo de situaţiile paradoxale există elanul disperat, strigătul de condamnare şi de sfîşietoare denunţare, de tensiune protestatară, o arzătoare aspiraţie spre libertate, nostalgia vieţii depline şi pure. In teatru ca şi în proză, lumea personajelor pirandelliene nu are hotare, ele se întrepătrund, pot să aparţină oricărui mediu social, oricărei situaţii, oricărei psihologii, constantă fiind doar drama umană. în creaţia pirandelliană dialectica este dominată de dualismul, în echilibru instabil, între formă şi viaţă. Omul, personajul pirandellian, îşi construieşte despre propria existenţă o imagine reală sau iluzorie pe care o imobilizează într-o formă. Contrastul şi deci drama, explodează din însăşi viaţa care nu poate rămîne imobilă, ci curge şi distruge orice crustă formală. Realitatea, în mii de ipostaze, este oglindită de acest flux peren, între viaţa care-şi dă o formă şi forma care, în van, încearcă să constrângă viaţa. Pirandello se abandonează lumii fanteziei dar o disciplinează într-o compoziţie care constrînge personajele să vină să proclame public ceea ce se ascunde în zonele de taină ale conştiinţei. Teme şi simboluri expresioniste apar în operele sale, în contrastul între nemărginirea vieţii şi limitele cunoaşterii umane. Astfel, în capodopera sa Enrico IV, personajul dramatic îşi proiectează propria existenţă într-un personaj istoric impunindu-l altora cu propria nebunie, evadează din el în momentul culminant al dramei, cedând apelului mai puternic al vieţii, dar reintrînd în el imediat, cînd viaţa îl refuză din planul ei real. Personajul pirandellian este aşadar încarcerat între ziduri invizibile şi oglinzi, aspi-V_______________ rînd spre evadarea către îndepărtare, mirifice ţări. Această atitudine lucidă,, această dedublare psihică şi mentală a personajului, Luigi. Pirandello a ,putut-o numi „umorism“. Umorismul pentru Pirandello este echivalent în esenţă cu sentimentul contrariilor. Umoristul descoperă şi denunţă minciunile convenţionale... construcţiile iluzorii şi artificiale.. Umoristul descoperă simultan şi latura gravă şi dureroasă. El descompune subiectiv lumea, pentru a rîde şi a compătimi în acelaşi timp. Coexistenţa poetului creator de vise şi a criticului necruţător, dărimător de iluzii prefabricate, denunţător al convenţionalului, al conformismului, este caracteristicacea mai pirandelliană, a artei scriitorului italian. Denunţătorul iluziilor este şi un ironist necruţător, capabil să ridă, homeric şi tragic, de dezvăluireaaparenţelor realităţii. Şi în proză, arta lui Pirandello înfruntă aparenţele, caută să pătrundă umbrele cele mai dense, pentru a oglindi din viaţa multiformă ceea ce este şi nu ceea ce pare. Umorismul său, mai rece în comedii, este pătruns de o profundă umanitateatunci cînd narează în romane şi nuvele, viaţa cenuşie a celor mulţi. Ca şi în teatru, arta prozei lui Pirandello are la bază o extraordinară curiozitate intelectuală, care îl împinge pe scriitor pînă la redarea celor mai nuanţate detalii ale dramelor care se petrec într-oasemenea lume, aparent simplă. Viaţa personajelor nuvelelor sale se desfăşoară monoton, cenuşiu, cu o curgere lentă. Dar, uneori există şi explozii,, gesturi şi atitudini de protest împotriva uneiasemenea vieţi impusă de raporturile suficienteale uneiorânduiri întârziate. Acutul observator care este Pirandello, folosind mijloacele polemice, demască necruţător ipocriziarelaţiilor lumii societăţii burgheze şi compătimeşte soarta umililor săi eroi. In finalul acestor scurte notaţii, îmi face plăcere să reamintesc ca o contribuţie preţioasă la „soarta literară“ a lui Luigi Pirandello în România lucrarea subtilă de exegeză pirandelliamă, scrisă cu 40 de ani în urmă, de craioveanca Aristia Benche. Alexandru Bălăci _________| Ramuri nr. 1 (151) • 15 ianuarie9~n