Ramuri, 1979 (Anul 16, nr. 1-12)
1979-01-15 / nr. 1
Revista lunară editată de Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Dolj • 15 ianuarie 1979, 16 pagini, 3 lei Redactor şef: MARIN SORESCU înaltă preţuire Frumosul şi atit de omenescul obicei de a ne sărbători personalităţile ne-a regăsit, în prima săptămînă a acestui început de an, în pridvorul unei luminoase zile de ianuarie întîmpinată ca un eveniment aniversar trăit cu toată sinceritatea şi adîncă bucurie. Partidul, întregul nostru popor au adus un călduros omagiu tovarăşei Elena Ceauşescu, cu prilejul zilei sale de naştere, aniversare care a coincis cu împlinirea a peste 40 de ani de activitate exemplară în rîndurile mişcării revoluţionare, ale Partidului Comunist Român. Solemnitatea din ziua de 6 ianuarie de la sediul Comitetului Central al partidului, cînd tovarăşei Elena Ceauşescu i s-a conferit, prin decret prezidenţial, înalta distincţie Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România“ clasa I, Scrisoarea adresată de către Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R.. Cuvîntul de mulţumire al tovarăşei Elena Ceauşescu, precum şi celelalte momente emoţionante din ziua de 6 ianuarie s-au constituit intr-un elocvent tablou omagial de o deosebită semnificaţie şi aleasă preţuire, oferind prilejul relevării unei activităţi exemplare, unui devotament neprecupeţit pentru triumful idealurilor de dreptate şi libertate socială şi naţională ale poporului român. „împreună cu întregul nostru popor — se subliniază în Scrisoarea Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. —, dăm o înaltă preţuire bogatei şi complexei dumneavoastră activităţi, contribuţiei inestimabile pe care, alături de mult stimatul şi iubitul nostru conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aţi adus-o şi o aduceţi la marea operă de construcţie a societăţii socialiste multilateral dezvoltate pe pămintul României şi înaintare a ţării spre comunism“. Remarcabilelor aprecieri ale activităţii complexe desfăşurată de tovarăşa Elena Ceauşescu, sărbătorita avea să le răspundă, în cadrul solemnităţii de la sediul Comitetului Central al partidului, printr-un cuvînt de intens patos civic, de o înaltă responsabilitate politică : „Am considerat întotdeauna că nu există o satisfacţie mai mare decit aceea de a sluji cauza clasei muncitoare — din rîndurile căreia m-am ridicat — cauza celor mulţi, cauza partidului, a poporului meu“. Omagiul adus, la 6 ianuarie, de partid şi popor tovarăşei Elena Ceauşescu, urările sincere de sănătate, de viaţă îndelungată şi multă putere de muncă , spre a putea contribui pe mai departe, alături de conducătorul iubit al naţiunii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la continua înflorire şi creştere permanentă a prestigiului patriei noastre, este de fapt omagiul călduros al unui popor ce cu mîndrie patriotică, cu dragoste şi respect îşi omagiază reprezentanţii săi de frunte, pe cei care îşi slujesc ţara cu fierbinte devotament şi remarcabilă abnegaţie, întorcînd filele de calendar spre jumătatea a doua a lunii ianuarie, fiecare dintre noi se va opri la pagina unei zile de rezonanţă istorică : 24 ianuarie. Celebrăm acum, la această dată, împlinirea a 120 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, act ce luminează ca o torţă cartea istoriei neamului nostru, moment de răscruce şi punct de plecare într-un proces care avea să cunoască o strălucită încununare, şase decenii mai tîrziu, odată cu unirea Transilvaniei cu România. Moment fundamental în procesul făuririi statului naţional unitar român, actul de la 24 ianuarie 1859 avea să fie urmarea firească, chintesenţa evenimentelor, a victoriilor şi aspiraţiilor care au marcat veacuri de-a rîndul existenţa poporului nostru şi s-au adunat, ca miurile într-un fluviu, în fapta Unirii din 1859, dîndu-ne, prin modul în care s-a înfăptuit, un puternic sentiment de încredere în capacitatea de a ne înfăptui singuri destinul. Altfel spus, „pentru Unire şi Independenţă, românii s-au pregătit cu toată istoria lor“. Mărturie în acest sens sunt încercările marilor noştri voievozi, luptele purtate sub flamurile lui Mircea cel Bătrîn, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş care au militat pentru stabilirea unor punţi trainice între cele trei ţări surori: Moldova, Muntenia şi Transilvania. Mărturie stă, mai ales, titanicul efort depus de Mihai Viteazul care a reuşit, temporar, să unească sub sceptrul său toate ţinuturile româneşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Omagiul pe care întregul popor român îl aduce Unirii Principatelor la 24 ianuarie 1859 se constituie într-un adevărat act de patriotism, de recunoştinţă faţă de toţi cei care au pus temelii de granit unităţii şi independenţei României, creînd cadrul propice mersului înainte al ţării pe calea progresului social şi afirmării sale în lume. ■ Cronica literară de Marin Sorescu ■ Strategiile consolării de Eugen Negriel ■ Proză de Ov. S. Crohmălniceanu ■ Unirea, act energic al întregii naţiuni, de Ion Călin ■ Ion Caraion despre pictoriţa Rodica Popescu ■ Mioriţa, variante de pe Valea Gilortului ■ Poeţi români de limbă franceză ■ Jurnal : Victor Gomoiu. Sfr. tu fpl Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! I (175) 1979 ■ MEMENTO Spiritul Oltean il definesc, la lei bipolar, ca spirit speculant şi spirit speculativ, iar dacă ar trebui să ne alegem blazoane, ar trebui să ne luăm cobiliţa şi alături de cobiliţă să punem iisă şi pasărea măiastră, fiindcă noi nu uităm latura practică, dar nu vrem să se treacă peste latura faustică, demiurgică şi creatoare a sufletului oltenesc. Noi avem şi zarzavagii, dar avem şi pe fantastul Petrache Lupu de la Maglavit, am avut şi miniştri hoţi sau incapabili, dar avem şi pe Brâncuşi cu pasărea lui măiastră. In rezumat, ce ar însemna atunci o sociologie şi o metafizică a Olteniei ? Primele elemente de sociologie scrisă şi de metafizică sistematizată se datoresc lui Aristotel, filosoful grec. De la el au rămas şi cuvintele memorabile, că orice om îşi are filosofia lui şi chiar acel care neagă pe a sa, dovedeşte prin acest negativism că are o anumită fitosofie. Ni se neagă filosofia şi metafizica, dar noi le avem, chiar dacă o negăm noi sau alţii. Metafizica noastră are ca nucleu ideativ pasărea de foc. Nu se neagă, insă, sociologia Olteniei şi ea este uşor de creionat. O vom face in puţine cuvinte. Originalitatea şi specificitatea sociologică olteană mi se pare că se află in două fenomene : 1. lipsa de distanţă intre categoriile sociale şi pasta omogenă a masei umane sălăşluitoare . Petre Pandrea „Portrete şi controverse", vol I, 1945 (Continuare in pag. 5) Spiritul oltean Carla Tolomco (Italia) : „Ochii fertili“