Ramuri, 1984 (Anul 21, nr. 1-12)

1984-01-15 / nr. 1

r ■ OMAGIU PREŞEDINTELUI ŢĂRII Inscripţii Ce reper dominant, ce împlinire cu putere de simbol sau ce element cu semnificaţii ma­jore ar putea oferi punctul de plecare într-o incursiune reportericească în Oltenia zilelor noastre pentru ca, apoi, totul să fie rezumat în cîteva pagini ? Greu de ales. Dar, fiindcă le cunosc, fiindcă le-am urmărit procesul de­venirii, încerc să le plasez într-un posibil film documentar pe genericul căruia ar tre­bui să apară în fracţiuni de secundă : ba­rajul hidrocentralei de la Porţile, de Fier I ; palatul Teatrului Naţional din Craiova ; o sondă de mare adîncime proiectată pe dea­lurile de la Ţicleni ; Dunărea primind în braţe o nouă navă la Drobeta-Turnu Seve­rin ; un lan de porumb la Scorniceşti ; salba hidrocentralelor de pe Olt ; copiii căluşari de la Cezieni întorcîndu-se dintr-un turneu întreprins în Franţa ; un ulcior de Horezu oferit primilor mineri poposiţi pe meleagu­rile unde se păstrează un palat al Brînco­­veanului ; jocuri de scîntei la gurile cuptoa­relor oţelăriei din Balş ; o combină secerînd toamna orez la Gighera ; hornurile celei mai puternice termocentrale din România, înălţată lingă Turceni ; lingouri de aluminiu stivuite în incinta unei uzine din Slatina ; toate acestea şi multe altele sunt legate de numele şi de activitatea neobosită a tovară­şului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, preşedintele ţării, pe care l-am avut de nenumărate ori în mijlocul nostru, în acest spaţiu geografic cuprins între Car­­paţi şi Dunăre, Cerna şi pînă dincolo de Olt. Pretutindeni s-a interesat de bunul mers al treburilor ţării, a rezolvat operativ probleme majore, ne-a însufleţit in tot ceea ce facem pentru înflorirea ţării, pentru mai binele în­tregului popor. Dar, de unde să începem incursiunea re­portericească ? Socotesc că se cuvine să fa­cem primul popas la Craiova, fiindcă în această întinerită cetate a banilor a bătut şi bate cel mai puternic inima Olteniei, înflo­rirea oraşului, prestigiul lui în lume sunt legate, cum este şi firesc, de dezvoltarea in­dustriei. Electroputere (sunt mulţi cei ce îşi amintesc) a pornit pe drumul afirmării de la fabricarea unor vagoneţi necesari şantie­relor de construcţii, într-o perioadă de în­ceput a romantismului revoluţionar. Şi, iată, în competiţie cu industria europeană, Elec­troputere produce în numai două zile o lo­comotivă electrică de cinci mii o sută de kilowaţi. Muncitorii de aici, formaţi la şcoala lui Dinu Paul, erou al muncii so­cialiste, a inginerului Nicolae Pădureanu, a inovatorului Petre Săftoiu şi a altor vete­rani ai întreprinderii, au echipat, în ultima vreme, termocentrala Turceni cu un trans­formator bloc de patru sute MVA, trimit produse electrotehnice de performanţă pe toate meridianele globului. Cele treizeci şi nouă de fabrici ce alcătu­iesc Combinatul chimic craiovean, fabulosul laborator de sub cupola cerului, amplasat la poarta de vest a oraşului, realizează două­zeci şi doi la sută din producţia de îngrăşă­minte chimice a ţării şi exportă asemenea produse în peste patruzeci de ţări. Iar în vecinătatea combinatului, termocentrala de la Işalniţa adaugă la potenţialul energetic al ţării o mie două sute de megawaţi. Amplasarea întreprinderii de tractoare şi maşini agricole şi a celei de utilaj greu, pe platforma de est a Băniei, s-a făcut în pre­zenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi pe baza indicaţiilor sale. Nu a trecut mult timp şi tractorul românesc „T.I.H. 445“ a fost premiat la tîrgurile internaţionale de la Brno şi Zagreb. La întreprinderea de utilaj greu, muncitorii folosesc strunguri paralele cu comandă numerică, iar produ­sele lor vin să accelereze ritmul de industri­alizare modernă a ţării. Tot în această zo­nă, întreprinderea OLTCIT reprezintă ro­dul colaborării ţării noastre cu industria franceză constructoare de autoturisme. Industria, aşa cum spuneam, a influenţat viaţa oraşului pe multiple planuri. Astăzi vorbim cu mîndrie despre o Craiovă uni­versitară, despre viaţa ei spirituală care o fixează în rîndurile celor mai importante centre culturale ale României. O arhitec­tură nouă, dar care mai păstrează liniile celei tradiţionale, a dat tinereţe Craiovei. Au fost eradicate vechiile lipscănării, au fost derimate cu buldozerele casele insalu­bre, au fost croite noi străzi şi bulevarde luminoase, flancate de blocuri suple ce su­gerează la prima vedere concretizarea unui efort pentru o nouă calitate a vieţii. In opt­sprezece ani, numai în municipiul Craiova au fost construite patruzeci şi şapte de mii opt sute de apartamente. Dar asemenea fenomene se petrec şi în alte zone ale Olteniei. Oraşul de pe Jiul de Sus, oraşul din inima căruia se înalţă Co­loana recunoştinţei fără sfîrşit, aşa cum a visat-o marele nostru Brâncuşi, înregistrează, şi el, o dinamică rapidă. Pe platformele lui industriale, argila şi calcarul Gorjului se transformă în ciment, iar lemnul pădurilor din Carpaţi devine ch­erestea, furnire, mo­bilă curbată. Locuitorii oraşului sunt acum metalurgişti, chimişti, petrolişti, şlefuitori de cristaluri, mineri. Mai cu seamă mineri. Fiindcă Gorjul dă ţării peste şaptezeci la sută din producţia de lignit. Marile rezerve de cărbune cantonate sub scoarţa pămîntu­­lui, drumurile ce se deschid spre aceste comori au schimbat radical viaţa locuitori­lor din judeţul de la poalele Parîngului şi Vîlcanului. Mulţi dintre ei mînuiesc acum excavatoare gigant de înălţimea unor blocuri cu zece etaje. Benzi transportoare, desfăşurate pe zeci de­ kilometri, anulează monotonia peisajului ce a dăinuit veacuri la rînd şi transportă cărbunele în silozuri sau spre focurile nestinse ale termocentra­lelor Rogojelu şi Turceni. Aşezări gorje­­neşti, fără nici un fel de importanţă econo­mică odinioară, au cunoscut metamorfoza urbanizării într-un timp rapid, fiindcă se află lîngă exploatările miniere. Ploştina vechilor mori de apă a devenit o suburbie a oraşului Motru. Un alt oraş al minerilor se numeşte Rovinari. Locuitorii din Tis­­mana, Roşiuţa, Mătăsari şi din numeroase alte comune gorjeneşti au învăţat meserii noi, legate de minerit. Lucruri asemănătoare se petrec la Halînga, în judeţul Mehedinţi, unde se construieşte încă o termocentrală de mare capacitate, pe dealurile Balotei, la Berbeşti-Alunu, în judeţul Vîlcea. Lucruri asemănătoare se petrec la marginea Craio­vei şi la Băileşti. Fiindcă, punînd în apli­care orientările formulate de secretarul ge­neral al partidului, în ceea ce priveşte des­coperirea şi valorificarea superioară a bo­găţiilor ţării, geologii fac „radiografia“ adîn­­curilor şi, iată, Oltenia se dovedeşte un va­loros depozitar de asemenea bogăţii natu­rale. Sondele au împădurit dealurile de la Ră­şina, iar Ţiclenii, satul de la poalele lor, a devenit oraş al petroliştilor şi staţiune bal­­neo-climaterică prin punerea în valoare a unor ape termale descoperite cu ocazia fo­rărilor. Siluetele sondelor sînt prezente pe Cîmpul Mare, cel din cîntecele Măriei Lă­tăreţu, la Băbeni, în Vîlcea, pe Valea Ama­­radiei la Stoina şi Vîrteju. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne-a cerut să facem tot ce depinde de noi pentru a asigura independenţa energetică a ţării. Răspunzînd îndemnurilor sale, producţia de cărbune creşte vertiginos, se împodo­beşte geografia Olteniei cu instalaţii de foraj de mare randament. Răspunzînd aces­tor îndemnuri, am stăvilit apele Lotrului în Ţara Loviştei şi le prăbuşim în turbinele hidrocentralei de la Ciunget. îngemănăm Cerna, Motru, Tismana într-un şuvoi pu­ternic şi punem în mişcare cu el hidrocen­trala de la poalele muntelui Cioclovina. Facem din Olt o coloană vertebrală a hi­droenergeticii româneşti. De la Turnu Roşu şi pînă la izlazul paşoptiştilor, încorsetăm acest rîu legendar între flancuri de beton. La Cozia, lîngă ctitoria lui Mircea cel Bătrîn, el ne dă şaptezeci de megawaţi, la Călimăneşti — treizeci şi opt. De aici, spre şesuri, Oltul, la sînul căruia vin în amur­guri sfioase fecioarele şi, dimineaţa, vin ne­veste cu şorţul prins la cingătoare, cum îl cîntă Goga, se supune oamenilor. La numai cîţiva kilometri de Călimăneşti, în undele lui se oglindesc podoabele arhitectonice ale Rîmnicului Vîlcea, devenit în ultimele două decenii unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României, cu o industrie chimică şi de prelucrare a lemnului în plină dez­voltare. La Govora, Oltul ajută cu o parte din apele lui procesele chimice dintr-un uriaş combinat care foloseşte ca materie primă sarea de la Ocnele Mari şi calcarul. Continuîndu-şi drumul spre cîmpie, Oltul devine grădinar şi îşi ramifică apele prin sistemele de irigaţii, fertilizează pămîntul cooperativelor agricole de producţie. Dar misiunea pe care a avut-o la Cozia va tre­bui să o reia la Slatina, unde pulsează ini­ma cetăţii aluminiului românesc, la Ipo­­teşti, Drăgăneşti-Olt, Frunzaru, Rusăneşti, Izbiceni, pe cursul său inferior, unde se pregătesc să ne dea energie electrică alte hidrocentrale. Dar marea epopee pentru această energie, fără de care progresul unei societăţi moderne este de neconceput, se află în plină desfăşurare în insula Ostrovu Mare, unde împreună cu ţara vecină şi pri­etenă, R. S. F. Iugoslavia, construim cea de a doua mare cetate a luminii de pe Dunăre. Ca să construim prima hidrocentrală pe fluviul de la hotarul ţării, plasată la înche­ietura Carpaţilor cu Balcanii, cum numeşte Vlahuţă acest loc, a fost nevoie să inun­dăm insula Ada-Kaleh în apele unui lac de acumulare, să ne despărţim de Orşova în­temeiată lingă zidurile Diernei care a avut aceeaşi soartă şi să construim un nou oraş la îmbrăţişarea Cernei cu Dunărea, un nou port, un nou şantier naval, fabrici, edificii social-culturale. Pentru construirea primei cetăţi a luminii de pe Dunăre s-a muncit cu încordare şi, printre multe altele, a fost nevoie să fie dislocaţi milioane de metri cubi de pămînt şi de rocă. Pentru cea de a doua cetate a luminii investim un efort mai mare, dar, iată, împlinirea acestui vis îndrăzneţ a în­ceput să se contureze. De curînd a fost montat în centrala românească blocul ge­nerator al primului hidroagregat, un colos metalic cu diametru de nouă metri, colos care, împreună cu subansamblurile sale, cîntăreşte patru sute şaizeci şi opt de tone. Acest vast şantier a fost inaugurat în pre­zenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi, cînd puternica hidrocentrală va produce, poten­ţialul energetic al ţării va spori considera­bil, porţile ecluzei se vor deschide în faţa navelor şi zeci de mii de hectare de pă­mînt din cîmpia mehedinţeană vor fi iri­gate ca să rodească mai îmbelşugat. Intre cele două mari obiective ale hidro­energeticii româneşti, pe platoul însorit de lîngă ruinele cetăţii romane Drobeta, un alt oraş al Olteniei se înscrie în ritmurile de prefaceri ale acestui ev. Aici, la Drobeta- Turnu Severin, se construiesc vagoane de marfă şi de călători pentru drumurile de fier ale ţării şi pentru export, lemnul este transformat in variate tipuri de mobilă, în celuloză. Nave de mare tonaj, lansate de pe calele unui modern şantier naval, primesc botezul apei şi navighează pe mările şi pe oceanele lumii purtînd tricolorul românesc la catarg. Şi fiindcă toate acestea se petrec în Dolj, în Mehedinţi, în Olt, în Vîlcea, în Gorj, pe străvechi vetre de folclor, le asemuim cu nişte inscripţii care capătă neasemuită strălucire sărbătorească şi semnificaţii pe un imens chilim oltenesc. Lucian Zatu­ pe un chilim oltenesc Pictură de Ştefan Luchian RAMURI nr. 1 (235) # 15 ianuarie 1984 • pagina 3 Lumina Ceauşescu In vorba lui e zbucium şi sunet de vioară, In fiecare faptă arde-o stea Imbracă-n fericire-ntreaga ţară Şi luminează fiecare vatră-n ţara mea. Cu dragoste neţărmurită îl urmăm Numele Lui e reazimul şi zidul Şi fiecare gest şi fapta-i salutăm Cum salutăm din inimă Poporul şi Partidul. Cu El nebănuita porţi de pace se deschid Şi-mbrăţişăm cu El măreţe vise Şi toate ale noastre sínt, căci prin Partid Victoriile ţării nu era Lui sínt scrise. Lumina Ceauşescu a marilor creaţii E în Partid, în noi, puternic schimb Şi-o vom purta spre alte generaţii Luceafăr românesc prin timp şi peste timp. Claudiu Moldovan Pentru anii care vin Un an se duce, altul vine Şi cu oricare an în plus, Pe alte trepte de lumină Se-nalţă ţara tot mai sus. Privit din înălţimi, pămîntul Acestei patrii ce n-o schimb, Ce va trăi fără de moarte întreg e-nconjurat de nimic. Oricare casă e de aur, Oricare om e luminat, In orice seară-ntreg pămîntul Nu e de lună-ncoronat. Alt an de pace vine-n lume Ca un copil neştiutor. Să-l creştem şi pe cel ce vine In dragostea de viitor. Român, popor al meu de glorii Sortit să-ţi faci un alt destin, Ridic paharul pentru tine Şi pentru anii care vin ! Virgil Carianopol _______________________

Next