Ramuri, 1986 (Anul 23, nr. 1-11)

1986-09-15 / nr. 9

Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! PUTERNICA AFIRMARE A DEMOCRAŢIEI SOCIALISTE în climatul de profundă efervescenţă po­litică şi înaltă vibraţie patriotică ce carac­terizează viaţa economico-socială a patriei noastre în aceste zile de luminos septembrie cind întregul popor, strîns unit în jurul partidului, al secretarului său general, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, se află exemplar mobilizat în amplul proces de înfăptuire a obiectivelor celui de-al 8-lea cincinal, des­făşurarea, în Capitală, a lucrărilor celui de-al III-lea Congres al oamenilor muncii din industrie şi alte sectoare economice re­prezintă un eveniment major, de o deosebită însemnătate pentru dezvoltarea pe multiple planuri a României socialiste şi, totodată, prilej de puternică afirmare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare. Polarizind un profund interes în rîndul ce­lor peste 11 000 de participanţi, al întregii clase muncitoare, al naţiunii socialiste în ansamblul ei, lucrările Congresului au re­liefat şi pe această cale unitatea de monolit a întregului popor muncitor în jurul parti­dului nostru comunist, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al neamului, strălucitul condu­cător de partid şi de ţară. Lucrările Congresului au fost dominate de magistralele cuvântări rostite de secretarul general al partidului, adevărate modele de analiză ştiinţifică a rolului clasei muncitoare in transformarea revoluţionară a societăţii noastre, a nivelului de dezvoltare la care a ajuns România socialistă, economia ei, a sarcinilor complexe ce revin tuturor oame­nilor muncii, întregului popor în etapa ac­tuală si in perspectivă. In tezele şi orientă­rile de excepţională valoare teoretică şi practică cuprinse în cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu se regăsesc temeiurile unui grandios program de luptă, de muncă şi de acţiune al clasei muncitoare, al întregii naţiuni socialiste în efortul de înfăptuire a istoricelor hotărîri adoptate de Congresul al II­I-lea al partidului, a obiectivelor cu­prinse în Programul partidului de făurire a societăţii socialiste mutlilateral dez­voltate şi înaintare a României spre comunism, întreaga desfăşurare a lucrărilor Congre­sului al III-lea al oamenilor muncii a evi­denţiat cu putere, şi pe această cale, pre­ţuirea fierbinte, dragostea şi stima înaltă pe care clasa noastră muncitoare, întregul popor i le poartă celui mai iubit fiu al naţiunii noastre socialiste, ctitorului României mo­derne, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a cărui realegere în înalta funcţie de preşedinte al Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii a probat valenţele profunde ale unei chezăşii sigure a mersului înainte al societăţii noas­tre socialiste, garanţie a progresului conti­nuu al patriei spre culmile socialismului şi comunismului. „Hotărîrea noastră unanimă de a-l avea pe mai departe în fruntea aces­tui înalt şi reprezentativ organism al demo­craţiei muncitoreşti revoluţionare pe cel mai iubit fiu al clasei muncitoare, strălucitul conducător de partid şi de ţară, încercatul militant revoluţionar şi patriot înflăcărat, ctitorul României moderne. Erou între eroii neamului, luptătorul neobosit pentru pace, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă pe planeta noastră, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, — se relevă în textul Hotărîrii speciale a Congresului — constituie pentru noi toţi în­crederea deplină în înfăptuirea cu succes, într-o strînsă unitate în jurul partidului, al secretarului său general, a minunatelor pla­nuri şi programe de dezvoltare economico­­socială a patriei, de bunăstare şi fericire a tuturor celor ce muncesc, a politicii interne şi externe a partidului şi statului, întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii naţionale, a scumpei noastre patrii, Repu­blica Socialistă România“. LIGIA MACOVEI : „Portret" Septembrie al şcolii Septembrie. Lumina se încarcă anume cu o miere arămie, răcoroasă şi are zborul mai încet şi melancolic, cu ceva din consis­tenţa visului. în ceruri se răsucesc osiile, se schimbă cumpenele, stelele, ploile şi vin­­turile (într-un cuvînt, stările sufleteşti ale cerului) spre o nouă rînduire­­ a toamnei. Pămlntul înapoiază raza ce i s-a dăruit, o înapoiază sub forma unor misterioase fur­tuni de arome şi dulceaţă, iar prin memoria fructelor trece, ca o scînteiere, ca o amin­tire din copilărie, imaginea seminţelor şi fluviile incep să se închipuie iarăşi izvoare. Poeţii au acum cugetul locuit de rouă şi de cristal, iar versurile lor pot suna aşa : ,,Sep­tembrie — corabie în flăcări! ce-n liniştit declin se pierde­­ prin nemărginirea trans­parentă a unei lacrimii.." în luna septembrie care este o punte, un asfinţit al verii şi un blind răsărit al toam­nei, în ziua de 15, înscriem o sărbătoare etern a noastră a tuturora şi a fiecăruia în parte : începerea anului şcolar. Ne putem măsura existenţa (trecerea-pe­­trecerea) după această dată care este ca o stea fixă pentru vieţuirea noastră, căci nici­odată nu încetăm să fim şcolari, emoţia de elev este o dimensiune, o stare permanentă a firii omeneşti. Şcolar este, de bună seamă, cel ce păşeşte sfios în clasa întîi, cel ce stă copleşit în faţa orbitoarei şi tainicei lumini a literelor (nu este litera aceea... inimă a vieţii?): a, b, c, d... — diamante fără seamăn, trepte ale unei scări infinite, cunoaşterea. După cum, tot şcolar smerit (şi începător, ezitant) este şi savantul, învăţatul , cu deosebirea că el a deprins să lege literele una de alta în cuvinte şi cuvintele să le adune în propo­ziţii, iar din acestea să făurească, după o viaţă de om, cîteva întrebări şi chiar vreo jumătate de răspuns, iar — în cazul celui mai dibaci, mai răsărit — un răspuns întreg. Nesfirşit este drumul învăţăturii şi cel mai de preţ, ca un drum al soarelui. Sîntem oameni, avem un ideal şi priceperea (sau vehiculul) cu care ne îndreptăm spre el se cheamă tocmai învăţătură. Poate nimic nu vorbeşte mai bine şi mai adevărat despre natura noastră profundă decât învăţătura, educaţia. Iar dascălii noştri ştiu prea bine aceasta. Ei nu trebuie să uite nici o clipă să fie ceea ce sunt : nişte călăuze, nişte modela­tori, nişte geologi ai celui mai delicat şi mai scump zăcămînt —, sufletul şi mintea celor tineri. O aritmetică simplă ne spune că un popor este suma minţilor sale. Des­tinul unui popor, triumful său, o demnă locuire a sa în istorie sînt determinate ho­­tărîtor de gradul de conştiinţă şi de cultură al acelui popor. Un om învăţat este un om mai puternic, face cît doi (sau mai mulţi). Datoria (menirea) profesorilor este supremă. Tot aşa , supremă este datoria (menirea) elevilor. Noi toţi sîntem (metaforic şi nu numai) deopotrivă elevi şi profesori, chiar şi atunci cind nu ştim şi nu voim aceasta. Neîncetat elevi şi profesori în acelaşi timp ai acestei neliniştite lumi. A sărbători la 15 septembrie cu gingăşie, cu tandreţe, cu responsabilitate începerea anului şcolar. Şcoala înseamnă, în fond, a ne îngriji în chipul cel mai serios cu pu­tinţă de desăvrîşirea noastră spirituală şi morală, de identitatea noastră prin vremi, de viitorul nostru. Fiindcă numai aşa, cu o bună zidire lăuntrică şi colectivă, un po­por poate trece neclintit, vertical prin vă­mile, prin încercările istoriei şi poate trasa o cale doar a lui, de neşters. Septembrie : lumina se încarcă anume cu o miere arămie, răcoroasă şi are zborul mai încet şi melancolic, cu ceva din consistenţa visului. Gabriel Basarab 9­­267- 1986 Revista lunară editată de Comitetul de cultură ș­ educație socialista al județului Dolj »15 septembrie 1986 • 16 pagini • 5 lei 600 de ani de la urcarea lui Mircea cel Mare pe tronul Ţării Româneşti Mircea cel Mare . Marele voievod şi domn al Ţării Româ­neşti din anii 1386—1418, Mircea, a fost o personalitate viguroasă, însumînd virtuţi dintre cele mai alese, de strateg, diplomat, mecenat, bun gospodar al trebilor interne, chibzuitor de aşezăminte temeinice pentru viitor. Numele lui, de referinţă între cele ale celorlalţi voievozi, înfăţişează nu numai un om, ci o ţară şi o epocă. Desprins din vechi hrisoave, portrete hieratice de ctitor, creaţii epice, acest nume păstrează dimen­siunile legendei. Personalitatea domnitorului se desprinde din spusele cronicarului Leunclavius care a scris că Mircea era „cel mai viteaz şi cel mai ager dintre principii creştini“; într-ade­­văr, prin multe acţiuni de bună organizare internă şi acte de înţeleaptă politică exter­nă, domnia lui Mircea cel Bătrîn este tot aşa de dinamică precum cea a lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Astfel, înţelegem că pe dreaptă judecată voievodului îngropat la Cozia i se mai spune şi Mircea cel Mare. Marele istoric P. P. Panaitescu, în 1943, aprecia că Ţara Românească, sub domnia lui Mircea cel Mare, a cunoscut cea mai înfloritoare epocă de dezvoltare economică din tot evul mediu. Importantele acumulări cantitative şi calitative în dezvoltarea forţe­lor de producţie după constituirea statului şi domniei la sud de Carpaţi, la începutul secolului al XIV-lea, au fost impulsionate de politica economică dinamică şi realistă a voievozilor de la sfîrşitul aceluiaşi secol, începând cu Vlaicu Vodă şi culminînd cu Mircea cel Mare. In esenţă, politica economică a lui Mircea cel Mare cuprinde două reforme fundamen­tale : una comercială şi alta monetară. Pîrtă la Mircea cel Mare, din punct de vedere economic, Ţara Românească era orientată către sud şi est, adică spre lumea levantină dominată de negustori genovezi, veneţieni şi raguzani. Apariţia otomanilor în Europa (Peninsula Balcanică) a determinat o nouă orientare. Mircea cel Mare, mai ales în pe­rioada de refacere economică de după anul 1396, a stabilit noi căi de integrare econo­mică în Europa. Analizînd realist factorii politici, el a lărgit comerţul extern al ţării sale nu numai cu sudul Dunării, cu Transil­vania şi Moldova, ci chiar cu Polonia şi Li­tuania. In anii 1403 (probabil) şi 1409 el a dat „privilegii“ negustorilor din Liov să pă­trundă în Ţara Românească. Conform aces­tor tratate, negustorii care cutreierau marele „drum moldovenesc“, erau scutiţi de taxele vamale din interiorul ţării, avînd obligaţia doar de a descărca mai întîi marfa la Tîr­­govişte. In anul 1413, Mircea cel Mare a dat privilegiu comercial pentru negustorii braşo­veni, adică pentru aceia care dominau seg­mentul de drum internaţional dinspre Europa Centrală spre Marea Neagră, anume Dinică Ciobotea (Continuare în pag. 3) Din sumar: ■ O carte în dezbatere : „Uşor cu pianul pe scări“ de Marin Sorescu. Semnează: Ov. S. Crohmălniceanu şi Marian Papahagi ■ Valorificarea moştenirii culturale : „B. P. Hasdeu şi interferenţele gîndirii“ de Paul Caravia ■ „Lectură, inducţie şi cir­­cularitate“ de Solomon Marcus ■ Poezii de Grete Xartler și Mihaela Andreescu ■ Sport, filatelie, curier literar.

Next