Ramuri, 1990 (Anul 27, nr. 1-10)

1990-01-01 / nr. 1

Anotimpurile povestitorului Revoluţia din luna decembrie a anului trecut ne-a redat, între atîtea bucurii, şi pe aceea de a ne reaminti, cu gîndul lib­er şi inima deschisă,­ lu­mea lui Creangă plină de vrajă şi de viaţă clocotitoare. Lumea aceasta ne incinta, dar o credeam definitiv pier­dută. Căci satul „epocii de aur", epocă ce s-a făcut ţăndări în numai citeva ore, trebuia să urce repede in blocu­rile prin care dictatura voia să curme un întreg univers ce a fost secole de-a rîndul matricea stilistică a unui popor. Să ne bucurăm, deci, că „preţioasele indicaţii" privind viitorul sumbru al satului românesc au zburat în neant şi să ne întoarcem, pentru cîteva clipe, la lumea lui Creangă. ...Iarna cu sărbătorile şi şezătorile ei, reînvie, sub pana povestitorului, în pa­gini încărcate de nostalgie avintată şi patetism curat, în „Amintiri" fiecare anotimp are spaţiul său binecuvintat de harul autorului care aduce în prim plan un model al intîmplărilor, dacă se poate spune astfel. Iarna, cu man­tia ei de zăpadă, încremeneşte orice mişcare — iată o imagine pe care co­pilăria din sat ne-a fixat-o pentru tot­deauna. Bineînţeles, a fost Alecsandri, care i-a dat un chenar de neclintit : pentru el „cumplita iarnă cerne norii de zăpadă" şi, de după fereastra că­minului bine încălzit, vede „lungi tro­iene călătoare". Poetul din Mirceşti este atras de spectacolul natural al iernii, pe cînd marele povestitor din Humuleşti ne oferă spectacolul „inte­rior" al vieţii satului. Eliberaţi de truda cîmpului, gospodarii au acum altfel de preocupări, nu mai puţin folosi­toare : femeile torc, ţes, pregătesc îmbrăcămintea pentru lunile urmă­toare, povestitorul însuşi demonstrează o îndemînare deosebită ce atrage in­vidia fetelor care-l pedepsesc, pore­­clindu-l Ion Torcălău, ceea ce pentru el, ne dăm repede seama, devine un motiv de răsfăţ. Miinile lucrează har­nic, dar şi mintea nu e mai prejos, fiindcă acum se fac glume, se spun poveşti şi snoave creind acea atmos­feră inimitabilă ce a oferit, în timp, o preţioasă materie primă pentru et­nografi. Satul lui Creangă are, sub pavăza omătului, o viaţă tumultoasă, oferind şi spiritului un spaţiu deplin de manifestare. Iată de ce, vorbind despre lunile de iarnă cu serile lor întinse, gîndul ne duce la „Amintirile" lui Creangă, care sînt lumea dinţii a copilăriei noastre, rămasă intactă în sufletul fiecăruia încărcat de bătăile neîncetate ale timpului. Iar dacă sa­tul de azi nu mai este cel din urmă cu un veac, măcar fondul său moral şi sufletesc trebuie refăcut. (R.D.). . %­­ . Să-mi aducă bani cu sume / Să mă fac bogat cu nume /. Socru stă să mă su­grume /. N-am prînz, n-am cină, n-am pace /. Ziua, noaptea nu-mi dă pace /. Că se laudă-n tot ceasul / Că mi-a adus galbeni cu nasul / Tot cu ei îmi scoate nasul /. I-ar plăcea să mă muncească / s-ar voi tot să poruncească / Altele /să o slujească / Şi ea-n pat să hodinească //.^ Incîntat de poveştile pe care Creangă le depăna în lungile lor convorbiri, Emi­nescu îl încurajează să continue, convins de valoarea lor. Datorită acestei luminoase şi curate prietenii, Creangă scrie, la stăruinţa lui Eminescu, celelalte poveşti şi „Amin­­tiri“ale sale, iar când poetul este îndepăr­tat din slujbă, rămînînd fără nici-o po­sibilitate de existenţă, găseşte sprijin şi încurajare în sincerul şi bunul său pr­ie­ten Creangă, care îl găzduieşte în boj­deuca din mahalaua Ţicăului, gest care constituie pentru Eminescu un suport moral, care îl ajută să găsească resurse pentru a putea scrie articole pentru ,,Cu­rierul de Iaşi“ şi poeziile „Melancolie, „Craiasa din poveşti“, „Lacul“, „Dorinţa , „Călin“, „Strigoii“, toate într-o singura toamnă şi un început de iarnă. „Bădie Mihai, i-o fi zis Creangă lui Eminescu, m-am tot gîndit şi m-ar fi tot sucit şi m-am vorbit la urmă şi cu Ţinea... Aşa nu merge. Prieteşug numai la Bolta Reţie şi de poveşti, nu-nţeleg .... Fă bine şi haidem­­acasă să încărcăm buclucurile şi să le aducem la bojdeuca din Ţicăul meu. Palat nu-i, că vorba ceea mă uit prin streaşină la stele ca ţiganul prin bortele cortului şi slava domnului, cresc zdrele pe podele şi bu­reţi pe pereţi s-avem de hrana pe tot postul Crăciunului... însă vom un doua sărăcii, să facem una mai mare şi s-o scoatem din iarnă, pînă ce s-o lumina, altfel mila lui dumnezeu şi bunătatea oa­menilor... Pentru care intrare în e templu, te rog a mai cunoaşte că Ţinea a pre­gătit o oală cu sarmale înfricoşate şi un cuptor cu plăcinte cu poalele-n hm­ ca la Humuleştii mei şi la Ipoteştii matale . Destituirea din postul de bibliotecar îi dă prilejul lui Eminescu să-şi reverse în­treaga lui minte şi dispreţ asupra celor care îi creaseră această situaţie, aşa cum reiese din rînducle următoare trimise Veronicăi Micle : „Canalia liberală a ni­micit ideile ce mi se făurisem pentru viaţă. Rămas fără poziţie materială asi­gurată şi păstrînd lovitura morală ca o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavind nici-un scop, nici-un ideal. Crede-mă, stimată doamnă, că de azi sînt un om pierdut pentru societate. O singură feri­cire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame, din cauza fraţilor mei. Sunt prea mindru în sărăcia mea. I-am dispreţuit, şi acest gest e prea tiuiE ,pent­ru­ un suflet care nu s-a coborît în mocirla vremurilor de azi“. Funcţia de redactor la foaia locala „Curierul de Iaşi“, obţinută şi aceasta după mari intervenţii, îi oferă o muncă extenuantă şi nici­ o satisfacţie ; poetul işi dă demisia, rămînînd din nou fără vreun sprijin de existenţă. în situaţia aceasta, celălalt vechi prieten al lui I Slavici, care era acum redactor la zia­rul „Timpul“ din Bucureşti, îl cheamă la el, dar, Eminescu strîmtorat băneşte, ezită. Şi-apoi îi este greu să se despartă de Iaşi şi de prietenul său Creangă. Şi to­tuşi, în toamna anului 1877, pleacă la Bucureşti, lăsînd pe Creangă îndurerat şi descumpănit, rămas singur. „Bădie Mi­hai, îi scrie acesta poetului. Ai plecat şi mata din Iaşi, lăsînd în sufletul meu scîrbă şi amăreală... Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atîtea ori am stat împreună, unde mata, uitîndu-te pe cerul plin de minunăţii, îmi povesteai atîtea lucruri frumoase... Dar coşcogemita om ca mine, gîndin­­du-mă la acele versuri, a început să plingă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi, albe, cînd hoinăream prin Ciric şi Aro­­neanu, fără pic de gînduri rele, dar în dragostea cea mare pentru laşul nostru, uitat şi părăsit de toţi şi dimineaţa cînd ne întorceam la cuibar, blagostosiţi de aghiazma cea fără prihană şi iertare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am fi făcut şi noi...“. Şi, cînd poetul luat de vîrte­jul vieţii şi al Bucureştiului, întîrzie să-i trimită vreun cuvînt, să-l îmbărbăteze, Creangă îi scrie nostalgic : „Bădie Mihai, ce-i cu Bucureştiul de ai uitat cu totul de Esul nostru cel oropsit şi plin de străini... De Crăciun te aşteptăm să vii. Ţinea a pre­gătit de toate şi mai ales „sarmalele“ care ţie îţi plăceau foarte mult. La E.şi ninge frumos de ast-noapte, încît s-a fă­cut drum de sanie. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sînt străin“. Cînd primeşte vreo veste de la priete­nul său, Eminescu, Creangă se şi gră­beşte să-i răspundă : „Bădie Mihai, slavă domnului că am primit scrisori de la tine. Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile cînd eraţi în jurul meu, tu, Agură cel blestemat, Conta şi alţii, care acum vă fuduliţi prin capi­tală, alături de ciocoii, mînca-i-ar cîinii, că sînt fiii lui Scaraoschi şi pe voi no­rocul şi binele...“ între timp, Creangă şi Eminescu se revăd, dar mai rar la Bucureşti sau la Iaşi, pînă cînd mintea poetului se întu­necă, iar Creangă, îmbolnăvindu-se şi el, „plînge în zilele sale­ de­­sănătate nebu­nia poetului“, în timp ce Eminescu în momentele lucide „varsă lacrimi după boala povestitorului popular“, cum men­ţionează Iacob Negruzzi. Vestea morţii lui Eminescu zdruncină profund întreaga fiinţă a prietenului Creangă, moartea secerîndu-l şi pe el,­­şase luni mai tîrziu, aşezîndu-l la „masa umbrelor“, alături de marele şi bunul său prieten, „bădiţe Mihai“. Prietenia literară a acestor doi scri­itori, fiinţe alese şi mari artişti ai cu­vântului, avea să ia sfîrşit astfel, odată cu moartea lor survenită (ce coinci­denţă ?) în acelaşi an 1889, parcă şi ea punînd punct unei adevărate legături spirituale, încheiată odată cu moartea ce­lor doi scriitori, care s-au înţeles, s-au iubit şi s-au preţuit deopotrivă. C. D. Papastate ! Fragment din lucrarea în manuscris : „Prietenii literare“. Pagini sadoven­ene despre Creangă Uimitor, marele Sadoveanu figurează într-o posibilă bibliografie despre Ion Creangă, în ipostaza de creator, cu peste douăzeci şi cinci de contribuţii­­, tot atîtea medalii de cuvînt ale celui ce a buchisit „cheia“ învăţăturii într-un abe­cedar al humuleşteanului, cinstindu-1 prin exprimările sale memorialistice în de­cursul a nu mai puţin de şase decenii. In volumul „Oameni şi locuri“, din 1908, lasă să-i picure cea dinţii lacrimă în aminti­rea celui ce a scris „Punguţa cu doi bani“, curată şi sfioasă în dulcea legănare rap­sodică a modulaţiilor sintagmatice. Autorul „Fraţilor Jderi“, cu un popas benefic în compania lui Creangă, coboară trepte de adine pînă în miezul legendelor lui Neculce, preluînd acea aură a înţelep­ciunii vechi româneşti şi poezia trecutu­lui, primenind în odăjdii nouă limba hri­­soavelor şi a cazaniilor, după tiparul ne­pieritor al vorbirii celor mulţi şi umiliţi. Publicaţii precum „Junimea literară“, „Cumpăna“, „Noua revistă română“, „La­mura“, „Viaţa românească“, „însemnări ieşene“, „Adevărul literar şi artistic“ şi, mai aproape de noi, „Contemporanul“, au oferit găzduire unor articole de caldă evocare, scrise pe un ton cuminte, în 1920, de sub teascurile tipografice ale editurii ieşene „Viaţa românească“, în colecţia de popularizare „Foi volante“, ieşea la lu­mină un volumaş de 44 de pagini, cu un titlu boem, „In amintirea lui Creangă“. Sunt înmănuncheate aci, cu pioşenie, sec­venţe epice precum : „Cheia“, „In amin­tirea lui Creangă“, „Sfat cu învăţătorul“, „Uliţa Rădăşenilor“, „Un tovarăş al lui Creangă“, „Pe o pagină a Amintirilor“. Calitatea lor primordială este de a-şi păstra prospeţimea­­—, în ciuda durero­sului zăbranic al vremii păstrînd nevătă­mat fagurele cu arome pentru cititorul împătimit de farmecul acestui pitoresc Homer „al nostru“. Solicitat la scenă deschisă, conferenţia­rul Sadoveanu a fost audiat sub cupola Academiei Române, în 1933, cînd a vorbit despre „Comemorarea lui Creangă“ şi în aula Ateneului Român, în 1951, titlul con­ferinţei sale fiind „Despre marele povesti­tor Ion Creangă“, în deschidere invitîn­­du-şi auditoriul, ceremonios, la „o şeză­toare de taină“ . I s-au cerut prefeţe la opera povestito­­rului-artist, iar Sadoveanu, de fiecare dată, a onorat cartea de vizită a înainta­şului său celebru­­, în trei rînduri fiind vorba de publicarea autorului lui „Moş Nechifor, coţcariul“ în limbi străine. Să-i ascultăm, cu emoţie, mărturisirile : „Creangă s-a amestecat de aproape cu viaţa mea, mi-a fost prieten, mi-a fost bunic; cartea lui a fost pentru mine mîngîiere în multe ceasuri amare“. Nu se poate aprecia cu întreagă măsură cit de mult l-a ţinut înlănţuit în vraja sa pe copilul de altădată : „Din copilărie am avut dragoste mare pentru opera lui Creangă. Găseam poate în poveştile şi povestirile lui graiul înflorit al mamei, poezia de expresii a Moldovei ; mă sim­ţeam cu el aşa de bine, ca şi cu unul din vechii povestitori care mi-au incîntat co­pilăria în seri de iarnă în vatra cu jar ; simţeam pătrunzîndu-mă blîndeţea nesfîr­­şită a peisagiului moldovenesc, glasul patriei întregi vibra în opera lui şi mă fermeca, aşa cum nu m-a fermecat nici un alt scriitor vreodată.“ Preţuirea pos­tumă a urmaşului este un act de virtute iar Sadoveanu, scăldîndu-şi aripa în se­ninul de cer al Moldovei trecutelor veacuri, îşi înmiresma sufletul întru prea­curată cinstire. Locul de zămislire a nemuritoarelor capodopere este bojdeuca din Ţicău, nr. 4, care-i oferea din cerdacul din dos prive­liştea dealurilor pleşuve ale Şorogarilor şi Ciricului. Aci, oameni de bine au sta­tornicit un muzeu, pentru a fi mărturie durabilă anilor ce vin.... Sărăcuţ muzeu. Uil ---- 1 -î„o furtună sau un puhoi il poate duce la vale, amestecîndu-l cu gunoaiele unei mahalale mărginaşe. E de mirare cum a putut stărui acolo acest adăpost şubred în care a sălăşluit în trecătoarea viaţă un fiu genial a­l oamenilor de la munte“. Trecerea meteorică a conului Mihai (Emi­nescu) pe aici, fiu al Ipoteştilor pentru a aduce prietenului de suflet „înţelegere şi reconfort“, înnobilîndu-l cu marea sa iu­bire, aducea cu sine zvîcnirea unui des­tin paralel, care acum un secol se împli­nea la trecerea apei Styxului iar cinsti­rea centenarului amîndurora stă sub pavăza celui mai ales umanism. Recunoaştem în opera lui Creangă „esenţa cea mai subtilă a graiului nostru popular“ ; suntem­ convinşi că ..a dat la lumină un bun suprem al acestui neam, însuşirile de delicateţă, sentiment şi umor“ ; ne înminunăm cu aghiazmă bine­cuvântată, cînd ni se împărtăşeşte ideea că „acest neam şi-a statornicit prin Creangă, documentul imprescriptibil al dreptului său în faţa lumii“. Nicolese Bellu 12 p. (Asociaţia culturală Astm .â|2|§ftk basarabeana. Biblioteca scc-BH9B­ţiilor literare şi ştiinţifice, ^jjfSgES 14). © MARIN, I. D. Pedagogia lui creangă. Bucureşti, Insti­­­­tutul de Arte Grafice „Cuge­tarea“ P. C. Georgescu- Delafras,­­ 1941 /. 192 p. © METEA, Al. Creanga şi stilul narativ popular. Timi­şoara, Tipografia Universităţii, 1976. 16 p. (Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului. Institutul­ Central de Perfecţionare a Personalului Didactic Filiala Timişoara. Seminar de didactică modernă). * MO­­RAR­IU, Leon. Drumuri Moldovene cu 1 anexă şi 21 clişee. Cernăuţi, Institutul de arte grafice şi editură „Glasul Buco­vinei“, 1925. 151 p.+1 anexă. Extras din „Glasul Bucovinei“, anul VIII, 1925. ^ MORARIU, Leca. Institutorul Creangă. Cu 15 clişee. Institutul de arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1925. 97 p.+16 ilustr.+erată. Extras din „Gla­sul Bucovinei“, An VII­, 1925. © MORA­RIU, Leca. De-ale lui creangă. (Popa Duhu şi Zahei Creangă). Cu 4 clişee. Cernăuţi, Institutul de arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1926. 16 p. cu ilustr. şi portr. Extras din Calendarul „Glasul Bucovinei“, 1926.­­ MORARIU, Leca. Pe marginea cărţilor. IV. Creangă. Cernăuţi, Institutul de Arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1932, 32 p. cu facs. Extras din „Glasul Bucovinei“, Anul XV, 1932. @ MORARIU, J. Leca, Creangă. Cernăuţi, TI­BA parul Mitropolitul Silvestru, 1940, 36 p. cu portr. şi facs. (Universitatea din Cernăuţi. __________ Institutul de Literatură, 16). @ MORARIU, Leca. Cren­­gene. Cernăuţi, Atelierul de Tipo­grafie al Institutului de orbi şi surdo­muţi Regina Maria, 1944, 31 p. (Biblioteca Fát-Frumos, 13). @ MUNTEANU, George. Introducere în opera lui Ion Creangă. Bucureşti, Minerva, 1976. 24­1 p. (Intro­ducere în opera lui...). © Pentru amin­tirea lui Ion creangă. Dare de seamă a Comitetului leşan pentru reconstituirea „Bujdeucei” în care a trăit cei din urmă ai săi ani povestitorul. Iaşi, Tipografia Serviciului Geografic, 1918. 22 p. @ PO­­CITAN-PLOEŞTEANU, Veniamin. Ion Creangă. La o sută de ani de la naşterea lui (1937—1937. (Vol.­ 1-2. Bucureşti. Ti­pografia Sf. Mănăstiri Cernica — Ilfov, 1937—1938. / Vol. / 1 : Diacon. Institutor şi povestitor (viaţa), 105­ p. ; / Vol. / 2 : Ca scriitor. Bucăţi alese din opera sa, 181 p. © PRECUP, Emil. Viaţa şi opera lui Ion Creangă. (Studiu). Gherla. Tiparul tip. Augustin D. Seac, 1921. 96 p. (Manual auxiliar pentru Istoria Literaturii Ro­mâne). © PREDESCU, Lucian. Ioan Creangă. Viaţa şi opera. Vol. 1—2. Bucu­reşti, Editura Bucovina, I. E. Torouţiu, 1932. Vol. 1 : Viaţa, 182 p.+1 f. pl.+erată . • Vol. 2 : Opera, 260 p. 0 PRE­DESCU, Lucian. Date inedite privitoare la viaţa şi opera scriitorului Ion Creangă. Bucureşti, f.e., 1969. / 27 / p. __________ Extras din „Glasul bisericii’, nr. 11—12, 1969, p. 1237—1264. * PREDESCU, Lucian. Contribuții inedite la operele lui Ion Creangă — Manualele didactice ale lui Ion creangă. București, p.e. 1969—1970. / 16 / p. Extras din „Glasul bisericii“, nr. 11—12, 1969, p. 121 și 5—6, 1970, p. 564—580. * REZUȘ, Petru. Pe urmele lui Ion Crangă. Bucureşti, Emi­nescu, 1977. 204 p. @ REZUŞ, Petru. Ion Creangă. Mit şi adevăr. Bucureşti, „Car­tea Românească“. 1981. 373 p. (Seria „Cri­tică“).­­S SADOVEANU, Mihail. în amin­tirea lui creangă. Iaşi, Editura „Viaţa Românească“, 1920. 44 p. (Foi volante). S SADOVEANU, Mihail. Comemorarea lui I. Creangă. Bucureşti, Monitorul Ofi­cial, Imprimeria Naţională, 1939. 7 p.+2 pl.­­ SADOVEANU, M. Cincizeci de ani de la moartea lui Ion Crenagă. Comuni­care făcută în şedinţa publică din 12 ia­nuarie 1940. Bucureşti, Imprimeria Naţio­nală, 1940. 8 p. (Academia Română. Me­moriile Secţiunii literare, Seria III. To­mul IX. Mem. 9). © SADOVEANU, Mi­hail. Despre marele povestitor. (Confe­rinţă ţinută la 12 martie 1951). Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură Ştiin­ţifică şi Didactică, 1951. 38 p. (Colecţia­­ Societăţii pentru Răspîndirea Ştiinţei şi Culturii). @ SAL­­VINI. Luigi. Ion Creangă. Una pagina di storia della lettera­­tura romena. Roma, Insti­__________tuto per L’Europa Orientale, 1932, 70 p. (Publicazioni dell „Institute per L’Europa Orientale“ Roma. Prima Serie. Letteratura. Arte. Filisofia, XXIV). @ SLAVICI, Ioan. Amintiri. Emi­nescu — Creangă — Caragiale — Coşbuc — Maiorescu. Bucureşti, Cultura Naţio­nală, 1924, 185 p. @ SMARAND, Marin. Ion Creangă mai aproape de sufletul nostru. Stilizare după Conferinţa come­morativa ţinută la Asociaţia Profesorilor Secundari din Alba Iulia (la 17 martie) şi la Teatrul „Caragiale“, în cadrele „Astrei" (la 28 martie 1937). Alba-Iulia, Tip. Cetatea, Solomon, 1937, 16 p. (Biblio­teca periodică Zîmbet de soare, s. II, nr. 2, 1937). Extras.­­ SPERANŢIA, Th. D. Amintiri despre Ion Creangă, Iaşi, „Viaţa românească“, 1927. 46 p. ® STO­­IAN, Stanciu. Ion Creangă şi Şcoala po­porului. Din pedagogia „Amintirilor“. Bucureşti, Tipografiile Române Unite, 1937. 41 p. ® STREINU, Vladimir. Ion Creangă. Bucureşti, Albatros, 1971, 144 p.+ 8 f. pl.­­ Studii despre Ion Creangă. Vol. 1—2. Ediţie îngrijită şi bibliografie de Ilie Dan. Bucureşti, Albatros, 1973. Vol. 1, XXXII+248 p. ; Vol. 2, 248 p. Q M TOHANEANU, G. I. Stilul artistic al lui Ion Creangă. Bucu­reşti: Editura Ştiinţi­fică, 1969,236 p.­ TO­__________ HÅNEANU, Gh­eor­ghe. Procedee artis­tice moderne în proza lui Ion Creangă. Bucureşti, Editions de l’Academie de la République Socialiste de Roumanie, 1971. 6 p. (Actele celui de-al XII-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, II. Tiré a part). @ TIMIRAŞ, Nicolae. Ion Creangă după documente vechi, însem­nări şi mărturii inedite, cu numeroase reproduceri de autografe, portrete şi ve­deri. Bucureşti, Editura Bucovina, I. E. Torouţiu,'/ 1933 /, 336 p. ed. a 2-a, Bucureşti, ,,Bucovina“ I. E. Torouţiu, 1935, 292 p. © UNGUREANU, Gh. Din Viaţa lui Ion Creangă. Documente ine­dite. Cu 32 de planşe afară de text. Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1940, 193 p.­­ VALESCU-HURMUZ, Cora. Opera lui Ion Creangă. Studiu cri­tic: 1. Amintiri. 2. Popa Du­m. 3. Moş Nichifor Coţcarul. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul“, 1938, 59 p. VA­LESCU-HURMUZ, Cora. Poveşti de Ion Creangă. (Studiu critic). Basmul de aventuri : Harap Alb ; Basmul de carac­ter : Ivari Turbincă ; Basmul moral : Ca­pra cu trei iezi. București, Tipografia ziarului „Universul“, 1940. 39 p. RAMURÎ nr. 1 (307)­­ ianuarie 1990 i.c. 7

Next