Ramuri, 1990 (Anul 27, nr. 1-10)
1990-01-01 / nr. 1
Anotimpurile povestitorului Revoluţia din luna decembrie a anului trecut ne-a redat, între atîtea bucurii, şi pe aceea de a ne reaminti, cu gîndul liber şi inima deschisă, lumea lui Creangă plină de vrajă şi de viaţă clocotitoare. Lumea aceasta ne incinta, dar o credeam definitiv pierdută. Căci satul „epocii de aur", epocă ce s-a făcut ţăndări în numai citeva ore, trebuia să urce repede in blocurile prin care dictatura voia să curme un întreg univers ce a fost secole de-a rîndul matricea stilistică a unui popor. Să ne bucurăm, deci, că „preţioasele indicaţii" privind viitorul sumbru al satului românesc au zburat în neant şi să ne întoarcem, pentru cîteva clipe, la lumea lui Creangă. ...Iarna cu sărbătorile şi şezătorile ei, reînvie, sub pana povestitorului, în pagini încărcate de nostalgie avintată şi patetism curat, în „Amintiri" fiecare anotimp are spaţiul său binecuvintat de harul autorului care aduce în prim plan un model al intîmplărilor, dacă se poate spune astfel. Iarna, cu mantia ei de zăpadă, încremeneşte orice mişcare — iată o imagine pe care copilăria din sat ne-a fixat-o pentru totdeauna. Bineînţeles, a fost Alecsandri, care i-a dat un chenar de neclintit : pentru el „cumplita iarnă cerne norii de zăpadă" şi, de după fereastra căminului bine încălzit, vede „lungi troiene călătoare". Poetul din Mirceşti este atras de spectacolul natural al iernii, pe cînd marele povestitor din Humuleşti ne oferă spectacolul „interior" al vieţii satului. Eliberaţi de truda cîmpului, gospodarii au acum altfel de preocupări, nu mai puţin folositoare : femeile torc, ţes, pregătesc îmbrăcămintea pentru lunile următoare, povestitorul însuşi demonstrează o îndemînare deosebită ce atrage invidia fetelor care-l pedepsesc, poreclindu-l Ion Torcălău, ceea ce pentru el, ne dăm repede seama, devine un motiv de răsfăţ. Miinile lucrează harnic, dar şi mintea nu e mai prejos, fiindcă acum se fac glume, se spun poveşti şi snoave creind acea atmosferă inimitabilă ce a oferit, în timp, o preţioasă materie primă pentru etnografi. Satul lui Creangă are, sub pavăza omătului, o viaţă tumultoasă, oferind şi spiritului un spaţiu deplin de manifestare. Iată de ce, vorbind despre lunile de iarnă cu serile lor întinse, gîndul ne duce la „Amintirile" lui Creangă, care sînt lumea dinţii a copilăriei noastre, rămasă intactă în sufletul fiecăruia încărcat de bătăile neîncetate ale timpului. Iar dacă satul de azi nu mai este cel din urmă cu un veac, măcar fondul său moral şi sufletesc trebuie refăcut. (R.D.). . % . Să-mi aducă bani cu sume / Să mă fac bogat cu nume /. Socru stă să mă sugrume /. N-am prînz, n-am cină, n-am pace /. Ziua, noaptea nu-mi dă pace /. Că se laudă-n tot ceasul / Că mi-a adus galbeni cu nasul / Tot cu ei îmi scoate nasul /. I-ar plăcea să mă muncească / s-ar voi tot să poruncească / Altele /să o slujească / Şi ea-n pat să hodinească //.^ Incîntat de poveştile pe care Creangă le depăna în lungile lor convorbiri, Eminescu îl încurajează să continue, convins de valoarea lor. Datorită acestei luminoase şi curate prietenii, Creangă scrie, la stăruinţa lui Eminescu, celelalte poveşti şi „Amintiri“ale sale, iar când poetul este îndepărtat din slujbă, rămînînd fără nici-o posibilitate de existenţă, găseşte sprijin şi încurajare în sincerul şi bunul său prieten Creangă, care îl găzduieşte în bojdeuca din mahalaua Ţicăului, gest care constituie pentru Eminescu un suport moral, care îl ajută să găsească resurse pentru a putea scrie articole pentru ,,Curierul de Iaşi“ şi poeziile „Melancolie, „Craiasa din poveşti“, „Lacul“, „Dorinţa , „Călin“, „Strigoii“, toate într-o singura toamnă şi un început de iarnă. „Bădie Mihai, i-o fi zis Creangă lui Eminescu, m-am tot gîndit şi m-ar fi tot sucit şi m-am vorbit la urmă şi cu Ţinea... Aşa nu merge. Prieteşug numai la Bolta Reţie şi de poveşti, nu-nţeleg .... Fă bine şi haidemacasă să încărcăm buclucurile şi să le aducem la bojdeuca din Ţicăul meu. Palat nu-i, că vorba ceea mă uit prin streaşină la stele ca ţiganul prin bortele cortului şi slava domnului, cresc zdrele pe podele şi bureţi pe pereţi s-avem de hrana pe tot postul Crăciunului... însă vom un doua sărăcii, să facem una mai mare şi s-o scoatem din iarnă, pînă ce s-o lumina, altfel mila lui dumnezeu şi bunătatea oamenilor... Pentru care intrare în e templu, te rog a mai cunoaşte că Ţinea a pregătit o oală cu sarmale înfricoşate şi un cuptor cu plăcinte cu poalele-n hm ca la Humuleştii mei şi la Ipoteştii matale . Destituirea din postul de bibliotecar îi dă prilejul lui Eminescu să-şi reverse întreaga lui minte şi dispreţ asupra celor care îi creaseră această situaţie, aşa cum reiese din rînducle următoare trimise Veronicăi Micle : „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi se făurisem pentru viaţă. Rămas fără poziţie materială asigurată şi păstrînd lovitura morală ca o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavind nici-un scop, nici-un ideal. Crede-mă, stimată doamnă, că de azi sînt un om pierdut pentru societate. O singură fericire ar renaşte în sufletul meu, dacă aş putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame, din cauza fraţilor mei. Sunt prea mindru în sărăcia mea. I-am dispreţuit, şi acest gest e prea tiuiE ,pentru un suflet care nu s-a coborît în mocirla vremurilor de azi“. Funcţia de redactor la foaia locala „Curierul de Iaşi“, obţinută şi aceasta după mari intervenţii, îi oferă o muncă extenuantă şi nici o satisfacţie ; poetul işi dă demisia, rămînînd din nou fără vreun sprijin de existenţă. în situaţia aceasta, celălalt vechi prieten al lui I Slavici, care era acum redactor la ziarul „Timpul“ din Bucureşti, îl cheamă la el, dar, Eminescu strîmtorat băneşte, ezită. Şi-apoi îi este greu să se despartă de Iaşi şi de prietenul său Creangă. Şi totuşi, în toamna anului 1877, pleacă la Bucureşti, lăsînd pe Creangă îndurerat şi descumpănit, rămas singur. „Bădie Mihai, îi scrie acesta poetului. Ai plecat şi mata din Iaşi, lăsînd în sufletul meu scîrbă şi amăreală... Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atîtea ori am stat împreună, unde mata, uitîndu-te pe cerul plin de minunăţii, îmi povesteai atîtea lucruri frumoase... Dar coşcogemita om ca mine, gîndindu-mă la acele versuri, a început să plingă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi, albe, cînd hoinăream prin Ciric şi Aroneanu, fără pic de gînduri rele, dar în dragostea cea mare pentru laşul nostru, uitat şi părăsit de toţi şi dimineaţa cînd ne întorceam la cuibar, blagostosiţi de aghiazma cea fără prihană şi iertare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am fi făcut şi noi...“. Şi, cînd poetul luat de vîrtejul vieţii şi al Bucureştiului, întîrzie să-i trimită vreun cuvînt, să-l îmbărbăteze, Creangă îi scrie nostalgic : „Bădie Mihai, ce-i cu Bucureştiul de ai uitat cu totul de Esul nostru cel oropsit şi plin de străini... De Crăciun te aşteptăm să vii. Ţinea a pregătit de toate şi mai ales „sarmalele“ care ţie îţi plăceau foarte mult. La E.şi ninge frumos de ast-noapte, încît s-a făcut drum de sanie. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sînt străin“. Cînd primeşte vreo veste de la prietenul său, Eminescu, Creangă se şi grăbeşte să-i răspundă : „Bădie Mihai, slavă domnului că am primit scrisori de la tine. Eu te credeam mort şi mă luam de dor cu amintirile cînd eraţi în jurul meu, tu, Agură cel blestemat, Conta şi alţii, care acum vă fuduliţi prin capitală, alături de ciocoii, mînca-i-ar cîinii, că sînt fiii lui Scaraoschi şi pe voi norocul şi binele...“ între timp, Creangă şi Eminescu se revăd, dar mai rar la Bucureşti sau la Iaşi, pînă cînd mintea poetului se întunecă, iar Creangă, îmbolnăvindu-se şi el, „plînge în zilele sale desănătate nebunia poetului“, în timp ce Eminescu în momentele lucide „varsă lacrimi după boala povestitorului popular“, cum menţionează Iacob Negruzzi. Vestea morţii lui Eminescu zdruncină profund întreaga fiinţă a prietenului Creangă, moartea secerîndu-l şi pe el,şase luni mai tîrziu, aşezîndu-l la „masa umbrelor“, alături de marele şi bunul său prieten, „bădiţe Mihai“. Prietenia literară a acestor doi scriitori, fiinţe alese şi mari artişti ai cuvântului, avea să ia sfîrşit astfel, odată cu moartea lor survenită (ce coincidenţă ?) în acelaşi an 1889, parcă şi ea punînd punct unei adevărate legături spirituale, încheiată odată cu moartea celor doi scriitori, care s-au înţeles, s-au iubit şi s-au preţuit deopotrivă. C. D. Papastate ! Fragment din lucrarea în manuscris : „Prietenii literare“. Pagini sadovenene despre Creangă Uimitor, marele Sadoveanu figurează într-o posibilă bibliografie despre Ion Creangă, în ipostaza de creator, cu peste douăzeci şi cinci de contribuţii, tot atîtea medalii de cuvînt ale celui ce a buchisit „cheia“ învăţăturii într-un abecedar al humuleşteanului, cinstindu-1 prin exprimările sale memorialistice în decursul a nu mai puţin de şase decenii. In volumul „Oameni şi locuri“, din 1908, lasă să-i picure cea dinţii lacrimă în amintirea celui ce a scris „Punguţa cu doi bani“, curată şi sfioasă în dulcea legănare rapsodică a modulaţiilor sintagmatice. Autorul „Fraţilor Jderi“, cu un popas benefic în compania lui Creangă, coboară trepte de adine pînă în miezul legendelor lui Neculce, preluînd acea aură a înţelepciunii vechi româneşti şi poezia trecutului, primenind în odăjdii nouă limba hrisoavelor şi a cazaniilor, după tiparul nepieritor al vorbirii celor mulţi şi umiliţi. Publicaţii precum „Junimea literară“, „Cumpăna“, „Noua revistă română“, „Lamura“, „Viaţa românească“, „însemnări ieşene“, „Adevărul literar şi artistic“ şi, mai aproape de noi, „Contemporanul“, au oferit găzduire unor articole de caldă evocare, scrise pe un ton cuminte, în 1920, de sub teascurile tipografice ale editurii ieşene „Viaţa românească“, în colecţia de popularizare „Foi volante“, ieşea la lumină un volumaş de 44 de pagini, cu un titlu boem, „In amintirea lui Creangă“. Sunt înmănuncheate aci, cu pioşenie, secvenţe epice precum : „Cheia“, „In amintirea lui Creangă“, „Sfat cu învăţătorul“, „Uliţa Rădăşenilor“, „Un tovarăş al lui Creangă“, „Pe o pagină a Amintirilor“. Calitatea lor primordială este de a-şi păstra prospeţimea—, în ciuda durerosului zăbranic al vremii păstrînd nevătămat fagurele cu arome pentru cititorul împătimit de farmecul acestui pitoresc Homer „al nostru“. Solicitat la scenă deschisă, conferenţiarul Sadoveanu a fost audiat sub cupola Academiei Române, în 1933, cînd a vorbit despre „Comemorarea lui Creangă“ şi în aula Ateneului Român, în 1951, titlul conferinţei sale fiind „Despre marele povestitor Ion Creangă“, în deschidere invitîndu-şi auditoriul, ceremonios, la „o şezătoare de taină“ . I s-au cerut prefeţe la opera povestitorului-artist, iar Sadoveanu, de fiecare dată, a onorat cartea de vizită a înaintaşului său celebru, în trei rînduri fiind vorba de publicarea autorului lui „Moş Nechifor, coţcariul“ în limbi străine. Să-i ascultăm, cu emoţie, mărturisirile : „Creangă s-a amestecat de aproape cu viaţa mea, mi-a fost prieten, mi-a fost bunic; cartea lui a fost pentru mine mîngîiere în multe ceasuri amare“. Nu se poate aprecia cu întreagă măsură cit de mult l-a ţinut înlănţuit în vraja sa pe copilul de altădată : „Din copilărie am avut dragoste mare pentru opera lui Creangă. Găseam poate în poveştile şi povestirile lui graiul înflorit al mamei, poezia de expresii a Moldovei ; mă simţeam cu el aşa de bine, ca şi cu unul din vechii povestitori care mi-au incîntat copilăria în seri de iarnă în vatra cu jar ; simţeam pătrunzîndu-mă blîndeţea nesfîrşită a peisagiului moldovenesc, glasul patriei întregi vibra în opera lui şi mă fermeca, aşa cum nu m-a fermecat nici un alt scriitor vreodată.“ Preţuirea postumă a urmaşului este un act de virtute iar Sadoveanu, scăldîndu-şi aripa în seninul de cer al Moldovei trecutelor veacuri, îşi înmiresma sufletul întru preacurată cinstire. Locul de zămislire a nemuritoarelor capodopere este bojdeuca din Ţicău, nr. 4, care-i oferea din cerdacul din dos priveliştea dealurilor pleşuve ale Şorogarilor şi Ciricului. Aci, oameni de bine au statornicit un muzeu, pentru a fi mărturie durabilă anilor ce vin.... Sărăcuţ muzeu. Uil ---- 1 -î„o furtună sau un puhoi il poate duce la vale, amestecîndu-l cu gunoaiele unei mahalale mărginaşe. E de mirare cum a putut stărui acolo acest adăpost şubred în care a sălăşluit în trecătoarea viaţă un fiu genial al oamenilor de la munte“. Trecerea meteorică a conului Mihai (Eminescu) pe aici, fiu al Ipoteştilor pentru a aduce prietenului de suflet „înţelegere şi reconfort“, înnobilîndu-l cu marea sa iubire, aducea cu sine zvîcnirea unui destin paralel, care acum un secol se împlinea la trecerea apei Styxului iar cinstirea centenarului amîndurora stă sub pavăza celui mai ales umanism. Recunoaştem în opera lui Creangă „esenţa cea mai subtilă a graiului nostru popular“ ; suntem convinşi că ..a dat la lumină un bun suprem al acestui neam, însuşirile de delicateţă, sentiment şi umor“ ; ne înminunăm cu aghiazmă binecuvântată, cînd ni se împărtăşeşte ideea că „acest neam şi-a statornicit prin Creangă, documentul imprescriptibil al dreptului său în faţa lumii“. Nicolese Bellu 12 p. (Asociaţia culturală Astm .â|2|§ftk basarabeana. Biblioteca scc-BH9Bţiilor literare şi ştiinţifice, ^jjfSgES 14). © MARIN, I. D. Pedagogia lui creangă. Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea“ P. C. Georgescu- Delafras, 1941 /. 192 p. © METEA, Al. Creanga şi stilul narativ popular. Timişoara, Tipografia Universităţii, 1976. 16 p. (Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului. Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic Filiala Timişoara. Seminar de didactică modernă). * MORARIU, Leon. Drumuri Moldovene cu 1 anexă şi 21 clişee. Cernăuţi, Institutul de arte grafice şi editură „Glasul Bucovinei“, 1925. 151 p.+1 anexă. Extras din „Glasul Bucovinei“, anul VIII, 1925. ^ MORARIU, Leca. Institutorul Creangă. Cu 15 clişee. Institutul de arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1925. 97 p.+16 ilustr.+erată. Extras din „Glasul Bucovinei“, An VII, 1925. © MORARIU, Leca. De-ale lui creangă. (Popa Duhu şi Zahei Creangă). Cu 4 clişee. Cernăuţi, Institutul de arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1926. 16 p. cu ilustr. şi portr. Extras din Calendarul „Glasul Bucovinei“, 1926. MORARIU, Leca. Pe marginea cărţilor. IV. Creangă. Cernăuţi, Institutul de Arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei“, 1932, 32 p. cu facs. Extras din „Glasul Bucovinei“, Anul XV, 1932. @ MORARIU, J. Leca, Creangă. Cernăuţi, TIBA parul Mitropolitul Silvestru, 1940, 36 p. cu portr. şi facs. (Universitatea din Cernăuţi. __________ Institutul de Literatură, 16). @ MORARIU, Leca. Crengene. Cernăuţi, Atelierul de Tipografie al Institutului de orbi şi surdomuţi Regina Maria, 1944, 31 p. (Biblioteca Fát-Frumos, 13). @ MUNTEANU, George. Introducere în opera lui Ion Creangă. Bucureşti, Minerva, 1976. 241 p. (Introducere în opera lui...). © Pentru amintirea lui Ion creangă. Dare de seamă a Comitetului leşan pentru reconstituirea „Bujdeucei” în care a trăit cei din urmă ai săi ani povestitorul. Iaşi, Tipografia Serviciului Geografic, 1918. 22 p. @ POCITAN-PLOEŞTEANU, Veniamin. Ion Creangă. La o sută de ani de la naşterea lui (1937—1937. (Vol. 1-2. Bucureşti. Tipografia Sf. Mănăstiri Cernica — Ilfov, 1937—1938. / Vol. / 1 : Diacon. Institutor şi povestitor (viaţa), 105 p. ; / Vol. / 2 : Ca scriitor. Bucăţi alese din opera sa, 181 p. © PRECUP, Emil. Viaţa şi opera lui Ion Creangă. (Studiu). Gherla. Tiparul tip. Augustin D. Seac, 1921. 96 p. (Manual auxiliar pentru Istoria Literaturii Române). © PREDESCU, Lucian. Ioan Creangă. Viaţa şi opera. Vol. 1—2. Bucureşti, Editura Bucovina, I. E. Torouţiu, 1932. Vol. 1 : Viaţa, 182 p.+1 f. pl.+erată . • Vol. 2 : Opera, 260 p. 0 PREDESCU, Lucian. Date inedite privitoare la viaţa şi opera scriitorului Ion Creangă. Bucureşti, f.e., 1969. / 27 / p. __________ Extras din „Glasul bisericii’, nr. 11—12, 1969, p. 1237—1264. * PREDESCU, Lucian. Contribuții inedite la operele lui Ion Creangă — Manualele didactice ale lui Ion creangă. București, p.e. 1969—1970. / 16 / p. Extras din „Glasul bisericii“, nr. 11—12, 1969, p. 121 și 5—6, 1970, p. 564—580. * REZUȘ, Petru. Pe urmele lui Ion Crangă. Bucureşti, Eminescu, 1977. 204 p. @ REZUŞ, Petru. Ion Creangă. Mit şi adevăr. Bucureşti, „Cartea Românească“. 1981. 373 p. (Seria „Critică“).S SADOVEANU, Mihail. în amintirea lui creangă. Iaşi, Editura „Viaţa Românească“, 1920. 44 p. (Foi volante). S SADOVEANU, Mihail. Comemorarea lui I. Creangă. Bucureşti, Monitorul Oficial, Imprimeria Naţională, 1939. 7 p.+2 pl. SADOVEANU, M. Cincizeci de ani de la moartea lui Ion Crenagă. Comunicare făcută în şedinţa publică din 12 ianuarie 1940. Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1940. 8 p. (Academia Română. Memoriile Secţiunii literare, Seria III. Tomul IX. Mem. 9). © SADOVEANU, Mihail. Despre marele povestitor. (Conferinţă ţinută la 12 martie 1951). Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică şi Didactică, 1951. 38 p. (Colecţia Societăţii pentru Răspîndirea Ştiinţei şi Culturii). @ SALVINI. Luigi. Ion Creangă. Una pagina di storia della letteratura romena. Roma, Insti__________tuto per L’Europa Orientale, 1932, 70 p. (Publicazioni dell „Institute per L’Europa Orientale“ Roma. Prima Serie. Letteratura. Arte. Filisofia, XXIV). @ SLAVICI, Ioan. Amintiri. Eminescu — Creangă — Caragiale — Coşbuc — Maiorescu. Bucureşti, Cultura Naţională, 1924, 185 p. @ SMARAND, Marin. Ion Creangă mai aproape de sufletul nostru. Stilizare după Conferinţa comemorativa ţinută la Asociaţia Profesorilor Secundari din Alba Iulia (la 17 martie) şi la Teatrul „Caragiale“, în cadrele „Astrei" (la 28 martie 1937). Alba-Iulia, Tip. Cetatea, Solomon, 1937, 16 p. (Biblioteca periodică Zîmbet de soare, s. II, nr. 2, 1937). Extras. SPERANŢIA, Th. D. Amintiri despre Ion Creangă, Iaşi, „Viaţa românească“, 1927. 46 p. ® STOIAN, Stanciu. Ion Creangă şi Şcoala poporului. Din pedagogia „Amintirilor“. Bucureşti, Tipografiile Române Unite, 1937. 41 p. ® STREINU, Vladimir. Ion Creangă. Bucureşti, Albatros, 1971, 144 p.+ 8 f. pl. Studii despre Ion Creangă. Vol. 1—2. Ediţie îngrijită şi bibliografie de Ilie Dan. Bucureşti, Albatros, 1973. Vol. 1, XXXII+248 p. ; Vol. 2, 248 p. Q M TOHANEANU, G. I. Stilul artistic al lui Ion Creangă. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1969,236 p. TO__________ HÅNEANU, Gheorghe. Procedee artistice moderne în proza lui Ion Creangă. Bucureşti, Editions de l’Academie de la République Socialiste de Roumanie, 1971. 6 p. (Actele celui de-al XII-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, II. Tiré a part). @ TIMIRAŞ, Nicolae. Ion Creangă după documente vechi, însemnări şi mărturii inedite, cu numeroase reproduceri de autografe, portrete şi vederi. Bucureşti, Editura Bucovina, I. E. Torouţiu,'/ 1933 /, 336 p. ed. a 2-a, Bucureşti, ,,Bucovina“ I. E. Torouţiu, 1935, 292 p. © UNGUREANU, Gh. Din Viaţa lui Ion Creangă. Documente inedite. Cu 32 de planşe afară de text. Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1940, 193 p. VALESCU-HURMUZ, Cora. Opera lui Ion Creangă. Studiu critic: 1. Amintiri. 2. Popa Dum. 3. Moş Nichifor Coţcarul. Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul“, 1938, 59 p. VALESCU-HURMUZ, Cora. Poveşti de Ion Creangă. (Studiu critic). Basmul de aventuri : Harap Alb ; Basmul de caracter : Ivari Turbincă ; Basmul moral : Capra cu trei iezi. București, Tipografia ziarului „Universul“, 1940. 39 p. RAMURÎ nr. 1 (307) ianuarie 1990 i.c. 7