Realitatea Ilustrată, 1927 (Anul 1, nr. 3-48)
1927-02-20 / nr. 3
REALITATEA VEŞNICA PRIMEJDIE 1HM/////////V//////////// RĂZBOIUL POLITICA FILOSOFIA REVOLUŢIA ■■ir vCifPiiiij VFSWrl Nesinceritatea de azi înţelepciunea de mâine Izbucnirea urei Veşnica primejdie Ia de pildă POLITICA, care adesea nu corespunde numelui şi numai rareori se ridică la nivelul bărbăţiei de stat. Ea tratează afacerile zilei de azi, se bazează pe egoismul omenesc inerent, şi este întreţesută cu pizmărie, ură şi lăcomie de la talpă până în creştet. Mulţumită în celulele sale primitive şi susţinând mai mult decât poate cândva să realizeze, politica nu învaţă decât puţin din păţurile trecutului şi nu vede doi paşi înainte spre viitor. FILOZOFIA—e un cuvânt vechiu, o străduinţă veche, o veche luptă a creerului omenesc, în starea lui INFANTILĂ, să priceapă ceea ce este de nepriceput. Fără însemnătate multora din generaţiunea de acum, principala plăcere a unei viitoare rasse iluminate va fi cuvântul FILOZOFIE, împerechiată din două cuvinte greceşti: IUBIRE ŞI ÎNŢELEPCIUNE. Voltaire a spus despre filozofi: „Filozofii nu fac decât să mă înveţe să nu cred nimic din ceea ce spun ei.“ Totuşi, îşi au şi filozofii meritul lor. Ei îşi pregătesc mintea lor şi a altora. Prin sforţări pur ale creerului, oamenii au fost in stare să sară mii de ani înainte, în cunoştinţă şi ştiinţă. * * * Thales, care s'a născut acum 2500 ani, a întrecut în cunoştinţă pe toţi oamenii care au trăit timp de 2000 de ani după dânsul, prin forţa desvoltării creerului său. El a putut să prezică cu precizie eclipsele soarelui. Pytagora, născut cu 600 ani a. Chr. predica vegetarianismul şi bunătatea către animale, a desvoltat matematica până la un însemnat punct, şi a făcut importante descoperiri în geometrie. Se spune că Pytagora ar fi fost cel dintâi care a întrebuinţat cuvântul „filozof“, aplicându-şi-l, cu dreptate, sieşi. El cunoştea însemnătatea gândirei mute şi i-a făcut pe studenţii săi să păstreze o tăcere de cinci ani în rând, în care timp dânşii n’au putut să-l vadă. El a început o frăţietate filozofică care aproape cârmuia Statul. Pytagora a fost primul care a anunţat că cele 3 unghiuri ale oricărui triunghi sunt egale dreptunghiului. El a trimes lui Leon, regele Achilei această definiţie despre filozofie: „La jocurile publice unii vin să se lupte să obţie mărire, alţii să cumpere şi să vândă pentru câştig, iar alţii vin ca spectatori să observe şi să studieze pe alţii. Spectatorii sunt filo zofii“.* * * Pentru oamenii cugetători, şi pentru viitorul acestei lumi ilustraţia cea mai importantă din cele patru este FILOZOFIA. In acest cuvânt stă puterea care cu timpul va pune capăt celor două ilustraţii urâte care-i urmează—REVOLUŢIA ŞI RĂZBOIUL. REVOLUŢIA este un cuvânt scârbos, violent şi înspăimântător. Cuvântul te cutremură şi opera s’a a năruit multe bunuri şi averile în multe ţări. Totuşi, nici o ţară n’ar avea nevoie de revoluţie dacă acei care stau la putere şi acei cărora le merge bine s'ar gândi şi la massele dela picioarele lor. REVOLUŢIA este alternativa disperată când politica şi filozofia, isteţimea şi înţelepciunea omenească dau greş şi massele suntîmpinse la disperare. Revoluţia nu este cum mulţi şi-o închipuie, o simplă răsculare a monstrului necivilizat, sau o rebeliune barbară a SĂRĂCIEI ignorante contra BOGĂŢIEI educate. Revoluţia, destul de importantă ca să atragă atenţiune, porneşte de la „creeri luminaţi“. Revoluţia franceză a fost clădită peatră pe peatră nu de către cei flămânzi sau în stare mizeră. Ea a fost clădită încetul cu încetul în cursul veacului al XVIII-lea prin scrierile celor mai luminaţi oameni ai veacului 18-lea, Voltaire, Rousseau, şi alţi enciclopedişti. Se spune despre Voltaire, care muri tocmai înainte de a izbucni revoluţia împotriva nobilimii, că a scris 12 volume, şi revoluţia era să fie Volumul al 93-lea. * * * Revoluţia, înseamnă pentru o naţiune, ceea ce înseamnă operaţie chirurgicală pentru corpul omenesc—totdeauna de temut, totdeauna primejdioasă, dar UNELEORI INEVITABILĂ. Este datoria acelora care au puterea și mult de pierdut să se gândească și la viitor, să privească ce se întâmplă jos sub picioarele lor. Dacă Ţarul, care era stăpânit de-o femeie, iar la rândul ei era stăpânită de un stupid fanatic, Rasputin, s'ar fi informat mai bine despre stările supuşilor săi şi-ar fi luat măsurile dictate de împrejurări din vreme, Rusia n’ar fi trecut prin revoluţia prin care a trecut. Dacă bine dispusul Ludovic al XVI-lea, regele Franţei la timpul când a izbucnit revoluţia studia chestiunile poporului asupra căruia stăpânea, după cum îşi studia cheile porţilor grele ale Bastilei, şi dacă ar fi curmat desfătările extravangate ale reginei sale cu moravuri uşoare, Franţa n'ar fi trecut prin revoluţia prin care a trecut. Dar Ludovic era la vânat în ziua când zidurile Bastilei se dărâmau până la pământ, şi fiindcă n'a împuşcat nimic, a scris în notesul său francezul „rien“, care înseamnă „nimic“. El nu şi-a întrebuinţat creerul să raţioneze că căderea Bastilei înseamnă căderea tronului, sau să ghicească că capul său va cădea odată cu zidurile Bastilei. Totuşi, câteodată şi din „rău ese bine“, iar din revoluţia Franceză a eşit puternica republică Franceză de azi. * * * RĂZBOIUL, după cum oamenii au avut ocaziunea să se convingă în anii din urmă, este veşnica primejdie a omenirii. Strigătul veacurilor pare că-1 auzim sunând în urechi: RAZBOIU!... RĂZBOIU!! ... RĂZBOIUNI... Europa şi-a avut războiul ei de O SUTĂ ani, războiul de TREIZECI de ani, războiul de ŞAPTE ani. In vechime regii şi împăraţii socoteau războiul ca o stare firească. Pacea nu era decât o scurtă vacanţă pentru adunarea de noui puteri pentru alt războiu. Un englez cu multă avere şi educaţie a scris, acum câţiva ani, negru pe alb şi cu perfectă seriozitate, următoarele: „Nu-mi place pacea, ea este primejdioasă. Voiu fi fericit numai când ne vom întoarce din nou la războiu“. Războiul a încetat de-a mai fi un spectacol de plăcere al regilor, sau un mijloc de-a distra poporul cu ideile lor rebelioase şi sfâşierile întreolaltă, sau de-a schimba averea unei naţiuni bogate în declin, la o altă naţiune mai viguroasă şi războinică-Alexandru cel Mare a dus un războiu crâncen împotriva giganticei, grasei şi bogatei Perşii numai pentru a face plăcere învăţătorului său, Aristotel, şi a cheltuit mai mult decât toată averea pe care a moştenit-o de la tatăl său, Filip. . Cucerind totul ce-i sta în cale, Carol cel Mare, putea să-şi facă o împărăţie care să pună în umbră Imperiul Roman cu împărăţii şi ţări cucerite, care să-i aducă aur, robi şi avere şi să-l îmbogăţească până în slavă. Dar războiul schimbă totul. Armele ridică împărăţii şi imperii puternice, dar tot Armele le şi năruie. Când doi oameni cu revolvere încărcate, se luptă într’o cameră închisă, ei trebue să moară. NICI UNUL NU POATE SĂ ÎNVINGĂ. Cu maşinile zburătoare de azi, vapoarele repezi şi trenurile expresse, explosibile care îţi ridică părul pe cap când te gândeşti la ele, gazele asfixiante, de care numai în mormânt te poţi ascunde, au făcut din lumea aceasta o „mică" şi simplă cameră. Şi când două sau mai multe naţiuni se încumetă să meargă azi la războiu, nici una nici alta nu poate eşi învingătoare. „învingătorul“, după cum ne poate mărturisi Franţa, Anglia, Italia şi alte ţări, pierd mai mult decât naţiunile învinse. La intrarea în războiul mondial Rusia datora Franţei 30 mii milioane de franci. Rusia a tras cu buretele revoluţiei peste cele 30 mii de milioane franci, afară de care Franţa mai datorează Americei cu alte 100 mii de milioane franci şi cam cu aceeaşi sumă Angliei. Numai interesele după această datorie ar face toată Franţa o grădină a Edenului în timp de cincizeci de ani. Poporul Francez de azi şi de mâine—şi timp de 100 ani de acum—va trebui să-şi verse toată munca lor pe ruinele războiului trecut plătind aceste datorii. RAZBOIUL NU ADUCE NICI UN CÂŞTIG. Şi totuşi războiul dăinuie. Război în China, in Africa, în Asia, şi primejdiile războinici pândesc de la fiecare colţ al celor cinci continente, gata să ne sară în cap, gata să înghită, să distrugă, să ruineze tot ce bietele fiinţe omeneşti crează cu trudă, cu muncă şi durere, toate acestea sunt spulberate in câteva clipe, ceasuri şi zile. Gândiţi-vă, spre pildă, cu câtă durere se naşte un copil, câtă suferinţă îndură o mamă, şi câte simte minte nobile devotează ea pentru creşterea lui; şi totuşi, o bucăţică de plumb din tranşeele opuse, năruie întreaga operă de iubire a acestei mame. * * * Ce ar îmbunătăţi stările arătate prin ilustraţia din fruntea acestei pagini? Ce ar smulge politicei nesincere securea prieteniei „false“ şi să înlăture REVOLUŢIA şi RĂZBOIUL cu desăvârşire din această ilustraţie. Un singur cuvânt: EDUCAŢIA. „DAŢI POPORULUI LUMINĂ“, a spus Dante acum 600 de ani, „ŞI EL IŞI VA GĂSI CALEA PE CARE TREBUE SĂ MEARGĂ“. Ceea ce a cauzat războaiele trecute şi prezente este NEŞTIINŢA. Oamenii dibuiesc in întunericul neştiintei. Neştiinţa sufletească ■ este mai rea ca intunericul natural. CUNOŞTINŢA este lumina strălucitoare care îi va învăţa pe oameni calea păcii, le va da stăpâniri bune şi drepte şi îi va îndrepta pe drumul prosperităţii. Va fi ÎNCEPUTUL acelei civilizaţii care încă nu există pe pământ. Unde războiul veşnic ameninţă, civilizaţia s’a mutat în altă parte. Nu există civilizaţie acolo unde cei bogaţi, luptă în continuu să fie şi mai bogaţi şi unde, ca în Franţa şi Rusia, cei săraci, călăuziţi de-o inteligenţă schimonosită se ridică să-şi răzbune prin revoluţii. Nu poate exista civilizaţie acolo unde jocurile politice sunt jucate şi conduse de oameni nesinceri intereselor ţării, alegătorilor, nesinceri unul faţă de altul, şi faţă de ei înşişi. Fanaticismul, bigofia, încep să dispară şi libera discuţie se impune din ce în ce mai mult ca o forţă publică care regulează şi amputează jocurile politicianilor nesinceri, încetul cu încetul filozofia care înseamnă iubirea pentru înţelepciune, va netezi una câte una din problemele care nefericesc omenirea. Când politica falsă, revoluţia şi războiul vor pieri de pe pământ, atunci—şi numai atunci —se va începe adevărata construire a ei. Va fi ÎNCEPUTUL adevăratei civilizaţii. Să sperăm că ea va veni odată. Astfel este viaţa, cum o vedeţi în paginile ziarelor şi cărţile istoriei. POLITICA—în cea mai mare parte perfidă. FILOZOFIA—în mare parte încă arta ghiciturei. REVOLUŢIA—terminând totdeauna în dezastru. RĂZBOIUL—veşnica primejdie. Cele patru ilustrate de mai sus, din fericire, nu reprezintă TOATĂ viaţa. Dar ele îşi însuşesc cea mai mare parte a energiei noastre şi ne amână ziua intrării în Canaanul fericirii, cu ani, decenii şi veacuri şi mii de ani. Ele reprezintă „piscurile mai înalte“ din viaţa şi istoria fiinţelor omeneşti. FOAIE DE ABONARE Foaiei „REALITATEA“ Cluj. Cu data de azi v-am trimis 100 lei, costul abonamentului pe 6 luni şi să-mi trimiteţi foaia pe adresa: Numele Comuna — No.-------Jud.----------- Str.------------------