Realitatea Ilustrată, 1934 (Anul 8, nr. 388-414)
1934-07-01 / nr. 388
i zişii „copii răi“ — Hoţii — Hoinarii — Sinucigaşii — , diferite colţuri ale ţării au fost găsiţi copii de şcoală întovărăşiţi în bandă, nu pentru a discuta o carte, o poveste, o întâmplare nostimă sau a porni în excursii pentru cunoaşterea locurilor frumoase — ci pentru furt. Ei se pricep la mâniarea cheilor false, a fierestraelor de tăiat fierul. In Capitală s’a descoperit că trei elevi de liceu au asasinat. Fapte uluitoare, dureroase, de necrezut. Trecem printr’o epocă de abrutizare a nouilor generaţii?... Să fi moştenit aceşti „copii ai răsboiului” acele instincte pe care părinţii şi le-au trezit în tranşee, dintr’o nevoe tragică?... Toate întrebările sunt cu putinţă, toate răspunsurile — chiar cele mai absurde — sunt justificate, deoarece nu poate exista cataclism mai dezastruos, alături de care masacrarea unei generaţii în răsboi e numai o glumă, ca decăderea în criminalitate a copiilor. Aci se isprăveşte istoria, civilizaţia, şi începe demenţa universală. Dar dacă judecăm limpede, eliberaţi de sentimentul copleşitor al nenorocirii, n’avem dreptul să exagerăm, nici să ne năpustim cu legi draconice — cum se pare că vor să facă unii pedagogi şi unii părinţi speriaţi — împotriva tuturor copiilor. Nu toţi — din fericire — s’au asociat în bande de spărgători şi tâlhari la drumul mare; nu toţi cugetă melancolic la modalităţile de-a trage cu revolverul într’un piept desgolit. Există şi la copii, ca ei la părinţii lor, un procent de aberaţi — din sânge sau din împrejurări vitrege —, un număr oarecare de minţi scăzute şi mai cu seamă un număr de minţi excepţionale, pornite pe drumuri greşite. Un moralist de mărimea unui André Gide, nu se sfieşte să afirme că preferă o acţiune din anumite puncte de vedere ,real, unei lipse de acţiune, unei apatii. Căci viaţa e acţiunea. Rămâne la inteligenţa părinţilor, a profesorilor să observe din vreme drumul pe care-l apucă aceste acţiuni, dându-le o direcţie folositoare. Un romancier american, cunoscut prin originalitatea fanteziei şi forţa de descripţie a pasiunilor omeneşti, povesteşte că — a furat. Titlul nuvelei de care pomenim aci e: Am furat! Ce furase? De ce furase?... Furase din scrinul familiei o monetă de aur, foarte preţioasă prin vechimea ei şi care trecuse ca dar de nuntă, prin câteva generaţii. Scriitorul avea optsprezece ani şi spre a putea face o călătorie clandestină, cu fata pe care o iubia, a furat şi a vândut acea podoabă impresionantă. Cruzimea lui a fost atât de mare, încât nu s’a sfiit, atunci când s’a băgat de seamă lipsa monetei de aur, s-o caute şi el prin casă, împreună cu fraţii şi surorile mai mici, în vreme ce mama plângea, iar tatăl fuma furios, nebănuind, neputând crede că hoţul era unul din copiii lui — cel mai în vârstă. Romancierul englez ştie bine că ceea ce făcuse atunci fusese o crimă. Mărturiseşte faptul în auzul lumei întregi şi nu caută nici o uşurare în împrejurarea care-l îndemnase să fure. Dar pune la sfârşitul uluitoarei lui destăinuiri această simplă întrebare: „Dacă nu aş fi avut atunci un dor atât de criminal şi forţa de-a fura podoaba mamei mele, aş fi înţeles vreodată sufletul celorlalţi oameni, aş fi putut fi vreodată scriitor?..." De obicei copiii care fură — „azi un ou, mâine un bou", se spune — sunt teribil de pedepsiţi. Experienţa celebrului romancier american trebue să dea de gândit: Atenţie la copiii cari fură!... Dorul lor fierbinte trebue îndrumat şi supraveghiat!... Tot atât de rău văzuţi, sunt hoinarii, haimanelele care trăesc mai mult pe uliţă, lipsesc zile întregi de-acasă şi nu vor sa spună unde-au fost. Un asemenea „hoinar” a fost Amundsen marele explorator, Edison, genialul inventator şi toţi mari călători ai Angliei. Un savant francez povesteşte că cea mai frumoasă amintire a copilăriei lui e o noapte petrecută la o vie, în ajunul examenului de admitere în liceu. In zori de zi, copilul şi Cinci elevi răufăcători prinţi recent Pag- 3No. 388