Realitatea Ilustrată, 1934 (Anul 8, nr. 388-414)

1934-07-01 / nr. 388

i zişii „copii răi“ — Hoţii — Hoinarii — Sinucigaşii — , diferite colţuri ale ţării au fost găsiţi copii de şcoală întovărăşiţi în bandă, nu pentru a discuta o carte, o poveste, o întâmplare nostimă sau a porni în excursii pentru­ cunoaşterea locurilor frumoase — ci pentru furt. Ei se pricep la mâniarea cheilor false, a fierestraelor de tăiat fierul. In Capitală s’a descoperit că trei elevi de liceu au asasinat. Fapte uluitoare, dureroase, de necrezut. Trecem printr’o epocă de abrutizare a nouilor generaţii?... Să fi moştenit aceşti „copii ai răsboiului” acele instincte pe care părinţii şi le-au trezit în tranşee, dintr’o nevoe tragică?... Toate întrebările sunt cu putinţă, toate răspunsurile — chiar cele mai absurde — sunt justificate, de­oarece nu poate exista cataclism mai dezastruos, alături de care ma­sacrarea unei generaţii în răsboi e numai o glumă, ca de­căderea în criminalitate a copiilor. Aci se isprăveşte istoria, civilizaţia, şi începe demenţa universală. Dar dacă judecăm limpede, eliberaţi de sentimentul co­pleşitor al nenorocirii, n’avem dreptul să exagerăm, nici să ne năpustim cu legi draconice — cum se pare că vor să facă unii pedagogi şi unii părinţi speriaţi — împotriva tu­turor copiilor. Nu toţi — din fericire — s’au asociat în bande de spărgători şi tâlhari la drumul mare; nu toţi cu­getă melancolic la modalităţile de-a trage cu revolverul în­­tr’un piept desgolit. Există şi la copii, ca ei la părinţii lor, un procent de aberaţi — din sânge sau din împrejurări vitrege —, un număr oarecare de minţi scăzute şi mai cu seamă un număr de minţi excepţionale, pornite pe dru­muri greşite. Un moralist de mărimea unui André Gide, nu se sfieşte să afirme că preferă o acţiune din anumite puncte de vedere ,real, unei lipse de acţiune, unei apatii. Căci viaţa e ac­ţiunea. Rămâne la inteligenţa părinţilor, a profesorilor să observe din vreme drumul pe care-l apucă aceste acţiuni, dându-le o direcţie folositoare. Un romancier american, cunoscut prin originalitatea fan­teziei şi forţa de descripţie a pasiunilor omeneşti, poves­teşte că — a furat. Titlul nuvelei de care pomenim aci e: Am furat! Ce furase? De ce furase?... Furase din scrinul familiei o monetă de aur, foarte pre­ţioasă prin vechimea ei şi care trecuse ca dar de nuntă, prin câteva generaţii. Scriitorul avea optsprezece ani şi spre a putea face o călătorie clandestină, cu fata pe care o iubia, a furat şi a vândut acea podoabă impresionantă. Cru­zimea lui a fost atât de mare, încât nu s’a sfiit, atunci când s’a băgat de seamă lipsa monetei de aur, s-o caute şi el prin casă, împreună cu fraţii şi surorile mai mici, în vreme ce mama plângea, iar tatăl fuma furios, nebănuind, ne­putând crede că hoţul era unul din copiii lui — cel mai în vârstă. Romancierul englez ştie bine că ceea ce făcuse atunci fusese o crimă. Mărturiseşte faptul în auzul lumei întregi şi nu caută nici o uşurare în împrejurarea care-l îndemnase să fure. Dar pune la sfârşitul uluitoarei lui destăinuiri această simplă întrebare: „Dacă nu aş fi avut atunci un dor atât de criminal şi forţa de-a fura podoaba mamei mele, aş fi în­ţeles vreodată sufletul celorlalţi oameni, aş fi putut fi vreodată scriitor?..." De obicei copiii care fură — „azi un ou, mâine un bou", se spune — sunt teribil de pedepsiţi. Experienţa celebrului ro­mancier american trebue să dea de gândit: Atenţie la co­piii cari fură!... Dorul lor fierbinte trebue îndrumat şi su­­praveghiat!... Tot atât de rău văzuţi, sunt hoinarii, haimanelele care trăesc mai mult pe uliţă, lipsesc zile întregi de-acasă şi nu vor sa spună unde-au fost. Un asemenea „hoinar” a fost A­­mundsen marele explorator, Edison, genialul inventator şi toţi mari călători ai Angliei. Un savant francez povesteşte că cea mai frumoasă amin­tire a copilăriei lui e o noapte petrecută la o vie, în ajunul examenului de admitere în liceu. In zori de zi, copilul şi Cinci elevi răufăcători prinţi recent Pag- 3No. 388

Next