Realitatea Ilustrata, 1948 (Anul 22, nr. 1-46)

1948-06-13 / nr. 18

Se împlinesc astăzi, 9 Iunie, o sută de ani de la proclamația de la Islaz, de la isbucnirea revoluției din 1848. In decursul de­ceniilor revoluția și semnificația acestei revoluții au fost ten­dențios prezentate de clasele conducătoare și exploatatoare. In cărțile de istorie textele erau nebuloase, iar evenimentele erau oarecum bagatelizate, fiindcă așa cereau interesele celor cari hotărau destinele țării. Iată însă că vălul a fost smuls, că Re­voluția de la 1848 este prezentată în adevărata ei lumină ca o reacțiune a claselor împilate împotriva claselor împilatoare. Pe de o parte se afla burghezia, în acel moment revoluțio­nară, sprijinindu-se pe massele țărănești care trăiau în iobăgie și pe muncitori. De cealaltă parte se aflau marii boeri și mo­șierii ale căror interese erau diametral opuse primilor. Sub imboldul câtorva capete luminate, dar mai ales sub im­boldul lui Niculae Bălcescu a cărui voință de fer a urnit mas­sele, se organizează revoluția, al cărei eșec nu s’a datorit în ultima clipă decât trădării clasei burgheze, care, intimidată de proporția luată de mișcare, a pactizat și în cele din urmă a trecut cu totul de partea moșierilor. De aceea după aproape trei luni de zile reacțiunea a isbutit să fie din nou stăpână pe situație iată cum au decurs evenimentele: P­E La începutul lui Mai 1848 agitația creștea in București, ca urmare a nemulțumirilor poporului. Omul simplu, omul de pe stradă, își dădea seama că în atmosfera încărcată, explozia este de neînlăturat. Doar Domnito­rul Bibescu, ca orice despot, era încredințat că po­porul nu are motiv de nemulțumire și că deci putea să meargă mai departe cu măsurile arbitrare care­ se adăugau celor mai vechi , interzicerea apariției ziarelor, oprirea pătrunderii gazetelor străine, care relatau despre mișcările revoluționare din celelalte țări europene în această „primăvară a poporului“" — nerespectarea secretului scrisorilor, oprirea adunării a pa­­tru-cinci persoane, chiar în casele particulare, și multe altele, întrucât ispravnicul de Romanați, Gheor­­ghe Magheru, ca și ofițerii garnizoa­nelor din regiune, erau părtași ai reformelor democratice. Preotul Șapcă din Celei era unul din înflăcărații par­tizani ai mișcării. Preotul acesta de sat a avut intuiția justei soluții politice, pornise prin țară din sat în sat, ducând cuvântul înflăcă­rat al revoltei, chemând pe oprimați la răsvrătire împotriva exploatatorilor. Pres­tanța și puterea de convingere a acestui om erau atât de mari, încât la momentul oportun sătenii s'au ridicat ca un singur om la chemarea lui. Proclamația de la Islaz In ziua de 8 Iunie 1848 s'a dispus trupelor din Celei și din Zimnicea să se adune pentru a jura credință noii Constituții. De asemenea au fost în­științate și satele din jur, pentru a se trimi­te delegați la ceremonie. Un sol­dat o­bn compania căpitanului Nicolae Pleșoianu a plecat spre București, pen­tru a aduce vestea că a doua zi, Miercuri, 9 Iunie, va începe mișcarea. Dar el nu și-a putut duce misiunea până la capăt. Și a doua zi, înfățișarea pieții sa­tului Islaz era impresionantă. Soldații erau în ținută de paradă iar țăranii numeroși, veniseră în haine de sărbă­toare. Pe o masă stau douăzeci de can­delabre, cu lumânările aprinse, masa fiind înconjurată de drapele tricolore. Se ceti Proclamația, apoi Popa Șapcă rostește o rugăciune, din care desprin­dem: „Ridică și însuflețește pe acest­ popor care moare, ca să facă să trăiască pe apăsătorii săi, de abuzurile care se fac cu Scapă-i m­intele și c­hiar cu virtuțile așeză­­rate. Societatea conspirativă „Dreptate-Frăție" alege din sânii ei un comitet revoluționar — în frunte cu Niculae Bălcescu, voința cea mai dârză, capul cel mai luminat al acestor tim­puri. Comitetul acesta avea menirea nu să facă revoluția, căci ea era de neînlăturat, ci s'o organizeze, s'o canalizeze. Programul, ca să spunem astfel, al mișcării care avea cauze adânci, locale — nu se înfățișa doar ca o imitație a ceea ce se întâmpla aiurea — ne este arătat de acelaș Bălcescu: „Revoluțiunea dela Iunie purcede mai vârtos de a dreptul din revoluțiunea de la 1821... Era desvoltarea progresivă a revoluțiunii din 1821, era a organisa democrație și a desrobi pe țărani... o revoluțiune deci democratică și socială era de făcut". Desvoltarea acestui program. Bălcescu a făcut-o în cuprin­sul Proclamației, adoptată de comitetul revoluției cu oarecari „retușări", în urma intervenției „moderaților", care mai târ­ziu vor abate mișcarea pe un drum cu totul greșit. Precla­­mația aceasta va deveni noua Constituție­,­sfânta Constrijț­e" cum a numit-o poporul, un moment eliberat. Revoluția care trebuia să înceapă încă din luna Aprilie a fost amânată, în urma intervenției lui Lamartine, poetul, în vremea acela ministru de Externe al Franței, care promise ajutor. Dar cum acest ajutor întârzia, se porni mișcarea fără vre-un ajutor extern, pe la începutul lui Iunie. In ciuda sbirilor celebrului de tristă memorie, căpitan Costache Chihaia, șeful poliției, zidurile Bucureștilor se acoperiau, în timpul nopții, cu fel de fel de inscripții, prin care poporul își manifesta revolta. Se începură arestările, perchezițiile, denunțările. Primii arestați sunt căpitanul Teologu și pictorul Ioan Negulici.­­Este de observat că o seamă de artiști pictori, — între alții Rosenthal, Iscovescu — au luat parte la revoluție). In ziua de 6 Iunie Bălcescu pleacă, în taină, în județul Prahova, ducând cu el sute de afișe cu Proclamația revoluției,­­ iar în seara aceleiași zile pornesc spre Islaz, în trăsura lui C. A. Rosetti, Ion Eliade Rădulescu și Ștefan Golescu. S'a ales Islazul ca punct al isbucnirii mișcării, concomitent cu cea din București, isbăvește­ i de a­­­­busul crucii, de ticăloasa iobăgie, de podoada dru­murilor și a șo­selelor, de aceste munci ale Farao­nilor, de orice pri­gonire, de orice silnicie și de toa­tă nedreptatea; să-1 să se bucure de roadele muncii sale!" să Cei de față jură moară pentru „regenerarea Țării“. Intre timp, aflându-se la București despre cele întâmplate la Islaz, Gheorghe Bibescu ordonă măsuri de represiune. Sunt arestați o parte din cei bă­nuiți ca fruntași ai mișcării, alții reușesc să se ascundă. Și teroarea începu în București: ..era mai rău decât starea de asediu. Pe străzi erau tot atâția cetățeni cât și soldați și stiri polițienești și nimeni nu mai era sigur de a se mai putea întoarce acasă când eșra în oraș, relatează un contemporan. Sfidând întâmplările, Bibescu iese la plimbare, la Șosea, în ziua de 10 iunie. Dintr-un grup de tineri, format din Grig. Peretz, D. Crețulescu și I. Paleologu, se trage asupra lui. Glontele îi gău­rește epoletul. Revoltat, Bibescu merge la cazarmă pentru a cere soldaților să-l răzbune. Atmosfera din cazărmi nu era deloc favorabila naivului Domnitor. La una din cazărmi, soldați și ofițeri i-au vorbit, fără teamă, despre nevoia noii Constituții îar la altă cazarmă maiorul Polizu a ieșit în front sub drapel, și a vorbit în nu­mele camarazilor săi: armata va apăra Patria dar nu va trage în popor. Gheorghe Bibescu încercă, a doua zi, să se pună bir­e cu negustorii ,­­ dar nu reuși. Cei mai mulți dintre negustori, nu răspunseră invitației de a veni la Palat. In dimineața de 11 Iunie isbucnește Revoluția la București. IOAN MASSOFF­ ­ k­N MAGHERU­­ X - POPA ȘAPCA X N. GALCESCU Pantelimon Procopi» cel moi Hanul din Islaz unde acum batrea locuitor al­­ sloiului, 100 de ani ou stat dorobanții

Next