Renaşterea Bănăţeană, februarie 1990 (Anul 2, nr. 24-46)
1990-02-01 / nr. 24
4 COTIDIAN INDEPENDENT „VEȘNICIA S-A NĂSCUT LA SAT"! Copleșiți de evenimente, dornici să ajungem cit mai repede în posesia adevărului care să răspundă la atîtea întrebări dureroase, ne lăsăm prea puțin răgaz să medităm asupra nevoii de a recupera urgent pierderile imense provocate satului românesc și o să vedeți de ce, celui bănățean, mai ales. Nu mai spunem cine au fost inițiatorii acestor daune, metodic planificate de-a lungul unor ani de cumplite privațiuni materiale, sociale și spirituale. Mai ales în ultimul deceniu, cei care au fost puși să conducă județul Timiș, în marea lor majoritate, au fost persoane care nu aveau nimic comun cu aceste meleaguri. Misiunea ce le-a fost încredințată era aceea de a spolia prin toate mijloacele — în numele „înțeleptei politici“ — pînă la epuizare completă tot ceea ce mai rămăsese din invidiata bunăstare a bănățeanului. La ce s-a ajuns ? Celor mai în vîrstă le este bine noscută participarea satelor din zona colinară în totalul producției agricole a județului. Celor mai tineri le spunem noi prin două exemple. Pînă către începutul anului 1970, în zilele de tîrg, drumul ce ducea spre Lugoj coborînd dinspre Bara, Spata trecînd prin Balinț erau înțesate de căruțe încărcate cu de toate și animale pentru a fi vîndute. Din arhivele fostelor primării, am dedus că în 1938, din Secaș, Paniova, Ghizela și Șanovița, au fost exportate nu mai puțin de 1.200 perechi de boi. Azi, satele respective încă multe altele — sînt îmbătrînite sau, practic, nu mai există. Dispărînd ori fiind pe cale de dispariție ca entități, a rămas, în schimb, pămîntul care nu mai produce aproape nimic. Nici satele din șes nu au fost privilegiate. Populației germane i s-a oferit „șansa“ să emigreze. în fond, a fost vorba de o veritabilă vînzare de suflete, oficializată pentru cei ce aveau răbdarea să aștepte ani de zile pașaportul ori plecarea clandestină, dînd prilejul unor samsari (tacit acceptați de autorități) să agonisească averi impresionante. Și acestor nelegiuiri va trebui să li se dea un răspuns. Pînă atunci, cert este că Lenauheimul, Ionelul, Bulgărușul, Vizejdia, Teremia Mică și, doamne, cîte mai sînt, au ajuns de nerecunoscut. Ce-i de făcut ? Este o întrebare al cărei răspuns pretinde multă chibzuință și, mai ales, stabilitate politică. Este singurul climat ce poate favoriza emiterea unor decizii cu îndelungată viabilitate. Pînă atunci — și nădăjduim că nu va trebui să așteptăm prea mult — pentru a da certitudinea celor care doresc să se întoarcă la sat pentru a „trăi din pămînt“, siderăm că este absolut necesară emiterea unui concret-Lege care să abroge prevederile Legii care Deinterzice vinderea caselor intrate în posesia statului, ca urmare a emigrării — legale sau ilegale — a foștilor proprietari. ION DANCEA UN RĂSPUNS AUTORIZAT LA ÎNTREBAREA : CINE A ÎNCHIS PORȚILE CATEDRALEI? Ca urmare a articolului „Doleanțele studențimii timișorene“, apărut în ziarul „Renașterea bănățeană“ din 26 ianuarie 1990, în care elevul de la seminarul din Caransebeș (Dan Cosmin) se întreabă cine a închis porțile Catedralei în ziua masacrului din 17 decembrie 1989 și unde era Mitropolitul Banatului la acea dată, pot spune următoarele: Catedrala din Timișoara nu fost închisă în zilele de 17 și 18 decembrie 1989. Este o pură minciună și o denigrare a bisericii ortodoxe și prin ea, a Catedralei. Duminică, 17 decembrie 1989, Catedrala a fost deschisă ca de obicei, de la 7 dimineața. Toată ziua, lăcașului a rămas deschis, săvîrșindu-se utrenia, liturghia, iar seara, în cadrul vecerniei, de la ora 17, s-a ținut un concert de colinzi, susținut de corala preoților din sub conducerea preotului Timișoara, Ionel Butău. La ora 18,30, ca de obicei, catedrala s-a închis în ziua următoare, 18 decembrie 1989. Catedrala s-a deschis tot la ora 7 dimineața și a rămas deschisă toată ziua. La a început vecernia, dar, după 16,50 un sfert de oră, a început să se tragă în tineretul care se afla pe treptele ei cu luminări aprinse în mînă. In aceste împrejurări, copiii au dat buzna înăuntru, producîndu-se panică. în aceste condiții, preotul Victor Mițiga și diaconul Eugen Bendariu au întrerupt serviciul divin, pentru a vedea ce se întîmplă. Un băiat rănit la cap a fost introdus în catedrală și pansat de o doctoriță, care se afla în biserică, cu feșe de la punctul de prim-ajutor. Preotul Victor Mițiga, văzînd starea disperată în care se găseau copiii — unii au început să plîngă — a încercat apoi să-i scoată din biserică pe ușa laterală, dinspre „Capitol“, dar a fost cu neputință, întrucît în momentul în care s-a deschis ușa s-a deschis focul din direcția cinematografului. Copiii au reintrat în Catedrală și atunci preotul Victor Mițiga a început să-i evacueze pe ușa din partea dreaptă (dinspre tramvai), cu condiția să iese unul cîte unul. Astfel, toți cei care au fost înăuntru au scăpat cu viață. Băiatul rănit din biserică a fost condus de preotul Victor Mițiga pînă la mașina Salvării. La ora 18, lăcașul sfînt s-a închis, iar femeile de serviciu au făcut curățenie, spălînd sîngele ce s-a scurs din trupul copilului împușcat. Cît privește cea de-a doua întrebare, facem precizarea că I.P.S. Mitropolitul Banatului nu s-a găsit în data de 17 decembrie 1989 la Timișoara, ci la Constantinopol și apoi la București. CORNEL PLEȘU Protopop al Timișoarei Ajutoare bănești pentru familiile eroilor Revoluției De la Primăria municipiului Timișoara aflăm că începînd de astăzi, pe teritoriul municipiului se aplică hotărîrea Consiliului Frontului Salvării Naționale, cu privire la ajutoarele bănești acordate familiilor ai căror membri au decedat sau au fost răniți în timpul Revoluției. Cum se va aplica Hotărîrea Consiliului F.S.N. 1 se răspunde d-l viceprimar Dușan Nicolicin. — Mai întîi, precizăm că familiile persoanelor decedate in timpul evenimentelor din 1989, beneficiază de un ajutor bănesc o singură dată. In acest scop, membrii familiilor aflate în această situație, domiciliate în municipiul Timișoara, se vor prezenta la Primăria municipiului Timișoara, respectiv, la camera 38, etajul II, unde vor depune următoarele acte doveditoare : o cerere tip, certificatul de deces în original ți copie nelegalizată, actul din care rezultă gradul de viclenie (certificat de căsătorie, certificat de naștere) in original și copie nelegalizată | buletinul de identitate. In cazul în care beneficiarii ajutoarelor sunt copii minori, acordarea acestora se va face numai după stabilirea de către Autoritatea tutelară, potrivit reglementărilor în vigoare. Ajutoarele bănești vor fi acordate pe baza libretelor C.E.C., în termen de 10 zile, prin unitățile Casei de economii și consemnațiuni stabilite. — Ce se prevede in legătură cu persoanele rănite? — Persoanele rănite în timpul evenimentelor revoluționare din decembrie 1989, vor depune actele medicale doveditoare, emise de Comisia de expertiză și recuperare a capacității de muncă (cu sediul în str. Balanței nr. 1 — Centrul de recoltare a sîngelui, la camera 103, în zilele de luni, joi și videri, între orele 11-15), precum și de alte unități sanitare. Pentru persoanele cu leziuni care se recuperează fără sechele sunt necesare certificatele medicale obținute de la alte unități sanitare, avizate de aceeași Comisie de expertiză și recuperare a capacității de muncă. Ajutoarele pentru răniți se vor obține, pe bază de carnete C.E.C., pentru întocmirea cărora sunt necesare următoarele acte : cerere tip, actul eliberat de Comisia de expertiză, certificatul medical în original și copie nelegalizată, buletinul de identitate. Persoanele cu invaliditate, care nu se pot deplasa la Comisia de expertiză, vor fi reprezentate prin membrii de familie, iar documentele necesare pentru obținerea ajutoarelor vor fi depuse de către aceștia. Informații suplimentare se pot primi, zilnic, de la personalul primăriei municipiului, camera 28, etajul II, în cadrul programului obișnuit afectat relațiilor cu publicul. In fine, important de reținut este și faptul că ajutoarele pentru militarii decedați sau răniți se acordă prin Ministerul Apărării Naționale. — Vă mulțumim ! Discuție realizată de ANTOANITA M.AGUR.A Nr. 24 , TIMIȘOARA Joi, 1 februarie 1990 4 pagini Lei : 0,50 AVEM SAMINȚĂ NECESARĂ PENTRU PRIMĂVARĂ? Interviu cu dl. ing. Nicolae Brăiloiu, director cu producția vegetală la D.G.A.I.A. Timis — Vremea evoluează deosebit de favorabil, semn că se apropie primăvara. Avem sămînța necesară, domnule director ? — Da, avem ! Mă refer cu deosebire la porumb, căruia i s-au rezervat cele mai mari suprafețe de teren, precum și la floarea-soarelui, soia, in pentru ulei și sfeclă de zahăr. Aceasta din urmă ne-o furnizează, ca și în alți ani, institutul de specialitate din județul Brașov, de la care s-au primit confirmări ferme. — N-aț menționat ovăzul de primăvară, mazărea, cînepa și, la fel, plantele furajere, care, de asemenea, se seamănă primăvara ! — .. Aici sunt unele probleme. — Adică ? — O parte din necesarul de sămînță pentru aceste culturi există în județ. Zic o parte, deoarece unele cantități ne lipsesc, acestea neputînd fi produse de către unitățile noastre, din motive mai mult sau mai puțin obiective. S-au făcut demersuri la minister pentru a nu le asigura prin mutații din alte județe. Nădăjduim că vor sosi în timp util, în care scop o permanentă legătură cu factorii de răspundere ținem din M.A.IA. — Vă rugăm să vă referiți mai în detaliu la plantele de nutreț, știut fiind că asigurarea bazei furajere a fost neglijată ani în șir și atît de păgubitor pentru țărănime, pentru economia națională. — Intr-adevăr, suprafețele alocate bazei furajere au fost diminuate de la un an la altul, în vreme ce animalele mureau de foame. Ca urmare, nu s-a reușit nici producerea unor cantități îndestulătoare de sămînță, deficitul fiind acum destul de mare. Și în acest caz a fost depus la minister necesarul pentru județul nostru. Posibilitățile, la nivel național, se pare însă că sînt reduse. Așa stînd lucrurile, va trebui ca sămînța existentă la Agrosem sau în unitățile agricole să fie drămuită cu maximă răspundere, iar acolo unde este posibil unitățile agricole să se întrajutoreze. — Este aceasta tot ceea ce le puteți spune ? — Din păcate, situația este așa cum am arătat-o. Noi recomandăm conducerilor de unități și specialiștilor să aibă în vedere ca, în lipsa seminței de culturi furajere — lucerna, trifoi, ghizdei, sfeclă furajeră, graminee, borceag de primăvară — suprafețele respective să fie însămînțate cu porumb siloz ori pentru masă verde, care pot suplini în bună măsură deficitul din hrana animalelor. Altă soluție nu există, mai cu seamă că suprafața atribuită bazei furajere a sporit, în județ, la aproape 80.000 hectare, față de numai 20.000 hectare în anul trecut V. RAICV V