Renaşterea Bănăţeană, martie 1995 (Anul 7, nr. 1528-1554)

1995-03-01 / nr. 1528

DL VALENTIN GABR1ELESCU ÎȘI PREGĂTEȘTE mai departe raportul . Deținând date "noi și inedite" "Sunt hotărât să duc raportul până la capăt, raport care, cu unele imperfecțiuni și zone de mister pe care nu le putem elimina, va aduce, totuși, suficiente elemente noi și unele clarificări necesare asupra celor întâmplate după căderea lui Ceaușescu", ne-a declarat dl Valentin Gabrielescu, președintele Comisiei de cercetare a evenimentelor din decembrie '89. Dl Gabrielescu ne-a mărturisit că deține date "noi și inedite" asupra procesului și executării cuplului dictatorial și că începând de săptămâna viitoare va continua seria audierilor unor martori importanți. Domnia sa ne-a precizat că a renunțat la intenția de a mai adresa vreo invitație pastorului László Tőkés pentru că "acesta și așa n-a făcut cam nimic în afară de faptul că enoriașii lui Dugulescu i-au înconjurat casa și că a plecat din Timișoara pe 16 decembrie". ^T. PĂDURARU *_a Târgu Jiu Primul liceu de profil, tutelat de SRI Un liceu din Tîrgu Jiu va fi trecut, începând cu septem­brie 1995, în custodia Servi­ciului Român de Informații. Președintele Comisiei parla­mentare de supraveghere a SRI a declarat că, deși inițial Virgil Măgureanu a fost reticent la a­­ceastă propunere, până la ur­mă a acceptat. Liceul va avea regim militar, susținerea finan­ciară revenind în sarcina SRL Programa școlară nu va fi cu o diferită de aceea a unui normal, având, bineînțe­les, niște discipline suplimen­tare, de profil. Cadrele didac­tice vor fi selecționate și din rândul absolvenților Institutu­lui Superior de Informații. (MEDIAFAX) Criteriile de performanță asumate față de FMI nu au fost îndeplinite Criteriile de performanță economică asumate de autoritățile române față de FMI pentru acordarea unui nou împrumut nu au fost îndeplinite în totalitate, consideră Eugen Rădulescu, director al Direcției de Politică Monetară a BNR. "Criteriile cantitative asumate au fost îndeplinite - unele chiar depășite, cum ar fi rezerva valutară - dar nu au fost îndeplinite criteriile structurale, cum ar fi aprobarea Legii falimentului și înființarea Bursei de Valori", a declarat Agenției Mediafax Eugen Rădulescu. Acor­darea unui nou credit de către FMI României este condiționată de îndeplinirea tuturor criteriilor, atât cantitative, cât și structurale, precum și de încheierea negocierilor cu­ Banca Mondială privind împrumutul FESAL în valoare de 250 milioane dolari, a precizat oficialul BNR. Reamintim că Legea privind accelerarea privatizării, care condiționează acordarea împrumutului FESAL, a fost adoptată de Senat și urmează să fie discutată de Cameră Deputaților. Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a avizat proiectul Legii insolvabilității comerciale, care va intra în dezbatere după aprobarea Legii privind accelerarea privatizării. Legea falimentului a fost adoptată de Senat, dar forma ei, în opinia FMI, nu este satisfăcătoare. Bursa de Valori trebuia să fie înființată în 1994, dar lipsa fondurilor a dus la amânarea deschiderii ei până spre jumătatea anului 1995. (C.B.) Un litigiu ieșit din comun MOȘTENITOAREA UNUI SENATOR ANTEBELIC REVENDICĂ TERENUL PE CARE SUNT CONSTRUITE SERELE DIN TIMIȘOARA • Aceasta, în cazul în care câștigă procesul, devine cea mai bogată femeie din Timișoara . Dar..., în timp ce moștenitoarea de drept se bate cu "acte în regulă" pentru cele 23 hectare de teren, rudele poetei Ana Blandiana au devenit, cu ușurință, acționari la "Sere" Timișoara . Pe larg despre acest caz inedit, în paginile 8-9. "Omul este fău­ritorul propriei sale fericiri". A.P. CEHOV • Este a 60-a zi a anului. • Mai sunt 305 zile până la sfârșitul lui 1995. • Soarele răsare la ora 7,14 și apune la ora 18,21. Sub semnul Mărțișorului La români, obiceiul Mărțișorului datează din vremea când începutul noului an avea loc în pragul primăverii. în practicarea lui s-au păstrat, până în zilele noastre, firave urme ale unor semnificațiii cu anumite atribute de bun augur: de urare întru sănătate noroc și fericire, în privința străvechiului acestuia, trebuie să avem în vedere și faptul că romanii, la 1 Martie, în afară de sărbătorirea Anului Nou, celebrau Matronalia. Aceasta era o sărbătoare a femeilor, când lor li se ofereau daruri din partea soților, în multe datini ale poporului nostru există manifestarea unei sensibilități nețărmurite. Ele au contribuit, de-a lungul veacurilor, la o continuă "cultivare" a sufletului. După pierderea vechilor semnificații magice, Mărțișorul a devenit, prin excelență, o sărbătoare sufletească, depășind toate manifestările calendaristice în privința relevării bogatului fond afectiv al poporului român. Acest obicei învederează că primăvara se zămislește înainte în suflet, apoi în natură. Și, totodată, dovedește că această neasemuită înmugurire stă sub auspiciile constelației feminine. De aceea mărțișorul e învestit cu însoritul simbol al elogiului adus femeii, ea însăși fiind strălucitorul simbol al primăverii lumii. AUREL TURCUȘ • Numărul participanților la marșul organizat în București, ieri, 28 februarie, de Federația sindicatelor din morărit și panificație, a depășit așteptările organizatorilor. Federația, afiliată la CNSLR-Frăția, miza pe participarea a cel mult 1500 de oameni, după cum declară Adrian Marin, liderul sindical. Numărul celor adunați, la ora 9,30, în Piața Revoluției - punctul de pornire al marșului - se ridica la cel puțin 3500. • Sec­ția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General și cele 11 Parchete Militare subordonate au trimis în judecată, în anul 1994, 1.605 persoane. Dintre acestea, 1.589 sunt bărbați, iar 16 sunt femei. • General colonel Dumitru Cioflină a asistat la aplicația forțelor NATO, desfășurată în Norvegia. Exercițiul "Strong Resolve 1995", efectuat în perioada 26 februarie - 10 martie, simulează un conflict izbucnit între două state, de la începutul situației de criză și până la finalizarea ei. Șeful Statului Major General al Armatei Române­ a asistat la acest exercițiu în primele două zile, 26 și 27 februarie. Exercițiul durează până în 10 martie. • Comitetul Director al PSM se va reuni, cel mai târziu la mijlocul lunii martie, pentru a analiza motivele neaplicării protocolului cvadripartit (PDSR, PUNR, PRM, PSM) și pentru a hotărî modalitățile de acțiune în această situație, a declarat: Silviu Șomacu, liderul grupului socialist din Camera Deputaților. • Economiile populației în sistemul bancar au crescut, în ianuarie, cu 9,1% (aproximativ 248 miliarde lei), a declarat Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Politică Monetară a BNR.­­ Comisiile de Cultură ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, ieri, candidatura lui Grigore Vieru ca reprezentant al PSM în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifu­ziune. PSM solicitase în prealabil înlocuirea lui Gheorghe Cazacu ca reprezentant al acestui partid în Consiliul de Administrație, deoarece acesta devenise membru al Partidului Socialist. • Prioritară, în prezent, pentru ramura petrol și gaze naturale, este stoparea declinului producției prin explorări geologice și creșterea gradului de recuperare din zăcămintele aflate în exploatare; în acest scop, premierul Văcăroiu s-a întâlnit ieri, cu directori și lideri sindicali din industria petrolieră și RA PETROM. Participanții au avansat soluții pentru asigurarea volumului de investiții în ramură și eliminarea blocajului financiar.

Next