Renaşterea Bănăţeană, martie 1998 (Anul 10, nr. 2448-2473)

1998-03-02 / nr. 2448

BBANATEANA ( DIRECTOR ONORIFIC PROF. DR. JOSIF CONSTANTIN DRÁGÁN) NR. 2448 ♦ LUNI 2 MARTIE 1998 ♦ 24 PAGINI ♦ 1000 LEI PDSR a depus în Parlament o inițiativă legislativă cu privire la modificarea Legii electorale Ideea ridicării pragului de accedere în Parlament, de la 3 la sută la 5 la sută, ca și cea a majorării procentului în cadrul coalițiilor și alianțelor, a fost îmbrățișată și de președintele țării, dl Emil Constantinescu care, la ultima întâlnire cu PDSR, discutând pe această temă, a agreat propunerea partidului condus de Ion Iliescu. Dna Hildegard Puwak, deputat PDSR de Timiș, ne-a precizat, ieri, că "PDSR ar fi dorit încă dinaintea alegerilor din 1996 să modifice Legea electorală, dar a fost sistematic supus refuzului opoziției". Acum, inclusiv PNȚCD-ul susține că are o inițiativă similară cu a noastră. Noi am avut-o însă primii". E.V.POPA i ! Induși în eroare de un coleg de-al lor Taximetriștii de la 7 Taxi 11 au tăbărât cu bâtele, cuțitele și cu spray-urile paralizante pe un grup de tineri timișoreni România se de obiectivul aderării la NATO și UE . Afirmă președintele Comisiei Președintele Comisiei de politică externă din Senat, Gheorghi Prisecaru, senator PDSR de Suceava, a apreciat că, prin performanțele interne, România se depărtează de obiectivul aderării la NATO și UE. El a spus că la întrunirea Comitetului parlamentar mixt România-UE, a sesizat o percepție negativă a euro-parlamentarilor față de criza politică din România, de faptul că actuala coaliție majoritară nu reușește să-și rezolve de politică externă din Senat problemele și de lipsa de rezultate din domeniul reformei. "Dacă Guvernul nu adoptă măsuri responsabile există riscul ca România să piardă ultimul vagon al ultimului tren de aderare la UE", a spus Prisecaru. El a amintit că, la sfârșitul anului 1998, se va face o reevaluare a României pentru aderarea la UE și în primăvara lui 1999 pentru aderarea la NATO. (MEDIAFAX) Jfffj.La Concursul National deÜ­tsy­s .0/21 iJ m Clubul Elevilor din lugoj a câștigat marele premiu Q. "De-ale noastre păsuri, zeii nicicând n-au ascul­tat". J.B.RACINE äiun­e. • Este a 61-a zi a anului. • Mai sunt 304 zile până la sfârșitul anului 1998. • Soarele răsare la ora 7,12 și apune la ora 18,23. ­örn­otic, "Prin atitudinea fermă, delegația FMI vrea să oblige Guvernul Ciorbea să se retragă" . A afirmat, sâmbătă, la Timișoara, Adrian Severin - Domnule Adrian Severin, care este scopul vizitei dumneavoastră la Timișoara?­­ Nu întotdeauna trebuie să vii cu un scop anume. Faptul de a te întâlni cu oamenii, dacă poate fi declarat ca scop, sigur că îl afirm. Insă, eu cred că e mai bine să pornim de la ceea ce se vede, sunt în Timișoara. Acesta este lucrul cel mai important, scopul nu are nici o legătură.­­ Pentru că ați amintit de lucruri importante, cum vedeți rezolvarea crizei politice și care credeți că va fi poziția Partidului Democrat?­­ Aș face câteva speculații inutile, pentru că nu pot să știu care va fi poziția Partidului Democrat din moment ce nu s-a luat o hotărâre asupra acestei chestiuni. Ceea ce știm, în prezent, este împrejurarea că Partidul Democrat consideră că pentru a se ieși din această criză este nevoie de schimbarea actualului Guvern și înlocuirea lui cu un Guvern de mai mare credibilitate și de mai mare eficientă. Eu sunt, evident, de aceeași SILVIU FLORESCU Continuare în pag. 7 ng De,a?ma,'7 Sc va aplica sistemul de marcare a sticlelor de băuturi alcoolice Sistemul de marcare a sticlelor de băuturi alcoolice se va aplica de la 1 mai. Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 107/26 februarie 1998, care prevede decalarea cu două luni a termenului de aplicare a timbrelor de marcare pe sticlele de băuturi alcoolice, a declarat Doina Leonte, director în Ministerul Finanțelor. Doina Leonte a precizat că amânarea aplicării marcajelor pe sticlele de băuturi alcoolice, cu două luni,de la 1 martie la 1 mai, se datorează imposibilității agenților economici pro­ducători de băuturi de a-și procura utilajele necesare marcării. Marcarea băuturilor alcoolice survine Hotărârii de Guvern nr. 582/1997, care prevedea ca aceasta să se realizeze de la 1 martie. Doina Leonte a afirmat că se intenționează acordarea unui termen pentru lichidarea stocurilor la comercianți, până la 1 iulie, întârzierea aplicării marcajelor,cu două luni, nu afectează bugetul, a adăugat directorul în Ministerul Finanțelor, în perioada 1 mai - 1 iulie vor putea exista pe piață atât sticle de băuturi care au aplicate timbre, cât și sticle care nu au aplicate aceste timbre, a precizat directorul în Ministerul Finanțelor. (MEDIAFAX)

Next