Renaşterea Bănăţeană, septembrie 1998 (Anul 10, nr. 2602-2627)

1998-09-01 / nr. 2602

Poul Thomsen sosește astăzi la București Negociatorul șef al FMI în relația cu România, Poul Thomsen, este așteptat să sosească, astăzi, la București, pentru o vizită neprevăzută și fără un program stabilit, ca urmare a agravării crizei financiare din Rusia. Motivul principal al vizitei îl constituie evaluarea situației economice a României, în contextul crizei financiare din Rusia, au declarat surse guvernamentale. Thomsen se va întâlni cu premierul, Radu Vasile, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și cu ministrul finanțelor, Daniel Dăianu. De asemenea, negociatorul­­ 1 al FMI, va discuta cu autoritățile române rectificarea getului de stat și evoluția deficitului bugetar, au adăugat sursele citate. Potrivit calendarului, misiunea FMI ar fi trebuit să sosească la mijlocul lunii septembrie, dar situația din Rusia a determinat conducerea Fondului să-și trimită negociatorii șefi pentru a analiza situația statelor din regiune. (Mediafax) - igareta II mai are doar un... fum Comandorul (r) loan Suciu, una dintre ultimele trei persoane arestate în dosarul "Țigareta II", a fost eliberat, ieri, din arestul Direcției Cercetări Penale. Hotărârea de eliberare, luată cu o săptămână întârziere, este rezultatul casării, la 24 august a.c., de către Curtea Militară de Apel (CMA), a sentinței prin care se hotărâse judecarea în stare de reținere a inculpatului. Deși, cu acel prilej, Parchetul a cerut eliberarea lui Truțulescu și menținerea în arest a lui Suciu, sentința CM­A a decis contrariul. (M.F.) finul școlar 1998-1999 se va deschide, oficial, pe 14 septembrie Anul școlar 1998-1999 se va deschide oficial pe 14 septembrie, se arată într-o notă semnată, ieri, de către ministrul educației naționale, Andrei Marga. "A fost aleasă o zi de luni pentru debutul anului școlar spre a se preveni pierderile de zile de școală datorate, în anii trecuți, segmentării săptămânilor", se precizează în nota ministerială. Ministrul solicită școlilor și liceelor să distribuie manualele școlare în timp util, astfel ca, începând cu 15 septembrie, să se intre în programul normal de predare. Deschiderea la nivel național are loc la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, apoi la Școala internat pentru deficienții de auz "Antje Schmitt Classen" din Sibiu, la Școala­­ Generală din Șeica Mare și la Școala Națională de Gaz din Mediaș. La nivelul școlilor și liceelor fiind organizate, în aceeași zi, deschiderile conform programului stabilit de direcțiuni. (M.F.) ^ Ministerul de Finanțe a retras­­ ordonanța privind reorganziarea Gărzii Financiare . Ministrul de finanțe, Daniel Dăianu, a retras, ieri, în ședința extraordinară de Guvern, ordonanța privind reorganizarea Gărzii Financiare, a declarat Gavril Dejeu la sfârșitul ședinței de Guvern în care trebuia dezbătută respectiva ordonanță. Potrivit lui Dejeu, motivul invocat de Daniel Dăianu a fost acela că reorganizarea Gărzii trebuie sa se facă odată cu reorganizarea Ministerului de Finanțe, termenul pentru aceasta fiind 1 octombrie. Dejeu a mai spus că, după ce Dăianu a anunțat că retrage ordonanța, miniștrii PD Traian Băsescu și Victor Babiuc au părăsit ședința de Guvern și nu s-au mai întors. Contactat, Traian Băsescu a afirmat că a plecat din ședință deoarece avea programată o întâlnire cu un diplomat străin. (Mediafax)— Ovidiu Grecea vrea să facă curățenie în Departamentul de Control al Guvernului Noul șef al Departamentului­ de Control al Guvernului, Ovidiu Grecea, a declarat, ieri, că probabil 80 la sută din actualii angajați ai Departamen­tului vor fi nevoiți să plece din această instituție. Grecea a spus că le-a cerut tuturor angajaților declarații privind situația materială a familiei lor, a so­cietăților comerciale deținute, precum și adunărilor generale a acționarilor și consiliilor de administrație unde sunt membri ei sau familiile lor. El a afirmat că a cerut să se precizeze și societatea la care angajații DCG și-au depus cuponul. Ovidiu Grecea a­ precizat că la DCG lucrează "efec­tiv" 36 de experți guvernamentali. Noul șef al Departamentului de Control a declarat că va cere reorganizarea de­partamentului printr-o hotărâre de gu­vern care să dispună ca măsurile DCG, aprobate de primul-ministru, să devină "literă de lege". El a arătat că DCG va fi organizat pe cinci direcții: reali­zarea reformei, privatizare și siguranță națională; combaterea crimei organizate și corupției; sistemul financiar-bancar, asigurări, investiții publice și licitații; administrație locală, protecție socială, sănătatea populației și protecția me­diului. Ovidiu Grecea a afirmat, răspun­zând unor întrebări, că va începe "cât de curând" un control asupra privati­zării. Grecea a declarat că, la sfârșitul săptămânii trecute, a cerut să fie trecut în rezervă pentru a putea controla "chiar și Ministerul de Interne dacă e cazul". In schimb, noul șef al DCG a afirmat că "a văzut" că Gavril Dejeu a părăsit ședința BCCC al PNȚCD câ­nd s-a discutat despre numirea sa. Ovidiu Grecea a precizat că, vreme de câteva luni, după desființarea UM 0215, nu a primit nici o însărcinare în cadrul Ministerului de Interne. (M.F.) "ffitaAarte !© (íűjM^13 <3s ® foa para " );m­^ na 021 £!®!?3S1 © G!J!?0GrtDG^ Președintele PNȚCD, Ion Diaconescu, consideră că "ultimele manifestări ale­ PD amintesc de criza care a dus la căderea Guvernului Ciorbea". Diaconescu a­ arătat că, la fel ca în ianuarie, PD a început atacul asupra miniștrilor PNȚCD, cărei apoi s-a concentrat asupra primului-ministru de atunci, Victor Ciorbea. El a spus­ că, atât timp cât niște miniștri atacă alți miniștri din guvern, se creează presiunei și destabilizare. Echipa guvernamentală trebuie să acționeze ca un tot unitar, a mai spus Diaconescu. Liderul PNȚCD a precizat că partidul său va sprijini cu­ loialitate Guvernul Radu Vasile, așa cum a susținut, până la sfârșit, și Cabinetul­ Ciorbea. PNȚCD cere partenerilor de coaliție să dea dovadă de "maturitatea politică­­ de care țara are nevoie", a spus Diaconescu. (Mediafax)__ ' • -#>W1 ..A W w .WWWAW , . • Producția industrială a fost mai mică, în deză că această restructurare trebuie făcută după în scădere față de luna iunie, când a fost de 8,8%. Omul & rGQGlG * 1 1 * . . w & luna iulie, cu 2,3% în volum absolut și cu 6,2% în rectificarea actualului buget și înaintea noului buget, informează Comisia Națională pentru Statistică, verticalei­e condiții comparabile din punct de vedere al Guvernul nou trebuie să adopte noul buget, a spus Tendința de scădere a numărului de șomeri, IONEL numărului de zile lucrătoare, decât cea realizată Diaconescu, în opinia liderului PNȚCD, restruct constatată începând cu luna februarie, se datorează TEODOREANU în luna precedentă, informează Comisia Națio- turarea Executivului va necesita câteva săptămâni reducerii numărului persoanelor aflate în plată la ^........ ■ [UNK] [UNK].............................—­nală pentru Statistică. Comparativ cu luna iulie a de discuții și negocieri, care vor întârzia reforma, oficiile forței de muncă, și care beneficiază de ajutor anului trecut, producția industrială s-a redus cu • Convenția Democratică ar trebui să de șomaj și de ajutor de integrare profesională, 15,8%, atât în volum absolut cât și în condiții compa- funcționeze pe baza unui protocol politic, care să . Deficitul balanței comerciale externe a fost, raleile din punct de vedere al numărului de zile reglementeze raporturile dintre partidele membre în luna iunie, în prețuri FOR/CIF, de 203,3 milioane • Este a 244-a zi a anului, lucrătoare­ ale CDR și pe a unui protocol strategic, care să dolari, față de 254,9 milioane dolari în iunie 1997. • Mai sunt 121 de zile până • Liderul PNȚCD,Ion Diaconescu,a declarat, stabilească modul de consultare a organizațiilor iar pe ansamblul primului semestru, de 1335,7 la sfârșitul anului 1998. ieri, că restructurarea Guvernului include și tema- civice, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, milioane dolari, față de 1073,5 milioane dolari în­­ Soarele răsare la ora 6,55 m­erea unor miniștri. Diaconescu a precizat că restruc­ prim-vicepreședintele PAR, Adrian Iorgulescu, perioada similară din anul precedent, informează și apune la ora 20 14 turarea nu va modifica algoritmul coaliției. El consi­­d­e­rata șomajului a fost,în luna iulie, de 8,7%, Comisia Națională pentru Statistică (CNS).

Next