Renaşterea Bănăţeană, mai 1999 (Anul 11, nr. 2806-2829)

1999-05-25 / nr. 2824

3 Renașterea 25 și 1999 Publicații de satiră și umor Pentru presa de satiră și umor din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, trei publicații sunt de certă valoare: Claponul, Moftul român și Moș Teacă. Claponul este o revistă redac­tată în întregime de I.L. Caragiale. A avut șase numere și a apărut din luna mai 1877. Avea ca subtitlu Foiță hazlie și populară, iar pe copertă se putea citi: "apare când iese de sub tipar". Deviza era: "ieftin și bun", „1 . Nr. 40, BUCUREȘTI, BARAJUL iar tirajul "33333 exemplare" ce se vindeau doar cu "10 bani numărul". Ca format, a fost cea mai mică publi­cație din secolul trecut, un "buletin hazliu al întâmplărilor orientale" și deci organ de presă "eminamente neutru". Claponul oferea "zaharicale și cafeaua de după-masă". O broșură avea treizeci și două de foi, iar fiecare număr cuprindea niște rubrici fixe: Gogoși, Prospături. în contrast cu toate celelalte publicații umoristice, I.L. Caragiale editează o revistă umo­ristică ce critică în primul rând presa vremii, informațiile ziarelor epocii, stilul și scrisul publicațiilor oficiale (Monitorul oficial), publicitatea exa­gerată, profesiunile de credință ale organizată de muzeograful dr. Sorin Petrescu, care a explorat, ani de-a rândul tainele peșterilor bănățene, și ing. Cornel Galescu, cunoscutul alpinist caransebeșean, expoziția temporară "Lumini stranii și de vrajă" de la Muzeul din Caransebeș, prezintă imagini de o rară frumusețe, surprinse pe parcursul expedițiilor, completate cu material arheologic și formațiuni "Lumi stranii și de vrajă" speologice culese din peșterile bănă­țene. Un interes aparte îl reprezintă exponatele etnografice din Nepal, aparținând colecției ing. Cornel Ga­lescu - măști ritualice, instrumente mu­zicale, statuete, arme albe ș.a., alături de fotografii reprezentând chipuri ex­presive ale localnicilor. O sală este rezervată echipamentului și instrumen­tarului de expediție spre deliciul tine­rilor vizitatori, în completarea infor­mațiilor oferite de expoziție, s-au orga­nizat conferințe susținute de diapoziti­ve executate de realizatori, care au suscitat un viu interes din partea numeroșilor participanți. Ideea centrală a expoziției este relevarea experienței umane în spații limitate existențiale: peșterile în perioada de început a civilizației și muntele cu tainele ce se ascunde în miturile locuitorilor de azi ai magicului ținut tibetan. La vernisaj, dl Andrei Kiss, șeful secției de Științe Naturale, a relevat, astfel, ideea expoziției: "Am impresia, câteodată, că minunile lumii nu sunt doar șapte, înfăptuite de civi­lizațiile umane. Și înțeleg tendința ocrotirii naturii prin reconsiderarea esen­ței existențiale a relației "Om-Natură". ARI SLID A GOGOLAN jurnalelor și gazetelor, relatările sfo­răitoare și demagogice despre im­portanța presei etc. Va satiriza și viața parlamentară, pe cea a justiției etc. "Un țăran trecând pe lângă tribunal, întreabă: - Ce să fie în palatul ăsta? - Moară de vânt, răspunde cel întrebat. - Ei! și mie nu-mi dădea în gând de ce intră aici atâția măgari cu trais-VILA CROS, SCARA C. Va puimii 30 dan­tele pline". Caragiale va satiriza falsul patriotism, aspectele rizibile din toate compartimentele vieții, parvenitis­mul, discursurile găunoase, corupția, slăbiciunile umane, superficialitatea cititorilor care credeau orice. Toate acestea abordate cu talent, ironie mușcătoare, spirit critic etc. în 1878, Caragiale va edita și Calendarul Cla­ponului cu materiale publicate inițial în revistă. Cea de-a două publicație condusă de Caragiale, cu profil clasic, a fost Moftul român, revistă umo­ristică și literară, bisăptămânală din 1893­ cu intermitențe până în 1902. Asemenea Claponului și Moftului român, el va edita un calendar, însă numai în 1902. Publicația era inti­tulată "spiritista națională", avându-l redactor pe prozatorul Anton Bacal­­bașa. Pe coperta fiecărui număr era reprodusă o caricatură sau un desen satiric de actualitate, în afara unei rubrici tradiționale Mofturi, mai pu­teau fi citite materiale pline de vervă, în versuri sau proză, aforisme, poante etc. I.L. Caragiale a tipărit aici nume­roase articole, cronici, schițe din gale­ria Moftangiul, Moftangioaica, Mof­tangiul în știință etc. Alături de Cara­giale au semnat: G. Rosetti, D. Te­­leor, Brătescu-Voinești, în prima se­rie revista a apărut între 24.1. și 29.VI.1893. Noi deținem un exem­plar datat din 30.VI. (dată care nu se află pe prima pagină de titlu, ci pe pagina a doua sus în stânga iar pe copertă are nr. 40). în cele 8 file ale numărului nostru sunt publicate diverse creații în versuri, proză, anun­țuri, aforisme, glume, cugetări. Cităm un soi de sfaturi: "Nu vă încredeți în femei și mai ales în bărbați". Extra­gem și un moft epigramatic din car­netul unui pungaș: "Iarna la-nchisoare? Vara... la răcoare". Cu toate strădaniile satirice, depuse de I.L. Caragiale în secolul trecut, se pare că moftangiii n-au dispărut total, ci au mai supra­viețuit și după "epoca de aur" plină și ea de mofturi, în istoria presei noastre satirice Moftul român reprezintă o re­vistă etalon, un reper valoric. Prof univ. dr. Ion Iliescu Marchează, în istoria noastră literară, un șir de priorități: este cea mai extinsă generație în timp (se desfășoară pe spațiul a peste trei decenii); cuprinde nu numai creatorii de prim-plan (M. Emi­­nescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici, I. Ghica) - inclus aici pentru "biografia artistică", deși vârsta biologică și formația îl si­tuează alături de pașoptiști (­ Al. Macedonski, D. Zamfirescu, B. Șt. Delavrancea, G. Coșbuc), ci și epi­gonii lor (Al. Vlahuță, Traian De­­metrescu ș.a.); este alcătuită (după M. Vulcănescu) din elemente inte­lectuale ale vechii aristocrații (P. Carp, I. Negruzzi) și cele ridicate dintre țărani (Creangă, Eminescu) sau burghezi (T. Maiorescu); gru­parea este formată, mai ales, sub influență germană și posedă o gândire, în bună parte, speculativă; include orientări și tendințe di­vergente, de la extrema stângă (mișcarea socialistă din jurul periodicelor Contemporanul și Evenimentul literar) până la extrema dreaptă a curentului estetist, promovat de Literatorul lui Al. Macedonski, este prima generație literară al cărei nucleu polarizant s-a format în jurul unei societăți culturale (Junimea, pre­cursoare a celebrului cenaclu interbelic "Sburătorul") și în jurul unei reviste literare (Convorbiri literare). "Stâlpii Convorbirilor literare, spunea L. Rebreanu, sunt înșiși stâlpii literaturii române". (Cf. I. Hangiu, Convorbiri literare în vol. Dicționar al presei literare românești, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987, p. 87.) Epoca de glorie a revistei coincide cu epoca de glorie a Ju­nimii (1867 - 85), iar apariția ei a produs o polarizare a climatului literar, împărțind scriitorii epocii în două tabere: adversari (D.A. Laurian, Șt. C. Michăilescu, V.A. Urechia, B.P. Hasdeu, Aron Den­­sușianu, Ion Nădejde, C. Dobro­­geanu-Gherea, Al. Macedonski) și aliați (V. Alecsandri, Al. Odobes­­cu, Ion Ghica). Junimea are drept călăuză un mentor (Titu Maio­rescu), adevărat spiritul rector care imprimă direcția societății și a re­vistei și care furnizează istoriei literare și culturii noastre "întâiul corp de doctrină estetică româ­nească", (Cf. S. Cioculescu, Intro­ducere generală la Epoca marilor clasici în vol. Istoria literaturii române, III,Ed. Academiei R.S.R., București, 1973, p. 10.) Această generație și-a adusa contribuția la realizarea unor remarcabile înfăptuiri politice: cucerirea independenței (1877), proclamarea regatului, consolida­rea dinastiei străine. Problematica activității ei se centrează, în ge­nere, pe două mari direcții de acțiune: prima se îndreaptă spre radicalizarea spiritului critic (acest spirit critic este­­ caracterizat prin respectul adevărului, disocierea valorilor și adaptarea ideilor la realități și posibilități". Vezi Al. Piru, "Junimea" și Convorbiri li­terare în vol. Istoria literaturii ro­mâne, III, Ed. Acad. R.S.R., Buc., 1973, p. 34), întemeiat pe o conștiință estetică și exercitat îm­potriva "direcției vechi" din cul­tura și literatura română. Apărut la precursori și pașoptiști, acest spirit îmbracă la junimiști forme de o violență nemaiîntâlnită (Cf. T. Vianu, "Junimea" ca grupare în vol. Opere, 2, Ed. Minerva, Buc., 1972, p. 141) "fiind extins, prin vocea mentorului, la toate formele de manifestare a spiritului public (inclusiv critica instituțiilor moderne, introducerea în timpul lui Cuza)". (I. Hangiu, lucr. cit. p. 86). Alături de principiile "criti­cismului" (junimist și maiores­­cian), o altă coordonată dominantă, în activitatea grupării, este spiritul polemic, concretizat de polemicile de răsunet angajate de revista Con­vorbiri literare (cu Federațiunea, Transacțiuni literare și științifice, Revista contimporană, Traian, Columna lui Traian, Telegraful, Contemporanul, Revista nouă ș .a.) și, deopotrivă, de faimoasa pole­mică literară Maiorescu - Gherea, declanșată, în principal, pe tema "artei pentru artă" și a "artei cu tendință" sau a artei sociale. Generația aceasta manifestă o negație radicală față de generația anterioară (pașoptiști), criticând "formele fără fond" și direcția falsă pe care unii scriitori încercau s­­o dea culturii române, negativis­mul acestei criti­ci nu este total, el implică și un sens al continuității tocmai prin asumarea critică a tra­diției și a tendințelor ei de mo­dernizare. Radicalul "spirit juni­mist" va avea, ulterior, efect mode­lator asupra literaturii române. T. Vianu consideră că reperele lui sunt: spiritul filosofic și spiritul oratoric, gustul clasic și academic, ironia, spiritul critic; exercitarea lui a conturat câteva atitudini: un anumit mod de a trata problemele culturii și o anumită perspectivă asupra raportului dintre creație și valoare. Estetica acestei generații si­tuează literatura pe culmile creației clasice și ale măiestriei artistice, cu accent pus pe funcția ei edu­cativă, socială și națională; în fine, este prima generație din cultura noastră care promovează (prin vo­cea mentorului ei) autonomia esteticului ca principiu de valo­rizare a operei literare. VASILE PISTOLEA MOFTUL ROMAN vE$K­mis doua ori ce s Artamâx A ilustrat Generația clasicilor (1867-1900) S-a născut o nouă revistă: Almăjana Dacă în aceste vremuri ne­prielnice culturii și actului cul­tural mai există intelectuali care cutează să-și asume riscul înte­meierii unei publicații culturale, meritul lor este cu atât mai mare și mai demn de a fi evidențiat. O asemenea întreprindere vine dinspre zona Banatului de sud, din depresiunea Almăjului, unde un grup de dascăli de la Liceul Teoretic "Eftimie Murgu": Iosif Băcilă, Florina Maria Băcilă (stu­dentă), Ana Străin Băcilă, Ileana Crașovan, Pavel Panduru, Petru Pungilă. Ilie Stoinel a realizat o frumoasă și grăitoare revistă inti­tulată Almăjana. Publicația este editată, așa cum se precizează pe prima copertă, de unde ne surâde o superbă almajancă în port popular, de Cercul literar-artistic al liceului și Centrul zonal de învățământ Bozovici. Programul revistei poate fi descifrat din li­ricul "editorial" al redactorului­­șef, poetul Iosif Băcilă: "A-i face pe copii să caute lumina cuvân­tului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înțeleagă răsăritul de soare!(...) Să cultive virtuțile ce dau iden­titate spiritualității românești: omenia, modestia, gingășia și delicatețea, setea de dreptate și libertate, echilibrul și armonia, dragostea pentru frumos... "Din multele lucruri interesante aflate în cuprinsul revistei, remarcăm în special însemnările prof. Ileana Crașovan pe marginea unor mo­nografii dedicate zonei, frag­mentul desprins din cartea scriitorului Nicolae Dalângă, Țara Nerei, cu ample conotații etnologice și etnografice, date și documente despre comunele Bozovici, Eftimie Murgu, Bănia, eseul lui Iosif Băcilă despre reflectarea jocului popular din zonă în literatura scriitorilor ridicați de aici, alte contribuții ce aparțin Florinei Maria Băcilă, Ana Străin Băcilă, Pavel Panduru, precum și o pagină de poezie din creația autorilor din această zonă: Ion Budescu, Gr. Popiți, David Blidariu, ION MARIN ÁLMÃJAN Configurații

Next