Renaşterea Bănăţeană, martie 2006 (Anul 18, nr. 4901-4927)

2006-03-01 / nr. 4901

□BĂNĂȚEANĂ Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Dragan Nr. 4901 - miercuri, 1 martie 2006 - 16 pagini - 60 bani (6000 lei) Numai doctrinare nu sunt disputele, în privința fuziunii dintre PNL și PD. Ecuația Alianței D.A. (cu prea multe necunoscute) nu părea rezolvabilă, în favoarea României, altfel decât prin crearea unui unic part­id­ de centru-dreapta puternic, cum susțin democrații, care să aparțină cu drepturi depline celui mai mare (și popular) partid european. Raționamentul politic e simplu și părea corect,în privința strategiei politice de balansare a stângii postcomuniste, care a dominat (și corupt) scena ultimilor 15 ani. Până la reacția partenerilor liberali, foarte corectă și ea, pentru că amintește de doctrină. Și democrații au dreptate, deci, cum și liberalii au. Numai că, prin cele două puncte de vedere, aparent ireconciliabile, tocmai ținta finală are șanse să fie ratată. Se vorbește, deja, de Editorial Dispute "doctrinare" moartea fuziunii, dar și de alternativa la acest prim refuz liberal totuși nu îndeajuns de clar exprimat. PD-ul,însă, nu renunță la crearea unui (mare) partid popular, indiferent de mijloace. Cât despre acestea, se continuă racolarea de parlamentari, indiferent de proveniența și convingerile lor ("doctrinare"), de primari și alți aleși locali (pe listele altora), ba chiar, neașteptat, un lider PD și-a invitat chiar colegii de alianță peneliști, favorabili fuziunii, să demisioneze din acest partid și să se alăture demo­craților în proiectul lor politic. Boc, dând greș, se pare, cu calendarul propus al fuziunii, a lansat și va­rianta alternativă, către alte partide, parlamentare și neparlamentare, PPCD urmând chiar să aibă discuții în această privință. Astfel, PD-ul se tot umflă, crește, acaparează zone, în timp ce, prin inflexibilitatea lor ("doctrinară"?), liberalii riscă să piardă, din nou, din susținători și din scoruri. De ce, oare, liberalii nu doresc să a­mplifice mult lucrurile, să admită fuziunea și să las congresului viitorului partid rezultat să dezbată viitoarea orientare doctrinară? Poate așa, acest proces, ce putea fi viabil, dacă nu erau orgoliile nemăsurate și așa-zisa piedică doctrinară, ar mai învia, după ce ideea fuziunii pare că a intrat în moarte clinică. Pe de altă parte, deschiderea spre alte formațiuni mai mici, racolările, din planul B la fuziune, riscă să transfor­me PD-ul în ceea ce a fost FSN-ul sau Convenția Demo­crată. Până acolo, nu e decât un pas: Boc să mai invite și organizațiile civice la acest proiect și noul CDR e gata înfăptuit și n-are decât să-i conducă pe democrați pe drumul țărăniștilor. De astă dată, posibil cu tot cu țărăniști, emiliști si alte ONG-uri și televiziuni de partid. MARCEL SĂMÂNȚĂ Ieri, la Salonul Auto de la Geneva A fost prezentată Dacia Logan Steppe Cloaca din publicitate, recunoscută și de aleșii Timișoarei Scaunul lui Radu Radoslav, tot mai nesigur Cel mai important punct de pe ordinea de zi, a ședinței de ieri a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, a fost, fără îndoială, Raportul comisiei pentru verificarea publicității pe domeniul public. Această problemă stârnise mult interes, dar și presiuni de tot felul, dat fiind faptul că una dintre principalele concluzii era că bugetul local a fost văduvit de sume exorbitante, iar unul dintre beneficiari a fost deputatul Radu Lambrino, nimeni altul decât vicepreședintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și petiții din Camera Deputaților. SILVIU FLORESCU Continuare în pagina 4 Timișoara -4/3^- lapoviță Lugoj -A/2 ° C- lapoviță Arad -4/3 ° C- lapoviță Reșița -5/4X.- ninsori slabe CURSUL VALUTAR 3,18 lei fi] 2,92 lei VREMEA, MÂINE A In așteptarea primăverii... Vizită a reprezentanților SPD Bush suferă la capitolul imagine

Next