Renaşterea Bănăţeană, aprilie 2006 (Anul 18, nr. 4928-4951)

2006-04-01 / nr. 4928

Partida dintre Rapid și Steaua, din cadrul primei runde a sferturilor de finală ale Cupei UEFA, ne-a demonstrat încă o dată, că din punct de vedere psihic încă nu suntem în stare să gestionăm așa cum se cuvine un eveniment ce trece puțin de coordonatele unui tipar pe care îl avem în sânge. Isteria mediatică a început imediat după tragerea la sorți, atingând cote de-a dreptul paroxistice în zilele și, mai ales, orele premergătoare așa-zisului război inter-bucureștean. Prima mare prostie, pentru care nu găsim absolut nici o scuză, o constituie denumirea de "meci al mileniului", de aici că fotbalul a început în Giulești și s-a gătat în Ghencea. Toți au dorit să-și dea cu părerea, auzeai pronosticuri la tot pasul, ba au apărut chiar și tot soiul de cântece strâmbe, Editorial Replici și rime strâmbe, între două isterii... cu versuri care nici măcar din coadă nu au cum să sune, rimând doar cu un penibil de-a dreptul jenant. Au apărut tot felul de persoanele. mai mult sau mai puțin publice, dar toate la fel de... "competente" într­­ale sportului-rege,care s-au trezit peste noapte "rapidiști de când erau mici" sau "steliști de când se știu". Dincolo de toate acestea, pe teren s-a jucat într-adevăr simplu și curat, disputa, ținută ferm în mână de brigada germană, care a arbitrat discret, elegant și în spiritul jocului, neridicându-se decât în prima jumătate de oră la calitatea unui derby din campionatul intern. Astfel, am văzut o primă repriză aproape europeană, cu ritm alert și faze pe măsură, jocul transformându-se, însă, pe parcusul părții secunde într-unul de tip balcanic,­­ fiecare echipă dând de înțeles că se mulțumește chiar a o remiză decât să rămână cu tolba goală. Sunt convins că, după o binemeritată pauză pentru a-și mai trage suflarea, trepădușii vor începe un nou "bombardament mediatic", iar de data aceasta mult mai intens și sâcâitor, că doar urmează bătălia decisivă, adică un fel de retur al secolului, al mileniului și, de ce nu, chiar al Erei Noastre. Până atunci, însă, mâine seară, la Timișoara vine Rapidul, pentru un meci normal de campionat. Nu ne dorim un joc fenomenal. Tot ceea ce vrem e ca Poli­a noastră să fie ea însăși. Nu zic mai mult, pentru că am făcut-o și înaintea partidei cu Steaua, iar un coleg de redacție m-a dojenit, spunându-mi că am avut... gură spurcată. OCTAVIAN ROȘA Conflictul din CNSAS - un foileton de bâlci și cu multe săgeți otrăvite De astăzi, fără nici o păcăleală Prețul gazelor naturale pentru populație va crește cu 3,6 la sută Prețul gazelor naturale livrate consumatorilor casnici va crește, în medie, cu 3,6 la sută, de la 1 aprilie, majorarea fiind anunțată la mijlocul lunii martie de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Astfel, consumatorii casnici din prima categorie de tarifare (cu un consum de până la 2.400 metri cubi pe an) vor plăti 830,68 de lei pentru o mie de metri cubi dacă sunt clienți ai Distrigaz Sud și 830,24 de lei pentru aceeași cantitate dacă furnizorul este Distrigaz Nord. Toate cele 29 de societăți de distribuție vor opera, de astăzi, o­ majorare medie de 3,8% a prețului la gazele naturale, pentru cele șase categorii de consumatori, stabilite în funcție cantitatea primită. (M.F.) VREMEA, MÂINE Timișoara 7/17 ° C— însorit CURSUL VALUTAR € 3,52 lei $ 2,90 lei Jj Arad 7/16^- ploaie Revoluționarul Ion Marcu, în stradă De la lume adunate... Seism devastator în Iran

Next