Renaşterea Bănăţeană, iunie 2007 (Anul 19, nr. 5283-5308)

2007-06-11 / nr. 5291

§® I D­ML Jl f* C­ML J| ML Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Dragan U TM TM " Nr. 5291 - luni, 11 iunie 2007 - 20 pagini - 70 bani Reuniunea reprezentanților G8 n-a adus, după cum era de altfel de așteptat, rezolvări cât de mici ale proble­melor mondiale, doar promisiuni pe ici pe colo, și acelea destul de vagi, privind depoluarea, remedii pentru subdez­voltarea unor arii intinse și controlul dezvoltării oarecum haotice al altor zone, întâlnirile anuale (începute în 1975 de G6 - Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia și Statele Unite - Canada ridicând indicele la 7, un an mai târziu) s-au axat, până în 1990, mai mult pe aspectele antagonice față de sistemul socialist. Abia după nouă ani de la căderea comunismului, în Europa de Est, a fost acceptată Editorial 118, bun pentru doi în club și Federația Rusă (1998), care nu-și (re)prezintă însă, nici în prezent, forța economică, ci doar arsenalul militar și resursele naturale imense aflate în conservare. Dar, și după acel moment, incertitudinea rezultatelor întâlni­rilor a rămas foarte mare. O anumită eficiență, greu de estimat cât de mare sau mică, a existat mereu, aceasta referindu-se însă doar la câștigul financiar al elitei economice transnaționale. Imposibilitatea căderii de acord, și acum, asupra unor măsuri palpabile privind reducerea poluării dovedește destul de limpede acest lucru. Restul a continuat să rămână rutină și fațadă, cu mici excepții, ca și la reuniunea recent desfășurată, când Federația Rusă s-a îmbătoșat pe tema scutului antinuclear est-european, planificat a se con­strui în Cehia și Polonia, iar Putin a aruncat, cu aroganță, pe masa discuțiilor varianta celui din Azerbaidjan. Atât proaspătul președinte francez, Sarkozy, cât și cancelarul german, Angela Merkel, s-au văzut prinși la mijloc, din nou,între ambițiile rusești și cele americane, în consecință, ni" Uniunea Europeană nu prea are multe alegeri de făcut. Co­­c­urența grea cu tehnologia americană și resursele energe­tice rusești vor constitui o bătaie de cap pe termen lung. Pe de altă parte, „indicația" G8, de a se colabora cu China, India și Brazilia, este pentru UE o competiție ca și pierdută, iar momentul culegerii unor roade după ajutorul care trebuie acordat Africii este imprevizibil. Deocamdată, G8 este bun pentru doi­ americani și, ceva mai puțin, pentru ruși. ADRIAN POP Tomești, un loc în care frumusețea e nemeritat de aspră începând cu data de 1 iulie Rețetele compensate vor fi valabile trei luni Ministerul Sănătății și Casa Națio­nală de Asigurări de Sănătate vor modi­fica legislația în așa fel încât, de la 1 iulie, medicii de familie să poată elibera rețete compensate valabile 90 de zile, față de 30 de zile cât este este acum valabilitatea. Ministrul sănătății publice, Eugen Nico­­lăescu, a declarat că ministerul vrea să dea o mână de ajutor medicilor de familie. "Vrem să micșorăm presiunea pe medicii de familie în primele zile ale lunii și să micșorăm aglomerația de la cabinete", a spus Nicolăescu. El a adăugat că măsura este luată și pentru a-i ajuta pe medicii de familie care, de la 1 iulie, se vor ocupa și de programul național de evaluare a stării de sănătate a populației. Potrivit ministrului, în cadrul acestui program vor fi investigați medical toți pacienții, indi­ferent dacă sunt sau nu asigurați. Progra­mul național de evaluare a stării de sănătate va începe la 1 iulie și va dura 15 luni. Costurile sunt estimate la 300 milioane de euro, fondurile provenind de la minister și din "taxa pe viciu". (M.F.) Sumar Accidentul produs de șoferul lui Poli a nenorocit o femeie Pagina 3 Miliardele speculatorilor fac și... desfac cursul de schimb Pagi­na 4 Marș cu năbădăi Pagina 5 Lugojul își pregătește noua zonă industrială Pagina 8 Colaborare italo-română pentru o "țeapă" cu multe zerouri Pagina 14 Bush a vorbit cu Papa militărește! Pagina 20 CURSUL VALUTAR 2,4579 lei AUR 51,8639 lei/gram Un anunț publicitar costă numai un ziar!

Next