Renaşterea Bănăţeană, octombrie 2009 (Anul 21, nr. 6000-6026)

2009-10-01 / nr. 6000

i 6000 La mulți ani, cititor bănățean! Pentru a șasea oară în existența sa, "Renașterea bănățeană" își sărbătorește propria activitate, pretextul pe care și-l îngăduie pentru acest scurt răgaz de autoevaluare, din (aproape) trei în trei ani, fiind editarea a încă o mie de numere. Ediția de ziar pe care o aveți în mână astăzi,în prima zi a lunii în care, prin tradiție, gospodarii se pregătesc de strânsul recoltei, poartă numărul 6.000. Acesta înseamnă­­ dumneavoastră, cititorii, știți la fel de bine, pentru că ne-ați fost alături * toți acești ani - șase mii de zile de eforturi pentru asigurarea dreptului la informație, de luptă cu inerțiile și clișeele, de veritabile expediții pentru a le descoperi celorlalți viața, cu bunele și relele ei, din cele mai ascunse unghere ale Banatului. Și, mai ales, de permanentă comunicare între ziariști și oamenii simpli, aceasta fiind misiunea asumată de către cei care, în Decembrie 1989, au optat să editeze un cotidian pus în slujba cetățeanului. în aceste două decenii care au trecut de la primele ediții de presă liberă, în jurul nostru s-a schimbat, și nu o dată, întreaga lume, s­­au făcut și s-au desfăcut guverne, au apărut și au dispărut personalități, s-au prăbușit imperii și s-au înălțat confederații, au venit și au trecut inundații, epidemii, recesiuni, valuri infracționale sau idei năstrușnice botezate "restructurări" de VIP-urile momentului. Le-am înfruntat pe toate împreună, ziariști și cititori, fără să cultivăm iluzia că răsturnăm lumea, fără să ne înveșmântăm în orgoliul că suntem singurii deținători ai adevărului - ci, simplu, încercând să descoperim prin dialog starea de fapt și să construim, acolo unde alții au preferat să demoleze. Că am reușit, o dovedește faptul că rămânem și astăzi, prin dumneavoastră, cotidianul cel mai citit din întregul spațiu bănățean. Că vom reuși și în continuare, o garantează aceeași relație de încredere dintre cititori și ziariști, pe care au cultivat-o și venerabilii noștri colegi, astăzi retrași la binemeritata odihnă a pensionării, și pe care editorul nostru o susține consecvent, cu o exemplară și rarisimă, în spațiul publicistic de la noi, aderență la spiritul și cultura democratică. Fie să ne regăsim din nou alături și peste alți cel puțn 20 de ani, iar greutățile de astăzi să lase loc bucuriilor la care gândim împreună! Timișul a ajuns un județ de asistați social Din cauza numărului enorm al persoanelor care beneficiază de ajutoare, banii ajung cu foarte mari întârzieri Măsurile guvernului de încurajare a natalității în România au făcut ca foarte multe femei să renunțe la locurile de muncă, preferând să facă un copil. Mamele pot opta, în primii doi ani de la naștere, pentru una din cele două variante oferite de statul român, o indemnizație lunară fixă de 600 de lei sau 85 la sută din venitul obținut în ultimele 12 luni. La această sumă se adaugă alocația de 200 de lei, în Timiș, se constată, în ultima perioadă, o creștere a natalității și, implicit, a mamelor și copiilor care beneficiază de astfel de ajutoare. Continuare în pagina 4 Titlurile zilei Boc așteaptă decizia lui Băsescu Amenințări sinucigașe lângă Prefectura Timiș Pagina Pagina Panică și haos în Insulele Samoa Bugetarii și-au făcut ieri încălzirea pentru marile proteste ale toamnei Sindicaliștii timișeni din învă­țământul preuniversitar, universitar și sănătate au protestat, ieri, în fața sediilor celor două partide politice aflate la guvernare. Pichetul profe­sorilor și al medicilor timișeni a fost unul destul de liniștit, în fața sediului Partidului Democrat - Liberal adunându-se circa 80 de oameni, în timp ce la intrarea în clădirea Partidului Social Democrat au fost prezente aproximativ 40 de persoane. Continuare în pagina 2

Next