Renaşterea Bănăţeană, septembrie 2010 (Anul 22, nr. 6279-6303)

2010-09-02 / nr. 6279

Transpirații reci pentru căldura de la iarnă Prefectul Mircea Băcală a atras atenția, ieri, asupra faptului că unele zone ale Timișoarei ar putea suferi din cauza lipsei de căldură. Băcală susține că primăria nu a făcut demersurile necesare pentru a asigura un stoc de cărbuni, com­bustibil necesar pentru a suplini o eventuală presiune scăzută la ga­ze. Conform prefectului, la Col­­term ar trebui să existe o rezervă de 150 de mii de tone de cărbune, pentru ca Timișoara să nu riște să rămână fără căldură suficientă. Tot prefectul a prezentat și un sumar al situației financiare a Colterm, din care reiese că societatea ar avea datorii totale de 166 milioane de lei, dar și multe creanțe de încasat, valoarea totală ridicându-se la 207 milioane de lei. Cu alte cuvinte, dacă s-ar pune cap la cap datoriile c, creanțele, Colterm s-ar afla chiar pe plus. Adrian Orza nu a dorit să comenteze afirmațiile lui Băcală, notorietatea prefectului în biroul viceprimarului fiind zero: "Nu dis­cut cu domnul prefect prin inter­mediul presei. De fapt, eu nici nu îl cunosc pe domnul prefect, îl știu doar pe domnul Ostaficiuc". (S. F.) Nr. 6279 - joi, 2 septembrie 2010 - 16 pagini -1,5 lei Dezamorsarea bombei biologice, amânată de la un an la altul La nivel declarativ, situația apelor contaminate de la Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara se află sub control, dar în cazul unei infestări în masă probabil că nimeni nu își va asuma răspunderea Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" Timișoara încearcă de mult timp să se alinieze normelor europene și să nu contamineze canalizarea Timișoarei și eventual râul Bega cu agenții patogeni conținuți de sângele, saliva, urina și alte secreții ale bolnavilor internați. Primăria Timișoara, care are în patrimoniu clădirea de mai mulți ani, a rămas imună la solicitările unității sanitare. Din lipsa unei stații proprii de epurare, deșeurile pacienților cu boli infecțioase și pulmonare, ca de exemplu hepatită, HIV-SIDA și TBC, sunt deversate în canalizarea orașului după o operație de dezinfectare și sterilizare cu un produs farmaceutic, cloramină. Potrivit medicilor, toate bolile contagioase pot fi teoretic transmise prin intermediul apei contaminate,în special hepatita A. "Conform legii, acest gen de instituții trebuie să aibă o stație de preepurare pentru evitarea scurgerii anumitor substanțe în rețeaua de canalizare", ne-a declarat Oana Hortopan, asistent comunicare și relații publice la SC Aquatim SA. Continuare în pagina 4 Tezaurul de la Sânnicolau Mare revine acasă Unul din cele mai celebre te­zaure europene din "epoca anului o mie". Tezaurul de la Sânnicolau Mare, aflat în prezent în proprie­tatea Muzeului de Artă din Viena, va putea fi admirat, în curând, și la Timișoara, chiar dacă numai în co­pie. Anunțul a fost făcut ieri de direc­torul Muzeului Ba­natului, arheologul Dan Leopold Cio­­botaru, care a pre­cizat că această oportunitate a apă­rut în urma vizitei pe care a efectuat­­o recent la Sofia, împreună cu pri­marii orașului Sân­nicolau Mare și comunei Dudeștii Vechi, unde­­ prin medierea comu­nității bulgare din Banat­­ s-a per­fectat o colaborare cu Muzeul Na­țional de Istorie al Bulgariei. Continuare în pagina 2 Sezonul protestelor și al acțiunilor în instanță Reducerile salariale cu 25 la sută din sistemul bugetar au determinat inițierea unor ample acțiuni de protest la nivel național. Astfel, zeci de mii de angajați ai instituțiilor bugetare au demarat acțiuni în instanță, prin care contestă legalitatea reducerilor salariale, în județul Timiș, mii de angajați bugetari afiliați celor mai mari confederații sindicale, se pregătesc să deschidă procese instituțiilor la care lucrează. Acțiunile în instanță vor fi dublate de ample manifestații de protest, care vor demara în această lună • Continuare în pagina $ Titlurile zilei Pagina 5 Remanierea și moțiunea, simple jocuri de societate? Mâncarea săracilor, tot mai greu de asigurat "Scurtcircuit" într-un bloc de nefamilisti I www .renașterea jo­i CURSUL VALUTAR 4,2636 lei $ 3,3335 lei 134,0117 lei/gram Sala de concerte cu cea mai bună acustică din Europa riscă să rămână închisă

Next