Renaşterea Bănăţeană, august 2015 (Anul 27, nr. 7767-7783)

2015-08-05 / nr. 7770

miercuri, 5 august 2015 2 Renașterea bănățeană Actualitate Sătenii îi spun Americanul. Ca pe la 1900, când apelativul se aplica firesc românilor întorși acasă de peste Ocean, cu cheag sau fără, cu dolari mulți sau doar cu o aventură în plus, câteva vorbe deprinse în exotica, pe atunci, limbă engleză și multe povești fabuloase de spus cândva strănepoților, la gura sobei. Americanul e și el român, născut și crescut în comuna timișeană Giulvăz. îl cheamă Vasile Sofronie, dar, dacă-1 vezi, constați că neaoșul numelui se estompează sub înfățișarea de texan pricopsit, rudă bună cu J .R. Ewing. Acum locuiește în casa bătrână, părintească, proaspăt renovată și încă plină de meșteri care se ocupă de interior. Are 57 de ani și a părăsit România în plin ceaușism, în decembrie 1985. Un frontierist cu noroc "Am avut un pic de noroc. Lângă gară tocmai se deschisese un șantier de desecări pe care-l știam ca-n palmă, linie cu linie. Știam exact când lipsesc grănicerii, când pot să forțez granița iugoslavă. Am ajuns dincolo fără probleme. Ne-au dus la poliție, nu în lagăr, și-am făcut 15 zile de închisoare. In cameră eram șase români, frontieriști, și un sârb, criminal de-adevăratelea. Omorâse două femei. A urmat popasul la Padinska Skela, în lagărul în care am întâlnit alți conaționali, mulți la număr, care așteptau să fie «răscumpărați» și să plece mai departe și am rămas acolo vreme de trei luni, înainte ca, din nou, să am parte de șansă. De data aceasta, norocul a luat chipul șefului poliției din Belgrad, cu care m-am împrietenit după ce i-am reparat mașina. Ne-a scos de-acolo și ne-a trimis la un hotel, apoi am fost urcați într-un avion și de la Belgrad am zburat la Zagreb, unde noi, românii, nu am vrut să coborâm, până când nu ne-au dat jos cu forța. Am rămas în aeroport. A fost o întreagă tevatură până să plecăm spre New York și de acolo la Los Angeles", ne spune Americanul. Trei decenii la Los Angeles "Acolo am petrecut 30 de ani. Am muncit, nu m-am dat deoparte la greu. Am demonstrat că, dacă ești priceput, poți ajunge departe. Am fost cum zic ei, «self-made man». Acasă n-am făcut decât doi ani de liceu, după care tata, care avea un atelier de tâmplărie și geamuri, m-a făcut să las școala și să-l ajut la lucru. Ce știu să fac? Dumneavoastră îmi spuneți ce e nevoie să fac, iar eu nu mă las până nu duc treaba la bun sfârșit, ba am grijă să merg pe calea cea mai eficientă. Și acum îmi aduc aminte cum m-am dus să mă angajez în SUA. Sigur că mi se cerea un dosar gros cu documente care să ateste ce calificări am. Când a venit vorba de acte, i-am întrebat dacă ele o să le facă treaba sau mâinile astea două și... s-au blocat. M-au acceptat de probă pentru 90 de zile și le-am zis că, dacă în trei săptămâni nu sunt mulțumiți de mine, mă pot pune pe liber fără menajamente. Asta a fost într-o joi, luni m-am dus la lucru", punctează giulveranul întors din State. De la idee la primă e doar un pas .Era acolo o mașină la care operau 11 oameni și, după ce am studiat-o, am constatat că numai doi sunt suficienți ca să execute toate mișcările. Le-am arătat la patroni cum anume, iar mai apoi, punând două asemenea mașini una lângă alta, le-am demonstrat că un singur muncitor se poate ocupa, fără probleme, de amândouă. Se pare că i-am impresionat. M-au avansat. Am ajuns manager de atelier, inginer proiectant și, după patru luni, primeam 25.000 de dolari primă. Americanii gândesc altfel decât ai noștri, îi interesează în primul rând să faci ce trebuie și să le economisești banii. Pe urmă ești omul lor și te răsplătesc pe măsură", afirmă Vasile Sofronie. Un om bogat, chiar și pentru standardele americane "Am fost un om bogat, chiar și pentru standardele lor. Au fost momente când am învârtit banii cu lopata. Munceam, dar câștigam cât să cumpăr mai multe proprietăți și să conduc mașini tari. Am avut Toyota Lexus LS 400... în primii 20 de ani, am luat cinci case, și nici una n-a fost modestă. Cu opt camere, șase băi... Am doi copii, o fată și un băiat și am dorit să nu ducă grija zilei de mâine. Mi-am permis să le iau de toate. Fiica mea este medic neurolog și se va specializa în management de spital, dar pe băiat l-am scăpat din mână. A luat-o cu drogurile, căci maică-sa i-a dat întotdeauna bani. Cât eram și eu în America, mai consuma marijuana și îmi tot spunea că e ceva ușor, numai pentru distracție, că se poate opri oricând, că el nu-i dependent... Mă rog, povestea clasică, pe care nimeni n-o mai crede. Ulterior, am găsit la el și ceva praf de cocaină, așa că îmi pot imagina tot ce e mai rău", mărturisește, cu franchețe, omul, înainte de a istorisi cum de s-a întors acasă, în Banat, abandonând "visul american" care părea să i se potrivească perfect, întoarcerea acasă "în noiembrie 2004 am avut un accident de muncă. Mi-a căzut în spate o mașină de sute de kilograme și m-am ales cu coloana fracturată în trei locuri, ochiul drept pierdut, iar călcâiul, făcut praf. A urmat recuperarea, dar mi s-a frânt și norocul. De îndată ce n-am mai fost apt de lucru și bun la făcut bani, n-am mai contat pentru soția mea, iar relația noastră s-a deteriorat treptat până când n-a mai rămas nimic de spus și de împărtășit. Am decis să mă întorc aici, la casa părinților mei, singurul loc către care mă chema inima. Ne-am despărțit, iar proprietățile din Statele Unite i le-am lăsat ei, cu condiția să-mi trimită, lunar 1.000 de dolari, o sumă care, aici, mi-ar fi mai mult decât suficientă. în aprilie se împlinește anul de când am încheiat înțelegerea și, așa cum ați văzut dumneavoastră banii ăia, așa i-am văzut și eu. Acum, trăiesc din pensia americană și zic că-i bine și așa. Mi-am refăcut căsuța, m-au ajutat și rudele, iar din toată povestea numită SUA am rămas cu amintirea prosperității și cu colecția de pălării", oftează omul. Pălării texane și un steag cu dungi și stele Se oferă să ni le arate. Majoritatea sunt de tip texan și le probează pe rând, ca să alegem una "pentru poză". Se lasă fotografiat în fața casei bănățene proaspăt zugrăvită într-o culoare pastelată, de "ranch". Bătrâna gospodărie din Giulvăz e, și ea, sub pavilion american, de vreme ce un steag cu dungi și stele fâlfâie în vânt lângă ușă, cât să povestească și el despre Los Angeles-ul pierdut al lui Vasile Sofronie. CODRINA DIANA TOMOV Visul american, de la Giulvăz la Los Angeles și înapoi Urmare din pagina 1 Nici una dintre aceste locații nu a fost agreată și, în final, s-a optat pentru Liceul Tehnologic Agricol "Petru Botiș". în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Timișoara, s-a adoptat o hotărâre prin care primăria a fost de acord să cedeze clădirea Liceului "Petre Botiș" Ministerului Educației. "Documentele urmează să ajungă la inspectoratul școlar, iar apoi le vom transmite la minister, care la rândul lui va trebui să promoveze o hotărâre de guvern privind transferul de patrimoniu al clădirii, în paralel, vom solicita și bani pentru proiectarea și executarea reabilitării", ne-a declarat Francisc Halasz, inspector general-adjunct al inspectoratului școlar. (S.V.) O avanpremieră de bun augur ISJ Timiș își schimbă sediul pentru viitoarea stagiune Așa cum a promis la încheierea stagiunii artistice 2014-2015, colectivul Teatrului pentru copii și tineret "Merlin" din Timișoara a finalizat repetițiile la cea mai nouă și ambițioasă producție pentru stagiunea viitoare - dramatizarea basmului "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" de Petre Ispirescu, semnată de Constantin Brehnescu - pe care l-a testat într-o reprezentație-avanpremieră, în contextul manifestărilor consacrate Zilei Timișoarei. "Proiectul artistic avea toate ingredientele pentru a fi un spectacol mare și a reușit performanța să placă în egală măsură adulților și copiilor", ne-a declarat secretarul literar al teatrului, Dana Crețu, care a precizat că regia a fost asumată de actorul și scriitorul Toma Hogea, muzica, de Anda Tăbăcaru, iar scenografia, de Eugenia Tărășescu Jianu. Distribuția - care a mobilizat la maximum resursele umane de la "Merlin", cuprinzându-i pe actorii Laurențiu Preșa (directorul instituției), Alex Pîntea, Mariana Ivașcu, Radu Văduva, Consuela Egyed, Maria Gomic, Octavia Petrișor, Luana Uncruțiu,Dragoș Lupău și Diana Stampar - s-a dovedit nu doar foarte inspirată, ci și un test trecut cu brio al capacității de inovare. Premiera absolută a spectacolului este programată în deschiderea stagiunii, în a doua jumătate a lunii septembrie, pe scena din bulevardul Carol I. (L.N.) "Aferim! ", de Radu Jude - propunerea României la Oscar Lungmetrajul "Aferim!", de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2016. Anul acesta, 14 pelicule au fost considerate eligibile pentru a deveni propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" a premiilor Oscar 2016, au declarat reprezentanții Centrului Național al Cinematografiei (CNC). în afară de "Aferim!", în această cursă au intrat "Cel ales", de Cristian Comeagă, "Quod Erat demonstrandum", de Andrei Gruzsniczki, "Poarta albă", de Nicolae Mărgineanu, "Ana", de Alexa Visarion, "De ce eu?", de Tudor Giurgiu, "Live", de Vlad Păunescu, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Carmen", de Doru Nițescu, "Doar cu buletinul la Paris", de Șerban Marinescu, "Terapie pentru crimă", de Cristian Vasilescu, "Cuscrii", de Radu Potcoavă, "All Love Building", de Iulia Rugină, și "Fata cu ochii verzi",de Mihai Mihăiescu. Reprezentanții CNC au declarat, ieri, că juriul care a desemnat propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2016 a fost format din Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Ileana Bârsan, Eugenia Vodă, Irina Margareta Nistor, Mihai Fulger, Iulia Blaga și Dana Duma. Filmul "Aferim!" a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar 2016 cu majoritatea voturilor membrilor juriului. "Aferim!" - pentru care Radu Jude a primit trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 - este un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX.