Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2015 (Anul 27, nr. 7845-7866)

2015-11-26 / nr. 7866

black 2 Renașterea bănățeană Actualitate Hipermarket Carrefour, deschis ieri la Timișoara Carrefour România a deschis, ieri, primul hipermarket din Timi­șoara. Magazinul este situat în Calea Șagului nr. 100, în cadrul celui mai nou centru comercial dezvoltat de NEPI Shoping City Timișoara. Gama de articole este de aproximativ 50.000 (alimentare și nealimentare), există 32 de case marcat și labo­ratoare proprii de fabricație (măcelă­rie, gastronomie, brutărie, pizza și cofetărie). S-au creat 300 de noi lo­curi de muncă, iar municipalitatea va beneficia de taxe și impozite noi la bugetul local. Suprafața de vânzare este extrem de generoasă, 7.800 de metri pătrați, numărul locu­rilor de parcare ridicându-se la 1.800. Cu ocazia deschiderii, până în 9 de­cembrie, clienții pot câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre zecile de premii puse în joc: tablete, tele­foane smart sau marele premiu, un autoturism Opel Corsa. în România, Carrefour deține 146 de magazine, dintre care 29 sunt hipermarketuri, 104 supermarketuri "Market", 43 de magazine de proximitate "Express", 10 magazine de proximitate "Con­tact" si un magazin de comerț online. SILVIU FLORESCU FotO ADRIAN PÎCLIȘAN Cel puțin la nivel declarativ La școala din Dumbrava lucrurile reintră în normalitate La Școala gimnazială din Dumbrava, în ultimul timp, relațiile dintre o parte a cadrelor didactice și Ștefan Deak, directorul unității de învățământ, au devenit deosebit de tensionate. Scandalurile erau de notorietate în comună, ajungându-se chiar și la poliție, iar directorul a primit și o amendă de 200 de lei. "Motivele acestor conflicte au fost în general fără importanță, dar din cauza ambelor părți situația a degenerat", ne-a declarat Francisc Halasz, inspector general-adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Ultimul conflict al directorului a fost cu profesorul de geografie-istorie, iar cauza, întocmirea unei liste cu opțiunile elevilor de clasa a VIII-a pentru liceu. Tonul mai ridicat al colegului său l-a determinat pe director să ridice și el vocea și, de aici, a început o întreagă tevatură. Amenda aplicată de poliție directorului școlii ar fi fost pentru faptul că acesta ar fi jignit o profesoară. Potrivit unor surse din cadrul școlii, asemenea scandaluri au mai avut loc în unitatea de învățământ, în ultima perioadă. Pentru dezamorsarea situației, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a trimis la fața locului un inspector de specialitate. Ieri, după ce părțile au stat, față în față, la discuții, timp de două ore, conflictul a fost aplanat, în legătură cu cele întâmplate, Ștefan Deak, directorul școlii, ne-a declarat: "După ce am stat de vorbă, în prezența inspectorului de zonă, situația s-a detensionat. Sper ca lucrurile să se remedieze. Cert este că astăzi (ieri - n.r.) am avut o discuție constructivă...", în ce privește amenda pe care a primit-o de la poliție, directorul ne-a spus: "Nu am contestat amenda, așa că o voi plăti. Dacă depășești viteza legală, ești bun de plată. Așa sunt și eu...". (S.V.) joi, 26 noiembrie 2015 Lansări la "Orizont" Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (USR) organizează astăzi, de la ora 10, la sala Orizont din Piața Sfântu Gheorghe nr. 3, etaj I, lansarea volumului "Adevărul traversează întristat timpul" de Titus Suciu și Vasile Bogdan. La evenimentul editorial este anunțată și participarea scriitorului Claudiu Iordache. De asemenea, mâine, tot la sala Orizont, dar de la ora 12, în cadrul întâlnirii săptămânale a membrilor Filialei USR Timișoara, va fi lansat volumul de poeme "Sub zodii" de Elisabeta Bogățan. (L.N.) Spectacol de muzică populară Școala Populară de Arte Timi­­mația pregătită de Carmen Popovici­șoara organizează astăzi, de la ora Dumbravă, își vor mai da concursul 17, la sediul propriu din strada Ema- membrii orchestrei instituției-gazdă, noil Ungureanu nr. 1, un spectacol sub conducerea dirijorului Iosif Kai­de muzică populară, susținut de for­­mat. Intrarea este liberă. (L.N.) Ortodocșii din Giroc vor avea o biserică nouă înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat terenul pe care se va ridica noua biserică a credincioșilor ortodocși din Giroc, care va purta hramul "Pogorârea Sfântului Duh", întrucât cea actuală,construită în anul 1759, a devenit neîncăpătoare pentru oamenii care vin în număr mare, la sărbătorile de peste an, să se închine în fața altarului și să înalțe rugăciuni, s-a simțit nevoia construirii unui nou sfânt lăcaș, menit să răspundă nevoilor duhovnicești ale girocenilor, din ce în ce mai mulți în condițiile în care în comuna aflată în apropierea Timișoarei s-au mutat în ultima vreme numeroși foști locuitori ai orașului de pe Bega. Parohia Giroc numără în prezent 580 de familii cu 1.760 de credincioși și îi are ca slujitori pe preoții Iulian Marius Șonea și Daniel Mateia, iar vechea biserică din centru nu oferă spațiu suficient celor care doresc să-și petreacă marile praznice în acest lăcaș al Domnului. în cadrul sfintei liturghii găzduite în lăcașul cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie". Mitropolitul Ioan al Banatului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la înțelesurile "Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina", arătând enoriașilor giroceni că prin aceasta Iisus dorește să ne învețe ce cale ar trebui să urmăm pentru a dobândi împărăția Cerurilor. "Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca la sfârșitul vieții noastre pământești să auzim cuvintele dulci ale Mântuitorului Hristos: «Vino, slugă bună și credincioasă, de moștenește împărăția Cerurilor». Iubiți credincioși, avem doar două căi de ales. Nu sunt mai multe. O cărare a pierzării, iar alta a mântuirii. Rămâne în seama noastră să alegem pe care să mergem, ori pe cărarea necumpătării și a nebuniei, ori pe cărarea lui Hristos, pe Cărarea Raiului", a subliniat înaltpreasfinția Sa. (C.D.T.) Folclorul multietnic are priză la Dudeștii Vechi Artiștii maghiari, germani, sârbi și bulgari s-au adunat pe scena căminului cultural din comuna timișeană Dudeștii Vechi, pentru a participa la cea de-a XV-a ediție a unui festival folcloric transformat în tradiție. Inițiată în memoria lui Jaku Ronkov, o personalitate marcantă a localității, învățător, scriitor și istoric care a trăit la Star Biönov între anii 1888-1980, manifestarea interetnică reușește de fiecare dată să meargă la inimile publicului, căruia îi prilejuiește mereu, în noiembrie, întâlniri de grație cu muzica și dansul popular autentic, dar și cu obiceiurile și datinile vechi ale bulgarilor bănățeni, majoritari pe meleagurile dudeștene, ale sârbilor din satele de peste graniță, ale germanilor și ungurilor care-și duc viața într-o zonă ce se mândrește cu profilul său multicultural. "Patru ore a durat recitalul formațiilor înscrise în ediția din acest an a Festivalului Interetnic «Iaku Ronkov», gândit ca un omagiu adus, peste timp, nu doar celui al cărui nume îl poartă, ci tuturor înaintașilor care au contribuit la dezvoltarea comunei noastre din punct de vedere spiritual, cultural și social, iar sala de spectacole a fost arhiplină. Fără a avea un caracter competițional, manifestarea oferă iubitorilor de tradiții un minunat prilej de se bucura de joc și de cântec, de măiestria și talentul dansatorilor și interpreților care ne onorează cu prezența", ne-a spus Pali Velcov, referentul cultural din Dudeștii Vechi. El a adăugat că, anul acesta, pe scenă au urcat și oaspeți veniți din Bulgaria pentru a se întâlni cu frații lor de sânge din județul Timiș. "Membrii Ansamblului «Zdraveț», sosiți din Sofia, au susținut un recital frumos în cadrul festivalului nostru, spre încântarea mulțimii de spectatori care nu ratează nici o ediție a acestei manifestări de suflet", a adăugat interlocutorul nostru. CODRINA DIANA TOMOV

Next